Intrebari si raspunsuri de la parintele cleopa…

306 In secolul nostru se constata o slabire generala a credintei in Dumnezeu si a trairii crestine. Care sunt motivele principale ale slabirii credintei si aparitiei sectelor in lume?

Motivul principal al slabirii credintei in Dumnezeu este unul: inmultirea faradelegitor dintre oameni. Credinta a slabit pe pamant mai ales din cauza urmatoarelor pacate: mandria, neascultarea de cuvantul Evangheliei si de pastorii Bisericii; instrainarea crestinilor de Biserica; lipsa de pastori buni, betia, desfraul etc. Acest adevar ni-l arata Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, cand zice: " Iar din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci " (Matei 24, 12).

Crestinii care s-au rupt definitiv de Sfanta Biserica, care se impotrivesc dogmelor credintei noastre ortodoxe si apostolice si care si-au format o invatatura de credinta gresita se numesc sectari (eretici). Sectele in Biserica au fost inca de la inceputul propovaduirii Evangheliei in lume si vor exista pana la sfarsitul veacurilor. Ele sunt atat rezultatul necredintei in Dumnezeu, cat si un putemic semn apocaliptic.

Oamenii, in general, parasesc Biserica si cad in erezii din urmatoarele cauze principale: din nestiinta, adica din lipsa de cunoastere a cuvantului lui Dumnezeu, a Sfintei Tradtii si a invataturii Sfintilor Parinti (Osea 4, 6-7; Deuteronom 1, 39; Ioan 4, 11); din inselaciunea diavolului, care " umbla, racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita " ( I Petru 5, 8)si care reuseste sa amageasca pe multi crestini prin patimi, prin increderea in sine, prin necredinta etc. (Facere 3, 1-6; Matei 4, 1-10; Ioan 8, 44; II Corinteni 1, 3, 15); din cauza mandriei, care a creat cele mai multe secte si erezii in istoria Bisericii crestine, reusind sa sfasie trupul tainic al lui Hristos. Apoi, din cauza inmultirii pacatelor omenesti, precum: betia, desfraul, avortul, divortul, neintelegerea din familie etc. Apoi lipsa de slujitori devotati in Biserica lui Hristos; din lipsa de explicare a credintei ortodoxe la credinciosi; din cauza firii razvratite a unor crestini, din lipsa de carti bisericesti, de rugaciune si de invatatura, din lipsa de viata duhovniceasca exemplara a preotilor, din lipsa de experienta, de blandete, de staruinta si iscusinta pastorala a preotilor si din alte pricini. Inmultirea sectelor si a proorocilor mincinosi, mai ales in secolul nostru, este, desigur, si un semn apocaliptic al sfarsitului lumii. Acest adevar ni-l arata Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care, vestind despre a doua Sa venire pe pamant, a zis: " Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor insela pe multi... " (Matei 24, 11).

307. Intrucat cunoasteti bine fenomenul sectar in tara noastra, care ar fi principalul motiv al aparitiei sectelor la noi?

Pe langa cele spuse mai sus, cred ca un motiv principal care a contribuit la aparitia si inmultirea sectelor in tara noastra a fost si este lipsa de preoti buni si devotati care sa pastoreasca turma lui Hristos cu toata credinta si frica de Dumnezeu. Daca pastorii Bisericii s-ar sili sa fie mai intai ei evlaviosi, tari in rugaciuni, blanzi, plini de dragoste, milostivi, buni cunoscatori ai invataturii lui Hristos, modele vii in viata, silitori a invata pe credinciosi drepta credinta si poruncile Sfintei Evanghelii, sectele in tara noastra aproape ar disparea. La inmultirea sectelor in tara noastra contribuie mult si sminteala, mandria si neascultarea unor credinciosi, dorinta lor de a invata si pe altii, de a tine predica in locul preotilor, lipsa unor predici bune, calde si insufletitoare, precum si lipsa de slujbe si cantari cat mai frumoase in biserici. Daca aceste lipsuri ar fi inlaturate, prozelitismul sectar ar da inapoi si multi credinciosi rupti de Biserica ar reveni in staulul lui Hristos.

308. Care sunt urmarile cele mai grave ale prozelitismului sectar in tara noastra?

Urmarile cele mai grele ale inmultirii sectelor in tara noastra sunt multe si uneori nebanuit de mari. Mai intai pastorii de suflete, care pierd pe credinciosi din sanul Bisericii, nu se mantuiesc nici ei si nici cei ce s-au ratacit din cauza lor de la adevarata credinta. Apoi, prozelitismul sectar, ambitia, interesul moral sau material al sectelor, mandria, fanatismul, dus uneori la acte imorale, la faramitarea sectelor in grupuri rivale, dizidente.

