Investeşte în oameni !FONDUL SOCIAL EUROPEANProgramul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”Domeniul major de intervenţie 6.2 „Imbunatatirea accesului si a participarii grupurilor vulnerabile pe piata muncii”Titlul proiectului: „LIN 2013 – Libertate prin integrare”Contract: POSDRU/165/6.2/S/139689

COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ

Comunicarea este definită ca un proces prin care suntschimbate informații sub forma de mesaje, ştiri, semne sau gesturi simbolice,texte scrise ş.a. între două sau mai multe persoane, numite interlocutori, saumai formal, emiţători şi receptori. Comunicarea este un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare.Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate şi este văzută ca un proces care implică participare din partea membrilor unei societăţi.Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice proces de comunicare are câteva elemente caracteristice:

existența a cel putin doi parteneri – emitator (cel care trimite mesajul)si receptor (cel care primeste mesajul) - între care se stabilește o anumită relație;

capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale într-un anumit cod cunoscut de ambii parteneri (de menționat este faptul că, în general, în orice proces de comunicare partenerii „joacă” pe rând rolul deemițător și receptor);

existenta unui mesaj ce poate fi un sentiment, o idee, un gând. Mesajul are ca scop informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea,obținerea unei actțiuni, etc.

Existența unui canal/mijloc de transmitere a mesajului.

Existența unui răspuns – feedback – un mesaj specific prin care emitentul primeste de la destinatar un anumit răspuns cu privire la mesajul comunicat, fapt care permite continuarea comunicării.

se realizeaza într-un anumit context spațio-temporar. Contextul este foarte important pentru că aceleași cuvinte vor suna altfel într-un birou decât într-un mediu neoficial.

este influențat de o serie de bariere de comunicare, perturbații care intervin in comunicare și care reduc fidelitatea transferului de mesaj.

În acest context, se impune distincţia dintre informare şi comunicare, termeni adesea confundaţi.

Altfel spus, termenul de informare se referă la situaţiile în care rolul activ îi revine exclusiv receptorului, în timp ce comunicarea vizează un sistem de relaţii interactive. Informarea constă deci, în relaţionarea oamenilor cu faptele, iar comunicarea în relaţionarea interpersonală.]

Ascultarea activă

Desi poate parea paradoxal, cel mai dificil lucru in procesul de comunicare, fie ca se desfășoară față în față cu cel care posedă sau dorește informația, fie că il purtăm cu mai mulți parteneri deodată în cadrul unor întâlniri este ASCULTAREA.

De cele mai multe ori, întelegem ascultarea ca un proces în care rolul nostru este de a găsi punctele slabe ale celui din fața noastră, de a anticipa ceea ce vrea să spună, de a pregăti un răspuns imediat.

O alta abordare uzuală a procesului este de a considera apriorii nesemnificativ mesajul și implicit informația furnizată de interlocutor.

Care sunt calitatile unui bun ascultator?

Deschiderea, disponibilitatea de a comunica, de a stabili relatii, si de a asculta.

Receptivitatea, in sens de manifestare a intersului fata de celalalt, de dorinta de a primi mesajele sale.

Empatia. Capacitatea de intelegere si rezonanta emotionala cu cel cu care comunici.

Acceptarea partenerului de discutie, o pozitie pozitiva lipsita de ironie sau agresivitate.

Rabdarea, capacitatea de a astepta ca persoana sa se deschida, sa vorbeasca, care este asociata cu o buna toleranta la frustrare.

Implicarea si prezenta in relatie, nu doar fizica ci mai ales mentala si emotionala.

Aceste feedback-uri includ elemente verbale, precum si elemente de mimica si pantomimica si se refera mai ales la adecvarea acestora la situatie si persoana.

Informarea- ține exclusiv de transferul de conținut (emisie și receptare);- se referă la situațiile în care rolul activ îi revine exclusiv receptorului;

Informarea funcționeaza într-un singur sens, de la emitent către receptor.

Comunicarea- se refera la schimburile de idei ce vizeaza schimbarea comportamentului celuilalt;- vizeaza un sistem de relatii interactive;- consta in relationarea interpersonala.Comunicarea se realizeaza in mai multe directii, fiecare emitent devenind la randul lui receptor si invers, in cadrul aceleiasi secvente de comunicare. Comunicarea

Capacitatea de a oferi feedback-uri interlocutorului, astfel incat acesta sa poata sti ca este ascultat cu interes si ca celalalt intelege ceea ce spune.

Obstacole pentru o bună ascultare:

mesajul supraîncărcat și concentrarea asupra tuturor datelor duce la pierderea ideii esențiale (din cauza copacilor nu se observă padurea);

lipsa atenției – de multe ori ascultătorul pare interesat doar pentru a-i oferi confort vorbitorului. Atenția poate fi de fapt orientată spre afaceri, preocupări sau probleme personale etc;

stimulii fizici – frig, zgomot, o altă conversatie auzită în paralel;

critica exprimării și a înfățișării – din cauza prejudecăților și percepțiilor personale mulți oameni au tendința să-i judece spontan pe ceilalți țn legatură cu modul în care se înfățișează și în care vorbesc. Această atitudine de snobism comunicațional creează artificial categorii de persoane pe care merită sau nu merită să le asculți;

evaluarea subiectului ca fiind neinteresant – aceasta este o justificare rațională pentru a nu asculta, însa aprecierea în acest caz este făcută înaintea discursului;

evitarea ascultării dificile – multe persoane nu sunt obișnuite să asculte întâmplări detaliate care nu îi privesc direct;

gândirea poate prelucra 800 de cuvinte pe minut, iar vorbitorii pot debita maximum 200 de cuvinte pe minut – din aceasta diferența rezultă un timp de rezervă pe care unele persoane o pot utiliza în vederea explorării viziunii interlocutorului;

presupunerea falsă că ascultarea este o activitate fundamental pasivă – de fapt ascultătorii buni sunt foarte activi: pun întrebări, parafrazează ideile vorbitorului, se asigură că au înteles sensul. Nici tăcerea nu înseamnă pasivitate: ascultarea este obositoare, consuma energie mentală și solicită sistemul nervos în mare măsură.

Mijloacele de comunicare (prin ce comunicam?)

Mesajul pe care o persoană vrea și poate săîl transmită poate fi de natură: scrisă, verbală sau nonverbală.

Comunicarea scrisă

Trebuie să întelegem comunicarea scrisă prin cele trei aspecte ale sale obligatoriu de urmărit:

1. Evidențierea clară a obiectivelor:a. Care este scopul unui documentb. Care sunt urmările pe care le avem în vedere c. Redactarea unui document este o formă de comunicare și nu o acoperire birocratică.

2. Receptorul mesajului

a. Cui se adresează mesajul. Este receptorul ales personajul îndreptățit să primească acest mesaj?

b. Care este nivelul de cunoștințe al receptorului despre informațiile prezentate în mesaj? Este foarte posibil ca receptorul să fie format din mai multe persoane fiecare cu nivelul sau de pregătire profesională, fiecare cu un set diferit de abilități în comunicare.

c. Care sunt abilitățile de comunicare ale receptorului?

d. Care este gradul de simpatie și sensibilitate existent între noi și receptor?

e. Care este starea profesională și mentală a receptorului? (care sunt sarcinile lui, ocuparea profesională în general și la acel moment de timp, relația acestuia cu subiectul mesajului, starea de oboseală și de surmenaj, puterea lui de decizie și influența în cadrul procesului ce face obiectul mesajului).

3. Mesajul în sine

a. Necesitatea acestuia: este necesară transmiterea mesajului în formă scrisă? Nu trebuie să omitem faptul că un mesaj transmis verbal poate realiza o apropiere suplimentară față de interlocutor, poate induce o creștere calitativă a relației manager-angajat, poate fi o formă de motivare.

b. Respectă procedurile? Avem calitatea ca manager sau angajat să transmitem acest mesaj?

c. Avem abilitățile necesare pentru a scrie acest mesaj? Uneori trebuie să admitem că un document prost întocmit poate produce mai multe daune decât un mesaj transmis verbal chiar cu inadvertențele și punctele slabe pe care le poate avea.

d. Trebuie să analizăm foarte exact necesitatea lui profesională și nu în ultimul rând trăirile noastre emoționale; trebuie mesajul transmis la acel moment de timp?

În cadrul institutiilor este inevitabilă această formă de comunicare. Ea se concretizează în documente precum:

Procesul verbal – reprezintă un document oficial în care se înregistrează o anumită constatare sau se consemnează pe scurt discutiile si hotărările unei anumite adunări

Minuta – este un document care consemnează anumite lucruri, asemănându-se cu procesul

verbal de constatare. Se deosebeste de acesta prin faptul că ea înregistrează si propuneri sau actiuni întreprinse la un moment dat care urmează a fi completate ulterior.

Referatul – este documentul scris în care sunt prezentate aspecte concrete, date si aprecieri în legatură cu o anumită problemă, precum si propuneri de modificare a situatiei existente.

Structura sa este compusă din: – prezentarea succintă a problemei abordate; – concluzii si propuneri; – semnătura.

Raportul – cuprinde o relatare a unei activităti (personale sau de grup). Se face din oficiu sau la cererea unui organ ierarhic. Se bazează pe cercetări amănuntite, schimburi de experientă, diverse documentări.

Comunicarea scrisa are avantajul unei pregătiri atente a mesajului, care îi conferă claritate, precizie şi posibilitatea utilizării unor procedee corespunzătoare. Marele dezavantaj constă în faptul că necesită mult timp pentru reacţie, iar costurile sunt ridicate, atât cele directe (hârtie, tipar, transmitere), cât şi cele indirecte (arhivare, deteriorarea mediului).Pentru a fi eficientă, comunicarea scrisă trebuie să fie formulata intr-o maniera pozitivă, care ţine de: politeţe, consideraţie, claritate, concizie, completitudine şi mod de organizare.

Documentele scrise este bine sa fie întocmite cu multa grijă, respectându-se cateva recomandari:– redactare îngrijită si estetică;

– limbaj simplu, fără a exagera în acest sens;

– stilul energic pentru a sugera siguranta si încrederea în sine;

– evitarea amănuntelor neimportante;

– evitarea promisiunilor ce nu pot fi respectate;

– evitarea unor critici nefondate.

Comunicarea verbala

Foloseşte limbajul oral şi este utilizată pe scară foarte largă, reprezentând aproximativ 70-75%

din timpul destinat comunicării.

O importanţă deosebită o are maniera de adresare, de a transmite mesajul astfel încât acesta să fie

convingător, clar, scurt şi precis pentru a-şi atinge ţinta.

Această modalitate de comunicare prezintă o serie de avantaje:

o schimb rapid de informaţii directe, adeseori sub forma dialogului,

o personalizarea relaţiei şef-subaltern,

o flexibilitatea exprimării, folosirea chiar a jargonului (limbaj specializat al unei colectivităţi),

o costuri mai reduse etc.

Adresarea verbală are şi dezavantaje, legate de faptul că dialogul poate conduce la pierdere de

timp şi nu se încheie întotdeauna cu acordul părţilor, iar în cazul transmiterii succesive, prin trepte

ierarhice, se poate pierde şi o parte a informaţiilor, deoarece sunt filtrate de fiecare şef ierarhic.

Printre regulile unei comunicări eficiente se numără:

• orientarea pozitivă a comunicării (pe fapte plăcute, stimulative)

• comunicarea trebuie să fie bilaterală (permite schimbul de mesaje, punerea de întrebări)

• comunicarea sa fie securizată (nu un prilej de abuz afectiv, emotional al unui asupra celorlalti)

• concordanta comunicării verbale cu cea mimico-gesturală

• evitarea ambiguitătilor (subîntelegerilor, incertitudinilor)

• evitarea suprapunerilor mesajelor (interventia peste cuvântul celuilalt)

• constituirea de mesaje clare, concise (exprimate cu cuvinte si expresii uzuale)

Nu există un stil de comunicare valabil pentru toti oamenii sau pentru toate situatiile, dar iată câteva

reguli care pot să crească sansa de succes în domeniul comunicării:

- fiecare să-si rezerve timp pentru dialog

- să se asigure o atmosfera favorabila

- să fie obiectivi

- să se evite contrazicerile directe, atacul la persoana si conflictele

- să se dea răspunsuri clare si la obiect pentru a evita neîntelegerea mesajului

- să se evite ca unul din cei implicati in comunicare sa acapareze toata discutia

- sa existe disponibilitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale tuturor celor implicati in

discutie si de a le accepta dacă sunt bune

- crearea unor ocazii de feedback, oferind ocazia celor in discutie sa să explice si să argumenteze

opiniile sale

Comunicarea nonverbală

Constă în transmiterea mesajelor prin alt mijloc decât scrisul sau vorbitul, cum ar fi: gesturi, mimică,

mişcări ale corpului etc. şi care sunt de fapt ,,mesaje parţiale sau adiţionale ce completează conţinutul

mesajelor verbale“. Poate fi un mijloc eficient de descifrare a mesajelor pe care le transmite emitentul.

Limbajele nonverbale, completate de limbajul paraverbal (forma vocală de limbaj nonverbal precum:

inflexiunea şi tonalitatea vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele între

cuvinte etc.) apelează la toate simţurile noastre şi se bazează pe seturi de simboluri care pot avea un

înţeles clar sau ambiguu.

Principalele tipuri de comunicare nonverbală sunt:

– comunicarea senzorială - se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor;

– comunicarea estetică – prin care se transmit diferite emoţii artistice;

– comunicarea însemnelor (insigne, fanioane, uniforme) şi a simbolurilor (titulatură, decoraţii).

Cele mai utilizate mijloace de transmitere a mesajelor nonverbale sunt: limbajul corpului

(expresia feţei, a ochilor, poziţia fizică, în special a capului şi a mâinilor), decorul biroului, modul de

folosire a paţiului şi îmbrăcămintea.

Formele de manifestare ale comunicării neverbale cele mai eficiente sunt ilustrările (când se face

apel la prezentarea unor obiecte) şi manifestările afective (stări emoţionale, inflexiunea vocii).

Limbajele nonverbale însoţesc şi comunicarea scrisă; ele sunt legate de aspectul grafic al foii, structura

şi formatul scrierii.

Specialiştii consideră comunicarea nonverbală ca fiind subtilă şi complexă, iar gradul ei de

conştientizare este destul de redus şi de aceea comunicăm adesea neintenţionat. În proporţie de 55%

omul se exprimă prin limbaj neverbal, 38% prin limbaj paraverbal şi doar 7% prin limbaj verbal. Prin

urmare, managerii trebuie să acorde atenţie deosebită comunicării neverbale, pentru a putea

comunica eficient cu subalternii. De fapt, eficienţa comunicării depinde de abilitatea managerului de a

combina cuvântul scris şi verbal cu limbajul neverbal şi paraverbal, pentru a exprima cu claritate

sensul mesajului transmis.

Elemente ale comunicarii nonverbale:

1.Orientarea corpului: persoanele stau cu spatele la cei pe care doresc sa ii evite;

2.Postura: semnalele posturale care arata relaxare sau tensiune sunt corelate cu statutul persoanei

3.Gesturile: frecventa crescuta a anumitor gesturi arata o stare de tensiune si disconfort sau lipsa

onestitatii, de exemplu gesturile prin care se maseaza, freaca, strange, culege, inteapa o parte a

corpului – aceste gesturi sunt descurajate in public

4. Privirea:

o privirea directa: onestitate, intimitate, amenintare;

o privirea intr-o parte: lipsa de interes si raceala;

o privirea evitanta poate transmite nesiguranta, lipsa increderii in sine etc.;

o evitarea privirii: ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie;

o miscarea ochilor in sus: incercarea de a ne aminti ceva;

o miscarea ochilor in jos: tristete, modestie, timiditate, ascunderea unor emotii.

5. Zambetul:

o poate exprima o complexitate de informatii: placere, bucurie, satisfactie, promisiune, cinism,

jena.

6. Mimica:

o figura cu comisurile buzelor lasate poate indica tristete marcata;

o fruntea incruntata: preocupare, manie, frustrare;

o sprancene ridicate: mirare, surpriza;

o nas incretit: neplacere;

o buze stranse: nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

7. Gestica:

o ridicatul din umeri: neintelegere;

o gestul acoperirii gurii: demascarea unei situatii de nesinceritate;

o gesturi facute cu palma;

o strangerea de mana: dominare (cu palma in jos), supunere (cu palma in sus), egalitatea (cu

palma perpendiculara);

o frecarea palmelor: asteptari pozitive;

o inclestarea mainilor: frustrare, reprimare a atitudinii negative.

Comunicarea organizationala

Spre deosebire de comunicarea interpersonala, comunicarea organizationala nu este un proces spontan

si natural. Ea trebuie proiectata in asa fel incat sa permita:

coordonarea: proces ce are in vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru

realizarea scopului final al organizatiei

armonizarea: activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun

Pentru cursul de fata am considerat a fi necesara detalierea ultimului punct al acestei categorii

deoarece reda tipurile de comunicare adaptate la tipurile de organizare a institutiilor, iar aceasta

adaptare ajuta la construirea mesajelor de comunicare interna.

