Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte...

10
Din acest an, conform unei legi adoptate în anul 2016, fermierii crescători de animale care au concesionat sau închiriat de la primării suprafețe de pășuni și pajiști permanente ar fi trebuit să primească subvenții pentru respectivele suprafețe doar dacă pentru aceste suprafețe au fost întocmite amenajări pastorale. (Continuare în pagina 4) Salariile teleormănenilor sunt printre cele mai mici din țară. Mai exact, în Teleorman salariul mediu brut este cu aproape 825 de lei mai mic decât în restul țării. Avem puține locuri de muncă, iar ele sunt și prost plătite. Aceasta este concluzia care se poate trage din ultimul buletin informativ al Statisticii Teleorman. Potrivit datelor, teleormănenii sunt printre cei mai prost plătiți români. (Continuare în pagina 4) Vineri, școala va fi închisă pentru dezinfecția finală 12 cazuri de TBC au fost confirmate până ieri, 26 septembrie, la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Roșiorii de Vede. Potrivit conducerii ISJ Teleorman, două dintre cazuri au contactat boala din familie, unde există câte un membru bolnav de TBC, restul cazurilor fiind confirmate în urma anchetei epidemiologice desfășurată de Compartimentul de Epidemiologie din cadrul DSP Teleorman și Dispensarul TBC Roșiorii de Vede. Inițial, toți elevii și cadrele didactice din clasele în care au fost depistate cazurile s-au prezentat la Dispensarul TBC Roșiorii de Vede pentru analize. Ulterior, testările pentru TBC i-au vizat pe toți cei care- și desfășoară activitatea la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Roșiorii de Vede, elevi, cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic. Potrivit directorului executiv al DSP Teleorman, Mioara Comana, “astăzi (n.r. marți, 26 septembrie) am avut de testat 680 de copii”. Conform aceleiași surse, vineri, 29 septembrie, “școala va fi închisă pentru efectuarea unei dezinfecții finale, mult mai puternică decât cele trei dezinfecții pe care le-am făcut anterior”. M. MEILĂ Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume Anul XI, serie nouă, nr. 2792, Miercuri 27 Septembrie 2017, preţ 0,75 lei COTIDIAN INDEPENDENT E-mail: ziarulmara@email.com www.ziarulmara.ro () 1 EUR 4.5990 lei ($) 1 USD 3.8912 lei 1 XAU 163.4968 lei (£) 1 GBP 5.2434 lei (Gramul de aur) 7 2 Încep înscrierile la examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2018 Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Roșiori de Vede Salarii cu peste 825 lei mai mici pentru teleormăneni Neîntocmirea amenjamentelor pastorale îi va lăsa fără subvenții pe suprafață pe crescătorii de animale Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman: „E carte, e film la bibliotecă”

Transcript of Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte...

Page 1: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

D i n a c e s t a n , conform unei legi adoptate în anul 2016, fermierii crescători de an ima le ca re au c o n c e s i o n a t s a u închiriat de la primării suprafețe de pășuni și pajiști permanente ar fi trebuit să primească s u b v e n ț i i p e n t r u respectivele suprafețe doar dacă pentru aceste suprafețe au fost întocmite amenajări pastorale.

(Continuare în pagina 4)

S a l a r i i l e teleormănenilor sunt printre cele mai mici din țară. Mai exact, în Teleorman salariul mediu brut este cu aproape 825 de lei mai mic decât în restul țării.

Avem puține locuri de muncă, iar ele sunt ș i p r o s t p l ă t i t e . A c e a s t a e s t e

concluzia care se poate trage din ultimul buletin informativ al Statisticii Teleorman. Potrivit datelor, teleormănenii sunt printre cei mai prost plătiți români.

(Continuare în pagina 4)

Vineri, școala va fi închisă pentru dezinfecția finală

12 cazuri de TBC au fost confirmate până ieri, 26 septembrie, la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Roșiorii de Vede.

Potrivit conducerii ISJ Teleorman, două dintre cazuri au contactat boala din familie, unde există câte un membru bolnav de TBC, restul cazurilor fiind confirmate în urma anchetei epidemiologice desfășurată de Compartimentul de Epidemiologie din cadrul DSP Teleorman și Dispensarul TBC Roșiorii de Vede.

Inițial, toți elevii și cadrele didactice din clasele în care au fost depistate cazurile s-au prezentat la Dispensarul

TBC Roșiorii de Vede pentru analize.Ulterior, testările pentru TBC i-au vizat pe toți cei care-

și desfășoară activitatea la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Roșiorii de Vede, elevi, cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic.

Potrivit directorului executiv al DSP Teleorman, Mioara Comana, “astăzi (n.r. marți, 26 septembrie) am avut de testat 680 de copii”.

Conform aceleiași surse, vineri, 29 septembrie, “școala va fi închisă pentru efectuarea unei dezinfecții finale, mult mai puternică decât cele trei dezinfecții pe care le-am făcut anterior”.

M. MEILĂ

Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus

Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume

Anul XI, serie nouă, nr. 2792, Miercuri 27 Septembrie 2017, preţ 0,75 leiCOTIDIAN INDEPENDENT

E-mail: [email protected] www.ziarulmara.ro

(€) 1 EUR 4.5990 lei

($) 1 USD3.8912 lei

1 XAU 163.4968 lei

(£) 1 GBP 5.2434 lei

(Gramulde aur)

7

2

Încep înscrierile la examenul național

de definitivare în învățământ,

sesiunea 2018

Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Roșiori de Vede

Salarii cu peste 825 lei mai mici pentru teleormăneni

Neîntocmirea amenjamentelor pastorale îi va lăsa fără subvenții pe suprafață pe crescătorii de animale

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman:

„E carte, e film la bibliotecă”

Page 2: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

2 EVENIMENT - ACTUALITATE

Biblioteca Județeană „Marin Preda”, în colaborare cu Centrul socio-cultural Femina 2005, a organizat marți, 26 septembrie 2017, începând cu ora 10,00, a doua proiecție de film din acest an.

Acțiunea s-a desfășurat sub genericul „E carte, e film la bibliotecă”, manifestare care a debutat în luna mai a anului 2014, proiecțiile de film aducând publicului în fiecare an două ecranizări de succes, una din literatura română, cealaltă din literatura universală.

Prima etapă a ediției din acest an a avut loc în luna aprilie, când a fost proiectat filmul „Ciuleandra”, o ecranizare a romanului lui Liviu Rebreanu.

Filmul care a fost prezentat publicului pe 26 septembrie este ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce.

Scriitoarea a debutat în anul 2002, dar succesul l-a cunoscut în 2012, cu romanul „Înainte să te cunosc”, care a fost tradus în peste 30 de limbi.

Compania americană MGM a obținut drepturile de ecranizare în luna ianuarie a anului 2013, filmul fiind lansat pe 23 mai 2016, la New York. Rolurile principale au revit actorilor Emilia Clarke și Sam Claflin.

Înaintea proiecției filmului au fost prezentate publicului cărțile scrise de Jojo Moyes, pe care biblioteca teleormăneană le posedă, iar după vizionarea filmului au avut loc discuții despre film și despre cârțile prezentate.

Această manifestare a avut loc la Centrul de Formare al Bibliotecii Județene „Marin Preda”, în fața unui public iubitor de artă.

Cornelia RĂDULESCU

Senatul a adoptat, în ședința de marți, OUG 52/2017 privind restituirea taxei auto, prin care se reglementează restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru mașini, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de

mediu." P r i n o r d o n a n ț a d e

urgență se prevede restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor de bani reprezentând taxa specială p e n t r u a u t o t u r i s m e ș i autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa

pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, actualizate cu dobânda prevăzută în Codul d e p r o c e d u r ă f i s c a l ă , calculate de la momentul achi tăr i i taxei până la momentul restituirii efective", a explicat secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Attila Gyorgy.

