Realizeaza un eseu n care sa demonstrezi caracterul romantic al unui poem de Miha i Eminescu. Poemul Luceafarul a aparut n 1883, n Almanahul Societatii Academice Social-Literar e Romnia Juna din Viena, fiind apoi reprodus n revista Convorbiri literare. Poemul este inspirat din basmul romnesc Fata n gradina de aur, cules de austriacul Richard Kunisch. Basmul cuprindea povestea unei frumoase fete de mparat izolata de tatal ei ntr-un castel, de care se ndragosteste un zmeu. Fata nsa se sperie de n emurirea zmeului si-1 respinge. Zmeul merge la Demiurg, doreste sa fie dezlegat d e nemurire, dar este refuzat, ntors pe pamnt, zmeul o vede pe fata, care ntre timp se ndragostise de un pamntean, un fecior de mparat, cu care fugise n lume. Furios, z meul se razbuna pe ei si i desparte prin viclesug. Peste fata el pravaleste o stnc a, iar pe feciorul de mparat l lasa sa moara n Valea Amintirii. Eminescu valorifica initial acest basm n perioada studiilor berlineze, ntr-un poem intitulat tot Fata n gradina de aur, dar modifica finalul. Razbunarea nu i se pa re potrivita cu superioritatea fiintei nemuritoare, asa ca zmeul din poemul lui E minescu rosteste cu amaraciune catre cei doi pamnteni; Fiti fericiti cu glasu-i sti ns a spus -/ Att de fericiti, ct viata toata/ Un chin s-aveti de-a nu muri deodata. 1". ntre 1880 si 1883, poemul este prelucrat n cinci variante succesive, schema epica devenind pretextul alegoric al meditatiei romantice. Alaturi de sursele folclorice ale poemului (basmele prelucrate; Fata-n gradina g radina de aur, Miron si frumoasa fara corp si mitul zburatorului), poetul valori fica surse mitologice si izvoare filozofice (antinomiile dintre geniu si omul co mun, din filozofia lui Arthur Schopenhauer). IPOTEZA Poemul romantic Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, d ar si o meditat asupra conditiei umane duale (omul supus unui destir pe care tin de sa l depaseasca). ARGUMENTARE Cea mai veche interpretare a poemului i apar- f tine lui Eminescu nsusi, care nota pe marginea unui manuscris: n descrierea unui voiaj n Tarile romane, germanul K. ( Kunisch) povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar ntelesul ale goric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele J lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aia pe] pamnt nici e capabil de a fer ici pe cineva, nici capabil de a fi. fericit. El n-are moarte, dar n-are nici no roc". Din acest punct de vedere, Luceafarul poate fi i considerat o alegorie pe tema r omantica a locuk geniului n lume, ceea ce nseamna ca povestea,! personajele, relat iile dintre ele sunt transpuse ntr-o suita de metafore, personificari si simbolur i. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului n J lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa] omului comun. O alta interpretare (Tudor Vianu) socoteste per-! sonajele" poemului drept voci" a le poetului, mastile lui, n sensul ca eul poetic se proiecteaza n diverse ipostaze lirice, corespunzatoare propriilor contradictii, Privind astfel lucrurile, se p oate spune ca poetul s-a proiectat nu numai sub chipul lui Hyperion - geniul, ci si sub chipul lui Catalin, reprezentnd aspectul teluric al barbatului, sau al De miurgului, exprimnd aspiratia spre impersonalitatea universala, si chiar1 sub chi pul Catalinei, muritoarea care tnjeste spre absolut.

