CAVALERUL AVAR

8/21/2019 CAVALERUL AVAR

1/10

CAVALERUL AVAR

SCENA I In turn Albert şi Ioan ALBERTSă coste ce-o costa, la tournoiEu merg, arată-mi coiful, Ioane.Ioan îi dă coiful. E spart, stricat. Deloc nu-i cu putinţă să-l pun pe cap. De-un altul am nevoie. Celovitură! Blestemat Delorge!IOANL-aţi răsplătit din plin şi dumneavoastră; Cum l-aţi zvârlit din scări, ca mort zăcu elzile-ntregi — şi abia de şi-a venit î n fire.(Se rosteşte turnua şi înseamnă lupte pe cai în chip de joc ale cavalerilor feudali. (N.trad.) Se

rosteşte Delorj. (N. trad.)

ALBERTTotuşi pagubă n-avîi; Pieptarul ii din za veneţiană, Dar pieptul lui nu-l costă o para;Nu trebuie să-şi cumpere un altul. De ce nu i-am luat coiful pe loc! L-aş fi luat, de nu-mi era ruşine De doamne şi de duce. Eh tu, conte! Mai bine capul să mi-l fi străpuns.Şi haine-mi trebuie. Ultima oară Şedeau toţi cavalerii în atlas. Şi -n catifea; eu singurstăm în zale La masa ducelui. Am îngăimat Că -ntâmplător la tournoi venit-am.Acuma ce-o să spun? O, sărăcia! Cum ne -njoseşte inimile ea! Când m-a izbit cusuliţa-i Delorge, zdrobindu-mi coiful, şi-a trecut călare, iar eu, cu capul gol,strângând în pinteni cu ciudă pe Emir, m-am repezit ca viforul trântindu-l cât e colo

pe conte ca pe-un paj; iar de pe locuri se ridicară doamnele; Clotilda acoperindu-şifaţa a ţipat; Şi mi-au slăvit heralzii lovitura: Atuncea nimenea nu s-a gândit la cauzavitejiei, forţei mele! Turbasem pentru că-mi stricase coiful; Ce mă făcea erou? — Zgârcenia! Da! da! de ea te molipseşti uşor aici sub un acoperiş cu tata. Emir ce face,bietul?IOANŞchioapătă. Nu-i cu putinţă să-l încălecaţi. ALBERTN-ai ce să-i faci: pe roib atunci îl cumpăr. Nu-i tare scump.IOAN

N-o fi, dar n-avem bani.ALBERTCe zice ticălosul Solomon? IOANA spus că nu mai poate împrumuturi De-acuma să vă dea fără zălog. ALBERTZălog! De unde să-l iau, diavole!IOANI-am spus.ALBERT

Şi el? IOAN


2/10

Din umeri dă, se scrcmo. ALBERTTu trebuia să-i spui că tatăl meu Este bogat, la fel ca un evreu, Că pan- la urmă tot îlmoştenesc. IOAN

ALBERTSi el?I-am spus.IOANSe screme, dă din umeri. ALBERTAh ce năcaz! IOANAr vrea să vină-aiceaALBERT

Bun. Doamne mulţumescu-ti! Că de-aici Nu-mi scapă el nevămuit. Bate cineva în uşă. Ei, cine-i?Intră evreulEVREUL Eu, sluga dumneavoastră. ALBERTAh, amice! Evreu hain, cinstite Solomoane, Poftim, poftim aici: pe cât aud, Nu vrei... EVREULVai, cavaler milos, Vă jur: cu bucurie... dar nu pot. De unde bani? M-am ruinat deplinTot ajutând pe cavaleri cu sârg. Şi nu-mi plăteşte nimeni. Aş fi vrut, de s-ar putea, oparte...ALBERTAh, tâlharul! D-apoi să am eu bani, aş sta cu tine La sfat? Ajunge, încetează, hai Nu fi catâr, iubiteSolomon; Dă talerii. O sută varsă-aicea Pân- nu pun să te caute. EVREULVai! O sută. Când am avut o sută, eu, de taleri! ALBERTAscultă; pe amicii tăi să nu-i Ajuţi, nu ţi-e ruşine? EVREUL

Jur...ALBERTAjunge.Zălog îmi ceri? I-auzi ce mai prostie! Ce oare pot să-ţi dau? Piele de porc? Dacăaveam ceva de zălogit, apoi Demult era vândut. Şi ţie, câne, Cuvântul meu de cavalerţi-e fleac?EVREULCuvântul dumneavoastră mult înseamnă. Cât sunteţi viu, da, foarte mult înseamnă. El lăzile bogaţilor flamanzi.Vi le descuie ca un talisman. Dar dacă mie, biet evreu, mi-l daţi Şi între timp muriţi (doamne fereşte), atunci acest cuvânt în mâna mea va fi

întocmai cum ar fi o cheie de la o ladă aruncată-n mare.