Actul normativ are în v e d e r e n e c e s i t a t e a a r m o n i z ă r i i l e g i s l a ț i e i naționale cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și evitarea posibilei declanșări a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru al UE.

B e n e f i c i a r i i a c e s t e i ordonanțe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială p e n t r u a u t o t u r i s m e ș i autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG 50/2008, aprobată cu m o d i f i c ă r i p r i n L e g e a 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea 9/2012, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de OUG 9/2013, aprobată cu modificări prin Legea 37/2014.

De prevederile ordonanței vor beneficia contribuabilii cărora nu li s-au restituit banii până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe și care vor solicita restituirea în scris organului central f iscal competent, până la 31 august 2018.

Plenul Senatului și-a însușit raportul comun al Comisiilor de mediu și de buget și a adoptat ordonanța în calitate de primă Cameră sesizată cu 86 voturi "pentru". Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

SC Mara Prod Com SRL angajează distribuitori mezeluri, conserve, carne și produse din carne.

Solicitanții trebuie să dețină permis de conducere categoria B.Relații la telefon: 0766/279/773

Anunţ

Restaurantul Riviera din cadrul Complexului Mara angajează picoli și ospătari.Relații la telefon: 0723/148/613 sau la sediul Restaurantului Riviera (Zona

Ștrand Peco)

Anunţ

SC MARA PROD COM SRL angajează economist și contabil, de preferat cu experiență în muncă.

Relații la telefon: 0247/314.575.

Anunţ

SC Mara Prod Com SRL angajează șoferi cu vârste între 18-30 de ani, categoria minim B.

Anunţ

Ziua Mondială a Turismului este sărbătorită în fiecare an la data de 27 septembrie, începând cu anul 1980.

Pe 27 septembrie 1970 a fost adoptat statutul Organizației Mondiale a Turismului, instituție specializată a ONU, care promovează dezvoltarea turismului și reunește 155 de state. Acesta este motivul pentru care data de 27 septembrie a fost aleasă pentru celebrarea turismului.

În fiecare an Organizația Mondială a Turismului militează pentru importanța turismului în dezvoltarea economică și socială a statelor. Turismul este important și pentru relațiile interculturale internaționale.

OMT are un rol important în promovarea dezvoltării durabile și accesibilitatea turismului, acordând o atenție deosebită țărilor în curs de dezvoltare.

Organizația Mondială a Turismului este agenția ONU care coordonează promovarea la nivel mondial a turismului responsabil, durabil și accesibil. Ea este compusă din 155 de state membre cu drepturi depline, 6 membri asociați și peste 400 de membri afiliați din sectorul privat, educațional și public.

România face parte din OMT din anul 1975, fiind membru fondator. Țara noastră a deținut Președinția Consiliului Executiv al Organizației Mondiale a Turismului din 23 octombrie 2012 până la sfârșitul lunii august a anului 2013.

Cornelia RĂDULESCU

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman:

„E carte, e film la bibliotecă”

27 septembrie, Ziua Mondială a Turismului

OUG 52/2017 privind restituirea taxei auto, adoptată

Page 3: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

POLITIC - ADMINISTRATIV3

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, susține că procurorii au număr foarte mare de dosare în lucru și că ministerele care ar putea sprijini activitatea Direcției nu dau curs solicitărilor primite. În medie, un procuror se ocupă de 80 de dosare penale.

„Volumul de activitate în DNA crește în fiecare an. Avem peste 10.000 de dosare de gestionat cu aproximativ 120 de procurori. Fiecare procuror are cam 70-80 de dosare în lucru. Nu poți să lucrezi în 80 de dosare o dată. Nu ai cum fizic să faci acest lucru. Fiecare procuror are unul sau doi polițiști care-l ajută în activitate. Acum, ne confruntăm cu o altă situație: la o parte dintre polițiștii care au lucrat în DNA timp de șase ani expiră acel termen de detașare”, a explicat Laura Codruța Kovesi în interviul acordat Europa FM.

Șefa DNA a dat și un exemplu concret: a cerut ministrului Carmen Dan detașarea a cinci polițiști, dar răspunsul a fost negativ.

„Am cerut Ministerului de Interne să ne detașeze un număr de cinci polițiști. De obicei, aceste cereri se semnau după o săptămână, după două săptămâni. Avem cereri din iunie, avem cereri din august la care nu am primit răspuns. Am avut o discuție instituțională cu doamna ministru, care mi-a explicat că au o situație mai deosebită, că au fost foarte multe pensionări și că resursele în minister sunt altele și că trebuie să-și prioritizeze activitatea în funcție de resursele ministerului. Sigur, replica mea a fost că, sigur, e decizia dumneaei, dar nu cred că cinci oameni care ar trebui să lucreze în DNA influențează într-un mod categoric activitatea Ministerului de Interne, care are zeci de mii de angajați, da?”, a declarat Kovesi.

Potrivit procurorului șef al DNA, nici Ministerul Justiției nu sprijină Direcția în ceea ce privește suplimentarea personalului. „Avem peste cinci reveniri la Ministerul Justiției, încă de anul trecut, după ce a apărut decizia Curții Constituționale, în care am spus că trebuie suplimentate resursele umane, că avem nevoie de oameni. Am primit 40 de posturi anul trecut, de anul trecut până în acest an, în luna august, am făcut patru-cinci reveniri la Ministerul Justiției pentru a fi sprijiniți”, a precizat Kovesi.

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele opt luni ale acestui an cu un deficit de 6,5 miliarde lei, reprezentând 0,78% din PIB, în creştere de peste două ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care ritmul de creştere a cheltuielilor, trase în sus mai ales de salariile bugetarilor, a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate luni seară pe site-ul Ministerului Finanţelor.

După primele şapte luni, bugetul consolidat avea un deficit de 5,1 miliarde lei, reprezentând 0,63% din PIB, ceea ce indică un deficit de circa 1,4 miliarde lei în luna august.

În primele opt luni ale anului trecut, bugetul general consolidat al statului a înregistrat un deficit de 0,41% din PIB sau 3,1 miliarde lei.

Principalul motiv al execuţiei bugetare slabe din primele opt luni ale acestui an a fost creşterea încasărilor la buget într-un ritm inferior ritmului de creştere a cheltuielilor.

„Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 160,4 miliarde lei, reprezentând 19,2% din PIB, au fost cu 8,9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. (...) Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 166,9 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 11% faţă de primele opt luni ale anului trecut”, arată raportul bugetar lunar.

Pe categorii de venituri, creşteri importante au fost înregistrate în primele şapte luni la încasările din contribuţiile sociale (+16,6%), din impozitul pe salarii şi venit (+10,4%), din venituri nefiscale (+14%) şi din venituri din capital (+13,4%)..

„Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 6,4% faţă de perioada similară din 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale. Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 66,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost – volum - rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în raport.

Încasările din TVA s-au redus în primele opt luni cu 1,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce, în primele şapte luni, scăderea a fost de cu 4,6%.

Încasările din accize au fost cu 5,2% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Totodată, sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 7 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în primele şapte luni de 166,9 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ceea ce reprezintă o încetinire faţă de primele şapte luni, când rata de creştere era de 11,4%.

Cheltuielile de personal au crescut cu 21,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a majorările salariale acordate în a doua parte a anului trecut şi la începutul acestui an.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, subvenţiile sunt în creştere cu 4,6%, în timp ce cheltuielile cu asistenţa socială au urcat cu 11,3%.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 10,5 miliarde lei, respectiv 1,3% din PIB, în scădere cu 29,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când au fost 14,9 miliarde lei (2% din PIB).

În 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, însă ultimele date ale Eurostat arată că, pe metodologia europeană ESA 2010, deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB anul trecut.

Guvernul PSD-ALDE a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut, şi pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.

Astfel, deficitul bugetar a fost prevăzut la 24,1 miliarde lei, reprezentând 2,96% din PIB pe metodologia cash şi 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o creştere economică de 5,2%.

