CAPITOLUL I. · Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi are o semnificaţie mai...

Voinţa divină şi predestinarea

3

CAPITOLUL I.

CREDINŢA ÎN DESTIN ESTE UNUL DINTRE PRINCIPIILE DE BAZĂ

ALE CREDINŢEI (USUL AL-IMAN)

Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei, fără de care aceasta rămâne incompletă. Muslim a relatat de la ′Umar ibn Khattaab (Allah să fie mulţumit de el!) cum îngerul Gavriil l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre credinţă, iar acesta i-a răspuns: „Această credinţă înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în Trimişii Săi şi să crezi în destinul divin (qadar), cu binele şi cu răul său.” El (îngerul Gavriil) a zis: „Ai grăit adevărul.”

Există multe texte care vorbesc despre destinul dat de Allah sau despre porunca de a crede în destin. Aceste texte includ următoarele versete:

„Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite.” (Coran 54: 49);

„Porunca lui Allah este o hotărâre hărăzită.” (Coran 33: 38);

Omar S. Aşqar

4

„Însă Allah a voit să împlinească un lucru ce trebuia împlinit...” (Coran 8: 42);

„Şi a creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială.” (Coran 25: 2);

„Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt [Al-′A′la] Care a creat şi a plămădit şi care a orânduit şi a călăuzit, care a făcut să se ivească păşunea...”(Coran 87: 1-4).

Muslim a relatat în Sahih de la Taawus: „I-am cunoscut pe unii dintre companionii Trimisului lui Allah care au spus că totul se întâmplă prin destin. El a spus că l-a auzit pe ′Abdullah ibn ′Umar zicând: «Totul se întâmplă prin destin, chiar şi ingeniozitatea şi neajutorarea sau neajutorarea şi ingeniozitatea.»”

Muslim a mai relatat de la Abu Hurayrah (Allah să fie mulţumit de el!): „Politeiştii din tribul Qurayş au venit şi au discutat cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre destin, apoi următoarele cuvinte au fostrevelate:

«În Ziua aceea vor fi târâţi în Foc cu feţele lor în jos [şi li se va zice]: ′Gustaţi voi


5

atingerea Iadului!′ Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite.» (Coran 54: 48-49).”

Există multe texte asemănătoare. Textele ce vorbesc despre cunoaşterea, puterea, voinţa şi creaţia lui Allah fac referire şi la porunca Sa. Credinţa în destin include credinţa în cunoaşterea, voinţa şi creaţia lui Allah, aşa cum vom vedea mai jos.

Din punct de vedere lingvistic, după cum a declarat Raaghib al-Asfahaani, conform relatării de la Ibn Hajar al-′Asqalaani,cuvântul destin implică abilitatea sau putereaşi obiectul acelei abilităţi, existent în cunoaşterea lui Allah.

Allah Preaînaltul are putere absolută (qudrah), iar puterea Sa se manifestă sub toate formele. Printre Numele Sale (Mărit şi Preamărit fie El!) se află şi numele Al-Qaadir(Cel Abil), Al-Qadiyr (Atotputernicul) şi Al-Muqtadir (Omnipotentul, Cel Care poate să facă orice). Puterea (qudrah) este unul dintreAtributele Sale.

Al-Qaadir este participiul activ al verbului qadara yaqdiru. Al-Qadiyr este o formă intensivă, însemnând Cel Care face ce vrea în conformitate cu înţelepciunea Sa − nici

Omar S. Aşqar

6

mai mult, nici mai puţin. Astfel, nimeni nu este demn de acest nume cu excepţia lui Allah, fie El preamărit şi slăvit! Allah Preaînaltul spune:

„Ba da, El este cu putere peste toate.” (Coran 46: 33).

Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi are o semnificaţie mai puternică decât qadiyr. De exemplu, Allah spune:

„Într-un loc al adevărului, lângă un Stăpânitor Atotputernic.” (Coran 54: 55).

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el!) a fost întrebat despre destin. Acesta a spus: „Destinul este puterea lui Allah.”

Ibn al-Qayyim a spus: „Imam Ahmad a spus că destinul este puterea lui Allah, iar lui Ibn ′Aqiyl i-a plăcut foarte mult acest comentariu. Ibn ′Aqiyl a spus: «Acesta este un indicator al cunoştinţelor vaste şi precise ale lui Ahmad în ce priveşte principiile de bază alereligiei (usul ad-diyn). Abu′l Wafaa′ a menţionat că negarea acestei afirmaţiiînseamnă negarea puterii lui Allah de a crea şi de a hotărî acţiunile supuşilor Săi.”

