Animale domestice:

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.

animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ; animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al produselor obtinute din

agricultura catre - alte comunitati pentru schimb sau vanzare; animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana; laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand laptele uman nu este

suficient; animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si adaposturi; grasimea animala este folosita pentru iluminat; balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit si incalzit; puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant si din rauri, pentru uz

domestic si irigatii; animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si imbunatatite pentru fermieri; in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea mai rapida de a calatori,

pana la inventia trenului in 1829 – acum 170 de ani.

Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea calitatii vietii prin stiinta si tehnologie.

Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt sector din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai important sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca urmare a cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a schimbarii obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu aproape 50 % intre anii 2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi perioada.

Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea animalelor si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati veniturile si le va spori alternativele economice. Cresterea animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca din lume. Cu o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu venit scazut sau mediu vor beneficia de “Revolutia Zootehniei” ce se desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse animaliere se extinde.

Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de productie este universala si prin asta mai accesibila operatiilor comerciale pe scara larga.

Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru majoritatea acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a raselor si conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie imbunatatite substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu succes securitatii alimentare si dezvoltarii rurale de durata.

Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua masuri eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre diferite specii.

Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si oamenilor; de asemenea pot avea consecinte nefavorabile asupra mediului. Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru animale.

Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta asupra resurselor naturale. Sunt necesare tehnologizari si sisteme de productie de incredere pentru a creste eficienta conversiei hranei, reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive. Scopul este de a avea impact pozitiv, privind intensificarea productiei animaliere, asupra crescatorilor de animale mai saraci din regiunile rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea sigurantei alimentelor si protectia sanatatii umane.

Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara precedent privind utilizarea in dietele oamenilor a mai multor proteine animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi martorele urmatoarei revolutii in hrana oamenilor.

Genetica animalelor:

De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei. Pentru a nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru Agricultura si Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a stabilit banci genetice in Africa, Asia si America Latina si o Banca Mondiala de Genetica pentru Animale.

Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de oameni inca de la inceputul civilizatiei si constituie o mostenire genetica unica. Contributia lor la bunastarea umana consta in asigurarea de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune. Populatiile cu stil de viata mai simplu pot fi total dependente de animale pentru mai multe tipuri de munci si pentru hrana, in timp ce in comunitatile mai complexe, dietele de proteine animaliere sunt foarte apreciate. In mai multe societati, valoarea animalelor domestice este reflectata in ceremoniile traditionale. Se spune ca vaca este mama adoptiva a umanitatii.

Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost adaptarea progresiva a animalelor la variatele climate din lume. Vitele, de exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile, caprele, porcii si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp ce anumite specii minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic, desi sunt asociate cu vietile localnicilor in anumite medii. Foarte putine specii de animale au fost alese de oameni pentru domesticire, dar sunt numeroase rase in cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe dintre aceste specii s-au adaptat conditiilor aspre de mediu si au devenit rezistente la bolile endemice si sunt capabile sa supravietuiasca unor provizii sezoniere sau de slaba calitate. Posibilitatea combinarii raselor de animale din lume a dat posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta are efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege rasa sau incrucisarea de rase cea mai potrivita sa reziste bine in anumite conditii. Partea negativa este tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele mai noi. Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a unei mosteniri genetice unice. Unele rase au murit deja. Tragedia este ca in anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau acele rase pierdute. Diversitatea biologica de plante, copaci, animale salbatice sau domestice, microbi, peste proaspat sau de adancime este amenintata de eforturile intensificate ale societatii umane de imbunatatire a standardului de viata. Desi genetica este esentiala in stiinta secolului 20, imperecherea raselor de animale se practica de mii de ani. Deciziile

genetice in privinta raselor de animale alese pentru reproducere a fost si continua sa fie critica pentru variate rase de animale si pasari domestice. Primul capitol al cartii lui Darwin “Originea Speciilor” descrie selectia in care incrucisarea raselor a fost controlata pentru a influenta anumite trasaturi din generatiile urmatoare. Genetica animalelor continua sa aiba un rol important in incrucisarea raselor de animale si in procesul de domesticire. Progresele din procedeurile statistice si biologice au permis metode mai sofisticate pentru geneticieni si pentru cei ce se ocupa de incrucisarea raselor de animale.

Folosirea in mai multe scopuri a animalelor

Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca omenirea sa inceapa agricultura si a contribuit foarte mult la expansiunea geografica a culturilor antice. Tractiunea animala este considerata azi de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi, dezvoltarea din agricultura este posibila datorita folosirii masinilor. In ciuda celor 50 de ani de promovare a tehnologiei pentru agricultura in tarile in curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare dintre tarile industrializate, bogate si cele cu economii slabe si dependente, a crescut.

Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea animalelor pentru munca din agricultura. Dar pentru tarile industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar pentru tarile in curs de dezvoltare a ramas o “tehnologie” folosita ca ultima optiune.

Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe output-uri, modele ce sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu pot fi considerate fezabile la nivel global. Nu sunt doar inaccesibile din punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale de petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva pentru producatorii agricoli din toata lumea. Sursele alternative de energie , precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a animalelor, trebuie sa fie reconsiderate.

Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase produse, constituie un element esential pentru subzistenta milioanelor de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs de dezvoltare si sunt cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau conditii de mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga lume ca forta de munca este estimat la nu mai putin de 250 mil . Exploatarea lor nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati agro-industriale mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii, folosirea animalelor in scop economic este justificata. De exemplu, in Caraibe, pe una dintre cele mai mari plantatii de zahar, animalele si masinile au fost folosite impreuna foarte eficient de mai bine de 75 de ani. In 1994, mai mult de 8 000 bivoli au fost folositi timp de sase –sapte luni pentru transportul unei treimi din recolta de sfecla de zahar. Cazuri similare pot fi gasite in Africa de Vest si in Asia de Sud-Est.

Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca populatia globala de animale folosite pentru munca are o mare contributie la munca din agricultura.

Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii dar si contribuie la sisteme de productie acceptate din punct de vedere social si ecologic. Mai mult decat atat, eficienta energiei animaliere (ca input pentru agricultura) este mai mare decat a masinilor.

Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru munca , nu doar de a accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci si de a contribui la stabilitatea ecologica necesara pentru a atinge aceste scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie utilizate in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot parcursul anului. Animalele domestice asigura o multitudine de output-uri precum forta de tractiune, laptele,carnea, fibrele, balegarul, piele, ce sunt toate derivate din folosirea ca sursa de hrana pentru animale a resurselor locale: pasuni, resturi din recolte, furaje de la copaci si de la arbusti. Aceasta reciclare reduce pierderile in cadrul fermelor dar si contribuie la imbunatatirea texturii si fertilitatii solului.

Cea mai mare provocare pentru comunitatile rurale este producerea de inovatii tehnologice, bazate pe experienta lor practica in lucrul cu animalele, tehnologii potrivite pentru conditiile locale. Cu asistenta din partea institutiilor guvernamentale, neguvernamentale si din partea altor organizatii voluntare, implementarea strategiilor integrate de promovare a folosirii mai eficiente a fortei de tractiune a animalelor ar putea fi dezvoltata si adoptata. Acest lucru ar intari coesiunea tehnica a fermelor si ar ajuta sa se dezvolte productia si comertul din economia rurala.

Productia animaliera sustinuta

Intretinerea si dezvoltarea unei ferme este un proces complex si interactiv ce depinde de pamant, animale si resursele de apa ca si de capitatalul investit. In cadrul acestei lumi in schimbare, agricultura este practicata diferit in diverse medii si cu mai multe grade de intensitate si eficienta biologica.

Animalele joaca un rol important in cadrul acestor ferme. In comparatie cu sistemele zootehnice dezvoltate din lumea moderna, cresterea animalelor in tarile in curs de dezvoltare foloseste intreaga gama de produse obtinute de pe urma animalelor, multe din ele fiind returnate, sub forma de input-uri, sistemului de productie din cadrul fermei. Balegarul, de exemplu, este un important- si de multe ori singurul- nutrient pentru plante; spre deosebire de ingrasamintele chimice, asigura materia organica necesara pentru a mentine structura solului, un factor important pentru controlul eroziunii solului.

Tractiunea animala este foarte importanta , mai ales in fermele din Asia , estimandu-se ca in lume exista aproximativ 300 milioane de astfel de animale, de diverse specii, pentru tractiune. Cresterea animalelor asigura o sursa de venit constanta, precum vanzarea laptelui, si serveste ca o resursa strategica de bani, deoarece detinerea de animale este o metoda de mentinere si acumulare de bogatie. Aceasta functie a animalelor are importante implicatii deoarece finanteaza alte input-uri esentiale pentru ferma , cum ar fi semintele si agrochimicalele, asigurand bani pentru perioadele critice ale anului si astfel ridicand nivelul de trai al fermierilor.

Productia de hrana este, in multe tari aflate in dezvoltare, insuficienta pentru necesitatile curente si situatia va fi in continuare exacerbata de extinderea rapida a populatiei. Tarile in aceasta situatie nu pot permite stagnarea productiei alimentare. Nici nu-si pot permite, pe termen lung, sa produca mancare cu efecte negative asupra mediului sau asupra bazei de resurse naturale. Este clara necesitatea largirii gamei de produsele animaliere pentru a balansa efectele adverse ale productiei intensive si ale exploatarii bazei de resurse si, in acelasi timp, optimizarea productiei de alimente. Cresterea animalelor serveste si ca mod de reciclare a substantelor nutritive si ca sursa de energie si de valoare adaugata productiei. Acest rol complementar al animalelor este unic si trebuie sa fie exploatat la maxim.