Statul a cheltuit cu 6,5 miliarde de lei mai mult decât a încasat în

primele 8 luni ale anului

Liderul deputaților liberali Raluca Turcan a anunțat, marți, în plenul Camerei, depunerea unei moțiuni simple, inițiată de PNL și USR, intitulată "Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie și descurajare".

"Este o moțiune simplă î n d r e p t a t ă î m p o t r i v a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, și ca reacție la un management defectuos, lipsit de profesionalism, extrem de politizat, care a marcat în Ministerul Transporturilor cel puțin două recorduri. Unul este legat de rectificarea bugetară când aproape jumătate din fondurile alocate Ministerului Transporturilor au fost tăiate.

De asemenea, al doilea record este legat de blocarea unor proiecte mari de infrastructură, cum sunt autostrada Sibiu —

P i t e ș t i , A u t o s t r a d a Transilvania sau Târgu Mureș — Iași — Ungheni, care sunt

compromise și cu termene de finalizate complet depășite", a precizat Raluca Turcan.

B i rou l Permanen t a l

Camerei Deputaților urmează să ia o decizie în privința dezbaterii moțiunii simple.

Senatul a adoptat, în ședința plenului de luni, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 59/2017 privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru anumite categorii socio-profesionale.

Pensiile de serviciu se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată, prevede ordonanța.

Actul normativ reglementează astfel pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, auxiliar din

instanțe și Parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului și Camerei Deputaților.

În 4 august, Guvernul a adoptat OUG 59/2017 privind modificarea și completarea

unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precizând că aceste măsuri erau necesare în contextul în care Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creșteri anuale semnificative în următorii ani, ceea ce ar fi generat, implicit, actualizarea

pensiilor de serviciu cu sume ce ar fi putut produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat actul normativ cu 81 de voturi pentru, 21 de abțineri și unul împotrivă. Camera Deputaților este for decizional.

Activitatea DNA, sabotată de Guvern

Ce le reproșează Kovesi miniștrilor Toader și Dan

Moțiune simplă inițiată de PNL și USR pe tema infrastructurii de transport

Senat: OUG 59/2017 privind pensiile de serviciu, adoptată

Page 4: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

(urmare din pagina 1)Dat fiind faptul că în marea majoritate a

unităților administrativ teritoriale nu au fost întocmite astfel de amenajamente pastorale, termenul de aplicare a respectivei legi a fost amânat până la data de 31 decembrie 2017. Ceea ce înseamnă că din anul 2018 consiliile locale nu vor mai putea concesiona sau închiria crescătorilor de animale suprafețe de pășuni și pajiști permanente dacă pentru respectivele suprafețe nu sunt întocmite amenajări pastorale.

Din datele Ministerului Agriculturii rezultă faptul că până la această dată nu au fost întocmite amenajări pastorale decât într-un număr restrâns de unități administrativ teritoriale, fapt ce ar trebui să îngrijoreze atât conducerile primăriilor și consiliile locale, dar și pe crescătorii de animale care închiriază pajiști permanente de la administrațiile publice locale. Și o spunem încă odată că în situația nefinalizării proiectelor de amenajamente pastorale până la data de 31 decembrie 2017, fermierii crescători de animale nu vor mai putea reînoi contractele de concesiune ori închiriere

și în consecință nu vor mai primi subvenții pentru suprafețele de pășuni și pajiști permanente.

Bani i necesar i pent ru în tocmirea amenajamentelor pastorale pe suprafețele de pășuni și pajiști permanente sunt asigurați de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Elaborarea studiilor, respectiv a planurilor de fertilizare și a măsurilor ameliorative a pajiștilor necesare întocmirii amenajărilor pastorale intră în sarcina oficiilor județene de studii pedologice și agrochimice – OSPA și Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protcția Mediului - ICPA București. Direcțiile Agricole județene au avut sarcina de a sprijini acțiunile de întocmire a amenajărilor pastorale, acestea repartizând în fiecare unitate administrativ teritorială câte un specialist, care deține și funcția de membru în grupul de lucru, aceștia având sarcina de a grăbi ritmul de lucru dar și de a certifica corectitudinea datelor care stau la baza întocmirii amenajamentelor pastorale.

George ZAVERA

4 SOCIAL - ECONOMIC

(urmare din pagina 1)Dacă la nivel național câștigul mediu brut a fost de

aproximativ 3329 lei, teleormănenii au câștigat cu 25la sută mai puțin decât conaționalii lor. Adică salariul mediu brut în județul nostru a fost cu 828 de lei mai mic decât în restul țării.

” Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul judeţului Teleorman, în luna iulie 2017 a fost de 2501 lei, mai mic cu 24,9% (- 828 lei) faţă de salariul mediu brut pe economie, şi cu 2,6% (+ 64 lei ) peste realizările lunii precedente.

Pe ramuri de activitate, în luna iulie 2017, s-a realizat un câştig mediu brut de: 2549 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, cu 7% (-192 lei) mai mic faţă de realizările pe ţară şi cu 1,4% (-36 lei) sub realizările lunii anterioare; 2037 lei în industrie şi construcţii, cu 32% (- 959 lei ) sub realizările pe ţară şi cu 2,4% (+ 47lei) peste realizările lunii anterioare; 2780 lei in activitatea de servicii, cu 21,7% (- 770 lei) mai mic faţă de realizările la nivel de ţară şi cu 3,2% (+ 85 lei) peste realizările lunii anterioare.

Comparativ cu luna iulie 2016, câstigul salarial mediu brut a crescut cu 20% (+ 422 lei), la nivel de judeţ.”, se arată în ultimul buletin statistic.

Dar această creștere se datorează majorărilor salariale și a creșterii salariului minim pe economie.

Datele lunare privind câştigul salarial sunt obținute printr-o cercetare statistică selectivă.

C. DUMITRACHE

Salarii cu peste 825 lei mai mici pentru teleormăneni

Neîntocmirea amenjamentelor pastorale îi va lăsa fără subvenții pe suprafață pe crescătorii de animale

Luna iulie a fost una bună în ceea ce privește nașterile înregistrate în județul nostru. Mai exact, s-a înregistrat naşterea a 228 copii, cu 24 mai multe decât în luna iunie 2017.

Din păcate, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în aceeași lună a fost de 468, cu 22 mai puţine decât în luna iunie 2017.

Asta înseamnă un sporul natural negativ ( -240 persoane).”Numărul născuţilor vii a fost mai mic cu 52 în luna iulie

2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 29 mai mare faţă de luna iulie 2016.

Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2017 (- 240 persoane), cât şi în luna iulie 2016 ( (-159 persoane)”, se

arată într-un comunicat de presă al Statisticii TeleormanAm stat fosrte bine din punctul de vedere al căsătoriilor. La

oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna iulie 219 căsătorii, cu 48 mai multe decât în luna iuniei.

În tot acest timp, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 37 divorţuri, cu 5 mai mic decât în luna precedentă.

” Numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2017, cu 34 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost, în luna iulie 2017, cu 6 mai mare decât în luna iulie 2016.”, se mai arată în comunicatul respectiv.

Când vorbim despre principalele motive de divorț, românii înregistrează o ”tradiție” la capitolul violență și consum de alcool. De câțiva ani buni, una dintre cauzele obișnuite ale încheierii unui mariaj a devenit munca în străinătate a unuia dintre parteneri sau chiar a ambilor. Lipsa comunicării sau incompatibilitatea la nivel de educație sau stil de viață reprezintă alte elemente decisive în soarta unei căsnicii.

C.D.

La Casa Județeană de Pensii Teleorman a fost făcută repartizarea biletelor de tratament pentru seria 14 din acest an. În baza solicitărilor depuse la Casa Județeană de Pensii, urmându-se procedura de alocare automată a biletelor, în cadrul acestei serii au fost repartizate 253 de bilete de tratament. De astfel de b i le te de t ratament beneficiază pensionarii și alte pe r soane as i gu ra te î n sistemul public de pensii. Beneficiarii acestor bilete de t ratament vor p leca în stațiunile balneare în intervalul 28-31 octombrie, în funcție de data înscrisă pe fiecare bilet.

