REFERAT

La tema: Cauzele ascensiunii si ale decaderii lui Napoleon I Bonaparte

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu caNapoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, imparatul Frantei

Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, imparatul Frantei

            Nascut in anul 1769 pe insula Corsica, o regiue renumita pentru saracia si conditiile de existenta precare, Napoleon Bonaparte, al doilea fiu al unei proeminente familii, avea sa devina imparatul Frantei si cel mai mare soldat al erei modene. La varsta de 10 ani este trimis in Franta la Brienne, pentru a urma scoala militara de aici. In anul 1784 devine cadet al scolii militare din Paris. Un an mai tarziu, devine ofiter de artilerie, in serviciul regelui. Imediat dupa aceea pleaca si in urmatorii patru ani, la fel ca si majoritatea ofiterilor, pe timp de pace, petrece mai mult timp departe de baraci, decat in apropierea lor.

            Anul 1789 marcheaza inceputul revolutiei franceze si o data cu el, se iveste sansa unei cariere militare fara limite. In anul 1793, Napoleon ajunge la Toulon, oras care fusese ocupat de catre o factiune regalista britanica, in momentul in care comandantul artileriei fusese ranit. Sprijinit de catre Augustine Robespierre, deputat in misiune al armatei, planul de atac al lui Napoleon este adoptat si pe data de 17 decembrie a acelui an, zidurile exterioare cad sub conducerea personala a maiorului Bonaparte. Pe data de 19 dec 1789, aliatii evacueaza portul si cateva zile mai tarziu (pe data de 24), Napoleon este promovat la gradul de  Brigadier general al artileriei.

           

            Pe data de 5 octombrie 1795, cand simpatizantii regalisti amenintau suveranitatea guvernului, a fost chemat pentru a apara revolutia, brigadierul Bonaparte. Cu cateva salve de artilerie, Napoleon opreste contrarevolutia, facand aproximativ 600 de victime si intrand astfel in gratiile guvernului. In mai putin de o luna Napoleon este promovat la rangul de general de divizie si in luna martie a anului 1797, este desemnat pentru a conduce armata care avea sa lupte contra Italiei. Armistitiul se incheie sub propria autoritate a lui Napoleon, acesta purtand multe batalii in nordul Italiei, alungandu-i pe austrieci din fosta lor provincie si fortand pacea in regatul Lombardiei.

            Intors la Paris, drept invingator asupra Austriei, Napoleon este numit la comanda armatei ce avea sa invadeze Anglia.Franta abandoneaza planul de invazie, Napoleon ramanand astfel general fara comanda. Nemaiasteptand o noua misiune, Napoleon propune o invazie in Egipt, pentru a putea ajunge la Imperiul Britanic. Propunerea ii este imediat aprobata. Napoleon este sustinut de catre parlament nu doar cu o armata ci si cu intreaga “flota mediteraneana”. Dupa ce il evitase practic pe admiralul Nelson, Bonaparte debarca in Africa si castiga “batalia piramidelor”. O saptamana mai tarziu, admiralul Nelson nimiceste flota franceza, care era ancorata in portul Aboukir. Acest dezastru izoleaza practic armata franceza, care ramane fara nici o speranta de a fi ajutata de pe continent.

           

            In urmatoarele 12 luni, Napoleon lupta si castiga cateva batalii, stopeaza cateva rascoale in Egipt, reproiecteaza orasul Cairo, flirteaza cu gandul de a se converti la Islam si conduce o campanie nereusita de a cuceri Palestina.

            Cu toate acestea Napoleon pierde contactul cu evenimentele politice si militare din Europa si influenta lui din cadrul parlamentului scade. Norocul ii surade lui Napoleon, despre care se stie, ca era superstitios: anul 1799 fusese incununat cu insuccese pentru Franta. Datorita banilor britanici si a ofensivei conduse de tarul Paul in legatura cu invazia lui Napoleon in Malta (tarul Paul era cavaler de Malta), Rusia li se alatura Imperiului Britanic, Austriei si Turciei (Egiptul fusese o provincie turca) in ceea de a doua coalitie impotriva Frantei. Rusia trimite trei armate in vestul Europei: una in Olanda, o a doua in Elvetia si ceea de a treia, sub comanda maresalului Suvarov (parintele armatei moderne ruse), in nordul Italiei pentru a ajuta armata ruseasca sa isi recucereasca teritoriile pierdute. Sub conducerea lui Suvarov, armata rusa ii invinge pe rand, pe generalul Moreau la Cassano, pe generalul Mc Donald la Irelebia si pe generalul Joubert la Novi.

