7. Prezentarea problemei

7.1. Identificarea cauzelor care au dus la apariţia problemei

Schimbările apărute la nivelul societăţii ca urmare a lungii perioade de trecere bruscă şi-

au pus amprenta asupra familiei şi a şcolii în mare măsură. În perioada ultimilor ani, constatăm

că şcoala românească are tendinţa de a se evalua, în special prin numărul de olimpici, de

premianţi, de licenţiaţi ai învăţământului superior. În acelaşi timp, se manifestă o atitudine de

acceptare cu prea mare uşurinţă a abandonului şcolar, eşecurilor şcolare. Cauzele sunt generate

de:

Condiţia socio-economică:

Situaţia materială – De cele mai multe ori principalul motiv al eşecului şcolar este

sărăcia. Pentru că au o situaţie materială precară părinţii nu-şi pot permite să asigure copilului

necesităţile pentru şcoală. Unele familii nu au măcar condiţii minime de locuit, trăiesc într-o

singură cameră, părinţi şi copii, iar condiţiile de învăţat sunt sub orice critică.

Relaţiile în familie – trebuie să conştientizăm faptul că mulţi copii nu sunt doar victimele

sărăciei ci şi a violenţei domestice; neglijării şi abuzului emoţional, sexual, fizic; lipsei de

comunicare; exploatării prin muncă.

Dezinteresul părinţilor – având destule probleme mulţi dintre părinţi nu sunt interesaţi

dacă copiii lor învăţă sau dacă se integrează în colectivul de copii din clasă şi din şcoală. Sunt

cazuri când chiar părinţii încurajează comportamentul agresiv al copilului învăţându-l că dacă a

fost agresat şi el la rândul lui trebuie să agreseze. Mai sunt cazuri când copii trăiesc întru-un

mediu defavorizat caracterizat prin situaţii tensionate între părinţii lui sau alcoolism. În astfel de

cazuri, părinţii, fără a conştientiza consecinţele pe care le are asupra propriilor copii întreruperea

şcolarizării, indiferent de momentul în care aceasta intervine, îi trimit la muncă pentru a obţine

banii necesari pentru procurarea alcoolului.

Lipsa de comunicare în familie – este cunoscut faptul că prin comunicare se pot rezolva

multe probleme. Atunci când în mediul familial nu există comunicare între părinţi şi copii,

aceştia nu au cui să împărtăşească dificultăţile pe care le au, nereuşind să treacă peste ele şi

regăsindu-se în alte lucruri cum ar fi: droguri, fumat, abandon şcolar şi multe altele lucruri care îi

afectează situaţia lui atât psihică cât şi culturală.

7.2. Efectele nerezolvării problemei asupra grupului ţintă, asupra comunităţii, asupra

societăţii

Nerezolvarea acestei probleme duce la situaţii nefavorabile care necesită intervenţie. Aceste

efecte pun accentul asupra:

Elevilor:

risc de abandon şcolar;

riscul de a deveni copii ai străzii;

creşterea violenţei între copii;

creşterea analfabetismului;

potenţiali cerşetori;

comportament violent;

exploatare copiilor prin muncă.

Comunităţii:

creşterea numărului de delicvenţi şi cerşetori;

creşterea numărului de copii cu handicap;

insecuritatea zonei, mărindu-se numărul de delicvenţi şi posibili infractori;

dezorganizarea familiei şi creşterea violenţei domestice;

formarea unui mediu nefavorabil;

creşterea numărului de săraci;

lipsa iniţiativei la nivel de zonă datorită nivelului cultural scăzut.

Societăţii:

scăderea nivelului de trai;

sărăcie neschimbată;

creşterea numărului viitorilor asistenţi sociali;

zone cu dezvoltare economică scăzută;

rată crescută a violenţei domestice;

analfabetismul ridicat care împiedică procesul de dezvoltare.