Deși ne aflăm în plin sezon de toamnă, anotimp în care temperatur i le sunt în p e r m a n e n t ă s c ă d e r e , pensionarii teleormăneni au op ta t pen t ru b i le te de

tratament atât în stațiunile balneoclimaterice de la munte, cât și în stațiunile de pe litoralul M ă r i i N e g r e . A u f o s t repartizate bilete de tratament

p e n t r u s t a ţ i u n i l e balneoclimaterice : Olănești, Că l imăneșt i , Căc iu la ta , Buziaș, Herculane, Felix,

Covasna, Vatra Dornei, Govora, Pucioasa, Slănic Prahova, Slănic Moldova, Tușnad, Sinaia, Sovata și Amara, dar şi în staţiunile de

pe litoralul Mării Negre : Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord și Eforie Sud.

George ZAVERA

Natalitatea, nupțialitatea, dar și mortalitatea, în creștere

Inginerii sunt din nou la mare căutare pe piaţa muncii din România. Pe lângă informaticieni, firmele oferă 12 mii de locuri de muncă pentru ingineri mecanici sau chimişti. Multe firme au cerut conducerii Universității Politehnica din Bucureşti să înceapă cursurile mai repede, pentru că așteaptă studenţii în practică.

Cei 33.000 de studenţi de la Politehnica din Bucureşti au venit mai repede la cursuri anul acesta. Cei care au intrat în primul an spun că ingineria le oferă multe oportunităţi de angajare.

Anual, Politehnica din Bucureşti scoate la concurs aproape 6.000 de locuri.

În această săptămână, 253 teleormăneni vor pleca în stațiunile balneoclimaterice

Senatul a aprobat, luni, plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului la o limită maximă de 8.500 lei lunar.

Prevederea va fi aplicată începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.

Conform noii prevederi, aprobate prin ordonanță în luna august de Guvern, indemnizația lunară pentru creșterea copilului

va fi stabilită ca și până acum, respectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă.

Indemnizația pentru creșterea copilului, plafonată la 8.500 lei lunar

Inginerii, din nou la mare căutare în România

Page 5: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

5

Page 6: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

6

Page 7: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

În mai puțin de două săptămâni se finalizează etapa de înscrieri la examenul de definitivat în anul școlar 2017-2018. Cadrele didactice care vor să susțină examenul se pot înscrie la unitățile de învățământ până pe 9 octombrie 2017, conform calendarului de desfășurare a examenului.

Tot până la această dată, dosarele înscrise vor fi transmise inspectoratelor școlare, verificate și avizate.

Potrivit calendarului făcut public de Ministerul Educației și postat și pe site-ul ISJ Teleorman, până la data de 31 octombrie 2017, candidații vor afla dacă dosarele de înscriere au fost admise sau respinse de către comisiile județene de examen, comisii ce vor fi constituite până săptămâna viitoare, mai exact până în 2 octombrie. Urmează ca până la începutul lunii iunie 2018 să se desfășoare inspecțiile de specialitate, iar în data de 18 iulie 2018 să aibă loc proba scrisă a examenului.

Primele rezultate ale examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2018 vor fi făcute publice în data de 24 iulie 2018. Cadrele didactice nemulțumite de rezultate pot depune contestații până pe 25 iulie 2018, acestea urmând

să fie soluționate până pe 27 iulie 2018. Pe 27 iulie 2018 vor fi afișate rezultatele finale,

iar tabelele nominale cu candidații admiși și situția completă a acestora vor ajunge la Ministerul Educației până în data de 3 august 2018.

Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Cei care nu au promovat examenul de definitivare în învățământ se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată anterior susținerii examenului, a stagiului de practică cu durata de un an școlar.

Candidatii pot sustine examenul național pentru definitivare în învățământ, fără taxă, de cel mult trei ori. Participările ulterioare la examen sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite de către Ministerul Educatiei Nationale.

La examenul de definitivare în învățământ, sesiunea 2017, după afișarea notelor la proba scrisă, dintre cei 90 de candidați din județul Teleorman care au participat la proba scrisă, aproximativ 60 au obținut medii de promovare.

M. MEILĂ

7 EDUCAŢIE - CULTURĂ - SĂNĂTATE

Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de către furnizorii de îngrij ir i medicale, persoane f iz ice sau juridice autorizate și evaluate în condițiile legii pentru acordarea acestor tipuri de servicii, alții decât medicii de familie. Acești furnizori au încheiate contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru servicii de îngrijiri medicale la domiciliu.

Îngrijirile medicale la domiciliu se acordă pe baza unei recomandări, ținând seama de starea de sănătate a asiguratului și d e s t a t u s u l d e performanță ECOG al acestuia.

Medicii de specialitate d in ambu la to r iu l de specia l i ta te, inc lus iv m e d i c i i d e f a m i l i e , r e c o m a n d ă î n g r i j i r i medicale la domiciliu numai ca o consecință a consultaț iei medicale raportate la Casa de Asigurări de Sănătate.

În funcție de statusul de pe r f o rman ță ECOG, bolnavul poate fi: incapabil să desfășoare activități casnice, fiind imobilizat în fotoliu sau în pat peste 50% din timpul zilei și necesitând sprijin pentru îngrijirea de bază (statusul de performanță ECOG 3) și complet imobilizat în pat, dependent total de altă persoană pentru îngrijirea de bază (statusul de performanță ECOG 4).

Î n C o n s i l i u l d e administrație al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, care a avut loc miercuri, 25 septembrie 2017, s-au stabilit criteriile de prioritate pentru îngrijiri medicale la domiciliu.

Primul criteriu se referă la pacienții care necesită îngrijiri medicale prin următoarele proceduri c o d i f i c a t e c o n f o r m legislației, astfel: 2.1, 2.2, 2.3, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 12, 13, 14,15, 16, 17, 18, 28,29, 30.

În cadru l aces tu i

criteriu se realizează o d e p a r t a j a r e p r i n punctarea diferențiată în funcție de scorul ECOG: ECOG 3= 5 puncte și ECOG 4= 10 puncte.

Se consideră prioritate și se punctează cu 10 p u n c t e a f e c ț i u n i l e oncologice, afecțiunile cardiovasculare severe (infarct miocardic acut mai nou de 3 luni, insuficiență cardiacă decompensată, arteriopatie obliterantă la membrele superioare), diabet zaharat complicat (arteriopatie, neuropatie, nefropatie), amputație a membrelor inferioare mai recente de 3 luni, afecțiuni neurologice cu deficiență motor ie ș i a fec ț iun i ortopedice cu deficiență motorie.

Criteriul al doilea se referă la toate cazurile, f ă r ă p r o c e d u r i l e menționate la primul criteriu.

În cadru l aces tu i criteriu se realizează o d e p a r t a j a r e p r i n

punctarea diferențiată în funcție de scorul ECOG: ECOG 3= 5 puncte și ECOG 4= 10 puncte.

Se consideră prioritate și se punctează cu 10 puncte aceleași afecțiuni ca la primul criteriu.

Î n p r i o r i t a t e a solicitărilor se ține cont de data înregistrării la CAS, de gradul de dependență (au prioritate pacienții cu starea gravă, iar în condiții de egalitate se ține cont de criteriul cronologic) și de diagnostic.

Dosarul pentru îngrijiri medicale la domiciliu va conț ine documentele medicale din care să reiasă diagnosticul și starea pacienților (scrisori medicale, bilete de ieșire din spital, rezultatele anal izelor medicale). Pentru postspitalizare, documentele medicale trebuie să aibă o vechime de maximum 3 luni.