Legatura tuturor sectelor cu tarile occidentale dezbina credinciosii nostri, slabesc unitatea duhovniceasca a Bisericii si indeamna la incalcarea legilor statului, la anarhie si faramitarea familiei.

309. Ce trebuie sa faca Biserica Ortodoxa, slujitorii si credinciosii nostri si cum sa actioneze mai bine pentru a opri prozelitismul sectar in satele si orasele noastre?

Pentru a opri stricarea dreptei credinte apostolice de catre sectari atat pastorii, ierarhii, preotii si calugarii, cat si credinciosii nostri ortodocsi trebuie sa procedeze in trei feluri:

a. intai sa citeasca cat mai des cu evlavie si cu multa atentie Sfanta Scriptura, pentru a cunoaste cat mai bine credinta noastra apostolica;b. sa cunoasca pastorii si credinciosii, doctrina Bisericii Ortodoxe, pentru a invata la randul lor pe credinciosii din parohii;c. atat pastorii Bisericii, cat si toti crestinii ortodocsi sa se sileasca a trai si a implini poruncile Evangheliei lui Hristos pentru a fi pilda tuturor prin faptele lor. Mantuitorul nostru Iisus Hristos cere de la noi mai intai sa facem si sa lucram poruncile Lui si apoi sa vorbim la altii despre ele, caci zice: " Cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor " (Matei 5, 19). La fel invata si Sfantul Pavel pe ucenicul sau Tit: " Acestea graieste si mustra si indeamna cu toata taria " (Tit 2, l5). La fel si Sfantul Isaac Sirul spune: " Taci tu, sa vorbeasca faptele tale " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 23).

De asemeni, pentru oprirea prozelitismului sectar este de mare importanta sa se tipareasca pentru credinciosi cat mai multe carti de rugaciuni, catehisme, carti de invatatura crestineasca si mai ales Vietile Sfintilor, care sunt foarte cautate. De aceeasi importanta pentru apararea credintei este predica in biserica si la orice ocazii, precum si datoria preotilor de a face regulat catehizarea credinciosilor. Daca slujitorii Bisericii vor implini cu sfintenie aceste datorii evanghelice si pastorale, vor reusi cu siguranta sa opreasca prozelitismul si fanatismul sectar. Iar de vor neglija aceste datorii evanghelice, nu se va putea face aproape nimic in fata prozelitismului sectar din tara noastra si vom fi aspru judecati de Hristos.

310. Cum pot ajuta calugarii si manastirile noastre la apararea credintei ortodoxe si oprirea prozelitismului sectar?

Calugarii din manastirile noastre au ajutat intotdeauna la propovaduirea, mentinerea si apararea credintei ortodoxe si unitatii religioase in tara noastra. Manastirile si calugarii ce se nevoiesc in ele au fost si sunt ca niste limanuri ale sufletelor crestinesti care inoata in valurile tulburi ale veacului acestuia. Atat calugarii cat si calugaritele, cat mai ales staretii si duhovnicii din manastirile noastre, de vor duce viata duhovniceasca curata, dupa exemplul Sfintilor Parinti, potrivit cu fagaduintele date la calugarie, de se vor ruga cu staruinta ziua si noaptea si de vor cunoaste cat mai bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti, vor fi si de acum inainte faclii si limanuri de odihna si mantuire pentru crestinii nostri, pentru cei stapaniti de patimi si pentru cei indoielnici in credinta, care se lupta cu ispitele, cu patimile si necazurile acestei vieti. Manastirile noastre, prin traditia lor milenara, prin cuviosii calugari rugatori in ele, au fost si trebuie sa fie si pe viitor vetre de traire duhovniceasca in Iisus Hristos, lacasuri de

mangaiere si intarire in credinta, oaze de lumina, de cultura crestineasca si limanuri de odihna si liniste sufleteasca pentru credinciosi, prin slujbele cele sfinte care se fac in ele, prin invataturile duhovnicesti ale calugarilor si mai ales prin pilda viietii curate a celor ce traiesc in ele. Cred ca este nevoie in manastiri, ca si in sate, de duhovnici buni si de preoti bine pregatiti. Caci, daca vei pune un singur cioban sa pazeasca o mie de oi, pe multe le va pierde si pe multe le vor rapi lupii. De aceea zice si Sfantul Ioan Gura de Aur in omiliile sale: " cand vor lipsi pastorii, se vor aduna lupii ".

