Contractul de renta viagera- contractul de intretinere

Comparatie sub aspectul caracterelor juridice si al conditiilor de validitate

1. Renta viagera

Contractul de renta viagera e reglementat prin art. 2.242 si urmatoarele din codul civil in vigoare din Octombrie 2011.

Renta viagera este un contract prin care o persoana, numita credirentier, instraineaza, cu titlu gratuit sau oneros, un bun sau plateste o suma de bani unei alte persoane, numita debirentier, care se obliga sa plateasca periodic o renta de bani credirentierului pana la decesul acestuia. Se poate referi la un bun mobil, imobil, o obligaţie de orice fel. Debirentierul (persoana care beneficiaza de contractul de renta viagera) se obliga sa plateasca periodic o renta in bani credirentierului pana la decesul acestuia sau unei terte persoane desemnate de credirentier, caz in care acest contract imbraca forma unei stipulatii in favoarea altuia. Contractul de renta viagera se poate incheia si pentru o alta persoana nu neaparat intre partile care au incheiat contractul. Exemplu: A incheie cu B un contract de renta viagera, prin care in schimbul apartamentului, pe care A il instraineaza in favoarea lui B, B se obliga sa plateasca lui C o suma de bani, periodic, pana la deces. Renta viagera se constituie pe durata vieţii credirentierului, daca partile nu au stipulat constituirea acesteia pe durata vietii debirentierului sau a unei terte persoane determinate.

Caractere juridice:

Se infiinteaza, de regula, cu titlu oneros.Elementul aleatoriu consta in durata de viata a credirentierului: daca va trai mult, el va fi in castig iar daca va trai putin va fi in castig debirentierul.

Poate fi infiintat si cu titlu gratuit – prin donatie intre vii sau prin testament, dar nu mai are caracter aleatoriu, ci este o liberalitate, deoarece pentru credirentier nu exista sanse de pierdere si pentru debirentier nu exista sanse de castig – si se poate cere reductiunea liberalitatii, conform dispozitiilor legale.

Are caracter consensual. Creditorul rentei instraineaza debitorului un bun mobil sau imobil, ceea ce echivaleaza cu o vanzare iar renta platita periodic ar fi pretul vanzarii; proprietatea bunului se

transfera de la o persoana la alta prin simplul acord de vointa al partilor (acest aspect determinand caracterul consensual al rentei).

Este translativ de proprietate. Fara a fi necesara traditiunea bunului, transferul dreptului de proprietate are loc in momentul acordului de vointa al partilor.

Renta viagera e un contract tipic aleatoriu – cuantumul rentei depinde de cat timp va trai credirentierul (evenimentul incert). In cazul in care renta a fost constituita in favoarea unui tert, iar credirentierul a decedat inaintea acestuia renta va continua in beneficiul mostenitorilor credirentierului pana la decesul tertului. Daca renta e cu titlu gratuit nu este aleatorie deoarece un contract – pentru a fi aleatoriu – trebuie sa prezinte acest caracter pentru ambele parti, in ceea ce priveste prestatiile lor reciproce.

Este un contract cu executare succesiva, fiind o prestatie periodica despre care nu se stie cand se termina.

Conditii de validitate:

Credirentierul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune, pentru ca renta viagera e translativa de proprietate; pentru renta cu titlu gratuit persoana trebuie sa aiba capacitatea de dispozitie ceruta pentru incheierea contractului de donatie sau a unui testament.

Pentru consimtamant se cer intrunite conditiile de la contractul de vanzare-cumparare.

Obiectul rentei viagere: un bun mobil sau un bun imobil care se afla in circuitul civil.

Cauza trebuie sa fie una licita si morala.

Incetarea contractului are loc – in primul rand - prin moartea persoanei in favoarea careia s-a constituit renta. Implinirea termenului de prescriptie extinctiva va duce la incetarea rentei viagere. In cazul rentei cu titlu oneros contractul se va stinge prin reziliere, atunci cand deirentierul nu a oferit garantiile promise la incheierea contractului.

Diferente intre contractul de intretinere si contractul de renta viagera.

