1

Pentru fiinþele umane moartea esteun dußman, un subiect caregenereazä fricä ßi suferinþä.

Acestea au încercat mereu sä evite orealitate apäsätoare ßi s-au consolatadesea cu ideea cä omul are un sufletnemuritor, un suflet capabil säsupravieþuiascä morþii. Religiile pägâneale antichitäþii prezintä märturie asupratenacitäþii acestor credinþe. Când puneaumortul în sarcofag, egiptenii îi puneauacolo, câteodatä, nu numai armelepersonale, (de care se considera cä vaavea nevoie în cursul cälätoriei sale dedincolo de moarte), ci ßi soþia ßi servitoriisäi. Religiile nordice susþineau cä pentruluptätorii viteji, cäzuþi în luptä, ar existaun loc numit Walhalla, un loc de glorie ßide särbätoare. Musulmanii credeau cämijlocul sigur de a ajunge în rai era acelade a ucide necredincioßii. Ei mai credeaucä în rai oricine poate sä se bucure de unnumär nelimitat de femei. O credinþäaproape unanimä printre „creßtini“ esteaceea cä dupä moarte se merge la cer.Trebuie sä facem douä observaþii. Înprimul rând, credinþa în nemurireasufletului, într-un fel sau în altul, a fostfoarte räspânditä printre oameni, ceea ceexplicä aßa de ußor faptul cä ea räspundeîn mod evident unei imperioase dorinþe ainimii omeneßti. În al doilea rând, aceastäcredinþä nu are nimic care sä fie în modnecesar ßi exclusiv creßtin, atâta timp câtea s-a räspândit în toate religiile ßi în toatepopoarele.

Dar, ce se va întâmpla dupä moarte?

Unde ar trebui sä cäutäm un räspunsveridic la aceastä întrebare nelinißtitoare?Oare, în filozofiile omeneßti? Dar, la cebun sä întrebi omul despre propriul säudestin? Cum ar putea el sä ßtie adeväruldespre acesta? §i, de altfel, filozofii secontrazic. Nu este evident cä, dacä existäun räspuns definitiv la aceastä întrebare,acesta trebuie sä provinä dintr-o sursäsupraomeneascä ßi, cä altminteri,räspunsul nu ar avea nici o valoare? Dar,unde am putea sä gäsim aceastä sursä?Numai Biblia poate sä räspundä acesteitrebuinþe fundamentale. Carte cu adeväratextraordinarä, chiar unicä în literaturalumii, Biblia pretinde sä explice de omanierä definitivä atâtea probleme deimportanþä esenþialä pentru toþi oamenii,ca: originea lumii ßi a rasei umane,suferinþa, moartea ßi planul divin pentrumântuirea noasträ. Autorii Bibliei nu ßi-auarogat niciodatä gloria de a fi putut säscrie conform propriilor lor cunoßtinþe,deoarece ei s-au numit cu toþii supußii luiDumnezeu, Dumnezeu care vorbea prinei. Iatä deci cä am gäsit aceastä sursäsupraomeneascä de care cu toþii avemnevoie. Dacä Biblia are ceva sä ne spunädespre destinul omului dupä moarte, acestlucru este bine sä-l cunoaßtem.

Dar înainte de toate, existä o eroarefoarte gravä, care trebuie sä fie evitatä.Aceasta constä în faptul de a încerca säînþelegi Biblia pretinzând cuvintelor saleun sens care nu este de loc biblic. Deexemplu, pentru majoritatea oamenilor,cuvântul „suflet“ înseamnä o componentä

CE SE ÎNTÂMPLÄ DUPÄ MOARTE?

2

nemuritoare a personalitäþii umane, caresupravieþuießte morþii, cäci omul numoare cu adevärat ci el continuä säträiascä într-o „lume mai bunä, dincolode ceruri“. În acelaßi timp esteindispensabil de a înþelege adeväratulsens al cuvintelor ebraice ßi greceßti, cares-au tradus prin cuvântul „suflet“, înBiblia româneascä. A proceda într-alt felînseamnä a te läsa inevitabil indus îneroare. Din fericire pentru noi, a precizaadeväratul sens al acestor cuvinte atât deimportante nu este o sarcinä foarte grea.Pe scurt, ceea ce trebuie fäcut este de aläsa Biblia sä se explice ea însäßi, färä aîncerca a impune vreun sens sugerat denoi.

Originea naturii umane

Deoarece noi vrem sä precizäm adeväratanaturä a omului, pare destul de logic säne referim imediat la pasajul din Geneza,în care se vorbeßte despre creaþie:

„§i Domnul Dumnezeu a fäcut peom din þärâna pämântului, i-asuflat în näri suflare de viaþä ßiomul a devenit un suflet viu“(Geneza 2:7).