Astfel, cei care neagă destinul neagă puterea lui Allah. Şeikhul Islamului, Ibn


7

Taymiyah (Allah să aibă milă de el!), a spus: „Cine nu acceptă părerea predecesorilor pioşinu acceptă nici faptul că Allah deţine puterea sau că El este Atotputernic, precum fac cei din secta Jahamiah şi susţinătorii lor sau cei din secta Mu′tazilah (ambele secte susţin noţiunea de destin, dar spun că omul este obligat de destin să facă ceea ce face) şi cei care neagă în totalitate noţiunea de destin. Înesenţă, opinia lor este că Allah nu poate şi că El nu deţine suveranitatea, deoarecesuveranitatea necesită ori putere, ori obiectul puterii, ori ambele. Oricare ar fi cazul, El trebuie să aibă putere şi oricine nu crede că El are puterea absolută nu crede că El deţinesuveranitatea.”

Aceia care neagă destinul neagă monoteismul, întrucât, negând destinul, ei afirmă că Acela care a creat binele este diferit de Cel care a creat răul. Cei din comunitatea musulmană care îmbrăţişează această ideespun că păcatele nu se petrec prin Voia lui Allah şi mai spun că Allah nici nu are cunoştinţă de aceste păcate. Ei afirmă că toate faptele oamenilor se realizează fără puterea sau creaţia Sa. Astfel, ei neagă faptul că Allah are putere absolută şi voinţă supremă. Ibn

Omar S. Aşqar

8

′Abbaas a spus: „Destinul reprezintă esenţa monoteismului. Cine Îl venerează numai pe Allah Atotputernicul şi crede în destin, acela îşi întăreşte credinţa monoteistă, iar acela care Îl venerează numai pe Allah, dar nu crede în destin, acela distruge semnificaţiamonoteismului prin necredinţa sa.”

Savanţii musulmani au afirmat în unanimitate că este obligatoriu să crezi în destin. Nu există niciun savant al şcolii Ahl as-Sunnah, purtătorii de lumină şi călăuzire prin întuneric, care să nu susţină afirmaţia de mai sus.

În comentariul său despre hadisurile ce vorbesc despre destin, în Sahih Muslim, An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus: „În toate aceste hadisuri există dovezi clare care susţin punctul de vedere al şcolii Ahl as-Sunnah privind credinţa în destin şi faptul că toate evenimentele, bune sau rele, benefice sau dăunătoare se întâmplă prin voinţa şi porunca lui Allah Preaînaltul.”

Cu altă ocazie, el a spus: „Doveziledefinitive din textele Coranului şi din Sunnah şi consensul companionilor şi al personalităţilor proeminente ale generaţiilor timpurii şi târzii se susţin unele pe altele într-


9

un mod zdrobitor pentru a demonstra că destinul este de la Allah.”

Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el!) a spus: „Opinia tuturor predecesorilor pioşi este că toate lucrurile se întâmplă prin porunca lui Allah, aşa cum El spune:

«Şi nu sunt lucruri ale căror hambare să nu se afle la Noi şi pe care Noi să nu le trimitem cu măsură anumită. »(Coran 15: 21).”

Omar S. Aşqar

10

CAPITOLUL II.

O SCURTĂ PREZENTARE APREDESTINĂRII

Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei. Coranul şi Sunnah explică noţiunea de destin; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că îndeplinirea faptelor şi ducerea lor la bun sfârşit este parte din destin şi nu contrazice această noţiune. El a atenţionat comunitatea musulmană în legătură cu cei care nu cred în destin sau care transformădestinul într-un pretext pentru a se sustrage de la poruncile islamice.

Într-o zi, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ieşit afară, s-a înfuriat cumplit văzându-şi companionii discutând despre predestinare; era atât de furios, încât faţa i s-a înroşit puternic, de parcă o rodie îi fusese stoarsă pe ea. El a spus: „Asta v-a fost poruncit vouă să faceţi? Pentru asta am fost eu trimis la voi? Oamenii de dinaintea voastră au fost distruşi atunci când au discutat despre


11

acest lucru. Vă sfătuiesc să nu discutaţi despre acest lucru.”

