Casa lui Ptath

LEDA

ISBN: 978-973-102-228-4F A N T A S Y

www.ledabooks.rowww.edituracorint.ro

LEDA, imprint alGRUPULUI EDITORIAL CORINT

Designul copertei: Andreea ApostolImaginea copertei © Peter Elson

CYAN YELLOW MAGENTA BLACK

CEL A CĂRUI PUTERE ESTE FĂRĂ MARGINI, CARE NU OBOSEŞTE, CARE NU CUNOAŞTE FRICA…

Acesta era Ptath, cel mai puternic dintre zeii născociţi vreodatăde mintea omului. S-a întors, chiar dacă împotriva voinţei sale.Zeiţa Ineznia, rivala lui de moarte, l-a azvârlit în lumea plină de

primejdii a anului 200 000 000 d.H., în trup de muritor.

Va mai reuşi oare Ptath, cu puterile-i limitate de condiţiaumană, să câştige lupta îndârjită cu Ineznia? Sau a rămas el, în

taină, cea mai mare forţă din toate lumile şi toate timpurile?

UN FANTASY CLASIC, SEMNAT DE UNUL DINTRE PĂRINŢII

GENULUI SCIENCE-FICTION

Alfred Elton van Vogt (1912–2000) a fost primul mare scriitor de science-fiction canadian. La jumătatea secolului XX, în aşa-numita

„epocă de aur” a SF-ului, figura, alături de Robert A. Heinlein, Isaac Asimov şi Arthur C. Clarke, în topul celor mai populari scriitori

ai genului. Cartea lui Ptath (1947) este una dintre puţinele opere de fantasy scrise de Van Vogt şi, de fapt, singurul său roman de gen,

fiind foarte apreciat atât de critici, cât şi de cititori.

LEDA

CARTEA LUI PTATH

G R U P U L E D I T O R I A L C O R I N T

L E D AL E D A

CARTEA LUI PTATH

Traducere din limba englez\ de LIGIA CARANFIL

A.E. VAN VOGT

Redactor: DANIEL PENESCU

Tehnoredactare computerizat\: Cristina Gvinda

A.E. van Vogt: THE BOOK OF PTATHCopyright © 1947 by A.E. van Vogt

All rights reserved.

Toate drepturile asupra acestei edi]ii sunt rezervate

Editurii LEDA, imprint al GRUPULUI EDITORIAL CORINT

ISBN: 978-973-102-228-4

Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a RomânieiVAN VOGT, ALFRED ELTONCartea lui Ptath / A.E. van Vogt;

trad.: Ligia Caranfil. - Bucure[ti: Leda, 2009

ISBN 978-973-102-228-4

I. Caranfil, Ligia (trad.)

821.111(73)-31= 135.1

I

Întoarcerea lui Ptath

EL ERA PTATH. NU C| S-AR FI GÂNDIT LA NUMELE LUI. F\cea, pur [i simplu, parte din fiin]a lui, la fel ca trupul, cabra]ele [i picioarele lui, la fel ca solul pe care c\lca. Ba nu,asta nu era adev\rat. P\mântul nu-i apar ]inea. Exista o leg\ -tur\, desigur, între sol [i el, dar era de o natur\ ceva mai sur-prin z\toare. El era Ptath [i p\[ea pe p\ mânt, p\[ea pe Ptath.Se întorcea în cetatea lui Ptath, capitala imperiului s\u dinGonwonlane, dup\ o lung\ absen]\.

M\car atât îi era clar, atât putea accepta pe negândite,[i asta era important. Sim]i presiunea sub care se afla [i con-tinu\ s\-[i iu]easc\ pa[ii, ca s\ vad\ dac\ nu cumva urm\toa-rea [erpuire a râului nu i-ar da posibilitatea s\ se îndreptespre vest.

Spre vest se afla o vast\ întindere de iarb\, copaci [i dea -luri pierdute în cea]a z\rilor albastre, iar undeva, dincolo deele, era destina]ia lui. Iritat, î[i coborî privirile spre râul care-i

5

bara calea. Acesta tot [erpuia, r\sucindu-se f\r\ oprire, obli-gându-l din când în când s\ se întoarc\ pe propriile-i urme.La început, asta nu p\rea s\ conteze. Acum îns\, da. Dintoat\ inima [i adâncurile con[tiin]ei sale confuze, î[i dori s\ajung\ cât mai repede spre dealurile dinspre vest, râzând,strigându-[i bucuria la gândul lucrurilor pe care avea s\ leg\seasc\ acolo.

Dar nu era chiar sigur ce anume avea s\ g\seasc\. El eraPtath [i se întorcea în mijlocul poporului s\u. Cum maiar\tau oamenii aceia? Cum era Gonwonlane? Nu-[i puteaaminti. Se încord\ ca un arc s\ afle r\spunsul care vibra din-colo de puterea gândului lui.

