Cazul Haya de la Torre

Cazul Haya de la Torre

Acest caz este un diferend intre Peru si Columbia asupra azilului diplomatic. Odata cu izbucnirea rebeliunii militare din Peru din 3 octombrie 1948 Victor Haya de la Torre a fost acuzat ca el ar fi fost cel care a condus aceste rebeliuni. Impreuna cu alti lideri ai partidului politic din Peru, Haya de la Torre a fost cercetat penal pentru rebeliune militara. Acesta a fost acuzat de catre autoritatile peruane iar ulterior a cerut si a primit azil la Ambasada Columbiei din Lima. Curtea Internationala de Justitie a considerat ca in acest caz azilul nu era asigurat in conformitate cu Conventia asupra azilului semnatata la Havana in 1928. La 31 august 1949, Peru si Columbia au dorit sa stie daca in cazul de fata poate fi aplicat dreptul de azil diplomatic si cand ia acesta sfarsit si de asemenea cum trebuie interpretate regulile Conventiei semnate la Havana in 1928. Pe 27 octombrie 1948 o grupare militara din Peru a publicat un decret prin care furniza curtilor militare un instrument pentru judecarea cazurilor de rebeliune, tulburarea a linistii si ordinii publice. Acest decret insa nu a fost aplicat in cazul lui Victor Haya de la Torre si a celorlalti lideri politici.

In data de 4 ianuarie 1949 Ambasadorul Columbiei a informat Guvernul din Peru asupra azilului politic acordat lui Haya de la Torre. De asemenea acesta a inceput formalitatile de extradare pentru a-i permite lui Haya de la Torre sa paraseasca Columbia. Guvernul din Peru afirma ca Haya de la Torre a comis mai multe infractiuni si nu are dreptul de a se bucura de azil. Ulterior, in data de 31 august 1949 Guvernul din Peru si cel din Columbia au semnat un act prin care au decis de comun acord ca acest caz sa fie judecat de Curtea Internationala de Justitie. Cele doua guverne au adresat Curtii diferite intrebari cu privire la acest caz, intrebari care au fost prezentate intr-o cerere de chemare in judecata de catre Columbia si intr-o intampinare formulata de Peru. In sentinta cazului Haya de la Torre Curtea a declarat prin vot unanim ca nu face parte din atributiile judiciare ale sale sa hotarasca asupra modurilor in care azilul poate lua sfarsit. De asemenea Curtea a mai declarat prin 13 voturi pentru si unul impotriva faptul ca Columbia nu are nicio obligatie sa il predea pe Haya de la Torre autoritatilor din Peru. La 15 octombrie 1949 Columbia a sesizat Curtea Internationala de Justitie sustinand ca ea poate sa decida unilateral si obligatoriu daca cel care cere azil politic este urmarit pentru un delict politic sau pentru un delict de drept comun si de asemenea Columbia cerea ca Peru sa garanteze libertatea plecarii din Peru a lui Haya de la Torre. Curtea Internationala prin sentinta din 20 noiembrie 1950 a respins cererea Columbiei pe motiv ca doar in cazul azilului de drept comun, statul, pe teritoriul caruia se afla cel urmarit,dispune de suveranitate teritoriala pe cand in cazul azilului diplomatic statul care acorda azilul nu este stapanul teritoriului pe care se afla cel urmarit si in concluzie nu dispune de suprematie teritoriala. Curtea a precizat de altfel ca Peru nu a demonstrat ca ca Haya de la Torre a fost un delicvent de drept comun. Curtea Internationala a decis ca in speta era vorba de un delict politic insa Columbia nu trebuia sa acorde azil deoarece nu era vorba de un caz "urgent". Columbia a cerut ulterior o interpretare a sentintei de catre Curte si cere clarificarea chestiunii potrivit careia Haya de la Torre rebuia predat autoritatilor din Peru insa Curtea a respins aceasta cerere.

In sentinta sa, Curtea analizeaza posibilitatea Guvernului Cubanez de a interveni pentru a interpreta Conventia de la Havana. Acest Guvern beneficiaza de dreptul pe care Statutul Curtii il confera statelor care iau parte la o Conventie. Curtea observa faptul ca ambele parti, atat Guvernul Peruan cat si cel Columbian, urmaresc obtinerea unei decizii in maniera in care sentinta din 20 noimbrie urmeaza sa fie executata. Acea judecata, pentru a decide asupra regularitatii azilului, s-a limitat in a defini relatiile legale pe care Conventia de la Havana le-a stabilit in ceea ce priveste chestiunea dintre cele doua parti.Aceasta Conventie a determinat cele doua parti sa respecte hotararea sentintei. Potrivit Conventiei de la Havana, azilul diplomatic, care este o masura temporara pentru a proteja infractorii politici, trebuie sa fie ia sfarsit cat mai repede, insa Conventia nu ofera un raspuns complet asupra modului in care acest azil trebuie sa ia sfarsit. In privinta persoanelor vinovate de infractiuni comune a Conventia sustine ca ele trebuie predate autoritatilor locale. In ceea ce priveste infractorii politici Conventia este de parere ca ar trebui sa li se garanteze o cale de iesire sigura din tara. Insa aceasta cale de iesire poate fi solicitata doar in cazul in care azilul a fost garantat si mentinut si statul in care refugiatul se afla considera ca acesta ar trebui alungat din tara. Pentru cazul in care azilul nu a fost garantat si unde statul nu a facut prea multe cereri Conventia nu aplica nicio prevedere. In final, Curtea analizeaza observatiile Guvernului Peruan pe care Columbia a cerut sa le respinga in ceea ce priveste sfarsitul azilului. Curtea hotaraste ca sentinta din 20 noiembrie prin care se declara faptul ca azilul a fost acordat ilegal implica o consecinta legala si anume aceea de a pune capat acestei neclaritati prin incheierea azilului. Deci, prin urmare Peru poate pretinde ca azilul ar trebui sa ia sfarsit. Totusi, Peru a afirmat ca azilul ar trebui incheiat pentru ca justitia din Peru sa isi poata relua cursul normal care i-a fost suspendat. Aceasta conditie insa, care implica cererea indirecta pentru predarea refugiatului nu a fost acceptata de Curte.

Curtea a ajuns insa la concluzia ca azilul trebuia sa ia sfarsit insa Columbia nu trebuie sa renunte la un refugiat deoarece aceasta nu este singura modalitate prin care se poate pune capat unui azil.