Companionii (Allah să fie mulţumit de ei!) au răspuns afirmativ la îndemnul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nu se cunoaşte dacă vreunul dintre ei s-a mai contrazis vreodată în privinţa destinului, fie în timpul vieţii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fie după moartea sa.

Nu se relatează dacă vreun musulman a mai discutat despre destin în timpul califilor cei drepţi − Abu Bakr, ′Umar şi ′Uthmaan (Allah să fie mulţumit de ei toţi!). Singurul lucru care a fost relatat este faptul că Abu ′Ubaydah ′Amir ibn al-Jarraah nu a fost de acord cu gestul lui ′Umar care a plecat înapoi cu oamenii şi nu a intrat în Siria, atunci când ciuma s-a răspândit acolo. El i-a zis lui ′Umar ibn Khattaab: „O, Emir al credincioşilor, fugi de hotărârea lui Allah?” ′Umar i-a răspuns: „Tocmai tu îmi zici asta, o, Abu ′Ubaydah? Da,fugim de hotărârea lui Allah către hotărârea lui Allah. Oare nu vezi că, dacă ai avea o cămilă şi ai ajunge cu ea la o vale unde sunt două parcele de pământ, una fertilă şi verde, iar cealaltă uscată şi aridă, şi ai lăsa cămila să

Omar S. Aşqar

12

pască pe cea verde, ai face acest lucru prin hotărârea lui Allah, iar dacă ai îndemna-o să pască pe parcela uscată, ai face acest lucru tot prin hotărârea lui Allah?”

Laalkaa′i a relatat că ′Umar ibn al-Khattaab s-a adresat poporului în Al-Jaabiyah (în Siria), spunând: „Pe cel pe care Allah îl rătăceşte nimeni nu îl mai poate călăuzi.” În faţa lui se afla un preot creştin care a zis: „Allah nu a rătăcit pe nimeni.” Când ′Umar a repetat afirmaţia, preotul a început să îşi perieze îmbrăcămintea în semn de protest faţă de cuvintele sale. După ce cuvintele lui i-au fost traduse, ′Umar a spus: „Tu minţi, duşmanal lui Allah! Pentru că într-adevăr Allah te-a creat şi El te-a rătăcit, apoi El te va face să mori şi te va trimite în Iad cu voia Sa. Allah a creat tot ceea ce există şi, când l-a creat pe Adam, i-a înşirat pe toţi urmaşii săi în mâna Sa şi a hotărât care dintre ei vor fi dintre oamenii Paradisului şi ce anume vor face, şi care dintre ei vor fi dintre oamenii Iadului şi ce anume vor face. Apoi El a spus: «Aceştia sunt pentru aceasta, iar aceştia sunt pentru aceasta.» Iar oamenii s-au împrăştiat fără a mai dezbate predestinarea.”


13

Primul om care a discutat despre destin a fost un bărbat din Basrah, un băcan pe nume Sansawayh. Al-Awzaa′i a relatat: „Primul om care a vorbit despre destin a fost un bărbat din Irak, pe nume Sawsan. Acesta a fost un creştin care s-a convertit la Islam, apoi a revenit la Creştinism. Ma′bad Al-Juhani aînvăţat de la el, iar Ghiylaan a învăţat de la Ma′bad.”

Yunus ibn ′Ubayd a relatat: „Am ajuns în Basrah şi nu existau qadariţi acolo, cu excepţia lui Sansawayh, a lui Ma′bad Al-Juhani şi a încă unei persoane blestemate din Bani′Awaafah.”

Muslim a relatat de la Buraydah ibn Yahya ibn Ya′mar: „Prima persoană care a vorbit despre destin în Basrah a fost Ma′bad Al-Juhani.” Buraydah a relatat că Ma′bad şi cei care erau cu el pretindeau că nu există destin şi că totul se întâmplă fără să fie hotărât.

Companionii, contemporanii acelor timpuri, printre care Abdullah ibn ′Umar, Ibn Abbaas, Waathilah ibn Al-Asqa, Jaabir ibn Abdullah, Abu Hurayrah şi Anas ibn Maalik, au lansat un război împotriva celor care susţineau această idee. Mai târziu, această

Omar S. Aşqar

14

opinie a fost preluată de la Ma′bad de către liderii sectei Mu′tazilah printre care se aflau Waasil ibn Ataa, Amar ibn Ubayd şi Ghiylaan Ad-Dimaşqi.