Trebuia s\ traverseze râul, m\car atât [tia [i el. De dou\ oricoborî în apele pu]in adânci din dreptul celui mai apropiatmal; [i de fiecare dat\ se trase înapoi, dezgustat, s\ simt\ cevastr\in. Sim]i prima durere a gândului deliberat, pe care îl aveaîn minte de când se întrupase din întuneric. Minunându-se,î[i arunc\ ochii spre dealurile care se a[terneau la orizont în-spre sud, est [i nord. Asemeni celor din vest, cu o singur\ di-fe ren]\ major\: pe el nu-l interesau.

Î[i întoarse iar privirile spre dealurile vestice. Râu-nerâu, tre-buia s\ ajung\ la ele! Nimic nu-l putea opri. }elul acesta vuiaîn el ca un vânt, clocotea ca o furtun\. Pe cel\lalt mal, îl îmbiao lume a gloriei. P\[i în ap\, se trase înapoi pentru o clip\, apoiînaint\ prin curentul învolburatelor unde întunecate. Râul îltr\gea în bulboac\ [i p\rea s\ fie la fel de viu ca el însu[i. {i elînainta, prin acel t\râm, nef\când parte din el.

6

A .E . VaN VOGT

Gândul i se curm\ când p\[i într-o groap\. Apele se adu-nau h\mesite acoperindu-i b\rbia, p\trunzându-i în gur\.C\lâi, cu gust s\lciu. Agonia îi înjunghie pieptul. Se lupt\, lo-vind cu mâinile valurile, str\duindu-se s\ ajung\ la vadul maiînalt. R\m\sese în picioare, încruntându-se la apa care-i ajun-gea pân\ la piept. Nu-i era team\, pur [i simplu îi repugna,convins c\ nu era tratat cum se cuvine. Dorea s\ ajung\ la dealuri, iar râul încerca s\-l opreasc\. Dar el nu se l\s\. Dac\trebuia s\-l doar\, foarte bine, atunci a[a s\ fie! P\[i înainte.

De data aceasta ignor\ suferin]a din pieptul lui [i mersedrept înainte, prin chiar întunecimea apelor care-l înconju-rau. {i într-un târziu, ca [i cum [i-ar fi dat seama de înfrân-gere, durerea disp\ru. Undele îl tot tr\geau, vrând s\-i smulg\picioarele din mâlul moale de la fund, dar de fiecare dat\ cândcapul îi ie[ea la suprafa]\, vedea c\ înainta.

Junghiul sfredelitor din piept reveni, când ajunse într-untâr ziu la o adâncime mai mic\. Apa îi [iroia de pe buze. Tu[i[i v\rs\, pân\ când lacrimile îi înce]o[ar\ vederea [i, pentru ovreme, z\cu pe malul acoperit de iarb\, cu trupul contorsio-nat. Chinurile luar\ sfâr[it. Se ridic\ în picioare [i, pre] de unminut ce p\rea c\ nu se mai termin\, r\mase drept, cu privirilea]intite asupra cursului întunecat [i repede. Când se întoarsecu spatele la râu, era con[tient de un lucru: nu-i pl\cea apa.

Când ajunse în fa]a drumului, acesta îl buim\ci. Se întin-dea pe o linie aproape dreapt\ spre orizontul vestic [i tocmaiaceast\ uniformitate a lui îl f\cea deosebit. Era evident c\drumul, ca [i el, avea un ]el, dar nu se îndrepta de fapt ni c\ -ieri. Încerc\ s\ se gândeasc\ la el ca la un râu în ne mi[care,

7

C ART E A LUI PTAT H

dar nu sim]i nici o repulsie, nici o nepl\cere. Iar când f\cuprimul pas, nu se scufund\.

Un zgomot îi întrerupse efortul gândirii. Venea dinsprenord, unde drumul disp\rea din vedere, [erpuind în spateleunui deal împ\durit. La început nu v\zu nimic, dup\ careacel ceva îi ap\ru în fa]a ochilor. O parte din trupul creatu-rii era la fel ca al lui. Acea parte avea bra]e, picioare, trunchi[i cap, aproape ca [i el. Fa]a îi era alb\, dar restul era în ceamai mare parte închis la culoare. {i toat\ asem\narea se opreaacolo. Dincolo de curioasa imagine a lui însu[i se afla o chestie din lemn cu ro]i, iar în fa]a aceleia, o fiin]\ cu p\rullins, stacojie, pe patru picioare, cu un corn i]indu-i-se dinfrunte.

Ptath se îndrept\ direct spre jivin\, cu ochii larg deschi[i [imintea atent\ la detalii. Auzi partea de sus a acelui ceva stri gândla el, apoi cornul animalului îl împunse în piept. Se oprir\.

Se ridic\ indignat de pe pietri[. Partea uman\ a creaturiiînc\ mai urla la el; [i nu se poate spune c\ n-ar fi în]eles ce-ispunea. Observ\ doar c\ f\ptura se afla în picioare, scuturândbra]ele spre el. Nu era ata[at. Ca [i el, era separat, diferit. Îl auzir\stindu-se:

— Ce te-a apucat, s\-mi s\ri a[a în fa]a unicornului? E[tibolnav? {i care-i ideea s\ te plimbi pe aici gol-pu[c\? Vrei s\te vad\ a[a solda]ii zei]ei?