            Folosind aceste evenimente pe post de pretext, Napoleon paraseste Orientul si impreuna cu cativa prieteni apropoiati se imbarca pe 23 august 1799 parasind Egiptul. Pe data de 9 septembrie, Napoleon debarca in Franta, unde criza militara fusese deja solutionata. Generalul Massena ii invisese pe rusi in cea de a doua batali a Zurichului, apoi il alungase pe generalul Survarov din sudul Elvetiei, cu pierderea unei jumatati de armate rusesti. Acest dezastru, impreuna cu reactia scandaloasa a tarului, la aflarea vestii ca Malta fusese invadata de catre britanici, au scos Rusia din cea de a doua coalitie in octombrie.

            Cu toate ca talentul militar al lui Napoleon nu mai era asa de necesar ca si cu cateva luni in urma, el este intampinat ca un salvator al Frantei de catre un guvern inapt si corupt. Cetatenii considera drept raspunzator parlamentul, pentru deteriorarea armatei si pierderea teritoriilor din nordul Italiei. La o luna dupa ce debarcase in Franta, Napoleon reuseste sa devina unul dintre cei trei consuli, care vor conduce un nou guvern. Avand o putere de decizie superioara celorlalti consuli, Napoleon conduce in luna iunie a anului 1800 o armata care trece Alpii pe teritoriul armatei austriece, pe care o izoleaza la Alessandria. Prin aceasta manevra “sur le dernierre” (pe la spate) are ca urmare batalia de la Marengo pe data de 14 iunie 1800, care se incheie cu infrangerea decisiva a armatei austriece. Aceasta infrangere, impreuna cu cea din luna

decembrie a anului 1800 de la Hohenlinden duce la prabusirea celei de a doua coalitii pe continent.

            Aceste evenimente au silit Anglia sa semneze tratatul de pace de la Amiennes (martie 1802). Dupa cum era de asteptat, acest pact nu dureaza mult, Anglia declarand Frantei razboi dupa doar 14 luni. In afara Marii Britanii a urmat o pace continentala intre anii 1800 – 1805. Aceasta perioada de pace ii permite lui Bonaparte sa isi consolideze puterea politica sa, rescrie codul criminal si civil (codul napoleonic) si sa proiecteze numeroase proiecte publice. In anul 1802, Napoleon este numit consul pe viata.

           

            In urma mai multor incercari de asasinare, in luna martie a anului 1804, Napoleon ordona armatei sale sa il rapeasca pe ducele de Engluen (un simpatizant Bourbon si un conspirator regalist) si sa il aduca in Franta. In cateva saptamani, d`Engluen avea sa fie condamnat la moarte si executat sub acuzatia de conspiratie pe timp de razboi. Acest act defensiv, uluieste monarhiile europene. Pe data de 2 decembrie 1804 Napoleon este proclamat, sau mai bine zis se autoproclameaza imparat al Frantei.

            Mai marii Europei nu pot accepta insa acest lucru. Daca se putea utoproclama imparat, inseamna ca putea face acelasi lucru si cu altii dar ii putea si destitui in acelasi timp.  Napoleon devine astfel cu adevarat periculos!

