România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltulsutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

România s-a aflat, în anul 1968, la un pas de un război, după ce conducerea ţării a condamnatinvadarea Cehoslovaciei de către sovietici. Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) a centralizat atuncisemnale care indicau pregătirea unei agresiuni externe asupra României.

La 20 august 1968, trupe sovietice şi din alte patru state membre ale Tratatului de la Varşovia(Republica Democrată Germană, Polonia, Ungaria si Bulgaria), au pătruns în Cehoslovacia, pentru apune capăt procesului de reforme început de noua conducere a ţării, avându-l în frunte pe AlexanderDubcek.

Zeci de tancuri, precum şi mii de soldaţi au ocupat capitala Praga. În ţara noastră, televiziuneapublică a transmis în direct imagini din timpul invaziei, generând o puternică emoţie printre români,dar şi revoltă.

România nu numai că nu a participat la această invazie, dar a şi condamnat-o în termeni duri. Îndimineaţa zilei de 21 august 1968, în faţa sediului Comitetului Central al fostului PCR a avut loc oadunare publică, mulţimea simţind nevoia să condamne invazia laolaltă cu cei din conducerea ţării.

”Imaginile prezentate, cu sute de soldaţi în acel kaki atât de obişnuit nouă, stând ciorchine în jurulcoloşilor de metal şi având parte de o primire rece, nonviolentă a populaţiei civile, dar din privirilecăreia se desprindea ura faţă de ocupanţi, au produs un mare şoc multor români, cărora li se ofereaposibilitatea de a urmări pe viu ceea ce se întâmpla la Praga. Pericolul unei invazii sovietice şi înRomânia a alimentat sentimentul unităţii naţionale şi hotărârea de a rezista”, scrie generalul debrigadă (r) Dumitru Miu, în cartea sa ”Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.

Nicolae Ceausescu, în mesajul adresat mulţimii, a calificat pătrunderea trupelor din Tratatul de laVarşovia în Cehoslovacia drept "o mare greşeala şi o primejdie gravă", spunând totodată că "nuexistă nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideeaintervenţiei militare în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc".

Pentru prima oară după războaiele mondiale ale secolului XX, conducerea ţării, dar şi oamenii derând, conştientizau pericolul izbucnirii unui conflict armat. Tensiunea s-a simţit mai ales printremilitari, după ce conducerea României şi-a exprimat hotărârea de a opune rezistenţă armată în cazulunei ofensive împotriva României.

Iar temerile militarilor chiar au avut un fundament real, în acele zile serviciile de informaţii aleRomâniei adunând indicii despre concentrarea de trupe străine la graniţă. Potrivit generaluluiDumitru Miu, fost cadru în temuta unitate de ”spioni” a armatei, Batalionul 404 Cercetare înAdâncime prin Paraşutare de la Buzău, subordonată Direcţiei de Informaţii Militare, ”exista pericolulreal ca şi ţara noastră să fie invadată, iar riposta armată trebuia să fie una hotărâtă”.

Potrivit unor foşti militari din conducerea armatei, la graniţa de nord - est şi în imediata lor apropiereau fost concentrate trupe sovietice, cu un efectiv de aproximativ 235.000 de militari. În paralel, mariunităţi maghiare au fost deplasate spre graniţele ţării noastre, concomitent cu trupele sovietice şibulgare.

În această perioadă, unităţi ale flotei militare sovietice, printre care şi nave speciale de debarcare şidesant maritim, staţionau în dreptul gurilor Dunării şi al litoralului românesc, în afara apelorteritoriale.

Strategia lui Nicolae Ceauşescu era ca, în cazul unei invazii, România să ducă un război al întreguluipopor. De aceea, pentru ca România să ţină piept unei eventuale agresiuni externe, similare celei dinCehoslovacia, a înfiinţat Gărzile Patriotice.

”Multe persoane care nu aveau deloc convingeri comuniste şi-au exprimat dorinţa în acele zile de a

Pagina 1 din 4

România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

se înrola în nou formatele Gărzi Patriotice. Organizarea, echiparea şi înarmarea gărzilor patriotice s-au realizat în mai puţin de 48 de ore. Prin urmare, la parada militară din 23 august, din Bucureşti, audefilat 51 batalioane de gărzi patriotice, însumând 10.000 de oameni, echipaţi, înarmaţi şi cu ofrumoasă ţinută ostăşească, provocând o puternică impresie celor aflaţi în tribune, printre careambasadori şi ataşaţi militari din numeroase ţări”, notează generalul de brigadă Dumitru Miu, învolumul ”Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.

