Caracterizarea lui Ion

Scriitorul apare in ipostaza de demiurg in lumea imaginarului, de „homo faber” ca si Tudor Arghezi.Romanul rebrenian a fost incadrat de majoritatea criticii literare in formula cuprinzatoare a realismului obiectiv (Eugen Lovinescu) sau a realismului dur( Ov. S. Crohmalniceanu).

Naratorul surprinde pe fundalul societatii ardelenesti de la inceputul secolului al XX-lea zugravita in dimensiunea sociala, economica, politica si culturala, drama taranului roman frustrat de lipsa pamantului, care reprezinta mai mult decat un criteriu de ierarhizare sociala, respect, demnitate umana, posibilitatea de a-si exercita calitatile dobandite prin munca. Ov. S. Crohmalniceanu a remarcat similitudinile dintre romanul „Mara” sau nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, considerand ca ideea centrala a cartii tinteste sa ilustreze prin destinul si evolutia personajelor procesul de dezumanizare pe care-l savarseste goana salbatica dupa inavutire.

Ca structura, romanul are doua parti: Glasul pamantului, Glasul iubirii, care ilustreaza vocile interioare ale personajului definit ca o personalitate scindata prin inadecvarea dintre ratiune si sentiment.

Ion este un personaj reprezentativ pentru civilizatia rurala, eponim rotund, pivot in jurul caruia graviteaza celelalte personaje. Este un lider neoficial al tineretului satesc, refuzat de Vasile Baciu nu pentru ca ar fi fost depasit de rivalul sau prin calitatile fizice si morale, ci pentru conditia sociala, fapt ce duce la minimalizarea calitatilor umane. El asculta de glasul pamantului ca si socrul si tatal sau, traditie a societatii rurale.

Inspaimantat de spectrul saraciei, flacaul simuleaza aleanul, suferinta, o compatimeste pe Ana care e sincera, idealista ,desi o iubeste pe Florica, cu care e compatibil fizic si social: „Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede”.

Naratorul construieste o fisa cazuistica a personajului,semnificativa pentru statutul social si psihologic, pentru a motiva actiunile ulterioare ale acestuia care dezvolta comportamentul unui individ frustrat. Foamea de pamant este privita in termeni ontologici, ca o pornire ancestrala. In familie, traieste acut drama lipsei de pamant ce atrage complexarea, degradarea, umilinta, senzatia de tolerare, de vreme ce provine dintr-o familie instarita, a carei avere fusese risipita de tatal lui, Alexandru Pop al Glanetasului. El are un comportament de individ frustrat ce incearca sa repare o greseala, o injustitie, idee ce se reflecta in constructia subiectului.Ierarhizarea sociala existenta , drumul sinuos al personajului sunt fixate inca din incipit prin doua motive anticipative:drumul si crucea. Drumul reprezinta un suprapersonaj surprins prin verbe de miscare, dinamice, locutiuni verbale, epitete personificatoare. Un alt obiect simbolic este crucea: „o cruce stramba pe care este rastignit Hristos cu fata spalacita de ploi”. Acest motiv al crucii deteriorate anticipeaza un spatiu uman degradat spiritual, o umanitate ce-si neglijeaza dimensiunea spirituala, religioasa. Finalul este construit antitetic: drumul devine un personaj batran, batatorit surprins prin verbe statice, iar pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea cu „fata poleita de o raza intarziata, parca-i mangaia” anunta ca raul, odata inlaturat , spatiul este purificat.

Prezentarea unei zile de munca releva atat harnicia, cat si instinctul de posesiune al pamantului , izvorat din mentalitatea ancestrala: „pamantul ii era drag ca ochii din cap”; „era harnic si iute ca ma-sa”. Fata de pamant are un comportament de o solemnitate mistica, o atitudine religioasa care exprima osmoza dintre materie (pamant) si sufletul omului. Asistam la ritualul mistic al sarutarii, posesiunii pamantului, inchipuit ca o stihie

primara, fapt exprimat prin raportul antitetic: „vierme” / „urias”. Relatia personajului cu pamantul este descrisa prin lexemul din campul semantic al erosului. Instinctul de posesiune al pamantului il va dirija spre o iubire-interesata: „fiinta lui ardea de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult”, mascata de orgoliu: „vesnic a pizmuit pe cei bogati”.

Dovada inteligentei lucide este constientizarea statutului social, el incercand sa-si depaseasca conditia prin faptul ca invatase bine la scoala si era dornic sa iasa in evidenta in toate imprejurarile: la hora, la munca.

Conflictul de la carciuma lui Avram dintre Ion si George Bulbuc releva violenta, agresivitatea lui Ion, fapt ce va determina implicarea preotului in conflict care il admonesteaza in biserica, umilindu-l: „un stricat, un bataus, un om de nimic”, dar si a invatatorului Herdelea care ii va lua apararea: „Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e staruitor, e istet.”. In ciuda statutului social, Ion e liderul neoficial al tinerilor tarani, in timp ce respectul fata de George Bulbuc este conventional.

Isi face reprosuri pentru gandul de a se insura „numai pentru ca are avere”, dar isi da seama ca prin casatoria cu Florica s-ar fi pecetluit starea de pauperitate, iar prin mariajul cu Ana isi poate schimba conditia initiala: „Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant mult, mult…”.