Nascut in anul 1769 pe insula Corsica, o regiue renumita pentru saracia si conditiile de existenta precare, Napoleon Bonaparte, al doilea fiu al unei proeminente familii, avea sa devina imparatul Frantei si cel mai mare soldat al erei modene. La varsta de 10 ani este trimis in Franta la Brienne, pentru a urma scoala militara de aici. In anul 1784 devine cadet al scolii militare din Paris. Un an mai tarziu, devine ofiter de artilerie, in serviciul regelui. Imediat dupa aceea pleaca si in urmatorii patru ani, la fel ca si majoritatea ofiterilor, pe timp de pace, petrece mai mult timp departe de baraci, decat in apropierea lor.Anul 1789 marcheaza inceputul revolutiei franceze si o data cu el, se iveste sansa unei cariere militare fara limite. In anul 1793, Napoleon ajunge la Toulon, oras care fusese ocupat de catre o factiune regalista britanica, in momentul in care comandantul artileriei fusese ranit. Sprijinit de catre Augustine Robespierre, deputat in misiune al armatei, planul de atac al lui Napoleoneste adoptat si pe data de 17 decembrie a acelui an, zidurile exterioare cad sub conducerea personala a maiorului Bonaparte. Pe data de 19 dec 1789, aliatii evacueaza portul si cateva zile mai tarziu (pe data de 24), Napoleon este promovat la gradul de Brigadier general al artileriei.Pe data de 5 octombrie 1795, cand simpatizantii regalisti amenintau suveranitatea guvernului, a fost chemat pentru a apara revolutia, brigadierul Bonaparte. Cu cateva salve de artilerie, Napoleon opreste contrarevolutia, facand aproximativ 600 de victime si intrand astfel in gratiile guvernului. In mai putin de o luna Napoleon este promovat la rangul de general de divizie si in luna martie a anului 1797, este desemnat pentru a conduce armata care avea sa lupte contra Italiei. Armistitiul se incheie sub propria autoritate a lui Napoleon, acesta purtand multe batalii in nordul Italiei, alungandu-i pe austrieci din fosta lor provincie si fortand pacea in regatul Lombardiei.Incepand sa pregateasca campania din Italia, el perfecteaza acel plan de campanie

la care se gandeste de mai mult de doi ani, de cand Augustin Robespierre i-a asigurat comanda artileriei armatei din Italia - acel plan conceput in martie 1794 si care ii entuziasmase pe reprezentantul Ricord si pe fratele lui Robespierre. Directoratul a hotarat sa duca acest razboi 'de diversiune' cu Piemont-ul si Lombardia dintr-un motiv foarte simplu si anume acela de a umple casieria tezaurului, infiorator de goala.In seara zilei de 11 martie1796, Bonaparte este anuntat ca trasura il asteapta la capatul micii alei de tei care duce de la casa lui la strada Chantereine. Junot, aghiotantul sau, si Chauvet, ordonatorul armatei din Italia, se afla deja in trasura. O alta campanie celebra a fost cea din Egipt, in anii 1798-1799, incheiata cu esec din cauza suprematiei maritime a englezilor, taind legaturile cu Franta.

Bonaparte, nefiind un suflet modest, s-a decis sa-si paraseasca armata sa si sa se reantoarca cu bine in Franta. In Paris s-a alaturat conspiratiei impotriva guvernului. In lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, impreuna cu colegii sai au preluat puterea si au stabilit un nou regim, Consulatul.Bonaparte, primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constitutia a fost refacuta, in 1802 facandu-l pe Napoleon consul pe viata iar in 1804 facandu-l imparat. In 1800 si-a asigurat puterea traversand Alpii si invingandu-i pe austrieci la Marenga. Dupa aceea el a negociat o pace generala Europeana, pace ce a stabilit raul Rin ca granita de est a Frantei. In Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au fost puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului Napoleonian sau codul civil si inca alte sase coduri.Acestea garantau drepturile de libertate castigate in Revolutie, incluzand egalitatea in fata legii si libertatea religiei.Incoronat in prezenta papei Pius VII, el a spus cuvintele: „Imperiul inseamna pace”. Insa conducerea sa a dus la un lung sir de razboaie cu Anglia si cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceza si cea engleza pentru suprematie economica; dorinta monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambitia lui Napoleon de a stapani intreaga lumeCu o armata mare, Napoleon a reusit sa obtina multe victorii asupra Austriei in 1805, prin Batalia de la Austerlitzsi asupra Prusiei in 1806. Singura putere continentala care ii statea in cale era Rusia. Cu aceasta a incheiat un acord in 1807 prin care Europa era impartita intre imparatul Frantei si tarul Rusiei, Alexandru I. In anul 1812, Napoleon face o incercare dezastruasa de a invada Rusia, in care este invins. Astfel a inceput caderea lui Napoleon. In Batalia de la Leipzig din 1813, Napoleon este infrant de catre cele cinci natiuni. Napoleon este obligat sa abdice si este exilat in insula Elba, in anul 1814.