7.3. Teorii care explică problema socială identificată

1. Teoria cognitivă a învăţării sociale

Conform teoriei învăţării sociale, copiii învaţă nu doar prin condiţionare clasică şi

operantă, ci şi prin observarea şi imitarea celorlalţi. Într-o serie de studii clasice, Bandura a

arătat că expunând copilul la comportamentul agresiv al altor persoane, acesta va fi predispus să

le imite. Ulterior studiilor iniţiale ale lui Bandura, mulţi cercetători care au explorat învăţarea

copilului prin observare şi imitare au ajuns la concluzia că se pot prelua pe această cale atât

comportamente pozitive, cât şi negative. Descoperind faptul că imitaţia copilului nu este

automată, ci selectivă, teoreticienii învăţării sociale au acordat o atenţie crescută rolului

factorilor cognitivi în observare şi imitaţie.

Dezvoltarea competenţelor cognitive, a expectanţelor şi standardelor spre care aspiră

copilul, credinţele asupra propriei eficienţe şi funcţiile de auto-reglare se formează prin

observarea altor persoane şi prin propriile experienţe. Bandura a sugerat patru seturi de procese

care determină cât de bine va învăţa un copil observând altă persoană. O primă serie de factori

influenţează măsura în care copilul va avea acces la modelul comportamental. În al doilea rând,

abilităţile cognitive specifice implicate în reţinerea informaţiilor preluate joacă un rol important.

În al treilea rând, observatorul trebuie să aibă capacitatea de a reproduce comportamentele

observate. În final, copilul trebuie să fie motivat pentru a reproduce acţiunile modelului.

O importantă distincţie făcută de teoria modelării este cea între achiziţionarea şi punerea

în act a unui model. Un model comportamental poate fi învăţat indiferent de prezenţa sau

absenţă unei întăriri ulterioare. Învăţarea se poate produce atât prin observarea directă a

modelului, cât şi cu ajutorul unui substituit sau prin contactul mediat. Pe această cale se pot

prelua comportamente dar şi reacţii emoţionale precum frica sau bucuria. Atât condiţionarea

clasică şi operantă, cât şi teoria cognitivă a învăţării sociale au avut influenţe foarte puternice

asupra cercetătorilor psihologiei dezvoltării. Explicaţiile cu privire la dezvoltarea copilului în

special cea socială, emoţională şi intelectuală, fac trimiteri la perspectiva învăţării.

2. Teoria dezvoltării cognitive. Jean Piaget

Conform acestei teorii, două persoane cognitive complementare joacă un rol major în

promovarea schimbării şi în sporirea înţelegerii, de către copil, a lumii în care trăieşte. Pe de o

parte, copilul utilizează cunoştinţele pe care le are despre lume ca un cadru pentru absorbirea şi

asimilarea de noi experienţe. Pe de altă parte, copilul modifică baza existentă de cunoştinţe prin

încorporarea de noi informaţii în structurile sale mintale. Prin intermediul procesului de

acomodare, el modifică aceste cadre, ca răspuns la noi stimuli din mediu. Pe măsură ce se

dezvoltă, copilul atinge stadii mai înalte ale înţelegerii lumii prin intermediul interacţiunii dintre

aceste procese complementare. Conform acestei perspective, copilul interpretează în mod activ

şi acordă sens informaţiilor şi evenimentelor cu care vine în contact. El nu este un receptor pasiv

de experienţe modelat prin condiţionare şi recompense, ci caută, în mod activ, experienţe care să

poată fi ultilizate în construirea propriei lumi cognitive. Datorită acestei continui interpretări şi

reorganizări a experienţei, copilul îşi construieşte propria realitate, una care poate diferi de cea

obiectivă percepută de adult. Modul în care copilul organizează noile informaţii depinde de

nivelul său de dezvoltare cognitivă. În modelul lui Piaget, copilul parcurge mai multe etape ale

dezvoltării intelectuale, fiecare etapă fiind caracterizată de modalităţi calitativ diferite de

gândire, de organizare a cunoştinţelor şi rezolvare a problemelor. Procesul de dezvoltare

cognitivă este, conform psihologului elveţian, şi un proces de descentralizare, în care copilul îşi

mută atenţia de pe sine, dinspre experienţa senzorială imediată şi problemele cu o singură

componentă spre o perspectivă mai mult complexă, multilaterală şi abstractă asupra lumii.