Astfel:

comunicarea descendenta urmeaza, de obicei, relatiile de tip ierarhic, derulandu- se de la

nivelul managementului de varf catre nivelurile de executie. Continutul este dat de decizii,

reglementari, instructiuni, transmiterea de sarcini, solicitarea de informatii. Principala problema

a acestui tip de comunicare o constituie marea probabilitate ca mesajul sa fie filtrat in timp ce

este vehiculat de la un nivel la altul, deoarece fiecare nivel poate interpreta mesajele in functie

de propriile necesitati sau obiective;

comunicarea ascendenta consta in transmiterea de mesaje de catre subordonati sefilor directi

si, succesiv, nivelurilor superioare ale managementului. Prin ele se rapoarte, opinii,

nemultumiri. Rolul comunicarii ascendente este esential pentru eficienta procesului de

comunicare, deoarece atesta receptarea mesajelor transmise de manageri. De asemenea, prin

intermediul ei se informeaza managementul de nivel superior asupra starii morale a

personalului, asupra obstacolelor din calea comunicarii, nivelului si formei abaterilor

inregistrate cel mai frecvent. Faptul ca mesajul circula de la executanti la manageri nu-l

scuteste de filtrele cognitive sau psihologice. Astfel, in cazul transmiterii unor informatii,

rapoarte, sugestii privind continutul muncii si modalitatile de imbunatatire ale acesteia, sefii

intermediari pot fi incercati de teama ca subordonatii lor ar putea fi apreciati de superiori ca

fiind mai competenti decat ei; ori, in cazul in care informatia constituie un feedback la un

mesaj anterior, seful poate interpreta comunicarea subordonatului drept o incercare de a-i testa

competenta profesionala ori autoritatea. In asemenea situatii, se pot instala blocaje cu efecte

asupra capacitatii de control si mentinere a procesului de comunicare;

comunicarea pe orizontala (sau laterala) se stabileste intre persoane sau compartimente situate

la acelasi nivel ierarhic. Rolul acestui tip de comunicare este de a facilita coordonarea

activitatilor ce vizeaza obiective comune, excluzand interventia managerilor de nivel superior;

comunicarea diagonala este practicata in situatiile in care membrii organizatiei nu pot

comunica prin celelalte canale. Spre exemplu, in cazul utilizarii managementului prin proiecte,

apar frecvent omunicarile diagonale intre echipa de proiect si restul compartimentelor

structurii. Spre deosebire de comunicarile clasice, acest tip prezinta avantajele economiei de

timp si costuri, ale folosirii unor relatii informale, ale potentarii unui climat bazat pe apreciere

reciproca.

Stiluri de comunicare organizationala

de instruire – ajuta angajatul sa-si cunoasca atributiile si modul in care sa le indeplineasca. E o

comunicare intr-un singur sens, de la superior la subordonat, desfasurata sub motto-ul „Fa

asta!”

informativ – este tot o comunicare intr-un singur sens prin care salariatul primeste doar

informatia pe care conducerea vrea sa i le dea, dupa principiul „Fa asta pentru ca!”

consultativ – comunicarea in dublu sens prin care salariatului i se ofera posibilitatea sa discute

cu superiorii sai si sa-si exprime pareri proprii, dupa reteta „Sa discutam cum se face asta!”

de implicare – comunicarea de jos in sus care inlesneste schimbul de experienta intre angajatii

tineri si colegii care au o vechime mai mare in organizatie, prin indemnul „Cum ai face tu

asta?”

participativ – implica personalul in procesul de luare a deciziilor, prin lansarea intrebarii

„Cum sa facem asta?”

Comunicarea internă are scopul de a trimite către categoriile de public intern mesajele potrivite pe

care organizaţia doreşte să le difuzeze în societate. Printre beneficiile programelor de comunicare

internă trebuie meţionată în primul rand asigurarea eficienţei. Stabilirea unui climat de lucru normal,

deschis, bazat pe colaborare şi înţelegere are efect direct asupra eficientizării activităţii.

LUCRUL IN ECHIPA

Ce este munca in echipa?

Munca in echipa este o competenta care se regaseste in cerintele pentru aproape fiecare post

disponibil intr-o unitate economica. Specialistul in recrutare analizeaza aceasta competenta pe

parcursul procesului de selectie, utilizand diferite mijloace de investigare: intrebari specifice care

evalueaza capacitatea de interrelationare personala si de intelegere a nevoilor persoanei cu care

interactioneaza. Prezenta calitatilor necesare pentru a fi un bun membru de echipa sau, din contra, lipsa

lor pot fi factori decisivi in angajarea unei persoane ori in mentinerea ei in organizatie.

Comportamente care demonstreaza aceasta competenta

• Manifesti interes pentru stabilirea contactelor cu colegii;

• Interactionezi in mod eficient cu angajatii in diferite situatii;

• Intelegi rolul fiecarei persoane in grup;

• Te concentrezi pe obiectivele echipei, nu doar pe obiectivele personale;

• Respecti drepturile si convingerile altora;

• Esti empatic: asculti si intelegi nevoile si sentimentele celor din jur;

• Apreciezi si recunosti participarea activa la realizarea unei actiuni;

• Incurajezi discutiile deschise, impartasesti idei si sugestii cu colegii.

Lucrul in echipa reprezinta in zilele noastre un factor economic major de care va depinde intotdeauna

succesul unei companii de pe piata romaneasca sau cea externa. Din pacate, nu orice angajat se va

putea adapta cu usurinta cerintelor specifice lucrului in echipa si este nevoie sa ne dezvoltam din timp

si aceasta abilitate profesionala pentru a ne mari sansele la angajare si, implicit, pentru a avea succes

sporit in cariera noastra profesionala.

PLANIFICAREA ACTIVITATII ZILNICE

In cadrul acestui modul se va prezenta:

1) Identificarea sarcinilor de efectuat şi cerinţele legate de acestea astfel incat:

• Sarcinile, procedurile şi instrucţiunilereferitoare la lucrarea de executat sunt identificat e corect

şi complet.

• Se clarifică eventualele neînţelegeri privind sarcinile, procedurile, instrucţiunile identificate/

primite, apelând la persoanele competente.

• Se identifică cu responsabilitate frontul de lucru şi obiectivele de realizat.

2) Planificarea unei activitati curente astfel incat:

• Se identifică corect şi realist timpul necesar pentrurealizarea lucrării.

• Se stabileşte etapele de lucru şi modul deabordare, în funcţie de sarcinile de îndeplinit şi de

timpul alocat.

• Se planifică succesiunea fazelor, în conformitate cu cerinţele procedurii de lucru şi de

eventualele situaţii care pot interveni.

1. Procesul de planificare si comunicare

Etapele planificării strategice:

1. Definirea problemei de soluţionat - Analiza situaţiei (internă sau externă).

2. Planificarea şi programarea

3. Derularea acţiunii şi comunicarea

4. Evaluarea

Lista de verificare pentru oportunităţile de comunicare

1.Sursa mesajului

2. Solicitările mesajului

3. Comunicarea verbală/non-verbală

2. Planificarea activitatii

I. Se identifică corect şi realist timpul necesar pentru realizarea lucrării;

II. Se stabileşte etapele de lucru şi modul deabordare, în funcţie de sarcinile de îndeplinit şi de

timpul alocat.

a) organizarea frontului de lucru

b) stabilirea necesarului de material

c) aprovizionarea

d) stabilirea (si incadrarea) necesarului de muncitori ( conform calificarii )

e) realizarea lucrarii

f) receptia lucrarii

III. Se planifică succesiunea fazelor, în conformitatecu cerinţele procedurii de lucru şi de

eventualele situaţii care pot interveni.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND SĂNĂTATEA ȘI SECURITATEA ÎN MUNCĂ PENTRU RESTAURATORI, CIOPLITORI, FASONATORI, PLACATORI

PIATRA

I. Generalități

Instrucţiunile proprii pentruRESTAURATOR, CIOPLITOR, FASONATOR, PLACATOR PIATRA au fost elaborate ţinând cont de reglementările existente în domeniul securităţii si sanatatii muncii precum şi pe baza studierii proceselor de muncă şi stabilirii pericolelor specifice, astfel încât, pentru fiecare pericol, normele să cuprindă cel puţin o măsură de prevenire la nivelul fiecărui element component al procesului de muncă.

Structura acestor prevederi este făcută pe tipuri de lucrări, pentru fiecare tip de lucrare prevederile urmărind o succesiune logică, corespunzătoare modului de acţiune al executantului în procesul de lucru.

II. Conţinut, scop

1. Instrucţiunile proprii pentru RESTAURATOR, CIOPLITOR, FASONATOR, PLACATOR PIATRA cuprind măsuri de prevenire a accidentelor de muncă.

2. Măsurile de prevenire cuprinse în prezentele instrucţiuni au ca scop eliminarea factorilor periculoşi existenţi în sistemul de muncă, propriu fiecărui element component al acestuia (executant sarcină de muncă mijloace de producţie, mediu de muncă).

III .Domeniul de aplicare

1. Prezentele instrucţiuni se aplică pentru activitatea de restaurare,reparare si intretinere a constructiilor din piatra.

2. Prevederile prezentelor instrucţiuni se aplică cumulativ cu prevederile celorlalte acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

IV. Încadrarea şi repartizarea personalului

1. Pentru lucrarile de restaurare, reparare si intretinere a constructiilor din piatra vor fi repartizaţi numai persoane care cunosc echipamentele tehnice, instalaţiile, au calificarea necesară şi au fost instruite din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca.

2. La începerea programului angajaţii se vor prezenta odihniţi şi corect îmbrăcaţi.3. La lucrarile de restaurare, reparare si intretinere a constructiilor din piatra vor fi repartizaţi

numai lucrători care au corespuns controlului medical, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii.

4. La repartizarea în muncă a tinerilor, a femeilor gravide precum şi a persoanelor cu diverse infirmităţi vor fi respectate prevederile în vigoare, privind angajarea acestor categorii de personal (Codul muncii, OUG 96/2003, etc.).

5. Instructajul privind securitatea si sanatatea in munca se va face pe faze in conformitate cu prevederile cap V, din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr 319/2006.

V.Electrosecuritatea

1. Echipamentele si utilajele actionate electric vor fi protejate prin carcase, apărători etc., astfel încât elementele aflate normal sub tensiune sa nu poată fi atinse.

2. Cablurile electrice vor fi pozate corespunzător protejate împotriva deteriorărilor mecanice, termice, chimice etc.

3. Se interzice deschiderea carcaselor, capacelor apărătorilor etc. la echipamentele aflate sub tensiune.

4. Toate reparatiile, reglajele sau alte interventii asupra instalatiilor electrice se vor efectua numai după întreruperea alimentării cu energie electrică si numai de către electricienii de întretinere, instruiti corespunzător si autorizati. În zona de lucru, vor fi montate, la loc vizibil tăblite avertizoare de interdictie.

5. Pentru evitarea electrocutării prin atingere directă sau indirectă se vor lua măsuri tehnice organizatorice, conform prevederilor Normelor specifice protectie a muncii pentru utilizarea energiei electrice.

6. Circuitele de comanda, semnalizare, sesizare vor fi alimentate la tensiuni nepericuloase dintr-un transformator separator, care sa separe galvanic aceste circuite de circuitele cu tensiune mai mare.

7. În dreptul utilajelor cu actionare electrică se va prevedea grătar din lemn sau covor de cauciuc.

8. Spălarea si curătarea utilajelor, la terminarea lucrului, se vor efectua numai după întreruperea alimentării cu energie electrică a acestora.

9. La toate utilajele electrice, zilnic, înainte de începerea programului de lucru, va fi verificată legătura la conductorul de nul.

10. În zona liniilor de cale ferate electrificate, orice operatii si activităti se vor efectua cu respectarea reglementarilor specifice de securitate si sanatate in munca pentru transporturile pe calea ferată, precum si a prevederilor normelor de securitate si sanatate in munca pentru transportul si distributia energiei electrice.

11. În cazul în care, mijloacele de transport utilizate în activitătile comerciale, functionează la tensiuni mai mari de 42 V sau 60 V, platformele locurilor de conducere vor fi acoperite cu covoare electroizolante.

12. Electromotoarele si celelalte echipamente electrice vor fi protejate cu carcase de protectie si legături la prizele de pământ si la conductorul de nul al instalatiei electrice.

13. Toate masinile de birou actionate electric (masini de scris, adunat, calculat si electrocontabile) vor fi prevăzute cu legătura de protectie la priza de pământ.

14. Se interzice lucrul la masinile de birou când acestea au capacele demontate.

15. După terminarea lucrului, masinile de birou vor fi scoase de sub tensiune.

16. Prizele de alimentare vor fi tip "Schuco" cu legătura de protectie la priza de pământ.

17. Se interzice lucrul la masinile de birou actionate electric, cu mâinile umede sau murdare de grăsime.

18. Pentru blocarea masinilor de birou, se va proceda la scoaterea lor de sub tensiune iar pentru interventie, va fi solicitat mecanicul de întretinere.

19. Pentru firmele de reclamă comercială, capacele de protectie de la instalatia electrică, a căror îndepărtare scoate instalatia de sub tensiune, vor fi demontate numai cu scule speciale. Capacele vor fi asigurate contra desfacerii lor întâmplătoare, în cazul producerii trepidatiilor, socurilor, conditiilor meteo nefavorabile (temperatura sau umiditate).

20. Toate părtile metalice ale unei instalatii de reclame luminoase, care ar putea fi puse sub tensiune în mod accidental, vor fi legate la o instalatie de protectie, legată la pământ sau la conductorul de nul.

21. Este interzisă montarea sigurantelor sau a prizelor cu sigurante la reclamele instalate în interiorul vitrinelor.

22. La executarea diferitelor operatii de montare, verificare, reparare a reclamelor si firmelor comerciale, salariatii vor fi dotati cu scule si echipament individual de protectie electroizolant, corespunzătoare. Formatia de lucru, la efectuarea operatiilor de mai sus, va fi alcătuită din cel putin doi salariati care se vor supraveghea si ajuta reciproc.

23. Pentru prevenirea electrocutării la lucrul cu echipamentele si utilaje electrice vor fi respectate reglementarile specifice de securitate si sanatate in munca pentru utilizarea energiei electrice, precum si standardele de electroprotectie în vigoare.

24. Se interzice :a) folosirea in stare defecta a instalaţiilor electrice si a consumatorilor de energie electrica de

orice fel, precum si a celor uzate si improvizateb) incarcarea instalaţiilor electrice(conductoare, cabluri, transformatoare, interuptoare,

comutatoare) peste sarcina admisac) suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductorii electrici de alimentared) agăţarea sau introducerea pe si in interiorul panourilor , nişelor, tablourilor electrice a

obiectelor de orice fel, precum si adapostirea de obiecte sau materiale in posturile de transformare sau distribuţie

e) folosirea instalaţiilor electrice neprotejate, in raport de mediu (etanş la praf, la umezealaf) executarea lucrărilor de intretinere si reparaţii a instalaţiilor electrice de cătrepersonal necalificat si autorizat

g) utilizarea lămpilor portative , alimentate prin cordoane improvizate sau uzateh) folosirea la corpurile de iluminat a filtrelor de lumina(abajururi) improvizatedin carton, hârtie sau alte materiale combustibile

a) întrebuinţarea radiatoarelor si a resourilor electrice in alte locuri decât celestabilite si in condiţii care nu prezintă pericol de incendiu

b) folosirea legaturilor provizorii prin introducerea conductoriilor electrici farastecher direct in priza

c) utilizarea consumatoarelor de energie electrica fara luarea masurilor de izolarefaţa de materialele combustibile din incaperi

d) aşezarea pe motoarele electrice a materialelor combustibile

e) lăsarea neizolata a capetelor conductoarelor electrice, in cazul demontăriiparţiale a instalaţiei

1. Tablourile electrice de distribuţie vor fi permanent închise cu cheie, accesul la ele fiind permis doar electricianului de serviciu. încăperea si elementele tabloului vor fi in perfecta stare de curăţenie (fara praf, scame). La toate tipurile de tablouri, legaturile trebuie făcute regulamentar. In apropierea tablourilor se interzice păstrareamaterialelor sisubstanţelor combustibile si blocarea acestora. La tablourile capsulate, garniturile vor fi in stare buna si bine fixate.

2. Se interzice legarea directa la bornele tabloului de distribitie alămpilor de iluminat, a motoarelor electrice sau a altor consumatori de energie electrica.

3. Pentru iluminarea locală a locurilor de lucru se va utiliza:a) tensiunea de 24 V, în cazul în care se lucrează în condiţii normale;b) tensiunea de 12 V, în cazul în care se lucrează în locuri cu umezeală excesivă, pe mase

metalice sau în locurile cu degajări de aburi şi emanaţii de gaze.1. Utilajele, mecanismele şi aparatele electrice fixe utilizate la executarea diferitelor lucrări

trebuie - obligatoriu - legate la instalaţia de punere la pământ, a cărei rezistenţă va fi de cel mult 4 ohmi.

