Caprioara si capriorul (Capreolus capreolus)Caprioara (Capreolus Capreolus)

Caprioara (Capreolus Capreolus) este raspandita de la munte pana la ses.

Caprioara e un animal elegant, bland, cu privirea inteligenta. Lung pana la 1,5 m, are corpul proportionat, mai inalt la umeri, ceva mai lasat la solduri. Gatul e potrivit de lung, iar

capul scurt. Urechile relativ mari, sunt mai deschise la culoare decat restul corpului. Picioarele inalte, subtiri, sunt proportionate cu corpul. Drept coada, un ciont scurt.

sursa foto

Culoarea parului se schimba, caci naparleste in in Mai si Septembrie. Vara e scurt, des si mai mult ruginiu pe spate, mai deschis pe pantece. Iarna e mai lung si suriu pe spate,

batand in cafeniu.

02 11 buy zoloft

Iezii, nespus de dragalasi, sunt ruginii peste tot cu pete albe neregulat azvarlite.

Tapul sau capriorul se cunoaste dupa coarne si pamatuful de par

generic viagra soft tabs

de la teaca. Coarnele scurte, pe care le pierde in fiecare iarna, in timp de patru luni cresc la loc.

Din sulitar, coarne de sulita, iedul de un an ajunge tap cu furculita, apoi tap cu 6, adica cu cate 3 ramuri scurte la fiecare corn. Asa devine matur, bun de bataie.

Caprioarele sunt pasnice, traiesc in palcuri avand in frunte o caprioara batrana, iar la coada un tap in varsta, experimentat.

Caprioara nu fata decat un ied, cele mai batrane cel mult trei iezi. La cel mai mic semn al mamei, iedul se tupileaza la pamant, isi intinde capusorul si asteapta sa treaca

amenintarea. In pericol isi striga mama cu un suier lung.

Noaptea caprioarele o petrec mai mult la pascut, iar dimineata se retrag in padure.

Caprioara - Capreolus capreolus

Descriere: lungimea corpului este de 100-130 cm, inaltimea este de 70-80 cm, iar greutatea unui mascul

situata intre 15- 30 kg. Corpul si gatul sunt usor alungite, ochii mari si vioi. Picioarele sunt subtiri si inalte.

Masculii prezinta coarne drepte si putin ramnificate. Culoarea variaza dupa anotimp. Vara, in general, rosie-

galbena, cu picioarele mai galbui, pe cap amestecata cu cenusiu, iar in regiunea anusului si oglinda galbui-

albicioase. Iarna galbena-cafenie, cu oglinda alba.

Reproducerea: Imperecherea are loc prin lunile iulie-august, iar dupa 8-9 luni de gestatie, femela naste 1-3

pui.

Hrana: Se hraneste cu muguri, ghinda, jir, rugi de mure.

Habitat: in padurile de ses si de la munte, mai numeroasa in padurile din Transilvania, Banat si nordul

Moldovei, mai rara in restul Moldovei, Muntenia si Dobrogea.

Caprioara

Căprioara este un animal erbivor rumegător, care face parte din familia Cervidae şi este cel mai mic membru al acestei familii.

Căprioarele sunt răspândite în cea mai mare parte a Eurasiei. La noi, această specie de mamifere poate fi întâlnită de la munte la şes dar

şi în pădurile din Dobrogea şi Bărăgan. Ele preferă pădurile de foioase tinere.

Căpriorul are lungimea de 0,95-1,35 m, înălţimea la greabăn este de 65-75 cm şi greutatea variază în funcţie de sex, vârstă şi abundenţa

hranei. Cea mai mare greutate poate fi atinsă în luna noiembrie (25-30 kg).

 Vara, căprioara are corpul acoperit cu păr scurt, des şi mai mult ruginiu pe spate şi mai deschis pe pântece, iar în perioada de iarnă, părul

este mai lung şi cenuşiu pe spate. Coada este un mont scurt, puţin vizibil. Are picioare lungi şi subţiri, terminate cu copite mici, despicate.

Gâtul este puţin alungit, capul este dominat de ochii mari, blânzi, cu genele de la pleoapa de sus lungi, care dau privirii o expresie de

gingăşie. Fruntea şi partea superioară a capului sunt mai închise la culoare şi bărbia este albă. De asemenea, urechile, relativ mari, sunt

mai închise la culoare pe dinafară decât restul corpului. Iedul are blana de culoare ruginie, cu pete albe sau gălbui, neregulate.

Femela are dimensiuni mai reduse decât ale masculului. Un alt semn distinctiv sunt coarnele, care apar la căpriori în primul an de viaţă şi

pe care le schimbă în fiecare toamnă.Timp de 4 luni cresc altele la loc. Fiecare corn are în general trei ţepuşe, dar sunt ţapi care au până la

şase ţepuşe. Ramurile secundare sunt întotdeauna scurte. De coarnele ţapilor bătrâni, ca şi de lovitura copitelor lor se teme şi lupul.

 

Căprioarele sunt foarte fricoase. La orice mişcare suspectă, încetează să mai pască, ridică privire şi cercetează cu îngrijorare împrejurimile.

Atât căprioara, cât şi căpriorul, atunci când sunt în pericol brahnesc fugind repede şi sărind hugeaguri şi garduri înalte.

Cel mai dezvoltat simţ al lor este mirosul, apoi auzul. Căpriorul simte mirosul omului de la câteva sute de metri (200-300 m) dacă vântul

este prielnic. în perioadele când atmosfera este uscată, căprioarele stau ascunse în desişul pădurii, deoarece nu mai pot sesiza mirosurile,

ca în perioadele umede.