Iatä o origine destul de umilä: omulfu fäcut din þärânä pentru ca el sä ßtie cuclaritate cä, prin natura sa, el aparþinepämântului. Dar, ce era acea suflare deviaþä pe care Dumnezeu a suflat-o înnärile sale ßi ce este acela un „suflet viu“?Ori, ebraicul nephesh, tradus în acestverset prin cuvântul „suflet“ are sensulde „suflare, respiraþie“ ßi se foloseßtepentru o fiinþä, animal sau om, careträießte prin suflare, prin respiraþie. Deaceea, acest cuvânt se întâlneßte de mai

multe ori în primul capitol al Genezei,tradus prin cuvântul „vieþuitoare“:

„§i Dumnezeu a zis: Sä mißuneapele de vieþuitoare (nephesh) . . .§i Dumnezeu a zis: Sä deapämântul vieþuitoare (nephesh)dupä specia lor . . . §i tuturoranimalelor pämântului, tuturorpäsärilor cerului ßi tuturorvietäþilor care se mißcä pe pämânt,care au în ele o suflare de viaþä(nephesh chaiyah = suflet viu),le-am dat ca hranä toatä iarbaverde . . . “ (Geneza 1:20, 21, 24,30).

Din studiul acestui pasaj, reiese la felde clar cä omul, la fel ca vieþuitoarele,este un „suflet viu“, o creaturä careträießte prin respiraþia sa, având ca ßi eleo „suflare de viaþä“. §i, de vreme ceDumnezeu a dat la fel aceastä suflare deviaþä tuturor vieþuitoarelor, rezultä cäaceasta nu înseamnä în nici un fel cä le-adat nemurire ci pur ßi simplu le-a dataceastä viaþä fizicä ßi naturalä de care sebucurä, färä deosebire, oameni ßi animale.

Oamenii ßi animalele se aseamänä

Numeroase pasaje biblice subliniazäaceastä înväþäturä de o importanþäfundamentalä. Conform acesteia, omul seaseamänä prin natura sa cu animalele. Înintervalul de timp care a precedat potopul,„räutatea omului era mare pe pämânt ßitoatä imaginaþia gândurilor din inima luiera în fiecare zi numai räutate . . . Pämântulera stricat înaintea lui Dumnezeu,pämântul era plin de violenþä . . . cäci oricefäpturä îßi stricase calea pe pämânt“(Geneza 6:5,11-12), pânä-ntr-atât încât nu

3

mai exista un alt remediu decât acela de adistruge aproape complet rasa umanä. Deunde, cuvintele lui Dumnezeu adresate luiNoe:

„§i iatä cä Eu voi face sä vinä unpotop de ape pe pämânt, ca sädistrugä orice fäpturä de sub cer,care are suflare de viaþä; tot ceeste pe pämânt va pieri“ (Geneza6:17).

„Voi ßterge astfel de pe faþapämântului toate fäpturile pe carele-am fäcut“ (Geneza 7:4).

Astfel, „a pierit orice fäpturä care semißca pe pämânt ßi toþi oamenii. Tot ceavea suflare de duh de viaþä în närilesale . . . a murit. Toate fäpturile care eraupe faþa pämântului au fost distruse de laom pânä la vite, pânä la reptile ßi pânä lapäsärile cerului; au fost distruse de pepämânt . . .“ (Geneza 7:21-23).

Sensul acestui limbaj categoric nupoate fi pus la îndoialä: acela cä oameniißi animalele au o soartä identicä. Ei pierîn acelaßi fel. Ideea cä oameniisupravieþuiesc în vreun fel morþii, caurmare a „sufletului lor nemuritor“, nuse gäseßte nicäieri în aceastä naraþiune.

Eclesiastul are un pasaj la fel decategoric:

„Am zis în inima mea cä acestease întâmplä numai pentru fiiioamenilor, ca Dumnezeu sä-iîncerce ßi ei înßißi sä vadä cä nusunt decât nißte animale. Cäcisoarta fiilor oamenilor ßi aanimalelor este aceiaßi; aceiaßisoartä au amândoi: cum moareunul, aßa moare ßi celälalt, toþi au

aceiaßi suflare ßi omul nu întrececu nimic pe animal; cäci totul estedeßertäciune. Toate merg la unloc; toate au fost fäcute din þärânäßi toate se întorc în þärânä . . .“(Eclesiast 3:18-20).

Mai clar decât aßa nu se poate spune.Nu existä aici nici o idee de supravieþuiredupä moarte. În mod asemänätor,psalmistul povesteßte în Psalmul 104 înce mäsurä creaþia animalä ßi umanädepinde de bunätatea lui Dumnezeu:

„. . . toate fiarele pädurilor se punîn mißcare. Puii de lei räcnesc dupäpradä ßi îßi cer hrana de laDumnezeu . . . Omul iese la lucrulsäu ßi la munca sa . . . Toateacestea Te aßteaptä . . . Le iei tusuflarea, ele mor ßi se întorc înþärâna lor.“

§i psalmistul, înþelegând cä aceastäsoartä este împärtäßitä atât de om, cât ßide animale, strigä:

„Voi cânta Domnului cât voi träi,voi cânta psalmi, Domnului meu,cât voi fi“ (Psalm 104:20-21, 23,27, 29, 33).

La fel ßi în Psalmul 49:

„Gândul lor läuntric (al nebunuluißi al prostului; vezi versetul 10)este cä veßnice le vor fi casele . . .Dar, omul pus în cinste nu rämâne,ci este ca dobitoacele care pier“(Psalm 49:11-12).

În ultimul verset al aceluiaßi psalm,se gäseßte o micä parantezä foartesemnificativä: „Omul pus în cinste ßi färäpricepere este ca dobitoacele care pier“(verset 20).