CAUZELE APARIȚIEI ȘI RĂSPÂNDIRII SECTELOR (de Andrei Erhan)

student, anul III, Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu.

Apariția sectelor poate fi privită ca: un fenomen social format pe baza unui subtil mecanism de influență socială cum ar fi zvonurile, panica, axat pe o deplină omogenitate a ideilor sau acțiunilor unui grup cu o puternică coeziune, centrat în jurul unei persoane carismatice, sau, în sensul de sectă ca comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). Cuvântul sectă vine de la verbele latine sequi (a urma) sau secare (a taia), în limbajul obișnuit al europeanului din secolele XVIII-XIX, termenul sectă era folosit pentru a desemna religia adversarului, a celui pe care vrei să-l discreditezi[1]. Această desprindere de confesiunea mamă se relizează din mai multe motive şi întotdeauna la iniţiativa unui grup sau a unui conducător: o mişcare de protest faţă de un anumit sistem religios, dar poate să se manifeste şi faţă de un anumit aspect al societaţii sau faţă de societate în general. În ultimii ani problema sectelor a dezlănțuit pasiuni și a suscitat polemici violente în multe țări, climatul fiind determinat, în mare măsură, de tragediile provocate după 1993 de unele secte, precum Davidienii, Templul Soarelui sau Aum. Deși vinovate de aceste crime sunt numai cateva dintre miile de grupuri existente, incidentele relevă derivele extreme la care pot ajunge unele miscari aparent inofensive si dau fenomenului sectar o conotație emoțională puternică, făcând dificilă o analiză obiectivă. Privită în totalitatea manifestărilor apariției ei secta, reprezintă și o cale de remediere a unei confuzii apărute în rândul comunității sau confesiunii din care s-au desprins, este un factor de progres, dacă constituirea ei nu este concepută ca un act iremediabil. Orice atitudine exclusivă arogată de membrii unei astfel de grupări se face cu prețul dezabrobării sociale a celorlalți, care cu timpul ajung să reprezinte nu niște semeni care trebuiesc tratați cu respect și toleranță, ci simple figure ce reprezintă, nedreptatea, echivocul, opusul, simplu spus exponenți ai marei mase necizelate de indivizi. În cazul sectelor religioase, Oamenii sunt racolati de obicei din urmatoarele motive:nu cunosc ce este acel grup în realitate. Adevarata fata a grupului nu este prezentata într-o maniera onesta. Persoanei abordate nu i se prezinta care sunt cerintele grupului fata de membri. Reprezentantul grupului se prezinta foarte sincer si amabil. Reprezentantul grupului este un prieten sau un membru al familiei despre care stii ca nu te-ar minti. Gândirea de cult (în interiorul cultului) consta în a împarti lumea în doua parti distincte: alb /negru, mântuit /nemântuit, bun /rau. În aceasta lume nu e loc de nuante de gri. Persoanele sau grupurile cu o astfel de mentalitate se considera automat în categoria “alb-mântuit-bun”.

Este firească reacția pe care o suscită din partea societății astfel de atitudini antisociale: inadaptarea și drept consecință izolarea de restul comunității. Privită din interiorul acestui grup însă o astfel de reacție a societății are efecte positive prin faptul că face să crească coeziunea de grup la pericolul extern pentru că conceptul de sine al oamenilor include prezumții referitoare la apartenența lor la anumite categorii sociale sau grupuri, cum ar fi rasa sau vârsta, prezumții care constituie identitatea social a acestora. Pentru a-și menține stima de sine oamenii au tendința de a considera categoriile de grupuri de care aparțin ca fiind mai bune decât cele din care nu fac parte[2]. De obicei cazul unei secte întrunește din punct de vedere al psihologiei sociale o: coeziune puternică, izolare a grupului (previne pătrunderea ideilor critice din exterior), lipsa procedurilor temeinice de a căuta și evalua alternativele[3] (mai ales în condițiile de presiune a timpului – de cele mai multe ori recurgându-se la acceptarea soluției liderului sau altui membru influent al sectei), lidershipul directiv[4], presiunile puternice spre conformism[5] (nu există toleranță pentru devierile de la opinia majoritară și în unele cazuri se iau măsuri foarte dure împotriva celor ce nesocotesc consensul).În cazul sectelor religioase interpretarea de cele mai multe ori este că sunt persecutați pentru adevărul concepției lor. Se știe că orice grupare sectară gravitează în jurul unui lider care ca să zic așa: îi convinge pe ceilalți în măsura și în timp ce se convinge pe sine însuși. Acest process psihic este foarte cunoscut, este o gândire în voce. Odată constituită, “Gândirea de grup” e un gen de gândire în care se angajeaza indivizii când sunt puternic implicați într-un grup coeziv, când dorința lor de a perpetua consensul depășește motivația de a cerceta realist celelalte probleme. Teoria identității sociale pune accentul pe apartenența de grup în procesul definirii personale, într-o viziune care promovează separarea comportamentelor individuale și intergrupuri[6]. Deindividualizarea reprezintă unul dintre cele mai explorate efecte de grup[7]. Apropo, nu toate sectele au chiar dintr-u început o doctrină sau un set de reguli normative, clar stabilit, acestea se contituie în decursul activitățăii lor. De multe ori o sectă ajunge să contrazică cu timpul princiipiile inițiale de la care a pornit[8].

