Cere Şi Ţi Se Va Da
description
Transcript of Cere Şi Ţi Se Va Da
Sinapse si alte legaturi periculoase(stiintifice!)
duminică, 7 septembrie 2014
Ești în sesiune și mâine ai de predat o lucrare foarte importantă, pentru care ai muncit
tot semestrul. Ai terminat-o, dar acum ți-ai dori să o citească cineva și să-ți dea un
feedback. Stai în cămin, iar colegul tău de palier (nu sunteți și prieteni), student la
aceeași facultate, tocmai s-a întors obosit de la bibliotecă unde a studiat intens ca
să-și termine propriul proiect. Îl vei ruga în seara asta să se uite peste lucrarea ta și
să-ți spună cum i se pare? Cam care crezi că este probabilitatea ca el să accepte
cererea ta?
Nu inventez nimic. Este un exemplu real, adică unul dintre scenariile cu care și-au
chinuit subiecții Francis Flynn și Virgina Bohns, psihologi la Universitatea Columbia.
Ce investigau? Comportamentul de ajutor? Da și nu…sau nu chiar. Mai degrabă
credințele noastre referitoare la disponibilitatea oamenilor de a oferi, dar și
de a cere ajutorul.
Cei doi au recrutat studenți din campus și i-au trimis, pe parcursul a șasestudii, în
diverse „aventuri” nu tocmai plăcute, cum ar fi să abordeze un necunoscut pentru a-i
cere mobilul ca să dea un telefon, să-l roage să completeze un chestionar sau să-l
conducă până la sala de sport, sub pretext că s-a rătăcit și nu îi este suficient să i se
dea doar indicații. Înainte de asta experimentatorii i-au pus pe participanți să
estimeze la câte persoane vor fi obligați să apeleze până vor găsi pe cineva dispus
să răspundă solicitărilor lor. La sfârșit au comparat estimările cu rezultatele obținute
on the field și au descoperit un lucru oarecum surprinzător:
Tindem să subestimăm cu aproximativ 50% șansele să ni se ofere ajutorul
atunci când îl cerem. Prin urmare, adesea ne abținem să cerem ajutorul când avem
nevoie deoarece ne așteptăm să fim refuzați.
De ce se întâmplă așa? Oare oamenii sunt mai buni, mai săritori și mai altruiști decât
credem noi? Îmi pare rău, dar nu aceasta este explicația. Este mai degrabă
incapacitatea noastră de a prelua perspectiva celuilalt.
Când ceri ajutorul cuiva te afli într-o situație ușor incomodă pentru că există
posibilitatea unui refuz. Este și asta o formă de respingere socială, din fericire poate
nu una dintre cele mai dureroase. Nu îți place să fii refuzat, așa că faci și tu unele
Cere şi ţi se va da▼ 2014
▼ septembrie
Cere şi ţi se va da
Un foarte scurt articol de
Cum mă vei percepe dacă
Knowing me, knowing you
Problema secretarei
Free-riding si moral hazar
► august
► mai
► aprilie
► martie
► februarie
► ianuarie
► 2013
Arhivă blog
Sinapse si alte legaturi periculoase (stiintifice!): Cere şi ţi se va da http://beingandreea.blogspot.ro/2014/09/cere-si-ti-se-va-da.html
1 of 4 08.09.2014 16:06
calcule interne înainte de a formula cererea, adică te gândești dacă celălalt va
accepta sau nu. Nimic în neregulă până acum. Daaar…aceste calcule sunt greșite.
Când estimezi dacă colegul tău ar fi dispus să-ți citească lucrarea te gândești la
următoarele aspecte: e și el obosit, a învățat toată ziua, i-ar lua ceva timp și efort să
parcurgă materialul meu…va refuza! Te focalizezi pe costurile instrumentale, prea
mari din punctul de vedere pentru ca el să accepte. Din această analiză intuitivă îți
scapă însă ceva: uiți să iei în calcul costurile sociale pe care le-ar suporta colegul
tău în cazul unui refuz. Ar încălca o normă socială implicită, cea a bunăvoinței sau
politeții. Într-adevăr, poate colegul nu are nici un chef să-și petreacă seara citindu-ți
ție lucrarea; nici străinul pe care-l abordezi în campus nu este în culmea fericirii să te
însoțească către sala de sport. Cu toate astea sunt șanse mari ca ei să accepte să te
ajute pentru că se simt prost să te refuze.
Subestimăm deci posibilitatea să fim ajutați și evităm să cerem ajutorul deoarece ne
este greu să ne punem în locul celui căruia ne adresăm. Experimentatorii au verificat
această ipoteză invitându-i pe participanți să preia perspectiva persoanei solicitate să
ofere ajutorul. „Imaginează-ți că mâine trebuie să predai o lucrare importantă, ai
muncit toată ziua, te întorci de la bibliotecă cu gândul să te odihnești puțin, dar un
coleg de palier te roagă să-i citești proiectul și să-i spui dacă observi vreo greșeală. Vei
fi de acord?” În acel moment subiecții au făcut predicții mai apropiate de realitate,
fiind capabili să înțeleagă stările mentale și atitudinile celor puși în situația de a
accepta sau refuza o asemenea cerere.
