CELULA VEGETALĂ Celula este unitatea de bază a tuturor organismelor vii, de la bacterii la om. Deşi apar la toate vieţuitoarele, celulele diferă între ele, în  funcţie de: regn, specie, individ, organ şi ţesut. Cel care a introdus pentru prima oară noţiunea de celulă a fost Robert Hooke în anul 1665.Mult mai târziu,o dată cu perfecţionarea microscopului optic, a devenit posibil şi studiul a câtorva componete celulare precum: membrana, citoplasma, nucleul, vacuolele, etc. Structura celulei plantelor,adică celula vegetală,a fost descrisă de către M. Schleiden în 1838,şi mai apoi a fost descrisă şi celula animală de către T.Schwann în 1839.După puţin timp a luat naştere teoria celulară,care susţine,în principal,că toate plantele şi animalele sunt alcătuite din celele nucleate. Cu toate că nu sunt identice, toate celulele organismelor încadrate în regnul Plante, prezintă elemente comune, care le sunt specifice doar lor. Prin aceste caractere specifice, plantele, prin celula vegetală şi ţesuturile care le alcătuiesc, se diferenţiază faţă de organismele animale sau faţă de cele încadrate în regnurile inferioare (Fungi, Protista, etc.).

Membrana celulară se găseşte la exteriorul citoplasmei,având un strat dublu de fosfolipide. Are rol de protecţie şi mediază schimburile de

substanţe între celulă şi mediu,având permeabilitate selectivă. Membranele celulare contin si proteine. Citoplasma este situata intre membrana celulara si membrana nucleara. In citoplasma sunt situate toate organitele. La organismele procariote nucleul nu este delimitat de o membrana nucleara. La eucariote nucleul are: un invelis nuclear, nucleoplasma, 1-2 nucleoli. Citoplasma este formata dintr-o parte fundamentala si din organite celulare. Din punct de vedere fizico-chimic citoplasma este un coloid. Particulele coloidului absorb apa; coagularea citoplasmei este letala. Citoplasma indeplineste functii vitale. Configuratia moleculara a ADN-ului este de stocare a informatiei ereditare, dar si de transmitere a acesteia in ARN. ADN-ul se gaseste in nucleu, iar ARN-ul in nucleu si citoplasma. ADN-ul detine “instructiunile” care sunt duse de ARN in citoplasma, unde vor fi executate. Ribozomii sunt sferici,liberi sau ataşaţi de reticulul endoplasmatic. Conţin ARN,proteine şi au rol în sinteza proteinelor. Proteinele sunt substante organice cu structuri complicate si cu functii multiple. Ribozomii au fost descoperiţi de savantul american de origine română George Emil Palade. Reticulul endoplasmatic(R.E) este o reţea de canalicule ramificate,care face legătura dintre membrana plasmatică şi membrana nucleului. Are aspect rugos(R.E.R) sau aspect neted (R.E.N).În interiorul acestor canalicule se află o substanţă în continuă mişcare,reticulul având rolul unui aparat circulator intracelular,dar şi un rol mecanic. Aparatul Golgi este aşezat tot în aproprierea nucleului.El este format din nişte cisterne plate în formă de disc,dilatate la capete şi înconjurate de vezicule.Are rol secretor,fiind deyvoltat mai ales în celulele secretoare.Este implicat şi în formarea membranei celulare. Mitocondriile sunt aşezate,de obicei,în jurul nucleului,fiind mai numeroase în celulele cu activitate intensă .Au rol în respiraţia celulară şi sunt considerate ''uzinele enegetice'' a celulei în care are loc oxidarea substanţelor organice ,cu eliberare de energie.Această energie este înmagazinată în moleculele de acid adenozin-trifosforic(ATP),sintetizate prin fosfolirarea acidului adenoyin-difosforic(ADP) sub acţiunea unei enzime,localizată pe cristele mitocondriale. Lizozomii sunt corpusculi foarte mici care stochează peste 40 de enzime digestive.Când membrana lor impermeabilă se rupe,enzimele

sunt puse în libertate şi devin active.Au rol în digestia celulară şi sunt cosideraţi ,,măturători" ai celulelor.Lizozomii se găsesc în număr mare în leucocite şi în celulele îmbătrânite. Nucleul are o formă sferică situat în centrul celulei la celulele tinere şi în lateral la cele senescente.Nucleul este delimitat de o membrană dublă :

a)externă(prezintă pori) ;

b)internă - prin pori se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă.

În interiorul acestei membranese găseşte nucleoplasma,care conţine acizii nucleici. ARN+ADN formează cromozomii.Se află şi 1-2 nucleoli sferici.Vacuolele sunt vezicule pline cu suc vacuolar.Se găsesc şi în celulele animale,dar sunt mici şi au caracter temporar.Poziţia vacuoleor,forma şi numărul lor sunt determinate de vârsta şi tipul de celulă. Peretele celular este specific celulelor plantelor, bacteriilor şi ciupercilor.El se formează cu participa- rea membranei plasmatice, fiind alcătuit din molecule lungi de celuloză grupate în mănunchiuri, înglobate într-o matrice formată din peticină şi hemiceluloză.Peretele celular este o importantă cale de transport,fiind permeabil pentru apă sau alte substanţe solubile. Cloroplastele conţin clorofilă şi au rol în fotosinteză.

Principalele caracteristici structurale ale celulei vegetale, constau din:

-prezenţa unui perete celulozic cu rol scheletic şi de protecţie, care se suprapune membranei plasmatice,existenţa unui lichid intracelular (citoplasma) în care se află toate organitele, -situarea în interiorul celulei a unui nucleu, cu unul sau mai mulţi nucleoli, care coordonează activitatea celulară, intervenind din timp în timp şi în alte funcţii (anabolism, diviziune, transmiterea caracterelor ereditare, regenerare, etc.),-existenţa unor organite cu rol în asimilaţie,  numite plastide (cloroplaste, feoplaste, rodoplaste, amiloplaste),prezenţa în citoplasmă a condriozomilor, care intervin în catabolism, eliberând o cantitate mare de energie.existenţa unor organite numite ribozomi, prin care se realizează sinteza protidelor, prin asamblarea aminoacizilor produşi peparcursul fotosintezei, pe baza informaţiei adusa de ARN de la ADN-ul nuclear,

 - prin prezenţa aparatului Golgi, este posibilă formarea unor macromolecule, precum şi depozitarea acestora,existenţa reticulului endoplasmatic, asigură funcţia imunitară, mecanică şi circulatorie a celulei vegetale.-dezvoltarea foarte pronunţată a vacuolei centrale, care influenţează proprietăţile osmotice ale celulei, reţinând excesul de apă intracelulară.