S-a mai pus accent pe organizarea şi executarea unei cercetări eficiente, în timp scurt, pentrudescoperirea eventualelor concentrări de forţe şi mijloace în apropierea graniţei ţarii şi stabilireamomentului începerii unei posibile agresiuni externe.

Amănunte despre tensiunile observate de cercetaşii armatei române ne oferă Ion Gheorghe, fost şefal Marelui Stat Major în perioada 1965-1974, autor a o serie de articole cu tematică militară, într-uninterviu acordat maiorului Florin Şperlea, intitulat ”În 1968, armata română era pregătită să-şi apereţara”.

Acesta strângea informaţiile cu ajutorul Direcţiei de Informaţii a Armatei, prin intermediul ataşaţilormilitari şi de la Cercetarea radio a Direcţiei Informaţii Militare. ”Totodată, o parte din informaţii îmiveneau de la grăniceri, prin surse specifice. Astfel, am aflat că, la Albiţa, militarii sovietici puteau fivăzuţi în ţinută de campanie, îndeplinind misiuni de recunoaştere şi cooperare în vedereadesfăşurării unor posibile operaţii ulterioare. Nu era exclus ca unele dintre aceste acţiuni să fi fostfăcute în scop de intimidare sau de diversiune, dar totul era cât se poate de real. La Reni, deexemplu, noaptea dădeau pontoanele la apă. La fel şi în Bulgaria, între Giurgiu şi Oinacu, iar la vest,trupele ungare executau diverse activităţi în direcţia punctelor de trecere a frontierei de la Borş şiPetea”, relatează Ion Gheorghe în interviul reprodus în volumul ”Batalionul 404 Cercetare - Istoriaunor învingători”.

Potrivit fostului şef al Marelui Stat Major, spioni bulgari fuseseră trimişi în Bucureşti, pentru a pregătiinformaţional un eventual plan de atac asupra ţării noastre.

”Vecinii bulgari şi-au intensificat brusc activitatea de turism. Nu o dată, aşa zişii turişti bulgari, înmajoritate bărbaţi tineri, cu ţinută atletică, părul tuns scurt, ceea ce lăsa să se întrevadă că suntmilitari, se învârteau prin faţa magazinului Adam din imediata vecinătate a Ministerului ApărăriiNaţionale, situat pe atunci în Piaţa Valter Mărăcineanu. Toate aceste informaţii arătau atunci căsuntem în mare pericol, iar convingerea că putem fi atacaţi oricând, era cât se poate de reală. Deşiraportul de forţe ne era total defavorabil, eram pregătiţi pentru o ripostă, chiar dacă eram practicîncercuiţi”, a declarat Ion Gheorghe. Printre măsurile luate atunci de conducerea ţării, au fostcrearea unui dispozitiv de apărare pe hartă, constituirea unui corp de armată la Poarta Focşanilor,înfiinţarea unui comandament de apărare a Capitalei, în subordinea căruia au intrat o parte dinunităţile din Bucureşti, care ar fi trebuit să acţioneze pe direcţiile Urziceni-Bucureşti şi Giurgiu-Bucureşti. S-au trasat de asemenea măsuri pentru paza aeroporturilor Otopeni şi Băneasa şi s-astudiat posibilitatea distrugerii capului de pod de peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, măsură careurma să fie pusă în practică numai cu aprobarea lui Ceauşescu.

Armata Română a trecut la o mobilizare fără precedent, mulţi ofiţeri şi subofiţeri de la unităţi dininteriorul ţării fiind detaşaţi timp de trei luni la baze din judeţele mai apropiate de graniţă, în specialcea de est. Generalul (r) Mihai Chiriac a fost unul dintre ei. În acea perioadă, era încadrat ca cercetaşîn structura Armatei a 2-a.

Mărturiseşte că, în primele zile de după alarmă, eşaloanele superioare erau foarte zgârcite îninformaţii. Se informau doar de la comandamentele de mari unităţi şi de unităţi din dispozitivul deapărare pe aliniamentul de frontieră, de la unităţile de grăniceri, populaţia din zona de frontieră,respectiv români care erau în legătură cu locuitori de pe malul de est al Prutului şi posturile de radiostrăine, recepţionate cu aparate de radio portative personale.