Incoronarea lui Napoleon este este o panza pictata de Jacques-Louis David in perioada 1805-1807. Tabloul are dimensiunile 624 x 979 cm si se gaseste la Muzeul Louvre, Paris. „Regii au parasit-o, eu am ridicat-o”[ - spune Napoleon despre coroana conducatorului francilor, Carol cel Mare, cand, in dupa-amiaza zilei de 2 decembrie 1804, si-o aseaza pe cap in catedrala Notre-Dame si este uns chiar de papa Pius al VII-lea, venit la Paris in acest scop. Apoi imparatul isi incoroneaza sotia, pe Josephina. David a primit o comanda din partea imparatului pentru un tablou care sa redea incoronarea. Pictorul va lucra la acest tablou vreme de 2 ani, adaptand realitatea la dorintele clientului sau. Astfel, spre exemplu, in spate, la tribuna o vedem pe Letita, mama imparatului, desi ea nu a participat deloc la festivitate. Extraordinar de riguros este finisajul: David nu omite nici cel mai mic detaliu, in ceea ce priveste vesmintele perechii imperiale, iar portretele personajelor reprezinta imaginea fidela a realitatii. Incoronarea lui Napoleon are in primul rand valoarea unei marturii istorice; in schimb caracterul static al compozitiei indeparteaza tabloul de estetica neoclasicista. Lipseste aici tensiunea vibranta care este caracteristica teatralitatii neoclasiciste. Spre deosebire de Sabinele si Juramantul Horatiilor, David se inspira de data aceasta mai degraba din traditia romana, decat din cea greaca. 