Poemul e de substanta lirica cu schema epica, tesute n structura dramatica, ce ac centueaza lirismul. Schema epica a poemului este reprezentata de elementul narativ preluat din basm si care e pretext! pentru reflectia filosofica. Caracterul dramatic este conferit de succesiunea de scene ale structurii, unde d ialogul predomina. Intensitatea trairilor sufletesti tine tot de caracterul dram atic al poemului. Substanta lirica provine din faptul ca poemul proiecteaza problematica geniului n raport cu societatea, iubirea si cunoasterea. n esenta, poemul este un monolog liric, dialogul accentund naltimea ideilor care-i confera caracterul filozofic. Viziunea romantica e data de structura, de tema, de relatia geniu-societate, de cosmogonii, de alternarea planului terestru cu planul cosmic, de motivul luceafa rului, de amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel), de metamorfoze le lui Hyperion. Elementele clasice sunt: echilibrul compozitional, simetria, armonia si caracter ul gnomic. Tema poemului este romantica: problematica geniului n raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Compozitional, Luceafarul este structurat n patru parti. n prima si n ultima parte, cele doua planuri, terestru si cosmic, interfereaza, pe cnd n partile a doua si a treia, ele se separa net, partea a doua fiind consacrata planului terestru, Cat alinei ce accepta iubirea lui Catalin, iar partea a treia planului cosmic, unde Demiurgul i dezvaluie lui Hyperion motivele pentru care nu poate da curs rugamint ii de a-1 transforma n muritor. nceputul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este anistoric, mitic (illo tempore): A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata". Cadrul abstract este umanizat. Portretul fetei de mparat, realizat prin superlativul absolut de factur a populara o prea frumoasa fata, scoate n evidenta o autentica unicitate terestra. Fata de mparat reprezinta pamntul nsusi, iar comparatiile: Cum e Fecioara ntre sfint i/ Si luna ntre stele" propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie spre naltimile astrale. Primele sapte strofe constituie uvertura poemului, partea nti fiind o splendida po veste de iubire, unde atmosfera este n concordanta cu mitologia romna, iar imagina rul poetic e de factura romantica. Fata de mparat e vazuta n miscare abia percepti bila, pentru ca totul se petrece n planul visului. Fata contempla Luceafarul de l a fereastra dinspre mare a castelului. La rndu-i, Luceafarul, privind spre umbra n egrului casteV, o ndrageste pe fata si se lasa coplesit de dor. Semnificatia alegoriei este ca fata pamnteana aspira spre absolut, iar spiritul s uperior simte nevoia com- j pensatorie a materialitatii. Pe de alta parte, iubir ea fetei are un accent de cotidian, conferit de constructia simetrica l vede azi, l vede mni/ Astfel dorinta-i gata". n antiteza, iubirea Luceafarului are nevoie de un lung proces de cristalizare", cum ar spune Stendhai: El iar privind de saptamni/ i cade draga fatd. Cadrul este ntunecat, nocturn, specific romantic, favorabil vis ului. Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul conferit de prezent a Luceafarului: Si cai de viu s-aprinde el/ n orisicare sara,/ Spre umbra negrului castel/ Cnd ea o sa-i apara". Miscarile sunt de mare finete si au loc n plan onir ic, dezvaluind suavitatea sentimentului de iubire exprimat prin motivul zburator ului: Si pas cu pas n urma ei/ Aluneca-n odaie". Planul terestru alterneaza cu cel