Erau prea multe de în]eles, prea multe cuvinte se îngr\ -m\deau unele peste altele. Furia i se risipi, str\duindu-se s\adune toate vorbele într-un ansamblu coerent.

— Apucat? repet\ el într-un târziu. Bolnav?B\rbatul se holb\ la el curios.

8

A .E . VaN VOGT

— Ia zi, îl lu\ cel\lalt u[urel, e[ti bolnav. Ai face mai bines\ te urci aicea, lâng\ mine, iar eu am s\ te duc la templu, laLinn. Este la numai cinci kanbi distan]\. Ai s\ fii hr\nitacolo, ]i se va da [i ajutor medical. Hai, am s\ cobor [i o s\te ajut s\ urci.

În timp ce unicornul se punea în mi[care, omul îl iscodi:— Ce s-a întâmplat cu hainele tale?— Haine? îi întoarse Ptath întrebarea, plin de curiozitate.— Sigur.B\rbatul se holb\ la el.— Pe zardul din Accadistran, vrei s\ zici c\ nici nu [tii c\

e[ti despuiat? Dup\ mine asta-i amnezie.Ptath se foi stingherit. Exista o nuan]\ în tonul b\rbatu-

lui care nu-i pl\cea, sugerându-i c\ ceva nu era în regul\ cuel. Indignarea f\cu s\-i scânteieze ochii [i rosti cu glas tare:

— Despuiat! Haine!— Nu te enerva!Omul p\rea uimit. Se gr\bi s\-l l\mureasc\:— Uite — haine, ca asta!Trase de haina lui aspr\, ridic\ un col] al acesteia. Mânia

lui Ptath disp\ru f\r\ urm\. Îl scrut\ pe cel\lalt, încercând s\în]eleag\ c\ tipul nu era de felul lui închis la culoare, ci c\ceva întunecat îl acoperea. Trase mai tare de hain\ [i [i-o adusemai aproape de ochi, ca s-o examineze mai bine. Se auzi unpârâit, [i r\mase cu o bucat\ de stof\ între degete. Omul în-cepu s\ urle:

— Hei, ce…?

9


Ptath î[i întoarse privirea buimac\ la individ. În sinea luiî[i spuse c\ fiin]a care f\cea atâta g\l\gie dorea ca el s\ nu semai uite la hain\. Pierzându-[i dintr-odat\ r\bdarea, îi zvârliînapoi peticul smuls. Dar asta p\ru s\ nu fie îndeajuns. Ochiiceluilalt se mic[orar\, buzele se strânser\, în vreme ce deliberacu voce tare:

— Ai sfâ[iat stofa asta de parc\ ar fi fost hârtie. Nu e[tibolnav. E[ti…

Hot\rârea îi în\spri tr\s\turile fe]ei. Mâinile îi zvâcnir\,mi[cându-se nervoase. Nu se putea opune rezisten]\ uneiac]iuni f\r\ sens, pân\ când nu se termina. Ptath lovi p\mân-tul cu o bufnitur\. Era prea nervos ca s\ dea aten]ie durerii.Morm\ind, s\ri în picioare [i v\zu cum c\ru]a gonea de-alungul drumului spre vest. Jivina cu un singur corn în fruntegalopa în salturi mari. Iar omul st\tea drept în tr\sura lui,mânându-[i animalul cu h\]urile.

Ptath se târî de-a lungul drumului, gândindu-se la fiar\ [ila acel vehicul. Ar fi fost pl\cut s\ str\bat\ în acea c\ru]\ totdrumul pân\ la Ptath.

Trecu mult\ vreme pân\ când în fa]a lui ap\rur\ de de-parte fiarele uria[e. Le urm\ri [i sim]i pentru prima oar\ un in-teres intens fa]\ de b\rba]ii de pe spin\rile lor. Trucul, de si gur,consta în a te apropia de c\l\re] [i a-l arunca repede la p\mânt,dup\ care s\ dispari cu iu]eala vântului. A[tept\, tremurândde ner\bdare. Nedumerirea îl cuprinse numai dup\ ce se apro-piar\ cele patru animale.

Erau mai mari decât crezuse. Se în\l]au ca ni[te turnuri.Erau de dou\ ori mai înalte decât el [i cu o constitu]ie

10

A .E . VaN VOGT

robust\. Aveau gâturi lungi ce sus]ineau capete mici cu treicoarne [i cu ochi ageri. Galbenul-deschis de pe grumajii lorf\cea un contrast viu cu trunchiurile verzi [i cu violetulalb\strui al cozilor lungi, cu vârfuri ascu]ite. Galopau cuiu]eala vântului [i s\rir\ înapoi, oprindu-se în loc, într-unnor de praf.