Totusi, se observa printre politicieni, oameni de stiinta si statisticieni, un consens privind tarile in dezvoltare, a caror zootehnie se dezvolta intr-un ritm insuficient pentru a face fata nevoilor unei populatii mondiale in crestere. Largirea gamei de produse animaliere in aceste tari a fost in mare masura rezultatul cresterii populatiei de animale , si mai putin rezultat al cresterii productivitatii. In timp ce mai multe output-uri sunt binevenite, ele nu inseamna in mod sigur o crestere sustinuta a productivitatii. Din contra, in multe cazuri pot conduce la scaderea productivitatii si la degradarea bazei de resurse naturale.

In ciuda multor proiecte de dezvoltare implementate de-a lungul anilor de agentiile nationale, bilaterale si multilaterale – de multe ori cu capital de investitie substantial – realitatea este ca nu au fost inregistrate schimbari semnificative in eficienta zootehniei in tarile in curs de dezvoltare.

Tehnologiile trebuie construite tinand cont de rolul important al zootehniei in agricultura. Pentru ca aceste tehnologii sa fie acceptate de producator, ele trebuie sa-i raspunda necesitatilor, sa aiba un cost acceptabil si sa aiba beneficii tangibile.

Doua produse animaliere, balegarul si forta de tractiune a animalelor, sunt utilizate sub capaciatea lor maxima, fiind necesare programe speciale pentru a le maximiza efectele benefice.

Sanatatea animalelor :

Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit si mai dificila o data cu schimbarea economiei globale si cu acordurile internationale. Pentru a face fata noilor provocari legate de sanatatea animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii animalelor sa fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales in termeni de personal si facilitati, trebuie cunoscute si indreptate. Acest sistem nu mai poate raspunde corespunzator la crizele provocate de diverse boli animaliere. Atentia trebuie indreptata catre informarea mai buna a oamenilor implicati.

Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai indepartate – determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria si fermele de animale pot fi afectate si chiar distruse in cateva zile de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale pot contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru economic si biologic inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare grija pentru a preveni raspandirea bolilor animaliere.

Influenta climatului asupra imperecherii animalelor. Mediul inconjurator afecteaza comportamentul, psihologia, sanatatea si performanta animalelor domestice. Cei mai accesibili parametri de studiu sunt lumina si temperatura. Oile si caprele sunt stimulate de o zi mai scurta , de exemplu , in timp ce iepele rapund la zile mai lungi. Imbunatatirile genetice prin incrucisarea raselor trebuie sa fie compatibile cu conditiile locale, (incluzand resursele de hrana), altfel performantele reale vor fi departe de posibilitatile potentiale.

Mancare mai buna pentru animale: mai multa mancare pentru oameni

In ciuda progresului urias obtinut in intreaga lume in productia de alimente, aproximativ 800 milioane de oameni sufera de malnutritie. Mai mult decat atat, populatia mondiala va creste de la 5.4 bilioane pana la 10 bilioane in cateva decenii, mai ales in tarile in curs de dezvoltare. Pentru a hrani aceasta populatie aditionala , mai mult teren agricol va fi necesar, reducand astfel terenul disponibil pentru pasuni si furaje. Pe de alta parte, mai multe reziduuri din recolte si produse biologice agro-industriale vor fi disponibile pentru a hrani animalele. Aceste tendinte vor influenta semnificativ resursele de hrana disponibile si vor determina sistemul de hranire adoptat. Fermierii cu resurse limitate sunt tinta programului Grupului de Resurse pentru Hrana FAO. Situatia lor curenta este caracterizata de:

lipsa de pamant; pamantul pe care-l detin este de obicei de calitate scazuta si nerezistent la conditiile mai grele de mediu;

capital limitat, foarte putine institutii sunt pregatite sa le acorde imprumuturi; pregatire tehnica insuficienta, desi exista cunostinte traditionale.

Rolul animalelor in acest context implica mai mult decat productia de hrana, furnizand putere de tractiune, piele, fibre, ingrasaminte si combustibil, dar si acumulare de capital. Sumele de bani aditionale furnizate de fiecare din aceste produse , fac animalele foarte productive.

Prioritati si Obiective ale programului :

Dezvoltarea sistemelor de hranire integrate. Cultivarea de catre fermierii de diverse soiuri de plante si cresterea de diferite specii de animale : rumegatoare mari si/sau mici, ierbivore mici (iepuri, porcusori de guinea, rozatoare), animale monogastrice( porci sau pasari domestice) si peste.

Adaptarea sistemelor de productie animaliere cu resursele locale potentiale de hrana. Transferul direct de tehnologie din tarile dezvoltate a esuat in domeniul zootehnic ca si in alte sectoare. Se observa nevoia dezvoltarii unei tehnologii potrivite care sa utilizeze la

maxim resursele locale disponibile sau potentiale. Exista multe resurse ce nu sunt la maxim exploatate si merita sa fie investigate in vederea includerii in dieta animalelor.

Cresterea veniturilor si imbunatatirea calitatii vietii micilor fermieri-- Cresterea productivitatii animalelor nu are importanta foarte mare daca eforturile facute de fermieri nu sunt rasplatite printr-o crestere a veniturilor lor si o imbunatatire a calitatii vietii. Abordarea integrata, ce presupune producerea mai multor produse animaliere (output-uri), este esentiala pentru imbunatatirea folosirii economice a resurselor la nivelul fermelor mici si este de obicei mai indicata decat abordarea specializata.

Protejarea mediului inconjurator-- Presiunea crescuta pe pamant, rezultata din cresterea populatiei face imperativ ca mediul sa fie protejat. Masuri practice ce au efect pozitiv :

1. evitarea pascutului excesiv si a degradarii ulterioare a pamantului ;2. reducerea poluarii atmosferice prin hranirea rumegatoarelor cu paie de cereale, in

loc de arderea acestor paie3. folosirea ca hrana a diverselor bio-produse si reziduuri agro-industriale , care altfel

ar polua mediul4. folosirea excesiva a copacilor ca furaj, copaci ce joaca un rol important in problema

eroziunii solului si sunt o sursa continua de energie.

Hrana animalelor:

In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4 bilioane de tone, din care 550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de hrana pentru animale este folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere continua in cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din pasari domestice si porc. Productia globala de produse animaliere va creste impresionant in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii de produse animaliere sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana pentru animale , nu doar de cereale ci si de alte surse de hrana si mai ales de proteine. Intr-adevar, chiar si in tarile dezvoltate, tendinta din ultimii 50 de ani a fost de diversificare a surselor de hrana folosite. In acelasi timp, se observa o crestere a interesului public in privinta contaminarii si a sanatatii, a cererii pentru siguranta, reguli si identificare.

Hranirea animalelor in tarile in curs de dezvoltare: Folosirea la maxim a masei biologice in dieta animalelor. Mai multe tari in curs de dezvoltare , mai ales cele situate la tropice, au avantajul ca produc multe bio-mase . Animalele rumegatoare pot folosi materiale fibroase, care altfel ar fi pierdute (resturi din recolte, frunze de copac). In acest fel nu concureaza cu oamenii sau animalele monogastrice. Acesta bio-masa este destul de ieftina si reprezinta cea mai economica sursa de hrana pentru rumegatoare, si este si o sursa de hrana la care micii fermieri pot avea acces usor.

Suplimentul potrivit pentru optimizarea dietei. Cele mai multe resurse de hrana pentru animale, disponibile de obicei la tropice, nu sunt echilibrate. Necesita suplimenti potriviti pentru a asigura suficient nitrogen( gasit in uree) si proteina reala (in turtele de oleaginoase dar si in variate frunze de arbusti furajeri).

Cazul animalelor monogastrice(porci si pasari). Multe tari in curs de dezvoltare isi asigura din productia proprie carnea de animale monogastrice, in prezent, dar foarte putine dintre ele isi pot asigura singure si input-urile necesare; de ce mai multe ori acestea sunt importate. In tarile in curs de dezvoltare au fost facute foarte putine eforturi pentru cercetare in vederea gasirii de surse de hrana alternative pentru animale, in afara de soia si porumb. Importurile anuale de hrana pentru animale, in cadrul acestor tari, reprezinta cateva bilioane de dolari. Este deci evidenta nevoia de a dezvolta sisteme alternatice de hrana bazate pe sfecla de zahar, radacini si tuberculi etc., si suplimente cu soia, plante acvatice si frunze de arbusti.

Produse animaliere :

Produsele animaliere au fost pentru mult timp o sursa valoroasa si concentrata de hrana pentru oameni. Laptele si produsele din carne contin niveluri ridicate de proteine, vitamine, minerale si micronutrienti ce sunt esentiale pentru o crestere si o dezvoltare armonioasa a organismului uman. Dintre provocarile esentiale in cadrul tarilor in curs de dezvoltare amintim : imbunatatirea productiei animaliere, asigurarea calitatii produselor pentru

consumatori. Procesarea produselor animaliere ofera oportunitatea de a adauga valoare, de a imbunatati siguranta si calitatea si de a extinde durata de viata a laptelui, iaurtului si produselor din carne. Printre beneficiile procesarii produselor animaliere se includ : cresterea beneficiului pe familie , cresterea nivelului de trai pe gospodarie si comunitate, imbunatatirea substantelor nutritive, un venit constant si o varietate de produse imbunatatite calitativ (lapte, iaurt,produse din carne) pentru o mai mare arie de consumatori.

Hrana din reziduuri animale: Sunt stabilite mai multe standarde nutritionale pentru hranirea diverselor specii si clase de animale: animale de lapte (vaci de lapte si bivolite), vaci gestante ce nu dau lapte, vite pentru carne, juncani si vitei, oi ce dau lapte si oi gestante si miei, porci si pasari domestice. Pe baza acestor standarde, ratiile contin diferite nivele de reziduuri animale .