4

Atunci, pentru a fi superioranimalelor, ceea ce-i trebuie omului, este„priceperea“. Lucru ce nu înseamnänumai de a avea capacitatea de gândire,ci de a avea ßi putere de înþelegere alucrurilor spirituale. Iatä deci explicaþiadin Geneza 1:26:

„§i Dumnezeu a zis: Sä facem omdupä chipul Nostru, dupäasemänarea Noasträ.“

Omul nu a fost de la început dotat cuun „suflet nemuritor“, ci, mai curând cucapacitatea de a înþelege valorile morale,capacitate de care animalele nu dispun.

Putem concluziona cä natura fizicä aomului este identicä cu cea a animalelor.De asemenea, cä amândoi träiesc prinrespiraþie ßi cä dupä moarte „ei se întorcîn þärânä“. Însä omul ar putea sä ajungäla o „pricepere“, care l-ar putea facesuperior animalelor.

Morþii färä cunoßtinþä

Înainte de toate, Biblia este logicä. Devreme ce omul înceteazä totalmente säträiascä din momentul morþii sale, el numai poate sä gândeascä, nici sä simtä, nicisä reacþioneze în vreun fel; el este färäcunoßtinþä. Este ceea ce ne spuneEclesiastul: „. . . De aceea este ßi nebunieîn inima fiilor oamenilor, tot timpul câtträiesc. §i dupä aceea? Se duc la ceimorþi. Cäci, pentru cel care este împreunäcu cei vii, este nädejde; cäci un câine viuface mai mult decât un leu mort. Cei viimäcar ßtiu cä vor muri; dar cei morþi nußtiu nimic ßi nu mai au nici o räsplatä,fiindcä pânä ßi amintirea li se uitä. §idragostea lor, ßi ura lor, ßi invidia lor, demult au ßi pierit, ßi ei niciodatä nu vor

mai avea parte de tot ce se face sub soare“(Eclesiast 9:3-6).

Dacä un suflet nemuritor ar ficontinuat sä existe dupä moarte, nu ar fitrebuit sä credem cä acesta va fi parteaesenþialä a omului? Deci, cum sä afirmämcä persoana moartä nu mai are nicidragoste, nici urä? Nu se crede în modobißnuit cä mortul este mai apt säserveascä lui Dumnezeu dupä decesulsäu, decât înainte? Cum a putut, deci,psalmistul sä scrie:

„Întoarce-te Doamne, elibereazä-mi sufletul (= viaþa mea).Mântuießte-mä, pentru îndurareaTa! Cäci în moarte nu esteaducere aminte de Tine; ßi înLocuinþa Morþilor cine Te valäuda? (adicä în mormânt)“ (Psalm6:4-5).

Regele Ezechia, care era în pragulmorþii, primeßte de la Dumnezeu acestcuvânt, prin prorocul Isaia:

„. . . cäci vei muri ßi nu vei träi“(Isaia 38:1).

S-a arätat Ezechia bucuros înaßteptarea ascensiunii sale la cer, pentrua-i servi acolo mai bine Dumnezeuluisäu? Ba, din conträ. „Nu voi mai vedeape Domnul, pe Domnul, în pämânturilecelor vii; cu acei ce locuiesc unde totul aîncetat sä fie, nu voi mai vedea vreun om. . . Îmi simt firul vieþii täiat ca de unþesätor, care m-ar rupe din þesätura lui“(Isaia 38:11-12).

Dupä ce Dumnezeu i-a prelungit viaþa,Ezechia a exclamat:

„. . . Tu ai gäsit pläcere sä-mi scoþisufletul (viaþa), din groapa

5

nimicirii (mormântul) . . . Cäci, nuLocuinþa Morþilor te laudä, numoartea te särbätoreßte ßi cei cares-au coborât în groapä nu mainädäjduiesc în adevärul Täu.Cel viu, da, cel viu Te va läuda, camine astäzi“ (Isaia 38:17-19).

Dovezile din aceste pasaje nu admitnici un fel de îndoieli: morþii nu mai suntîn stare sä mai ßtie nimic.

Este deci absolut firesc (dupäexprimarea biblicä) sä spunem cä morþii„dorm“. În Daniel, cap. 12, se aflä unuldin pasajele cele mai categorice dinîntreaga Biblie. Prorocul prezice pentrusfârßitul lumii „un timp de strâmtorare,cum n-a mai fost de când sunt popoareleßi pânä la vremea aceasta“ (Daniel 12:1).§i prorocul adaugä, vorbind din noudespre aceeaßi epocä: „Mulþi dintre ceicare dorm în þärâna pämântului se vortrezi: unii pentru viaþa veßnicä ßi alþiipentru rußine ßi dispreþ veßnic“ (Daniel12:1). Câtä claritate existä în acest pasaj!Morþii rämân în þärâna pämântului. Fiindfärä cunoßtinþä, ei dorm pânä într-unanumit moment. Aceasta este o expresiefiguratä care se observä de nenumärateori în Noul Testament. „Lazär, prietenulnostru, doarme . . .“, spune Isusdiscipolilor säi. Isus vorbise despremoartea lui, adaugä evanghelistul (Ioan11:11,13). §tefan, martirizat de cätreevrei, „a adormit“ (Faptele Apostolilor7:60). „Nu voim, fraþilor, sä fiþi înnecunoßtinþä despre cei care au adormit“,scrie Pavel cätre tesaloniceni (Notä:„aceia care dorm“ sau „aceia care suntmorþi“) (1 Tesaloniceni 4:13).