— El este, sigur c\ da, zise unul dintre b\rba]i. }\ranull-a descris întocmai.

— Chipe[ individ! constat\ al doilea. {i cum o s\-l lu\m?Cel de-al treilea se încrunt\: — Parc\ l-am mai v\zut pe undeva! Sunt sigur de asta.

Doar c\ nu mai [tiu unde.Veniser\ dup\ el, pentru c\ cineva le povestise despre el.

Omul cu c\ru]a, bineîn]eles, du[manul lui. Motivul celuilaltera mai presus de propria putere de în]elegere, dar asta nuf\cu decât s\-l înt\reasc\ în hot\rârea sa. Cozile lungi ce atâr-nau de-a lungul coapselor acelor animale îi ofereau cea maibun\ metod\ de a se c\]\ra, dar în felul acela c\l\re]ul [i-arfi dat seama de inten]ia lui. De fapt, cea mai bun\ abordareera o variant\ a ceea ce b\rbatul acela îi f\cuse lui.

Se rug\ de ei:— A]i putea s\ m\ ajuta]i? Mai sunt cinci kanbi pân\ la

Linn, unde voi fi hr\nit [i mi se va da ajutor medical la tem-plul de acolo. S\ coboare careva [i s\-mi dea o mân\ de aju-tor. Sunt bolnav [i nu am haine.

Lui i se p\ru conving\tor micul discurs. A[tept\, obser-vându-le reac]iile, atent la cel mai mic cuvânt sau gest, înti -p\rindu-[i în minte sintagmele pentru a le studia pe viitor,

11


urm\rindu-[i ]elul neab\tut. B\rba]ii se uitar\ unul la altul,apoi izbucnir\ în râs. Într-un târziu, unul îi r\spunse cuîng\duin]\:

— Sigur, omule, o s\ te lu\m cu noi. De-asta am [i venit.Un altul îl corect\, râzând:— Cred c\ ai încurcat pu]in distan]ele, str\ine. Linn este

doar la trei kanbi dep\rtare, nu la cinci.— Ai noroc c\ te-ai dovedit a fi inofensiv. Am crezut c\-i

vorba de vreun rebel. Arunc\-i hainele pe care le-am luat cunoi, Dallird.

Un mald\r c\zu în iarba de la marginea drumului. Ptathîl scotoci curios, întinse fiecare pies\ pe iarb\, examinând cucol]ul ochiului felul în care ceilal]i erau îmbr\ca]i. Mai v\zucâteva obiecte, le examin\ [i, într-un târziu, le arunc\ deo -parte, nefiindu-i necesare. V\zu c\ oamenii îl urm\reau, hli-zin du-se cu gura pân\ la urechi.

— Tolomacule, începu unul deodat\, habar n-ai de îm -br\ c\minte! Uite, asta e lenjerie de corp. Se pune pe dede-subt. Pe asta o îmbraci mai întâi.

Lui Ptath îi mergea mintea mai iute acum. Existau maimulte fapte pe care se putea cl\di un ansamblu. În]elese cu-vintele într-o zecime de secund\ [i se îmbr\c\ în dou\ mi-nute. Se apropie de unul dintre animale. Se prinse cu o mân\de cel care se numea Dallird [i care-i aruncase hainele.

— Hai, îl îndemn\, ajut\-m\ s\ m\ urc! Planul care îi trecu deodat\ prin minte era pe cât de sim-

plu, pe atât de eficace. B\rbatul se aplec\ [i îi zise:— Ia-m\ de mân\ [i ]ine-te bine de [a.

12

A .E . VaN VOGT

Asta era u[or. Totul era u[or. Ptath se trase în [a f\r\efort, cu un singur bra]. Dallird scoase un strig\t ascu]it, caun schel\l\it de câine, în timp ce fu aruncat la p\mânt. C\zuîn genunchi [i se ghemui acolo, gemând [i înjurând, iar Ptathse a[ez\ mai bine în [a, prinse h\]urile [i î[i mân\ animalulîn direc]ia vestului, a[a cum v\zuse la omul din c\ru]\.

Goana c\lare îl fascin\. F\r\ trepida]ii, f\r\ mi[c\ri în sus[i în jos, f\r\ leg\n\ri. C\ru]a cu unicorn îl mai zgâl]âise, ga-lopul creaturii \steia avea un ritm de vis, parc\ plutea. F\r\îndoial\ c\ numai în [a avea s\ fac\ tot restul c\l\toriei.

Urm\rea cum se mi[cau în galop copitele din spate alejivinei [i felul în care coada, aparent grea, i se învolbura înaer, când în fa]a ochilor i se dezv\lui o por]iune din drumull\sat în urm\. Acolo, la câ]iva pa[i, goneau celelalte trei ani-male, dintre care unul era c\l\rit de doi oameni.

