Carl Ransom Rogers - 8 ian. 1902-4 feb 1987 Illinois, Chicago

• A fost unul dintre principalii fondatori ai abordarii umaniste in psihologie si unul dintre parintii fondatori ai cercetarii in psihoterapie

• Primele studii le-a facut in domeniul agriculturii apoi teologie la care a renuntat si s-a reorientat spre psihologia clinică

• Si-a inceput activitatea clinică într-un centru de prevenire a cruzimii împotriva copiilor.

• In 1936 il invita pe Otto Rank sa sustina cateva prelegeri

• „ am devenit infectat de ideile lui Rank”, teoria si tehnicile terapeutice ale lui Otto Rank au fost punctul de plecare al drumului către elaborarea propriei lui abordări.

• Rogers regăseşte în ideile lui Rank propria sa convingere că natura umană este în esenţă pozitivă.

• Rank evidenţiază libertatea şi potenţialul fiinţei umane şi asemenea lui Jung, Horney, Adler şi Fairbairn vede self-ul într-o manieră holistică.

• Contrazicând determinismul freudian, Rank consideră „voinţa” ca fiind nucleul personalităţii umane: „Înţeleg prin „voinţă” o orientare pozitivă care organizează şi integrează self-ul servindu-se de creativitate şi care inhibă şi controlează impulsurile instinctuale”.

• În 1942 a scris prima lui carte „Counseling and Psychotherapy”.

• In 1951, i-a fost publicată cea mai importantă lucrare, ”Client-Centered Therapy”, în care prezintă principiile de bază ale teoriei sale.

• A scris numeroase carti si articole, a facut cercetare, a tinut discursuri

• In 1987, a fost propus pentru premiul Nobel pentru pace.

• Conform unui studiu empiric( Haggbloom 2002) Rogers a fost considerat printre primii sase psihologi si clinicieni ai secolului XX.

• In 1956 a primit premiul pentru remarcabile contributii stiintifice acordat de Asociatia de Psihologie Americana iar in 1972 pentru contributii profesionale

• Abordarea Centrata pe Persoana isi gaseste aplicatii in diferite domenii ca psihoterapia, si consilierea educatia, organizatii si grupuri

• Nasterea Psihoterapiei Centrata pe Persoana este datata la 11decembrie 1940 cand Rogers are o prezentare la Universitatea din Minnesota cu tema:”Concepte mai noi in Psihoterapie”. Atunci a vorbit despre Non – Directivitate, fiind foarte convins de acest fundamental insight al lui.

• Rogers a considerat ca cel mai bine stie clientul, ca el stie ce il raneste si el stie cum sa mearga mai departe.

• A accentuat faptul ca obiectivul terapeutului este sa-l faca capabil pe client sa ia contact cu propriile resurse, decat sa-l ghideze, sa-l sfatuiasca sau sa-l influenteze in ce directie ar trebui sa o ia.

• Pentru ca au fost foarte multe critici ca este inactiv, s-a facut o mare presiune si atunci a denumit abordarea psihoterapie centrata pe Client.

• Mai tarziu a redenumit-o psihoterapie centrata pe Persoana pentru a reflecta ca aceasta teorie se poate aplica in toate interactiunile dintre oameni nu numai in acelea dintre terapeut si client.

• Cu privire la dezvoltare el descrie mai degraba principii decat stadii;cea mai importanta tema este cea a dezvoltarii self-conceptului de la un self nediferentiat la a deveni deplin diferentiat

• Self conceptul este o structura globala organizat consistent conceptual, compus din perceptii ale caracteristicilor lui “Eu” sau “Mie”, si perceptiilor relatiilor lui Eu” sau “Mie” cu altii si cu diferite aspecte ale vietii , impreuna cu valorile atasate acestor perceptii.

• Este o structura globala accesibila constientului , desi nu in mod necesar constienta, este fluid si in continua schimbare, un proces dar in fiecare moment o entitate specifica.

• Întreaga sa teorie se bazează pe o unică „forţă a vieţii” pe care el o numeşte TENDINŢA LA ACTUALIZARE

• Poate fi definită ca motivaţia intrinsecă prezentă în orice formă de viaţă de a-şi dezvolta potenţialul până la cel mai înalt nivel posibil. Nu vorbim despre supravieţuire: Rogers consideră că toate fiinţele tind să facă ce/ cum este mai bine pentru existenţa lor.