cosmic: Si cnd n pat se-ntinde drept/ Copila sa se culce,/ l-atinge minile pe piept ,/ I-nchide geana dulce". Motivul zburatorului apare alaturi de simbolul oglinzi i. Ca si n Floare albastra sau n Dorinta, atractia ndragostitilor unul pentru celalalt este sugerata mai nti de o chemare, menita sa scoata n evidenta dorul si puterea s entimentului. La chemarea fetei: O, dulce-al noptii mele domn,/ De ce nu vii tu? Vina!", Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se ntrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun (n conceptia lui Platon), ca un tnar voievod, totodata un mort frumos cu ochii vi?. n aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumuset e construita dupa canoanele romantice: par de aur moale", umerele goale", umbra fet ei stravezii. n contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scnteie re viata interioara. Stralucirea lor este interpretata de fata ca semn al mortii : Lucesti fara de viata [...]/ Si ochiul tau ma-ngheata". Ea ntelege incandescenta din ochii Luceafarului ca semn al glacialitatii si refuza sa-1 urmeze. Luceafaru l, n schimb, vrea sa-i eternizeze iubirea: Colo-n palate de margean/ Te-oi duce ve acuri multe,/ Si toata lumea-n ocean/ De tine o s-asculte." Urmnd repetatei chemari-descntec: Cobori in jos, luceafar blnd,/ Alunecnd pe-o raza", cea de-a doua ntrupare va fi din soare si noapte. Cosmogonia este redata n tonali tate majora: Iar ceru-ncepe a roti/ n locul unde piere". n antiteza cu imaginea ang elica a primei ntrupari, aceasta este circumscrisa demonicului, dupa cum o percep e fata: O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arata". Imaginea se nscrie tot n canoanele romantismului: parul negru, marmoreele brate", ochii mari si minunati. Pentru a doua oara, paloarea fetei si lucirea ochilor, semne ale dorintei de ab solut, sunt ntelese de fata ca atribute ale mortii: Privirea ta ma arde". Desi uni ca ntre pamnteni, fata refuza din nou sa-1 urmeze: Dara pe calea ce-ai deschis/ N-o i merge niciodata!", recunoscnd ca nu poate raspunde cu aceeasi intensitate pasiu nii lui: Privirea ta ma arde" si ca nu-1 poate ntelege: Desi vorbesti pe nteles/ Eu nu te pot pricepe". Dragostea lor semnifica atractia contrariilor. Luceafarul fo rmuleaza sintetizator diferenta care-i separa: eu sunt nemuritor,/ Si tu esti mur itoare", dar, din iubire, accepta supremul sacrificiu cerut de fata, prin aceast a afirmndu-si superioritatea fata de ea. Daca fata/ omul comun nu se poate nalta l a conditia nemuritoare, Luceafarul/ geniul este capabil, din iubire si din dorin ta de cunoastere absoluta, sa coboare la conditia de muritor: Da, ma voi naste di n pacat/ Primind o alta lege;/ Cu vecinicia sunt legat,/ Ci voi sa ma dezlege". Partea a doua, idila dintre fata de mparat, numita acum Catalina si pajul Catalin , simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala ntre expo nentii lumii terestre. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Asema narea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun. Catalin a recunoaste asemanarea, dincolo de statutul social: nca de mic/ Te cunosteam pe t ine,/ Si guraliv si de nimic,/ Te-aipotrivi cu mine...". Portretul lui Catalin este realizat n stilul vorbirii populare, n antiteza cu port retul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprinse din mit, abstracte, exprimnd nemarginirea, infinitul, eternitatea. Asadar Catali n devine ntruchiparea teluricului, a mediocritatii pamntene: viclean copil de casa", Baiat din flori si de pripas,/ Dar ndraznet cu ochii, cu obrajei ca doi bujori. Ca mod de expunere predominant este dialogul. Idila se desfasoara sub forma unui j oc. Pentru a o seduce pe Catalina, Catalin urmeaza o tehnica asemanatoare cu ace ea a vnarii pasarilor n evul mediu, timpul predilect al romanticilor. Cei doi formeaza un cuplu norocos si fericit, supus legilor pamntene, deosebite d e legea dupa care traieste Luceafarul. Chiar daca accepta iubirea pamnteana, Catalina aspira nca la iubirea ideala pentru Luceafar: O, de luceafarul din cer/ M-a prins un dor de moarte". Acest dor de moa rte" ilustreaza dualitatea fiintei pamntene, aspiratia specific umana spre absolu t, dar si atractia catre fiinta inaccesibila. Pasiunea ei este generata si de ob