Alc\tuiau un grup interesant, plin de culoare, în[irându-seîn vâltoarea cursei. R\mase absorbit, urm\rindu-i cum seapropiau tot mai mult de el. Nu sim]i nici un fel de team\[i nu avu nici un sentiment de implicare personal\. Într-untârziu, fa]a lui se întunec\ din cauza felului în care gurileacelor oameni se deschideau [i se închideau. Sunetul ]ipete-lor lor ajunse pân\ la el în tropotul copitelor jivinei sale.Strig\tele lor îl buim\cir\. Se ]ineau dup\ el [i nu era drept.El nu-l urm\rise pe omul din c\ru]\. Începu s\ se întrebedac\ nu f\cuse o gre[eal\.

Cu o repulsie tot mai mare urm\ri cum jivinele îl ajunser\din urm\ [i goneau în linie dreapt\ cu el. S\ dea bice fiarei numai avea nici un rost. Nu era la fel de iute precum celelalte

13


sau oamenii aceia cuno[teau vreo modalitate misterioas\ de aface creaturile s\-[i m\reasc\ viteza. Dou\ dintre acele jivinemari, cu gâturile lor lungi, trecuser\ de capul animalului s\u,care încetini, mai f\cu câ]iva pa[i înapoi, dup\ care se opri.

Ptath r\mase în [a enervat [i n\uc. Situa]ia era cu totulnou\, diferit\ [i ciudat\. Dac\ nu-i venea imediat ideea vreu-nei ac]iuni drastice, acei oameni l-ar fi putut for]a s\ se deajos de pe animal. Unul dintre ei spuse:

— Ei bine, l-am încol]it. {i acum?— L\sa]i-m\ s\-l pocnesc, mârâi Dallird. O s\-i umplu

de sânge mutra aia a lui ar\toas\. Ptath îl fulger\ cu privirea pe b\rbat. Nu era sigur ce voia

s\ spun\, dar ideea unei noi lovituri se subîn]elegea, iarmu[chii gâtului i se încordar\ de indignare. Un plan care i seînfiripa vag în minte c\p\t\ dintr-odat\ contur. P\rea osolu]ie simpl\ [i satisf\c\toare.

Avea de gând s\-i trânteasc\ pe to]i acei b\rba]i la p\ -mânt, iar el s\ mâne celelalte jivine în fa]a lui, la o oarecaredistan]\, în a[a fel încât s\ nu le mai permit\ celorlal]i s\ se]in\ dup\ el, ba s\ mai trimit\ [i pe al]ii s\-l agaseze.

V\zu c\ unul dintre ei scotea la iveal\ o arm\ lung\, cuvârf ascu]it, dintr-o teac\ ]inut\ la spatele creaturii pe care oc\l\rea. Obiectul acela sc\p\r\, biciuind aerul.

— D\-te jos! url\ omul. Coboar\ imediat, c\ altfel î]i traguna-n cap cu suli]a mea.

— De ce n-o bagi în el? îl îndemn\ Dallird. Înva]\-lminte s\ se mai lege de solda]ii templului.

14

A .E . VaN VOGT

În sinea lui, Ptath ardea de mânie, ceea ce-i înte]eaîndr\zneala [i hot\rârea nestr\mutat\ de a-[i atinge scopul.Exista o cale, cuget\ el, de a-i trânti la p\mânt pe Dallird [ipe omul aflat cu el în [a. Fiara pe care o c\l\reau se afla la oarun c\tur\ de b\]. Ag\]ându-se de [a cu degetele, trecându-[ipiciorul stâng peste ea [i cu o mi[care rapid\…

Asta l-ar expune atacului din partea omului cu suli]a [i aceluilalt de pe cea de-a treia jivin\. Dar era deja evident c\trebuia s\-[i duc\ pas cu pas planul la îndeplinire. Cu omi[care de alunecare, îi în[f\c\ pe cei doi. Un pumn îl izbiîn fa]\. Sim]i un junghi, dar tocmai surpriza gestului fu ceea ce-l f\cu s\ riposteze, nu durerea. Falangele lui zdrobir\ fa]ab\rbatului de lâng\ Dallird. Oasele trosnir\, sângele ]â[ni.Omul se d\du pe spate cu un singur strig\t [i c\zu moale,atârnând de [a. Era o metod\ atât de eficient\, încât Ptath oaplic\ [i pe Dallird. Omul se trase înapoi [i se pr\bu[i, alu-necând din [a. R\mase acolo, ]ipând cât îl ]inea gura:

— Altoie[te-l, Bir, nu-l ierta! L-a ucis pe San.Ptath se smuci înapoi în [a. În timp ce-l lovea pe-al trei-

lea dintre ei, se a[tept\ s\ simt\ o durere în spate, dar nu seîntâmpl\ nimic. Omul cu suli]a se dep\rta deja pe drum,disp\rând dup\ creasta unui deal. Ptath se încrunt\ [i î[imân\ animalul înainte. Inten]ia lui era s\-l prind\ din urm\pe individ. Dar, când ajunse la marginea unei v\i largi princare drumul [erpuia la vale, v\zu crescând distan]a dintre el[i cel pe care-l urm\rea. Acela se f\cu nev\zut într-o dum-brav\ din dep\rtare.