În alte pasaje asemänätoare, diverse

versiuni ale Bibliei nu traduc întotdeaunaîntr-o variantä exactä originalul grec,tälmäcind „sunt morþi“. Putem cita, caexemplu, versiunea abatelui Crampon,care a tradus mai exact cuvântul grec,deoarece în original este vorbaîntotdeauna despre ideea de adormire.

„Cäci, dacä credem cä Isus a muritßi a înviat, tot aßa credem cäDumnezeu va aduce înapoi,împreunä cu El, pe cei ce auadormit în Isus“ (Adicä, El va înviadin mormânt pe fidelii Säi supußi,adormiþi) (1 Tesaloniceni 4:14).

„Noi cei vii care rämânem pânä lavenirea Domnului, nu vom lua-oînaintea celor care au adormit“(1Tesaloniceni 4:15). (Adicä, cei viinu vor primi räsplata lor înainteacelor morþi. Cu siguranþä cäapostolul nu credea ca morþii sä-ßifi primit räsplata în cer).

„(Isus) s-a arätat la peste cinci sutede fraþi deodatä, dintre care cei maimulþi sunt încä în viaþä, iar unii auadormit“, scrie Pavel, corintenilor(1 Corinteni 15:6).

„§i dacä Christos n-a înviat,credinþa voasträ este zadarnicä, voisunteþi încä în päcatele voastre ßiatunci, într-adevär, cei care auadormit în Christos, au pierit“ (1Corinteni 15:17-18).

(Ce pasaj tulburätor! Dacä Christosn-a înviat, chiar cei care cred în El suntpierduþi!)

„Dar acum, Christos a înviat dintrecei morþi, pârga celor adormiþi“(1 Corinteni 15:20).

6

Aceastä märturisire impresionantä numai lasä loc nici unei îndoieli. Morþii,fiind färä cunoßtinþä, dorm în þärânapämântului. Ei au uitat tot ceea ce se facepe pämânt sau în cer.

Ínvierea morþilor

Dacä n-ar exista aici, pentru slujitorul luiDumnezeu, nici o altä perspectivä, decâtsomnul cel veßnic al mormântului, acestaar fi avut cu adevärat de ce sä fie disperat.Dar, pasajul deja citat din Daniel (12:1),lasä sä se perceapä, în modul cel mai clarcu putinþä, posibilitatea unei vieþi noi:

„Mulþi dintre cei care dorm înþärâna pämântului se vor trezi: uniipentru viaþa veßnicä, ßi alþii pentrurußine ßi dispreþ veßnic.“

Aceasta este înväþätura despreînvierea morþilor ßi a judecäþii, binecunoscutä celui ce studiazä NoulTestament. De altfel, aceasta nu era oînväþäturä sträinä credincioßilor dintimpurile strävechi. Avraam, somat sä-ßijertfeascä fiul, era gata sä se supunä.Citim în Epistola cätre Evrei:

„(Avraam) socotea cä Dumnezeupoate sä-l învieze chiar ßi dintrecei morþi“ (Evrei 11:19).

„Dumnezeule, cine este ca Tine?“exclamä psalmistul, „dar ne vei daiaräßi viaþa ßi ne vei scoate dinadâncurile pämântului“ (Psalm71:20).

Sintagma „adâncurile pämântului“este un ebraism pentru „mormânt“.Psalmistul credea deci în învierea dinmorþi. Isus s-a folosit de un limbaj foarteasemänätor celui din Daniel 12:1:

„. . . vine ceasul când toþi cei dinmorminte vor auzi glasul Lui (alFiului Omului) ßi vor ießi din ele:cei care au practicat binele, pentruînvierea vieþii, iar cei care au fäcuträul, pentru învierea judecäþii“(Ioan 5:28-29).

Nu va fi vorba de a coborî drepþii dincer, ci de a-i învia acolo unde ei se vorgäsi, în morminte, în þärânapämântului (Daniel 12:1), pentru ca eisä primeascä marea recompensä: viaþaeternä.

Orice cititor atent al Noului Testamentßtie cä dogma învierii morþilor joacä unrol important în epistolele apostoluluiPavel.

„Cäci însußi Domnul, cu un strigätde strângere laolaltä, cu glasularhanghelului ßi cu trâmbiþa luiDumnezeu, Se va coborî din cer ßiîntâi vor învia cei morþi înChristos“ (1 Tesaloniceni 4:16).

În prima sa epistolä cätre corinteni,apostolul Pavel a consacrat un întregcapitol, celebrul capitol 15, pentru acombate teza unora, cä n-ar exista înviereßi pentru a insista asupra caracteruluiliteral pe care l-ar avea acest evenimentsurprinzätor.