Cornelia RĂDULESCU

La mai puțin de o lună de la începutul acestui an școlar, elevii și cadrele didactice vor

beneficia de o zi liberă. A doua pentru mai mulți și profesori din țară, dacă punem la socoteală și

faptul că săptămâna trecută, pe 20 septembrie, unități de învățământ din șase județe,

inc lus iv d inTeleorman ș i București au fost închise din cauza avertizărilor primite de la

meteorologi cu privire la averse şi vijelii.

De această dată, elevii și profesorii vor avea zi liberă în data de 5 octombrie, stabilită de U N E S C O d r e p t Z i u a Internațională a Educației, sau vor desfășura diferite activități în cadrul școlilor.

Potrivit inspectorului școlar general al ISJ Teleorman, Valeria Gherghe, în ziua de 5 octombrie, în școlile din județul Teleorman se vor desfășura diferite activități specifice, stabilite la nivelul fiecărei unități de învățământ.

A n u l t r e c u t , d e Z i u a Internațională a Educației cele mai multe școli din București și din țară au fost închise.

M. MEILĂ

Încep înscrierile la examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2018

Casa de Asigurări de Sănătate:

Au fost stabilite criteriile pentru îngrijirile medicale la domiciliu

Durerile de stomac sunt extrem de supărătoare şi apar din cauza afecţiunilor gastrointestinale, digestive, din cauza unei alimentaţii nepotrivite sau ca urmare a excesului alimentar. Persoanele care sunt diagnosticate cu gastrită trebuie să aibă grijă ce mănâncă, deoarece starea lor se poate înrăutăţi.

Stresul este un factor des menţionat de persoanele care suferă de probleme intestinale. De asemenea, şi alimentaţia bogată în grăsimi poate cauza brusc contracţii intestinale dureroase. Alcoolul, cafeaua, ceaiul, mirodeniile şi anumite mâncăruri ce fermentează trebuie evitate în cazul unui intestin sensibil.

Dacă ai probleme cu stomacul, nu este sănătos să mănânci legume crude. Digerarea alimentelor crude poate fi mai dificilă și va duce la balonare și dureri abdominale. Mai bine mănânci legume gătite și, treptat, introduci legume crude.

De asemenea, medicii nutriţionişti spun că persoanele care sunt diagnosticate cu gastrită trebuie să aibă grijă ce mănâncă, deoarece starea lor se poate înrăutăţi, în special în această perioadă.

Bananele, bune pentru stomacBananele fac parte din fructele recomandate în

afecțiunile de stomac, fiind nutritive, deloc acide și totodată bogate în minerale precum potasiu. Nu este însă recomandat să consumi mai mult de două banane la o masă de fructe, pentru că sunt dulci și un exces de carbohidrați stimulează secreția acidă a stomacului.

Orezul alb ameliorează durereaDeși în general nu sunt recomandate pentru

consumul zilnic, alimentele precum pâinea alba, orezul alb sau cartofii sunt ideale pentru a scăpa de durerile de stomac. Așadar, dacă și tu ai probleme de această natură, consumă orez alb fiert, simplu, fără prea multă sare. Acesta va acționa ca un pansament și va ameliora durerea.

Migdalele scad aciditatea gastricăConsumul a 5-10 migdale pe zi înlătură, adesea,

durerile și arsurile la stomac. Uleiul pe care îl conțin are un efect protector pentru pereții stomacului, iar proteinele conținute scad aciditatea gastrică.

Sucul de lămâie, antiacid redutabilDacă durerile gastrice se datorează ulcerului, se

poate încerca urmatoarea rețetă: 1 kg miere, 1 kg lămâi trecute prin mașina de tocat cu coajă și fără sâmburi), 1l de ulei de măsline. Se amestecă toate ingredientele cu o lingură de lemn. Se pun la răcoare și întuneric 10 zile. Se consumă câte 3 linguri pe zi, cu 5 minute înaintea meselor principale.

Sucul de lămâie diluat în apă (călduță) este un antiacid redutabil. În plus, ajută stomacul să poată tolera mai multe alimente crude.

Carnea slabă de pește sau puiCarnea pentru a putea fi inclusă pe lista

alimentelor permise în cazul gastritei trebuie să fie fiartă şi să fie slabă, precum cea de pui sau de peşte.

Atenție!Evită mesele abundente și cele servite la

intervale mari, iar cina să preceadă cu 2-3 ore somnul, pentru a se evita refluxul gastric.

Ziua Internațională a Educației

5 octombrie, zi liberă pentru profesori și elevi

Alimente permise în caz de gastrită

Page 8: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

8 DIVERSE

O companie din San Francisco a realizat o motocicletă zburătoare, care va fi pusă în vânzare din februarie 2018. Pentru a conduce acest vehicul nu e nevoie de permis.

Visăm la ea încă de când am văzut primele episoade din Star Wars. Acum, motocicleta zburătoare e la un pas de a deveni realitate. Compania Kitty Hawk a realizat un asemenea vehicul, o combinaţie de motocicletă şi jet ski, scrie Rfi.

“Nu vom mai fi blocaţi în trafic de acum înainte. Pur şi simplu, ne urcăm pe motocicletă şi zburăm unde dorim. Acest lucru devine realitate”, declară preşedintele companiei, Sebastian Thrun.

“Suntem încrezători că vom putea scoate pe piaţă primul produs, în februarie anul viitor”, spune antreprenorul.

Thrun crede că într-o bună zi, această tehnologie va revoluţiona transportul personal, în condiţiile în care inovaţiile din spatele dronelor şi maşinilor autonome vor fuziona.

Bulă tocmai iese din sediul miliţiei judeţene şi, epuizat, se

sprijină de un pom. Un trecător se apropie de el, întrebînd:

- Nu vă supăraţi, nu ştiti unde se bate la maşină?

- Nu ştiu, pe mine m-au bătut manual …

***

Un şofer beat este oprit de un poliţist… beat şi el.

Poliţistul:

- Dom'le ştiţi că nu aveţi voie doi la volan?

Şoferul:

- Păi dom'le şi pentru asta tre' să vii cu toată secţia?

Pastila de râs

Date le pe rsona le ş i parolele a peste 100.000 de români ar putea fi în pericol să ajungă pe mâna hakerilor. Oamenii şi-au instalat un program pentru a-şi curăţa calculatorul de fişierele inutile, dar n-au ştiut că acesta era v i r u s a t . U n m i l i o n d e computere din întreaga lume au fost infectate, spun specialiştii. Probleme sunt şi pe reţelele de socializare, a c o l o u n d e h a c k e r i i exploatează curiozitatea oamenilor. Trimit l inkuri piratate, iar printr-un simplu click, cei care le accesează îşi pot pierde accesul la conturi.

Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică este singura instituţie din România care emite alerte atunci când apar pericole pe internet. Recent, i-a anunţat pe români că programul CCleaner, instalat p e n t r u m e n t e n a n ţ a calculatorului, a fost atacat. Computerele de pe care s-a descă rca t ap l i ca ţ i a î n perioada 15 august - 12 septembrie ar putea f i compromise.

A l e x a n d r u S t o i a n - specia l is t ]n secur i tate cibernetică: „User, parolă de

Facebook, Twiter, Instagram, orice altfel de identitate online ar putea să aibă utilizatorul, inclusiv cele bancar financiare sau criptarea fişierelor”.

Practic, odată infectat, hackerii preiau comanda calculatorului. Există un singur mod de a ne feri de acest virus.

A l e x a n d r u S t o i a n - specia l is t în secur i tate cibernetică: „În principiu,

dezinstalarea apl icaţ iei , scanarea cu o so lu ţ ie antivirus. Apar astfel de ameninţări noi în fiecare zi”.

Mai ales pe reţelele de socializare, unde curiozitatea internauţilor este exploatată din cer în ce mai des de hackeri. Zeci de oameni s-au

plâns Centrului de Securitate Cibernetică că au rămas fără parole după ce au accesat linkuri piratate. Angajaţii de a i c i a u f ă c u t i n c l u s i v demersuri ca unele site-uri să fie închise.

