Christian Tell(1808-1884)

Becheru Dragoș Sebastian

Introducere

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și mai ales în prima jumătate a secolului următor, are

loc procesul de destrămare a feudalismului și de ascensiune a elementelor modului de

producție capitalist ce se caracterizează prin dezvoltarea comerțului, a meșteșugurilor, prin

creșterea populației orașelor și a rolului lor economic. Concomitent apare și se dezvoltă

burghezia românească. Ea va avea un rol de prim rang în modernizarea instituțiilor țării și a

contextului economic și social-politic în general1.

Tot în această perioadă, în cadrul avântului național pe plan european, a apărut și s-a

dezvoltat ideologia burgheziei românelti, împărtășită și de o mare parte a boierimii. În cadrul

acestei ideologii, ideea națională a avut un rol preponderent datorită condițiilor specifice în

care se afla poporul român. O serie de acte istorice pregătite și conduse de reprezentanți de

seamă ai burgheziei în ascensiune, ai boierimii liberale și ai claselor de jos ca: Școala Ardeleană

și Supplex Libellus Valachorum, abolirea regimului fanariot în urma revoluției lui Tudor

Vladimirescu, desființarea monopolului turcesc asupra principatelor în 1829 și antrenarea mai

largă a economiei țărilor române în circuitul economic european, vor conduce la evidențierea

burgheziei române și a ideilor sale naționale. La începutul deceniului al IV-lea al secolului XIX,

încep să apară aproape concomitent o serie de diverse asociații și publicații, în toate cele trei

țări române, care conferă mișcării un caracter național. Christian Tell, ca mulți alți tineri, va fi

receptiv la aceste idei, și, în spiritul lor, va milita de acum neîncetat pentru eliberarea națională

și propășirea socială2.

1 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p 142 Idem, pp. 14-15

Originea și copilăria sa

Christian Tell s-a născut la 12 ianuarie 1808 în orașul Brașov3, dintr-o familie de țărani

liberi originară din județul Gorj. Tatăl său, Alessandru Theodoru era țârcovnic (paracliser) de

țară și familia sa nu deținea nicio proprietate4. Originea socială modestă va influența, în cea mai

mare parte viața și activitatea sa revoluționară.5 Proveniența neobișnuită a numelui Tell reflectă

originea familiei sale din județul Gorj, unde sunt 3 sate cu numele de Telești, având de

asemenea în vedere obișnuința transformărilor fonetice întâlnite la mai multe personalități

precum Kogălniceanu, Kretzulescu, Tăttarascu6.

Nu se știu multe despre copilăria sa. Pe la vârsta de 12-13 ani își începe studiile la

Colegiul Sfântul Sava din București, unde îl va avea profesor pe Gheorghe Lazăr7. Cu această

ocazie îi va cunoaște pe Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica și Nicolae Bălcescu. După moartea lui

Gheorghe Lazăr, va continua studiile alături de Ion Heliade-Rădulescu, ale cărui convingeri

patriotice și politice îl vor influența mult pe Tell8. Există mărturii ce evocă participarea, la vârsta

de 13 ani, la revoluția lui Tudor Vladimirescu, inclusiv după eșecul acesteia din 26-27 mai 18219.

Cariera militară și politică înainte de 1848

Intră în rândurile pandurilor, unde va ajunge căpitan în 1836. Se va distinge în războiul

ruso-turc din 1828-1829, sperând că astfel va reuși să contribuie la înlăturarea suzeranității

otomane10. În 1841 ajunge maior, comandantul batalionului I cantonat la Giurgiu.

3 Idem, p. 104 Idem, pp. 11-125 C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia Stephan Rassidescu, 1866, p. 176 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 117 Idem, p. 138 Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, București, Ed. Fundația pentru literatură și artă "Regele Carol II", 1935, p. 519 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 1310 Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, București, Ed. Fundația pentru literatură și artă "Regele Carol II", 1935, p. 51

În 1837-1838 devine membru al Societății Filarmonice, înființată de Ion Heliade-

Rădulescu, Costache Aristia și Ion Câmpineanu. Scopurile acestei societății erau mai putin

culturale, și mai degrabă politice, promovând răspândirea ideii naționale.

În 1843, împreună cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, fondează societatea secretă

revoluționară „Frăția”, cu deviza „Dreptate și Frăție”11. Alcătuiește împreună cu Bălcescu o

colecție de scrieri militare pentru instruirea tinerilor în cariera armelor. De asemenea participă

alături de ceilalți membri ai Frăției la seri literare organizate de Ion Heliade-Rădulescu, având ca

obiectiv principal limba română12.