3/10

ALBERT

Mă supravieţuieşte cumva tata? EVREULDe! niciodată nu se poate şti. Nu noi ne socotim zilele noastre. Ieri junele-nflorea, aziiată-l mort si patru bătrânei îl duc la groapă. Baronu-i sănătos. Dă Dumnezeu Şi maitrăieşte ani, colea, treizeci. ALBERTMinciună! Peste treizeci de ani eu am De-acum cincizeci de ani bătuţi, iar banii la cemi-ar folosi atuncea?EVREULBanii?Hei, banii, banii -n orice vârstă-s buni; Dar tânărul slugi aprige îi face si fără milă-imână de ici colo. Bătrânul vede -n ei amici statornici si ca lumina ochilor îi ţine. ALBERT

A! Tatăl meu nu slugi şi nici prieteni Nu vede -ntrînşii, ci stăpâni; iar el li-i slugă;slugă? — rob algerian, Un câne- n lanţ! Trăieşte -ntr-o cămară neîncălzită, bea numaiapă, Iar hrana lui sunt cojile uscate; Nu doarme toată noaptea, Aleargă, umblă ne-ncetat şi latră — Iar aurul în lăzi se odihneşte. Tăcere! Cândva, aurul, pe mine mă vasluji, şi n-o să s-odihnească! EVREULCând pe baron l-or duce la mormânt, Mai mult monezi vor curge decât lacrimi. Sădee Dumnezeu cât mai curând Averea să vă cadă-n mână. ALBERTAmenEVREULAr li posibil...ALBERTCe?EVREULE un mijloc...ALBERT Care mijloc?EVREULAşa-Eu am cunoscut, un bătrânel evreu, biet farmacist...Eu mă gândesc ALBERTUn cămătar aşa ca tine, ori e mai cinstit? EVREULNu, cavalere; Tovie se-ocupă cu alt negoţ — el face picături... Şi zău, minuni fac... ALBERTMie la ce-mi trebui-?EVREULLe torni într-un pahar... vre-o trei ajung, n-au gust şi n-au culoare; însă omul, fără vr-un junghiu în pântec, fără greaţă, Fără să aibă vreo durere, moare. ALBERT

Otravă vinde bătrânelul tău.


4/10

EVREULDa — şi otravă. Da. ALBERTIar tu-mi oferiIn loc de bani vr-o sută de fiole, Un taler pe fiolă. Asta este? EVREULDece râdeţi de mine, cavalere? Nu; eu aş vrea... ori dumneavoastră... cred. Baronul, poate, vremea e să moară. ALBERTSă otrăvesc pe tata! Asta vrei? Hei, Ioane, ţine-l! Tu ai îndrăznit... Dar ştii tu oare, — suflet de evreu tu, câne, şarpe — că eu chiar acum te spânzur, sus pe porţi! EVREULIertare! Mă iartă: am glumit. ALBERTHai, Ioane — funia!EVREULEu am glumit. Şi v-am adus şi banii. ALBERTAfară, câne! Evreul ieseUite până unde zgârcenia lui tata m-a adus! Evreul a-ndrăznit ca să-mi propună!...Dă-mi un pahar de vin, căci tremur tot. Dar, Ioane, totuşi bani ne trebuiesc. Fugidupă blestematul de evreu si ia-i paralele. Dă călimara. Ii dau chitanţă. Dar să nu-laduci Aici pe Iuda ăsta... Sau, opreşte, Căci banii lui vor mirosi a iad, Ca şi argintii luiIscariot, strămoşul său... Dă-mi vin, ţi-am spus.IOANN-avem — O picătură nu-i.ALBERTDar vinul care Din Spania mi l-a trimis Raymond?IOANAseară-am dat butelia din urmă fierarului bolnav.ALBERTMi-aduc aminte...