Încä odatä în plus, noi putem säapreciem logica Bibliei. Deoarece omulnu träießte decât prin respiraþie, atuncicând Dumnezeu îi ia suflarea, el moareßi doarme în pämânt. Dacä trebuie sä-ßireia viaþa, evident cä aceasta se va facenumai prin trezire, prin înviere. Însä, dacä„sufletul nemuritor“ se bucurä deja defericirea cereascä, la ce-ar fi bunä înviereatrupeascä? Un suflet plin de puritate ßi

7

de spiritualitate ar trebui sä se coboaredin „strälucitorul säu läcaß“, pentru a seuni cu resturile putrezite ale unui trup decarne? Este suficient numai sä lansezi oasemenea idee pentru a vedea ridicolulacesteia. Din conträ. Înväþätura biblicäeste rezonabilä ßi concordä în modadmirabil cu experienþa umanä. Se simteîntreaga forþä a judecäþii divine: „dar dinpomul cunoßtinþei binelui ßi räului sä numänânci, cäci în ziua în care vei mâncadin el, vei muri negreßit“ (Geneza 2:17)ßi „Ín sudoarea feþei tale sä-þi mänâncipâinea, pânä te vei întoarce în pämânt,cäci din el ai fost luat; cäci þärânä eßti ßiîn þärânä te vei întoarce“ (Geneza 3:19).

Se înþelege de asemenea, pentru cedupä încälcarea poruncii de cätre Adamßi Eva, îngerii au împiedicat pe vinovaþi„sä-ßi întindä mâna sä ia ßi din pomulvieþii, sä mänânce din el ßi sä träiascä înveci“ (Geneza 3:22).

Dacä noi credem cä aceastä moartepronunþatä asupra lui Adam ßi asupraEvei, nu era decât o formä în virtutea„sufletului lor nemuritor“, nu am puteanoi sä-l învinuim pe Dumnezeu de fraudäßi minciunä? Aceasta este o concluzie deneimaginat! Pentru cä omul nu este decâto suflare, slab de trup ßi de duh, cinevaapreciazä urgenþa încurajärii divine,adesea repetatä, de a alege ßi a respingeräul:

„. . . þi-am pus înainte“, a spusMoise israeliþilor „viaþa ßi moartea,binecuvântarea ßi blestemul . . .“(Deuteronom 30:19).

„§i le-a zis: Duceþi-vä în toatälumea ßi predicaþi Evanghelia laorice fäpturä! Cine va crede ßi va

fi botezat, va fi mântuit; dar cinenu va crede, va fi condamnat“(Marcu 16:15,16).

Aceasta este alegerea, creatoare denelinißti, care se impune oricärui individcare cunoaßte Cuvântul lui Dumnezeu.Aceasta este convingerea decäderii saleßi a naturii sale coruptibile ßi în acelaßitimp, un avertisment de a se supuneCreatorului säu, pentru a putea sämoßteneascä în final, viaþa veßnicä.

„Da, dar . . .“

Cititorul atent, recunoscând întru-totulforþa märturiei biblice, deja citatä, ar puteasä se întrebe în mod firesc dacä în Biblienu existä pasaje care par sä susþinä tezanemuririi sufletului. Trebuie spus deîndatä cä existä un numär infim de pasajeavând aceastä aparenþä. Noi vom examinaîn continuare douä pasaje, dintre cele maibine cunoscute, douä cazuri date caexemplu mereu de aceia care vor sä lefoloseascä drept probe pentrudemonstrarea tezei mai sus amintite.Înainte de a le examina în detaliu, am facebine sä ne reamintim înväþätura biblicä,deja parcursä, despre mortalitateafundamentalä ßi completä a omului,înväþäturä pe care evident nu am putea-oneglija, din raþiuni foarte importante. Deasemenea trebuie sä ne päzim întotdeaunasä citim texte färä a studia contextul lor.Termenii biblici trebuiesc citiþi în sensbiblic ßi nu într-alt sens. Acestea nu suntdecât precauþii rezonabile care ne vorajuta sä evitäm erorile. Cititorul va fipoate puþin surprins sä constate cä odatäsupuse unui asemenea examen, textelealese de cätre adepþii teoriei nemuririisufletului, nu susþin deloc acestä tezä.

8

Cazul tâlharului rästignit aläturi deIsus este poate cel mai semnificativ. Secunosc detaliile. (A se vedea Luca23:39-43). Simþind cä i se apropiemoartea, tîlharul se întoarse spre Isus ßiîi zise:

„Adu-Þi aminte de mine Doamne,când vei veni în împäräþia Ta!“

§i Isus i-a räspuns:

„Adevärat îþi spun cä astäzi vei ficu Mine în rai.“

Pentru cei care susþin teza nemuririisufletului, întreaga valoare a acestui pasajdepinde de timpul împlinirii promisiuniifäcute de Isus, räufäcätorului. Însä, dacänumai reflectäm puþin, ne däm seama cädificultäþile nu lipsesc. Mai întâi, acestpasaj pare sä susþinä o idee care estecontrarä, în totalitate, înväþäturii generalea Bibliei, în conformitate cu numeroaselepasaje, citate anterior.

Apoi, unde era Isus, dupä moartea sa,în acea zi? La cer? Trebuie sä admitemceea ce Biblia ne relateazä:

„Cäci, dupä cum Iona a stat treizile ßi trei nopþi în pântecelepeßtelui cel mare, tot aßa FiulOmului va sta trei zile ßi trei nopþiîn inima pämântului“ (Matei12:40).

„Inima pämântului“ este un idiotismebraic, care înseamnä „în mormânt“. Deobicei se aduc obiecþii cä aceastäafirmaþie nu s-ar aplica decât trupului luiIsus ßi cä sufletul lui era în alt loc. Dar,trebuie sä se recunoascä sincer, mai întâicä termenul suflet, conform pasajelor dejacitate, nu înseamnä decât „viaþä“ ßi nucomportä în nici un fel ideea nemuririi.