Este foarte greu de stabilit cine se află în spatele atacuri lor. Uneori chiar hackerii lansează piste false pentru a duce în eroare autorităţile. Un lucru este clar:

ei atacă peste tot în lume. Principalele ţ inte: SUA, Emiratele Arabe, şi ţări din Vestul Europei: Franţa sau Spania.

În multe cazuri, utilizatorii au pierdut şi bani după ce au căzut în plasa hackerilor.

Închiriez sau vând spațiu comercial, suprafață 60 mp, în Alexandria, strada Independenței, parter. Relații la telefon 0722.622.453.

Anunţ

SC ROALIN FARM SRL, titular al Planului Urbanistic Zonal, amplasat în comuna CONȚEȘTI, nr. Cadastral 20864, tarlaua 25, parcela 3, jud. Teleorman, anunță publicul interesat că s-a depus documentația în vederea obținerii avizului de mediu pentru avizarea – Planului Urbanistic Zonal pentru proiectul “LUCRĂRI DE CONSTRUIRE: CONSTRUCȚII PENTRU ZOOTEHNIE; ÎNFIINȚARE EXPLOATAȚIE ZOOTEHNICĂ REPRODUCȚIE SUINE – LUCRĂRI CE SE EXECUTĂ ÎN EXTRAVILAN – PUZ (PLAN URBANISTIC ZONAL)”.

Observațiile publicului se primesc în scris la sediul APM Teleorman, din mun. Alexandria, str. Dunării nr. 1, de luni-joi între orele 8-16:30 și vineri între orele 8-14, în termen de 18 zile de la data apariției anunțului.

Anunţ public nr. 1

Centrul social pentru îngrijire bătrâni și persoane cu nevoi speciale, comuna Saelele, județul Teleorman, organizează examen de promovare în grad, pe data de 13 octombrie 2017, ora 10:00, proba scrisă, și 16 octombrie 2017, ora 12:00, interviu.

Condiții:- calitate de salariat la Centrul social pentru îngrijire bătrâni și persoane cu nevoi speciale

comuna Saelele, județul Teleorman- îndeplinirea criteriilor de promovare și a condițiilor de vechime- minim 6 luni vechime în specialitatePersoanele interesate pot depune dosarele de înscriere la sediul Primăriei Saelele, până la

data de 9 octombrie 2017.Relații la telefon 0247/358489.

Anunţ

privind decizia etapei de încadrareSC WIROM SA, titular al proiectului “Extindere rețea distribuție gaze naturale redusă

presiune pe strada București, tronson 41-41 bis”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman

nu se supune evaluării impactului asupra mediului și nu se supune evaluării adecvate

pentru proiectul “Extindere rețea distribuție gaze naturale redusă presiune pe strada București, tronson 41-41 bis”, propus a fi ampalsat în municipiul Alexandria, str. București, nr. 41-41 bis, județul Teleorman.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Teleorman din Alexandria, str. Dunării nr. 1, județul Teleorman, în zilele de luni-joi între orele 8:00-16:30 și vineri între orele 8:00-14:00, precum și la următoarea adresă de internet: http://apmtr.anpm.ro

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunț.

Anunţ public

Alpinista Alexandra Marcu a reușit să cucerească luni după-amiază vârful Chimborazo (6.268 m), din Munții Anzi (Ecuador), la capătul unui efort cu ore întregi de urcuș pe o pantă foarte înclinată și pe o vreme extrem de rece.

"A fost o ascensiune extrem de dificilă, cu ore întregi de urcuș pe o pantă foarte înclinată și temperaturi extrem de joase, dar am reușit!", a scris tânăra de 20 de ani pe pagina ei de socializare.

E a a menționat că în scurt timp va posta mai multe f o t o g r a f i i despre locurile, o a m e n i i ș i experiența prin care a trecut.

Alexandra a p l e c a t î n a c e a s t ă

expediție din Munții Anzi la jumătatea lunii septembrie împreună cu tatăl său, Dan Marcu, cel care o însoțește, de regulă, în ascensiunile montane.

Chimborazo este cel mai înalt vârf din Ecuador, el fiind considerat un vulcan inactiv. Ca particularitate, specialiștii apreciază că Chimborazo este cel mai îndepărtat loc de pe suprafața planetei noastre față de centrul Pământului, fiind situat la o distanță de 6.384,4 km de acesta.

Vârful Chimborazo este situat în Cordiliera Occidentală din Anzi, în centrul Ecuadorului, la 150 km sud-sud-vest de capitala Quito.

Tânăra alpinistă Alexandra Marcu, din Deva, este cunoscută pentru faptul că a escaladat primii șase dintre cei mai înalți vulcani ai lumii.

În ianuarie 2015, ea reușea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reușește să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile.

Alexandra Marcu este și cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (Mexic) și cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.

Motocicleta zburătoare va fi pusă în vânzare de anul viitor

Alpinista Alexandra Marcu a reușit să cucerească vârful

Chimborazo (6.268m)

Parolele a peste 100.000 de români, în pericol să ajungă pe mâna hakerilor

Page 9: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

1827 - S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, istoric şi jurist, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, membru al Academiei Române (m. 23 octombrie 1877)1 8 5 5 - S - a n ă s c u t

matematicianul Paul-Émile Appel, membru de onoare al Academiei Române (m. 24 octombrie 1930)1880 - S-a născut Jacques

Thibaud, unul dintre cei mai apreciaţi violonişti ai secolului al XX-lea (m. 1 septembrie 1953)1909 - A avut loc inaugurarea oficială a portului

Constanţa; primele amenajări datează din anii 1857-1860; finalizarea lucrărilor a fost condusă de inginerul Anghel Saligny1992 - Au avut loc alegeri legislative şi prezidenţiale în

România1996 - Piaţa extrabursieră - RASDAQ - de

tranzacţionare a acţiunilor rezultate din procesul de privatizare, a fost inaugurată oficial la World Trade Center Bucureşti1999 - A fost prezentat la sediul NATO din Bruxelles

Programul Naţional Anual pentru aderarea României în NATO2008 - A încetat din viaţă actorul şi regizorul american

Paul Newman, la 83 de ani, din cauza unui cancer la plămâni

9

Miercuri 27 Septembrie 2017

07:00 1 Matinal 10:00 Perfect imperfect 12:00 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 Aici, acum 13:47 La pas prin Sinaia 14:00 Telejurnal 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 Convieţuiri 16:55 Starea zilei 17:00 Telejurnal 17:30 Secrete de război 18:30 Pulsul zilei 20:00 Telejurnal 20:50 Sport 21:00 România 9 22:30 Starea naţiei 23:30 Ora de ştiri 00:25 Vorbeşte corect! 00:30 România 9

HOROSCOP - PROGRAM TV

Horoscop 27 Septembrie

S-ar putea sa fiti dezamagit din cauza unei afaceri care nu m e r g e c o n f o r m asteptarilor. Nu va descurajati! Pur si simplu, nu este o zi buna pentru afaceri.

Chiar daca aveti multe probleme de rezolvat, ar fi bine sa va relaxati mai mult. Suntet i tentat sa cheltuiti mai mult d e c a t v a p u t e t i permite. Fiti prudent si cumpatat!

Aveti succes in afaceri si in activitatile din camin. Reusiti sa faceti schimbarile la care va ganditi de ceva timp. Va sfatuim sa tineti seama si de parerile unui barbat mai in varsta.

Se pare ca sunteti hotarat sa faceti o schimbare in privinta r e l a t i i l o r sentimentale. Dupa-amiaza v-ati putea simtiti foarte bine intr-o r e u n i u n e c u prietenii.

Ar fi bine sa nu va p l a n i f i c a t i t r e b u r i importante pentru astazi, fiindca este putin probabil sa va puteti respecta programul.Dimineata s-ar putea sa aveti de facut mai multe drumuri scurte pentru casa si pentru un membru mai tanar al familiei.