stacolul impus de apartenenta la conditii diferite, de dorinta specific romantic a de a transforma imposibilul n posibil: Dar se nalta tot mai sus,/ Ca sa nu-l pot ajunge.// Patrunde trist cu raze reci/ Din lumea ce-l desparte.../ In veci l voi iubi si-n veci/ Va ramnea departe...". Puterea de sacrificiu a omului de geniu n numele mplinirii idealului absolut este ilustrata de intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renuntarea la nemu rire. Partea a treia ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Aceasta parte poate fi divizata la rndul ei n trei secvente poetice: zborul cosmi c, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si liberarea. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva temporal, n cursul careia el traieste n sens invers istoria creatiunii: Si din a chaosului vai,/ Jur mprejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-nti,/ Cum izvorau lumine". Zborul cosmic potent eaza intensitatea sentimentelor, lirismul, setea de iubire ca act al cunoasterii absolute. Amplificarea acestui zbor culmineaza cu imaginea Luceafarului ca fulge r ( Parea un fulger ne-ntrerupt/ Ratacitor prin ele"), amintind dinamismul luminii, pura energie surprinsa n curgerea ei prin timp si spatiu. Punctul n care el ajung e este spatiul demiurgic, atemporal, momentul dinaintea nasterii lumilor: Caci un de-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaste,/ Si vremea-ncearca n zadar/ Din goluri a se naste". n dialogul cu Demiurgul, Luceafarul nsetat de repaos: Si din repaos m-am nascut,/ M i-e sete de repaos", adica de viata finita, de stingere, este numit Hyperion (nu me de sugestie mitologica, gr. cel care merge pe^easupra). Dupa Hesiod, Hyperion , divinitate simbolica, era fiul Cerului, tatal Soarelui si al Lunii, un titan u cis din invidie de alti titani. Dupa Homer, Hyperion este Soarele nsusi. De remar cat ca Demiurgul este cel care rosteste pentru ntia oara numele lui Hyperion; Demi urgul este cel care afirma si cunoaste cu adevarat identitatea Luceafarului, ide e ce accentueaza subordonarea acestuia din urma fata de Demiurg. Hyperion i cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubi rii absolute, n numele careia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire,/ Si pentru toate da-mi n schimb/ O ora de iubire...". Demiu rgul refuza cererea lui Hyperion. Constantin Noica observa ca Hyperion cere sa d evina altceva, dar ca sa fie altceva trebuie sa se nasca din nou. Luceafarul nsa se nascuse o data cu lumea. Aspiratia lui este imposibila, caci el face parte din ordinea primordiala a cosmosului, iar ruperea sa ar duce din nou la haos. Demiu rgul nu-i poate oferi moartea pentru ca astfel ar produce moartea lumii, ceea ce ar coincide cu negarea de sine. Demiurgul i explica Luceafarului absurditatea dor intei lui, prilej cu care este pusa n antiteza lumea nemuritorilor si aceea a mur itorilor. Astfel, muritorii nu-si pot determina propriul destin, se bazeaza numa i pe noroc si sunt supusi vointei oarbe de a trai (influenta filozofiei lui Scho penhauer). Omul de geniu, n schimb, este capabil de a mplini idealuri nalte, se afl a dincolo de timp si de spatiu, dincolo de ordinea firesca a lumii: Ei doar au st ele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu c unoastem moarte".Omul se afla sub puterea unui destin implacabil caruia nu i se poate sustrage, ceea ce-i da imposibilitatea de a trece din lumea materiala n cea spirituala: Parnd pe veci a rasari,/ Din urma moartea-l paste,/ Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste". n schimb, Demiurgul i propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: a verbu lui, a cuvntului creator: Cere-mi - cuvntul meu de-nti,/ Sa-ti dau ntelepciune?, ipos taza orfica: Vrei sa dau glas acelei guri,/ Ca dup-a ei cntare/ Sa se ia muntii cu paduri/ Si insulele-n mare?, ipostaza mparatului: Ti-as da pamntul n bucati/ Sa-l f aci mparatie", a geniului militar/ a cezarului: Iti dau catarg langa catarg,/ Osti ri spre a strabate/ Pamantu-n lung si marea-n larg".