”Ne-am îmbarcat în două autobuze şi ne-am deplasat, pe timp de noapte, la Poligonul Mălina şi apoiîntr-o cazarmă din Focşani. Moda secretomaniei i-a determinat pe şefi să ne spună despre ce estevorba abia când am ajuns la prima destinaţie. (...) Timp de aproape trei luni de zile, nu am avut voiesă luăm legătura cu familia, nici prin telefon, nici prin corespondenţă. Soţia mea, singură cu doi copii

Pagina 2 din 4

România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

a aflat, după două luni de zile, de la un ofiţer de contrainformaţii, că sunt în viaţă şi sănătos într-unoraş din Moldova”, a povestit gl. bg. (r) Mihai Chiriac în volumul ”Carieră de cercetaş. Spicuiri dememorii, în Cercetaşii elita Armatei României – istorie şi actualitate”.

Au fost trase focuri de armă în ţară

O altă măsură extrem de importantă pentru stăvilirea unei eventuale invazii a fost transformareaurgentă a bazei aeriene de la Bacău în aeroport militar, singurul din Moldova, conducerea revenindu-i colonelului Ioan Puia, comandantul Centrului de Instrucţie al Piloţilor din Bacău.

”În noaptea de 21 spre 22 august, o formaţie de 20 de avioane MIG 15 au fost deplasate la Bacău, şidirijate, în linie, spre aeroportul militar, deoarece la graniţa de la Prut apăruseră, deja trupe ruseşti.MIG-urile au venit, cu piloţi, cu tot, de la Buzău. A fost chemat, de urgenţă, la aeroport şi colonelulAurel Cantoneru, comandantul regimentului de tancuri, şi de la regimentul de artilerie antiaeriană dela Râmnicu Sărat au fost trimise, tot în noaptea de 21 spre 22 august, 20 de tunuri antiaeriene”, adeclarat colonelul Ioan Puia pentru o publicaţie locală.

Toată comanda grupului de apărare constituit la aeroportul militar, în care era inclusă şi o unitate desecuritate, a trecut în subordinea colonelului Puia. Acesta îşi aminteşte că venirea tunurilorantiaeriene de la Râmnicu Sărat era să ducă la un măcel la aeroport.

”Unitatea de securitate înclusă în grupul de apărare de la aeroport nu a ştiut de venirea tunurilor dela Râmnicu Sărat, iar în dimineaţa zile de 22 august, când şi-au făcut apariţia la poarta aerodromului,asupra lor au fost deschise focuri de armă, fiind confundaţi, de către cei de la securitate, cu trupelesovietice. Era să iasă măcel. Am fost anunţat imediat şi am dat comandă trupelor de securitate săoprească focul”, a povestit Ioan Puia.

Tensiunea a plutit în aer timp de zece zile printre militarii şi personalul aerodromului militar Bacău,care ascultau, zi şi noapte, un radio deschis pe postul Europa Liberă, cu toată că locul era înţesat deofiţeri de securitate.

O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia prindea România total nepregătită, cred specialiştiimilitari implicaţi în acea perioadă în coordonarea apărării

Generalul Florian Truţă, la acea perioadă şeful Secţiei 1, care centraliza, analiza, sintetiza şi raportaevoluţiile în situaţia politico-militară, cu accentul pe cele ce primejduiau apărarea şi securitateaRomâniei, din Direcţia Informaţii Militare, menţiona că „nu mai era un inamic ipotetic, luat dinmemoratoare, ci era vorba de o politică agresivă la adresa ţării noastre şi de grupuri puternice detrupe, gata de luptă permanent, desfăşurate la frontierele de stat ale României”.

Potrivit acestuia, volumul de informaţii era mare, iar sursele foarte diversificate, de la forţele şimijloacele profesionalizate specializate, la oameni simpli, care, din patriotism, voiau să ajute ţara. Contextul era unul total defavorabil ţării noastre. Pe toată lungimea frontierei ţării noastre, maipuţin 546 kilometri reprezentând graniţa cu Iugoslavia, România era învecinată cu „ţărileinvadatoare”.