Aveti ocazia sa dati sfaturi excelente unor persoane mai tinere. Cu sprijinul financiar al unei rude, va puteti indeplini dorinta de a cumpara un obiect de uz casnic.

Aveti tendinta sa va dedicati total muncii si sa n e g l i j a t i r e l a t i i l e sentimentale. Va sfatuim sa acordati mai multa atentie familiei. Dupa-amiaza, este posibil sa vi se propuna participarea intr-o afacere.

Sunteti decis sa terminati o activitate inceputa mai demult in casa. Puteti beneficia de ajutorul unei rude, dar va trebui sa ii supor ta t i s fa tu r i le insistente. Aveti grija sa nu se ajunga la cearta!

Aveti sanse mari s a r e z o l v a t i probleme legate de camin. Partenerul de viata va ajuta. Dupa-amiaza s-ar putea sa intampinati probleme de natura birocratica.

BERBEC

S-ar putea sa fiti putin descurajat de numarul problemelor pe care le aveti de rezolvat. Cu calm si rabdare, veti reusi. Aveti sanse sa faceti schimbari in casa, s p r e s a t i s f a c t i a partenerului de viata.

Puteti avea succes in toate activitatile casnice. Este posibil sa primiti o suma importanta de pe urma unei afaceri si sa va faceti planuri de viitor impreuna cu partenerul de viata.

Reusiti sa faceti schimbari importante in viata dumneavoastra, mai ales in privinta relatiilor sentimentale. S-ar putea sa faceti cunostinta cu cateva persoane interesante, care v-ar putea deveni parteneri de afaceri.

TAUR GEMENI RAC

LEU FECIOARĂ BALANŢA SCORPION

SĂGETĂTOR CAPRICORN VĂRSĂTOR PEŞTI

Semnificaţii istorice pentru

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Visuri la cheie 22:30 Pe bune?! 23:30 Ştirile Pro Tv 00:00 Spion pe cont propriu 01:00 Jurnalele vampirilor 02:00 Diva cu greutate

07:00 Observator 08:00 Neatza cu Răzvan şi Dani 11:10 Prietenii de la 11 13:00 Observator 14:00 Nuntă cu scântei 16:00 Observator 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:00 Marele Zid 21:15 Băieţi de oraş 22:15 Agent fără voie 23:45 Xtra Night Show 01:00 Agent fără voie 02:30 Observator

07:00 Pastila de râs 08:15 Testul de rezistenţă 09:45 Yaman 12:00 Știrile Kanal D 13:00 Te vreau lângă mine 15:00 Teo Show 16:30 Bravo, ai stil! 18:45 Știrea zilei 19:00 Știrile Kanal D 20:00 Patria mea esti tu 23:15 WOWBiz 00:30 Știrile Kanal D 01:45 Patria mea esti tu 03:45 Pastila de râs

07:15 Focus 18 08:30 Pasiune Toscană 10:00 Trăsniți din NATO 11:30 Focus din inima României 13:00 Cu lumea-n cap 14:00 Focus 14:45 Camera de râs 15:30 Mama mea gătește mai bine 16:30 Focus 17:00 Pasiune Toscană 18:00 Focus 19:30 Mama mea gătește mai bine 20:30 Cronica cârcotaşilor 22:30 Trăsniți din NATO 23:15 Focus din inima României 23:45 Focus Magazin 00:30 Cronica cârcotaşilor

08:45 Ce spun românii 09:45 La bloc 12:15 Power Rangers : F i lmu l 14 :15 Campionul 16:15 La bloc 18:15 Un sărut adevarat 20:30 X-Men 2 23:00 Hatfields & McCoys 01:15 X-Men 2 03:30 Undeva, în lumea largă 04:30 Pădurari pe butuci 06:00 Cine A.M. 06:15 Un semn invizibil

07:00 Lumea lui Banciu 08:00 Știrile B1 08:55 Meteo 09:00 Știrile B1 09:55 Dosar de politician 10:00 Știrile B1 12:00 Știrile B1 13:00 Știrile B1 15:00 Știrile B1 16:00 Unşpe metri 17:00 Știrile B1 18:00 Se întâmplă acum 19:30 Dosar de politician 21:00 Talk B1 23:00 Lumea lui Banciu 00:00 Un pont pe zi 00:35 Seara milionarilor

07:10 Gradinita lui Taticu' 0 8 : 4 0 A m u r g u l 1 0 : 3 0 Călătoriile lui Gulliver 11:50 Ceilalți 13:30 E loc pentru toată lumea 15:15 Furie la fileu 1 6 : 4 5 D r u m u l s p r e regăsire18:35 Transfer de identitate 20:00 Omul cu pumni de fier 21:25 Karate Kid 23:40 Trafic 02:00 Ceilalți 03:40 Drumul spre regăsire

Redacţia ISSN: 1843-4037

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine, în totalitate, autorului.Fotografiile cu indicativele şi reprezintă trucaj şi respectiv, pamflet.PT

Vrei să fii zilnic la curent cu cele mai importante ştiri din judeţul tău, dar nu ai timp de pierdut pentru a sta la coadă la chioşcurile de ziare? De acum cotidianul MARA vine la tine acasă. Decupează ta lonul de abonament d in z iar, achi tă în contul RO52RNCB0245036735460001, deschis la Banca Comerciala Română suma aferentă lunilor de abonament alese şi expediază talonul de abonament + copia chitanţei de plată pe adresa cotidianului MARA: Alexandria, Str. Libertăţii, nr. 271, Bl. L4 sau pe fax. 0347/80.44.48 sau poţi veni direct la sediul cotidianului şi de luna următoare ziarul MARA vine la tine la uşă.

Cotidianul MARA vine la tine acasă

Talon de abonament

Persoana fizică: Numele _______________ Prenumele ________________Vârsta ______ Profesia __________________________________________ Persoană juridică: Nume firmă ___________________________________ Domeniul de activitate __________________________________________CUI _____________ Cont __________________ Banca ________________Vei primi abonamentul la adresa:Str. _______________ nr ______ Bl. ______ Sc. ______ Et. _____ Ap. _____Localitatea ________________ Cod poştal ____________ Judeţul _______Tel _______________Fax _____________E-mail______________________Doresc să achiziţionez un abonament la cotidianul MARA începând cu luna

Redactor şef: Emil PETRESCUSecretar de redacţie: Dana PĂUNE

Redactori: Claudiu DUMITRACHE, Monica MEILĂ, Cornelia RĂDULESCU, Gheorghe PIETREANU, Mihail TĂNASE, Carmen ROBESCU

Marketing și publicitate: Camelia MANTUTehnoredactor: Ionuţ CĂRUŢĂ

Orice neregulă, orice problemă, orice necaz pot fi sesizate reporterului de servici

la numărul de telefon: 0763.801.083Alexandria, str. Libertăţii, nr. 271, bl. L4, jud. Teleorman

Telefon director executiv: 0763.801.083Telefon: 0347.804.448

E-mail: [email protected]

Tipărit la Tipografia “MARA”

27 Septembrie

Page 10: Cazuri de TBC la Școala Gimnazială Mihai Eminescu 2 din ... · ecranizarea romanului „Înainte să te cunosc” al scriitoarei britanice Pauline Sara Jo „Jojo” Moyce. Scriitoarea

10 Anul XI, nr. 2792 Miercuri 27 Septembrie 2017

Intrat în ultimul său an de contract cu clubul Shabab Al Ahli Dubai, Cosmin Olăroiu a primit o nouă înțelegere din partea șeicilor care conduc

gruparea din Emiratele Arabe Un i te . De asemeanea , tehnicianul român în vârstă de 48 de ani a primit și o mărire substanțială a salariului.

Șeicii de la gruparea din Emiratele Arabe Unite au d e c i s s ă - l m ă r e a s c ă substanțial contractul lui Cosmin Olăro iu. Acum, salariul tehnicianului român în

vârstă de 48 de ani este de 6.5 milioane de euro pe an, potrivit jurnal ișt i lor arabi de la Sport360.