Atunci, dă-mi apă. Blestemată viaţă! Nu, hotărî t — mă duc să-mi caut dreptate laduce: el să-nduplece pe tata ca să mă ţie cum se ţine-un fiu, nu ca pe-un şoareczămislit în beci. SCENA IIO pivniţă BARONULPrecum un tânăr fante îşi aşteaptă Ibovnica vicleană la -ntâlnire Ori toanta înşelată, astfel euO zi întreagă adăstai clipita Când voi veni, aici, în beciul tainic,


5/10

La lăzile-mi. O, fericită zi! Azi pot în lada şasea (nu chiar plină) S-arunc un pumn de aur adunat.Nu-i mult, se pare, dar câte puţin Comoara creşte. Am citit cândva, Că -n vremi demult un împărat ceru Oştenilor s-aducă fiecare O mână de pământ într-o grămadă Şi dâmbul s-a -nălţat — iar împăratul Putea privi din vârf cu bucurie Şi văile cu corturile albe Şi marea străbătută de corăbii. Aşa şi eu, mi-aduc aici tributulIn pimniţă cu câte-un pumn de aur,Iar dâmbul meu crescu — şi de pe culmea-iEu pot privi la tot ce-mi e supus.Şi ce nu mi-e supus? De-aicea potCa demonul să poruncesc în lume; Să vreau numai — palatele răsar; In mândrele-mi grădini aleargă nimfe Grămadă; muzele-mi aduc tribut,Iar geniul liber, se supune mie;Virtutea, truda ce nu ştie somnul Umile stau şi-adastă darul meu. De am să şuier, vine-ascultătoare, Timidă şi mânjită -n sânge crima, Să-mi lingă mâna, să-mi privească -n ochi,Citind din ei un semn al vrerii mele.

îmi sunt supuse mie toate cele, Eu, însă, la nimic nu sunt supus; Sunt mai presus de orişice dorinţe, Sunt liniştit; căci îmi cunosc puterea:

îmi e destul să ştiu că pot... (Se uită la aur) Puţin e, se pare; totuşi câtor griji umane, înşelăciune, lacrimi, rugăminţi, blesteme, nuli-i el reprezentantul! Aici e un dublon... acesta-!. Azi, o văduvă mi-l dete, dar întâi a stat la mine sub fereastră, ea cu trei copii, o jumăta- de zi bocindu-se î n genunchi.Ploua mereu, dar ea nu s-a mişcat; aş fi putut s-o pun pe goană, însă nu ştiu ce misoptea că a venit cu datoria bărbatului, să mi-o plătească — nu vrea să fie mâine î ntemniţă-aruncată. Iar ăsta! ăsta-l am de la Tibault — De unde-l are oare ticălosul? L-o fi furat desigur; ori, ce ştii? La drumul mare, noaptea, colo- n crâng. Da! Dacă lacrimi, sânge şi sudoare, Vărsate peste tot ce zace-aicea,Din miezul târnei ar ţâşni de-odată,


6/10

Potopul ar veni din nou — iar euIn beciul meu m-aş înneca. Dar, hai! (Vrea să descuie o ladă) De câte ori vreau lada s-o descui mă iau, aşa, călduri, şi tremur tot. Nu teama (nu!dece m-aş teme eu? Am spada mea la coapsă, şi răspunde oţelul cel cinstit de aur),dar mă strânge-n piept o stranie simţire... Spun medicii că sunt pe lume oameni ceaflă-n a ucide o plăcere. Când cheia o -ntroduc în broască, simt la fel cum cred căsimt şi dânşii cuţitu-n jertfă împlântând: îmi place si totodată spaimă simt.(Descuie lada)Ah! iată Aicea toată fericirea mea! (Varsă pumnul de bani.) Intraţi, destul aţi colindat prin lume, Slujind nevoi şi patimi omeneşti. Dormiţi al păcii somn şi al puterii, Aşa cum sus în ceruri zeii dorm. Azi un ospăţ vroiesc să-mi fac eu însumi: In faţa fiecărei lăzi aprind O lumânare; le descui pe toate Şi sta-voi printre ele să privesc Grămezile de aur sclipitoare. (Aprinde lumânări şi descuie lăzile una după alta) Sunt domn! —ce minunatăstrălucire!)Supus îmi e şi-i tare statul meu;In el e fericirea-mi, cinstea-mi, slava-mi!Domnesc — dar cine oare după mine Va moşteni puterea-mi? Fiul meu!Smintitul fiu al meu risipitor,Prietenul chefliilor zănatici! Cum voi muri, el, el! pătrunde-aiceaSub aste liniştite, mute bolţi Cu droaia de linguşitori hulpavi Şi cheile furând dela cadavru-mi,O să descuie lăzile râzând, Şi toate-aceste splendide comoriS-or scurge -n buzunare de atlas.