In formularea ratiilor, doar un numar limitat de alte ingrediente sunt folosite , in afara de reziduurile animale; rezultatul : o serie de formule tipice simple ce pot fi ajustate altor conditii. Fanul ce nu provine din legume ( furajul verde ) este folosit ca sursa de furaj si/sau furaj grosier. Melasa este incorporata in majoritatea produselor pentru hrana animalelor, mai putin in ratiile bazate pe fructe si reziduuri; nefiind necesare imbunatatirea gustului sau adaugarea de suplimenti de carbohidrati solubili. Cerealele, hrana din proteine , si taratele de grau sunt celelalte surse de nutrienti conventionali. In plus, calcarul, dicalciu, tricalciu sau fosfatul de sodiu si sarea sunt folosite pentru a acoperi necesitatile de minerale din ratii. In cazul in care ingredientele critice din ratiile obisnuite nu sunt disponibile, un numar de ingrediente nutritionale similare sunt listate si disponibile, cu factorii aproximativi de conversie, pentru a da posibilitatea fermierilor sa selecteze substituentii potriviti si disponibili in fermele lor.

Sunt introduse mai multe sisteme simple de procesare a reziduurilor animale , metode ce pot fi aplicate de fermieri : insilozarea nutreturilor, formarea de capite, tratamentul chimic cu formalin, si deshidratarea non-mecanica. O atentie speciala este focalizata asupra insilozarii reziduurilor animale, asupra valorii nutritionale a acestora; exemple de insilozare a asternuturilor de paie ale pasarilor domestice impreuna cu furaj verde, insilozarea pe straturi a balegarului de vite cu alte reziduuri din recolte, silozuri ce cuprind radacini din recolte si resturile de fructe.

Ratiile tipice pentru vacile de lapte, bivolite dar si pentru vitele crescute pentru carne , contin reziduuri de la pui. Alte ingrediente inlocuitoare ce pot fi folosite in aceste ratii sunt fanul ce nu provine din legume si furajul verde, radacinile din recolte, cojile de migdale, tescovina de mere, resturi de banane, resturi de fructe de sezon si citrice.

Siguranta alimentelor: Hrana animalelor si furajele pot fi sursa unui numar de infectii pentru animalele crescute in ferme, ce pot duce in unele cazuri si la maladii umane. Acestea includ Salmonella, Toxoplasma gondii, Trichinella spiralis si chiar agentul pentru Encelofapatia Spongiforma Bovina. Micotoxinele din hrana animalelor pot rezulta in mancare de origine animala ce contine aceste comonente. Pesticidele, chimicalele pentru agricultura si industrie, metalele grele si nuclide radioactive pot polua hrana animalelor si furajele si pot avea ca rezultat contaminarea alimentelor de origine animala. Exista mijloacele de a minimiza contaminarea hranei animaliere, prin prelucrarea cu tehnologia si metodele potrivite.

MELCI DE ACVARIU

IntroducereFamilia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale de casa foarte populare.La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in functie de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi.De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite. Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17 si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura acvariofila.Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu (Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea, Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este nativ atat in Africa cat si in Asia.In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta, printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor. Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se imperecheaza sau daca femela depune oua.

Habitat si adaptareMelcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la mlastini, rigole si iazuri pana la lacuri si rauri. Majoritatea speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii s-au adaptat raurilor cu curent puternic.

Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea cazul mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a supravietui.

Respiratia prin sifon cand melcul este scufundat (Pomacea canaliculata).

Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este capacitatea de a supravietui perioadelor de seceta care apar adesea in aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia bine inchisa.Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara seceta si frig si nu hiberneaza.Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si impotriva predatorilor.

Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta particularitate anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest organ, format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este vizibil daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are nevoie sa-si improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara (sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat.Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa pentru a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe un trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest comportament, pe cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu toti melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea depunandu-si-le in apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia acvatica, pietre sau alte obiecte.

Specii comune de acvariuIdentificarea melcilor de acvariu poate fi importanta pentru ca hranirea difera usor de la specie la specie.Pentru a simplifica chestiunea, se poate spune ca daca animalul este cumparat din magazin, aveti probabil un Pomacea bridgesi (melci misteriosi, melcul de acvariu cu tepi, melcul de fildes) sau un Pomacea canaliculata iar daca melcul are cochilia plata si o marime de peste 2,5 cm (1 inch), cu sau fara dungi intunecate la culoare, atunci aveti un Marisa cornuarietis (melcul gigant cu coarne). Acest melc nu este intotdeauna recunoscut ca melc de acvariu datorita infatisarii sale diferite. Mai putin obisnuit, dar cateodata prezent in comert (in principal in U.S.A.) este Pomacea paludosa (melcul de Florida). Doar popularul Pomacea bridgesi este potrivit bazinelor cu plante deoarece acesta se hraneste in principal cu materii moarte sau in descompunere si deoarece dintii lui foarte moi nu pot devora frumoasa dvs. vegetatie acvatica.

Pomacea bridgesi sau melcul misterios. Multe variatii coloristice au fost cultivate de-a lungul anilor.

Pomacea canaliculata galben. Varietatea naturala are cochilia maro cu benzii intunecate.

Marisa cornuarietis sau Melcul gigant.

Mai jos prezentam un ghid rapid de identificare a melcilor pe baza formei cochiliei.Important: ignorati culoarea melcilor cand incercati sa determinati specia prin comparare cu imaginile prezentate. Exista multe variatii de culoare (ale cochiliei si corpului) in cadrul aceleiasi specii (vedeti fotografia cu Pomacea bridgesi mai sus). Cateodata alte specii apar in comert, in mare parte importate. In aceste cazuri, este dificila identificarea lor.

Pomacea bridgesi: portiunile rosii plate si imbinari la 90°. Aceste portiuni devin totusi mai putin evidente in ultimele circumvolutiuni ale cochiliei. Marime: 45 pana la 65 mm.

Pomacea canaliculata: imbinari intricate, la un unghi mai mic de 90°. Cochilia este mai globulara (mai rotunda) decat la cochilia speciei Pomacea bridgesi. Marime: 45 pana la 80 mm.

Pomacea paludosa: imbinari aproape plate la un unghi de peste 90°, ceea ce confera varfului cochiliei un aspect de con. Marime: 45 pana la 65 mm.

Ingrijire si reproducere

LocuintaMelcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar din cauza apetitului mare pentru plante al celor mai multe specii de melci, acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii. Totusi, asa cum s-a mai spus,Pomacea bridgesi este o exceptie si moare de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este inconjurata de vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar si personalul magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste diferente si considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee gresita).Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme, dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate.De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi tin tentaculele sub cochilie.In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare melc de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului pentru a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc melcii pe covor!Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si plaman, ei se vor ineca fara aer. In cazul in care se doreste reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm pentru ca altfel melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor deasupra apei.

Calitatea apeiMelcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta: ei vor supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea pestilor. Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare, schimbarea regulata a apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si construi casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH 7 sau peste) si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este moale (calciu scazut), concentratia de calciu poate fi crescuta adaugand praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate vandute in magazinele de profil in acest scop.

HranaMelcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana, ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt mancate fara nici un fel de probleme.Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa.Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de reziduuri.Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana pot reduce acest fenomen.

TemperaturaMelcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar trebui sa ramana intre18 - 28°C . Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt aproape inactivi la 18°C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi observate incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai activitatea, dar este si un factor important care determina viteza ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere la moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin de un an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.

ReproducereaReproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri.In primul rand, este nevoie de un mascul si de o femela, si aceasta este prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din pacate, nu este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru a fi siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a creste sansele de avea ambele

Cand concentratia de calciu a apei este prea mica, cochilia se deterioreaza si apar gauri in ea (Pomacea bridgesi).

Melci Pomacea bridgesi imperechindu-se. Masculul (stanga) introduce organul reproducator in corpul femelei (dreapta).

sexe.Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua. Temperaturi inalte si un belsug de hrana ar trebui sa declanseze acest proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este nevoie de rabdare. Anotimpurile pot influenta si ele activitatea reproducatoare a melcilor. Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect aproape de suprafata apei.

OualeOuale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare dupa o zi sau doua.Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar trebui sa fie o problema intr-un bazin cu capac.Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua aeriene. Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis) , de exemplu, depune oua acvatice in retea gelatinoasa.

Femela de Pomacea canaliculata depositandu-si ouale deasupra apei.

Oua galben stralucitor de Pomacea canaliculata. Oule speciei Pomacea bridgesi au o culoare mai rozalie.

Masa gelatinoasa cu oua de Marisa cornuarietis sau Gigantul cu coarne.

Puii de melcDupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma cad in apa.Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un obiect plutitor in noul bazin.

Mici melci Pomacea canaliculata . Arata ca o copie in miniatura a parintilor lor.

O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este efectuata cu grija.In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti finaDupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca la fel ca parintii lor.