”Eram în situaţia unei ţări şi armate încercuite încă înainte de începerea sau desfăşurarea vreuneiacţiuni militare. Agresorii, probabil, cunoşteau valoarea şi dislocarea forţelor noastre armate, inclusiva forţelor şi mijloacelor de cercetare. Forţele şi mijloacele noastre de cercetare erau şi cantitativ şicalitativ insuficiente, iar o parte a tehnicii de luptă depăşită. Acţiunile noastre de cercetare trebuiauexecutate cu o deosebită precauţie şi iscusinţă pentru a nu viola frontierele vecinilor şi a creapretexte, care să justifice invazia. Marile puteri nu au luat o atitudine evidentă, similară cu cea luatăîn conflictul Irak-Kuwait, pentru a impune retragerea forţelor invadadoare din Cehoslovacia. Ţaranoastră se găsea izolată şi singură într-o eventuală confruntare cu forţe superioare”, a declaratgeneralul Florian Truţă, citat în volumul Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.

Tensiunile militare, percepute din interiorul Batalionului 404 Cercetare - Diversiune, din Buzău

În 1968, militarii Batalionul 404 Cercetare se instruiau conform statului de organizare, executând

Pagina 3 din 4

România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

aplicaţii în tabere, la apă, la munte, în teren muntos împădurit şi alte condiţii speciale. În vara anului1968, colonelul (r) Dumitru Buligioiu era ofiţer la temuta unitate care era amplasată atunci înCrângul Buzăului.

„Nu cred că era ora 10.00 când, prin notă telefonică, de la eşalonul superior, se ordona încetareaprogramului pentru ca tot personalul unităţii să fie prezent în faţa televizoarelor spre a urmăricomunicatul pentru ţară, transmis de preşedintele României. (...) Concomitent cu ceea ce sepetrecea în Capitală, unde zeci de mii de oameni scandau, aprobator, hotărârea României,eşaloanele militare superioare au transmis către unităţile militare operative şi subordonate o serie deordine referitoare la completarea cu efective a unor unităţi, completarea stocurilor de mobilizare,intensificarea pregătirii de luptă, realizarea în zona frontierei de stat a unei grupe de conducere aforţelor existente în zonă”, relatează Dumitru Buligioiu în volumul dedicat cercetaşilor buzoieni.

Potrivit fostului ofiţer de la Batalionul 404 Cercetare, efectivele trebuiau scoase în raioanele deantrenament pentru mobilizare sau de mobilizare numai la ordin. Totodată, muniţia de război trebuiascoasă din depozite la nivelul unei unităţi de foc pentru fiecare luptător, dar să nu se distribuie decâtla ordin, cu excepţia militarilor care asigurau paza obiectivelor de orice fel. De asemenea, erauprevăzute măsuri privind asigurarea hrănirii efectivelor.

La un moment dat, Batalionul 404 Cercetare a primit ordin de la Direcţia de Informaţii a Armatei săpregătească de misiune opt grupuri de cercetare, formate din câte cinci militari, din care unul să fieofiţer, echipaţi în ţinută civilă şi având asupra lor hrană rece pentru două zile. Nici nu se reuşise săse definitiveze cele opt grupuri că, de la D.I.A. a sosit cu un autoturism de teren un grup de cinciofiţeri superiori, sub comanda col. Ioan Constantin, şeful Biroului cercetare de specialitate, pentru apregăti grupurile de cercetare din punct de vedere tactic, după cum mărturiseşte Buligioiu.

”În 6-7 ore de la sosire, Grupa operativă de la D.I.A. împreună cu cei din comanda B. 404 Cc. aureuşit să pregătească cele 8 grupuri şi 4-6 cercetaşi independenţi, iar către orele 16.30-17.00, pe 21august, elementele constituite puteau executa ordinul de deplasare către raioanele de acţiune învederea îndeplinirii misiunilor. Raioanele de acţiune şi misiunile erau cunoscute doar de comandanţiide grupuri şi ofiţerii din Grupa operativă de la D.I.A. care le făcuse pregătirea şi le dăduse ordinul demisiune de luptă”, spune Dumitru Buligioiu.

În prima fază, atât grupurile de cercetare, cât şi cercetaşii independenţi trebuiau să acţioneze pegraniţa de est şi nord-est a României, între Rădăuţi şi Galaţi. Deplasarea grupurilor şi a cercetaşilorindependenţi, în raioanele de acţiune, urma să se facă cu trenul.

Cursul favorabil al evenimentelor din zilele următoare a făcut însă ca misiunea cercetaşilor să nu-şimai aibă rostul.

În vara anului 1968, un număr de 7.000 de tancuri şi jumătate de milion de soldaţi, cei mai mulţisovietici, au invadat Cehoslovacia. Intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia s-a soldat cu 72 demorţi în rândul civililor.

Articol preluat de pe adevarul

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)

Pagina 4 din 4