7.4. Posibile soluţii pentru rezolvarea problemei

Soluţia propusă este aceea de a crea o legatură şi de a responsabiliza

comunitatea/şcoala /familia ca factori implicaţi direct în formarea elevilor în scopul prevenirii şi

combaterii abandonului şcolar. Este cert că demersul impune corelarea unor strategii

educaţionale în scopul

menţinerii în sistem a elevilor aflaţi în această situaţie, cu strategii de asistenţă socială şi sprijin

financiar.

a. Modalităţi de intervenţie la nivelul comunităţii:

implicarea autorităţilor locale, servicii sociale, ONG-urile, firme, în acţiunea de

prevenire şi combatere a abandonului şcolar;

informarea comunităţii cu privire la situaţia în cauză;

atragerea atenţiei asupra consecinţelor în plan socio-economic la nivelul judeţului, dat

fiind faptul că abandonul datorat sărăciei generează la rândul său sărăcie;

pregătirea şcolară şi profesională deficitară crează ridică rata şomajului şi a situaţiei

financiare precare;

b. Modalităţi de intervenţie la nivelul familiei:

consiliere privind cariera;

învăţarea unor strategii de găsire a unui loc de muncă;

tehnici de rezolvare a situaţiilor de criză;

strategii de monitorizare şi gestionare a traseului educaţional al elevului;

sprijin financiar sub forma de rechizite, îmbrăcăminte, transport şcolar al elevilor din

mediul rural în mediul urban;

realizarea de anchete sociale şi acordarea de asistenţă socială după caz.

c. Modalităţi de intervenţie la nivel de elev:

consiliere psihopedagogică individuală şi de grup;

evaluarea cu teste psihologice în scopul cunoaşterii nivelului de dezvoltare intelectuală

şi personalitatea elevilor;

organizarea unor activităţi de pregătire suplimentară pentru cei care manifestă dificultăţi

de asimilare, precum şi în cazul celor cu lacune în pregătire, datorită absenteismului.

7.5. Argumente pentru necesitatea intervenţie

În acestă şcoală din comuna Roma, localitatea Botoşani s-a constatat de către cadrele

didactice, că unii dintre elevii care provin din familii defavorizate, vin din ce în ce mai rar la

şcoală pentru că părinţii nu le pot oferi minimul necesar pentru a merge la şcoală cum ar fi:

hrană, îmbrăcăminte, rechizite, transport unii dintre ei neputându-le asigura nici condiţiile

minime pentru a trăi în familie. Pentru multe dintre aceste familii sursa de venit permanent

provine din ajutorul social, alocaţiile copiilor şi din muncile sezoniere. De aceea mulţi dintre

aceşti copii sunt folosiţi la deverse munci şi nu sunt îndrumaţi de părinţi să meargă la şcoală.

Spre deosebire de elevii proveniţi din medii socio-familiale favorizate, elevii defavorizaţi

socio-familial nu dispun de o bază social-culturală şi economică cum ar fi: bibliotecă personală,

frecventarea unor spaţii culturale, securitate economică, utilizarea unui limbaj lingvistic

dezvoltat şi acceptat în instituţiile de învăţământ, care să le faciliteze reuşita şcolară, motiv

pentru care se află adesea în situaţia de eşec şcolar, la absenteism, abandon şcolar, performanţe

educaţionale modeste. De aceea prin intermediul centrului nostru de zi vom putea oferi o şansă

acestor elevi defavorizaţi de a se integra în comunitate, de a avea rezultate bune la şcoală, de a

reflecta mai bine asupra viitorului lor profesional, de ai forma ca oameni ai comunităţii noaste.