Christian Tell întreține legături cu românii din celelalte două țari. Una dintre dovezi o

reprezintă o diplomă nedatată prin care „Societatea de medici și naturaliști din Moldova” îl

numește membru de onoare13.

În decembrie 1834, el se căsătorește cu domnișoara Tarșița, fiica clucerului Constantin

Ștefănescu și a cluceresei Catinca, sora fostului prefect de Gorj, D. Ștefănescu. Prin căsătoria cu

fiica unor mici boieri, starea sa materială și statutul său se îmbunătățesc, el devenind proprietar

de pământ. Foaia de zestre a cluceresei Catinca prevedea moștenire fiicei sale, Tarșița Tell:

moșia din hotarul Văcarea și din Botorogi – azi sate ale comunei Dănești, Gorj; jumătate din

seliștea de casă din Târgu Jiu, lei 5000.14

Activitatea revoluționară

Printre patrioții care se vor ridica împotriva aplicării defectuoase și interpretării

Regulamentului Organic, precum și împotriva protectoratului rusesc, perceput ca abuziv,

Christian Tell se va remarca drept unul dintre fruntași. Încă din luna aprilie a anului 1848,

împreună cu Gheorghe Magheru și Nicolae Pleșoianu, pune la cale revendicările, sub formă de

articole, ale ceea ce s-a dorit a fi o viitoare Constituție.15

11 C. C. Giurescu, Din scrierile și cuvântările lui Ion C. Brătianu. Acte și cuvântări, București, Ed. Institutul de arte grafice Carol Gobl, 1903, p. 1912Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 1813 Idem, p.1914 Alexandru Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Tg. Jiu, 1905, p. 9215 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 22

Ideile sale naționale, sociale și politice, în general moderate, preluate de la mentorul său

Ion Heliade-Rădulescu, vor atrage numeroase atacuri din partea liberalilor radicali conduși de I.

C. Brătianu și C. A. Rosetti. Se pare că Tell dorea să amâne declanșarea revoluției pentru a

finaliza negocierile cu revoluționarii transilvăneni, în contextul eșecului sincronizării cu cei

moldoveni.16

În mai este arestat temporar din ordinul domnitorului, în urma interceptării unei

corespondențe între Tell și Gheorghe Magheru. Tot în luna mai, Comitetul Revoluționar

hotărăște locul și momentul declanșării revoluției, precum și componența Comisiei executive.

Rolul lui Tell, încă de la început, a fost acela de lider militar al revoluției. El conduce

detașamentele revoluționare ce străbat Oltenia propagând revoluția. La 11 iunie, guvernul

revoluționar îl ridică la gradul de colonel.17 Sub presiunea maselor bucureștene, domnitorul

Gheorghe Bibescu sancționează programul revoluționar și acceptă guvernul format din

revoluționari, cu excepția lui Christian Tell ca șef al oștirii. Acesta e înlocuit în funcție de Ion

Odobescu, din ordinul lui N. Golescu. Ulterior se va dovedi că acestă decizie a fost rezultatul

unui complot împotriva lui Tell, orchestrat de către C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu și N. Golescu.

Aceștia și-ar fi motivat decizia prin teama ca Tell să nu devină dictator, datorită prestigiului de

care se bucura în rândul militarilor, dar și a populației.18 De asemenea, celălalt mare lider militar

al revoluției, Gheorghe Magheru, este numit la finanțe, pentru a evita concentrarea puterii.

La 9 iunie, la Craiova, în înțelegere cu Ștefan Golescu, Christian Tell emite un decret

privind abolirea clăcii. Acest decret e semnat doar de Nicolae Pleșoianu, toți ceilalți membri ai

guvernului refuzând categoric.19 Ulerior, Tell va boicota deciziile guvernului provizoriu de a

obliga țăranii să adune recolta boierilor, având în vedere neconcordanța cu principiile de la

Islaz.20

16 Idem, p. 2317 Idem, p. 2618 C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia Stephan Rassidescu, 1866, p. 3419 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 2920 Alexandru Blintinescu, Problema țărănească în Oltenia în secolul al XIX-lea, București, Ed. Academiei Române, 1967, p. 217

Decizia domnitorului Bibescu de a abdica determină restructurarea guvernului

revoluționar, condus de mitropolitul Neofit. Odobescu e menținut ca șef al armatei, deși

popularitatea acestuia începe să scadă. Christian Tell nu are un portofoliu propriu-zis, fiind un

fel de membru onorific.21 La data de 19 iunie are loc complotul orchestrat de Ion Odobescu și

Ion Solomon. Tell condamnă încercarea acestora de a prelua puterea și este pus sub arest. Însă,

în urma intervenției și aclamațiilor trupelor loiale, acesta este eliberat și se implică în

negocierile între cei doi și mulțimile capitalei. Intervenția Anei Ipatescu permite arestarea celor

doi, împreună cu Lăcusteanu. A doua zi, Tell este promovat la rangul de general și în funcțiile de

șef al armatei regulate și ministru de război.22 Ostilitățile între membrii guvernului continuă însă

cu protestul îndelungat al mitropolitului Neofit la revenirea lui Tell în fruntea armatei.

