Caracterizarea Lui Ghiţă

4
CARACTERIZAREA LUI GHIŢĂ din nuvela Moara cu Noroc de Ioan Slavici Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri/ pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el şi încrederea Anei, soţia lui, în el. Consecinţele nefaste ale setei de înavuţire şi procesul înstrăinării de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a face avere alături de Lică. La început, „cârciurnarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton"(Magdalena Popescu). El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Ghiţă este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se dovedeşte un om de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar familia trăieşte în armonie. Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu:i depăşeşte puterile. Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor etice sunt enorme: „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în

description

Caracterizarea personajului principal din "Moara cu noroc" de Ioan Slavici

Transcript of Caracterizarea Lui Ghiţă

CARACTERIZAREA LUI GHI din nuvela Moara cu Noroc de Ioan Slavici

Ghi triete o dram psihologic concretizat prin trei nfrngeri/ pierderi: ncrederea n sine, ncrederea celorlali n el i ncrederea Anei, soia lui, n el. Consecinele nefaste ale setei de navuire i procesul nstrinrii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducnd n prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghi i dorina de a face avere alturi de Lic. La nceput, crciurnarul este un ins energic, cu gustul riscului i al aventurii, i nu o palid umbr hamletic, pierdut ntr-un peisaj autohton"(Magdalena Popescu). El hotrte schimbarea, luarea n arend a crciumii de la Moara cu noroc. Ghi este capul familiei pe care ncearc s o conduc spre bunstare. Atta timp ct se dovedete un om de aciune, mobil, cu iniiativ, lucrurile merg bine. Crciuma aduce profit, iar familia triete n armonie. Bun meseria, om harnic, blnd i cumsecade, Ghi dorete s agoniseasc atia bani ct s-i angajeze vreo zece calfe crora s le poat da de crpit cizmele oamenilor. Aspiraia lui e fireasc i nu:i depete puterile. Apariia lui Lic Smdul la Moara cu noroc tulbur echilibrul familiei, dar i pe cel interior, al lui Ghi. Cu toate c i d seama c Lic reprezint un pericol pentru el i familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercit asupra lui, mai ales c tentaia mbogirii, dar i a existenei n afara normelor etice sunt enorme: se gndea la ctigul pe care l-ar putea face n tovria lui Lic, vedea banii grmad naintea sa i i se mpienjeneau parc ochii". Cu toate acestea, Ghi i ia toate msurile de precauie mpotriva lui Lic: merge la Arad s-i cumpere dou pistoale, i ia doi cini pe care i asmute mpotriva turmelor de porci i angajeaz o slug credincioas, pe Mari, un ungur nalt ca un brad". Din momentul apariiei lui Lic, ncepe procesul iremediabil de nstrinare a lui Ghi fa de familie. Gesturile, gndurile, faptele personajului, trdeaz conflictul interior i se constituie ntr-o magistral caracterizare indirect. Naratorul surprinde n mod direct transformrile personajului: Ghi devine de tot ursuz", se aprindea pentru oriice lucru de nimic", nu mai zmbea ca mai nainte, ci rdea cu hohot, nct i venea s te sperii de el", iar cnd se mai juca, rar, cu Ana, i pierdea repede cumptul i-i lsa urme vinete pe bra" (caracterizare direct). Devine mohort, violent, i plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neneleasa fa de Ana, se poart brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghi ajunge s regrete faptul c are familie i copii i c nu-i poate asuma total riscul mbogirii alturi de Lic. Prin intermediul monologului interior sunt redate gndurile i frmntrile personajului, realizndu-se n felul acesta autocaracterizarea: Ei! Ce s-mi fac?... Aa m-a lsat Dumnezeu!... Ce s-mi fac dac e n mine ceva mai tare dect voina mea? Nici cocoatul nu e nsui vinovat c are cocoae n spinare". Sub pretextul c o voin superioar i coordoneaz gndurile i aciunile, Ghi devine la, fricos i subordonat n totalitate Smdului. n plus, se ndeprteaz din ce n ce mai mult de Ana (i era parc n-a vzut-o demult i parc era s se despart de dnsa"), aruncnd-o n braele smdului: Joac, muiere, parc are s-i ia ceva din frumusee", i spune Ghi Anei, ntr-un rnd. Ghi este caracterizat n mod direct de Lic. Acesta i d seama c Ghi e om de ndejde i chiar i spune acest lucru: Tu eti om, Ghi, om cu mult ur n sufletul tu, i eti om cu minte: dac te-a avea tovar pe tine, a rade i de dracul i de mum-sa. M simt chiar eu mai vrednic cnd m tiu alturea cu un om ca tine". Totui Smdului nu-i convine un om pe care s nu-1 in de fric i de aceea treptat distruge imaginea celorlali despre crciumar ca om onest i cinstit. Astfel, Ghi se trezete implicat fr voie n jefuirea arendaului i n uciderea unei femei. Este nchis i i se d drumul acas numai pe chezie". La proces jur strmb, devenind n felul acesta complicele lui Lic. Are totui momente de sinceritate, de remucare, cnd cere iertare soiei i copiilor: Iart-m, Ano! i zise el. lart-m cel puin tu, cci eu n-am s m iert ct voi tri pe faa pmntului Ai avut tat om de frunte, ai neamuri oameni de treab i ai ajuns s-i vezi brbatul naintea judectorilor". Axa vieii lui morale se frnge; se simte nstrinat de toi i de toate. Arestul i judecata i provoac mustrri de contiin pentru modul n care s-a purtat. De ruinea lumii, de dragul soiei i al copiilor, se gndete c ar fi mai bine s plece de la Moara cu noroc. ncepe s colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer n totalitate nici fa de acesta. Ghi i ofer probe n ceea ce privete vinovia Smdului numai dup ce i poate opri jumtate din sumele aduse de acesta. Ghi ajunge pe ultima treapt a degradrii morale n momentul n care, orbit de furie i dispus s fac orice pentru a se rzbuna pe Lic, i arunc soia, la srbtorile Patelui, drept momeal, n braele Smdului. Sper pn n ultimul moment c se va produce o minune i c Ana va rezista influenei malefice a smdului. Dezgustat ns de laitatea lui Ghi care se nstrinase de ea i de familie, ntr-un gest de rzbunare, Ana i se druiete lui Lic, deoarece, n ciuda nelegiuirilor comise, Lic e om", pe cnd Ghi nu e dect muiere mbrcat n haine brbteti". Sentimentul lui [Ghi] fa de Ana e unul mprit ntre vanitate masculin i dragoste"(Magdalena Popescu). De aceea n momentul n care i d seama c soia 1-a nelat, Ghi o ucide pe Ana, ncercnd s o scape de chinul pcatului. La rndul lui, Ghi este ucis de Ru, din ordinul lui Lic. Ghi depete limita normal a unui om care aspir spre o fireasc satisfacie material i social. Patima pentru bani i fascinaia diabolic a personalitii Smdului l determin s ajung pe ultima treapt a degradrii morale. Sfritul lui i al celor care-1 nconjoar este n mod inevitabil tragic.