2. Se interzice lucrul la tablourile de comandă electrică şi la părţile componente ale instalaţiei electrice, fără întreruperea circuitelor de alimentare şi legarea la pământ a instalaţiei

VI.Utilaje portabile

1. Se consideră utilajele portabile acele utilaje construite special pentru a putea fi uşor purtate de una sau două persoane şi cu care personalul muncitor în timpul lucrului are un contact îndelungat.

2. Aceste utilaje trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) izolaţia bobinajului să" reziste atît la şocuri mecanicecît şi mediului în care

funcţionează;b) mînerele şi reazemele să se facă din materialeelectroizolante;c) cablurile de alimentare cu energie electrică a acestor utilaje să fie foarte flexibile şi bine

izolare electric;d) carcasele metalice ale acestora să fie legate la priza depămînt în. timpul lucrului.

1. Dacă în timpul lucrului personalul muncitor simte o acţiune cît de slabă a curentului electric, este obligat să scoată utilajul din priză si să-l predea pentru verificare şi reparare.

2. Pentru prevenirea unor accidente de lucru trebuie să se ia următoarele măsuri:a) organele exterioare în mişcare trebuie prevăzute, cuapărători de protecţie;b) personalul de serviciu care lucrează cu aceste utilajetrebuie să poarte

ochelari de protecţie, mănuşi deprotecţie, iar îmbrăcămintea să fie cît mai strimtă şibine încheiată;

1. Montarea pietrelor sau a discurilor abrazive la acesteutilaje, se face numai de personal specializat şi instruitîn acest scop;

2. Este interzis forţarea pătrunderii discului abraziv inmaterialul cu care se lucrează;3. Discurile abrazive se fixează cu flanşe, iar intre flanşeşi disc este de preferat sa se intercaleze,

pe ambelepărţi, garnituri din material elastic;4. Piuliţele pentru fixarea discurilor sînt metalice şitrebuie infiletate in sensul invers de rotire a

discului,iar stringerea lor se face cu chei mecanice în starebună ;5. Este interzisă prelucrarea pe suprafeţele laterale ale discului abraziv;6. Polizorul portabil nu se porneşte numai dacă discul abraziv nu este în contact cu un alt corp;7. Este interzis să se lase din mînă polizorul dacă nu a fost oprit complet discul abraziv;8. Locul unde se lucrează cu polizoare trebuie înconjurat cu panouri pentru a-i proteja pe cei din

jur.

VII.Utilizarea uneltelor manuale

1. Instrucţiunile proprii pentru utilizarea uneltelor manuale au fost elaborate ţinând cont de reglementările existente în domeniul securităţii muncii precum şi pe baza studierii proceselor de muncă şi stabilirii pericolelor specifice, astfel încât, pentru fiecare pericol, normele să cuprindă cel puţin o măsură de prevenire la nivelul fiecărui element component al procesului de muncă.

2. Structura acestor prevederi este făcută pe tipuri de lucrări, pentru fiecare tip de lucrare prevederile urmărind o succesiune logică, corespunzătoare modului de acţiune al executantului în procesul de lucru.

3. Respectarea conţinutului acestei instrucţiuni nu absolvă persoanele juridice şi persoanele fizice, implicate in procesul de munca, de răspunderile, conform legislaţiei in vigoare, pentru lipsa de prevedere şi asigurare a oricăror altor măsuri de securitate a muncii, adecvate condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii respective.

4. Instrucţiunile proprii pentru utilizarea uneltelor manuale, cuprind măsuri de prevenire a accidentelor de muncă.

5. Măsurile de prevenire cuprinse în prezentele instrucţiuni au ca scop eliminarea factorilor periculoşi existenţi în sistemul de muncă, propriu fiecărui element component al acestuia (executant sarcină de muncă mijloace de producţie mediu de muncă).

6. Prezentele instrucţiuni se aplică pentru activităţile care presupun utilizarea uneltelor manuale.Prevederile prezentelor instrucţiuni se aplică cumulativ cu prevederile celorlalte acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

7. La locurile de muncă în care se utilizarea uneltelor manuale vor fi repartizaţi numai persoane care cunosc echipamentele tehnice, instalaţiile, au calificarea necesară şi au fost instruite din punct de vedere al protecţiei muncii.

8. La începerea programului angajaţii se vor prezenta odihniţi şi corect îmbrăcaţi.

9. La efectuarea activităţilor vor fi repartizaţi numai lucrători care au corespuns controlului medical obligatoriu, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii.

10. Instructajul de protecţie a muncii se va face pe faze in conformitate cu prevederile cap V din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr 319/2006. Durata între două instructaje va fi de cel corespunzător activităţii unde este implicată folosirea uneltelor manuale.

11. Uneltele de mână de orice categorie şi pentru orice întrebuinţare vor fi utilizate numai dacă sunt în bună stare.

12. Este interzisă utilizarea fără mânere sau cu ele noduroase, crăpate, sparte, prinse în cuie ori legate cu sârmă sau sfoară.

13. Fiecare unealtă va fi bine fixată în coadă, se interzice utilizarea unui singur mâner la mai multe scule. Utilizarea aceluiaşi mâner se admite numai pentru trusele de scule construite în mod special cu mâner detaşabil.

14. Dălţile, dornurile, ciocanele şi în general uneltele cu care se loveşte sau sunt lovite, nu pot fi întrebuinţate dacă au capetele deformate sau crăpate. Aceste deformaţii vor fi rectificate zilnic la sculele şi uneltele de mână; partea unde se loveşte cu ciocanul nu trebuie călită.

15. Este interzisă folosirea ciocanelor de orice greutate neprevăzute cu pană de fixare.16. Cheile fixe sau tubulare cu profilul deformat cât de puţin sau crăpate vor fi scoase imediat din

uz. Sunt interzise înşurubarea sau deşurubarea piuliţelor prin interpunerea unor plăcuţe metalice între piuliţe şi cheie, precum şi lungirea cheilor cu alte chei sau obiecte.

17. Sculele şi uneltele de tăiat se vor verifica dacă sunt bine ascuţite şi dacă au profilul corect în raport cu operaţia de executat. Pânzele de ferăstrău care au lipsă trei dinţi sau doi dinţi alăturaţi, nu pot fi întrebuinţate sub nici un motiv.

18. În timpul lucrului cu dălţi sau pene ţinute de ajutori, la baterea cu barosul se vor folosi cleşti cu lungime de cel puţin 0,7m.

19. Uneltele utilizate la lucrările cu temperaturi înalte, de exemplu cleşti, vor avea mânerele suficient de lungi la necesitate izolate şi orice deformaţii a acestor unelte din cauza temperaturii înalte, vor fi recondiţionate imediat.

20. În timpul găuririi, când burghiul începe să străpungă metalul, se micşorează avansul, pentru a se evita înţepenirea şi ruperea burghiului.

21. Pentru uneltele care prin forma lor devin periculoase în timpul transportului, ex: târnăcoape, topoare, cuţite, etc., se vor lua măsuri potrivite pentru protecţia părţilor periculoase.

22. În timpul lucrului este interzis a se aşeza uneltele pe treptele scărilor mobile, schelelor, tablourilor electrice, etc. Lucrătorii care execută lucrări pe scări, schele în condiţiile care îl obligă să le lase din mână în timpul lucrului, vor avea buzunare speciale pentru aşezat uneltele. Este interzisă efectuarea lucrărilor cu scule şi unelte mecanizate de pe scările rezemate.

23. Menghinele de toate mărimile, mobile sau fixe nu vor fi utilizate decât cu bacurile, şuruburile centrale şi mânerul în bună stare.

24. Aşezarea uneltelor pe mese de lucru, în dulapuri, cutii, panouri, se face cu respectarea reguli ca toate uneltele să aibă partea de prindere îndreptată spre exterior, pentru a exclude contactul cu părţile tăioase sau ascuţite..

25. Zilnic înaintea începerii programului de lucru, şeful atelierului sau şeful de formaţie va controla să nu se utilizeze unelte care nu întrunesc condiţiile din prezentele instrucţiuni.

VIII.Organizarea locului de muncă

La toate locurile de muncă trebuie să se ia măsuri pentru a nu se depăşi concentraţia admisibilă pentru gaze, vapori şi pulberi nocive, precum şi limitele maxime admise pentru zgomot şi vibraţii, stabilite conform reglementarilor in vigoare.

1. Circulaţia mijloacelor de transport şi a instalaţiilor de ridicat pe teritoriul unităţii, pentru transportul pietrei şi marmurei de la depozit la hale şi staţii, se va face numai pe căi de circulaţie şi acces special amenajate în acest scop.

2. Amenajarea căilor de circulaţie şi acces (lăţime, întreţinere, iluminare etc.), vitezele de circulaţie şi staţionarea mijloacelor de transport, precum şi circulaţia pietonilor, se va face conform reglementarilor in vigoare.

3. Conducătorul locului de muncă trebuie să se asigure că iluminatul spaţiilor de lucru este corespunzător şi să ia măsuri pentru marcarea şi semnalizarea locurilor sau a zonelor periculoase.

4. Activitatea de transport auto, feroviar şi cu mijloace de ridicat din incinta unităţii se va face respectând prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR.

5. Exploatarea transbordoarelor trebuie să se facă numai după ce s-a verificat:

a) dacă organele de comandă (butoane, pârghii, manete etc.) de pornire şi oprire sunt marcate cu culori distincte având inscripţionate comenzile OPRIT-PORNIT;

b) dacă s-au înlocuit rolele de susţinere defecte ale cablurilor de tracţiune;

c) dacă spaţiile de refugiu ale transbordorului sunt libere;

d) dacă treptele de la canalul transbordorului nu sunt deteriorate (luându-se măsuri de remediere);

e) dacă şi cablurile de alimentare cu energie elec-trică a transbordorului sunt pozate corespunzător, astfel încât să nu poată fi atinse de către personal;

f) dacă pe traseul transbordorului sunt amplasate la locuri vizibile mijloace de semnalizare.

1. Înainte de punerea în mişcare a căruciorului transbordorului trebuie să se verifice starea tehnică şi de întreţinere a acestuia, existenţa dispozitivelor de protecţie şi dacă de-a lungul liniei de deplasare nu sunt persoane sau materiale depozitate.

2. Pornirea se va face numai după darea semnalului de avertizare.

3. Pe timpul deplasării transbordorului este interzis accesul pe căruciorul acestuia.

4. Pe timpul deplasării, vagonetul trebuie să rămână fixat pe căruciorul transbordorului, dispozitivele de fixare decuplându-se numai după oprire.

5. Reparaţiile căruciorului trebuie să se execute numai când acesta este oprit, cablul de tracţiune desfăcut şi motorul deconectat de la reţea (în cazul celor cu motor propriu).

6. În incinta depozitelor, sarcinile vor fi transportate numai pe trasee bine stabilite, pentru a nu lovi stivele.

7. În cazul În care se prevede Încărcarea concomitentă a mai multor mijloace de transport, depozitele trebuie să aibă spaţii corespunzătoare.

8. La transportul pietrelor naturale şi a marmurei, precum şi a produselor finite rezultate, se vor respecta următoarele:

a) blocurile masive Încărcate în autovehicule sau vagoane se vor aşeza prin intermediul a două şipci de lemn plasate la baza acestora pentru crearea spaţiului de retragere a dispozitivului de legare sau de ridicare;

b) încărcătura se va distribui uniform pe suprafaţa podinei pentru a se evita răsturnarea ei, prin împănare cu pene de lemn fixate în obloanele laterale şi din spate; la încărcarea unui singur bloc, acesta se va aşeza pe mijlocul podinei;

c) plăcile din piatră se vor manevra numai pe cant;

d) placajele finite sau semifinite pot fi rezemate de capre, cu înclinaţie de 20 m, bine consolidate pe podină;

e) placajele şi semifinitele de dimensiuni mai mici se vor stivui direct pe podină sau pe palete, astfel încât înâlţimea lor să nu depăşească 1,5 m.

IX.Organizarea depozitului de materii prime

1. Terenul pentru depozitarea blocurilor de piatră şi marmură trebuie să fie plan, bine drenat şi consolidat pentru a rezista la presiunea exercitată.

2. În cazul căilor de circulaţie cu linii de cale ferată, acestea vor fi îngropate, şinele găsindu-se la nivelul pardoselii şi a celorlalte căi de acces.

3. Distanţa între stive şi liniile de cale ferată cele mai apropiate va fi de minimum 2 m.

4. Blocurile se stivuiesc prin suprapunere, păstrându-se verticalitatea, pe sortimente şi dimensiuni, asigurându-le stabilitatea în aşa fel încât atunci când este necesar un anumit tip de bloc acesta să poată fi scos prin manipulări cât mai puţine.

5. Între şirurile de blocuri se lasă căi de circulaţie de cel puţin 1,5 m pentru accesul legătorului de sarcină şi pentru a se putea citi marca de inventar a blocului.

6. La descărcare, blocul va fi legat cu două perechi de cabluri pentru a fi bine echilibrat; aşezarea blocului se va face pe şipci de lemn sau pene, verificându-se stabilitatea suportului.

7. La legarea blocului, cablul trebuie să fie tras pe sub el, folosindu-se o tijă metalică, evitându-se astfel introducerea mâinilor sub bloc.

8. Se interzice circulaţia în depozit a persoanelor care nu au sarcini de lucru În acest loc.

9. Se interzice ocuparea suprafeţelor din depozite cu produse declasate, colaterale etc.; acestea vor fi depozitate în locuri special amenajate.

10. În cazul în care există pericol de accidentare, în depozite trebuie să se utilizeze mijloace şi dispozitive de semnalizare adecvate, conform standardelor.

11. În incinta depozitelor de piatră şi marmură este interzisă depozitarea unor materiale toxice, inflamabile sau explozive.

12. În incinta depozitelor trebuie să se prevadă spaţii libere uşor accesibile pentru personal şi mijloacele de transport.

13. La depozitele aflate În aer liber se vor prevedea:

a) spaţii de siguranţă conform prescripţiilor tehnice ISCIR între gabaritul macaralei şi gabaritul de liberă trecere;

b) îngrădiri corespunzătoare pentru zonele pericu-loase în care funcţionează instalaţiile şi mecanismele de ridicat;

c) căi de acces la locurile de urcare pe instalaţiile de ridicat şi la întrerupătoarele liniei principale de alimentare cu energie electrică;

d) iluminarea corespunzătoare a căilor de acces;

e) spaţii de liberă trecere, cu bună vizibilitate atunci când manevrarea mijloacelor de ridicat se face cu comandă de la sol.

1. Spaţiile de depozitare în aer liber nu se vor alege în apropierea locurilor unde există linii de înaltă tensiune, depozite cu materiale inflamabile sau periculoase etc.

X.Organizarea atelierelor

1. Atelierele de cioplit, inclusiv încăperile auxiliare şi social sanitare ale acestora se vor amplasa şi amenaja în aşa fel încât să fie respectate reglementarile in vigoare privind securitatea si sanatatea in munca si a situatiilor de urgenta

2. Utilajele, maşinile şi agregatele vor fi astfel amplasate încât distanţele minime dintre gabaritul lor funcţional maxim şi celelalte elemente înconjurătoare să asigure securitatea lucratorilor care le deservesc..

3. La amplasarea utilajelor, maşinilor şi agregatelor precum şi a dotărilor locului de muncă se va ţine seama de:

a) caracterul producţiei, fluxul tehnologic, mări-mea seriei de fabricaţie şi mărimea loturilor;

b) forma, mărimea şi greutatea produselor;

c) modul de alimentare cu materii prime şi modul de evacuare a produselor;

d) gradul de mecanizare şi automatizare;

e) modul de acţionare a operatorului şi a echipei de lucru;

f) modul de organizare şi dotare a locului de muncă;

g) complexitatea şi particularităţile constructive şi funcţionale ale utilajelor (spaţii necesare deplasării organelor mobile, existenţa unor agregate auxiliare ale utilajelor amplasate în afara gabaritului acestora ca: rezervoare, silozuri, transbordoare, transportoare, rezerve materii prime etc.);

h) frecvenţa şi complexitatea operaţiilor de revizie şi reparaţie a utilajelor pe locul de funcţionare;

i) existenţa spaţiilor de acces pentru anumite mijloace de ridicat şi transportat;

j) existenţa unor construcţii speciale aferente utilajelor (fundaţii, canale);

k) particularităţile constructive ale clădirilor (fun-daţii, subsoluri sau niveluri inferioare, structura de rezistenţă etc.);

l) existenţa unor canale pentru reţelele energetice la care este racordat utilajul.

1. Instalaţiile de scurgere trebuie să asigure în totalitate evacuarea şlamului rezultat de la prelucrare şi de la operaţiunile de spălare ale utilajelor şi a locului de muncă.

2. Toate utilajele care degajă pulberi, trebuie prevăzute cu dispozitive de aspiraţie locală, iar spaţiile de lucru trebuie prevăzute cu instalaţii de ventilare, care să asigure filtrarea corespunzătoare a aerului, pentru prevenirea poluării mediului înconjurător.

