Ciocolată de Casă

2
Ciocolată de casă delicioasă, cu alune de pădure Mai ții minte cât de bună era ciocolata de casă când eram copii? Cel mai ieftin și delicios desert. În plus, nici nu trebuie să dai drumul la cuptor ca s-o prepari! * 4-6 porții * timp de preparare: 35 de minute + timp de răcire INGREDIENTE 400 g zahăr 80 g cacao 450 g lapte praf ½ baton de unt (cu cât mai multă grăsime, de preferat) 200 ml apă 1 linguriță esență de vanilie 1 linguriță esență de rom 150 g alune de pădure (întregi sau măcinate grosier, după plac)

description

-

Transcript of Ciocolată de Casă

Page 1: Ciocolată de Casă

Ciocolată de casă delicioasă, cu alune de pădure

Mai ții minte cât de bună era ciocolata de casă când eram copii? Cel mai ieftin și delicios desert. În plus, nici nu trebuie să dai drumul la cuptor ca s-o prepari!

* 4-6 porții * timp de preparare: 35 de minute + timp de răcire

INGREDIENTE

400 g zahăr

80 g cacao

450 g lapte praf

½ baton de unt (cu cât mai multă grăsime, de preferat)

200 ml apă

1 linguriță esență de vanilie

1 linguriță esență de rom

150 g alune de pădure (întregi sau măcinate grosier, după plac)

Page 2: Ciocolată de Casă

MOD DE PREPARARE

1. Pune la fiert apa și zahărul, amestecând încontinuu până ce zahărul se topește complet și se formează un sirop gros (seamănă cu mierea la consistență).

2. După ce s-a îngroșat siropul, poți adăuga cacaoa, amestecând încontinuu. După ce mai dă o dată în clocot, ia oala de pe foc și adaugă untul făcut bucăți. Amestecă până se topește complet.

3. Adaugă laptele praf puțin câte puțin, până ce se incorporează tot. Adaugă cele două esențe – poți folosi și altele, după preferințe.

4. Toarnă toată ciocolata într-o tavă de sticlă sau de metal, dar tapetată cu hârtie de copt. Adaugă alunele de pădure – pot fi crude sau prăjite.

5. Dă ciocolata la frigider și las-o să se întărească – dacă 3-4 ore nu sunt îndeajuns, o poți lăsa peste noapte.