Chirita in provintie Vasile Alecsandri

Dramaturgia

Dramaturgia – totalitatea operelor dramatice ale unui popor,ale unei epoci.etc; arta de a scrie piese de teatru ,de a le pune in scena si de a le interpreta.

Cele mai vechi elemente teatrale se intalnesc in jocurile de copii si de tineri , in jocurile cu masti si in teatru papusaresc , in obiceiurile legate de sarbatorile de iarna sau in datinile legate de principalele momente ale vietii , acesta fiind ceremonialul de nunta. Acestea se reantalnesc in poeziile lui Vasile Alecsandrii.Primele compuneridramatice scrise in limba romana dateaza de la sfarsitul veacului al XVIII-lea .La inceputul secolului al XIX-lea montarea spectacolelor teatrale in limba romana are de facut fata multor dificultati : lipsa unor spatii corespunzatoare , a unor trupe de actori profesionisti , a unui repertoriu adecvat ,concurenta altor limbi agreate de publicul cultivat si a trupelor straine . Dintre genurile teatrale este preferata la inceput comedia adesea presarata cu cantece amuzante , sub forma de vodevil cu subiecte din actaualitatea imediata.

Dramaturgia este impartita in 2 epoci mari acestea fiind:1. Epoca lui Vasile Alecsandrii (1821-1890)2. Epoca lui Ion Luca Caragiale (1852-1912)

Genul DRAMATIC

Specii - tragedia (Sofocle ,Antigona) Alte specii ale genului dramatic: - melodrama - voievodilulCaracteristici ale genului dramatic:-prezenta autorului indirecta prin personaje-dialogul-textul literal este , de cele mai multe ori , gandit pentru a fi reprezentat pe scena.

Epoca lui Vasile Alecsandrii

Cel mai reprezentativ poet al unei framantate epoci din istoria poporului nostru , Vasile Alecsandri a ilustrat literatura noastra timp de aproape jumatate de veac.S-a nascut la Bacau primind de copil o educatie ingrijita , in spiritul ideilor iluministe .Dupa catva ani petrecuti in pensionul uniu profesor francez a fost trimis la Paris , unde a ramas intre 1834-1839.Din acesti ani dateaza primele lui incercari poetice in limba franceza .Intorcandu-se in tara , in 1840 dupa o calatorie in Italia , a fost izbit de nedreptatile crunte ale caror victime erau paturile largi ale poporului .De aici inainte pana la sfarsitul vietii a fost prezent la evenimentele culturale si poetice hotaratoare ale veacului .Prinscris si participare directa a slujit miscarea revolutionara din Moldova de la 1848 ,unirea , lupta pentru independenta Nationala .Infiintarea teatrului national, culegerea de literatura populara , editarea unor importante reviste de literartura (Propasia , Romania Literala) sunt adevarate evenimente culturale legate de numele lui Alecsandri. Volumul Poezii populare are romanilor (1866) a atras o atentie asupra tezaurului folcloric.

Talent de resurse multiple , Alecsandri si-a castigat merite de seama in poezia ca si in dramaturgia si proza romaniasca.Comediile “Iasii in Carnaval” , “Coana Chirita in provincie” , “Sanziana si Pepelea si altele , drama Despot Voda , povestirile Istoria Unui galben Balta –alba etc , sunt realizari de mare valoare .Creatia Poetica a lui Alecsandrii imbratiseaza o tematica Larga de la cantarea sentimentelor personale, pana la energicul manifest politic. Trainicia ei isi are radacinile in adeziunea poetului la aspiratiile poporului si in itimul si neantreruptul contact cu folclorul .Din dorinta scriitorului de a intra in regiunile literale grave.V Alecsandri va scrie drama Despot Voda care va fi jucata la treisprezece ani mai tarziu dupa prima reusita notabila in drama istorica a lui B P Hasdeu (1838-1907) Razvan si Vidra pusa in scena in 1867. Ultimele piese ale

1

lui Alecsandri “Fantana-Blandanuziei” 1884 si Ovidiu 1885 cu subiecte inspirate din antichitate se pastreaza intradevar in registrul “inalt”.