XI.Organizarea depozitului de produse finite

1. În incinta depozitului trebuie să se asigure spaţii corespunzătoare pentru transport, manevrare şi circulaţie. Locurile de stivuire trebuie să fie bine nivelate şi tasate.

2. Produsele finite sau semifinite, în funcţie de dimensiuni şi forme, se vor aşeza în lăzi, rastele, stive, palete de lemn etc.

3. Distanţa între stive sau şirurile de stive trebuie să fie de minimum 1 m.

4. Depozitarea produselor finite plate În stive se va face astfel încât să aibă marginile paralele şi să nu prezinte muchii sau colţuri nealiniate (ieşite în afara limitelor stivei).

5. Înălţimea stivelor nu va depăşi 1 m pentru placajele de dimensiuni mici şi 2 m pentru placajele de dimensiuni mari.

6. Piesele mici depozitate în stelaje, se vor aranja cu faţa neprelucrată pe stelaj sau stive, aşezându-se şipci între fiecare rând.

7. Piesele de dimensiuni mari se pot depozita pe pardoseală, aşezându-se pe palete de lemn pentru a se putea introduce dispozitivul de preluare.

8. Piesele care au forme neregulate se depozitează separat şi se asigură prin sprijinire sau după caz se depozitează în lăzi suprapuse.

9. Piesele sculptate se vor depozita pe muchie, spate la spate, două câte două, sau pe un singur rând, cu faţa prelucrată în sus.

10. Placajele cu suprafeţe prelucrate se vor depozita în acelaşi fel ca piesele sculptate.

11. Atunci când produsele finite sau semifinite sunt aşezate în stive întreţesute în formă de piramidă, se va asigura stabilitatea acestora, având la bază apărători împotriva rostogolirii.

12. Depozitarea în stive cu rânduri întreţesute a produselor cu secţiune rotundă este admisă numai în pachete bine legate, sortate pe lungimi de fabricaţie, spre a se evita rostogolirea sau răsturnarea stivelor.

13. Depozitarea produselor finite sau semifinite cu secţiuni rotunde se va face în lăzi având o rezistenţă corespunzătoare.

14. Între lăzi se vor prevedea suprafeţe libere de trecere de minimum 1 m pentru accesul legătorilor de sarcină.

15. Scoaterea din lăzi sau stive a produselor depozitate, se va face începând numai cu rândul superior.

16. Se interzice manipularea placajelor, dalelor sau a blocurilor mici prefabricate prin aruncarea şi prinderea lor în maini.

XII.Prevederi privind funcţionarea utilajelor, agregatelor, sculelor utilizate în activitatea de prelucrare a pietrei şi a marmurei

1. Montarea utilajelor şi instalaţiilor trebuie să se facă numai pe baza unor proiecte de amplasare precum şi a procesului tehnologic.

2. Punerea în funcţiune a utilajelor şi instalaţiilor, inclusiv cele importate trebuie să se facă numai pe baza unei recepţii interne efectuate de o comisie numită de persoana juridică sau persoana fizică care va întocmi un proces verbal în care va menţiona că utilajul sau instalaţia îndeplineşte toate măsurile de securitate a muncii şi a fost dotat cu toate mijloacele de protecţie prevăzute în Declaraţia de conformitate pe baza procedurilor din "Norma metodologică referitoare la certificarea calităţii din punctul de vedere al securităţii muncii a echipamentelor tehnice".

3. După montarea definitivă a utilajului sau instalaţiei trebuie să se efectueze probe de mers în gol şi de mers în sarcină conform proiectului de execuţie şi cărţii tehnice.

4. Echipamentul electric al utilajelor şi instalaţiilor trebuie verificat înainte şi după montare pentru a corespunde gradelor de protecţie precizate în documentaţia tehnică.

5. La pornirea utilajelor şi instalaţiilor trebuie să se verifice starea tehnică a acestora, existenţa şi starea protectorilor.

6. Se interzice pornirea sau exploatarea utilajelor şi instalaţiilor de către persoane neinstruite sau neautorizate în acest scop.

7. Dacă în timpul funcţionării se constată defecţiuni ale utilajelor şi instalaţiilor, acestea se vor opri, anunţându-se imediat conducătorul locului de muncă.

8. Remedierea defecţiunilor constatate la utilaje şi instalaţii, se va face numai de către persoane autorizate.

9. Orice fel de defecţiune a utilajelor şi instalaţiilor se va înscrie în registrul de tură.

10. La primirea-predarea schimbului, operatorul care intră în schimb va prelua de la schimbul anterior toate sarcinile, inclusiv restricţiile rezultate din desfăşurarea procesului tehnologic.

11. După preluarea postului, operatorul va cere de la persoana cu atribuţii de conducerea liniei respective, confirmarea începerii lucrului.

12. La liniile cu flux tehnologic în care activitatea productivă se desfăşoară în mod continuu, predarea - primirea schimbului între operatori se va face pe postul respectiv "din mers", cu precizarea sarcinilor şi restricţiilor ce au rezultat în urma desfăşurării activităţii în schimbul precedent.

13. Utilajele şi instalaţiile vor fi exploatate în limita parametrilor proiectaţi.

14. Se interzice supraîncărcarea utilajelor şi instalaţiilor, precum şi prelucrarea altor materiale sau cu alte caracteristici decât cele prevăzute în cartea tehnică.

15. Înlăturarea deşeurilor şi pulberilor de piatră de pe maşini se va face cu ajutorul măturilor, periilor speciale sau cârligelor.

16. Se interzice înlăturarea acestora cu mâna, sau suflarea cu jet de aer.

17. Se interzice folosirea utilajelor, instalaţiilor, dispozitivelor şi sculelor uzate, improvizate sau improprii lucrărilor care se execută.

18. La intervenţiile accidentale sau executarea operaţiilor de întreţinere şi reparaţii, trebuie să se deconecteze instalaţia electrică a utilajului şi anexele acestuia de la reţeaua generală şi să se scoată siguranţele fuzibile care se vor păstra la conducătorul formaţiei de lucru.

19. La tabloul de conectare trebuie să se pună un panou de avertizare a interdicţiei de a se cupla.

20. Se interzice operatorilor să remedieze singuri defectele care apar la aparatura şi la instalaţia electrică.

21. Se interzice intrarea şi staţionarea la posturile de comandă ale utilajelor şi instalaţiilor a oricăror persoane care nu sunt nominalizate de către conducătorul locului de muncă în lista întocmită pe schimburi, care se va afişa la loc vizibil.

22. Operatorii au obligaţia de a urmări permanent desfăşurarea procesului şi fluxului tehnologic; se interzice operatorilor să părăsească locul de muncă, să pornească utilajele şi instalaţiile înainte de a se fi asigurat că toate condiţiile sunt normale (mărcile de restricţie sunt la post, nu există persoane sau materiale străine pe linia tehnologică etc.).

23. În apropierea utilajelor, instalaţiilor şi platformelor de lucru etc., din loc în loc se vor amplasa recipiente cu materiale necesare întreţinerii căilor de acces pentru evitarea accidentărilor prin alunecare (nisip, rumeguş etc.).

24. Se interzice trecerea şi staţionarea pe utilaje, agregate, instalaţii, linii tehnologice, căi cu role, canale etc., în funcţiune sau oprite, aceasta făcându-se numai dacă este nevoie, prin utilizarea unor pasarele de trecere.

25. Lângă fiecare utilaj, într-un loc vizibil, trebuie să se afişeze instrucţiunile de funcţionare a acestuia şi instrucţiunile proprii de securitate a muncii.

XIII.Prelucrarea pietrei şi marmurei

A. Generalitati

1. Înainte de Începerea operaţiilor de prelucrare, conducătorul locului de muncă va întocmi un plan de lucru şi va repartiza sarcini personalului, arătându-se fiecăruia locul şi obligaţiile ce-i revin.

2. Totodată se va asigura dacă echipamentul individual de protecţie (în special cel împotriva zgomotului şi prafului), este folosit conform instrucţiunilor proprii de securitate a muncii.

3. Înainte de începerea operaţiilor de tăiere, cioplire şi şlefuire, lucrătorii trebuie să verifice dacă blocul sau piesa este bine fixată pe masa de lucru sau în dispozitivul de prindere.

4. Alegerea mijloacelor ajutătoare pentru operaţiile de tăiere, cioplire şi şlefuire trebuie făcută de către conducătorul formaţiei de lucru, în funcţie de felul, volumul şi greutatea materialului, de complexitatea operaţiilor şi tipul utilajului de prelucrare.

5. La manipulare, salariaţii trebuie să se asigure că blocul sau piesa respectivă se poate prinde sigur cu uneltele de apucare sau cu mâinile.

6. Înainte de pornirea utilajului, operatorul se va asigura că nu există pericolul accidentării persoanelor aflate în apropiere.

7. Pe timpul lucrului, trebuie să se îndepărteze în permanenţă şlamul rezultat în urma prelucrării, pentru a se evita pericolul de alunecare.

A. Prelucrarea la dimensiuni

1. Spaţiile libere dintre rândurile de maşini de prelucrat piatră şi marmură trebuie să fie de minimum 2 m. Spaţiile libere dintre maşinile de pe acelaşi rând trebuie să fie de minimum 1 m.

2. Semifabricatele şi piesele finite trebuie să se depoziteze în aşa fel încât să nu fie împiedicată circulaţia în zona maşinilor prelucrătoare.

3. Pe timpul lucrului cu maşinile automate de debitat şi despicat semifabricate este interzis ca operatorul sau alte persoane să pătrundă cu mâinile în zona capetelor de tăiere cu discuri.

4. Pe timpul funcţionării, la maşinile universale de tăiat marmură şi piatră este interzisă:

a) intervenţia operatorului cu mâinile la sculele de găurire, lărgire, tăiere şi şlefuire;

b) ungerea angrenajului cremalieră-pinion;

c) curăţarea ghidajelor şi a saniei axului de frezare verticală;

d) folosirea unor scule şi dispozitive defecte, neascuţite, ştirbite sau cu părţi lipsă;

e) folosirea unor scule sau dispozitive improvizate.

1. După fixarea şi reglarea frezei, se va regla şi dispozitivul de protecţie astfel încât dinţii frezei să nu poată prinde mâinile sau îmbrăcămintea operatorului în timpul lucrului.

2. Atunci când la prelucrarea pietrei şi marmurei se folosesc maşini unelte de prelucrat metale prin aşchiere, se vor respecta prevederile Normelor specifice de securitate a muncii pentru prelucrarea metalelor prin aşchiere.

A. Şlefuirea - lustruirea

1. Spaţiile libere dintre rândurile de maşini de şlefuit precum şi spaţiile libere dintre maşinile de pe acelaşi rând trebuie să fie aceleaşi ca şi la maşinile de prelucrat la dimensiuni.

2. Pentru fiecare maşină de şlefuit piatră trebuie prevăzute spaţii de depozitare şi suporţi de lemn pentru placajul semifinit.

3. Fiecare maşină de şlefuit piatră trebuie să fie prevăzută cu o apărătoare care să nu permită stropirea cu apă sau lovirea cu fragmente ce se pot desprinde.

4. Înainte de începerea lucrului cu maşina de şlefuit piatră trebuie să se verifice:

a) modul de prindere al plăcilor de marmură şi piatră pe masa de şlefuire;

b) modul de fixare al dispozitivului de şlefuire;

c) dacă sunt instalate apărătorile şi dispozitivele de protecţie.

1. Este interzisă punerea în funcţiune a maşinii de şlefuit piatră cu defecţiuni la capul axului port sculă şi la instalaţia hidraulică.

2. Este interzisă funcţionarea maşinii de şlefuit dacă dispozitivul abraziv nu este corect fixat şi centrat.

3. Este interzisă funcţionarea maşinii de şlefuit dacă pietrele abrazive sunt fisurate, ştirbite sau dacă nu sunt corespunzător fixate pe dispozitivul de şlefuire.

4. Este interzisă funcţionarea maşinii de şlefuit fără debitul de apă, prescris în cartea tehnică.

5. Este interzis ca pe timpul funcţionării să se scoată spărturile de material din bazinele maşinilor de polizat, aceasta făcându-se numai după oprirea rotirii platourilor.

6. La maşina de şlefuit caneluri trebuie să se urmărească ca jetul de apă să fie în permanenţă îndreptat spre capetele de lucru.

7. Este interzis ca pe timpul funcţionării maşinii de şlefuit operatorul sau salariaţii să acţioneze cu mâinile sub sculă, pe placaj sau pe căile de rulare.

8. Mesele maşinilor de şlefuit vor avea borduri pentru protejarea personalului contra stropirii cu materiale de şlefuit sau a eventualelor loviri produse de piesele ce s-ar putea desprinde.

9. La maşinile portabile de şlefuit este interzisă purtarea cablului electric pe corpul operatorului. Acesta va fi fixat printr-un dispozitiv de susţinere montat pe maşină.

10. Este interzisă lăsarea sau târârea cablului electric pe pardoseală. Cablurile trebuie să fie suspendate pe suporţi de lemn sau agăţate în cleme de-a lungul traseului de lucru.

11. Polizorul nu se va lăsa din mână decât după oprirea completă a corpului abraziv.

12. Pentru prevenirea pericolului de lovire a corpului abraziv la întreruperea lucrului, polizoarele portabile se vor aşeza în suporţi speciali.

13. Polizoarele portabile vor fi utilizate la operaţiile de polizare exterioară numai în cazul în care corpurile abrazive sunt protejate cu o carcasă de protecţie corespunzătoare.

14. Alegerea corpului abraziv se va face în funcţie de felul materialului de prelucrat, de forma şi dimensiunile piesei, de calitatea suprafeţei ce trebuie obţinută, de tipul şi starea maşinii şi de felul operaţiei de prelucrare.

15. Montarea corpurilor abrazive pe maşini se face de către persoane instruite şi autorizate.

16. Maşinile care utilizează corpuri abrazive nu trebuie pornite În cazul În care corpul abraziv este În contact cu piesa de prelucrat.

17. La prelucrările cu corpuri abrazive trebuie să se evite contactele bruşte cu piesa sau solicitările prin şoc; contactul cu piesa trebuie să se realizeze lent şi progresiv.

18. În timpul lucrului trebuie să se evite uzura neuniformă a corpului abraziv procedându-se imediat la corectarea sau înlocuirea celui uzat neuniform.

19. La utilizarea maşinilor de şlefuit şi bizotat în flux, se vor respecta instrucţiunile de lucru specifice prevăzute în cartea tehnică.

A. Cioplirea

1. Între bancurile de lucru ale cioplitorilor se vor prevedea paravane de protecţie, astfel încât aşchiile de piatră şi marmură rezultate din cioplire să nu lovească salariatul vecin.

2. Pentru motocompresoarele care deservesc ciocanele cu aer comprimat se vor prevedea locuri special amenajate În afara atelierului de cioplit.

3. Maşinile de polizat fixe vor fi dotate cu sisteme proprii de absorbţie a prafului.

4. Pentru strunguri, maşini de frezat, maşini de găurit şi alte utilaje se prevăd locuri special amenajate, separat de bancurile de lucru.

5. Piesele pentru cioplire trebuie să fie fixate solid în bancurile de lucru fiind interzisă sprijinirea acestora de obiecte improvizate şi nestabile.

6. Dacă se lucrează la despicarea blocurilor cu ajutorul penelor, locul de muncă al salariatului trebuie să fie în afara câmpului de rostogolire a părţilor despicate.

7. La prelucrarea manuală sculele trebuie să fie în bună stare pentru a nu genera accidente de muncă.

8. La folosirea ciocanelor trebuie să se verifice dacă acestea nu sunt crăpate şi sunt bine împănate în coadă cu pene de siguranţă.

9. Praful de pe piesele În lucru trebuie să se îndepărteze cu măturica umedă, fiind interzisă folosirea aerului comprimat de la ciocanul pneumatic.

10. La folosirea ciocanelor pneumatice trebuie să se lucreze cu atenţie, pentru a preveni alunecarea ciocanului de pe materialul prelucrat şi căderea acestuia pe picioare.

11. Este interzisă polizarea uscată fără aspirarea permanentă a prafului rezultat.

XIV.Lucrări de placare

1. Aşezarea şi fixarea pietrelor, coloanelor şi a detaliilor arhitecturale, utilizate pentru placarea pereţilor şi a lucrărilor de faţadă vor fi realizate cu respectarea prevederilor din prezentele norme.

2. Prelucrarea pietrelor pe şantier (spaţiu similar) va fi executată în locuri special îngrădite, în care se interzice accesul persoanelor străine.

3. Locurile de muncă ale cioplitorilor de piatră se vor afla la o distanţă de cel puţin 3 m unul de celălalt. În caz contrar, vor fi aşezate între aceştia ecrane de protecţie. Se interzice aşezarea pietrarilor unul în faţa celuilalt.

4. În timpul prelucrării, pietrele (placajele de marmură, piatră de construcţie etc.), de dimensiuni mari şi grele, vor fi bine aşezate pentru a nu produce căderea lor şi accidentarea muncitorilor.