15


Drumul continua s\ [erpuiasc\ u[or spre dreapta pe cândPtath începu s\ coboare la vale. Trecu pe lâng\ ni[te b\rba]icare lucrau câmpul întunecat, f\r\ nici un fir de iarb\, pe lâng\ridic\turi din lemn [i piatr\ ce ar\tau bizar, în\l]ându-se prin-tre copaci. Ajunse într-un târziu la pâlcul de arbori printrecare se pierduse Bir [i de unde drumul se bifurca.

Uluit, Ptath trase de dârlogi, oprindu-se. Priveli[tea a ceeace el ajunse s\ accepte ca fiind o r\scruce perfect obi[nuit\ adrumului care se desp\r]ea luând-o pe dou\ c\i de dimen-siuni egale constituia un pas înainte important, [i îi lu\ câ-teva secunde pân\ reu[i s\ în]eleag\ asta. Tensiunea lui ced\locul monotoniei. Cele dou\ drumuri i se întindeau în fa]\.O por ]iune continua în direc]ie dreapt\, cealalt\ se îndreptaspre vest, înspre o câmpie imens\, ce se întindea în dep\rtare,în stânga lui Ptath. Era de mult\ vreme pe drumul vestului,când un fo[net se auzi din cer.

Jivina înaripat\ trecu pe deasupra cre[tetului s\u, flutu-rân du-[i zgomotos aripile imense, de un albastru cenu[iu,l\sându-[i capul triunghiular în jos [i privindu-l cu ochii ei vii,de culoarea focului. Abia când se întoarse din nou spre el,observ\ c\ unul dintre cei doi b\rba]i ce c\l\reau pe spinareaanimalului era Bir. Ptath se îndrept\ în [a. Omul disp\ruse cas\ revin\ cu aceast\ enorm\ creatur\ zbur\toare [i s\ continues\-l h\r]uiasc\. Aceast\ urm\rire perseverent\ devenise de ne-suportat. Ptath ridic\ pumnul spre pas\re [i url\, la fel cumc\l\re]ii de pe fiarele cu gât lung f\cuser\ în direc]ia lui. Jivinazbur\toare mai pluti o dat\ în cerc, dea supra lui, apoi se

16

A .E . VaN VOGT

arunc\ înainte, cu o vitez\ ame]itoare. Deveni în curând opat\ pe cer. Disp\ru în ce]urile alb\strii dinspre vest.

Ptath î[i continu\ drumul c\lare. Deodat\, soarele, pe careabia dac\ îl observare când se aflase sus, deasupra capului s\u,ap\ru coborând la orizontul vestic, str\lucind peste un norde praf ce cre[tea tot mai mult. Norul de praf se apropie [iîn cele din urm\ se dizolv\ într-un [ir lung de fiare la fel ca alui, fiecare cu câte un c\l\re] în spinare. Deasupra animalelorîn goan\, zburau o mul]ime de creaturi albastre-cenu[ii.

Marele alai n\v\li în fa]a lui. O mul]ime de jivine îl îm-presurar\. Ceva lung [i sub]ire, un fel de c\p\stru alungit, îlpocni ca un bici. Instantaneu, bra]ele îi fur\ legate [i el fuaruncat la p\mânt. Ateriz\ în genunchi [i în mâini [i, pre] deo clip\, confuzia fu complet\. Fiarele mi[unau în jurul lui.Pretutindeni se auzeau strig\te, o întreag\ babilonie ce îi biruiagândirea. În sfâr[it, aproape indiferent, se ridic\ în picioare.Smuci de lasou [i dintr-o singur\ mi[care îl arunc\ deoparte.Eliberat din strânsoare, deveni con[tient c\ fusese din nouazvârlit din [a, c\ trebuia iar\[i reluat întregul proces de a-[iprocura un alt animal.

Î[i miji ochii, str\fulgerând printre gene fe]ele c\l\re]ilorcare-l împresuraser\, c\utându-l pe Bir. Nu se afla acolo [iasta era bine. Însemna c\ ei n-aveau de unde s\ [tie de ver-siunea aceluia asupra încurc\turii. Se gândi un moment,cânt\rind cu încordare fiecare cuvânt pe care trebuia s\-l fo-loseasc\, din tot ceea ce auzise [i v\zuse. Apoi gr\i:

17


18

A .E . VaN VOGT

— Cineva s\ coboare [i s\ m\ ajute s\ m\ ridic în [a. Maisunt doar trei kanbi pân\ la Linn, iar acolo îmi vor da demâncare la templu [i ajutor medical. Eu…

Se opri în acea clip\, c\ci privirea îi c\zu asupra unei fiin]eomene[ti… care nu era b\rbat. Creatura sem\na cu ceilal]i, dar,în loc de pantaloni, purta o lung\ rochie închis\ la culoare [i, înloc s\ [ad\ pe o [a prins\ de grumazul jivinei, ea c\l\rea într-unfel de cutie sub un baldachin, ce era legat\ pe spatele lat al unuianimal gigantic. Femeia rosti cu o voce gutural\:

— Domnul meu, este cea mai ciudat\ cuvântare ce mi-afost dat s\ aud vreodat\. E nebun omul \sta?