Aceeași sursă notează în

continuare că acesta a fost defapt și impedimentul pentru care ”Oli” nu a trecut la naționala Emiratelor Arabe Unite, deoarece Federația din acest stat nu își permitea să-i achite această sumă.

Olăroiu vine după un sezon în care a câștigat cinci milioane de euro la echipa Shabab Al Ahli Dubai. În cazul

în care tehnicianul român vrea să plece de la echipă, are de achitat o clauza de reziliere în valoare de trei milioane de euro.

În România a fost o vreme în care se spunea despre cei care pleacă în fotbalul din Golf că "se duc să antreneze lângă cămile". Lucrurile nu mai stau aşa, iar cel mai bun exemplu este aprecierea de care se bucură Cosmin Olăroiu. "Nu se pune problema să vin la naţională. Contractul meu este foarte, foarte greu de rupt. Din acest motiv nu am apucat să plec la o echipă care mă dorea foarte mult acum. Când a existat posibilitatea să reziliez în Golf mi s-a spus să aştept. Ce să aştept? Dar nu sunt dezamăgi t " , a dec lara t Olăroiu.

12 trofee a cucerit Olăroiu cu echipele din România, Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

SPORT

Restaurantul “Riviera” din cadrul Complexului turistic “Mara” organizează la cererea dumneavoastră nunți, botezuri, simpozioane, baluri, banchete, orice tip de recepție și sărbătorirea oricăror evenimente din viața dumneavoastră.

În mod excepțional, Restaurantul “Riviera” vă oferă în anul 2017 posibilitatea de a organiza în zilele de sâmbătă și duminică nunți și botezuri, indiferent de numărul invitaților.

Pentru relații suplimentare vă așteptăm la sediul unității din zona Peco

sau la telefon: 0723.148613.

Cosmin Contra (41 de ani) a acceptat oferta pe care a primit-o din partea FRF de a prelua naționala, asta însă după ce înainte șefii de la Casa Fotbalului au negociat cu Dan Petrescu (49 de ani). ”Bursucul” n-a fost lăsat de conducerea CFR-ului să plece, dar nu s-a supărat.

La finalul partidei de la Giurgiu, ”Bursucul” a dezvăluit că l-a felicitat pe Contra, imediat cum acesta a devenit selecționer.

”Am vorbit cu Contra și la telefon, dar și prin intermediul mesajelor. El mi-a spus că-și dorea ca eu să fiu acolo iar eu i-am zis că 'tu meritai să fii pentru că și tu ai valoare'.

Suntem foarte buni prieteni și i-am mai spus că oricând va avea nevoie de la mine, de un sfat sau de jucători de la CFR Cluj, nu vor fi probleme, îl voi ajuta”, a spus Petrescu.

Dan Petrescu este convins că un selecționer precum Contra îi poate readuce pe tricolori în lumea bună a fotbalului.

”I-am urat baftă lui Cosmin și sper să readucă România acolo unde-i este locul. Este o alegere bună și sper din tot sufletul ca el să reușească.

Cosmin încă nu m-a întrebat de niciun jucător, dar sper să o facă. Când echipa națională te cheamă, trebuie neapărat să te duci și să dai 100%”, a mai spus Dan Petrescu.

Simona Halep va debuta în această dimineață, ÎN DIRECT l a D i g i S p o r t 1 , î m p o t r i v a D a r i e i Kasatkina, în runda a doua a turneului WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.365.250 dolari. A doua jucătoarea a lumii a anunțat că nu va colabora la turneele de la Wuhan și Beijing cu australianul Darren Cahil, însă îl va avea alături pe Andrei Pavel.

"Darren Cahill nu este alături de mine la acest turneu. Vom mai lucra împreună la Turneul Campioanelor. Până atunci, voi colabora doar cu Andrei Pavel" a spus Simona, intr-un interviu pentru presa chineză. Australianul, care este și comentator la ESPN, are trecută în contract o clauză care îi permite să absenteze de la turneele mai mici.

Acesta este motivul pentru care Halep a început să lucreze și cu Andrei Pavel. Colaborarea dintre cei doi a început la US Open, însă nu este momentan una permanentă.

"Suntem într-o perioadă de probă. Vom vedea cum va evolua această colaborare în perioada următoare. Andrei mă însoțește când Darren este absent. În plus, aveam nevoie de cineva cu care să mă antrenez în România" a explicat Simona atunci când a fost întrebată despre colaborarea cu Andrei Pavel.

"Cneazul" încasează un salariu lunar de 20.000 de euro în perioada în care lucrează cu Simona, sub cel al lui Cahill. Australianul primește 850.000 de euro pe an, dar și 10% din premiile câștigate de Simona. În plus, Halep îi va asigura lui Pavel transportul și cazarea la toate turneele la care va participa, Andrei urmând să joace și rolul de sparring partner.

Ca jucător, Pavel a câștigat Masters-ul de la Montreal, în 2001, a jucat un sfert de finală la Roland Garros, în 2002, iar, în 2004, a ajuns pe locul 13 în clasamentul ATP (cea mai bună poziție ocupată în ierarhia mondială).

”Mi-a spus că-și dorea ca eu să fiu în locul lui, la

națională!” Dialog inedit între Petrescu și Contra

Halep a anunțat când va mai lucra cu Darren Cahill

și a explicat situația colaborării cu Andrei Pavel

După demiterea lui Rene Weiler de la Anderlecht, lucrurile s-au schimbat în bine pentru Nicolae Stanciu la Anderlecht. Acum, presa internațională are cuvinte de la lăudă la adresa lui iar BBC dezvăluie că Chelsea l-a vrut în vară.

Mijlocaşul de 24 de ani a beneficiat de primul său meci ca titular în campionat din acest sezon în victoria pe care Anderlecht a obţinut-o în deplasare în faţa lui Waasland-Beveren, scor 2-1.

Nicușor Stanciu a înscris pentru 1-1, în minutul 75, şi a reuşit pr imul gol stagional , r ă s p l ă t i n d a s t f e l încrederea noului antrenor, Nicolas Alejandro Frutos. Mijlocașul de 24 de ani a marcat cu un şut frumos la colţul lung, după ce apărarea adversă a încercat să respingă, în urma unui corner. După doar șapte minute, Stanciu și-a ajutat echipa și a lovit superb din corner pentru ca Spajic să reia cu o lovitură de cap în plasă pentru 2-1. În precedentele etape, jucătorul de 24 de ani a fost folosit de cinci ori, niciodată ca titular.

A jucat, însă, din primul minut în Supercupa Belgiei şi în partida de Liga Campionilor cu

Bayern Munchen. După evoluția sclipitoare din ultima etapă din Belgia, acum a venit rândul ca românul de 24 de ani să fie lăudat de presa internațională. Astfel, înaintea meciului din Liga Campionilor dintre Anderlecht și Celtic, Stanciu a fost prezentat de postul BBC ca fiind cel mai important jucător al campioanei Belgiei.

”Stanciu a înscris primul gol al lui Anderlecht în ultima partida de campionat, cu o execuție frumoasă ce justifică suma record de transfer

plătită de clubul belgian - de aproximativ 9 milioane d e l i r e s t e r l i n e ” , menționează BBC.

C o n f o r m s u r s e i menționate, românul a fost în atenția clubului Chelsea și ar fi fost foarte aproape de un transfer pe ”Stamford Bridge”. Mai mult, BBC

notează că fostul fotbalist al lui FCSB are calitățile necesare pentru a-i călca pe urme lui Gheorghe Hagi.

”Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost în vizorul lui Chelsea în vară și are potențialul de a avea același impact în echipa națională precum personalități marcante ca Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu și Laszlo Boloni”, a mai notat sursa citată.

Salariul lui Cosmin Olaroiu a fost mărit substanțial de șeicii de la Shabab Al Ahli Dubai

Stanciu, lăudat de postul BBC: ”Chelsea l-a vrut! Are potenţialul de a fi următorul Hagi”