Vasile Alecsandri, om politic, prozator, poet si dramaturg, omul care a pus bazele teatrului national romanesc. Cand Alecsandri ajungea, in 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi, dramaturigia autohtona se afla, in pofida unor meritorii incercari intr-un stadiu de inceput. Constatand penuria de piese originale, sufocate, cate erau, de concurenta multelor talmaciri, el se insarcineaza sa creeze anume un repertoriu de piese romanesti. Demersul sau e mai intai de ordin cultural. Dramaturgul practica, marturisit si cu tot din adindul, o arta cu tendinta morala, dar si de imediata eficienta politica, contribuind si el la infierbantarea spiritelor in preajma revolutiei de la 1848. Epoca e colorata de contraste, iar scriitorul, care e un satiric indulgent si sugubat o fixeaza intr-o ampla panorama comica, unde se amesteca si se infrunta moravuri si naravuri pitoresti, tipuri si personaje originale, un amalgam de patimi, vechi si noi, si de figuri curioase, dintre acelea ce rasar si se inmultesc intr-o perioada de adanci framantari si prefaceri sociale.

O piesa reprezentativa este Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului (1844). E infatisat aici un proces intre doua generatii, arbitrat de un moderat, care, de fapt, nu e altul decat autorul, indecis la inceput intre a amenda inertiile si opacitatea conservatorismului ruginit, sau a lua in deradere ridicolele stridente care decurg din imitarea cu orice pret a manierelor occidentale, dar optand pana la urma, pentru bunul simt si intelepciunea batraneasca, patriarhala, a boierului Enache Damian. Cosmopolitismul, dispretul pentru tot ce e romanesc il irita si il ingrijoreaza pe dramaturg, tot asa cum mai tarziu va fi mahnit constatand fie tradarea, fie degradarea vechilor idealuri pasoptiste.

Personaje plasmuite de-a lungul catorva decenii, in scena pasesc, rand pe rand, tot soiul de paraziti, de parveniti, ciocoi (ca Lipicescu din Boieri si ciocoi), demagogi politici (Clevetici ultrademagogul, Tribunescu), combaterile ostile oricaror inoiri (Sandu Napoila ultraretrogradul), pedanti latinisti (Galuscus din Rusaliile in satul lui Cremine), postulanti (Millo director sau Mania posturilor), cucoane cam trecute, dar impopotonate cu ifose frantuzite (precum Gahita Rozmarinovici din Iorgu de la Sadagura, cucoana Chirita), straini carora scriitorul, intr-o regretabila dispozitie sovina, le pune in carca mai toate pacatele. Apar, tot odata si boieri vechi de tara, oameni de nadejde (Stalpenanu din Boieri si Ciocoi), sau tarani pusi pe sotii, mereu cu zambetul pe buze (precum Nunta taraneasca).

Personajul ramane totusi, prin implantarea intr-un mediu specific cu moravuri de neconfundat, o creatie originala, plina de haz, care l-a destinat unei cariere triumfale, aceasta si datorita unui interpret genial ca Matei Millo, actor care, cu talentul sau l-a stimulat mult pe Alecsandri in opera de dramaturg. Chirita. prototip al micului proprietar ahtiat sa parvina in protipendada, e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant jargon frantuzit. Chirita poate fi socotita ca o caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins inovatoare, asa cum ursuzul si greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi tabieturi si vrajmas oricarei primeniri. In cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chirita ramane cel mai izbutit.

In cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chirita ramane cel mai izbutit. Scriitorul e un moralist cu principii de creatie deduse din normele clasiciste. Alcatuindu-si „canticele comice” – fiziologii, de fapt – scriitorul configureaza o intreaga galerie de tipuri „contimporane”, unele imortalizand figuri pe cale sa dispara (Surugiul, Paraponisitul, Barbu), altele infatisand ipochimene (demagogul retrogradul) care nu sunt legate de o anume epoca.