Demiurgul pastreaza pentru final argumentul zdrobitor, dovedindu-i nca o data Luc eafarului superioritatea sa, chiar si n iubire, fata de muritoarea Catalina: Si pe ntru cine vrei sa mori?/ ntoarce-te, te-ndreapta/ Spre-acel pamnt ratacitor/ Si ve zi ce te asteapta". Partea a patra este construita simetric fata de prima, prin interferenta celor d oua planuri: terestru si cosmic. Idila Catalin Catalina are loc ntr-un cadru romantic, creat prin prezenta simbolu rilor specifice, Peisajul este umanizat, specific eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei nflorite, n singuratate si liniste, n pacea codrului, sub lumina blnda a lunii. Declaratia de dragoste a lui Catalin, patimasa lui sete de iubire exprimata prin metaforele: noaptea mea de patimi, durerea med, iubirea mea de-ntf, visul meu din ur ma", l proiecteaza pe acesta ntr-o alta lumina dect aceea din partea a doua a poemu lui. Profunzimea pasiunii si unicitatea iubirii, constituirea cuplului adamic, l scot pe Catalin din ipostaza terestra: Miroase florile-argintii/ Si cad, o dulce ploaie,/ Pe crestetele-a doi copii/ Cuplete lungi, balaie". mbatata de amor", Catalina are nca nostalgia astrului iubirii si-i adreseaza pentru a treia oara chemarea, de data aceasta modificata, Luceafarul semnificnd acum stea ua norocului: Cobori n jos, luceafar blnd,/ Alunecnd pe-o raza,/ Patrunde-n codru si n gnd,/ Norocu-mi lumineaza!". Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii, care se naste din constatarea ca relatia om-geniu este incompatibila. Atitudinea geniului este una de interiori zare a sinelui, de asumare a eternitatii si o data cu ea a indiferentei, a atara xiei stoice. Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, iar geniul man ifesta un profund dispret fata de aceasta incapacitate: Ce-ti pasa tie, chip de lu t,/ Dac-oi fi eu sau altul?". Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omu lui urmeaza o miscare circulara, orientata spre accidental si ntmplator: Traind n ce rcul vostru strmt/ Norocul va petrece,/ Ci eu n lumea mea ma simt/ Nemuritor si re ce". Nivelul fonetic si prozodic: conservarea unui a etimologic, prezent n graiurile moldovenesti si ardelenesti: Cu m ea pe coate-si rzimd; vocala finala neaccentuata e este redata prin a dupa cons oane dure: marmoreele brata"; etimologic, conservat n graiul moldovenesc: Si tainic genele le plec/ Caci mi le mple plnsul"; utilizarea unor fonetisme conservate n gr aiul moldovenesc si ardelenesc confera blndetea sonoritatii; antiteza dintre planu l terestru si cel cosmic este sugerata de alternarea tonului minor cu cel major, realizata prin distributia consoanelor si a vocalelor; muzicalitatea elegiaca, meditativa, este data si de particularitatile prozodice: ritmul iambic, rima ncru cisata, masura versurilor de 7-8 silabe; sunt prezente asonantele si rima interi oara [una ~ luna, zare - rasare, plec - mple). Nivelul morfologic: dativul etic si dativul posesiv sustin tonul de intimitate; interjectii, n dialogul Catalin - Catalina: mar?, ia";

abundenta verbelor la imperativ n strofele ce constituie chemarile fetei, forme verbale ce dau tonul de ndragire si ardoare: cobor, patrunde", lumineaza;

formele arhaice ale unor verbe accentueaza atmosfera fabuloasa specifica basmului: Si apa unde-aw fost cazut; verbele la imperfect, n episodul calatoriei Luceafarului n spatiul cosmic, denota miscarea eterna si continua: cresteau", treceau", parea", vedea";

verbele la perfect simplu si la conjunctiv din tabloul al doilea sustin oralitatea stilului, vorbirea populara specifica oamenilor de aceeasi conditie: se facu", razi, sa-mi dai. Nivelul stilistic: antiteza structurala; alegoria pe baza careia este construit poemul; epitete ornante: Usor el trece ca pe prag"; prezenta metaforelor, mai ales n primul tablou, n cadrul dialogului dint re Luceafar si fata de mparat, accentueaza ideea iubirii absolute ce se cere eter nizata ntr-un cadru pe masura: palate de margean", cununi de stele"; metafore sinestezice n cadrul primului tablou: irea ta ma arde"; Si ochii mari si grei ma dor,/ Priv sa

- imagini hiperbolice n portretizarea Luceafarului: Veneaplutind n adevar/ Scaldat nfoe de soare"; - metonimii utilizate n pasaje cu sens aforistic, n discursul Demiurgului: targ lnga catarg/ Ostiri spre a strabate"; ti dau ca

- comparatii construite prin asocierea unor termeni abstracti, n prezentarea cal atoriei Luceafarului n spatiul cosmic: E un adnc asemenea/ Uitarii celei oarbe"; - antiteza ntre omul de geniu si oamenii comuni, antiteza pe baza careia si constr uieste discursul Demiurgul: Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ N oi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu cunoastem moarte"; - oximoronul ce ia un aspect apropiat de antiteza: Tesnd cu recile-i scntei/ O mrea ja de vapaie". CONCLUZIA Pentru ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul - sinteza a operei poeti ce eminesciene -armonizeaza att teme, motive, elemente de imaginar poetic, atitud ini romantice, procedee artistice cultivate de scriitor, ct si simbolurile eterni tatii/ mortii si ale temporalitatii/ vietii.