Prestigiul lui Christian Tell s-a manifestat inclusiv peste hotare, la 13 iunie 1848 el fiind

numit membru titular al Institutului Africii de la Paris, ce promova abolirea sclaviei negrilor.23

Ca membru al guvernului provizoriu, Christian Tell este semnatarul tuturor

proclamațiilor, adreselor și actelor guvernului. Prin numeroase inițiative, el va promova

eliberarea deținuților politici, îmbunătățirea situației țăranilor, revendicând desființarea clăcii,

înființarea gărzii mobile și organizarea armatei, o bună parte dintre recrutări fiind realizate

personal. De asemenea semnează demisiile lui Odobescu și Solomon, care sunt pensionați

datorită statutului acestora de oameni ai Rusiei.24

Sosirea lui Soliman Pașa în Țara Românească drept reprezentant al Imperiului Otoman,

care urmărea, datorită presiunilor Rusiei, înăbușirea revoluției, nu a întâlnit opoziția armatei lui

Magheru și Tell. Acesta din urmă, cunoscut pentru poziția sa antirusească, pledând chiar pentru

negocieri cu Poarta pentru a evita un incident. La solicitarea lui Soliman, guvernul provizoriu

este înlocuit cu o locotenență domnească din care făceau parte Nicolae Golescu, Ion Heliade-

Rădulescu și Christian Tell.25

21 C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia Stephan Rassidescu, 1866, p. 3522 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 3323 Idem, p. 3424 Idem, p. 3825 Idem, p. 42

Presiunile lui Soliman Pașa asupra locotenenței de a anula prevederile de până atunci

ale guvernului dovedeau iminența unui conflict. Christian Tell, însărcinat cu organizarea armatei

și a gărzii naționale ia măsuri în eventualitatea unui conflict pe care, însă, niciunul dintre

revoluționari nu il dorea. Eforturile acestuia sunt însă nereușite, astfel încât armata nu poate fi

mobilizată eficient la începutul lunii septembrie pentru a contracara intervenția lui Fuad

Efendi.26

Activitatea politică din timpul exilului

Înăbușirea revoluției din Țara Românească nu l-a împiedicat pe Christian Tell, extrem de

deziluzionat totuși, să încerce să negocieze cu turcii rămânerea în funcție a locotenenței până la

numirea noului domn pentru a evita abuzurile trupelor otomane prezente în Capitală.27 Convinși

de legitimitatea lor, Tell și Golescu continuă să exercite funcțiile de locotenenți, petiționând mai

multor consulate străine, în speranța atragerii sprijinului. La 25 septembrie, Fuad Efendi și

caimacamul C. Contacuzino au dat un decret de exilare a conducătorilor revoluției de la 1848.

Pe lista de 22 de lideri, Christian Tell se afla pe poziția a 2-a, după Ion Heliade-Rădulescu.

Christian Tell se va refugia la Brașov, reușind să obțină pașaport austriac cu sprijinul

consulatului englez din București.28 De aici va redacta scrisori și petiții adresate sultanului Abdul

Medgig, încercând să-l convingă de legitimitatea revoluției, al cărei principal scop era

înlăturarea Regulamentului Organic și a protectoratului rusesc și solicitând înlăturarea lui Fuad,

principala piedică în calea reconcilierii cu turcii. Astfel, Tell și Heliade sperau la menținerea unei

bune relații cu Imperiul Otoman.

Încetul cu încetul apar divergențe între foștii revoluționari, în special între foștii

locotenenți plecați la Paris, ce încearcă să organizeze emigrația românească, și Nicolae Bălcescu

care-i acuza că urmăreau scopuri materiale.29 Poziția moderată a foștilor locotenenți era

nesatisfăcătoare pentru mult mai radicalii Bălcescu și C. A. Rosetti.