Apoi, cä „sufletul“ sau viaþa, sau persoanalui Isus era cu siguranþä în mormânt peparcursul celor trei zile ßi nu în alt loc.

„Cäci nu vei läsa sufletul MeuLocuinþei Morþilor ßi nu veiîngädui ca Sfântul Täu sä vadäputrezirea“ (Faptele Apostolilor2:27).

Petru, care citeazä aici un Psalmprofetic, explicä (în versetul 31), cä Davidvorbea în acest Psalm de învierea luiChristos, zicând: „sufletul Lui nu va filäsat Locuinþei Morþilor“, sau, mai corect,dupä originalul grecesc: „sufletul Säu nuva fi päräsit“.

Nimeni nu se mai poate îndoi cä, dupämoarte, sufletul lui Isus era în mormânt,de unde acesta a fost mântuit în momentulînvierii Sale. Cuvântul „rai“ are deasemenea pentru cititorii moderni, un sensceva mai diferit uzului biblic. Acest sensmodern, admiþând ideea unei locuinþe încare morþii se bucurä de o fericire veßnicä,este de fapt un sens foarte vechi deoareceel ßi-a avut originea în religiile pägâneale antichitäþii. În Vechiul Testamentcuvântul „pardes“ este de origine persanäßi înseamnä în ebraicä „grädinä“:

„mi-am fäcut grädini (pardes) ßiparcuri“ (Eclesiastul 2:5);

„mlädiþele tale sunt o grädinä(pardes) . . .“ (Cântarea Cântärilor4:13).

De o importanþä capitalä sunturmätoarele douä pasaje:

„§i se va spune atunci: Þara aceastapustiitä a ajuns ca grädina (pardes)Edenului“ (Ezechiel 36:35).

„Tot astfel, Domnul va mângâia

9

Sionul . . . El va face pustia Lui caEdenul ßi pämântul lui uscat ca ogrädinä (pardes) a Domnului“(Isaia 51:3).

Aici, este vorba despre epocainstaurärii împäräþiei Domnului, epocä încare Palestina se va asemäna, datoritäfertilitäþii sale, cu o grädinä, cu un„pardes“, va fi un rai. Astfel înþeles,räspunsul dat de Isus tâlharului, devinemai clar:

„Adu-þi aminte de mine“, a zistâlharul, „când vei veni înîmpäräþia Ta!“

Trebuie subliniat faptul cä tâlharul nuse aßtepta sä plece de pe pämânt pentrua-l întâlni pe Isus într-un alt loc. El seaßtepta ca Isus sä vinä sä domneascä.Altfel spus, el cunoßtea profeþiileprorocilor despre instaurarea împäräþieilui Dumnezeu pe pämânt. Isus îl asiguräpe tâlhar cä dorinþa lui va fi îndeplinitä.

„Adevärat îþi spun cä astäzi vei fi cuMine în rai“, ceea ce echivaleazä cu aspune: „în împäräþia Mea“.

Dar, ce înseamnä cuvântul „astäzi“?Aici, trebuie sä se þinä cont de faptul cäîn diferite versiuni ßi manuscrise,punctuaþia este un fenomen destul derecent. Aceasta nu exista înainte desecolul al IX-lea d.C. În manuscrisulgrecesc, cuvintele sunt scrise în felulurmätor:

ADEVÄRATÎÞISPUNCÄASTÄZIVEIFICUMINEÎNRAI

Cititorului îi va fi greu sä decidä cumva trebui sä citeascä. Fie: „Adevärat îþispun, astäzi vei fi cu Mine în rai“, fie„Adevärat îþi spun astäzi, vei fi cu Mine

în rai.“ Dar, este foarte clar, cä aßezândvirgula înainte sau dupä cuvântul astäzi,aceasta înseamnä a schimba în întregimesensul cuvântului. Ori, în textul grecesc,cazul este mai favorabil celei de-a douaversiuni (Adevärat îþi spun astäzi, vei ficu Mine în rai“), ceea ce nu este cazul întraducerea româneascä. În NoulTestament nu lipsesc expresiiasemänätoare în care traducätorul nu aezitat sä alipeascä adverbul „astäzi“verbului precedent ßi nu verbului urmätor.Un asemenea exemplu îl întâlnim înFaptele Apostolilor 26:29:

„ . . . sä dea Dumnezeu ca nunumai tu, ci toþi care mä ascultaþiastäzi, sä fiþi aßa cum sunt Eu . . .“

Stilul acestei exprimäri seamänäîntru-totul aceluia din pasajul pe care noitocmai l-am examinat.

În sfârßit, nu este färä importanþä säconstaþi cä Isus se folosea în cuvintelesale, de o expresie ebraicä: „Eu îþi spunastäzi“, din care, mai mult de patruzecide exemple se întâlnesc într-o singuräcarte, Deuteronomul. Aceasta este oafirmaþie solemnä.

În definitiv, sensul pasajului estedestul de clar. Tâlharul l-a rugat pe Isussä-l ajute sä intre în împäräþia pe careacesta o va instaura pe pämânt. Isus i-aräspuns solemn cä dorinþa lui i se varealiza. Luat astfel, pasajul concordäadmirabil cu înväþätura Bibliei ßidificultäþile dispar.