Femeia pe care Napoleon a iubit-o cel mai mult, dupa propria marturisire, este prima lui sotie, Josefina. Josefina fusese in trecut casatorita cu Alexandre Beauharnais, dar acesta a murit in timpul Revolutiei Franceze. Josefina era acum vaduva. Napoleon s-a indragostit de ea si la scurt timp s-au casatorit. La inceput Josefina era infidela sotului, printre cei mai cunoscuti amanti ai ei numarandu-se si ofiterul Hippolite Charles. Napoleon a inceput si el sa aiba numeroase aventuri. In timpul campaniei din Polonia a cunoscut-o pe tanara Maria Walewska, de care s-a indragostit. Maria i-a daruit un copil, faimosulAlexandru Walevski de mai tarziu. Din cauza ca Josefina era sterila in anul 1809, Napoleon a fost nevoit sa se desparta de ea. S-a recasatorit cu Maria-Luiza, arhiducesa de Austria. Au avut un singur copil, Napoleon Charles Joseph Francois, care a murit fara sa domneasca vreodata. Ultimele cuvinte inteligibile ale lui Napoleon au fost 'FrunteArmata' (fr. „TêteArmée”). Influenta napoleoniana in Franta inca mai este vizibila si astazi. In onoarea victoriilor sale, s-a construit Arcul de Triumf in centrul Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian este simtit in legile tuturor tarilor Europei. Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfarsit, foarte ambitios si niciodata satisfacut[. Napoleon a fost un dictator] si a crezut in conducerea oamenilor prin ordine]. Putini sunt aceia care nu recunosc ca a fost un geniu militar. Bonaparte a spus 'Waterloo va sterge memoriile victoriilor mele'[, dar bineinteles ca se insela deoarece este recunoscut ca unul din cei mai mari generali ai lumii.Controversele asupra mortii imparatului Napoleon nu se mai termina Specialisti in domeniul medicinei legale, istorici ai vietii si mortii lui Napoleon s-au dedicat inca din anul 1961 cercetarilor cauzei mortii acestui om de stat francez. Unii spun ca moartea s-ar datora unei erori medicale, cancerului de stomac si, in cele din urma, otravirii acestuia cu arsenic. Primele doua supozitii - eroare medicala sau cancer de stomac, sunt definitiv respinse de Dr. Pascal Kintz.Ultimele experiente conduse de l'Institut de Medicine Legale de Strasbourg si l'Université de Luxembourg, demonstreaza in mod definitiv ca Napoleon a fost otravit, fiind victima unei intoxicatii cronice cu arsenic. In fiecare an, experti in toxicologia medico-legala se intrunesc in congrese sub auspiciile The International Association of Forensic Toxicologists (TIAFT) pentru a stabili cauza exacta. Toti oamenii de stiinta care apartin acestei asociatii activeaza in laboratoare ale politiei, spitale, tribunale, institute de medicina legala, laboratoare specializate in diverse domenii inrudite. Dupa congresele de la Helsinki (2000), Praga (2001), Paris (2002), a urmat congresul de la Melbourne care a gazduit cel de-al 41-lea Simpozion international al asociatiei, intre 17-22 noiembrie 2003.In prezentarea sustinuta la acest simpozion Dr. Pascal Kintz a facut cunoscute ultimele rezultate obtinute asupra chestiunii prezentei arsenicului in suvitele de par ale imparatului. Se mentioneaza in diverse publicatii oficiale ca 'suvite de par apartinand lui Napoleon', au fost pastrate cu mare grija si gasite la diverse persoane din anturajul acestuia. Toxicologul francez sustine ca Napoleon a fost otravit cu arsenic in mod lent. El a ajuns la aceasta concluzie aprofundand analizele nu numai asupra interiorului firelor de par, ci si a invelisului capilar. Dr. Kintz crede ca otrava a atins maduva spinarii, pornind de la par. Otrava provenea din alimentele ingerate si a fost impinsa de fluxul sanguin.Parul lui Napoleon prezenta o concentratie de substanta toxica de 7-38 de ori superioara dozei 'admise'. Detractorii acestei ipoteze resping afirmatia, sustinand ca arsenicul detectat era de origine exogena si nu a fost absorbita de imparat. Ei cred ca aceasta compozitie toxica era in mod normal utilizata in secolul XIX pentru conservarea parului. Alti cercetatori explica prezenta arsenicului in parul lui Napoleon prin folosirea produsului de catre vierii epocii. Acestia spalau butoaiele cu arsenic dupa care puneau strugurii la fermentat. Si aceasta supozitie a fost respinsa, considerandu-se ca obiceiul vierilor epocii de a curata butoaiele cu

arsenic, nu era periculos pentru sanatatea omului, cu toate ca Napoleon era un cunoscut adept al vinului.In anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator si colectionar al unor piese originale care au apartinut lui Napoléon a afirmat cu tarie in conferintele si interviurile acordate la televiziunea canadiana ca 'Napoleon I Bonaparte a decedat datorita otravirii lente cu arsenic, si ca datorita noilor teste ADN, aceasta enigma ar putea fi elucidata'. Ben Weider detine suvite din parul lui Napoleon si este dispus sa suporte toate cheltuielile exhumarii. 'Ramane doar ca guvernul si istoricii francezi sa-si dea acordul'. Specialistii Institutului medico-legal din Strasbourg confirma teza avansata de Ben Weider. Purtatorul de cuvant al lui Weider a declarat ca daca indoielile asupra mortii lui Napoleon persista, nu ramane decat sa se treaca la exhumarea imparatului.

Bibliografie1. http://www.referat.ro/referate/download/Napoleon_Bonaparte_-

_imparat_francez_7560.html2. http://www.scrigroup.com/istorie-politica/istorie/Ascensiunea-lui-Napoleon-

Bonap41924.php3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Napoleon_I