In general, căpriorul sau ţapul trăieşte singur, mai rar în preajma unei căprioare sau ciute. Dar iarna, atât căpriorii, cât şi căprioarele se

adună în familii restrânse (10-20 indivizi, chiar mai mulţi în zonele de câmpie), călăuzite de un ţap.

 

Imperecherea acestei specii are loc în iulie-august. în această perioadă căpriorii sunt agresivi cu rivalii, dar şi cu iezii dacă le ies în cale,

dându-se lupte, care uneori se termină cu moartea adversarului. Asemenea lupte se mai dau primăvara, pentru ocuparea teritoriilor.

Căprioara fată un ied sau cel mult doi în luna mai sau iunie (după 8-9 luni de gestaţie). Iedul îşi urmează mama la doar câteva ore de la

fatare. El este alăptat până toamna târziu.

Durata medie de viaţă este de 15-20 ani.

Căprioara se hrăneşte cu frunze de arbori şi arbuşti, lucernă, trifoi, fasole şi mazăre, grâu, ovăz verde etc. Ghinda o consumă cu plăcere în

anotimpul de iarnă.

Noaptea o petrec mai mult la păscut, iar dimineaţa se retrag în păduri, unde este mai mult tugăriş. Căprioara paşte din loc în loc, fară a se

vedea vreun loc rărit, faţă de alte erbivore care pasc la rând, lăsând urme vizibile.

 

Căprioarele şi mai ales ieduţii sunt prada tuturor fiarelor de pădure. Cei mai de temut sunt lupul şi râsul. Iezii sunt atacaţi chiar şi de dihor,

vultur sau huhurez.

Această specie, după iepure şi vulpe, este mamiferul cu cea mai mare densitate la nivelul ţării noastre. Totuşi, bolile, duşmanii şi omul fac

ca efectivul de căprioare să se micşoreze.

Se vânează (masculul şi femela) într-o anumită perioadă a anului pentru trofeu (coarne), dar şi pentru carne şi blană.

PRIMA PAGINA

MONDEN o Show Biz

o Muzica

o Cultura

o Sanatate

o Timp liber

SPORT

ACTUALITATE o Eveniment

o Societate

o International

o Editoriale

AFACERI

o Economie

o Companii

o Finante

o Auto

o Imobiliare

o Turism

o Media & Marketing

o International

POLITICA

TEHNOLOGIE

VIDEO

Sanatate

Adaugat: Joi, 06 septembrie 2007

Carnea de vanat, valoroasa nutritional

  3  0

Inainte de prepararea mistretului trebuie sa se indeparteze tot stratul de grasime. Carnea de caprioara este

mai apetisanta decat oricare alta, spun cunoscatorii.

In plus, este o sursa bogata de vitamine si saruri minerale. Nici cea de mistret nu este mai prejos. Ea are un continut de grasime mult mai scazut decat cea a porcului domestic. Orice sortiment de carne rosie trebuie insa consumat cu moderatie, ne atrag atentia specialistii. In exces, aceasta poate declansa aparitia unor boli severe. Despre carnea de mistret, doctorul in biochimie Eugen Giurgiu spune ca: "Acest sortiment are un continut de grasime mult mai redus decat in cazul porcului domestic. Totusi, se recomanda consumatorilor ca stratul de grasime sa fie indepartat cand se prepara in orice mod: afumata, fiarta sau pregatita la gratar". Şi la acest tip de carne se remarca procentul de calorii reduse, comparativ cu porcul crescut in gospodarii, cantitatea mare de aminoacizi esentiali, vitaminele B12, D si saruri precum fier, zinc si seleniu. Deoarece carnea din mistret tanar este mai greu de digerat, se recomanda preparatele din carnea mistretului matur. Carnea de caprioara, recomandata intr-un regim alimentar echilibrat, desi se aseamana, potrivit unor studii, cu carnea de vitel. In opinia lui Eugen Giurgiu, carnea dulceaga a caprioarei este mai apetisanta decat orice alta carne de vanat si valoroasa din punct de vedere nutritional, avand vitaminele B1, B2, F si saruri minerale - crom, fier, seleniu, zinc. Carnea de capra, asemanatoare cu cea de vanat Consumatorii carnii de capra spun ca aroma, dar si textura acesteia se aseamana cu cea de vanat. Mai ales cand exemplarul este la maturitate. Semnificative sunt proprietatile dietetice constatate de specialisti. Nivelul lipidelor, de exemplu, este de opt ori mai mic decat in cazul carnii de vita, iar colesterolul este redus comparativ cu alte carnuri de vanat si al celei de iepure. Procentul lipidelor saturate are valori mai reduse cu 40% fata de carnea de pui fara pielita. Caloriile se ridica la procentul de 122, asemanatoare cu cea de pasare, fara piele, al carui nivel se ridica la 120 de calorii la 100 grame. Carnea de capra se remarca si prin valoarea nutritionala mare datorata nivelului ridicat de proteine, comparativ cu celelalte sortimente de carne rosie, a aminoacizilor esentiali si a sarurilor de fier si potasiu. Procentul vitaminelor prezente in compozitia sa (B1, B2 si PP, chiar E, F in cantitati mai mici) este aproape dublu comparativ cu cel prezent in carnurile de vita, vitel si miel.

Toate aceste calitati recomanda carnea de capra ca pe o alternativa la o dieta sanatoasa. Orice sortiment de carne rosie trebuie consumat cu moderatie. In exces, aceasta poate sa declanseze aparitia unor boli severe a�� cancere digestive si guta. Cei care consuma

adesea carne de vanat nu trebuie sa grabeasca etapa unei fezandari atente. Astfel carnea nu va fi depreciata.