5. La locul de tăiere a blocurilor cu ferăstrăul se va amenaja o podină de scânduri, prevăzându-se şi şanţuri pentru scurgerea apei. Podina va fi curăţată mereu, pentru a se evita alunecarea şi accidentarea muncitorilor.

6. La prelucrarea uscată în încăperi speciale, acestea vor fi în permanenţă ventilate, pentru evacuarea prafului.

7. Maşinile electrice de şlefuit vor avea mânerele izolate, conductorii electrici izolaţi în tuburi de cauciuc şi întrerupătoarele închise în cutii. De asemenea, vor fi prevăzute cu al patrulea fir, pentru legarea la pământ a corpului maşinii.

8. Depozitarea plăcilor va fi făcută în condiţii conforme cu normele de tehnică a securităţii la depozitarea materialelor; acestea se vor face în stive de maximum 1 m lăţime. Pentru a evita răsturnarea lor, plăcile vor fi aşezate pe lat şi cu şipci între rânduri.

9. Transportul plăcilor, atât pe orizontală cât şi pe verticală, la locul de montare, se va face cu mijloace mecanizate pentru a se evita pericolul de accidentare a muncitorilor.

10. Plăcile şi piesele sculptate, proaspăt montate, nu vor fi lăsate fără a fi bine consolidate.

11. Montarea plăcilor se face începând de jos în sus pentru ca fiecare placă să se reazeme pe placa inferioară.

12. Dacă dimensiunile sau greutatea plăcilor nu permit ca ele să poată fi manipulate cu uşurinţă de doi oameni, mişcarea lor se va face mecanizat.

XV.Instrucţiuni proprii pentru activitatea de manipulare cu mijloace nemecanizate a produselor

A. Organizarea locului de muncă şi a activităţilor

1. Depozitarea, stivuirea încărcarea şi descărcarea materialelor în bucăţia) Toate căile de acces ale spatiilor de lucru vor fi menţinute în stare de curăţenie, libere de

orice obstacol şi vor fi marcate vizibil, pentru a se evita expunerea salariaţilor la accidente. b) Căile de acces vor fi nivelate, podite sau pavate şi amenajate în vederea scurgerii apei. Iarna,

caile de acces vor fi curăţate de zăpadă şi presărate cu materiale antiderapante ( nisip, sare, rumeguş etc. )

c) Acolo unde este cazul ( diferente de nivel ), se vor amenaja rampe de încărcare / descărcare, la cote de nivel corespunzătoare platformei mijloacelor de transport şi prevăzute cu dispozitive de egalizare sau podeţe de trecere cu înălţime variabila.

d) In cazul în care, în spatiile de lucru, temperatura aerului depăşeşte valoarea de 25 de grade C, se va asigura o viteza de mişcare a aerului de cel puţin 0,5 m/s, indiferent de intensitatea efortului fizic.

e) Pentru aşezarea şi manipularea mărfurilor din rafturi, se vor asigura scări simple sau duble care vor fi prevăzute cu dispozitive de prindere în partea superioară şi placi de cauciuc în partea inferioara ( pentru scările simple ), iar cele duble cu lanţ de siguranţă şi placi de cauciuc pe partea inferioara.

f) Se interzice salariaţilor accesul cu flacăra deschisa în spatiile de lucru unde exista pericolul producerii incendiilor şi exploziilor. Vor fi afişate, în locuri vizibile, tăbliţe avertizoare pentru interzicerea fumatului în spatiile de lucru cu pericol de incendii şi explozii.

g) Produsele inflamabile şi explozive vor avea marcate clar pe ambalaj: - denumirea chimică uzuală a substanţei; - densitatea sau concentraţia substanţei; - gradul de pericol pe care îl reprezintă; - reprezentarea grafica a semnului de avertizare standardizat.

h) Mărfurile vor fi aşezate întotdeauna, pe sortimente şi în acelaşi loc, în funcţie de natura lor, în aşa fel încât să fie evitate mişcările inutile, aglomerarea căilor de acces şi producerea accidentelor.

i) Aşezarea şi manipularea mărfurilor în / şi din rafturile situate la înălţime, se vor executa cu ajutorul scărilor simple sau duble prevăzute cu dispozitive de prindere şi fixare. Se interzice,

pentru efectuarea operaţiilor menţionate, folosirea butoaielor, scaunelor, lăzilor, pachetelor sau a altor obiecte de improvizaţie.

j) Depozitarea materialelor se va face astfel încât să se excludă pericolul de accidentare, incendii şi explozii.

k) Stivuirea se va face fără deteriorarea ambalajului. Stivele vor fi constituite din materiale cu aceleaşi forme şi dimensiuni sau din ambalaje de acelaşi tip şi dimensiuni.

l) Stivuirea materialelor sau ambalajelor cu forme geometrice diferite nu este permisă.m) In cazul depozitarii materialelor ambalate în cutii, lăzi, sau alte ambalaje cu forme

geometrice regulate, când suprapunerea se face direct pe ambalaje pereţii ambalajelor trebuie să reziste presiunii exercitate de materialele situate deasupra, să nu prezinte deformări sau deteriorări, iar înălţimea de stivuire va fi determinata de rezistenta mecanică a ambalajelor, stabilită prin standarde sau norme interne de fabricaţie.

n) Scoaterea materialelor din stivă se va face în aşa fel încât să se evite prăbuşirea stivei.o) În cazul în care o sarcină este încărcata, descărcata sau transportată, prin purtare,

concomitent de către mai mulţi muncitori, aceştia vor ridica şi coborî sarcina numai la comanda conducătorului operaţiei.

p) La încărcarea şi descărcarea vehiculelor, salariaţii trebuie să fie astfel aşezaţi încât să nu se lovească între ei cu uneltele de lucru sau cu materialul care se manipulează.

q) Distanţa dintre doi încărcători manuali care lucrează în acelaşi timp la încărcare / descărcare, trebuie să fie de cel puţin 3 m.

r) Se interzice accesul la locul de descărcare - încărcare manuală a persoanelor care nu au nici o atribuţie la aceste operaţii.

s) Pentru ambalajele cu mai multe cicluri de utilizare (ex. europaleţi, ambalaje de lemn, tamburi etc.) se vor face verificări după fiecare folosire pentru stabilirea oportunităţii folosirii lor în continuare în condiţii de siguranţă.

t) Încărcăturile stivuite pe mijloace de transport nemecanizate trebuie asigurate împotriva deplasării, răsturnării sau căderii. Încărcătura va fi aranjată astfel încât conducătorul mijlocului de transport să poată supraveghea drumul parcurs.

u) Încărcătura nu va depăşii capacitatea maximă a mijlocului de transport nemecanizat, iar în cazul transportului de materiale lungi, acestea nu trebuie să atingă solul.

v) În cazul utilizării transpaletelor electrice sau manuale exploatarea lor se va face numai de personal instruit în acest scop, respectând următoarele prevederi:

transportul persoanelor pe echipament este interzis; adaptarea vitezei utilajului se va face în funcţie de starea căilor de acces, se

interzice utilizarea transpaletelor dacă căile de circulaţie prezintă denivelări mari sau curbe care nu permit manevrarea în siguranţă a încărcăturii, astfel încât să fie evitată răsturnarea sau căderea ei;

poziţia încărcăturii va fi urmărită pe toată durata transportului; deplasarea utilajului se face de regulă cu furcile îndreptate în direcţia de

deplasare. Este obligatorie deplasarea cu furcile îndreptate în sens invers sensului de mişcare dacă vizibilitatea este redusă datorită volumului mare al încărcăturii sau în cazul circulaţiei utilajului pe pante cu o înclinaţie mai mare de 3 grade;

este obligatorie semnalizarea schimbării direcţiei de mişcare; la trecerea pe lângă obstacole, manevrantul echipamentului este obligat să se

asigure la o distanţă de cel puţin 0,5 m faţă de acestea;

în cazul în care utilizarea transpaletelor se face în incinte în care circulă şi alte mijloace de transport este obligatorie respectarea regulilor de circulaţie;

folosirea echipamentelor în aer liber este interzisă, atunci când condiţiile meteorologice sunt nefavorabile.

2. Depozitarea, încărcarea şi descărcarea materialelor lungi, grele sau voluminoase

a) În cazul în care pentru încărcarea şi descărcarea din mijloacele de transport a materialelor de lungime mare nu există o instalaţie de ridicat corespunzătoare, aceste operaţii se vor executa manual cu ajutorul unor planuri înclinate dimensionate corespunzător sarcinilor la care sunt supuse. Planurile înclinate vor fi bine fixate la capetele lor inferioare şi nu vor depăşi nivelul platformelor mijlocului de transport.

b) Se interzice staţionarea muncitorilor în dreptul materialelor care se descarcă, precum şi oprirea materialelor cu picioarele, cu ranga sau alte scule. Salariaţii trebuie să staţioneze lateral în timpul descărcării.

c) Manipularea materialelor lungi prin rostogolire pe plan înclinat se va face de către cel puţin două persoane prin utilizarea unor funii, salariaţii stând la partea superioară. Se va manipula câte un singur colet sau obiect.

d) Dacă unele materiale lungi se transportă pe umeri toţi salariaţii se aşează pe aceeaşi parte a piesei. Coborârea în vederea depozitării pieselor lungi de pe umeri nu se va face prin aruncare, ci prin luare pe braţ şi apoi depunerea pe sol la comanda conducătorului formaţiei de lucru. Mersul celor care transportă o piesă va fi în acelaşi pas, în cadenţă comandată.

e) Se interzice descărcarea materialelor lungi prin cădere sau rostogolire liberă.f) În cazul în care nu se dispune de instalaţii de ridicat, încărcarea-descărcarea şi deplasarea

materialelor grele sau voluminoase se vor executa cu respectarea următoarelor măsuri: terenul pe care se prevede transportul materialelor trebuie să fie eliberat de

toate obiectele străine ce împiedică deplasarea; în cazul în care rezistenţa terenului este mică sau suprafaţa nu este netedă,

deplasarea se va face pe dulapi sau grinzi; în cazul deplasării materialelor pe role lungimea acestora trebuie să

depăşească lăţimea piesei însă nu mai mult de 300mm; se interzice îndepărtarea manuală a rolelor de sub încărcătură; îndepărtarea

acestora se va face numai după ce rolele se vor elibera complet de încărcătură;

În timpul deplasării materialelor pe teren orizontal, acestea vor fi împinse numai din partea opusă deplasării (spate) folosind răngi; În cazul când este necesar ca piesa să fie trasă din partea dinspre sensul de deplasare se vor folosi troliul, iar muncitorii nu vor sta în zona periculoasă creată de cablu ( 1,5 ori lungimea cablului);

Ridicarea obiectelor grele se va face cu ajutorul scripeţilor, troliilor, sau a altor dispozitive de ridicat. Este interzisă ridicarea materialelor prin tragere directă cu frânghia sau cablul. Frânghiile sau cablurile folosite trebuie să fie corespunzătoare sarcinilor ridicate, fără noduri sau alte deteriorări;

Salariaţii vor păstra o distanţă suficientă faţă de piesă astfel încât să fie evitate accidentele în cazul unei deplasări sau căderi accidentale a acesteia.

A. Manipularea şi transportul prin purtare a maselor

1. Angajatorul trebuie să ia măsuri tehnico-organizatorice, în special echipament mecanic pentru evitarea sau reducerea riscurilor de accidentare şi/sau de afectare a sănătăţii, determinate de manipularea manuală a maselor, luând în considerare următoarele elemente de referinţă:

a) caracteristicile masei - manipularea manuală a unei mase poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă masa este:

prea grea sau prea mare; incomodă sau greu de apucat; instabilă sau are un conţinut ce riscă să se deplaseze; plasată astfel încât trebuie manipulată la o anumită distanţă de trunchi sau

cu flexia ori rotaţia trunchiului; susceptibilă să producă leziuni asupra angajaţilor din cauza marginilor şi/sau

a consistenţei sale, în special în eventualitatea unei ciocniri;b) efortul fizic necesar - efortul fizic poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni

dorsolombare dacă: este prea mare; nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului; antrenează o miscare bruscă a masei de transportat; este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă;

c) caracteristicile mediului de muncă - caracteristicile mediului de muncă pot determina o creştere a riscurilor, în special în afecţiuni dorsolombare, dacă:

nu există suficient spaţiu, în special pe verticală, pentru realizarea activităţii; pardoseala este alunecoasă sau prezintă neregularităţi care determină

dezechilibrare; locul unde se desfăşoară activitatea de muncă sau mediul de muncă nu permit

angajatului să manipuleze manual masele la o înălţime sigură sau într-o poziţie de lucru confortabilă;

pardoseala sau planul de lucru prezintă denivelări care impun manipularea masei la diferite niveluri;

pardoseala sau punctul de sprijin al piciorului sunt instabile; temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului sunt necorespunzătoare;

d) cerinţele activităţii - activitatea poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă implică una sau mai multe dintre cerinţele următoare:

efort fizic frecvent şi prelungit care solicită în special coloana vertebrală; perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de recuperare; distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport; ritm al activităţii impus printr-un proces care nu poate fi schimbat de către

angajat;e)factori individuali de risc - angajatul poate fi expus riscului dacă:

este necorespunzător din punct de vedere fizic să realizeze sarcina respectivă; poartă haine, încălţăminte sau alte lucruri personale necorespunzătoare;

nu are cunoştinţele sau instructajul adecvat ori necesar.1. Limitele maxime admise pentru ridicare, purtare, tragere şi împingere manuală a maselor sunt

prezentate în tabelul de mai jos.

A. Limite maxime admise pentru manipularea manuală a maselor (în kg)

Tip de manipulare

Frecventa operaţiilor

Bărbati Femei

Vârstă (ani) Vârstă (ani)

16-19 19-45 peste 45 16-19 19-45 peste 45

Ridicare rar 35 55 50 13 15 13

frecvent 25 30 25 9 10 9

foarte frecvent 20 25 20 8 9 8

Purtare rar 30 50 40 13 15 13

frecvent 20 30 25 9 10 9

foarte frecvent 15 20 15 8 10 8

Tragere rar 15 10

frecvent 10 7

Împingere rar 16 11

frecvent 11 7,5

NOTĂ:

rar: sub 5% din durata schimbului;

frecvent: între 6 - 10% din durata schimbului;

foarte frecvent: peste 10% din durata schimbului.

a. În timpul manipulării manuale a maselor salariatul sau salariaţii trebuie să aibă vizibilitate. Se interzice transportul prin purtarea a maselor care împiedică vizibilitatea.

b. Se interzice manipularea de către un singur salariat a maselor cu centre de greutate excentrice, care pot genera dezechilibrări.

c. Se interzice transportul prin purtarea a maselor care nu au sisteme de prindere corespunzătoare.

d. Manipularea în acelaşi timp a două sau mai multe obiecte se va face numai dacă sunt fixate între ele corespunzător. Se intrezice manipularea sau transportul prin purtare în acelaşi timp a maselor care sunt instabile între ele.

e. Obiectele ambalate în cutii, lăzi, etc. trebuie fixate în interiorul ambalajelor. Se interzice transportul prin purtare a maselor nefixate corespunzător în cutii, lăzii, etc.

f. Traseul pe care îl parcurge salariatul în timpul transportului prin purtare nu trebuie să fie cu obstacole instabil sau alunecos.

g. În cazul în care operaţiile de încărcare-descărcare se execută manual, fără mijloace ajutătoare (roabe, cărucioare, etc.), podeţele înclinate vor fi prevăzute cu şipci (nervuri) transversale, fixate la o distanţă de 300-400 mm între ele sau alte mijloace care să împiedice alunecarea.

h. Manipularea şi transportul prin purtare a maselor care au margini sau suprafeţe tăietoare sau care datorită naturii lor pot produce leziuni ale mâinilor se va face numai cu palmare.

i. Se interzice utilizarea salariaţilor la manipularea şi transportul manual al maselor dacă nu au echipament individual de protecţie.

