Cartea Alinei p 5-8

4
5 cine sunt eu?

description

poezie proza

Transcript of Cartea Alinei p 5-8

Page 1: Cartea Alinei p 5-8

5

cine sunt eu?

Page 2: Cartea Alinei p 5-8

cine sunt eu?

6

Lecþiile copilãriei

Când eram micã, îmi plãcea foarte mult un motan de pluº. I-am pus numele Moiu. Era pufos, cu blãniþa neagrã ºi cu un cerc alb ca neaua pe burticã. Ochii mici ºi rotunzi strãluceau în luminã, avea mustãþi le subþiri, iar urechile mici erau negre ºi moi.

Cu el mã jucam zilnic. Era cel mai bun prieten al meu. Nu mai aveam altul, pentru cã nu eram la grãdiniþã. Pânã la urmã am ajuns ºi acolo. Mi-am fãcut atunci noi prieteni. Astfel am uitat de Moiu. Am primit ºi noi jucãrii, care m-au încântat mai mult. El s-a supãrat ºi într-o zi mi-a

fãcut observaþie. De atunci am încercat sã mã joc cu toatã lumea. În altã zi, iar am ultat de Moiu ºi iar mi-a fãcut o b s e r v a þ i e . A m m a i continuat asta timp de 5 zile. A ºasea zi, Moiu s-a supãrat foarte tare ºi a plecat. L-am cãutat prin toatã casa dar nu

l-am mai gãsit. Unde sã fie? Îmi era fricã. Dacã murise! Era numai vina mea. M-am hotãrât sã plec în oraº sã-l caut, sperând cã nu a ajuns prea departe. Mi-am luat ce-mi trebuia, ºi am luat ºi pentru el. Tremurând am întins mâna cãtre uºã dar atunci a intrat mama mea cu Moiu în braþe. Mi l-a dat, spunându-mi cã ar trebui sã am mai

Page 3: Cartea Alinei p 5-8

multã grijã de el. L-am luat în camera mea ºi i-am cerut iertare. Apoi, cu ochii plini de lacrimi m-a îmbrãþiºat. În aceastã zi mi-am dat seama cã eu sunt ca o mamã pentru Moiu.

Clasa a-V-a

Pisica mea

Într-o zi frumoasã de toamnã, în timp ce îmi scriam temele, la fereastrã am zãrit-o pe pisica mea care stãtea pe pervazul geamului. Ea se numeºte Legga. A venit la mine în curte ºi s-a aºezat undeva unde era mai cald. Era foarte micã, aºa cã am pãstrat-o ºi am îngrijit-o. E nãzbâtioasã ºi plinã de energie. Are o blãniþã atââât de moale ºi de mãtãsoasã! Are un cap aproape la fel ca ghemul cu care se joacã. Mersul sãu este catifelat, graþios ºi elegant ºi aud mieunatul sãu lung în fiecare zi, la prima orã a dimineþii. Într-o zi am încercat sã o învãþ sã vorbeascã. I-am zis sã-mi spunã numele. A spus “Miau”. Apoi am încercat pe litere. A învãþat ceva: sã spunã “Miau” pe litere. Pânã la urmã am renunþat. Probabil cã a înþeles, ºi poate aºa se spune Alina în limba mâþelor. E foarte drãguþã când o vãd cu ghearele ei care se odihnesc retrase în perniþele moi când lumina

7

cine sunt eu?

Page 4: Cartea Alinei p 5-8

cine sunt eu?

8

verzuie din ochii ei se îndreaptã spre ai mei. Jucãriile sale preferate sunt un ghem roºu, o mingiuþã din plastic ºi ºoriceii. Când prinde un ºoarece nu-l mãnâncã ci îl ameþeºte. Mâncarea care-i place este cea care ne rãmâne la masã, în special carnea. Nu-i place pâinea simplã. Spre deosebire de alte pisici, Legga se înþelege bine cu câinii, mai ales cu câinele meu Codi*. ªi el e jucãuº ºi drãgãlaº. Ei

se joacã împreunã. Îmi amintesc, cum odatã mama mea a lãsat uºa deschisã la casã. Curioasã, Legga a intrat. Fratele meu a vãzut-o aºa cã ne-a anunþat pe toþi. În timp ce ceilalþi o cãutau la parter, ea era sus, în camera mea. Imediat s-a dus lângã calorifer. Am constatat cã îi era frig, aºa cã am lãsat-o acolo ºi nu am spus nimic. Pânã la urmã a plecat ea singurã. Nu ºtiu dacã toate animalelr sunt aºa, însã ºtiu cã ale mele sunt inteligente. Legga a avut de douã ori pui ºi i-a îngrijit ºi protejat ca o mamã. E o pisicã cu multe calitãþi.

24.10.2008

*Cãþeluºul ei, despre care vorbeºte în aceastã compunere ºi de care avea grijã sã-i dea sã mãnânce ºtiindu-l bolnav, Codi, a plecat acolo sus în aceeaºi zi cu Alina. A vrut sã-i fie paznic credincios ºi sã o pãzeascã în continuare.