Waasil ibn Ataa, liderul secteimutazilite (Mu′tazilah), a pretins că răul nu poate fi atribuit lui Allah, pentru că Allah este Înţelept şi ar fi incorect să afirmi că El ar vrea că robii Lui să facă vreodată ceva diferit de ceea ce El le-a poruncit sau că El ar hotărî ca ei să facă vreodată ceva, orice, şi apoi să îi pedepsească pentru acest lucru. Acesta a declarat în scrierile sale că omul comite fapte bune sau rele, crede sau nu crede, ascultăsau nu ascultă din proprie iniţiativă şi că Allah este cel care îl răsplăteşte pentru faptele sale şi îi permite să facă toate acestea.

Al-Nazzaam, un membru al secteimutazilite (Mu′tazilah), a afirmat că nu Îl putem descrie pe Allah ca având puterea de acrea răul şi păcatul; acest lucru nu este posibil pentru Allah.

Acesta este grupul căruia savanţii noştri i-au acordat numele de Al-Qadariyah. „Ei au fost numiţi aşa, pentru că susţin că omul are puterea (qudrah) de a-şi iniţia propriile acţiuni în mod independent de Allah


15

şi neagă faptul că lucrurile se întâmplă prin hotărârea şi voinţa (qadaa′) lui Allah. Bazându-se pe viziunea lor greşită, ei înşişi i-au numit la fel pe oamenii care călăuzeau spre calea cea bună, spunându-le: «Voi sunteţi Qadariyah, pentru că voi credeţi că totul se întâmplă prin porunca lui Allah şi, de aceea,voi meritaţi acest nume mai mult decât noi.»”

În comentariul său asupra cărţii Sahih Muslim, An-Nawawi a spus: „Unii dintre Qadariyah au zis: „Noi nu suntem Qadariyah, voi sunteţi Qadariyah, pentru că voi credeţi în destin.” Ibn Qutaybah şi Imamul (adicăImamul Al-Juwayni) au spus: „Acesta este un argument fals şi prostesc din partea acelor oameni ignoranţi, pentru că adepţii adevărului Îi atribuie tot ceea ce fac lui Allah Preaînaltul;Lui Îi sunt atribuite destinul şi faptele, în timp ce aceşti oameni ignoranţi îşi atribuie lor înşişi ceea ce fac şi pretind că acestea le aparţin. Acela care pretinde că un lucru îi aparţine şi îşi atribuie acel ceva este mai îndreptăţit să fie numit după acel ceva decât cel care atribuie acel lucru altcuiva şi afirmă că lucru acela nu îi aparţine.”

Într-un hadis autentic s-a relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui

Omar S. Aşqar

16

Allah fie asupra sa!) i-a numit pe Qadariyah„magii” (zoroaştrii) acestei comunităţi. Hadisul este relatat de către Abu Dawud în Sunan şi de către Al-Hakim în Al-Mustadrak şi este considerat sahih conform condiţiilor celor doi învăţaţi, Bukhari şi Muslim, dacă este dovedit faptul că Abu Hazim l-a auzit de la Ibn ′Umar.

Acest grup este descris careprezentând „magii” acestei comunităţi, deoarece „qadariţii credeau, la fel ca şi magii, în două origini, lumină şi întuneric. Ei pretindeau că binele vine din lumină, iar răul vine din întuneric; în consecinţă, erau dualişti. În acelaşi fel, qadariţii Îi atribuie lui Allah binele, iar răul, în viziunea lor, trebuieatribuit oricui în afară de El. Dar Allah Preaînaltul este Creatorul binelui şi al răului în aceeaşi măsură şi nimic nu se poate întâmpla fără Voia Sa. Deci ambele Îi sunt atribuite, în sensul că El le-a creat, şi sunt atribuite oamenilor care le împlinesc, în sensul că ei le îndeplinesc şi le merită.”

La sfârşitul perioadei omeiyyade (Umayyah) au apărut grupuri care pretindeau că omul este constrâns, neavând posibilitateade a face tot ceea ce vrea, şi nu are nicio putere de decizie. Unii dintre ei pretindeau că


17

individul are o oarecare putere de decizie, dar că aceasta ar fi zadarnică. Prima persoanăcare a afirmat acest lucru a fost Al-Jahm ibn Safwaan; din această inovaţie s-au format un număr de credinţe inacceptabile şi multe deviaţii de la adevăr.

