2.                      Cauzele maltratării

Maltratarea începe de cele mai multe ori cu excesul de alcool, tutun, droguri. Studiile din

ultimele decenii au evidenţiat riscul major al copiilor născuţi din părinţi care au consumat alcool,

al mamelor consumatoare de droguri în timpul gravidităţii, subliniindu-se posibilitatea unor

întârzieri în dezvoltarea psihomotorie a individului. Cercetări efectuate pe 17.000 de cazuri în

Anglia au evidenţiat întârzieri în dezvoltarea copiilor proveniţi din părinţi alcoolici, atrăgându-se

atenţia chiar asupra riscului mortalităţii copilului la naştere.

Cel mai adesea, condiţiile psihosociale care sunt făcute răspunzătoare de apariţia

maltratării includ: şomajul, promiscuitatea, sărăcia, stresul, suprapopulaţia, mediul cu

zgomote care cresc iritabilitatea etc. Însă, în etiologia maltratării sunt cuprinse mai ales cauze

psihoafective:

        Instabilitatea afectivă a mamelor, în special a celor tinere. Ascunderea sau chiar

omorârea copiilor nedoriţi, la scurt timp după naştere.

        Orgoliul unui părinte care vrea să-şi afirme autoritatea.

        Exasperarea părinţilor faţă de comportamentul necontrolat al unor copii-problemă (ex.:

copil hiperkinetic).

        Gelozia părinţilor faţă de copilul perceput ca rival, apărând conflicte şi loviri.

        Neînţelegerea nevoilor copilului şi a mesajelor sale nonverbale.

        Neîncrederea părinţilor, amorul propriu lezat, speranţa frustrantă - ducând mai ales la

violenţă psihică.

Ignoranţa şi inconştienţa părinţilor faţă de nevoile de creştere şi educare ale copiilor.

A. Miller [i[5]], [ii[6]], psihanalist din Marea Britanie, consideră o primă cauză a abuzurilor

faţă de copii statutul specific pe care îl are copilul în societate, acesta fiind unul de dependenţă şi

supunere, în care copilul este controlat şi manipulat, folosit ca obiect al demonstraţiei de putere a

adulţilor, dar şi pentru satisfacerea trebuinţelor de confort şi plăcere a acestora.

Abuzurile asupra copiilor au un puternic impact distructiv asupra structurii personalităţii şi

comportamentului lor. Caracterul deosebit al situaţiei lor de dependenţă, îmbinată cu diverse

forme de abuzuri, constă în faptul că se creează condiţii prielnice pentru psihotraumatizare

cronică, însoţită de un spectru larg de handicapuri psihice, de constituirea unei personalităţi

dizarmonice cu comportamente autodistructive, de transformarea simptomaticii psihogene în

trăsături de personalitate ale copilului. În toate formele de traumatizare studiate (deprivare

afectivă, marginalizare, torturare psihică şi fizică, abuz sexual) s-a constatat rolul deformant al

iii

traumelor psihice din copilărie în constituirea personalităţi. Are loc o acumulare de material

distructiv, care se întoarce împotriva societăţii [iii[7]].

De obicei, abuzuri foarte grave, cum ar fi bătaia şi incestul, cu consecinţe extrem de

nefavorabile asupra procesului de dezvoltare şi maturizare psihocomportamentală a copilului, se

întâlnesc în cadrul familiilor unde lipsesc dragostea, ataşamentul şi relaţiile bazate pe încredere

reciprocă. Tatăl îşi poate bate soţia şi copiii. Această situaţie se agravează dacă el este alcoolic.

Mama de obicei manifestă un comportament pasiv, de supunere tăcută, susţinut de aflarea ei

prelungită la serviciu, starea ei bolnăvicioasă sau plecarea pur şi simplu din familie. Ambii

părinţi, la rândul lor, pot fi victimele unor abuzuri asemănătoare suferite în copilărie. Păstrând

conspiraţia, membrii familiei se comportă de parcă în familie totul ar merge perfect, forţaţi de

teama inconştientă faţă de destrămarea familiei şi de teama de a fi părăsiţi. Copilul serveşte ca

mijloc de distracţie şi consolare pentru părinţi, deseori este folosit pentru muncile din casă şi

pentru ai îngriji pe copiii mai mici, dar şi pentru confortul sexual al părinţilor sau pentru

demonstrarea puterii.

iii