Intrebari comune

Pot melcii de acvariu sa devina daunatori acvariului meu?Nu, populatia de melci dintr-un acvariu sau iaz poate fi usor controlata. Melcii adulti sunt usor de reperat si oule lor sunt usor de vazut. Indepartati-le pur si simplu pentru a preveni suprapopularea.Cat de mult cresc ca varsta?In functie de specie, de temperatura si de alti factori, se asteapta ca perioada de viata a unui melc de acvariu sa varieze de la un an la mai mult de 4 ani.Melcul meu pluteste deja de o zi. Este mort(moarta)? Daca nu este, ce are? Ce ar trebui/Ce pot sa fac?Nu este iesit din comun ca un melc de acvariu sa pluteasca cand are mult aer in plaman. De asemenea, nu este iesit din comun nici ca un melc de acvariu sa fie inactiv zile sau chiar saptamani intregi; in special melcii mai batrani pot fi foarte inactivi. Deci plutirea timp de zile intregi nu inseamna neaparat ca melcul este bolnav sau mort.Totusi, daca melcul incepe sa miroasa urat sau corpul este foarte slabit, melcul ar putea fi intr-adevar mort si trebuie indepartat imediat.Pestii mei au o boala si vreau sa-i tratez. Imi pot afecta chimicalele melcii? Principiul de baza in combaterea bolilor la pesti este folosirea unor compusi chimici pentru a indeparta boala, compusi care nu au efecte secundare la pesti, datorita diferentelor neurologice/metabolice dintre organisme.Totusi, melcii au mai multe in comun cu parazitii decat cu pestii in privinta reactiilor la substantele chimice. De aceea este recomandata izolarea pestilor intr-un bazin separat pe perioada tratamentului, cu exceptia cazului in care sunteti absolut siguri ca respectivul produs nu contine substante toxice pentru melci. Si cum multe organisme cauzatoare de boli nu rezista multe zile in afara corpului pestilor, impreuna cu schimbarile repetate ale apei in bazinul de izolare, riscul unei reinfectari prin introducerea melcilor poate fi minimalizat. Exceptiile sunt parazitii care au un ciclu vital in care melcii si pestii sunt gazde intermediare (acesta este in principal cazul melcilor sau pestilor prinsi din mediul lor natural).Iata o scurta lista cu chimicalele care sunt sau pot fi toxice pentru melci in doze terapeutice:- Verde de malachit (folosit pentru tratarea punctelor albe, ciupercilor sau Ooodinium);- Variate pesticide organofosforice precum formaldehide, metrifonate,`triclorfon (= dilox, masoten, metrifonat, neguvon, triclorofon), diclorvos si altele folosite pentru tratarea infectiilor cu bacterii, viermi, crustacee si paduchi;- Metaldehide folosite pentru a indeparta moluste;- Variate medicamente continand cupru pentru tratamentul infectiilor cu protozoare

si ciuperci;- Parricide D folosit pentru eliminarea helminthes, acanthocephala, trematode, cestode si viermilor.. Sunt melcii capabili sa auda ceva?Nu, melcii de acvariu nu au urechi si sunt complet surzi.Cat de bine vad? Melcii au ochi care ar trebui sa le permita sa vada prin mediul inconjurator, dar nu asteptati prea mult de la ei. Campul lor vizual le permite doar sa gaseasca locurile intunecate sau luminoase.

CRESTEREA MELCILOR

Introducere

Helicicultura este procesul de crestere a melcilor. Cresterea melcilor pe o scara larga necesita o investitie considerabila de timp, echipament si resurse. In perspectiva, crescatorii de melci ar trebui sa ia in considerare acesti factori, in special daca scopul este sa furnizeze cantitati mari pentru afacerile comerciale. Oricine vrea sa creasca melci trebuie sa experimenteze mai multe metode pana va gasi ce functioneza mai bine in situatia sa.          Cochiliile de melci au fost gasite in excavatiunile arheologice, un indiciu cum ca melcii ar fi fost consumati inca din timpurile preistorice. In Roma antica melcii erau ingrasati in gradini formate din cochilii inainte de a fi mancati. Cartea "Virginia Farmer" descrie tinerea melcilor intr-un mediu friguros si umed, aducandu-se roua daca este necesar, fiind tinuti intr-o insula inconjurata de apa prevenind scaparea lor, suplimentand vegetatia si ingrasandu-i cu faina de grau. Pliny a descris gradina de melci a lui Fluvius Hirpinius de acum 2000 de ani ca avand sectii separate pentru diferite specii. Hirpinius isi hranea melcii cu vin si mancare (teorie nefondata), dar trebuie notat faptul ca ei puteau fi omorati daca o farfurie adanca era umpluta cu bere statuta. Romanii au selectat cele mai bune specii pentru crestere. Pestele de zid nu era la fel de consumat ca melcii, avand in vedere ca se consumau melci chiar in timpul postului de Paste. Citind unele surse Franta importa melci maro de gradina in California in anii 1850, fiind considerati drept escargot, adica o delicatesa. Alte surse afirma ca imigrantii italieni au fost primii ce au adus melcii in SUA. Importul SUA de melci a fost de mai bine de 4,5 milioane USD in 1995 si a provenit din 24 de tari. Acest import include melci vii, proaspeti, inghetati sau deja preparati. Exportatorii majori sunt Franta, Indonezia, Grecia si China. Exportul SUA a constat in melci vii, inghetati cu o valoare de 55000 USD catre 13 tari, in special Japonia, Olanda si UK. Aceasta publicatie furnizeaza imaginea generala asupra cresterii melcilor comestibili terestri.

Specii comestibile

Melcul comestibil are lungimea de la 1 mm pana la 312 mm, asa cum este gigantul melc african. Escargot se refera de obicei la specia Helix pomatia sau la Helix aspersa, chiar daca se mananca si alte specii. Achatina fulica, gigantul melc african, este taiat, conservat si

servit catre consumatori drept escargot. Termeni precum "melci de gradina" sau "melci maro" nu au semnificatie mare avand in vedere ca se refera la multe tipuri de melci, uneori insemnand Helix aspersa.

          Helix aspersa-Muller este deasemenea cunoscut sub numele de "petit gris" in Franta ("micul melc gri") sau "escargot chagrine" sau ''La Zigrinata''. Cochilia unui melc adult are 4 sau 5 spirale si masoara 30-45 mm. Se poate gasi de pe tarmurile Mediteranei pana pe coasta Spaniei si a Frantei. Gasit si in multe insule britanice unde romanii l-au adus in primul secol AD (Unele referinte sustin ca provine din Epoca Bronzului). In anii 1800 francezii l-au adus in California unde a devenit un adevarat daunator. A fost introdus chiar inante de 1850 in alte tari ca Africa de Sud, Noua Zeelanda, Mexic si Argentina. Helix aspersa are o durata de exploatare intre 2 si 5 ani. Aceasta specie se adapteaza foarte repede la diferite climate si conditii. Helix Pomatia este cunoscut sub numele de "melcul roman", "melcul mar", "melcul selenar" sau in Franta "esgargot de Bourgogne". Intalnit in mare parte in Europa, se gaseste in munti impaduriti si vai pana la 2000 m altitudine si in gradini sau podgorii. E posibil ca romanii sa il fi adus in Marea Britanie pe cand imigrantii italieni l-au adus in USA in Michigan si in Wisconsin. Multi prefera Helix Pomatia in locul melcului Helix aspersa datorita gustului si marimii sale, cunoscut drept "escargot par excellence".

Otala lactea sau Helix Lactea este uneori numit "melcul podgoriilor" sau "melcul de lapte" sau chiar "melcul spaniol". Cochilia este alba cu benzi spiralate rosii-maronii si masoara aproape 26-35 mm in diametru. Multi cred ca e mai gustos ca Helix aspersa.

Iberus alonensis - melcul spaniol "Cabretes" sau "xona-fina" masoara 30mm.

Cepae nemoralis - Helix nemoralis - melcul de padure masoara 25 mm. Gasit in Europa Centrala si in multe state din SUA de la Massachusetts pana in California si din Tennessee pana in Canada. Habitatul trece de la padure la dune. Mananca tesuturi de plante moarte, dar ii plac si urzicile si pintenii cocosului, dar si viermi sau chiar melci morti.

Cepae hortensis sau Helix hortensis - melcul de gradina masoara 20 mm si are dungi inchise. Nativ din centrul si Nordul Europei. Introdus in Maine, Massachusetts si New Hampshire, in timpurile coloniale neputandu-se adapta. Habitatul lui variaza la fel ca si Cepae nemoralis, dar Cepae hortensis este gasit in locuri mai reci si mai umede ca nemoralisul. Marimea lor mica si opinia unora cum ca melcii cu cochilii dungate nu sunt atat de buni ii fac sa nu fie foarte populari.

Otala punctata numit si "vaqueta" in unele parti ale Spaniei, masoara aproape 35mm.

Otala vermiculata sau Eubania masoara 25 mm. Se gaseste in tarile mediteraneene, fiind introdus in Louisiana si Texas.

Helix uncomm numit "escargot turc" masora 45mm, fiind intalnit in Italia, Iugoslavia si Crimeea, Turcia si in jurul Marii Negre.

Helix adanensis vine din Turcia.

Helix aperta masoara 25 mm, carnea sa gasindu-se la un pret foarte ridicat. Se gaseste in Franta, Italia si tarile mediteraneene, stabilindu-se chiar in California si Louisiana. Cunoscut sub denumirea de "melcul vizuina", e gasit la suprafata doar in timpul ploilor. In vreme calda el intra 7-15 cm sub pamant si devine inactiv pana la o noua ploaie.

Theba pisana sau "cargol avellanene" masora 20 mm si traieste in zone uscate, in locuri insorite, mai ales in apropierea marii. Gasit in Sicilia, s-a raspandit in mai multe tari europene, inclusiv Anglia. Acest melc este un daunator de gradina , "melcul alb" pe care California l-a starpit cu aruncatoare de flacari arzand suprafete intregi. In numar mare (3000 de melci) pot distruge o gradina in 24 ore si o recolta in cateva nopti.

Sphincterochila candidisima masoara 20 mm.