Contractul de renta viagera nu trebuie confundat cu cel de intretinere deoarece cele doua contracte nu sunt identice. La contractul de intretinere debitorul se obliga sa asigure creditorului intretinerea pe viata (hrana, locuinta, imbracaminte, medicamente etc) iar la renta viagera debirentierul plateste periodic o suma. Pe scurt: la contractul de intretinere obligatia debiorului este de a face iar la renta viagera obligatia este de a da. Renta se poate transmite altei persoane, creanta de intretinere, nu. Renta poate fi urmarita de creditori.

2. Contractul de intretinere

Des intalnit, aparut in practica, dezvoltat de aceasta, de doctrina si jurisprudenta, lipsit de norme care sa ii determine definitia si continutul, contractul de intretinere ridica probleme pe de o parte datorita dificultatii cu care este delimitat de contracte asemanatoare cum ar fi vanzarea-cumpararea, in cazul in care bunul se instraineaza in schimbul unei sume de bani si a intretinerii, sau donatia cu sarcini, pe de alta parte datorita necesitatii determinarii regulilor aplicabile: cele ale contractului in general sau cele ale contractelor inrudite.

Raspunzand necesitatii existentei unui sistem unitar de reguli aplicate contractului de intretinere, Noul Cod Civil redefineste aceasta notiune stabilind criteriile care il delimiteaza de contractele similare si ii determina specificul atat in ceea ce priveste conditiile de existenta, cat si in ceea ce priveste efectele.

In Noul Cod Civil, contractul de intretinere are o reglementare proprie in Capitolul XVIII – „Contractul de intretinere”, din Titlul IX – „ Diferite contracte speciale”, Cartea a V-a – „ Despre obligatii”, art. 2254 – 2263.

Articolul 2254 din Noul Cod Civil reglementeaza notiunea contractului de intretinere, astfel: „(1) Prin contractul de intretinere o parte se obliga sa efectueze in folosul celeilalte parti sau al unui anumit tert prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii pentru o anumita durata. (2) Daca prin contract nu s-a prevazut durata intretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acesteia, atunci intretinerea se datoreaza pentru toata durata vietii creditorului intretinerii.”

Prin urmare, astfel cum era inteles pana in prezent in practica, contractul de intretinere, era acel contract prin care o parte instraina un bun al sau, in schimbul obligatiei asumate de catre dobanditor de a o intretine, fapt care in principal presupune, efectuarea de catre debitorul obligatiei de intretinere a unor prestatii in natura – asigurarea intretinerii – respectiv: asigurarea hranei, medicamentelor, asistentei medicale etc. si chiar, in subsidiar, suportarea unor costuri, eventuale, cu interventii medicale, asigurarea unei persoane care sa insoteasca temporar, sau chiar permanent, dupa caz, creditorul intretinerii. In Noul Cod civil, intinderea obligatiei de intretinere este prevazuta la art. 2257, astfel: “(1) Debitorul intretinerii datoreaza creditorului prestatii stabilite in mod echitabil tinandu-se seama de valoarea capitalului si de conditia sociala anterioara a creditorului. (2) Debitorul este obligat in special sa asigure creditorului hrana, imbracaminte, incaltaminte, menaj, precum si folosinta unei locuinte corespunzatoare. Intretinerea cuprinde, de asemenea, ingrijirile si cheltuielile necesare in caz de boala.”

In ceea ce priveste caracterele contractului de intretinere ar trebui mentionate aspectele de noutate aduse de Noul Cod Civil.

Astfel, conform vechiului Cod civil, contractul de intretinere era un contract cu titlu oneros, pentru ca o parte se obliga (instraineaza un bun) urmarind sa obtina in schimb o contraprestatie, respectiv intretinerea pe timpul cat va trai, intretinere constand in hrana, imbracaminte, ingrijiri medicale si invers: partea care presteaza intretinerea se obliga la aceasta urmarind, in schimb, un echivalent patrimonial constand in lucrul dobandit. Noul Cod civil ofera posibilitatea incheierii contractului de intretinere (precum si a contractului de renta viagera) si cu titlu gratuit – art. 2243 „Renta viagera poate fi constituita cu titlu oneros, in schimbul unui capital de orice natura, sau cu titlu gratuit si este supusa, sub rezerva dispozitiilor capitolului de fata, regulilor proprii ale actului juridic de constituire.”