Comediile lui Alecsandri sunt structurate in jurul unui caracter, a unei monomanii (gelozie, zgarcenie etc) sau vizeaza pacate si neajunsuri care tin de o anumita apoca. Tehnica e in deobste de vodevil, asumandu-si facetea si ingenuitatea farsei populare. Dialogul, de o mare naturalete si cu un pitoresc nu tocmai subtire este adesea in excese, intre care, cu deosebire caricaturizarea vorbirii strainilor. 

2

1. Chirita in provintie Vasile Alecsandri

Comedia este o specie a genului dramatic in versuri sau in proza care prezinta intamplari si personaje care starnesc rasul si care are un final vesel.

Tema operei este critica institutiilor si moravurilor societatii feudale. Subiectul este comic si critica arivismul micilor boieri rurali, care-si dau aere de nobili.Chirita, comedie de moravuri surprinde modul de viata, moravurile unei epoci. Autorul

apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor. Chirita este structurata pe doua acte . Actul intai se prezinta personajele si Chirita se cearta cu taranii. Ea primeste un ravas d la Iasi prink re sotul ei o anunta k a fost avansat in functie k ispravnic. In actul doi Chirita, deoarece se plictisise in provintie hotaraste s plece la Paris si incearca s faca logodna dintre Gulita si Luluta kre il iubeste pe Leonas, un prieten din copilarie. Insa, Leonas apare deghizat in actrita iar Luluta kre se preface k a innebunit cere s fie logodita cu actrita in fata tuturor celor veniti la logodna lui Gulita. In urma acestui fapt Chirita si Barzoi sunt obligati s accepte casatoria dintre cei doi, deoarece Leonas obtine functia de ispravnic.

Chirita e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant jargon frantuzit. Ea poate fi socotita ca o caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins inovatoare, asa cum ursuzul si greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi tabieturi si vrajmas oricarei primeniri. Gulita, fiul Chiritei, este un baiat lipsit de minte si de educatie care vrea sa para foarte manierat si inteligent. Comedia este realista prin spiritul critic, prin faptul ca eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala. Chirita este tipul arivistului, Barzoi este tipul ispravnicului abuziv, Leonas este tipul tanarului inteligent.

Comicul este mijlocul prin care autorul realizeaza critica aspectelor abordate. Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate : comicul de limbaj – personajele vorbesc o franceza modernizata ( musiu Sarl, furculision, fripturision) , utilizarea calcului lingvistic (utilizarea mot-a-mot a expresiilor si locutionilor) , utilizarea unor neologisme cu forma gresita sau cu sens gresit ; comicul de character – personajele sunt ridicule prin contrastul dintre esenta si aparenta ; comicul de nume – cele mai multe sunt diminutive – Luluta, Gulita, Chirita ; comicul de moravuri – ipocrizia , incultura, snobismul, coruptia.Formele comicului sunt umorul si ironia.

Ca moduri de expunere, autorul foloseste dialogul si monologul, iar caracterizarea personajelor se face in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lor, ori direct de catre alte personaje.

O alta modalitate o constituie indicatiile scenice prin care autorul isi “misca” personajele, le da viata, folosind comicul ca principal mijloc artistic.Opera “Chirita in provintie” se incadreaza in specia comediei, deoarce autorul satirizeaza cu sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, starnind rasul, cu scopul de a le indeparta.

2. Chirita in provincie de Vasile Alecsandri

Comedie cu cantece in doua acte, reprezentata in mai 1852, numita initial Inturnarea cucoanei Chirita, este urmarea Chiritei in Iasi, sau Doua fete si o neneaca, reprezentata pe scena teatrului din Iasi in aprilie, 1850. In momentul aparitiei Chiritelor, Vasile Alecsandri se impusese printr-o bogata activitate de autor dramatic: Farmazonul din Harlau (1840), Modista si cinovnicul, Iorgu de la Sadagura (1844), considerata a fi cea dintai izbanda a dramaturgiei romanesti, cea dintai piesa cu adevarat romaneasca; Iasii in carnaval (1845), Peatra din casa (1847); precum si canticele comice (Mama

3

Anghelusa, Barbu Lautarul, Stan Covrigarul, Surugiul, Ion Papusariul), care contureaza diverse tipuri caracteristice ale epocii.

