Ce-ar fi fost daca Hitler ar fi invins (Cotidianul 24 iulie 1996)

Ce-ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, dacă Hitler ar fi cucerit Anglia, sau măcar ar fi supravietuit prăbuşirii Reich-ului? O serie de filme pe această temă au fost prezentate pentru prima oară in Germania, marcând cea de-a 51-a comemorare a capitulării. Intitulat "Ce s-ar fi intâmplat dacă...", ciclul în cauză a putut fi văzut la Muzeul National de Istorie din Berlin. Micul festival sui generis a început cu "It happened here" ("S-a întâmplat aici" — aici, adică în Anglia ocupată), ficţiune lipsită de iluzii despre ţara sa invinsă şi nazificată a regizorului Kevin Brownlow. Proiectia de la Berlin a insemnat o premieră: era pentru întâia dată când acest film a putut fi văzut în întregime. Lansat în 1966, filmul lui Brownlow a rulat la el acasă într-o versiune amputată. Rupând-o cu imaginea flatantă a unui popor viteaz şi tenace, regizorul a făcut-aici portretul unei Britanii orwelliene, ai cărei cetăţeni colaborează plini de zel, din convingere sau din instinct de supravietuire, cu ocupantul hitlerist. Cedând propagandei naziste, ei intră în organizaţii politice de mase. Evreii sunt închiși în ghetouri, iar trupele germane defilează prin fata Big Ben-ului. În sanatorii, infirmierele injectează o otravă refugiatilor polonezi care cred că vor fi îngrijiti. "Englezii au fost indignaţi văzând filmul şi nu m-au iertat până în ziua de azi", povesteşte acum regizorul, prezent la gală. "In anii `40, multă lume credea, la noi, că naţional-socialismul nu e o idee rea... Oricine s-ar fi putut afla în situaţia pe care o vedeti în filmul meu". "Aştept fascinat reactiile dumneavoastră", s-a adresat el malitios publicului. France Presse consemnează că opiniile acestuia din urmă cu privire la verosimilitatea filmului au fost divergente. "Mentalitatea britanică n-ar fi permis niciodată aşa ceva", a spus unul dintre spectatori. "Existenţa cotidiană sub ocupatie a fost prezentată intr-un mod realist", aprecia un altul. Pentru organizatorii berlinezi, obiectivul a fost însă atins. Până acum, nici un producător german n-a îndrăznit să se lanseze în asemenea filme. "Multă vreme, din motive totodată morale şi politice, germanilor le era imposibil să-şi imagineze victoria lui Hitler", comentează istoricul german de film Michael Esser. "Pentru genul acesta de filme trebuie şi un pic de ironie, iar asta nu e chiar partea tare a cinematografului nostru", adaugă el. Un alt film, intitulat "Eu, Justiţia", a fost realizat de cehul Zbynek Brynych în 1967, in timpul Primăverii de la Praga. Este povestea unui complot împotriva lui Hitler, pe care câţiva ofiteri nazişti îl ascund într-o clinică în 1946, când are loc procesul de la Nurnberg. Decizând să-l judece ei inşişi, îl torturează pe Fuihrer organizându-i un simulacru de execuţie. Hitler poate fi văzut urlând şi implorându-şi călăii înaintea ghilotinei, în scene grotesc-fantastice. Un alt mare succes al genului politic-fiction, "Fatherland", al jurnalistului britanic Robert Harris, care imaginează vizita lui John F. Kennedy în Berlinul nazist al anilor 60, lipseşte, în schimb, din retrospectiva berlineză, deoarece muzeul n-a putut să-şi procure adaptarea TV difuzată in SUA. Fantezia realizatorilor prezenti la Berlin a operat şi cu materialul oferit, de alte dictaturi: Japonia amenintând Hollywood-ul în timpul celui de-al doilea război mondial ("1941" de Steven Spielberg) — sau sovieticii invadând Statele Unite ("Zorii roşii", de John Milius). Cam în acelaşi timp cu proiecţiile de la Muzeul National German, la Cannes rula, în cadrul "Săptămânii internationale a criticii", "The empty mirror", o productie americană semnată de Barry J. Hershey, în care putea fi văzut dr. Sigmund Freud făcând şedinte de psihanaliză cu pacientul său Adolf Hitler. După cum se vede, subiectul continuă să-i intereseze pe cineaşti. Traducere si comentariu Dan Predescu