XVI. Obligaţiile maiştrilor şi ale altor conducători ai locurilor de munca

a) să respecte prevederile proiectelor de execuţie, prescripţiile tehnice, fişele tehnologice, sau instrucţiunile de lucru, instrucţiunile de folosire şi întreţinere a utilajelor, instalaţiilor şi maşinilor de la locul de munca, precum şi regulile de securitate şi sănătate în muncă, în vederea prevenirii accidentelor de muncă

b) să organizeze locurile de muncă şi să pregătească condiţiile de lucru pentru fiecare echipă, să supravegheze şi să îndrume personalul din subordine pentru aplicarea corectă a regulilor de protecţia muncii.

c) să nu primească spre execuţie piese care nu au prevăzute detaliile de execuţie, măsurile şi dispozitivele de protecţia muncii.

d) să execute toate lucrările din proiecte pentru a asigura condiţii depline de securitate şi sănătate a muncii.

e) să urmărească menţinerea disciplinei, ordinii şi curăţeniei la locul de muncă precum şi menţinerea căilor de acces libere.

f) să nu modifice soluţiile tehnice şi prevederile de protecţie a muncii din proiectele de execuţie fără acordul proiectantului.

g) să instruiască conform prevederilor legale personalul din subordine pentru lucrările pe care acesta urmează să le execute.

h) să verifice după fiecare instruire dacă muncitorii si-au însuşit regulile de protecţie a muncii.

i) să verifice zilnic înainte de începerea lucrului, dacă sunt asigurate dispozitivele de protecţie a muncii, dacă ele sunt în bună stare, dacă sunt marcate cu avertizările de rigoare locurile periculoase

j) să nu primească la lucru muncitorii fără instructaj efectuat la zi, fără echipament de protecţie şi de lucru corespunzător meseriei, muncitori bolnavi, în stare avansată de oboseală sau în stare de ebrietate.

k) să nu dea dispoziţii de lucru muncitorilor pe care îi conduc să execute lucrări pentru care aceştia nu au calificarea necesară, nu sunt instruiţi sau care depăşesc capacitatea lor fizică

l) să instruiască personalul din subordine asupra modului de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi a dispozitivelor de protecţie a muncii.

m) să controleze în permanenţă dacă se respectă tehnologiile de lucru si regulile de protecţie a muncii.

n) să supravegheze funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor la lucrările pe care le conduc, urmărind să nu se producă accidentarea muncitorilor din cauză lor, şi să nu permită intervenţia muncitorilor neautorizaţi să execute reparaţii la ele.

o) în cazul producerii unui accident de muncă, să organizeze imediat acordarea primului ajutor victimei, să anunţe imediat conducerea societăţii, luând măsuri să nu fie modificată starea de fapt pâna la cercetarea accidentului.

XVII. Obligaţiile şefilor formaţiilor de lucru

a) să execute numai lucrările încredinţate de conducătorul punctului de lucru sau de conducerea societăţii comerciale la care este încadrat, respectând prevederile proiectelor, prescripţiile tehnice şi regulile de protecţie a muncii.

b) să nu execute nici un fel de lucrare pentru care nu s-au prevăzut măsuri de protecţia muncii, s-au prevăzut măsuri insuficiente ori s-au făcut improvizaţii.

c) este obligatoriu să anunţe conducătorul locuui de munca sau conducerea societăţii comerciale la care este încadrat şi să ceară completarea măsurilor de protecţie a muncii ori de câte ori constată că acestea sunt insuficiente şi pun în pericol securitatea muncitorilor din subordine.

d) să nu admită la lucru muncitori fără control medical efectuat la angajare sau control medical periodic, oameni bolnavi, oameni în stare avansată de oboseală sau în stare de ebrietate, sau personal fără instructaj corespunzător lucrărilor pe care urmează să le execute.

e) să nu execute lucrări la o înălţime mai mare de 1,5 m fără a avea asigurate măsurile de protecţie adecvate (schele, platforme de lucru sau alte amenajări conforme cu normele specifice de protecţie a muncii).

f) să verifice înainte de începerea lucrului dacă muncitorii din subordine au echipamentul de lucru şi de protecţie corespunzător, să verifice dacă dispozitivele de protecţie sunt în stare corespunzătoare şi dacă sunt bine amenajate căile de acces.

g) să supravegheze muncitorii din formaţie să nu părăsească locul de muncă, să nu execute alte lucrări decât cele încredinţate, să nu utilizeze procedee de lucru periculoase.

XVIII.Obligatiile lucratorilor.

a) să se prezinte la program, odihnit, îmbrăcat corect, cu echipamentul de protecţie adecvat.b) să nu se prezinte la lucru în stare de ebrietate, şi să nu consume băuturi alcoolice în timpul

programului de lucru.c) să participe la instructajul de protecţie a muncii şi să-şi însuşească regulile de protecţie a

muncii potrivit activităţii pe care o desfăşoară.d) să nu execute lucrări pentru care nu este calificat şi instruit, precum şi lucrări de o tehnicitate

sau de o periculozitate care depăşesc nivelul său de calificare şi experienţă în muncă.e) să nu execute alte lucrări decât cele stabilite de maistru sau şeful de echipă, să nu intervină la

instalaţii sau utilaje în funcţiune şi să nu părăsească locul de muncă fără ştirea conducătorului locului de muncă.

f) să verifice înainte de începerea lucrului dacă uneltele de lucru, utilajele, maşinile, instalaţiile, dispozitivele de protecţie şi echipamentul individual de protecţie sunt în stare bună.

g) să păstreze curăţenia la locul de muncă, precum şi întreţinerea căilor de acces.

CIOPLITOR ÎN PIATRĂ ȘI MARMURĂ

Cuprins:

1. Istoricul cioplirii pietrei

2. Sculptura – definiție, clasificare, sculptori

3. Unelte, instrumente și utilaje de prelucrare a pietrei

4. Desenul

5. Prelucrarea pietrei5.1 Tehnica sculpturii în piatră5.2 Sculptarea marmurei5.3 Cioplitul principalelor elemente de construcție

6. Extragerea pietrei din carieră și transportul ei

7. Piatra naturală7.1 Genaralități7.2 Clasificarea rocilor7.3 Caracteristicile fizico-mecanice ale pietrei naturale de construcție7.4 Extragerea și prelucrarea pietrei naturale de construcție7.5 Protecția pietrei naturale de construcție împotriva agenților agresivi7.6 Pietrele de construcție din țara noastră

8. Degradările pietrei și reparații

9. Bibliografie

1.Istoricul cioplirii pietrei

Cioplirea pietrei este documentată arheologic încă din paleolitic. Desprinderea de animal a omului a dus la momentul apariției uneltelor de muncă și de luptă, principalele vestigii ce atestă evoluţia meşteşugului  în aceste timpuri de început. Uneltele erau făcute din piatră cioplită, de dimensiuni reduse, ușor de mânuit și de transportat. De-a lungul timpului, prin încercări repetate, se ajunge la separarea pietrelor ca materie primă pentru lucru, de piatra folosită ca unealtă de muncă.

Primele modelări de cioplire a pietrei în scopul construirii de locuințe fac parte din sistemul de adaptare a comunității umane la formele instabile ale climatului din acele timpuri.

În Egiptul antic s-a decis folosirea pietrei ca element principal de zidărie. Tehnica prin care omul și-a perfecționat cioplitul și modelatul rocilor a necesitat mulți ani de înțelegere a durității rocilor până s-a creat piramida lui Cheops. Ulterior această ocupație s-a perfecționat, căutându-se a se obține din piatră diferite forme estetice. Faraonii din Egiptul antic puneau să fie cioplite figurine din diferite pietre prețioase, ca lapislazuli și jasp, pentru mormintele lor.

Unelte din paleolitic Piramida lui Cheops

Roca cea mai dură, cunoscută și folosită încă din cele mai vechi timpuri este obsidianul. De origine vulcanică, având o culoare neagră sau brun-cenușie, cu înfățișarea sticlei cioplite, era folosit la confecționarea armelor și uneltelor tăioase. Tot din obsidian își confecționau și egiptenii bisturiele cu care își practicau necropsiile în scopul mumificării. Obsidianul este un material foarte rar, greu de găsit și poate fi considerat echivalentul oțelului widia de astăzi.

Cunoașterea durității rocilor a făcut posibilă realizarea unor capodopere arhitectornice și a unor sculpturi uriase din piatră, înaintea apariției metalelor. Capetele uriașe din bazalt ale olmecilor sau orașul Machu-Picchu au fost făcute cu unelte din piatră.

În lumea antică, ca daltă era folosită o piatră mai dură, ca de exemplu dioritul, translatarea blocurilor mari de piatră se făcea prin rularea pe lemn rotund. Despicarea unor blocuri masive de piatră pentru a obține fisuri, se făcea prin încălzirea cu foc a locului respectiv și turnare de apă rece pe piatra fierbinte. Ulterior această metodă a fost înlocuită prin folosirea explozibilului.

Capetele de bazat Machu-Picchu din Peru

În Grecia antică s-au realizat sculpturi din marmură care erau aproape identice corpului uman. În Orientul Îndepărtat s-au realizat, în general, sculpturi din jad, fildeș și bronz. Sculpturile prezentau și animale, dintre care cel mai frecvent era reprezentat calul, bivolul, ursul, rinocerul, elefantul și tigrul. Sculptura în evul mediu a fost întregită prin turnarea în diferite forme a metalului.

În Austria au fost realizate, încă de la începutul existenței omului în această parte a Europei, sculpturi în piatră calcaroasă, cu caracter religios, lucrări tributare curentului baroc.

Cioplitul pietrei a avut un rol deosebit şi permanent în modelarea spaţială a habitatului omului, căpătând o largă dezvoltare prin construcţia oraşelor, cetăţilor, edificiilor de cult, perfecţionarea instrumentarului de muncă.

Calităţile deosebite ale pietrei – trăinicia, durabilitatea, precum şi factura frumoasă a stimulat procesul de  înlocuire a materialelor perisabile ca lemnul şi lutul şi ca material constructiv şi decorativ. Noi tehnologii şi instrumente  de dobîndire a pietrei (în special ferăstrăile de fier) au permis meşterilor să diversifice întrebuinţarea pietrei. Acum, cioplitul pietrei este practicat în centre specializate. Existenţa unor rezerve de piatră de calitate potrivită, accesibile, aflate la suprafaţa pămîntului, a fost condiţia principală de perpetuare a acestei ocupaţii.

În țara noastră, prin prelucrarea artistică a pietrei s-au realizat elemente de construcţie pentru case şi acareturi - coloane, galerii, parapeturi, hogeaguri, stâlpi de porţi, s-au confecţionat unelte de muncă -pietre de moară, pietre de râşniţă şi tocilă, pive, mese de teascuri şi linuri pentru zdrobirea strugurilor, tăvălugi de trierat, ghizduri de fîntînă, jgheaburi de adăpat vite, cât și  obiecte de cult –troiţe, pietre funerare.

Cioplitul în piatră este un meşteşug vechi, păstrat încă și moştenit din generaţie în generaţie. Obiectele lucrate, fie că sunt decorative sau se folosesc ca materie pentru construirea zidurilor sau gardurilor,

sunt încă la mare căutare, totul depinde de proiectul celui care le foloseşte. Cioplitul în piatră nu este numai un meşteşug ci și o artă. Actul creației nu poate fi realizat fără o muncă perseverentă și tenace.

2. Sculptura – definiție,clasificare,sculptori

Definiție

Sculptura este o artă a volumelor în spațiu, avand un rol important îin viața artistică, care încearcă să sensibilizeze persoanelor umane prin expunerea spațială a diferite obiecte reale, tridimensionale. Perceperea obiectelor tridimensionale poate avea loc atât vizual cât și pe cale tactilă. Aparent, sculptura se adresează văzului, dar în realitate această formă de artă se adresează, mai ales, tactilului. Din păcate, nu poate fi atinsă întotdeauna o sculptură, așa cum ar fi firesc, dar se pot compensa cu ușurință convențiile sociale de privire de la distanță a pieselor de sculptură prin vedere, ce are remarcabila proprietate de a transmite la creier și tridimensionalitatea obiectelor, întrucât vederea umană este stereoscopică.

Clasificare

După tehnica de realizare, sculpturile în piatră se împart în două mari categorii:

libere sau rotunde, denumite și a tutto ronda sau ronde-bosse - permitprivirea lor din orice direcție.

adosate sau în relief - nu pot fi privite decât dintr-o direcție impusă, de obicei frontal și se clasifică în funcție de înălțimea reliefurilor față de suportul în care sunt săpate:

- Relief înalt saualtorelief - volumele acestora sunt foarte proeminente.- Relief moderat sau basorelief– sub formă de placă.- Relief plat sau sculpturi în champleve sau în meplat - volumele nu depășesc nivelul

suportului, fiind profilate în masa acestuia prin excizarea superficială a suprafețelor înconjurătoare.

1. Altorelief (în italianăalto relievo, însemnând „relief înalt”) se numește o lucrare de sculptură, în relief față de suprafața de fundal de care ține sau pe care a fost aplicată. Prezintă ieșire în volum mare față de fundal, obținută prin adăugare aparentă sau reală de material.

Spre deosebire de basorelief, altorelieful scoate mai clar în evidență elementele caracteristice ale subiectelor. Altorelieful este caracteristic sculpturii arhitecturale și monumentale. Această ramură a sculpturii în relief s-a remarcat în perioada grecească, medievală și renascentistă.

2. Basorelief (din italianăbasso-rilievo - relief adânc) reprezintă un gen de sculptură cu două dimensiuni (sub formă de placă) în care a treia dimensiune spațială este sugerată prin modelarea trecerilor rotunjite de la contur la fundal, dar nu desprins. În basorelief, figurile sunt prezentate în relief

pe un fundal cu care acestea fac un corp comun, ieșirea în volum față de fundal fiind relativ mică, joasă.

Spre deosebire de altorelief, basorelieful nu se caracterizează prin mult volum și tocmai din acest motiv imaginile prezentate de acest gen de sculptură pot lăsa impresia că sunt distorsionate. Este o tehnică a sculpturii care poate fi pusă în aplicare cu o mai mare ușurință de către artiști, fiind în același timp și mai puțin costisitoare față de altorelief.

3. Statuia este o sculptură realizată în tehnica ronde-bosse, înfățișând în special o ființă umană reprezentată în întregime și, de obicei, în poziție verticală. Există statui ecvestre, în care modelul este prezentat călare și statui pedestre, când modelul stă în picioare.

O statuie conturată pe lespedea superioară a unui mormânt, care reprezintă persoana îngropată, se numește gisant.

Altorelief – Altarul lui Zeus din Pergamon

Basorelirf – Columna lui Traian de la Roma

Statuia zeiței Artemis

Sculptori renumiți

Donatello (ca. 1386-1466), sculptor italian Michelangelo (1475-1564), sculptor italian Giovanni Lorenzo Bernini (1598-1680), sculptor italian Constantin Brâncuși (1876-1957), sculptor român care a trait și murit la Paris Pablo Picasso (1881-1973),pictor și sculptor francez inițiatorul cubismului Auguste Rodin (1840-1917), sculptor francez Camille Claudel (1864-1943), sculptor francez Dimitrie Paciurea (1873-1932), sculptor român Milița Petrașcu (1892-1976), sculptor român, studenta lui Brâncuși

Donatello a fost un sculptor și pictor italian , din Florența, primul și cel mai strălucit sculptor din pragul Renașterii. Dobândește un mare prestigiu prin realizarea statuilor în marmură ale Sfântului Petru, Sfântului Marcu și Sfântului Gheorghe. Fidelitatea față de realitate și naturalețea figurilor, armonia proporțiilor și raportarea fragmentelor la întreg dau impresia că sculptorul și-ar fi realizat operele după modele reale.

Una din cele mai frumoase lucrări ale sale în bronz și cea mai populară este statuia lui David, primul nud bărbătesc din sculptura Renașterii și cea mai veche statuie individuală de la mijlocul secolului al XV-lea, care nu este legată de arhitectură. Tânărul David poartă o pălărie încununată cu frunze de laur, în rest este complet gol, ceea ce nu se mai văzuse de la maeștrii antichității greco-romane.

Donatello – Sfântul Marcu Donatello - David

Michelangelo Buonarroti cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene, este crescut de o doică, fiică și soție de pietrar care i-a insuflat acestuia dragostea pentru marmură. Cea mai renumită sculptură în marmură este Statuia lui David realizată între anii 1501 – 1504. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc de marmură având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. Mai târziu, pentru a-l proteja de intemperii, originalul este mutat în interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o copie.

În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal” și face primii pași în arhitectură la Florența. La proiectarea Bibliotecii Laurentine din Florența folosește la interior elemente de exterior, precum ferestre și coloane, dând impresia unei curți interioare înconjurată de fațadele a patru palate.

Michelangelo – David Michelangelo – Biblioteca Laurentină din Florența

La Roma începe să sistematizeze piața edificiului Campidoglio, o adevărată intervenție urbanistică, respectiv planificarea - prima la Roma – a unui spațiu public pe baza unui proiect detaliat. Zona care interesa se defășura pe colinele Capitoliului. Michelangelo s-a gândit să o transforme prin crearea unui spațiu care să permită vizualizarea monumentelor arhitectonice existente și să elimine obstacolele care împiedicau accesul facil la zonele de pe coline.

În acest scop, artistul menține cele două edificii deja existente, respectiv Palatul Senatorial și Palatul Conservatorilor, și proiectează un al treilea, Palatul Nou (astăzi sediul Muzeelor Capitoliului), în așa fel încât să închidă piața pe cele trei laturi ale unei potcoave.

Apoi, reface fațadele palatelor și orientează cele două edificii laterale, astfel încât acestea să fie ușor divergente, ca și cum ar fi deschise în formă de foarfecă față de construcția centrală. Prin intermediul acestui artificiu scengorafic, spațiul se dilată, iar senzația de asimetrie a unei piețe mai mult lungi decât late se atenuează considerabil. În centrul pieței, pe un piedestal desenat tot de Michelangelo, a fost așezat monumentul ecvestru al împăratului Marc Aureliu. Din centrul laturii deschise a pieței, Bounarroti construiește o rampă de legătură, monumentală, care facilita urcarea în piață.

