CEZARA – erosul integrator in natura

Aparuta in 1876 in “Curierul de Iasi”, nuvela “Cezara” este poate unul din cele mai

bune exemplu ce ne arata ca proza lui Eminescu nu ii este inferioara poeziei sale pentru ca

regasim acelasi geniu care isi imparte seva creatoare in toate compatimentele operei sale.

Scrisorile lui Euthanasius, epilogul celor doi eroi, Ieronim si Cezara, in cadrul edenic al

insulei batranului sihastru fac din „Cezara” o nuvela cu un substrat mitic, fantastico-filosofic,

insula fiind aici motivul central al operei, un simbol narativ al iesirii din ordinea timpului

istoric si al reintegrarii in ordinea sacrului, a naturii. De la trairea iubirii ca placere a

simturilor la trairea iubirii in absolutul ei, trecerea nu e posibila decat prin parasirea lumii

fenomenale si reintegrarea in realitate, in natura - insula lui Euthanasius.Cei doi tineri

depasesc conditia umana reusind sa patrunda intr-o zona sacra, adica „reala”, erosul

reprezentat de nuditatea descoperita de Cezara si Ieronim in insula ducand la o stare ambigua,

de viata plenara si de moarte simbolica. Mircea Eliade preciza in eseul sau aparut in 1943,

„Insula lui Euthanasius”, ca Eminescu prin descrierea acestei insule realiza "cea mai

desavarsita viziune paradiziaca din literatura romaneasca". Astefel aceasta insula apare ca o

replica a Gradinii Raiului.

Tanovici Andreea Irina