Achatina fulica - unul din melcii giganti din Africa, creste pana la 326 mm. Este originar din

Sudul Saharei din Africa de Est. A fost in mod constient introdus in India in 1847. A fost un esec stabilirea lui in Japonia in 1925. A fost transportat din intamplare catre alte locatii fiind eliberat din neatentie in California dupa al doilea razboi mondial in Hawaii si mai apoi in Florida si in Miami, in anii 1970. In multe locuri este un serios daunator cauzand pagube recoltei. Deasemenea, datorita marimii materiile sale fecale creaza mari neplaceri. In majoritatea tarilor importul si cresterea acestui melc sunt strict interzise prin lege si in functie de legislatia tarii se pedepseste cu inchisoarea. Nu exista ceva comparabil cu gigantul melc african. De exmplu, "melc gigant" in Ghana insemna Linne pe cand in Nigeria se poate referi la Arachachatina Marginata (Swainson)si in Africa de Est se refera la Achatina fulica Bodich. Cu alte cuvinte sunt multe specii de melci uriasi de pamant nu doar una.

Imperecherea si depunerea de oua

Desi au atat organe de reproducere masculine cat si feminine, trebuie sa se imperecheze cu melci din aceeasi specie inainte de depunerea oualelor. Unii melci se pot comporta deopotriva ca masculi intr-un sezon si ca femele in altul. Altii joaca rolul deopotriva fiind fertili in mod simultan. Cand melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, imperecherea are loc primavara tarziu sau la inceputul verii. Uneori are loc si o a doua imperechere. In climatul tropical imperecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. In alte climate melcii se pot imperechea in jurul lunii Octombrie si a doua oara la diferenta de 2 saptamani. Dupa imperechere melcii pot retine sperma pentru o perioada de pana la 1 an, dar in mod normal depun oua in cateva saptamani. Unii melci nu sunt interesati in imperecherea cu aceeasi specie chiar daca sunt din zone diferite. De exemplu, Helix aspersa din Sudul Frantei poate respinge un melc tot Helix aspersa dar din Nordul Frantei.          Melcii au nevoie de cel putin 5 cm adancime pentru a-si depune ouale. Pentru Helix pomatia solul ar trebui sa fie cel putin 7,5 cm adancime, tinand daunatorii precum furnicile si urechelnitele la distanta. Solul uscat nu este bun pentru a-si crea un cuib la fel cum nu este bun nici solul prea greu. In solul de lut, care va deveni greu cu timpul, rata reproducerii poate scadea datorita faptului ca melcii nu au posibilitatea de a-si ingropa ouale, clocirea lor fiind aproape imposibila. Clocirea oualor depinde de temperatura solului, de umiditatea si compozitia lui, un sol bun fiind acela care contine 20-40 % materie organica. Temperatura trebuie mentinuta la 18-26 °C, cea mai potrivita fiind la 21 oC. Umiditatea solului trebuie sa fie de 80 %. Cercetatorul muta ouale imediat dupa ce au fost depuse, le numara, apoi le pune intr-o tesatura din bumbac umed pana cand acestea se crapa si ies puii. Melcii pierd in greutate substantial dupa depunerea oualor, unii dintre ei nemairevenindu-si. Aproape o treime din melci mor dupa sezonul de imperechere.          Ouale melcului Helix pomatia masoara 3 mm in diametru si au o cochilie calcaroasa si un continut bogat de galbenus. Helix pomatia depune ouale in iulie sau august la 2-8 saptamani de la imperechere, in orificii facute in pamant. Melcul isi baga capul in gaura sau se poate tari in ea ramanand afara doar cochilia, apoi prin orificiul genital din partea posterioara a capului depune ouale. Are nevoie de 1-2 zile pentru a depune 30-50 de oua. Ocazional melcul poate depune inca o serie de oua la cateva saptamani diferenta. Dupa depunerea oualor, melcul va acoperi gaura cu un amestec de secretie si noroi.          Puii vor aparea la 3-4 saptamani dupa depunerea oualor. Acest interval difera in functie de temperatura si umiditate. Pasarile, insectele, soarecii, broastele si alti pradatori reprezinta un pericol pentru melcii tineri. Puii mananca si cresc pana la racirea vremii. Apoi sapa o gaura adanca, se baga in ea si se inchid in cochilii, hibernand pe timpul iernii. Primavara cand pamantul se incalzeste, apar si melcii dornici sa manance hrana proaspata.          Helix Aspersa are ouale albe, sferice si cu un diametru de 3mm. Acest melc isi depune ouale la un interval de la 5 zile la 3 saptamani de la imperechere, acest interval variaza in functie de diferentele climaterice si de habitat. Helix aspersa depune in medie 85 de oua in cuibul adanc de 1-1,5 inch. Numarul oualor variaza de la 30 la 120 fiind influentat de faptul ca mai multi melci isi pot depune ouale in acelasi cuib. In zonele cu o clima calda si umeda Helix aspersa poate depune oua incepand din februarie si pana in octombrie, o data pe luna, in functie de vreme si regiune. Imperecherea si depunerea oualor incepe din momentul in care ziua are cel putin 8 ore de lumina. Daca este caldura suficienta, ouale pot cloci in 2 saptamani, iar daca este inca frig in 4. Puiului ii va lua cateva zile ca sa paraseasca cuibul si sa ajunga la suprafata. In Europa, Helix aspersa cloceste si iese la suprafata de regula toamna. Daca sunt bine hraniti si nu sunt ingramaditi acesti melci care au iesit la inceputul sezonului vor ajunge la maturitate si vor forma buza de la marginea cochiliei pana in luna iunie. Daca poti manipula mediul de clocire mai devreme, marimea si numarul melcilor care se vor maturiza anul viitor

va creste.          Activitatea de reproducere a melcilor Helix aspersa incepe in al doilea an de viata. In comparatie, un melc gigant african, depune intre 100 si 400 de oua care masoara fiecare 5mm lungime. Fiecare melc poate depune cateva serii de oua in fiecare an, in special in sezonul umed. Acestia pot depune ouale la fel ca Helix pomatia in cuiburi, sau la suprafata pe un sol stancos, intr-o materie organica, ori la radacina plantelor. In 10-30 de zile ouale clocesc dand nastere unor melci de 4 mm lungime. Acestia pot creste pana la 10 mm pe luna, dupa 6 luni avand aproximativ 35 mm, fiind maturi din punct de vedere sexual. Maturitatea sexuala poate dura intre 6 si 16 luni in functie de vreme si de cantitatea de calciu asimilata. Acesti melci traiesc 5-6 ani, unii putand ajunge chiar la 9 ani.

Cresterea

In aceeasi colonie de melci si in aceleasi conditii, unii melci vor creste mai repede decat ceilalti, iar altora le va trebui de 2 ori timpul pana sa ajunga la maturitate. Acest fapt ajuta speciile sa supravietuiasca conditiilor vitrege din salbaticie. Un fermier va trebui sa selecteze si sa opreasca doar melcii mari si cu o crestere rapida. Melcii mici vor trebui vanduti. Selectand doar melcii mari, marimea melcilor din colonia sa va creste semnificativ in cateva generatii. Majoritatea diferentelor de crestere se datoreaza factorilor de mediu, inclusiv densitatea lor. Oricum, chiar daca aceste diferente pot fi genetice poti creste la fel de bine melci mari si cu o crestere rapida decat unii mici. Mai multi factori pot influenta cresterea melcilor si anume: densitatea populatiei de melci, stresul (melcii sun foarte sensibili la zgomot, lumina, vibratii, conditii mizere, hranire neregulata, atingerea lor), mancare, temperatura si umezeala precum si tehnologia de crestere.          Helix aspersa are nevoie de cel putin 3-4 % calciu in sol sau alte surse de calciu pentru o crestere buna, insa majoritatea melcilor au nevoie de mai mult calciu decat Helix aspersa. Scaderea de calciu va micsora rata cresterii si va cauza subtierea cochiliei. Calciul poate fi pus intr-un vas pentru mancare sau poate fi imprastiat pe jos astfel incat melcii sa poata manca cand vor. Hrana este singura lor sursa de calciu. In lipsa ei melcii pot ataca zidurile, pot manca zugraveala sau noroi in cautarea calciului. La melcii tineri marimea cochiliei nou formata depinde de marimea oului avand in vedere ca ea se dezvolta din membrana de la suprafata. Odata cu cresterea melcului se dezvolta si cochilia. Cochilia va dezvolta o buza de intarire la deschiderea ei, aparitia acesteia aratand ca melcul este matur, iar cochilia nu va mai creste. Cresterea este limitata de marimea cochiliei, atata timp cat greutatea corpului unui melc variaza chiar si in conditii de umiditate 100%.          Rata cresterii variaza considerabil la fiecare populatie in parte. Marimea adultului care e legata de rata cresterii, de asemenea variaza si ea, desi cei care cresc repede sunt si cei mai mari. Ouale de la melcii mari sunt mai sanatoase si tind sa creasca mai mult. Mediul uscat duce la inhibarea sau chiar la oprirea cresterii. Cand atmosfera devine prea calda si uscata melcii devin inactivi, se inchid in cochilii si dormiteaza pana cand vremea devine din nou umeda si mai racoroasa. Unii melci dormiteaza in grup in copaci, pe pereti etc., se "sigileaza" la suprafata inchizandu-si si dezchizatura.

Cresterea melcilor in ferme

O crestere productiva de melci necesita un echipament adecvat cum ar fi: spatii imprejmuite, aparate pentru masurarea umiditatii, temperaturii, luminii, umiditatii solului, cantar si dispozitiv pentru masurarea melcilor, lupa pentru a vedea ouale. De asemenea este nevoie de echipament pentru asigurarea si controlul climatului (temperatura si umiditate), pentru a asigura apa (un sistem de stropitori care sa mentina melcii umezi si un sistem de drenaj), un sistem de iluminare care sa asigure lumina si umbra si sa nu permita daunatorilor si pradatorilor sa patrunda inauntru. De exemplu serele horticole pot fi adaptate special. Rezultatele vor fi mult mai bune daca se folosesc melci de acelasi fel si din aceeasi generatie. Unii crescatori recomanda ca clocirea sa se faca in alt tarc.