26 Idem, p. 4827 Idem, p. 5328 Idem, p. 5629 Idem, pp. 60-61

Spre sfârșitul anului 1849, Christian Tell și Ion Heliade-Rădulescu părăsesc Europa

occidentală și se stabilesc în insula Chios după lungi negocieri cu statul otoman care îi aprobă

cererea de stabilire în Imperiu și o pensie de 1500 de piaștri pe lună.30 Împreună cu acesta se va

stabili în Chios și soția sa Tarșița.

În contextul noului conflict între Rusia și Imperiul Otoman în 1853, Christian Tell

încearcă să reconcilieze din nou emigrația românească, pentru a putea profita de această ocazie

și să elibereze Principatele.31 Se urmărea realizarea unui contingent românesc care să participe

la lupte de partea turcilor. Cu aprobarea entuziastă a unei bune părți a exilaților, Christian Tell

visa la răscularea Olteniei și redactarea unei noi proclamații, care să fie semnate și aprobate de

turci. În fruntea trupelor moldo-vlahe este pus Grigore Sturza, fiul fostului domn al Moldovei.

De asemenea turcii îl cooptaseră și pe Gheorghe Magheru. Petiția înflăcărată ce instiga românii

să se înroleze împotriva Rusiei nu a fost publicată niciodată, întrucât Christian Tell nu a reușit să

se impună conducător al detașamentului. Românilor nu li s-a permis să participe organizat la

război.32 Tell va continua negocierile cu Poarta, pledând pentru unirea Principatelor într-un

singur stat – Moldo-Vlahia.33 Deși sosește în tabăra turcească de la Șumla, autoritățile otomane

se răzgândesc în privința detașamentului condus de Tell, de teama unei colaborări cu austriecii

și astfel acesta e nevoit să se întoarcă în imperiu.34

Repatrierea și activitatea politică în a doua parte a vieții

O dată cu terminarea războiului și semnarea păcii, Christian Tell și ceilalți revoluționari

încep negocierile pentru revenirea în țară. Astfel, Tell și alți revoluționari reușesc să ajungă în

30 Idem, pp. 68-6931 Idem, pp. 70-7132 Idem, pp. 72-7333 Idem, p. 7434 Idem, pp. 76-77

1857 în Moldova cu ajutorul domnului Grigore Ghica, domnul Țării Românești Barbu Știrbei

temându-se de întoarcerea lui Nicolae Bălcescu.35

Întorși în țară, foștii revoluționari manifestă dorința de a participa la Adunările ad-hoc

din septembrie-decembrie 1857. Astfel, Christian Tell și Gheorghe Magheru se înscriu în

circumscripția electorală din Gorj, cu aprobarea administrației județene. Tell reprezenta micii

proprietari de moșii iar Magheru pe marii proprietari din Gorj.36 În cadrul Adunării, Tell este ales

cu 75 de voturi chestor (deputat însărcinat cu supravegherea cheltuielilor corpului legislativ și

menținerea ordinii). De asemenea este ales și în Comisia ce se ocupa cu publicarea lucrărilor

Adunărilor ad-hoc.37 Se află printre semnatarii deciziei Adunării de unire a Țării Românești cu

Moldova. Concepțiile politice ale lui Christian Tell se mențin moderate și democratice, însă tind

spre conservatorism din ce în ce mai mult.38

Alături de I. C. Brătianu, Ion Heliade-Rădulescu, C. A. Rosetti și Ion Ghica fondează la

București în același an 1857, Loja „Steaua Dunării”, care emite și o medalie.39

În numeroase ocazii, Tell se află în poziții divergente cu gruparea liberalilor radicali,

îndeosebi în privința elaborării statutului principatelor în raport cu Poarta, dar și a situației

sociale sancționate de Adunare. Astfel, Tell pleda pentru moderație și prudență în relațiile cu

turcii, alarmați de ambiguitatea textelor propuse de Kretzulescu, care nu menționau

suzeranitatea otomană.40

După dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Christian Tell este ales deputat în

Adunarea Electivă a Moldovei. A fost membru al Comisiei Centrale de la Focșani ce se ocupa cu

propunerile de unificarea a legislației începând cu 1859. Tendința lui Tell a fost de a solicita

eliminarea elementelor legislative ce aminteau de Regulamentul Organic, datorită ostilității sale

față de protectoratul rusesc.41 Timp de doi ani, până la 30 decembrie 1862, când este numit

