Cele 7 legi spirituale pentru parinti

2
Cele 7 legi spirituale pentru parinti, Calauzes te-ti copiii catre succes si implinire” si ofera un punct de vedere unic despre cum ar trebui sa devenim mai spirituali si sa ne inspiram copiii in aceasta epoca a vitezei in care sentimentele sunt desuete.  Totul este posibil Stim ca daca ne dorim ceva cu adevarat, pana la urma vom gasi o solutie sa obtinem ceea ce vrem. Iar acest lucru vrem sa il stie si copiii nostri, nu? Nu acest lucru vrem sa il stim si noi? Nu ne spunem si nu le spunem zilnic acest lucru? Cred ca da. Este important sa s tim ca putem sa facem tot ceea ce ne-am  propus atata timp cat mu ncim si ne i ndreptam toate eforturile catre acel ceva. Important este sa credem si cu siguranta vom ajunge acolo. ceasta este prima lectie pe care un copil ar trebui sa o invete in viata. Pentru a primi ceva, trebuie sa dai ceva Iata o regula simpla c are, dupa cum probabil ati vazut, se aplica in aproape orice. Este o lege a ec!ilibrului, o lege pe care le-o insuflam celor mici atunci cand ii invatam sa isi imparta jucariile, dulciurile, etc., nu? Invatati-i pe cei mici sa fie generosi, sa daruiasca din inima pentru ca cel mai frumos sentiment este starea de bine atunci cand facem bine. Atunci cand faci o alegere, iti schimbi intreg viitorul Cum iti vei petrece timpul? "nde vei merge la scoala? Cu cine iti vei petrece timpul? Copiii, la fel ca noi toti de altfel, vor sa faca parte din procesul de luare al deciziilor, nu sa se ia decizii pentru ei si atat. Isi doresc sa stie ca au puterea de a alege pentru ei si ca au oportunitatea de a alege in functi e de dorintele si gandurile lor. Este foarte important sa le oferim copiilor aceasta responsabilitate si de a-i face constienti de puterea pe care o au. Spuneti-le celor mici ce putere au si ce inseamn a fiecare alegere pe care o fac tocmai pentru a inteleg e ce se petrece si pentru a nu lua ca atare ceea ce se intampla. Invata copilul sa nu-l imbratiseze pe N" Este cel mai usor lucru sa spui N" atunci cand nu vrei sa faci ceva, dar acest lucru nu inseamna ca este cea mai buna alegere. Invata-l pe cel mic sa analizeze variantele pe care le are, sa evalueze optiunile care i se prezinta si sa aleaga cea mai buna solutie. Ei trebuie sa stie la fiecare pas pe care il fac ca uneori merita sa muncesti mai mult pentru a obtine ceva si ca a spune N", nu este mereu calea pe care trebuie sa o aleaga. #uteti aplica acest principiu si voi si veti vedea care sunt efectele$ poi imaginati- va ce minune este ca cei mici sa invete aceste lucruri$ Dorinta este primul pas spre ceea ce ne dorim ceasta este o lege simpla dar foarte utila care ne invata pe noi si pe copiii nostri ca atunci cand ne dorim ceva trebuie sa avem rabdare si sa ne gasim calea catre ceea ce ne dorim. Este o lectie care ne invata ce inseamna rabdarea, determinarea si care ne sunt puterile. In plus, este o lectie cu ajutorul careia desc!idem larg oc!ii pentru a fi atenti in jurul nostru si pentru a ne putea indeplini dorintele atunci cand apar oportunitati. Este important in viata fiecarui om sa invete sa aiba rabdare si sa nu isi  piarda speranta ca la un mome nt dat va obtine ceea ce isi doreste. %a, es te greu sa iti vezi copilu l cum

Transcript of Cele 7 legi spirituale pentru parinti

Page 1: Cele 7 legi spirituale pentru parinti

8/16/2019 Cele 7 legi spirituale pentru parinti

http://slidepdf.com/reader/full/cele-7-legi-spirituale-pentru-parinti 1/2

Cele 7 legi spirituale pentru parinti, Calauzeste-ti copiii catre succes si implinire” si ofera un punctde vedere unic despre cum ar trebui sa devenim mai spirituali si sa ne inspiram copiii in aceasta epoca avitezei in care sentimentele sunt desuete.

 

Totul este posibil

Stim ca daca ne dorim ceva cu adevarat, pana la urma vom gasi o solutie sa obtinem ceea ce vrem. Iaracest lucru vrem sa il stie si copiii nostri, nu? Nu acest lucru vrem sa il stim si noi? Nu ne spunem si nule spunem zilnic acest lucru? Cred ca da. Este important sa stim ca putem sa facem tot ceea ce ne-am

 propus atata timp cat muncim si ne indreptam toate eforturile catre acel ceva. Important este sacredem si cu siguranta vom ajunge acolo. ceasta este prima lectie pe care un copil ar trebui sa oinvete in viata.