Acest crez s-a răspândit în comunitatea musulmană şi a fost adoptat de mulţi adoratori asceţi şi sufiţi. Dacă secta precedentă era mai apropiată de magi, aceasta era mai apropiată de politeiştii (muşrikiyn) care spuneau:

„De ar fi voit Allah, nu I-am fi făcut asociaţi [la care să ne rugăm] nici noi, nici părinţii noştri şi nici nu am fi oprit nimic [cu excepţia Voinţei Sale].” (Coran 6: 148).

Grupul din urmă se află într-o situaţie mai proastă decât precedentul, deoarece primul respecta poruncile şi prohibiţiile islamice, dar afirma că faptele oamenilor nu au fost create de Allah. Această ultimă sectă,deşi credea în destin, îl folosea drept pretext şi dovadă pentru a nega importanţa poruncilor şi prohibiţiilor islamice.

Omar S. Aşqar

18

CAPITOLUL III.

DEFINIŢIA VOINŢEI DIVINE ŞI A PREDESTINĂRII

1. Definiţia predestinării

Rădăcina cuvântului qadar este qadara. În arabă, se spune „Qadartu aş–şay′a qadrun (sau qadran) / am evaluat acest lucru”, dacă se cunoaşte cantitatea sau alte atribute.

În arabă, qadar este folosit cu sensul de judecată, poruncă, destin final. Taqdiyr înseamnă să te gândeşti la cum vei rezolvalucrurile.

În sens tehnic, qadar înseamnă „ceva despre care se ştie dinainte, unul dintre lucrurile scrise de calem atunci când a scris tot ceea ce urma să se întâmple pentru tot restul eternităţii, când Allah a hotărât toate acţiunile creaţiilor Sale şi ceea ce urma să se întâmple, înainte de a se întâmpla. El ştia că aceste lucruri se vor întâmpla într-un anumit moment pe care numai El îl cunoaşte şi pe anumite căi, în modul în care Allah a hotărât.”


19

Ibn Hajar a spus în definiţia sa: „Se face referire la faptul că Allah ştie cum vor fi lucrurile şi când se vor întâmpla, înainte ca El să le înceapă. Apoi, El creează ceea ce ştia că va urma să se întâmple. Astfel, tot ceea ce se întâmplă provine din cunoaşterea, voinţa şi puterea Sa.”

Relatând de la Aş′aryiah, As-Safaaruni a spus: „Destinul înseamnă că Allah dă viaţă lucrurilor într-o anumită manieră cu privire la esenţa şi calităţile acelui lucru şi în conformitate cu ceea ce ştia dinainte şi cu ceea ce a fost scris de calem.”

Aceste definiţii sunt similare. Ele indică faptul că predestinarea include două lucruri:

1. Cunoaşterea eternă a lui Allah prin care El a decis că va crea tot ceea ce va dori să existe şi prin care El a specificat calităţile tuturor lucrurilor pe care dorea să le creeze. Allah a scris toate aceste lucruri în Al-Lauh Al-Mahfuz. Deci cerurile şi pământul, dimensiunile lor, modul în care se formează, tot ceea ce există între ele şi în ele, toate aceste lucruri sunt păstrate în detaliu în Al-Lauh Al-Mahfuz.

Omar S. Aşqar

20

2. Orice a creat Allah Atotputernicul ar trebui să existe în conformitate cu ceea ce se ştia dinainte şi cu ceea ce a fost scris de condeiul Său. Tot ceea ce se întâmplă în realitate este identic cu acea cunoaştere anterioară. Predestinarea este o denumire generală ce se referă la cunoaşterea anterioară a lui Allah şi la ceea ce El a creat în conformitate cu acea cunoaştere.

Imam Aş-Şaafa′i (Allah să aibă milă de el!) a fost întrebat despre destin, iar el a răspuns în versuri:

„Tot ceea ce vrei Tu se întâmplă, chiar dacă eu nu vreau să se întâmple aceasta.

Tot ce vreau eu să se întâmple nu se întâmplă, dacă Tu nu voieşti.

Tu ai creat omenirea în conformitate cu cunoaşterea Ta şi conform

Cunoaşterii Tale, tinerii şi bătrânii acţionează.

L-ai binecuvântat pe acesta şi l-ai părăsit pe acela; l-ai ajutat pe acesta, iar pe acela nu.

Unii dintre ei sunt blestemaţi, alţii sunt binecuvântaţi; unii sunt urâţi, iar alţii sunt frumoşi.”