35 Idem, p. 7836 Anul 1848 în Principatele Române. Acte și Documente, vol. V, București, 1908, p. 657 și p. 70837 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 8238 Idem, p.8339 Idem, p. 8440 Idem, pp. 86-8741 Idem, pp. 96-97

ministru al Cultelor și Instrucțiunii în cabinetul N. Crețulescu, Tell nu mai iese în evidență pe

plan politic, ocupându-se îndeaproape de familie și de viața personală.42 Totuși, ca ministru se

remarcă prin restrângerea drepturilor mânăstirilor închinate și, în final prin susținerea

secularizării averilor mânăstirești. La 26 mai 1863 demisionează din funcție, nemulțumit de

deciziile domnitorului și se angajază în dezbaterile din plen pe teme de legislație financiară.43

În 1863, Tell este trimis de Al. I. Cuza în Serbia pentru a rezolva unele probleme încă

rămase neclare. Se pare că domnitorul avea în vedere o posibilă numire a acestuia în funcția de

comisar extraordinar în Oltenia, în contextul loviturii de stat pe care o pregătea.44

Disputele politice din interiorul Adunării îl determină pe Tell să candideze ca

independent pentru funcția de deputat în 1863 la Iași. Această decizie i-a nemulțumit pe

adversarii săi politici care au încercat să boicoteze validarea alegerii. Se pare că Tell era la

curent cu intenția domnitorului de a da lovitura de stat și că a susținut-o cu ardoare. Noua lege

electorală și înființarea Corpului Ponderator îi permit acestuia să candideze pentru un nou

mandat de deputat, de data aceasta înapoi în Târgu Jiu.45

După abdicarea lui Cuza, Christian Tell va activa pe scena politică independent de

grupurile politice. S-a implicat în numeroase dezbateri politice, între care și cele privind noua

constituție, de cele mai multe ori fiind de partea grupării minoritare. Treptat, Tell va adera și

politic, nu doar ideologic la gruparea conservatoare.46

La 11 noiembrie 1870 a fost ales primar al capitalei. Multitudinea neregulilor petrecute

la alegeri și protestele adversarilor politici îl determină pe Tell să demisioneze. Oricum urma să

ia această decizie, având în vedere numirea sa în guvernul Lascăr Catargiu din 1871, din nou ca

ministru al Cultelor și Instrucțiunii.47 Treptat, Tell va deveni un susținător al principelui Carol,

purtând demersuri de convingere a acestuia să nu abdice. Concepțiile lui Tell privind

organizarea învățământului erau învechite și ușor criticabile de către cei care îi dezaprobau

42 Idem, pp. 100-10243 Idem, pp. 103-11144 Idem, pp.114-11545 Idem, pp. 115-11646 Idem, pp.121-12847 Idem, p. 130

măsurile ce urmau a fi întreprinse. Un astfel de exemplu îl reprezintă intenția de a desființa

școlile normale, criticată intens de Titu Maiorescu.48

Fiind descoperite o serie de afaceri ilicite tolerate de guvern, Christian Tell demisionează

în 1875 la presiunea Adunării Deputaților. Noul guvern conservator din 1876, prezidat de I. Em.

Florescu îl regăsește ca ministru pe Tell, de data aceasta la Ministerul Finanțelor.49

Eșecul în alegerile ulterioare a conservatorilor, precum și divergențele interne din partid

îl împiedică pe Tell să mai dețină funcții publice importante. Ultimul act politic al lui Christian

Tell îl reprezintă demisia din Parlament la 10 mai 1883 împreună cu M. Kogălniceanu, L.

Catargiu și alții. La 12 februarie 1884 se stinge din viață la reședința de pe strada care astăzi îi

poartă numele din capitală.50

Încheiere

Era ultimul dintre locotenenții domnești care se stinsese din viață. Toate ziarele din țară

anunțaseră moartea generalului Tell, elogiindu-i meritele personale, activitatea politică

vizionară. Contemporanii săi, indiferent de gruparea politică din care făceau parte, apreciau

astfel meritele incontestabile ale generalului Christian Tell în făurirea statului național român

modern, acesta luând parte, în prima linie a politicului, la toate marile evenimente din istoria

modernă a României.

48 Idem, pp.132-13449 Idem, pp.140-14250 Idem, pp. 146-148

Bibliografie:

Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul

Românesc, 1976

C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia

Stephan Rassidescu, 1866

Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, București, Ed. Fundația pentru

literatură și artă "Regele Carol II", 1935

C. C. Giurescu, Din scrierile și cuvântările lui Ion C. Brătianu. Acte și cuvântări, București,

Ed. Institutul de arte grafice Carol Gobl, 1903

Alexandru Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Tg. Jiu, 1905

Alexandru Blintinescu, Problema țărănească în Oltenia în secolul al XIX-lea, București,

Ed. Academiei Române, 1967

1848 în Principatele Române. Acte și Documente, vol. V, București, 1908