• Rogers cuprinde cu această unică trebuinţă sau motivaţie toate celelalte motivaţii despre care vorbesc celelalte teorii

• TA este direcţională, constructivă şi prezentă în toate organismele vii. Poate fi reprimată, dar nu poate fi suprimată decât cu preţul morţii organismului. Ea acompaniază toate motivaţiile: tensiunea, nevoia, creativitatea, căutarea plăcerii. Este caracteristică organismului ca un tot. (Rogers – 1959)

• Rogers prin tendinta la actualizare se adresează tuturor formelor de viaţă.

•    În TCP, tendinţa la actualizare este considerată a fi singura motivaţie pentru dezvoltare şi pentru comportamentul uman; este “unica sursă de energie” a organismului (Rogers, 1963) şi formează o bază a proceselor de aspiraţie (năzuinţă) şi acţiune, specifice fiinţei umane (Rogers, 1978).

• „O presiune biologică a organismului de a-şi îndeplini destinul genetic” Maddi (1996). Deci, fiecare persoană tinde să-şi dezvolte propriul potenţial.

• Oamenii, în cursul actualizării potenţialului lor, au creeat societatea şi cultura.

• Rogers, 1980 spunea: „ deşi condiţiile sunt nefavorabile creşterii, cartofii dintr-un beci vor înmuguri, iar mlădiţele vor creşte spre firicelul de lumină care pătrunde prin fereastră. Deşi nu vor deveni niciodată plante adulte, aceste mlădiţe palide sunt expresia tendinţei la actualizare, tendinţa de a-şi îndeplini potenţialul. Viaţa nu abandonează lupta nici în cele mai neprielnice condiţii”.

• Rogers vede sănătatea mentală ca fiind perspectiva normală a vieţii şi consideră boala mentală, criminalitatea şi alte probleme umane ca distorsiuni ale tendinţei naturale.

• Un alt concept important este cel de evaluare organismica Rogers ne spune că organismele ştiu ceea ce este bun pentru ele.

• Printre multele lucruri pe care le valorizăm în mod instinctiv este şi APRECIEREA POZITIVĂ (POSITIVE REGARD), umbrela sub care Rogers adună iubirea, afecţiunea, atenţia, purtarea de grijă şi altele asemenea.

• Un alt lucru – specific uman, de această dată - pe care îl valorizăm este AUTO-APRECIEREA POZITIVĂ (POSITIVE SELF-REGARD) reprezentată prin: stima de sine, sentimentul propriei valori, o imagine de sine pozitivă.

• Căpătăm această auto-apreciere pozitivă experimentând, învăţând din aprecierea pozitivă pe care ne-o arată ceilalţi în timpul copilăriei noastre.

• valorizarea organismică • condiţiile de valorizare Pe măsură ce creştem,

părinţii, profesorii, amicii, mass-media şi alţii ne dau ceea ce ne trebuie atunci când dovedim că „merităm” mai curând decât pentru că avem nevoie!

• Primirea de apreciere pozitivă numai în funcţie de „anumite condiţii” a fost denumită de Rogers apreciere pozitivă condiţionată (conditional positive regard).

• Odată cu trecerea timpului (înainterea în vârstă), această „condiţionare” ne conduce spre auto-aprecierea pozitivă condiţionată (conditional positive self-regard).

• Începem să ne placem numai dacă îndeplinim nişte standarde pe care alţii ni le-au fixat şi nu dacă/ atunci când ne actualizăm cu adevărat pontenţialul nostru. Şi cum aceste standarde au fost creeate fără a ţine cont de fiecare individ în parte, în cele mai multe cazuri, ne descoperim incapabili de a le atinge/ îndeplini şi, ca urmare, incapabili să păstrăm o stimă de sine cât de mică

• Prăpastia (decalajul, discrepanţa) dintre self-ul real şi self-ul ideal, dintre „ceea ce sunt” şi „ceea ce ar trebui să fiu” se numşte INCONGRUNŢA . Cu cât prăpastia este mai adâncă , cu atât mai multă incongruenţă este. Cu cât este mai multă incongruenţă, cu atât mai multă suferinţă este. De fapt, incongruenţa este esenţială pentru definiţia pe care Rogers o dă nevrozei: a fi nesincronizat (incongruent) cu propriul tău self.