21

2. Definiţia voinţei divine

Voinţa divină înseamnă: decizie, poruncă, judecată. Voinţa divină este menţionată în mod frecvent în relatările Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Semnificaţia de bază se referă la decizie. Verbul qadaa′ yaqdiy şi cuvintele qadaa′ şi qaadi (judecător) sunt folosite când se face referire la lucruri care implică în modnecesar luarea unor decizii şi judecăţi. Voinţa divină implică realizarea unui lucru în mod corect, încheindu-l. Astfel, se transmite şi însemnătatea creării.

Az-Zuhri a spus că, în limba arabă,voinţa divină are mai multe înţelesuri. Termenul este folosit cu sensul de a completa şi a termina ceva; tot ceea ce este făcut în mod corect, terminat, împlinit devine obligatoriu, este ştiut ori este făcut. Toate aceste sensuri se pot găsi în relatări.

Există două puncte de vedere în privinţa diferenţei dintre predestinare şi voinţa divină:

1. Voinţa divină înseamnă cunoaşterea de dinainte, conform căreia Allah a creat toate lucrurile şi a domnit prin ea din eternitate, iar

Omar S. Aşqar

22

predestinare se referă la situaţia când creaţia lui Allah există după cum a fost hotărât. Ibn Hajar al-Asqalani (Allah să aibă milă de el!) a afirmat: „Savanţii au spus că voinţa divină reprezintă hotărârea totală şi generală a lui Allah pentru eternitate, iar predestinarea se referă la detaliile acestei hotărâri.” În altă parte el a spus: „Voinţa divină reprezintă hotărârea în termeni generali, pentru eternitate, a lui Allah, iar predestinareareprezintă modul în care acea hotărâre este aplicată.”

2. Al doilea punct de vedere este total opus primului, adică predestinarea este porunca anterioară, iar voinţa divină se referă la creaţie.

Ibn Battaal a spus: „Voinţa divină se referă la creaţie.” Acest punct de vedere a fost împărtăşit şi de către Al-Khattabi. În Ma′aalim as-Sunan, el a spus: „Predestinarea este un nume ce a fost hotărât drept rezultat al acţiunilor lui Allah Preaînaltul.” Voinţa divină, în acest sens, se referă la creaţie, aşa cum spune Allah:

„Şi le-a hotărât El să fie şapte ceruri, în două zile…” (Coran 41: 12), adicăEl le-a creat.


23

Pornind de la această premisă putem spune că voinţa divină este un concept mai detaliat decât cel de predestinare, deoarece face referire la timpul când lucrurile au luat fiinţă. Deci predestinarea înseamnă porunca, iar voinţa divină se referă la implementarea acelei porunci.

Acest punct de vedere este susţinut de multe texte din Coran. Allah spune:

„Acesta-i un lucru [de mult] hotărât!” (Coran 19: 21);

„Aceasta este o hotărâre nestrămutată a Domnului tău.” (Coran 19:71);

„… şi dacă hotărăşte un lucru, El spune doar: «Fii!» şi acesta este!” (Coran 2: 117).

Voinţa divină şi predestinarea,conform acestui punct de vedere, sunt două lucruri întrepătrunse care nu pot fi separate,pentru că unul dintre ele, predestinarea, reprezintă fundaţia, iar celălalt, voinţa divină, reprezintă structura. Cine doreşte să le separe distruge toată construcţia.

Omar S. Aşqar

24

3. Stâlpii credinţei în predestinare

Credinţa în predestinare se bazează pe patru stâlpi (componente esenţiale). Cine îi acceptă pe toţi deţine credinţa completă în destin. Cine se arată sceptic faţă de unul sau mai multe aspecte nu deţine credinţa corectă în destin. Cei patru stâlpi sunt:

1. Credinţa că ştiinţa lui Allah este atotcuprinzătoare;

2. Credinţa că Allah a scris în Al-Lauh Al-Mahfuz tot ceea ce va urma să se întâmple până în Ziua Judecăţii;

3. Credinţa în voinţa irezistibilă şi puterea perfectă a lui Allah; ceea ce voieşte El se întâmplă, iar ceea ce nu voieşte El nu se întâmplă;

4. Credinţa că Allah a creat tot ceea ce există şi că El nu are niciun partener în creaţia Sa. Vom discuta în continuare detaliat despre aceste patru principii.