Michelangelo – Piața Capitoliului din Roma

Giovanni Lorenzo Bernini – important artistal barocului, mare architect și sculptor. Capodopera sa este Piața Sfântului Petru din Roma, delimitată de o colonadă gigantică formată din 284 de coloane, desfășurate pe patru rânduri, cu 140 de statui. Soluția găsită de Bernini uimește și astăzi: cele două brațe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii catolice, reprezentată de catedrală, credincioșii aflați în piață.

Bernini a construit două clopotnițe la Pantheon, care au trecut în istorie drept "Urechile de măgar ale lui Bernini", o adevărată mutilare stilistică. Mai târziu, Pantheonul revenind la splendoarea sa anterioară prin doborârea acestor urechi la inițiativa comisiei arheologice italiene.

Bernini - Piața Sfântul Petru din Roma Bernini – Pantheonul din Roma

Cupola, elementul superlativ al Pantheon-ului, simbolizează cerul şi adoptă o formă perfect sferică ceea ce nu corespunde cu învelişul ei exterior aplatizat. Ea are un diametru de 43,30 m, dimensiune egală cu înălţimea întregului spaţiu interior, de la paviment la vârf.

Cupola este decorată în întregime cu casete patrulatere, înşiruite de la extremitate spre centru, pe direcţii perfect trasate. De la margini spre centrul bolţii, dimensiunile casetelor se micşorează progresiv. Centrul bolţii este străpuns de o deschidere circulară cu un diametru de 8,92 metri, deschidere numită „oculus“, cu rolul de singură sursă de lumină pentru întregul interior al templului.

Constantin Brâncuși născut în 1876 la Hobița, Gorj, a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. După ce a termină Școala de Arte și Meserii în Craiova merge la București unde va absolvi Școala de Belle-Arte în 1902. Se hotărăște să urmeze scoala la Paris și încearcă sa strângă bani prin realizarea bustului generalului medic Carol Davila. Primind doar o parte din sumă se decide să parcurgă pe jos drumul spre Paris. Din București trece mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Continuă drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În

Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România și este influențat de sculpturile egiptene.

La plecarea din Viena este prins de o ploaie torențială ce îi cauzează o pneumonie infecțioasă și trebuie să se refacă la un spital. După această întâmplare se pornește la Paris cu trenul. Reușește la examenul Scolii Superioare de Arte Frumoase de la Paris și lucrează în atelierele acesteia până când este nevoit sa o părăsească din cauza limitei de vârstă. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „ La umbra marilor copaci nu crește nimic”.

Prima dată participă la o expoziție în Paris, apoi și la București, Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centrul Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului. La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși – atelierul său parizian –, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Ansamblul monumental din Tîrgu Jiu este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși. Cele trei componente sculpturale monumentale, Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit, sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime totală de 1.275 m.

Brâncuși - Coloana infinitului, Masa tăcerii, Poarta sărutului – Tîrgu Jiu

Coloana Infinitului este o sculptură cu o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși.

Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.

Poarta sărutului, amplasată la intrarea în parcul orașului Tîrgu Jiu, este dăltuită în piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor, având lățimea de 6,45m, înălțimea de 5,13m și grosimea de 1,69m

Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuși. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de filigran. În plus, tot în filigran se află încrustații ce aduc cu un fel de acoperiș al porții, ca și când poarta ar fi acoperită cu șindrilă. Bolta porții are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parcă ar fi conturul feței și al umerilor. Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții asupra morții.

Masa tăcerii, lucrată în calcar, reprezintă masa dinaintea confruntării în bătălia la care urmează să participe combatanții. Timpul este prezent, fiind reprezentat prin dispunerea circulară a celor 12 scaune-clepsidre, care îl măsoară. Totul decurge în tăcere.

3. Unelte, instrumente și utilaje de prelucrare a pietrei

Uneltele folosite la prelucrarea pietrei sunt diverse și se clasifică în funcție de necesitățile din timpul prelucrării pietrei. Etapele de prelucrare a pietrei sunt: extragerea pietrei din carieră, debitarea blocurilor de piatră după dimensiunea obiectului de realizat, cioplirea și detalierea piesei și abia apoi se face o finisare a suprafețelor. Prelucrarea pietrei se poate face atât manual cât și electric, iar uneltele sunt asemănătoare.

Instrumente manuale:

Echipamentul de protecție

Ochelarii de protecție sunt necesari pe toată perioada cioplirii deoarece protejează ochii de materialul îndepărtat prin prelucrare.

Masca de gaze se recomandă atunci când se lucrează cu pietre care conțin dioxid de siliciu, precum granitul, sau alte materiale toxice, dar și atunci când prin prelucrare rezultă mult praf.

Protecțiile pentru urechi se utilizează în special când se lucrează cu ferăstraie diamant și instrumente pneumatice.

Mănușile se folosesc la manipularea și prelucrarea pietrei pentru protecție la zgârieturi și tăieturi.

Șpițul

Dalta cui sau șpiț se utilizează pentru îndepărtarea rapidă a materialului. Sunt confecționate din oțel și se utilizează atât la prelucrarea pietrelor moi, dar și pentru marmură. Este o bară cilindrică cu un capăt ascuțit în patru muchii piramidale cu ajutorul cărora se dislocă piatra. Capătul opus trebuie să preia elastic șocul izbirii cu ciocanul, motiv pentru care se și formează aici un fel de cap, asemănător cuielor.

Dălțile dințate sau gradina se folosește la prelucrarea artistică a pietrei, după ce s-a prelucrat forma de bază cu dalta cui.

Dalta plată netezește textura lăsată de dalta dinte și ajută la finisare. Orice “vânătaie” făcută de dălțile cui sau dinte sunt îndepărtate cu dalta plată.

Ciocanul este piesa cea mai importantă din atelierul cioplitorului. Ele sunt de diferite forme, dimensiuni și greutăți. Se utilizează ciocane cu cap metalic sau de lemn.

Bucearda este un ciocan dințat pentru nivelarea suprafețelor de piatră. Partea cu care se lovește are mai mulți dinți cu vârfuri piramidale. Se folosește la mărunțirea granulației lăsate de șpiț, în situația planurilor drepte, cu suprafețe mai mari.

Rașpelul este pila dințată care ajută la conturarea finală a pietrelor, finisarea acestora. Zgârieturile rezultate pot fi lăsate ca element textural sau se elimină cu șmirghelul.

Compasul proporțional este dotat cu gheare în ambele sensuri, cu deschiderea în x, cu posibilități de măsurare la ambele capete. Orice măsurătoare efectuată la unul din capete compasului se păstrează în același raport – de ½, ¼ - cu segmentul indicat instantaneu de cealaltă deschidere. Este necesar la transpunerea cotelor mici în dimensiunile mai mari ale unui monument.

Instrumente pneumatice:

Dălțile folosite cu aparatură pneumatică sunt ca și cele manuale. Capătul opus intră în aparatul pneumatic.

Ciocanele pneumatice lucrează cu un piston intern acționat de aer comprimat. Ele dau mai multe lovituri rapide pe minut. Vibrația constantă a ciocanului poate cauza senzație de amorțeală în mâini și se recomandă utilizarea unor mănuși pentru a reduce senzația.

Compresorul

În funcție de dimensiunea ciocanului este necesară o anumită cantitate de consum de aer. Presiunea aerului este asigurată de un compresor și montarea unui robinet pe furtunul ciocanului ajută la reglarea fluxului de aer.

Masa de lucru trebuie să fie rezistentă la greutatea pietrei și la efectul cioplirii acesteia. Uneori suprafața de lucru permite rotirea sau ridicarea piesei sculptate.

Sacii cu nisip sunt folosiți la fixarea piesei în timpul cioplirii.

Sculele electrice:

Polizorul unghiular electric sau flexul cu diferite lame este extrem de util în cioplirea pietrei. Discul cu diamant e folosit la cioplirea pietrelor dure precum granitul.Mașina de găurit ajută la perforarea parțială sau totală a pietrei. Atunci când se găurește în întregime, la partea opusă se poate dizloca piatra din jurul găurii.

Mașina de șlefuit se utilizează pentru suprafețe mari sau roci dure. Se pot mota diferite discuri diamantate abrazive.

În funcție de acțiunea pe care o face meșterul când cioplește piatra (conceperea desenului, măsurarea, trasarea, verificarea pieselor trasate, cioplirea formelor și finisarea) se pot clasifica uneltele folosite astfel:-instrumente de măsurare:metru pliant, riglă gradată, ruletă, compas de măsurat grosimi, echere de 45 şi 90 grade, clupă, compas de măsurat găuri, şublere;-instrumente specifice de trasare:creioane, cretă, dreptar, colţar, echer, vinclu, colţar cu braţ mobil pentru unghiuri, compas pentru linii curbe;-instrumente pentru verificarea pieselor trasate: nivel cu bulă de aer (boloboc), fir cu plumb., verificatoare limitative fixe şi reglabile, verificatoare potcoavă, verificatoare tampon, verificatoare pentru adâncimi, înălţimi, profile în relief, în unghiuri, în curbe, şabloane;-unelte pentru cioplire:dălţi de diverse forme şi grosimi, potrivite cu natura materialului, barosuri, şpiţ, ghionoaie, ciocane cu cap de metal sau de lemn;-materiale şi scule pentru tăiere: pene din lemn de esenţă tare, barosuri, ciocane, dălţi clasificate după mărime, de la 2-30 mm;-unelte pentru găurire: sfredel, burghie fixate în coarbă sau bormaşină,trepan;-unelte pentru scobire: dălţi late, înguste, semicirculare, barosuri, ciocane;-unelte pentru şlefuire: raşpele, pile, baghete din piatră de polizor, pânză sau hârtie abrazivă;-materiale şi scule pentru decorare:pentru imprimarea decorului: şablonul, desenul pe placa de piatră sau marmură; instrumente pentru marcarea dimensiunilor decorului:riglă, echer, compas, creioane; scule pentru decorare: dălţi şi ciocane, sfredel, trepan ş.a.-scule pentru prelucrarea mecanică:fir monolamă, flex, freză, strung, dălți electrice, mașini de găurit, polizoare;- utilaje de prelucrare industrială: utilaje pentru cioplirea pietrei, utilaje pentru divizarea orizontală a pietrei, utilaje pentru protejarea supreafeței pietrei, sistem pentru antichizarea pietrei.

Printre procedeele de prelucrare artistică a pietrei se pot enumera cioplirea, scobirea, crestarea, scrijelirea, ştanţarea, relieful plat, relieful mediu şi înalt, incizarea, îmbinarea, finisarea, vopsirea, etc.Cioplirea presupune îndepărtarea materialului în exces pentru a ajunge la forma dorită. Operațiunea se realizează cu ajutorul dălților și a ciocanelor, atât manuale cât si pneumatice.Scobirea presupune găurirea partială sau totală a piesei cu ajutorul uneltelor și utilajelor specifice.

Utilaj pentru tăiat piatra

Incizia este tehnica de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special.Crestarea presupune să se facă tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect, se efectuează crestături prin așchiere sau deformare plastică.Finisarea feței văzute a pietrei ornamentale se poate face în mai multe feluri: lustruire, șlefuire, periere, antichizare, sablare, buratare, clivare, buceardare, fiamare, zgâriere sau chituire.

4.Desenul

Priceperea de a desena ușurează mult munca sculptorului. Schițele după natură îngăduie să se surprindă repede feluritele mișcări ale corpului omenesc, sentimente și atitudini. Se poate desena după natură și în cazurile când este greu sau cu neputință să se modeleze. În afară de aceasta este mult mai ușor să se modeleze o compoziție (fie ea basorelief, sculptură rotundă sau un proiect de monument cu postament) după o schiță făcută mai dinainte pe hârtie, decât să se caute rezolvarea în procesul modelării. Nu degeaba se socotea în veacul al XVIII-lea că „sculptura și pictura sunt două surori și amândouă sunt fiicele desenului”. În timpul modelării, sculptorul nu face, în fapt, decât să deseneze în gând modelul, din diferite profiluri.

Desenele unor sculptori (Michelangelo, Rodin) au, sub raport artistic, o valoare excepțională datorită stăpânirii desenului. Pentru un sculptor simțul volumului este mai dezvoltat decât simțul conturului și al liniilor. Desenele sculptorilor se deosebesc de cele ale pictorilor prin redarea foarte clar a celor trei dimensiuni ale obiectelor, sunt accentuate reliefurile și adânciturile. Se poate chiar spune că desenând, sculptorul modelează în gând obiectul, pentru că este obișnuit să nu-l perceapă dintr-o singură parte, ci sub toate aspectele.

Sculptorul Stephen Talasnik susţine că frumuseţea desenului pentru sculpturăeste o formăcare adaugăo dimensiune evitând vizualizarea bidimensională. Desenul este un mijloc vizual abstract care cerceteazăposibilităţiile infinite ale formei. Desenul este un instrument pentru invenţie, el devenind un mod de gândire în timp ce sculptura oferă dovada formei tridimensionale. Desenul este procesul de gândire în timp ce sculptura este realizarea materială. Sculptura este un finit, iar desenul este infinit. Desenul este o formăbidimensională,iar sculptura este forma tridimensională a desenului.

Brâncuși – Madame Pogany

Brâncuși – Sărutul

Stephen Talasnik - Sculptură cu lemn și polimeri

5. Prelucrarea pietrei

5.1 Tehnica sculpturii în piatră

Tipul de piatră

Piatra, spre deosebire de alte materiale, este un material greu de sculptat datorită densității și imprevizibilității sale. Sculptura în piatră necesită răbdare și o bună cunoaștere a obiectului ce trebuie realizat.

Dacă sunteți începător și nu aveți multe instrumente se poate alege o piatra moale precum steatitul ( mineral compact de culoare albă, cenușie sau gălbuie, întrebuințat la confecționarea unor obiecte decorative, o varietate de talc) sau alabastrul (varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale) ușor de modelat.

Evitați pietrele foarte dure cum ar fi granitul sau marmura. Acestea necesita sculptarea cu ajutorul aparatelor mecanizate și necesită un efort intens pentru începători. Granitul și marmura sunt de obicei sculptate în cantități mari, pentru realizarea statuilor și structurilor rezistente.

Dimensiunea pietrei

Cioplirea pietrei presupune alegerea unui bloc de piatră mai mare ca dimensiune față de obiectul ce trebuie realizat. Operația de cioplire presupune un proces substractiv, nu aditiv. Spre deosebire de un portret la care se mai poate adăuga vopsea, aici nu se mai poate adauga piatră.

Dimensiunea recomandată a blocurilor de piatră este de la 7 la 11 kg. Un bloc de piatră sub 7 kg se va rupe la folosirea daltei și ciocanului, iar cele peste 11 kg vor necesita un timp mai mare de prelucrare.

Examinarea pietrei

Înainte de a începe cioplirea blocului se verifică piatra de crăpături, fisuri și defecte structurale. Găsirea unei pietre cu mai puține defecte reduce riscul de rupere a sculpturii.

În general, crăpăturile și fisurile sunt mai ușor de văzut pe piatră atunci când este udă. Se recomandă utilizarea unui pulverizator cu apa pentru identificarea acestora. La găsirea unei fisuri se urmărește pentru a se vedea unde se termină. Dacă aceasta înconjoară blocul atunci fisura reprezintă un risc de ruptură în timpul procesului de cioplire.

Se poate testa piatra si prin lovire cu un ciocan sau dalta. În cazul în care de aude un sunet vibrat e probabil ca piatra să fie solidă, dar dacă sunetul este înăbușit e probabil ca piatra să aibe o crăpătură ce absoarbe energia de lovire.

Echipamentul de protectie

Acoperiți-vă întotdeauna gura cu o mască de praf deoarece piatra poate să conțină azbest sau siliciu, care sunt periculoși dacă sunt inhalați. Pentru a reduce cantitatea de praf se umezește piatra înainte de a se sculpta. Se recomandă folosirea unui aspirator de praf când se lucrează cu pietre de dimensiuni mari sau cu aparate electrice.

Folosiți ochelari de protecție pentru ochi deoarece resturi mici de piatră pot ajunge în ochi și poate fi dureros.

Folosiți mănuși de protecție deoarece piatra poate fi abrazivă și manipularea ei provoacă zgârieturi sau tăieturi. O pereche bună de mănuși ar putea reduce accidentele provocate de utilizarea instrumentelor de lucru.

Instrumentele de lucru precum dălțile și ciocanele sunt necesare în funcție de piatra cu care se lucrează și de experiență. Pentru începători este recomandat un ciocan cântărind între 600 și 900 g cu două fețe plane. Dacă aveți o statură mică se recomandă ciocane cu greutate mică, iar dacă sunteți persoane mai înalte se recomandă ciocane mai grele pentru o cioplire mai rapidă și o manevrare mai sigură.

Cea mai potrivită daltă este dalta plată cu două fețe ascutite și o suprafață metalică plată la capăt. Dălțile dințate au mai mulți dinți ascuțiți ce ajută la forme mai delicate și la texturare.