Sä examinäm acum pilda bogatuluinemilostiv ßi a säracului Lazär, al cäreiconþinut cititorul îl va gäsi în Luca16:19-31.

Mai întâi, avem noi de-a face cu o

10

pildä sau cu o istorie adeväratä? În primulverset al aceluiaßi capitol, citim: „§i Isusa mai spus ucenicilor Säi: era un ombogat, care avea un administrator . . .“

Färä îndoialä cä, în continuare, vaurma o pildä. §i în versetul 19, numai Isusvorbeßte ucenicilor säi: „§i iatä un ombogat . . .“

Anumite detalii ale acestei povestiri,luate literal, ar da un oarecare aer deneverosimilitate. Se poate crede cuadevärat cä drepþii ßi nedrepþii vor merge,dupä moarte, în douä locuri diferite darîn acelaßi timp atât de apropiate unul dealtul, încât ei pot conversa între ei? §i cädrepþii contemplä, färä sä se emoþioneze,spectacolul celor nedrepþi daþi pradächinurilor focului neiertätor? §i cä uncredincios ca Lazär sä fie în sânul luiAvraam? Nu ne rämâne decât säîntocmim o listä cu asemenea discordanþepentru a înþelege cä aici avem de-a facecu o parabolä.

În plus, aceasta este o parabolä în careDomnul Isus nu a inventat detaliile.Evreii, reântorßi în Palestina în secoleleal VI-lea ßi al V-lea înainte de Christos,dupä exilul babilonian, au adus cu eicredinþe noi, inspirate nu din Sfintele lorScripturi ci din religia pägânä aînvingätorilor lor, babilonienii. JosefusFlavius scrie în primul secol al ereinoastre o istorie israelitä în care segäseßte, printre altele, o expunere foartedetaliatä a credinþelor iudaicecontemporane. Conform acestora,sufletele drepþilor ßi nedrepþilor erauþinute în „Hades“ (cuvânt grecesc careînseamnä „Iad“) unde ele erau plasate peseama îngerilor. Drepþii erau dußi în sânul

lui Avraam iar nedrepþii într-un loc desuferinþä, ceea ce nu-i împiedica sä poatävorbi unii cu alþii. Nu ne rämâne decât säluäm în considerare astfel de idei pentrua observa o uimitoare asemänare careexistä între ele ßi detaliile paraboleiistorisite de Isus. Devine deci clar cä Isus,povestind aceastä parabolä, se servea deideile fariseilor înßißi.

În concluzie, este necesar ca acesteidei sä fie în mod obligatoriu adevärate?Nu, evident. Cäci Isus spunea parabolelenu pentru a fi acceptate ca adevärate toatedetaliile din care ele erau compuse, cipentru a face de fiecare datä sä iasä înrelief o lecþie fundamentalä. Un astfel deexemplu este în pasajul de mai jos în care,în ultimul verset, Isus adresa evreiloravertismentul cel mai solemn:

„Dacä nu ascultä pe Moise ßi peproroci, nu vor fi înduplecaþi nicichiar dacä ar învia cineva dintrecei morþi“ (Luca 16:31).

Isus, care condamna adesea tradiþiilefariseilor, se folosea în aceastä paraboläde propriile lor credinþe pentru a-i reducela täcere. Cine nu se mirä de aceastämetodä! Dupä ce le spusese parabolasemänätorului, Isus le-a zis ucenicilor Säi:

„Vouä v-a fost dat sä cunoaßteþitainele Împäräþiei lui Dumnezeu,dar celorlalþi li se vorbeßte în pilde,ca mäcar cä väd, sä nu vadä ßi,mäcar cä aud, sä nu înþeleagä“(Luca 8:10).

Celor care þineau neapärat sä-ßi apereideile lor false, el i-a läsat sä rämânä îneroare. Aßa este cazul fariseilor. Ceisinceri vor cäuta sä înþeleagä cuvintele

11

lui Isus. Lor le va fi dat sä cunoascämisterele Împäräþiei lui Dumnezeu.

Trebuie sä recunoaßtem deci cä niciun pasaj, o datä cercetat ßi înþeles, nususþine teza nemuririi sufletului. Acelaßilucru reiese ßi din alte versete citate dincând în când de cätre apärätorii acesteiteze. Un examen atent dezväluieîntotdeauna cä aici nu este nimic referitorla nemurirea sufletului. Aceasta este odogmä despre care Biblia nu nepomeneßte nimic.

REZUMAT

Din studiul de mai sus rezultä faptul cä odoctrinä foarte räspânditä, consideratä debazä în creßtinätate, aceea de a ßti cä omulposedä un suflet nemuritor e o doctrinäîn totalitate falsä. §i mai trebuie ßtiut cäurmärile care decurg din ea sunt foartegrave.

Mai întâi, crezându-se deja înzestraþiîntr-un fel oarecare cu nemurire, oameniiau tendinþa de a se considera drept foartepreþioßi în faþa lui Dumnezeu, în virtuteasimplului fapt cä sunt oameni. Eroaregrosolanä! Aceastä constatare estecontrarä întru-totul înväþäturii Bibliei.Dupä Cuvântul lui Dumnezeu, omul estefäcut din þärânä, þärânä în care acesta seva întoarce dupä moarte, din cauza naturiisale päcätoase ßi muritoare. Aceasta nuva fi decât atunci când el va înþelege cuadevärat aceastä dogmä fundamentalä ßiîßi va da seama în acelaßi timp de micimeaßi de puþina sa valoare. Numai atunci elva fi cu adevärat în stare sä se apropie deDumnezeul säu.