El o să spargă sacrele potire, Vărsa-va -n tină miru- mpărătesc, Va risipi. — Dar oare cu ce drept?Au mi-a venit averea pe degeaba,Glumind, ca jucătorului ce-aruncă Din zaruri, şi grămezi de bani adună? Hei, cine ştie câte renunţări,

înfrânte patimi, gânduri, gânduri grele, Griji zi de zi, nopţi lungi şi fără somn Averea m-a costat? Ori poate fiul

Va zice că-mi crescu pe suflet muşchiu,


7/10

Că nu am cunoscut dorinţe, că Nici conştiinţa nu m-a ros, cu ghiara-iIn inimă-mi scobind precum o fiară, Nici conştiinţa, oaspe nepoftit, Vecin cu care stai de vorbă -n silă, Un crunt zaraf, o vrăjitoare hâdă, Ce -ntunecă şi luna, turburând Mormintele, să iasă-afară morţii? Nu, singur să te chinui pentru-a vere,Apoi, să mai vedem de eşti în stare Să risipeşti ce-ai dobândit cu sânge. O, de-aş putea de orice ochi nevrednici S-ascund comoara! De-aş putea din groapă Să vin şi, ca o umbră stând de strajă, Să şed pe lăzi şi să păzesc de cei vii Comoara mea cum o păzesc acuma! SCENA IIILa curte. Albert. Ducele.ALBERTStăpâne, credeţi, am răbdat destul Ruşinea sărăciei. Sunt la capăt, si-aceasta mă

împinge să mă plâng. DUCELETe cred, te cred eu: nobil cavaler, un om ca dumneata, nu -nvinuieşte pe tatăl săudecât când e la capăt. Perverşi de-aceştia sunt puţini... Fii liniştit; pe tatăl dumitale îlvoi chema să-l mustru-n patru ochi. Îl şi aştept. Demult nu ne-am văzut. A fostprieten cu bunicul. Când eram copil, ţiu minte, mă punea pe calul său şi aşezadeasupra-mi greu coiful său cât clopotul. (Se uită pe fereastra.)Nu-i oare el?ALBERTDUCELEBa da, stăpâne. Treci î n camera de-alături. Că te chem. Albert iese; intră baronulBaroane, cât mă bucur că te văd, vioi şi sănătos.BARONULSunt fericitStăpâne, c-am avut puteri destule să vin, ascultător poruncii voastre.DUCELEDe când nu ne-am văzut! E mult, baroane. Vă amintiţi de mine? BARONULEu, stăpâne? Vă văd ca şi acum. Eraţi copil zburdalnic. Răposatul duce-adesea: Ce zici, ai, Filipe? -mi spunea, (El îmi zicea pe nume totdeauna) De-acuma-n douăzeci de ani, noi doi,Vom fi faţă de tinerelul ăsta (De dumneavoastră-adecă...) nişte proşti...