In sistemul vechiului Cod Civil, aparea caracterul aleatoriu al contractului de intretinere, provenind din faptul ca partile nu cunosteau exact sansele lor de pierdere sau de castig la incheierea lui: o parte instraineaza un bun, astfel ca atat ea, cat si cealalta parte stiau de la inceput doar intinderea prestatiilor la care se obliga creditorul intretinerii; se mai stia ca cel ce presteaza intretinerea va face acest lucru pe tot parcursul vietii creditorului. Insa, in Noul Cod Civil acest aspect poate fi stabilit prin contract – intretinerea poate fi stabilita pe tot parcurul vietii creditotului, in cazul in care prin contract nu s-a prevazut durata intretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acesteia (alin. 2, art. 2254 din noul Cod civil „(2) Daca prin contract nu s-a prevazut durata intretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acestuia, atunci intretinerea se datoreaza pentru toata durata vietii creditorului intretinerii”).

Conform vechiului Cod Civil, contractul de intretinere era in principiu, un contract consensual, intrucat, pentru formarea lui valabila era suficient acordul de vointa valabil exprimat al partilor; noul

Cod civil modifica acest aspect, dobandind caracter solemn, prin impunerea formei autentice sub sanctiunea nulitatii absolute.

De asemenea, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, contractul de intretinere devine un contract numit, ce are o reglemetare proprie in Capitolul al XVIII-lea, capitol ce ii poarta numele.

In vechiul Codul Civil, conditiile esentiale ale contractului de intretinere erau prevazute in dispozitiile art. 948: “Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita”. Forma, in regula generala, nu era o conditie esentiala a contractului de intretinere. Trebuie insa precizat ca in mod exceptional, atunci cand lucrul instrainat drept pret al intretinerii era un imobil (un teren sau o locuinta ori o unitate individuala) se cerea atat autorizatia prealabila de instrainare, cat si incheierea contractului de intretinere in forma autentica.

In Noul Cod Civil nu se face distinctie intre forma contractului de intretinere cand lucrul instrainat este un imobil si forma contractului de intretinere cand lucrul instrainat este un bun mobil. Astfel, potrivit art. 2255 din noul Cod civil „Contractul de intretinere se incheie in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute”. Forma autentica se impune datorita importantei actului data de efectele produse fata de parti ducand la iesirea din patrimoniul crediorului a unor bunuri de valoare mare si la grevarea patrimoniului debitorului pentru viitor cu o obligatie ce poate depasi emolumentul cules. Pe langa conditia mai sus mentionata, Noul Cod civil mai aduce un element de noutate cu privire la conditiile de validitate. Astfel, apare o conditie suplimentara de validitate atat in cazul contractului de intretinere, cat si in cazul contractului de renta viagera – acestea raman lipsite de efecte daca la data incheierii contractului creditorul suferea de o boala din cauza careia a murit in 30 de zile de la acea data. Art. 2247 „Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o renta pe durata vietii unei persoane care, la data incheierii contractului, suferea de o boala din cauza careia a murit in interval de cel mult 30 de zile de la aceasta data.”

Asemanari si deosebiri intre contractul de intretinere si cel de renta viagera

Contractul de intretinere se aseamana in anumite privinte cu cel de renta viagera dar nu se confunda cu acesta. Contractul de renta viagera este definit ca acel contract prin intermediul caruia „o parte, numita debirentier, se obliga sa efectueze in folosul unei anumite persoane, numita credirentier, prestatii periodice, constand in sume de bani sau alte bunuri frugifere”.[3]

Rezulta din aceasta definitie prima distinctie intre cele doua contracte, referitoare la obiectul prestatiei debitorului, respectiv debirentierului. Daca in cazul contractractului de intretinere se datoreaza o intretinere propriu-zisa periodica, in cazul rentei viagere se datoreaza prestatii periodice ce constau de regula in sume de bani dar si in alte bunuri frugifere. De aici deducem o a doua distinctie intre aceste contracte, respectiv, prin renta viagera se naste o obligatie de a da (de a constitui sau transmite un drept real), in timp ce in cazul intretinerii se naste o obligatie de a face (de a presta efectiv intretinerea).

Alta deosebire ar fi posibilitatea urmaririi rentei viagere de catre creditori, fata de intretinere care este insesizabila.

Renta viagera poate forma obiectul unei cesiuni, in timp ce intretinerea este o creanta personala si netransmisibila.