Rezultä de asemenea cä Purgatoriul

este un mit inspirat din religia pägânä aantichitäþii iar cultul „sfinþilor“ este opierdere de timp, ca sä nu zicem mai räudespre aceasta, deoarece sfinþii, nefiinddecât oameni, ei „dorm în þärânapämântului“ (Daniel 12:2), ca ßi restulumanitäþii muritoare.

Apoi nemurirea se reveleazä ca un„dar gratuit“ al lui Dumnezeu, dar careeste acordat numai în anumite condiþii.De aici rezultä importanþa capitalä de aßti care sunt aceste condiþii ßi de acunoaßte înväþätura Bibliei, înväþäturä,care singurä poate sä ne instruiascä despreacestea. „Voi fi sfinþit în cei ce se apropiede Mine“, spune Dumnezeu lui Israel, înLevitic 10:3. Cum poate omul päcätos ßimuritor sä-ßi aroge dreptul de a punepropriile sale condiþii pentru a se apropiade Creatorul säu?

În sfârßit, noi suntem acum în starede a înþelege bine caracterul indispensabilal sacrificiului lui Isus Christos. MoarteaFiului lui Dumnezeu nu a fost un gestzadarnic. El nu s-a supus uriaßei încercäria „crucii“ pentru „a salva“ pe oameniideja dotaþi cu suflet nemuritor, care nu arfi avut nevoie de sacrificiul säu. Iatä lace absurditate ne conduce credinþapopularä. Adevärul este cä oamenii aunevoie în realitate de mântuire, mântuirecare le este oferitä numai prin credinþa înDomnul Isus Christos. „În nimeni altulnu este mântuire, cäci nu este sub cer altNume dat oamenilor în care trebuie sä fimmântuiþi“ (Faptele Apostolilor 4:12).

Sufletul întregii Evanghelii esteaceastä „putere a lui Dumnezeu pentrumântuirea fiecäruia care crede“ (Romani1:16).

12

Dar, cum sä înþelegem lucrarea luiChristos, färä a înþelege necesitateaabsolutä a mântuirii pentru membrii uneirase umane decäzute ßi muritoare?

Cä aceastä falsä credinþä s-a räspânditîn lumea aßa-zisä creßtinä în aßa fel încâtmulþi oameni sunt indußi în eroare, nu estede mirare! Oamenii nu au respectatniciodatä un timp mai îndelungatadevärurile divine. Ei le-au schimbatîntotdeauna ßi le-au denaturat. Sä nereamintim avertismentul solemn lansat deapostolul Pavel:

„Cäci va fi un timp când oameniinu vor suferi înväþätura sänätoasä,ci . . . îßi vor întoarce urechea dela adevär ßi se vor îndrepta cätrebasme“ (2 Timotei 4:3-4).

Filozofiile omeneßti, laice sauconfesionale, nu au nici o valoare prin eleînsele. Noi sä ne läsäm numai în seamaCuvântului lui Dumnezeu, Cuvânt careeste singur capabil sä ne instruiascä ßi säne lumineze släbiciunile noastre naturaleßi, în acelaßi timp, sä ne facä sä ßtimcondiþiile de neânlocuit ale mântuirii prinIsus Christos.

Iatä mai jos o selecþie a câtorva pasajedin multitudinea de pasaje din Biblie, încare se spune cä sufletul omenesc estemuritor:

„. . . el sä fugä . . . pentru ca nucumva räzbunätorul sângelui . . .sä-l loveascä de moarte . . .“ (Ebr:

„sä nu-i omoare sufletul“)(Deuteronom 19:6-7).

„. . . l-a lovit aßa încât i-a pricinuitmoartea“ (Ebr: „de a-i omorîsufletul säu“) (Deuteronom19:11).

„Sä mor împreunä cu filistenii!“(Ebr: „Ca sufletul meu sä moarä!“)(Judecätori 16:30).

„. . . îßi pierd sufletul . . .“ (Ebr:„Sufletul lor moare“) (Iov 36:14).

„Cäci tot la generaþia pärinþilor säiva merge . . .“ (Ebr: „sufletul vamerge“) (Psalm 49:19).

„. . . nu le-a cruþat sufletul de lamoarte . . .“ (Psalm 78:50).

„. . . Sufletul care päcätuießte,acela va muri“ (Ezechiel 18:4).

Ebraicul nephesh—„suflet“ seîntâlneßte de 754 ori în VechiulTestament. În 326 din aceste pasaje seafirmä cä sufletul este supus morþii. Înalte 203 pasaje, cä el este în pericol demoarte. În 123 pasaje, cä este salvat de lamoarte, ceea ce înseamnä cä moarteasufletului este posibilä.

Grecescul psukhe se întâlneßte de 106ori în Noul Testament. De 45 de ori,psukhe—„sufletul“ este supus morþii. De29 de ori, el este în pericol de moarte. De16 ori, el este salvat de la moarte.

(Citate extrase din Glosar despresuflet, de Waller.)

F. T. PEARCE

TRADUCERE: MIRCEA CHIRCU