Un b\rbat înalt cu p\rul de un cenu[iu ca fierul îir\spunse:

— M\ tem c\ da. Am uitat s\-]i spun, fata mea, c\ celcare zbura c\lare pe screer, [tiindu-ne în drum spre cas\, avenit s\ ne avertizeze c\ ne-am putea întâlni cu acest individ.Se pare c\ deja a comis o crim\. C\pitane, s-o informezi peprin]esa templului de toat\ situa]ia.

Ptath ascult\ explica]ia cu interes. Existau o groaz\ de lu-cruri uimitoare în ea, cuvinte pe care nu le putea asocia cuimagini, dar îi fu destul de limpede pentru ca denaturareafaptelor s\-i stârneasc\ mânia. Îns\ nu-i trecu prin minte s\corecteze relatarea, sau m\car s\ se gândeasc\ la eventualeleconsecin]e care ar mai putea decurge din întreaga întâmplare.

Pur [i simplu, începând cu omul din c\ru]\, întâmpinaseo serie întreag\ de obstacole în dorin]a lui de a c\l\ri. Erafoarte agasant, dar num\rul celorlal]i era atât de mare încât,pentru moment cel pu]in, ar fi f\cut mai bine s\ accepte

situa]ia. Avea s\-[i continue drumul pe jos. O dat\ hot\rârealuat\, se întoarse, se aplec\ sub burta mare [i verde a fiarei [io porni la drum.

O briz\ blând\ [i r\coroas\ sufla, mângâindu-i obrajii întimpul mersului. Aducea cu ea un miros puternic, dar nunepl\ cut, de transpira]ie animalic\, cu u[oare miresme deiarb\, de copaci [i de câmpuri arate, de grâne abia încol]ite.Totul se îmbina într-un amestec bogat, îmb\t\tor, ce îi u[urasufletul. Armonia fu spart\ de un ]ip\t care despic\ aerul.Animalele se înv\lm\[ir\, în zgomotul copitelor, dup\ care îlmai înconjurar\ o dat\. Femeia murmur\:

— Chiar [i pentru un nebun, psihologia lui este bizar\.Ce ai de gând s\ faci cu el, domnul meu?

B\rbatul ridic\ din umeri.— Îl execut\m, bineîn]eles. Crima este crim\. Pune [ase

oameni s\ descalece, se adres\ el c\pitanului, f\cându-i semndin cap. Duce]i-l în câmpul acela arat [i înmormânta]i-l. Ogroap\ de aproape un metru o s\ fie de-ajuns.

Ptath îi urm\ri curios pe b\rba]i. Cuvintele pe care celnumit „domnul meu” le spusese aveau un în]eles anume, daraveau atâta noutate în ele, încât nu le putea asocia în mintealui nici unei imagini. Iar seriozitatea foarte calm\ a tonuluif\cea [i mai tulbure o situa]ie tot mai n\ucitoare cu fiecaresecund\ ce trecea.

Se trezi brusc la realitate când doi b\rba]i pe care nu-i ob-servase se apropiar\ de el pe la spate [i îl apucar\ de coate. Ges-tul era atât de intim încât se smuci cu violen]\ din strânsoarealor. Oamenii zburar\ aterizând în noroi. Ptath se întoarse

19


iritat, în vreme ce al treilea se aplec\ s\-l apuce de genunchi. Secl\tin\, când b\rbatul îl lovi cu um\rul, [i îl izbi cu toat\ pute-rea în cap. Acela se pr\bu[i la p\mânt, de unde nu se mai ridic\.

Ptath se îndep\rt\ de trupul c\zut [i fu apucat de trunchi[i de bra]e de doi dintre cei trei r\ma[i întregi. Al treilea îlprinse de picioare. To]i trei îl ridicar\ pe sus, ceea ce nu puteaîndura. Dintr-o singur\ lovitur\ zdrobi fa]a omului care-l ]ineade picioare. Instantaneu, din nou pe picioarele lui, Ptath sedesprinse cu brutalitate din strânsoarea celorlal]i doi, îi apuc\[i îi ridic\ pre] de o secund\, ]inând în fiecare mân\ câte untrup care se zvârcolea, dup\ care îi zvârli cât colo cu mânie.

Î[i ridic\ apoi privirile spre omul numit „domnul meu”,spre femeie [i iar spre b\rbat. Pentru prima oar\ se gândi c\acela era pricina asaltului inexplicabil. Ochii lui îl s\getar\ peindivid, calculând distan]a dintre ei. Dac\ ar putea s\-l reduc\la t\cere ca [i pe ceilal]i, ar pune cap\t acestei stupidit\]i.Observ\ c\ femeia vorbea:

— Mi se pare c\ l-am mai v\zut undeva. Str\ine, care-]ieste numele?