Inconstient, irational, cand isi ara pamantul, nu se poate abtine sa traga cateva brazde din delnita lui Simion Lungu, vecinul sau cu care intra in conflict, pamant ce ii apartinuse Glanetasului. Gestul sau impulsiv va avea consecinte neprevazute: se va incaiera cu vecinul sau, va fi dat in judecata la indemnul preotului Belciug, fapt ce va determina implicarea invatatorului Herdelea care ii va redacta plangerea.

Viclean, calculat, va pune in aplicare ideea seducerii Anei care nu ii apartine, ci i-a fost sugerata de Titu. Profita de inocenta, naivitatea, sperantele Anei, calculandu-si victoria, fapt ce va valida statutul de personaj pacient al Anei, vazuta de George Calinescu ca o sclava a sotului si o roaba a tatului. Infatuat, tergiverseaza asumarea responsabilitatii, Ana fiind trimisa de tatal ei acasa la Ion pentru a regla situatia, pretext pentru narator de a puncta aroganta personajului: „eu cu tine n-am ce sa ma sfatuiesc, dar cu dumnealui am vorbi si ne-am chibzui, de s-o putea, ca doar oameni suntem…Dar fara tocmeala cum sa ne invoim?”

Dupa cum observa Ov. S. Crohmalniceanu: „subordonate acestei patimi, insusirile eroului isi pierd omenescul. Inteligentei ii ia locul o viclenie sumara, tariei de caracter o cruzime salbatica”, fapt ce accentueaza degradarea, dezumanizarea personajului.

Stapanit de patima pamantului, il tradeaza pe invatator, iar dupa casatoria cu Ana nu ezita sa o bruscheze si sa o umileasca.In opinia lui George Calinescu „In societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai reprezenta ceva pentru feminitate.”.

Ana reprezinta modelul de destin al femeii din societatea rurala pretioasa cand are zestre. Totodata, constituie un prototip de destin tragic orfana de mama, neiubita de tata, urata, atasandu-se afectiv de un barbat lipsit de scrupule.

Caracterul oscilant al lui Ion generat de societatea pragmatica determina o inadecvare a cuplurilor: Ion-Ana, Florica-George.

Surprinzand atractia lui Ion pentru Florica la propria nunta, Ana constientizeaza targul monstruos care se facuse cu sufletul ei. Dupa nasterea lui Petrisor sub marul paduret, Ion nu ezisa sa o loveasca la o saptamana dupa ce a nascut. „Prefacatoria a fost dulceata, precum prefacatoria a fost pana ieri imbratisarea lui cea dintai.”. Sinuciderea Anei este prefigurata de cea a lui Avrum si a lui Dumitru Moarcas, fiind analizata cu precizie cinematografica.

Dupa indelungi tergiversari, Vasile Baciu, de teama procesului, trece toate pamanturile pe numele lui Ion, regasindu-si verticalitatea. In subconstientul personajului, pamantul se substituie femeii, sarutarea pamantului capatand conotatii religioase, mistice, dar si metafizice; in capitolul VIII: „Isi lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceea grabita simti un fior rece, ametitor.”. Daca in lipsa pamantului, personajul se simte ca un vierme in fata „uriasului” (pamantului), dupa ce intra in posesia acestuia, superioritatea este transferata umanului: „se vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme.”

Odata averea obtinuta, Ion se dezintereseaza total de ceea ce reprezinta nevasta sau copilul sau. De altfel, nici dorinta de o avea pe Florica nu izvoraste din iubire, ci dintr-o dorinta primara, egoista de a-si satisface propriile dorinte.

Dragostea pentru Petrisor este falsa, ea fiind singura punte de legatura cu pamanturile, dupa moartea Anei pe care o anuleaza ca fiinta, ca mama si sotie.

Astfel, in arest,cat era treaz toata ziua numai la Petrisor gandea :,,cat sunt eu aici, poate sa mi-l omoare ca sa-mi ia pamanturile.”

Dupa inmormantarea copilului, socrul pretinde pamanturile, fara ca Ion sa se invoiasca. Savista Oloaga il avertizeaza pe George Bulbuc in legatura cu intentia lui Ion de a o cuceri pe Florica, hotarandu-se sa profite de plecarea lui in padure, fapt dejucat de George Bulbuc care isi va lichida adversarul cu sapa.

Ion este un personaj complex, realizat prin pluriperspectivism fiind caracterizat direct din perspectiva autoriala, a preotului Belciug, a invatatorului Herdelea, a lui George: „Ion e artagos ca un lup nemancat”, a doctorului: „A fost un om ca otelul. Putea sa traiasca si o suta de ani.”,dar si indirect prin gesturi, comportament, fapte, actiuni care reflecta latura rudimentara, instictuala, irationala, primitiva , idei prezente si in aprecierile critice ale lui Eugen Lovinescu:,,Ion este expresia instinctului de stapanire, in slujba careia pune o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si o vointa imensa”, un erou stendhalian”, ,,o figura simbolica” si George Calinescu:,,o bruta careia pretentia ii tine loc de desteptaciune”, ,,un ambitios...un Dinu Paturica”.

In opinia mea,deznodamantul romanului releva incapacitatea lui Ion de a-si asuma un singur glas al personalitatii, faptul ca personajul a fost creat in linia unei emanatii telurice.Exitus-ul tragic al personajului nu are valente justitiare, ci reprezinta doar un mod de rezolvare , de stopare a unei ascensiuni care nu mai putea fi controlata, devenind o victima a propriilor obsesii, acreditand ideea ca dezumanizarea personajului dominat de cele doua glasuri are efecte distructive.