Dacă așa stau lucrurile te poți întreba, pe bună dreptate, „Oare nu-i mai bine că
estimările noastre sunt greșite? Dacă ne-am aștepta mai des să fim ajutați și am
cere-o, iar ceilalți ne ajută pentru că le este jenă să spună „nu”…presiunea exercitată
în acest fel nu ar duce la resentimente frecvente în timp? Nu ne vor purta pică cei
cărora le cerem ajutorul?” Posibil…să nu uităm însă „efectul Ben Franklin”, nici
articolul lui Jecker și Landy, intitulat Liking a person as a function of doing him a
favour.
(Ne)asumarea perspectivei celuilalt intervine și în situația inversă, studiată de aceiași
cercetători într-un articol separat, ‘‘Why didn’t you just ask?” Underestimating the
discomfort of help-seeking. Pe scurt, și oamenii aflați în postura de a acorda un ajutor
(profesori, consilieri, psihologi școlari) au dificultăți în a se pune în locul celor care
le-ar putea cere ajutorul. De exemplu, asistenții universitari cooptați în studiu au
apreciat că pe parcursul semestrului cam 12 studenți le vor solicita sprijinul în
diverse aspecte ce țin de înțelegerea materiei sau de sarcinile de curs. Realitatea a
fost și în acest caz diferită de predicții: până la sfârșitul semestrului în medie 8
studenți au îndrăznit să-i abordeze. De ce mai puțini? Pentru că există acele costuri
sociale (teama de respingere) pentru potențialii solicitanți de ajutor, costuri ce nu
sunt evidente în mintea celor care sunt de fapt dispuși să ofere sprijinul și care nu
înțeleg de ce nu sunt mai des solicitați. Fără perspectiva cealaltă, își închipuie că
oamenii pur și simplu nu au nevoie de ajutor (un psiholog școlar ce stă degeaba în
birou așteptând să-i bată la ușă elevii cu probleme) sau chiar că nu sunt interesați să
învețe – un asistent universitar care se miră că studenții nu-i pun mai multe
întrebări și nu-i cer ajutorul.
Într-o lume ideală (cu oameni maturi și perfect echilibrați emoțional) asemenea
probleme s-ar pune cu totul altfel. Când ai avea nevoie de ajutor l-ai cere direct.
Ți-ai recunoaște nevoia, ai asuma-o (e nevoia ta și o tratezi cu responsabilitate) și ai
depăși teama de refuz pentru că știi că ai puterea să treci relativ ușor peste acel
moment, cu un minimum de emoții negative. Pe de altă parte, când cineva ți-ar cere
un ajutor pe care nu ai timp sau nu îți dorești într-adevăr (din toată inima) să îl oferi,
Sinapse si alte legaturi periculoase (stiintifice!): Cere şi ţi se va da http://beingandreea.blogspot.ro/2014/09/cere-si-ti-se-va-da.html
2 of 4 08.09.2014 16:06
ai avea curajul să spui nu (ok, nu mă întreba ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar mai
aplica norma aia a bunăvoinței, am spus că suntem într-un univers ideal unde ai
ajuta doar din altruism, în lipsa presiunilor sociale). Ar fi o lume mai onestă și ar fi
interesant să încercăm, pe cât posibil, să o creăm, provocând acele situații în care ne
purtăm și noi și ceilalți cu maturitate și responsabilitate. Până atunci să înțelegem
mai bine și ce se întâmplă în lumea asta în care să trăim, supusă mecanismelor
presiunii sociale și unde motivele pentru care nu cerem sau nu refuzăm ajutorul nu
sunt neapărat și cele mai flatante pentru natura umană. Există frica de respingere, la
fel cum există și teama de a spune „nu” și de a fi considerat nepoliticos sau lipsit de
compasiune. Există și viziunea egocentrică, adică dificultatea de a înțelege
perspectiva celuilalt sau de a estima corect suferința socială când nu ești tu însuți în
situația respectivă (Empathy gaps for social pain: why people underestimate the
pain of social suffering, MacDonald, G., 2011).
Observi câte costuri sociale, emoții negative și mecanisme de „face-saving” sunt
implicate într-o interacțiune aparent inofensivă, precum a-l ruga pe un străin să-ți
împrumute două minute telefonul. Oare ce se întâmplă în contexte mai dramatice,
unde respectivele costuri și amenințări sunt mult mai mari și mai relevante pentru
individ? De exemplu, self-disclosure? Sau mărturisirea unor gânduri intime unor
persoane care, aflându-le, te-ar putea judeca și respinge? Să scriu și despre asta?
Parcă nu m-aș încumeta…
Publicat de Andreea la 14:53
Recomandă acest material pe Google
Comentaţi ca:
Publicaţi
Creaţi un link
Niciun comentariu:
Trimiteţi un comentariu
Linkuri de întoarcere către această postare
Sinapse si alte legaturi periculoase (stiintifice!): Cere şi ţi se va da http://beingandreea.blogspot.ro/2014/09/cere-si-ti-se-va-da.html
3 of 4 08.09.2014 16:06
Postare mai vechePagina de pornire
Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)
Un produs Blogger.
Sinapse si alte legaturi periculoase (stiintifice!): Cere şi ţi se va da http://beingandreea.blogspot.ro/2014/09/cere-si-ti-se-va-da.html
4 of 4 08.09.2014 16:06