Povestea lui Harap-AlbCaracterizare personaj

Personajul reprezintă instanţa narativă prin intermediul căreia este transmis, în mod indirect , mesajul unei opere literare epice .

Basmul cult „ Povestea lui Harap-Alb” , scris de Ion Creangă, particularizează categoria fantasticului sub forma fabulosului şi a miraculosului . Aceasta presupune ca personajul şi lectorul să accepte existenţa unei lumi guvernate de alte legi decât cele ale lumii reale şi obiective, prin care supranaturalul să poată fi explicat, fără a provoca reacţii de teamă sau uimire . Miraculosul şi fabulosul propun o lume ce-şi află explicaţiile în ea însăşi.

Tema basmului este cea a devenirii, a iniţierii, a evoluţiei de la statutul iniţial de mezin al craiului, la cel de împărat. Acţiunea este simplă, desfăşurându-se linear prin înlănţuire şi respectând modelul structural stereotip : există o situaţie iniţială de echilibru ( expoziţiunea ) ce va fi perturbată de primirea unei scrisori ( „o carte” trimisă de către Împăratul Verde, fratelui său mai mic, Craiul ), trecerea probelor ( corespunde desfăşurării acţiunii ) , acţiunea reparatorie ( punctul culminant ), refacerea echilibrului şi răsplata eroului ( deznodământul). Reperele spaţiale şi cele temporale sunt vagi, nedeterminate ; acţiunea debutează, din punct de vedere spaţial, într-un capăt al lumii şi se încheie în capătul opus al acesteia. Relatarea evenimentelor este realizată din perspectiva unui narator omniscient, uneori subiectiv, care alternează naraţiunea la persoana a lll-a cu descrierea şi dialogul.

Eroul este construit după schema narativă a iniţierii. Traseul devenirii coincide cu modificarea statutului social al protagonistului. Acesta însumează o serie de calităţi umane excepţionale , însă nu are capacităţi supraumane , fiind construit mai degrabă pe o schemă realistă. Are însă un cal năzdrăvan ce vorbeşte şi poate zbura; este sprijinit de diverse ajutoare, personaje fabuloase şi groteşti.

Statutul iniţial al personajului este cel de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al inocenţei, justificată prin tinereţea sa : e lipsit de experienţa vieţii. Deşi are calităţi umane deosebite , acestea nu sunt actualizate încă de la început, ci şi le

1

descoperă prin intermediul probelor la care este supus. El apare în scenă după ce fraţii săi mai mari eşuează în încercarea de a-şi asuma un destin de excepţie. Tristeţea tatălui şi ruşinea pricinuită de rateul feciorilor provoacă autoanaliza mezinului : „sta el pe gânduri şi nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de ruşine”. Prin caracterizare indirectă, se realizează apoi portretul spiritual al fiului, încă neiniţiat , Acesta nu se grăbeşte să-şi revendice drepturile, ci caută în sine răspunsul la problema ce trebuie rezolvată. Ajutorul apare sub înfăţişarea bătrânei gârbove ce cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor confidente şi are un rol important în iniţierea eroului. Replica băiatului, mijloc de caracterizare indirectă, demonstrează egoism şi centrare asupra sinelui : „ acum am altele pe capul meu”. Răspunde mâniat insistenţelor bătrânei , dovedind opacitate, lipsă de cunoaştere umană , pripeală . Fiul de crai nu vede încă dincolo de aparenţe ; nu ştie că nu în înfăţişare se convertesc cunoaşterea şi înţelepciunea.După insistenţele bătrânei şi dojana acesteia, tânărul se îndură şi-i oferă un ban. Dovada bunătăţii , necesară desăvârşirii destinului, va fi răsplătită. Bătrâna ( Sfânta Duminică ) îşi ia în primire rolul de mentor şi îi fixează fiului de crai traseul existenţial. Îi atrage atenţia că a face uz de valorile umanului înseamnă a-ţi deschide porţile devenirii.

Inocenţa, lipsa de experienţă în a vedea dincolo de aparenţe se manifestă şi în alegerea calului. Reprezintă o probă pregătitoare căci fiul craiului tratează animalul, iniţial, cu dispreţ şi violenţă. Acesta se transformă după ce mănâncă o tavă de jăratec , iar răsplata mezinului ia forma unei lecţii de viaţă : calul îl ia pe băiat şi zboară cu el de trei ori în înaltul cerului, provocând friica şi spaima tânărului : „cu asta am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri. Vorba ceea : una pentru alta.”