Sisteme:

          Fermele de melci pot fi in aer liber afara, in cladiri cu climat supravegheat, sau in tuneluri de plastic sau sere. In plus melcii pot creste si se pot dezvolta intr-un mediu controlat si dupa 6-8 saptamani pot fi pusi in tarcuri afara pentru a se maturiza.

Climatul:

          Un climat bland (15-23 °C) cu umiditate ridicata (75-95 %) este potrivit pentru cresterea melcilor, desi majoritatea suporta variatii de temperatura. Temperatura optima este de 21 °C pentru mai multe specii. Cand temperatura scade sub 7 °C melcii hiberneaza. Sub 12 °C melcii sunt inactivi si sub 10 °C cresterea inceteaza. Cand temperatura creste mult peste 27 °C sau conditiile devin prea uscate, de asemenea melcii hiberneaza. Vantul este foarte daunator pentru melci deoarece viteza sa duce la scaderea umiditatii, iar melcii au nevoie de umezeala.

Umezeala:

          Melcii au nevoie de umezeala multa dar nu de locuri ude. Solul pe care traiesc trebuie sa fie pravazut cu un drenaj corespunzator si cu canale de scurgere pentru a nu permite apei de ploaie sa formeze balti, existand pericolul ca melcii sa se innece in ele. Un sol favorabil trebuie sa aiba 80 % umiditate. Noaptea, umiditatea aerului de 80 % va duce la o crestere rapida a melcilor. 99 % din activitatea melcilor, inclusiv hranirea, are loc in timpul noptii, maximul activitatii fiind atins la 2-3 ore de la lasarea intunericului. Temperaturile mai scazute stimuleaza activitatea, si roua cazuta in timpul noptii ii ajuta sa se miste mai usor. Melcii se ascund in locuri adapostite in timpul zilei. La nevoie, pentru a mentine umiditatea adecvata se folosesc pulverizatoare.

Solul:

          Se foloseste un sol de o calitate medie care sa nu fie nici prea nisipos dar nici sa aiba un continut ridicat de argila. Melcii nu pot sa sape daca solul este prea tare. Solul cu mult nisip nu contine suficienta apa. Un sol bun este cel care contine 20-40 % materie organica. Solul trebuie sa fie asemanator cu cel dintr-o gradina unde frunzele si vegetatia sunt abundente. Daca in ferma ta de melci cresc plante ai mare grija de ele si mentine-le umede. Pliveste-le regulat. Daca solul e prea acid neutralizeaza-l cu calciu si adu-l la o valoare apropiata de pH 7. Pe langa valoarea pH-ului solului, calciul trebuie sa fie disponibil, atat in sol cat si in alte surse, pentru a fi luat de melc, avand in vedere ca cochilia unui melc contine 97-98 % carbonat de calciu. Daca nu exista alta sursa poti folosi piatra de var. Tratarea solului se poate face cu poliacrilamide cu o compozitie de 12,5 ml la 160g M.A. pentru o singura preparare in 250 ml apa/kg de sol uscat. Acest tratament de stabilizare confera solului o rezistenta la spalare. Aceasta tratare permite curatirea regulata fara a distruge structura faramitata a solului care ajuta la depunerea oualelor. Melcii sapa in sol si ingereaza pamantul. Solurile bune favorizeaza cresterea furnizand unele substante nutritive. Lipsa unui sol bun duce la dezvoltarea unor cochilii subtiri si fragile, si chiar daca au o hranire regulata cresterea poate ramane in urma. Melcii mananca mai des mancare decat noroi. Uneori mananca doar una dintre ele. Acesta este unul din motivele pentru care melcii nu pot fi ingramaditi intr-un tarc stramt. Solul, cu exceptia cand este schimbat des, se va umple de mucozitati si grasime. Schimbari chimice pot aparea chiar si in structura sa.

          O amestecatura de turba, argila, balegar, CaCO3 cu pH 7, face solul foarte bun. Frunzele mucegaite sunt de asemenea foarte bune. Materia organica din sol este la fel de buna ca si bicarbonatii. Solurile bogate in calciu si magneziu stimuleaza cresterea. Calciul poate fi adaugat in sol intr-o proportie de 4,5 kg/100 m2. De asemenea calciul poate fi pus in vase sau imprastiat pe jos pentru a fi luat de melci cand au nevoie.

Tarcuri si imprejmuiri

Imprejmuirile pentru melci se prefera a fi lungi, spatioase, in loc sa fie patrate. Acest lucru iti permite sa te plimbi (fara a face rau melcilor) printre melci si sa ajungi in mijlocul tarcului. Tarcul poate fi un jgheab cu parti din lemn, din ciment sau fibra, sau din tabla subtire de otel. Trebuie acoperit cu o un paravan sau cu plasa. Acoperirea va tine melcii departe de pasari sau alti pradatori. Gardurile sunt de obicei inalte de 2 m plus 5 cm in pamant. Ingradirea cu tabla galvanizata sau plastic dur ajuta la fel la mentinerea afara a altor pradatori. Acoperirea ii va proteja impotriva ploilor torentiale. De asemenea, in timpul iernii ajuta la hibernarea melcilor. Folositi plasa cu ochiuri de 5 mm pentru garduri. Tarcurile ce contin melci tineri (nou-nascuti) au nevoie de ochiuri fine de plasa. Melcilor le place sa se ascunda in special in timpul vremii

calde. De exemplu, faceti rost de un drenaj plastic pentru argila, taiati-le in doua parti pe lungime, pozitionati unul intr-o pozitie iar pe celalalt la un unghi drept. Acest lucru va furniza adapost si va creste cu pana la 50% numarul de melci pe care puteti sa-i puneti in tarc.

          Un sistem de stropitori va asigura umezeala atunci cand e nevoie. Opriti sistemul la apusul soarelui. Daca este pornit inca din zori, umezeala poate duce melcii in soare. Monitorizati temperatura si umiditatea folosind un termometru si un higrometru. Desi puteti ingradi partile tarcului, interiorul trebuie sa fie o suprafata mult mai solida.

Prevenirea iesirii melcilor din tarc

Intr-un tarc neacoperit indoiti capetele gardului inauntru sub forma de semicerc pentru a margini spatiul melcilor. Helix aspersa va iesi din acest tarc deschis asa ca puteti folosi un gard electric. Gardul electric are la capete cate 2-4 fire despartite intre ele. Fiecare fir are sarcina opusa firului urmator. Folositi o baterie sau un transformator pentru a furniza firelor cate 4-12 V. Un melc va avea parte de un soc bland si se va retrage cand se taraste pe un fir si il va atinge si pe al doi-lea.          O alta tehnica pentru a proteja melcii este sa indoiti gardul spre inauntru intr-un V ascutit cu un unghi de 20 grade. Cochilia melcilor va atinge cu spatele paravanul inainte de a ajunge si a incepe sa se tarasca, aceasta blocand-ul.          O alta alternativa la indemana imprejmuirilor din pereti solizi este atasarea langa perete a unui paravan in pozitie orizontala care va inainta cu cativa cm in interiorul tarcului. Paravanul trebuie sa fie din material precum nailonul care este elastic si modelat cu usurinta. In partea din interior, pe marginea paravanului, montati nailonul in cruce pana ati creat o margine mai larga cu cativa centimetri. Cum melcul va incerca sa scape se va tari sub paravan si se va baga sub marginea paravanului, greutatea sa aruncand-ul in spate. Eventual melcul va atarna putin, apoi va cadea.          Avand in vedere ca melcii nu vor traversa o legatura de cupru, o alta solutie ar fi sa imprejmuiti partea de sus a gardului cu o banda de cupru de 7-8 cm latime. Ati putea monta banda astfel incat o parte din ea sa fie inauntru, fiind paralela cu podeaua. Daca banda e prea aproape de pamant, ploaia poate uda banda de cupru si va lasa anumite substante peste care melcii nu pot trece. De asemenea fiti atent sa ingropati adanc capatul gardului pentru ca melcii sa nu sape sub el.

Tarcuri cu gradini

          O metoda alternativa este sa construiti un tarc cu o suprafata de 10 m2 in mijlocul tarcului. Plantati urzici si anghinare in mijlocul tarcului. Melcii vor alege ce sa manance. Daca nu a plouat, dati drumul la stropitori timp de 15 minute la lasarea serii inainte ca melcii sa adoarma. Dezavantajul acestei metode este ca daca melcii nu sunt maturi pana la sfarsitul anului este dificil sa obtineti o noua recolta.

Tuneluri din plastic

          Sunt ieftine si sunt imprejmuiri foarte usor de construit, insa e dificil sa reglati caldura si umiditatea. In tunelu va fi cu 10-20 °C mai cald fata de afara si melcii vor hiberna de indata ce temperatura se va ridica la 27 °C.