Întrebarea îl opri tocmai în momentul în care d\dea s\se-arunce spre ei. Numele lui? Cum? Ptath, bineîn]eles. Ptathdin Gonwonlane. De trei ori marele Ptath. Era uluit numai[i de faptul c\ cineva îi mai punea aceast\ întrebare. Î[i scu-tur\ capul, înt\râtat de strig\tele care împiedicau r\spunsullui s\ ajung\ la urechile femeii. „Domnul meu” striga ceva înleg\tur\ cu ni[te s\ge]i [i, simultan, Ptath sim]i o durereascu]it\ în piept.

20

A .E . VaN VOGT

~[i coborî privirea [i fu uimit s\ vad\ un vârf sub]ire dinlemn ie[indu-i prin partea stâng\ a pieptului. Se holb\ la el pen-tru un moment, apoi îl trase afar\ [i-l arunc\ în ]\rân\. Dure-rea îi disp\ru f\r\ urm\. O a doua s\geat\ îi fix\ bra]ul de trup.{i pe aceasta o smulse, apoi se mai întoarse o dat\ c\tre omulcare îi f\cea atâtea necazuri. O auzi pe femeie strigând:

— Domnul meu, opre[te-i, opre[te-i! N-ai auzit ce-a zis?Nu vezi?

— Hm? se întoarse b\rbatul spre ea. Ptath, luptându-se cu o indignare crescând\ s\-[i scoat\

cea de-a treia s\geat\, sim]i tonul n\uc din vocea lui.— Nu pricepi? continu\ femeia. „El a c\rui putere este neli-

mitat\, care nu cunoa[te oboseala [i nu [tie ce-i frica…”Se auzi vocea b\rbatului mustrând-o:— Ce prostii vorbe[ti? |sta este un mit pe care-l p\str\m

viu în sufletul maselor. Ne-am în]eles de o mie de ori c\ zei]aIneznia se folose[te de acest nume, Ptath, pentru propa-gand\. Se întrerupse: Cum, dar este imposibil!

Ea ]ip\:— F\-i s\ se opreasc\! S-a întors dup\ ce epoci întregi a

fost contopit cu rasa uman\. Uit\-te mai îndeaproape! Vezifa]a lui! Este exact statuia din templu!

— Seam\n\ mai degrab\ cu prin]ul Ineznio, iubitul zei]ei,ripost\ b\rbatul. Dar nu te îngrijora. Las\-m\ pe mine s\ m\ocup de asta.

Semnele de isterie disp\rur\ de pe figura femeii, care-[imiji ochii.

— Nu aici, zise ea repede. Du-l la templu.

21


22

A .E . VaN VOGT

„Domnul meu” se sf\tui cu oamenii s\i, dup\ care îispuse calm lui Ptath:

— Vei veni cu noi la templul din Linn. O s\ te hr\nim[i o s\-]i acord\m asisten]\ medical\, dup\ aceea o s\-]i d\mun screer zbur\tor care te va purta unde vei dori.

Pe dat\ atacul de neîn]eles lu\ sfâr[it.

LEDA

ISBN: 978-973-102-228-4F A N T A S Y

www.ledabooks.rowww.edituracorint.ro

LEDA, imprint alGRUPULUI EDITORIAL CORINT

Designul copertei: Andreea ApostolImaginea copertei © Peter Elson

CYAN YELLOW MAGENTA BLACK

CEL A CĂRUI PUTERE ESTE FĂRĂ MARGINI, CARE NU OBOSEŞTE, CARE NU CUNOAŞTE FRICA…

Acesta era Ptath, cel mai puternic dintre zeii născociţi vreodatăde mintea omului. S-a întors, chiar dacă împotriva voinţei sale.Zeiţa Ineznia, rivala lui de moarte, l-a azvârlit în lumea plină de

primejdii a anului 200 000 000 d.H., în trup de muritor.

Va mai reuşi oare Ptath, cu puterile-i limitate de condiţiaumană, să câştige lupta îndârjită cu Ineznia? Sau a rămas el, în

taină, cea mai mare forţă din toate lumile şi toate timpurile?

UN FANTASY CLASIC, SEMNAT DE UNUL DINTRE PĂRINŢII

GENULUI SCIENCE-FICTION

Alfred Elton van Vogt (1912–2000) a fost primul mare scriitor de science-fiction canadian. La jumătatea secolului XX, în aşa-numita

„epocă de aur” a SF-ului, figura, alături de Robert A. Heinlein, Isaac Asimov şi Arthur C. Clarke, în topul celor mai populari scriitori

ai genului. Cartea lui Ptath (1947) este una dintre puţinele opere de fantasy scrise de Van Vogt şi, de fapt, singurul său roman de gen,

fiind foarte apreciat atât de critici, cât şi de cititori.

LEDA

Casa lui Ptath

Documents

Transcript of Casa lui Ptath