Actiunea comediei Chirita in provincie o prezinta pe Chirita, dupa ce-si maritase cele doua fete, intr-o alta ipostaza, caracteristica perioadei anterioare evenimentelor de la 1848, cand mica boierime este dornica de parvenire. Chirita vrea sa-si vada sotul ispravnic, iar pe Gulita, fiul ei, sa-l casatoreasca cu Luluta, o fata orfana, care va mosteni insa o mare avere. Dar Luluta este indragostita de Leonas, un tanar istet si cinstit. Intors din strainatate, acesta vine la Barzoieni pentru a se casatori cu Luluta, spre indarjirea Chiritei care incearca sa se opuna. Cuplul tinerilor indragostiti, antitetici celorlalti membri ai familiei Barzoi, reusesc sa inlature piedicile Chiritei si sa se casatoreasca. Barzoi, ajuns ispravnic, dovedeste incapacitate si necinste.

Prin Chirita, Alecsandri a creat tipul boieroaicei provinciale dornica sa parvina in lumea buna a capitalei de la mijlocul veacului trecut, dupa tipurile comediei clasice, dar nu mai putin originala (G. Calinescu), proiectata pe fundalul autohton. Personajul e caracterizat prin situatii si limbaj.

Apreciata drept o pretioasa ridicola (dupa comedia lui Molire, Pretioasele ridicole), Chirita, mica boieroaica de provincie, ahtiata de parvenire, doreste sa fie asemeni femeilor din marea boierime, de aceea va imita obiceiurile protipendadei. De aici rezulta ridicolul personajului, consecinta a discrepantei intre ceea ce este in realitate si ceea ce vrea sa para personajul: vrand sa fie moderna, invata frantuzeste, dupa posibilitatile ei, calareste ca oarmazoana, fumeaza, cocheteaza, angajeaza un profesor de franceza pentru fiul ei, isi insuseste obiceiurile unei case mari, spre uimirea celor obisnuiti ai casei.

Astfel, pretinde ca ravasul de la Barzoi, plecat la Iasi, sa-i fie adus pe talger cu servetel. Tehnica qui-pro-quo-ului naste situatii comice in care personajul isi dezvaluie ridicolul (scena in care Leonas, travestit in ofiter, o flateaza cu complimente pe Chirita).

Limbajul ei impestritat, dar plin de savoare, o caracterizeaza, o prezinta in esenta ei; superficiala, cu o spoiala de cultura, o snoaba. Vorbirea ei este un mestec de limba neaos moldoveneaca, plina de farmec (sasa, sapte, cumnataca, gasi, taieta), cu constructii ale limbii populare (sarcu de mine, ma munceste cugetul, nu dau tatarii s.a.), de frantuzisme (desirul, monsiu, uvraj) si grecisme (metaherisaste).

Boieroaica batrana si urata, necioplita, plina de fumuri, Chirita este un personaj cu trasaturi ingrosate, caricaturale, dar care este totusi simptica prin firea volubila, prin slabiciunile ei materne. Ea devine un pesonaj pitoresc, manifesta o rapida receptivitate fata de nou este o bonjurista (G. Calinescu).

Personajul este viabil si astazi, rezistand timplui. Explicatia o formuleaza George Calinescu: Amestecul de anteree si fracuri din aceste vodeviluri de moldoveneasca grecizanta si jargon franco-roman, de tabieturi patriarhale si de inovtii de lux occidental da un tablou inedit pentru ochiul de azi. Veselia nebuna a cupletelor, invartirea in dant a personajelor, bufoneria enorma, dar nu triviala, dau nastre unei placute emotii arheologice.

4