Prevenirea fanatismului în cazul gândirii de grup al sectelor:Pentru a se evita instituirea prematură a acordului se recomandă:* Încurajarea exprimării deschise a ideilor alternative.* Leadeship adecvat și efficient – liderul să nu-și mai exprime opinia la începutul întâlnirii, să ceară o dezaprobare reală, să-i convingă pe ceilalți că atitudinea critică este binevenită, să permit reunirea grupului de câteva ori fără ca el să asiste.* Formarea grupurilor diverse de discuții pe aceeași temă.etc

Un grup social este un sistem complex de procese si fenomene care prezintă aceleasi caracteristici pe care le posedă orice sistem cu autoreglare, adică:*caracterul dinamic (are capacitatea de modificare a stării sale interne ca rezultat al influenței factorilor externi, ca efect al interacțiunilor dintre elementele componente);*caracterul deschis (sau relativ deschis) vizează disponibilitatea grupului de a realiza schimburienergetice si informaționale cu mediul în care ființează, fapt care îi asigură o funcționalitate normală si dezvoltarea capacității de adaptare;*caracterul complex exprimă faptul că în cadrul grupului se manifestă o diversitate de procese si fenomene care interacționează si se determină reciproc. Complexitatea este dată atât denumărul mare al elementelor si factorilor care intervin în viața de grup, cât si de multitudinea conexiunilor existente între aceste componente;*Caracterul selectiv în raport cu stările posibile, semnifică tendința grupului de a manifesta o anumită selectivitate în raport cu aceste stări, tinzând să se delimiteze de mediu si să îsi conserve propria identitate.

Întrunind caracteristicile unui sistem deschis, grupul social poate fi reprezentat grafic sub forma unui model teoretic ce va cuprinde, în conformitate cu teoria sistemelor cibernetice cu autoreglare, patru componente principale:* un ansamblu de intrări;* un ansamblu de iesiri;* un operand care transformă intrările în iesiri;* sistemul legăturilor inverse (feed-back-urile) care asigură echilibrarea si autoreglarea sistemului-grup.

Pătrundere sectelor în România şi câteva izvoare ale fenomenului sectarDupă apariţia lor în lumea capitalista, după constituirea lor ca organizaţii şi asociaţiuni religioase, sectele au tins spre expansiune. Patria lor de apariţie este America. De aici, sectele se extind în aproape toate ţările lumii dar la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII expansiunea lor nu atinsese încă cote maxime. Secolul XX poate fi socotit pe bună dreptate un secol sectar. În expansiunea lor spre Europa, majoritatea sectelor fac primul popas în Germania, unde îşi găsesc un teren prielnic pentru a se dezvolta, o populaţie cu o credinţă destul de slabă şi nu prea ştiutoare în cele ale dreptei credinţe. De aici vor cuprinde mai târziu foarte uşor întreaga Europă. La Hamburg, baptiştii, adventiştii, penticostalii şi creştinii după Evanghelie şi alţii îşi întemeiază un cartier general de unde vor monopoliza mai apoi tot continentul Europei. În România primele semne ale apariţiei le au baptiştii pe la anul 1883; cultul baptist fiind adus în ţara noastră de predicatorii străini. Adventismul îşi face apariţia în România în 1870 tot printr-un predicator străin. Martorii lui Iehova apar în ţara noastră în anul 1910 prin propaganda unui român care părăsise ţara şi îşi renegase poporul. Penticostalii pătrund la fel ca şi martorii lui Iehova. Tot un român aduce în 1905 primele învăţături ale creştinilor după Evanghelie. Seceratorii, nazarienii patrund în România tot la începutul secolului XX printr-un neamţ şi un ungur. Sectele mistice sunt aduse în ţara noastră de ruşi, care datorită frământărilor religioase din Rusia secolului al XVIII-lea au găsit refugiu în Moldova şi Ţara Româneasca. Sectele filozofice pătrund în România datorită unor spirite aventuriere care s-au lăsat influenţate de această filozofie sectară pe care o credeau mai presus de învăţătura Bisericii Ortodoxe. Sectele de acum “moderne” şi cu “credinţa nouă” au acelaşi arbore genealogic: minciuna, falsitatea, dezordinea, ruptura şi chiar crima, deoarece stăpânul lor “dintr-un început a fost ucigaş de oameni” (In. 8, 44). De aceea tot arsenalul răului îşi are originea în stăpânitorul întunericului cel mai dinafară. (Mat. 8, 12 şi Apoc. 20, 10). Toate curentele raţionaliste, mistice care au pătruns în ţara noastră şi în sânul Bisericii, contestând adevărul evanghelic nu sunt altceva decât palete ale aceleiaşi forţe ale vrăşmaşului. Mulţii dintre reprezentanţii lor fac uz de aşa zisa “libertate religioasă”. Această libertate însă pentru a fi recunoscută, are nevoie de garanţii şi cea mai sigură garanţie nu este alta decât adevărul: “…numai adevărul vă va face liberi…” (In. 8, 32). Sectele au apărut sau mai bine zis pătrund la noi în ţară acolo unde frica şi teroarea stăpânesc pe om, se înmulţesc înainte de catastrofe, cum a fost cazul războaielor mondiale şi se regrupează în timp de pace “profeţind” sau “indicând ce va fi mâine”. De aceea majoritatea sectelor au în doctrina lor spectrul “mileniului” şi adepţii forţatei Parusi justifică “programarea” venirii Domnului prin Biblie.