În drumul său , eroul se întâlneşte de trei ori cu Omul Spân, care întruchipează imaginea răului. Iniţial, ţine cont de sfaturile şi rugăminţile tatălui său, ce-l avertizase să se ferească cu orice chip de Spân. Tânărul va ceda însă insistenţelor; aflându-se într-un moment de cumpînă, nu-l va recunoaşte pe acelaşi spân ce-i ieşise de trei ori în cale, sub diverse înfăţişări, şi-i va accepta „ajutorul” oferit. Spânul va avea un rol important în iniţierea feciorului, fiind un „rău necesar”. Ceea ce-i lipseşte în continuare tânărului şi ceea ce nu se poate căpăta decât prin experienţă este cunoaşterea de oameni, capacitatea de a vedea în profunzime, dincolo de aparenţa acestora . Inocenţa, naivitatea şi credulitatea nu

2

sunt defecte, ci doar atribute ale celui crescut până acum în spaţiul securizant al împărăţiei tatălui, departe de orice primejdie. Tânărul va cădea în capcana Spânului ( episodul coborârii în fântână ; depunerea jurământului ), devenindu-i slugă. Va primi numele de „Harap-Alb” ce va reflecta condiţia sa duală : slugă (Harap) de origine nobilă (Alb). De acum va începe un traseu al umilinţei pentru că fiul de crai va ajunge conducător puternic, iubit şi slăvit numai după ce va fi slab, urât şi înjosit.

Pus în situaţia de a aduce sălăţile din grădina ursului, Harap-Alb se întristează. Este descurajat şi se autocompătimeşte . Calul însă, ca un bun îndrumător, îi atrage atenţia că reuşita nu este dată decât celor puternici : „ fii odată bărbat şi nu-ţi mai face voie rea”. Va fi ajutat de Sfânta Duminică . Aceasta-i dă o licoare cu „somnoroasă” ( prezenţa obiectelor magice , caracteristică a basmului cult ) pentru a-l adormi pe urs.

Proba aducerii capului cerbului îl pune din nou faţă-n faţă cu bătrâna. Harap-Alb acceptă acum că binele şi răul sunt date deopotrivă pentru desăvârşirea sinelui. Sfânta Duminică îl învaţă că suferinţa e dată pentru a putea înţelege necazurile altora.

Ultima probă, aceea a aducerii fetei Împăratului Roş , presupune un şir de încercări, fiind cea mai completă etapă a iniţierii. Eroul le depăşeşte, ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale : alege macul de nisip cu ajutorul crăiesei furnicilor, trece de proba casei de aramă ( motivul focului ) cu sprijinul lui Gerilă, de ospăţul pantagruelic ( motivul apei şi al pământului ) alături deFlămânzilă şi de Setilă ; prinde fata împăratului transformată în pasăre, la miez de noapte, cu ajutorul lui Ochilă şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă ; identifică fata ( motivul dublului ) cu ajutorul crăiesei albinelor. În ciuda ajutorului, esenţa eroului o constituie calităţile sale, iar faptul este evidenţiat de Sfânta Duminică prin caracterizare directă : aceasta-i spune că nu ea, ci puterea milosteniei şi inima lui bună îl ajută.

În final, Harap-Alb se întoarce cu fata Împăratului Roş. Acest drum va constitui pentru Harap-Alb cea mai dificilă probă deoarece tânărul se va îndrăgosti de „ farmazoana cumplită ”. Va dovedi însă corectitudine , respectându-şi jurîmântul depus la fântână. Nu-şi va dezvălui reala identitate. Acum încep să cadă măştile şi se instaurează ordinea şi sensul vieţii. Fata divulgă identitatea eroului, Spânul îi taie capul tânărului, urmând a fi ucis, la rândul lui, de către calul năzdrăvan. Harap-Alb este înviat cu ajutorul obiectelor magice şi se trezeşte ca

3

dintr-un somn lung. Răsplata se va manifesta pe două planuri : cel familial ( primeşte mâna fetei de împărat ) şi cel social ( devine conducător ) .

În opinia mea, o notă distinctivă a basmului cult este modul în care autorul îşi construieşte personajul. În basmele populare, de obicei, personajul face dovada unor trăsături supranaturale. Harap-Alb însă, nu dispune de astfel de calităţi. El trece de încercările la care este supus doar cu ajutorul personajelor adjuvante , excelând doar prin omenescul, farmecul firescului, slăbiciunile , dar şi vrednicia sa.

În concluzie, personajul Harap-Alb, creat de Ion Creangă , rămâne în literatura românească un simbol al binelui, al frumosului şi al adevărului, scriitorul fiind în mod vădit interesat de ilustrarea unor valori etice prin intermediul unui fantastic umanizat.

4