8/10

DUCELE

Acuma cunoştinţa noastră veche Vom re-noi-o. Curtea mi-aţi uitat-o.BARONULEu sunt de-acum, stăpâne, prea bătrân: la curte ce să fac? De, dumneavoastră sunteţimai tânăr, jocul vă e drag, petrecerile. Eu nu-s potrivit la d-alde astea. Dar de-o firăzboi, sunt gata iar pe cal să urc, gemând; Voi mai găsi puteri să zmulg din teacă, cumâna tremurândă, vechiul paloş si pentru dumneavoastră să pornesc... DUCELEBaroane, zelul bine ţi-l cunoaştem; Prieten bun bunicului i-aţi fost; Iar tatăl meu vărespecta; eu însumi v-am socotit mereu un cavaler viteaz şi vrednic — dar să ne-aşezăm. Copii aveţi, baroane? BARONULAm un fiu.DUCELEDe ce nu-l văd la curtea mea deloc? Pe dumneavoastră curtea nu v-amuză, Dar lui laanii şi cu rangul său I-ar fi plăcut aici în preajma noastră. BARONULNu-i place lui viaţa zgomotoasă; E-o fire pădureaţă, -ntunecoasă — Ca tânărul elan elrătăceşte prin sâhle încontinuu. DUCELENu e bineS-ajungă un sălbatic. Noi aici îl învăţăm la tournoi, la baluri. Trimiteţi-l la mine;potrivit cu rangu-i, întreţinere fixaţi-i. — V-aţi încruntat, pesemne-aţi ostenit dedrum.BARONUL

Ba nu sunt ostenit, stăpâne; Dar, cum să zic, m-aţi turburat. Mă văd silit să spun înfaţa dumneavoastră un lucru despre fiul meu — un lucru ce-aş fi dorit ca să rămâie-otaină. Stăpâne, din nefericire, el de mila şi de grija dumneavoastră nu este vrednic. El

îşi duce viaţa în vicii şi -n blestemăţii... DUCELEAceasta-i din cauză că e singur. Da, baroane. Ii strică tinereţii lenevia si traiulsinguratic. Să-l trimiţi la noi, şi are el să se dezveţe de relele năravuri căpătatedeparte de viaţa de la curte.BARONULIertaţi-mă, stăpâne, dar nu pot să fiu de-acord cu ceea ce-mi propuneţi. DUCELEDe ce?BARONULLăsaţi pe-un biet moşneag să plece... DUCELEVă cer: să-mi spuneţi pentru ce anume Refuzul ăsta? BARONULSunt supărat. DUCELEŞi care e pricina Eu pe fiul meu


9/10

BARONULO grea nelegiuire.DUCELECare, spuneţi! BARONUL

Lăsaţi-mă, vă rog...DUCELENu, asta-i straniu, ori poate vi-i ruşine pentru el? BARONULIntr-adevăr... ruşine... DUCELE Ce-a făcut? BARONUL

A vrut... a vrut să mă ucidă. DUCELECum?!

Să vă ucidă! II trimit atunci Ca pe-un tâlhar de rând la judecată. BARONULN-am să m-apuc s-aduc eu mărturii, Deşi ştiu bine că-mi doreşte moartea, Deşi ştiubine că nelegiuitul a vrut...DUCELECe?BARONULSă mă prade. Albert se repede în cameră. ALBERT

Minţi Baroane. DUCELE(către Albert) Cum ai îndrăznit?... BARONULA! tu!Aici! Şi îndrăzneşti să-mi spui în faţă Că mint! De faţă cu stăpânul nostru!.. Tu, mie...mie... ori nu sunt eu oare un cavaler?ALBERTBa eşti un mincinos. BARONULŞi nu trăzneşte dumnezeu în tine! Ridic-o, deci, şi sabia decidă! (Aruncă mănuşa, iar fiul o ridică grăbit.ALBERTIţi mulţumesc. Acesta-i primul dar ce-l dete tata fiului.DUCELECe văd? Ce se petrece-aici sub ochii mei? Un fiu care primeşte provocarea bătrânului său tată!In ce zile mi-am pus după grumaz colan de duce! Tăceţi: tu, moş smintit! Tu tigrutânăr! Destul. (Către Albert) Aruncă jos aceasta: Cum s-a înfipt cu unghiile -n ea! Hai,dă-mi aici mănuşa (i-o ia.)


10/10

ALBERT(aparte)DUCELECe păcat. Ieşiţi: în ochii mei să nu-ndrăzniţi să v-arătaţi atâta timp cât eu n-am să vă chem.Albert iese.Bătrân nefericit, ruşine nu ţi-a fost...BARONUL

Iertaţi, stăpâne... Nu pot să stau... genunchii mi se -ndoaie. Mă -năbuş!... aer!... Unde-s cheile? Ah,cheile!DUCELEE mort. Of, doamne! Ce crâncen veac, ce-ngrozitoare inimi!

CAVALERUL AVAR

Documents

Transcript of CAVALERUL AVAR