Tarcuri imprejmuite (inchise)

          Cu melci crescuti in tarcuri inchise, in conditii supravegheate, reproducerea variaza in functie de specia crescuta. De exemplu, un crescator a descoperit ca melcul Helix aspersa din Marea Britanie se descurca mai bine inauntru decat melcii din alte regiuni. Pentru cresterea melcilor inauntru trebuie pastrata o temperatura de 21 °C si o umiditate relativa de 80 % - 90 %, dupa unele surse chiar 95 %, altele recomanda 75 % umiditate pe timpul zilei si 95 % in timpul noptii. Centrul de helicicultura a recomandat 65 % - 75 % umiditate ziua si 85 % - 95 % umiditate noaptea la 20 °C. In orice caz evitati umiditatea mai mare de 95 % (chiar 90 %) pe o perioada mai lunga de timp. Umiditatea in exces poate ucide melcii. Temperatura optima si temperatura relativa depind de mai multe lucruri, incluzand varietatea melcilor, chiar daca cresterea se face impreuna. Pentru Helix aspersa, temperatura optima pentru clocirea oualor se pare ca este de 20 °C, cu o umiditate relativa de 100 %. A nu se tine solul prea umed atunci

cand umiditatea ajunge la 100 % pentru ca ouale vor absorbi apa, ducand la craparea lor.

          Trebuie folosita o lumina fosforescenta pentru a da o lumina artificiala. Melcii raspund in mod diferit la durata orelor de lumina. Raportul lumina-intuneric influenteaza activitatea, hranirea, imperecherea si depunerea oualor. 18 sau chiar mai multe ore de lumina stimuleaza activitatea de crestere a Helix aspersa.          Unele specii de melci asociaza numarul mare al orelor de lumina cu inceputul verii cand se atinge maximul procesului de crestere. 18 ore de lumina ar trebui sa fie optime pentru inmultirea lor (imperecherea si depunerea oualor) insa melcii tot in intuneric se vor inmulti mai bine.

Crestera melcilor in cutii

          Melcii pot fi crescuti si in cutii si custi dar ingramaditi. Trebuie folosit un sistem de stropitori pentru a pastra umiditatea. Custile ar trebui sa aiba un jgheab pentru mancare si unul pentru apa. Custile ar trebui sa fie din plastic, fiind cele mai adecvate. Jgheaburile pentru apa prea adanci ar putea creste posibilitatea de inecare a melcilor. Aceste casete ar putea fi ingropate in pietris. Trebuie umplute cateva ghivece de flori din plastic, ingropate 7-8 cm, cu noroi sterilizat sau cu pH neutru si fixati-le in pietris pentru ca melcii sa aiba unde sa-si depuna ouale. Aceste ghivece trebuie luate si schimbate dupa fiecare depunere de oua. Puneti un ghiveci in interiorul celuilalt pentru a putea fi luat mai usor fara sa se modifice aranjamentul pietrisului.

Prezentarea de crestere a Helix pomatia in cutii

          Construiti cutii din lemn cu marimea de 25/35 cm si cu o inaltime de 25 cm. Taiati o gaura cu diametrul de 6 mm (pentru a drena cantitatea in plus de apa) in mijloc si acoperiti-o cu un paravan plastifiat, foarte bine securizat. Acoperiti marginea cu acelasi paravan astfel incat sa formeze capacul cutiei. Capacul trebuie sa se deschida sau sa poata fi mutat. Tineti cutiile pe rafturi pentru a putea fi usor de ajuns la ele. Cutiile trebuie umplute cu sol de gradina, sol sterilizat care nu contine insecte, bacterii (folositi sol fertil si netratat chimic). Partial acoperiti solul cu muschi de padure dar lasati spatiu suficient pentru melci pentru a se putea tari pe noroi. Muschiul de padure trebuie si el umezit. Mutati in cutii (3 melci la o cutie) din tarcurile neacoperite acei melci care au inceput sa faca gauri pentru a-si depune ouale. Dupa ce au depus oua, duceti-i inapoi in tarcuri. Solul din cutii nu trebuie sa fie uscat, trebuie intotdeauna tinut usor umed. Prea multa umezeala e periculoasa pentru melci avand in vedere ca o pot absorbi si pot crapa. Ouale clocesc in 25 zile dar melcii tineri vor ramane in coaja oualor. Vor iesi dupa 10 zile din cuib ivindu-se pe muschiul de pamant sau pe peretii cutiei. Melcii care stau pe peretii de lemn sunt in pericol de uscare si trebuie mutati cu grija si pusi pe muschiul de pamant. Cochiliile sunt foarte fragile in aces timp. Melcii tineri trebuie luati cu frunze de salata verde. Aceasta prezentare de crestere in cutii nu include si un jgheab de apa, dar melcii trebuie sa aiba acces la apa. La 3 saptamani dupa ce au iesit pe muschi, melcii tineri trebuie pusi impreuna intr-un container. Trebuie luat muschiul si noroiul cu grija pentru a nu fi omorati melcii. Solul trebuie schimbat cu muschi si noroi proaspat. Numarati melcii dupa care puneti-i inapoi in cutie. Melcii pot fi tinuti si iarna in aceste cutii dar acestea trebuie tinute intr-o camera rece protejata de inghet. Camera nu trebuie sa fie mai rece de 0 °C sau mai calda de 3 °C. Melcii vor deveni activi din nou in primavara. Cand temperatura va ajunge la 5 °C. Hraniti-i 4 saptamani. Acum ar trebui sa aiba 8 mm. Mutati-i in tarc sau in cutii curate si pregatiti cutiile pentru un nou sezon. Helix pomatia se maturizeaza intre 18 luni si 4 ani.

Sisteme mixte

          O varianta a modului prezentat mai sus (cresterea in cutii) ar fi sa lasati melcii sa-si depuna ouale in tarcuri neacoperite, apoi transportati cu grija ouale in cutii. In tarc trebuie cautati melcii care au sapat gropi si care au inceput sa-si depuna ouale. Puneti un semn chiar langa gaura. Cand melcul a terminat de depus oua si pleaca folositi o mistrie, sapati dupa oua si mutati-le, insa cu grija pentru ca pot fi lovite sau acoperite cu noroi.

Exemplu: 5 pasi in cresterea melcilor

Cei care cresc Helix aspersa au realizat ca sunt 5 pasi si anume: reproducerea, clocirea, dezvoltarea, ingrasarea si in final maturizarea. Cutiile au peretii din lemn cu margini bine definite, sol cu rame (pentru a purifica solul) pe fundul lor vegetatie, tigle curbate care sa asigure un acoperis, alimentatoare si jgheaburi de apa. Aceste cutii pot fi afara sau pentru a avea rezultate mai bune se pot pune in sere atata timp cat serele nu depasesc temperatura normala si nu sunt prea uscate. Un cercetator a afirmat ca in cutiile aflate afara la fiecare melc s-au mai produs inca 7 tineri, pe cand in sere cate 9-12. Cercetatorul a constatat ca in conditii mai bune fata de acelea pe care le-a avut fiecare melc crescator ar fi produs cate 15 melci tineri.          Tarcul unde melcii trebuie ingrasati poate fi afara sau in sere. Temperaturile ridicate din timpul verii si umezeala insuficienta pot duce la stoparea cresterii melcilor sau la aparitia unor malformatii, aceasta fiind o problema mai mare pentru sere, cand soarele poate supraincalzi cladirea. Un sistem de stropitori (unul obisnuit sau unul horticol) poate furniza umiditatea. Fiti siguri insa ca apa in exces poate fi drenata. Tarcurile pentru ingrasare pot contine bucati de plastic greu, atarnate de margine, sprijinite de un raft lasand doar varful sa atinga solul. Fiecare bucata de plastic are 10 cm. Aceste bucati de plastic ofera posibilitatea melcului de a se odihni si de a se ascunde.          Alimentatoarele pot fi puse pe un raft care suporta si bucatile din plastic. Pune un strat de nisip si un strat de humus cu rame pe fundul tarcului. Ramele vor ajuta la curatarea picaturilor de grasime ale melcilor. Poti pune melcii care vor cloci vara viitoare intr-o camera racoroasa pentru hibernare pe timpul iernii. Apoi pe la 1 aprilie muta-i in tarcul pentru maturizarea lor. Daca ai mai multe tarcuri pentru ingrasarea lor pune-i pe fiecare separat: mici, medii si mari. Nu pune mai mult de o treime pe m2 din tarc. Cum melcii pierd din greutate in timpul verii, unii crescatori nu tin stocul dupa greutate ci dupa numarul lor. Pentru Helix aspersa 10-12 melci pe m2 este maximul.          Tarcurile pentru crestere pot fi construite la fel ca si cele pentru ingrasare sau cele pentru ingrasare pot fi folosite pentru crestere dupa ce au fost colectati melcii maturi. Colecteaza cativa si pe restul lasa-i sa creasca.

Canibalism

Primul melc care cloceste isi mananca coaja propriilor oua, acestea dandu-i calciu. Apoi poate incepe sa manance oua inca neclocite. Daca ouale de melc sunt pastrate la temperatura optima de 20 °C (pentru unele specii) si daca unul din oua nu are suficienta umezeala multe dintre ele vor cloci la o diferenta de o zi sau trei.          Canibalismul atunci poate scadea, insa daca timpul clocirii se va mari si canibalismul va creste. Unele dintre oua sunt oua nefertile sau care nu s-au dezvoltat normal, dar uneori chiar si embrioni dezvoltati sunt mancati. Melcii tind sa-si manance ouale din propriile specii.

Adunarea melcilor

Pe langa cresterea melcilor, ei pot fi luati din anghinare, din livezile de portocali, kiwi sau avocado. Ingrijitorii acestor livezi ii pot culege in schimbul unei anumite taxe. In livezile de portocali s-au pus benzi de cupru in jurul trunchiului, pentru ca atunci cand melcul se va tari pe el in cautarea hranei se impiedica de aceasta banda unde vor ramane cateva zile fiind foarte usor de cules. Melcii luati dintr-un mediu salbatic pentru a forma o ferma au o rata de mortalitate mare avand in vedere ca trebuie sa se acomodeze cu conditiile. Acestia pot sa fi consumat substante otravitoare, chimicale sau plante otravitoare de aceea nu trebuie imediat folositi. Puneti-i intr-un tarc si hraniti-i cel putin 3 zile pentru ca ei sa fie purificati de orice toxina. Daca sunt bine dupa 3-4 zile ar trebui sa fie niste melci sanatosi. Luati-le mancarea pentru cel putin 1-2 zile. Lasa-le doar apa.