Pentru a primi ceva, trebuie sa dai ceva

Iata o regula simpla care, dupa cum probabil ati vazut, se aplica in aproape orice. Este o lege aec!ilibrului, o lege pe care le-o insuflam celor mici atunci cand ii invatam sa isi imparta jucariile,dulciurile, etc., nu? Invatati-i pe cei mici sa fie generosi, sa daruiasca din inima pentru ca cel maifrumos sentiment este starea de bine atunci cand facem bine.

Atunci cand faci o alegere, iti schimbi intreg viitorul

Cum iti vei petrece timpul? "nde vei merge la scoala? Cu cine iti vei petrece timpul? Copiii, la fel ca

noi toti de altfel, vor sa faca parte din procesul de luare al deciziilor, nu sa se ia decizii pentru ei si atat.Isi doresc sa stie ca au puterea de a alege pentru ei si ca au oportunitatea de a alege in functie dedorintele si gandurile lor. Este foarte important sa le oferim copiilor aceasta responsabilitate si de a-iface constienti de puterea pe care o au. Spuneti-le celor mici ce putere au si ce inseamna fiecarealegere pe care o fac tocmai pentru a intelege ce se petrece si pentru a nu lua ca atare ceea ce seintampla.

Invata copilul sa nu-l imbratiseze pe N"

Este cel mai usor lucru sa spui N" atunci cand nu vrei sa faci ceva, dar acest lucru nu inseamna ca estecea mai buna alegere. Invata-l pe cel mic sa analizeze variantele pe care le are, sa evalueze optiunilecare i se prezinta si sa aleaga cea mai buna solutie. Ei trebuie sa stie la fiecare pas pe care il fac cauneori merita sa muncesti mai mult pentru a obtine ceva si ca a spune N", nu este mereu calea pe caretrebuie sa o aleaga. #uteti aplica acest principiu si voi si veti vedea care sunt efectele$ poi imaginati-va ce minune este ca cei mici sa invete aceste lucruri$

Dorinta este primul pas spre ceea ce ne dorim

ceasta este o lege simpla dar foarte utila care ne invata pe noi si pe copiii nostri ca atunci cand nedorim ceva trebuie sa avem rabdare si sa ne gasim calea catre ceea ce ne dorim. Este o lectie care neinvata ce inseamna rabdarea, determinarea si care ne sunt puterile. In plus, este o lectie cu ajutorulcareia desc!idem larg oc!ii pentru a fi atenti in jurul nostru si pentru a ne putea indeplini dorinteleatunci cand apar oportunitati. Este important in viata fiecarui om sa invete sa aiba rabdare si sa nu isi

 piarda speranta ca la un moment dat va obtine ceea ce isi doreste. %a, este greu sa iti vezi copilul cum

Page 2: Cele 7 legi spirituale pentru parinti

8/16/2019 Cele 7 legi spirituale pentru parinti

http://slidepdf.com/reader/full/cele-7-legi-spirituale-pentru-parinti 2/2

este nefericit ca nu reuseste sa obtina ceva si tu ii spui mereu ca trebuie sa aiba rabdare, dar trebuie sastii ca tocmai aceasta incurajare simpla ii va reda celui mic increderea, calmul si starea de bine.

Viata nu este o destinatie, este o calatorie frumoasa

m auzit acest sfat de un milion de ori dar si noua ne este greu sa il urmam. In sc!imb, daca le facem

cunostinta copiilor  cu aceasta simpla filosofie de viata, ei se vor dezvolta urmand acest pas si isi vorgasi fericirea in tot ceea ce ii inconjoara, in ceea ce fac, in persoanele din viata lor etc. Nu va fi nimicmai minunat decat sa iti vezi copilul cum se bucura de viata$

Tot ceea ce se intampla, se intampla cu un motiv

 Noi am invatat deja ca nimic din ceea ce se petrece in viata noastra nu este intamplator si ca fiecareeveniment prin care trecem este o lectie. %in fiecare lectie trebuie sa invatam sa vedem partea buna alucrurilor si sa ne bucuram de ceea ce avem. &oaga-l pe cel mic sa se gandeasca la intamplarile dinviata lui de zi cu zi si sa vada urmarile bune pe care le-au avut. %e asemenea, poti sa il rogi sa

analizeze toate lucrurile bune pe care le-a facut si ce impact au avut asupra oamenilor din jur. Copilultrebuie sa invete sa se bucure de lucrurile mici in viata si sa realizeze ca tot ceea ce face el esteimportant pentru el si pentru cei din jurul lui.