De asemenea, rata ridicată a şomajului, a sărăciei, şi, uneori, a infracţionalităţii din

comunele, satele defavorizate se transferă şi asupra instituţiei de învăţământ şi se reflectă în rate

ridicate de absenteism, abandon şcolar pe parcursul anului şcolar sau la sfârşit de ciclu de

învăţământ, repetenţie, rezultate şcolare modeste, condiţii de învăţare inadecvate, atât la şcoală,

cât şi acasă, comportamente deviante, toate acestea fiind provocate chiar şi de mediul familial.

Îmbunătăţirea calităţii educaţiei pentru elevii situaţi în zone defavorizate sau care

reprezintă populaţii dezavantajate, implicit ameliorarea rezultatelor şcolare la nivelul educaţiei

de bază, facilitându-se astfel integrarea profesională şi socială. În acest sens, în centrul nostru se

impune dezvoltarea unor programe de educaţie prioritară care să cuprindă strategii de soluţionare

a problemelor alternative educaţionale, suport material şi metodologic suplimentar, implicit noi

modalităţi de formare a elevilor.

Acest centru are rolul de a ajuta atât familiile cât şi şcolile în formarea copiilor. Şcoala îi

ajută pe copii în captarea informaţiilor iar familia ar trebui sa-i ajute pe copii în aprofundarea lor,

dar cum multe familii din comunitate nu au condiţiile şi materialele necesare pentru ca un copil

să se dezvolte fizic, psihic şi educativ, atunci eu voi oferi o mână de ajutor acestor elevi şi

implicit şi familiilor pentru ca să fie mândrii de copiilor.

7.6. Tipuri de intervenţie recomandate pentru rezolvarea problemei

1. Intervenţia personalizată are drept obiectiv modificarea situaţiei clientului prin acţiuni

exterioare la nivelul individului. Aceste acţiuni sunt concepute astfel încât să se obţină cel

mai mare grad de participare a clientului la propria sa schimbare (Cojocaru, 2003, p. 30).

2. Intervenţia structurală presupune acţiunea asupra structurii căreia îi aparţine clientului.

Fiecare client se găseşte pe o anumită poziţie în structura socială (Cojocaru, 2003, p. 34).

3. Dezvoltarea socială locală implică intervenţia de tip comunitar (Miftode, 1999, p. 167).

Astfel, agenţii sociali pun în comun resurse pentru a atinge obiective comunitare.

4. Intervenţia participativă este un tip de intervenţie actuală în serviciile sociale ce

urmăreşte diminuarea distenţelor sociale prin contruirea/reconstruirea unor noi realţii

sociale bazate pe participare.

5. Intervenţia oportinistă are rolul de a construi împreună cu clientul o imagine reală,

adecvată şanselor pe care acesta le are. Ea urmăreşte crearea cadrului pentru egalizarea

şanselor sau chiar pentru maximizarea acestora.

7.7. Prezentaţi demersurile pe care le-aţi întreprins pentru documentare şi sursele

bibliografice

Primul demers care l-am aplicat când am început acest proiect a fost identificarea unei

probleme sociale, după care am încercat să fiu cât mai concisă în cercetarea acestei teme, să fie

o temă cât mai eficientă şi semnificativă, nu să fie o problemă de slab interes, dar în schimb cât

mai originală şi să prezinte o temă adevărată la care să se poată aduce soluţii şi îmbunătăţiri.

Pentru documentarea în vederea elaborării acestei etape am căutat pe Internet diverse

informaţii care să mă ajute la definirea acestei probleme sociale, astfel să pot identifica atât

cauzele care au generat-o cât şi efectele acesteia.

În continuare, pentru rezolvarea punctelor trasate prin paşii de urmat, am consultat alte

titluri prezente în continuare.

Bibliogragie:

1. Cojocaru, Ştefan, Proiecte de intervenţie în asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi,

2003.

2.