Hranirea

Perioada de hranire este din aprilie pana in octombrie sau poate varia in functie de climat. Nu puneti mancarea in palcuri mici pentru a nu risca insuficienta spatiului de hranire. Melcii mananca si mancare solida prin razuirea cu limba. Hranirea depinde de vreme, insa melcii nu simt nevoia de a se hrani in fiecare zi. Irigarea in timpul noptii poate stimula melcii sa manance avand in vedere ca umezeala ii ajuta sa se miste mai bine.

          Puneti melcii crescatori in tarcurile pentru crestere din luna aprilie pana la inceputul lui mai. Hraniti-i pana la jumatatea lui iunie cand incepe imperecherea si melcii nu mai mananca. Melcii vor incepe sa manance imediat dupa ce au depus ouale. Dupa ce au depus ouale puteti muta melcii adulti, lasand mai mult spatiu pentru miscare si pentru clocire.          Melcii, desi din aceeasi specie dar din regim diferit pot avea preferinta la felul de mancare. Cateva feluri de mancare ce prefera melcii: fructe si frunze de mar, caise, anghinare (un fel favorit), orz, fasole, orice varietate de varza, musetel, garoafe, morcov, conopida, radacina de telina, cirese coapte, arpagic, citrice, trifoi, castravete, papadie, maselarita, salba de gradina, praz, salata verde, crin, magnolie, dude, caltunas, urzici, mure, ovaz, ceapa verde, panseluta, patrunjel, piersici, pere coapte, petunii, prune, cartofi, dovleac, ridichi, trandafirasi, spanac, ciulini, rosii, napi, grau, coada soricelului, carciumarease, etc.. Vor respinge plante ce contin alcaloizi si care contin chimicale defensive. Ei prefera frunzele suculente in locul celor seci. Daca-i hraniti cu fructe stricate, cartofi copti, imediat trebuie luate resturile. Puteti arunca niste tarate ude peste frunze. Dieta trebuie sa contina 20 % tarate de grau si 80 % fructe sau vegetale. Unii crescatori folosesc ovaz, faina de porumb, faina de soia sau gainatul de pui, de unde ei isi iau calciul. Ei pot manca la fel de bine si carton, dar nu pentru a se hrani ci pentru a-si face gauri pe unde pot iesi. Uneori melcii pot manca intr-o perioada de 24 ore echivalentul a 10-20 % din greutatea lor.          Melcii activi lipsiti de mancare pierd o treime din greutatea lor inainte de a muri, un proces care tine de la 8 la 12 saptamani. Furnizati-le calciu cel putin o data pe saptamana daca nu e regasit in sol. Nu trebuie sa contina saruri daunatoare. Amestecati calciul si tarata de grau, cartofi pisati si serviti-i pe o tigaie, aceasta impiedicand rostogolirea resturilor pe pamant.          Unii cercetatori folosesc gainatul de pui. Poti sa tai o tava din plastic pe lungimea lor, creand doua jgheburi. Gainatul contine 16-17 % proteine luate din hrana animala fiind bune pentru crestera melcilor. Suplimentarea hranei cu gainat poate duce la scaderea mancarii propriilor oua. Doua feluri de mancare ce ajuta la cresterea melcilor sunt:          A - 58 % porumb, 16 % soia, 18 % sorg, 7 % piatra de var pisata (40 % Ca)          B - pilule cu concentratia 10% porumb, 15 % soia, 20 % sorg, 44 % orz si 6 % piatra de var pisata (40 % Calciu)

          Pilulele sunt bune pentru melcii mari dar la melcii tineri trebuie pisate. Ei arata o preferinte pentru mancarea umeda, de aceea trebuie lasat liber accesul catre zona unde este apa. Trebuie curatate tot timpul recipientele de mancare si apa. Cantitatea de mancare depinde foarte de mult de umiditatea aerului si de accesul catre zona de apa. Pentru a evita inecarea melcilor poti servi apa in recipiente adancite. Alti factori care pot influenta hranirea sunt temperatura, lumina, densitatea. O alternativa pana veti gasi hrana cea mai buna este sa-i hraniti cu hrana compusa jumatate din vegetale si jumatate din graunte sau gainat. Melcii tineri Helix aspersa mananca si lapte praf. Rapiditatea cu care asimileaza ridica rata cresterii.

Boli si daunatori

Igiena poate preveni imbolnavirea melcilor, dar ajuta si la buna lor crestere. De exemplu mancarea trebuie inlocuita zilnic pentru a impiedica alterarea. Ramele ajuta la pastrarea curateniei solului. Parazitii, ciupercile si artropodele pot ataca melcii. Bacteria Pseudomonas aeruginosa cauzeaza infectii intestinale. Aveti grija la pradatori cum ar fi: sobolani, soareci, cartite, sconcsi, pasari, nevastuici, broaste, soparle, unele specii de flururi, gandaci si greieri, miriapode, unele specii de melci carnivori (Strangesta capillacea).

Densitatea populatiei

Densitatea populatiei poate afecta productia de melci. Tarcurile trebuie sa adaposteasca 6-8 melci pe 1 m2 sau 4 melci mari la Helix pomatias, sau 1 kg pe 1 m2, care va compensa cu marimea melcului. Cel mai bun rezultat pentru o crestere buna este de 8 melci pe 1 m2. Pentru Helix pomatia, pentru o crestere buna se recomanda 2-4 melci pe m2.          Melcii isi opresc procesul de crestere cand sunt prea ingramaditi sau cand grasimea este intr-o cantitate ridicata. Aceasta grasime poate de asemenea opri si reproducerea. Pe de alta parte, melcii in grupuri de cate 100 se pare ca au o crestere mai rapida fata de un grup mic. Probabil ca isi gasesc mai repede perechea. Melcii intr-o aglomerare cresc mai incet chiar daca mancarea este abundenta, avand si un nivel ridicat de mortalitate. Melcii care ajung la

maturitate sunt inca mici, depun putine oua, iar rata de clocire este mica. Acesti adulti slab dezvoltati se vand mai ieftin. Aceasta slaba dezvoltare a melcilor este un factor comun in ferme. Pentru Helix aspersa se recomanda o treime pe 1m2 de sol de melci ce cantaresc 1g.

Transportul melcilor

Selectati doar melcii activi pentru transport pentru ca unul inactiv poate fi bolnav sau poate muri. Cel mai bine este sa transportati melci vii (legea pemite acest lucru) in locul celor care hiberneaza, incepand cu lunile reci pana in martie. Verificati fiecare melc pentru a fi sigur ca sunt sanatosi. Puneti-i intr-un container iprejmuit cu gheata pentru a tine temperatura scazuta si pentru a mentine melcii in hibernare. Cand caldura e prea mare, nu se pot aseza chiar asa de bine in cutii. Fiind animale vii, trebuie sa va purtati bine cu ele, cu delicatete. Unele surse afirma ca nu ar fi bine transportarea lor vii mai ales dupa luna iunie, pentru ca incep sa-si schimbe gustul.          Helix aspersa are cochilia fragila pana la maturitate cand isi formeaza buza, deci melcii nedezvoltati nu se pot comercializa. Melcii tind sa nu se hraneasca in timpul transportului. A nu li se da hrana pentru ca aceasta se poate altera ducand la imbolnavirea sau chiar moartea lor. Curatati-le tuburile digestive pentru a fi sigur ca nu mai au resturi de mancare sau nisip. Cu 3 sau 4 zile inainte de transport puneti melcii in containere fara noroi sau alte feluri de mancare. Hraniti-i cu faina de porumb sau tarate timp de cateva zile. Cum va trece prin tubul digestiv il va curata de resturile de mancare. Incheiati procesul de hranire dar lasati-le apa. Curatati tarcurile si melcii de cateva ori pe zi de mucus si materii fecale. Daca se face transportul in cutii, acestea trebuie sa aiba gauri, de obicei acoperite pentru a preveni iesirea sau ranirea melcilor. Dar nu uitati ca melcii pot sa impinga un obstacol cu o forta mai mare de cateva ori decat greutatea lor.

Transformarea melcilor in escargot

Melcii ajung la maturitate cand se formeaza o buza la deschizatura cochiliei. Inainte de maturizare cochilia lor se poate sparge mai usor, facandu-i inutilis. Pentru Helix aspersa greutatea ar trebui sa fie de 8 g sau mai mult chiar.

Compozitia nutritiva a melcilor cruzi:

100 g de melci comestibili contin:

80,5 Kcal79g apa16g proteine2g carbohidrati1g grasimi250 mg Magneziu170 mg Calciu3,5 g Fier0 mg vitamina C

          Melcii sunt spalati, fierti, apoi decojiti, spalati cu otet sau suc de lamaie cu apa inainte de a fi conservati. Pentru pregatirea melcilor vii pentru gatit luati-le membrana, daca exista vreuna peste cochilie. Bagati melcul in apa suficienta in asa fel incat sa fie acoperit. Adaugati 1-2 cesti de sare si ź ceasca de otet la fiecare 50 melci. Mucusul va

face apa alba. Schimbati apa la fiecare 3-4 ore, pana nu va mai ramane nici un pic de mucus. Puneti melcii intr-un vas cu apa rece si puneti-i la fiert timp de 8 minute, dupa care aruncati-i in apa rece. Uscati-i, indepartati intestinul si aruncati partile negre.