Pentru fixarea piesei ce trebuie cioplită se pot utiliza saci cu nisip. Sculptura trebuie realizată la nivelul ochilor sculptorului. Pentru aceasta se utilizează o masă cu planșetă pivotantă ce se poate roti, în funcție de nevoia sculptorului de a vedea obiectul din toate părțile.

Trasarea desenul

Desenați design-ul pe o bucată de hârtie înainte de a începe cioplirea blocului de piatră. Astfel puteți retușa obiectul în imaginea 2D ce ajută la o bună vizualizare tridimensionala. De asemenea, se poate folosi lut pentru a crea obiectul de sculptură. În acest fel puteți adăuga și elimina lut până când veți obține forma dorită. Acest lucru nu numai că vă ajută să vă dezvoltați mai bine ideea, dar vă arată și cât material trebuie să rămană.

Dacă sunteți începător se recomandă să se înceapă cu o formă abstractă, nu cu lucrări detaliate sau simetrice. Simetria este greu de realizat.

Observați piatra cu atenție pentru a vedea direcția nervurilor. Ca și în cazul lemnului, nervurile indică direcția de formare. Umezire pietrei ajută la identificarea nervurilor ce uneori apar în culori diferite. Cioplirea de-a lungul acestor nervuri asigură o integritate structurală mai bună. Evitați cioplirea perpendicular pe acestea deoarece poate duce la spargerea imprevizibilă a pietrei.

Utilizați creionul pentru a desena pe piatră forma dorită. Nu se recomandă pixul cu cerneală sau markerul deoarece pot lăsa pete permanente pe piatră, creionul poate fi îndepărtat ușor. Desenați modelul pe toate părțile pietrei, păstrați înălțimea, lățimea și orientarea obiectului pe fiecare parte. Se pot utiliza și tije metalice introduse în bucata de piatră ce indică adâncimea maximă de cioplire.

Cioplirea pietrei

Ciocanul se ține în mâna dominantă (cea cu care scriem) și dalta în cealaltă mână. Țineți dalta ferm și rezemat de piatră pe parcursul lovirii acesteia cu ciocanul. Pentru cioplire se ține dalta într-un unghi de 45º cu piatra sau mai mic. Lovirea perpendiculară produce o “vânătaie” a pietrei, adică o pată albă ce reflectă lumina, iar uneori fragmentele nu se desprind. Loviți piatra sub un unghi mai mic pentru desprinderea bucăților.Fixați piatra în sacii cu nisip pentru a nu se mișca. Dacă este nevoie reglați poziția chiar și la câteva minute.

Loviți piatra din centru spre margini pentru a nu provoca ruperea necontrolată a marginilor. Dacă nu este o altă modalitate de a sculpta marginea, atunci reglează intensitatea cu care ciocanul lovește dalta. Dacă e nevoie de lipirea unor fragmente atunci folosirea adezivului se va vedea în lucrarea finală. Folofiți dalta de-a lungul fisurilor sau nervorilor, nu perpendicular pe acestea.

Pentru șlefuire se pot folosi pile cu dinți unidirecționali, pânză sau hârtie abrazivă.Se recomandă utilizarea unui șmirghel mai fin ce elimină zgârieturile. Șlefuirea se poate realiza prin umezirea suprafeței sau uscat, caz în care e nevoie de un aspirator de praf.

Dacă se pierd bucăți mari din sculptură atunci se poate utiliza pentru lipire rășină epoxidică, un adeziv special ce conține două substanțe care trebuie preamestecate. Lipirea se face în cazul statuilor mari, din care lipsesc parți componente importante ce nu pot fi înlocuite. Pentru lucrări mici si abstracte se poate regândi design-ul.

5.2 Sculptarea marmurei

Marmura este o rocă metamorfică de culoare alba, în stare pură. Uneori însă, datorită impurităților, capătă diferite alte culori: alb-gălbui, ocru, roz, cenușiu, roșcat, verzui, brun și chiar negru. Atinge o

greutate de 2800kg/m3, cu o spărtură dreaptă, neașchioasă și cu textură compactă uniform. În România marmura se extrage la Rușchița, Căprioara, Alun, Vașcău, Borșa, Geoagiu, Gheorghițeni, Gușețel, Porumbacu etc.

Datorită rezistenței la intemperii, a bunei conservări în timp și a siguranței cu care se poate ciopli, a fost materialul de construcție al tuturor templelor vechi grecești și romane, a statuilor de exterior, și în general, a întregii arhitecturi din spațiul mediteranean, din antichitate până în perioada barocului târziu.

Rezultatele marmurei sculptate sunt impresionante, ca de altfel întreg procesul de prelucrare, începand chiar cu extragerea ei din carierele Carrara (Italia) sau Ruschița de exemplu, pe care Michelangelo sau Brâncuși le-au făcut celebre.

Pe lângă proprietățile sale deosebite, marmura este un material costisitor deoarece presupune precizie și experiențăîn prelucrare și finisare pentru a-i păstra frumusețea naturală.Sculptura în marmură nu este însă deloc simplă și numai cei înzestrați cu talentul mânuirii uneltelor pot realiza într-adevăr capodopere, având în vedere duritatea materialului și greutatea de prelucrare a acestuia, mai ales că marmura este un fel de piatră metamorfică, derivată din calcare, compusă în mare parte din calcite, acestea fiind un fel de cristaline, formate din carbonat de calciu. Marmura se formează mai exact în urma căldurii la care este supus calcarul și desigur și în urma presiunii, iar cele mai fine bucăți de marmură au puține pete sau nu au deloc.

La prima vedere sculptura în marmură nu este deloc dificilă, însa în momentul în care am începe lucrul în sine, ne vom putea da seama cât de dificil este în cele din urmă să mânuiești chiar și cele mai simple instrumente, pe care de regulă le-am mânui cu mare îndemanare, dacă nu ar fi vorba de marmură.De regulă artiștii încep prin intermediul unui model, realizat din argilă sau din clei, iar apoi modelează marmura după acestea, fiind mult mai simplu de urmat astfel, însa măsurând cu precauție și cu atenție, pentru a avea rezultatele dorite.

Datorită jocului de culori și a prezenței venaturilor marmura are o deosebită valoare artistică și plastică. Se lucrează bine, se șlefuiește frumos și rezistă bine la intemperii, fapt pentru care se utilizează în toate tipurile de construcții: la placaje, pardoseli, elemente structurale, scări, sculpturi decaorative etc.

Instrumentele pentru sculptura în marmură nu diferă de celelalte folosite la alte roci și putem enumera: ciocanul de lemn pentru a lovi dalta, dălțile de diferite modele, scapițatorul – este o daltă solidă, care are o margine bontită, largă, cu ajutorul căreia se divide piatra, ori se împarte în bucăți. Se mai utilizează ciocanul pneumatic, polizorul unghiular dotat cu o lamă de electroliză căreia îi este aplicat și un diamant împânzit, bormașină etc.

5.3 Cioplitul principalelor elemente de construcție

Cioplitul în piatră se învață începând cu cele mai simple elemente folosite la construirea caselor – moloanele – blocuri de piatră prelucrate în forme paralelipipedice folosite la consolidarea și decorarea zidăriei exterioare. Molonul are în general lățimea de 30 centimetri, iar înălțimea și lungimea se stabilesc în funcție de dimensiunea pietrei din care se cioplește.

Pentru a face un molon se așează piatra în poziție orizontală și se desenează perimetrul pe una din fețele informe, după care i se rup cu scapițatorul părțile de material aflate în afara laturilor. Se obține o formă paralelipiledică fără muchii perfect drepte. Pentru îndreptarea lor se curăță suprafața cu șpițul și dalta. În afara acestor muchii laterale, care trebuie să permită lipirea pieselor între ele, partea dorsală a molonului nu se prelucrează.

Placatul cu moloane se face, în general, în brâie orizontale. Pentru a obține efecte estetice moloanele pot fi de forme hexagonale sau pentagonale. Se pot folosi în operă si moloane neregulate, de diferite forme și dimensiuni.

Cioplitul pietrei cu șpițul se face ținând unealta lejer în mână și orientată în unghi de 70-75 de grade cu vârful spre direcția cioplirii, fără să fie strânsă în pumn. Pentru dirijatul cât mai exact a uneltei și

pentru ca aceasta să răspundă la cele mai sensibile mișcări ale mâinii, un cioplitor profesionist ține șpițul peste degetul mic.

Când vrem să cioplim în piatră un cub, începem mai întâi cu suprafața orizontală de sus a acestuia. Pentru aceasta creionăm pe modelajul inform al pietrei un plan orizontal în care înscriem un pătrat și decupăm cu scapițatorul materialul în exces. Văzută de sus, se obține prima imagine a cubului. Lateral, la nivelul cel mai scăzut al zonei scapițate, se trasează cu creionul o orizontală. După ce se îndepărtează materialul de deasupra liniei, se curăță cu dalta o bordură orizontală de 1 sau 1,5 cm, care se numește tocadă. Se așează pe muchia aceasta un dreptar (A) și cu un altul (B) creionăm orizontala pe suprafața scapițată opusă, după ce s-a verificat cu ochiul din plan lateral dacă cele două linii ale dreptarelor se suprapun optic. Se scapițează și se curăță cu dalta și a doua tocadă. Unind cu condeiul, două câte două, capetele opuse ale tocadelor, A cu B și C cu D, s-a proiectat grafic și cealaltă pereche de laturi ale pătratului. Se trece la decroșarea cu șpițul a cantității de piatră existente deasupra planului orizontal, delimitat de cele 4 laturi. Cioplitul se face cu atenție pentru a nu se coborî sub nivelul viitoarei suprafețe de sus a cubului.

Etape în cioplirea cubului

Cioplirea se face inițial cu șpițul și se îndepărtează până se ajunge la 5-6 mm de suprafața pătratului, apoi se coboară 3-4 mm nivelul ciupit de șpiț, prin intermediul gradinei. Când se ajunge la 1-2 mm de suprafața dorită se ia o daltă lată de 5-6 cm, numită șalier și se curăță granulația mică a instrumentului anterior. Urmele rămase se netezesc prin frecarea suprafeței cu o piatră abrazivă, udată în permanent.

În toate etapele, de la șpițuit până la șlefuit se verifică suprafața cu dreptarul. Celelalte fețe ale cubului se cioplesc pornind de la primul pătrat și se măsoară utilizând un vinclu.

Formele rotunde pornesc tot de la înscrierea cercului în pătrat și eliminarea cantității de piatră în exces. Întotdeauna se pornește de la trasarea desenului pe laturile cubului. Cioplitul sferei ridică probleme și de multe ori se foloște un șablon de carton sau tablă, care are decupat în suprafața sa un semicerc sau întregul cerc, piesă cu care se controlează mereu în timpul muncii.

Etape în cioplirea unei coloane cilindrice

Etape în cioplirea unei sfere

Piatra se utilizează în toate elementele unei construcții: la fundație, la elemente structurale, la placarea încăperilor, ca și elemente decorative, având rol estetic, dar și structural.

Instrucțiuni tehnice pentru executarea zidăriilor din piatră brută, Indicativ C. 193-79

Rezistența materialelor – note de curs Facultatea de Inginerie București

6. Extragerea pietrei din carieră și transportul ei

Omul primitiv practică prima tehnică de decroșare artificială în munca sa de cioplitor prin supunea piatei la variații de temperatură pentru a provoca fisuri și a disloca cantități de rocă. După încălzirea suficientă cu foc și jăratec, după o anumită linie, piatra era stropită din belșug cu apă rece sau oțet și se crăpa cu zgomot puternic.

La desfacerea unor lespezi din masivul de calcar se folosea lemnul pentru precizia și eficiența operației. Extragerea începea cu săparea unui șanț pe suprafața rocii, sau cu forarea unor găuri pe linia unde se dorea ruperea rocii. În aceste lăcașe se îndeasă lemn sănătos și uscat. Udându-se cu apă, lemnul începea să se dilate până ducea la fisurarea și desfacerea pietrei.

Uulterior se întrebuințează unelte metalice pentru extracție: pana și frunza, cu capete ascuțite ca dalta. Acestea se introduc într-un șanț în V săpat paralel cu marginea stâncii și se aplică lovituri cu barosul la capetele penelor. O altă metodă mai inteligentă presupunea forarea unor găuri verticale cu burghiul și umplerea acestora cu apă. Ele se astupau cu dopuri de lemn bine etanșate. Pietrarii bat simultan cu baroasele în aceste dopuri, iar lichidul din interior presează pe înăltimea coloanei forate până la dislocarea blocului. Metoda a fost folosită cu success până la începutul sec XX când își fac apariția sculele electrice.

O invenție nouă de desprindere a pietrei necesare este cablul de metal diamantat. De-o parte și de alta a stâncii se fixează două roti mari de scripete care angrenează între ele un otgon lung și subțire, făcut din fibre de oțel împletite. Pe otgon sunt înșirate distanțat mărgele de oțel diamantat. Sistemul acționat de un motot amplasat lateral, practică prin rularea sârmei, o tăietură, perfect dreaptă, de grosimea mărgelei. Operația este însoțită permanent de un jet de apă. Tăierea se face atât vertical cât și orizontal, rezultând doar cuburi sau prisme drepte.

Extragerea unor cantități uriașe de piatră în scopul preparării industriale a cimentului, ipsosului sau varului se realizează prin dinamitare. Se forează găuri în stâncă, se introduce apoi dinamita, se acoperă orificiul cu lut și se dinamitează. Piatra rezultată, informă și cu multe fisuri, este transportată direct în malaxoarele fabricilor de lianți.

Folosirea utilajelor moderne oferă un randament sporit exploatării. Forma lucrării prinde contur încă din carieră, blocul de piatră putând fi dimensionat chiar de la extragere.

O problemă importantă o ridica scoaterea și tractarea pietrei până la vehiculele de transport. În vechime această operație se făcea cu ajutorul unor frânghii legate de axele a două vinciuri de lemn uriașe amplasate la intrarea în carieră. Vinciul era un dispozitiv alcătuit dintr-un schelet de lemn bine ancorat de pământ, care avea în interiorul său un tambur de lemn poziționat orizontal. Acesta putea fi rotit în ax prin intermediul a două roți fixate în capete. Pe tambur se înfășura frânghia care era ancorată

de piatră. Pe distanțe scurte mișcarea era ușurată prin poziționarea sub blocul de piatră a unor cilindri de lemn.

Deplasarea până la șantierul de construcție se făcea cu ajutorul unor vehicule rezistente din lemn, dotate cu roți și tractate de boi. Ridicarea pe verticală a pietrelor se realiza cu același vinciu și o roată montată pe stâlpi, formănd un scripete. O descoperire importantă adusă de greci a fost adăugarea unei contragreutăți la capătul opus al troliului.

Cea mai simplă metodă de deplasare a pietrei, dar primitivă, este construirea din pământ a unui drum în pantă, până la locul de amplasare a piesei. Aceasta era împinsă pe drumul înclinat, iar după terminarea edificiului, drumul era dărâmat. Așa s-au ridicat templele budiste si hinduse din India, Mongolia, Indonezia etc. În alte cazuri, fiindcă nu se foloseau schele de lemn sau macarale ca și în zilele nostre, odată cu ridicarea edificiului se ridica și nivelul pantei pe care se aduceau elementele de construcție. La teminarea lucrărilor, edificiul era îngropat într-un deal de forma unei căciuli ce trebuia înlăturat. Procedeu utilizat și la monumentul megalitic de la Stonehenge.

În ziua de azi, manipularea, transportarea și încărcarea blocurilor de piatră nu mai este o problemă. Utilajele moderne au simplificat munca cioplitorilor și au redus la minim efortul depus de aceștia. Randamentul aparatelor a dus la o exploatare ușoară, eficientă și industrializată, permițând crearea obiectelor de serie.

Bibliografie:

Surse cărți

Aldea, Gheorghe, Sculptura ţărănească în piatră, Bucureşti, editura Meridiane, 1969

Bâzgu E., Ursu M., Arhitectura vernaculară în piatră, Chişinău, 2009

Ceaikov, I. M., Modelare și turnare în sculptură, București, 1955

Hardt, Dorian, Materiale pentru construcții și finisaje, București, editura Didactică și pedagogică București, 1976

Hardt, Dorian, Proiectarea detaliilor de finisaj, București, editura Tehnică, 1974

Hardt, Dorian, Proiectarea detaliilor de construcție, București, editura Tehnică, 1974

Lanteri, Edouard, Modeling and sculpting animals, New York, Dover Publications, 1985

Meşteşuguri populare artistice. Ghid metodic pentru cadre didactice din învăţămîntul special, Chişinău , 2006

Malcoci, Vitalie, Decorul arhitectural în piatră din arta populară moldovenească (sf. sec.XIX-sec.XX), Chişinău, 2000

Specializare în reabilitarea patrimoniului construit, note de curs Transylvania Trust, 2011

Surse internet

www.patrimoniuimaterial.rowww.artchive.comwww.brancusi.comwww.thesculpturestudio.comwww.revistaconstructiilor.eu