Câteva izvoare ale fenomenului sectar- neînţelegerea Vechiului Testament prin împlinirea Noului Testament, rămânerea la ceremonii depăşite, sau Noul Testament este considerat o îngrămădire de cărţi fără logică, fără importanţă în credinţă;- folosirea cărţilor apocrife drept inspiraţie şi cu autoritate (Evanghelia lui Toma, Apocalipsa lui Pavel etc.);- împlinirea nereuşită a culturii cu religia, sau contrazicerea “religiei” cu filozofia din care a purces pretenţia unor cercuri religioase de “a corecta” texte ale Bibliei sau de a decreta noi principii religioase “nedescoperite” de Iisus Hristos;- adaptarea unor reguli, formule sau teorii, unele pretins ştiinţifice (vechi sau noi) cu explicarea “Cuvântului” lui Dumnezeu – practica terapeutica a nazireilor şi chiar, mai recent teoriile geocentrismului, rezultatele astronomice etc.;- justificarea credinţei de către secte prin diferite doctrine filozofice: idealismul platonic, gnosticismul, sofismul, epicureismul, neoplatonismul, categoriile de gândire aristotelice, universalele teorii tomiste şi neo-tomiste, curente “teologice” moderne, practici spiritiste şi justificările teozofice, mişcările religioase scientiste, teorii nihiliste ale disperaţilor secolului şi multe altele;- unele rezultate sau explicaţii ştiinţifice speculate şi denaturate de creatorii de religii sau “aleşi şi profeţii” timpurilor;- necunoaşterea tainelor vieţii şi disperarea în faţa morţii.Sunt şi alte surse ale sectelor şi grupărilor anarhice. Aceste au apărut ca şi ciupercile după ploaie în medii dezechilibrate social şi stresate psihic. Nu înţeleg pactul strămoşesc şi refuză sa-l înlăture prin botezul cu apă şi Duh Sfânt (In. 3, 3). Mai mult, starea de păcat susţine religia naturii – evoluată sau statică - : animismul, totemismul, fetişismul, şamanismul, idolatria şi zeităţile de tot felul, pe când, “cercetarea adevărului” (Mat. 7, 7) luminează mintea, înlătură frica de fenomenele naturii, trezeşte conştiinţa omului, îl determina la curăţie, îl reintegrează în har, cu alte cuvinte devine un fiu al Împărăţiei lui Dumnezeu. “Dumnezeu este iubire” (I In. 4, 8) şi nu crede nimeni în El din frică (II Tim. 1, 7) sau necunoaştere: “Dumnezeu este lumină” (In. 3, 19 şi 1, 5).În concluzie “nebunia” religioasa, cum zice psalmistul, duce la nihilism (Ps. 2, 10): erezia este frica minciunii (In. 8, 44) şi dacă nu ar fi mândria nu am avea sectanţi (Fericitul Augustin). Dacă mintea întunecată de păcat a dus la religia naturii, sectele, grupările anarhice, organizaţiile religioase violente duc la obscuratism, la victime ale misticismului bolnăvicios.