Primul stâlp. Credinţa în cunoaşterea atotcuprinzătoare a lui Allah.

Acest principiu important este menţionat în mod frecvent în Cartea lui Allah


25

şi în Sunnah Trimisului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Cunoaşterea lui Allah cuprinde toate lucrurile; El ştie ce a fost şi ce va urma să fie; în privinţa a ceea ce nu s-a întâmplat, dacă ar fi să se întâmple, El ar şti cum ar fi. El ştie ce există şi ce nu există, ce este posibil şi ce este imposibil.

Allah ştie cât vor trăi supuşii Lui, câtă avere vor avea, circumstanţele vieţii lor, mişcările lor, dacă sunt blestemaţi sau binecuvântaţi. El ştie care dintre ei sunt oamenii paradisului şi care sunt oamenii iadului, dinainte de crearea lor şi a cerurilor şipământului.

Toate acestea sunt legate de ştiinţa Sa şi de faptul că El este Atoateştiutor,Atotascultător şi Atotvăzător.

Allah Preaînaltul spune:„El este Allah, afară de care nu este

alt Dumnezeu, Atoateştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute…” (Coran 59:22);

„… pentru ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa [Sa].” (Coran 65:12);

Omar S. Aşqar

26

„Celui ce ştie Necunoscutul nu-I scapă nici măcar greutatea unui fir de colb, nici din ceruri, nici de pe pământ. Şi nimic − nici mai mic decât aceasta, nici mai mare – nu există fără să nu fie [înscris] într-o Carte desluşită [Al-Lauh al-Mahfuz].” (Coran 34: 3);

„Cu adevărat Domnul tău îi cunoaşte cel mai bine pe aceia care se abat de la calea Lui şi El este Cel care-i cunoaşte cel mai bine şi pe aceia care urmează calea cea dreaptă.” (Coran 16: 125)

„El vă cunoaşte cel mai bine, fiindcă El v-a creat pe voi din pământ, precum şi atunci când aţi fost plămădiţi în pântecele mamelor voastre…” (Coran 53:32).

Allah Preaînaltul ne spune că El ştie cum ar fi dacă lucrurile care nu se întâmplă, s-ar întâmpla:

„… şi dacă s-ar întoarce [la viaţa pământească], ar reveni neîndoielnic la cele ce le-au fost oprite…” (Coran 6: 28).

Deci Allah îi cunoaşte pe aceşti mincinoşi care, în Ziua Judecăţii, şi-ar dori să


27

se întoarcă pe pământ. El ştie, de asemenea, că, dacă le-ar acorda o a doua şansă pe pământ, ei ar reveni la necredinţa şi rătăcirea lor.

Allah Preaînaltul ne spune despre necredincioşii care nu suportă să audă vorbe călăuzitoare:

„Dacă Allah ar şti ceva bun la ei, i-ar face să audă, însă chiar de i-ar lăsa să audă, ei ar întoarce spatele, îndepărtându-se.” (Coran 8: 23).

Allah ştie ce se va întâmpla; în situaţia în care un copil moare la o vârstă fragedă, Allah ştie ce ar fi făcut acel copil dacă ar fi ajuns la maturitate înainte să moară.

Bukhari a relatat în Sahih de la Ibn Abbaas: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat desprecopiii politeiştilor, iar el a răspuns: «Allah ştie cel mai bine ce ar fi făcut ei.»”

Muslim a relatat că mama credincioşilor, ‛Aişah, a spus: „Un băieţel a murit, iar eu am zis: «Este mai bine pentru el.Acum este una dintre păsările mici din Paradis.» Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Tu nu ştii că Allah a creat Raiul şi

Omar S. Aşqar

28

Iadul şi că a creat oameni pentru unul şi oameni pentru altul?»”

Conform unei alte relatări menţionate de Muslim, de la ‛Aişah: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost chemat să asiste la înmormântarea unui băiat tânăr din tribul Ansar, iar eu am zis: «O, Trimis al lui Allah, este bine pentru el; este una dintre păsările Paradisului. Nu a făcut rău, nu a ajuns la vârsta la care să facă rău.» Acesta a răspuns: «Nu este aşa, ‛Aişah, Allah a creat oameni pentru Paradis; El i-a creat pentru acesta pe când ei încă erau în şalele strămoşilor lor. El a creat oameni pentru Iad; El i-a creat pentru acesta pe când ei încă erau în şalele strămoşilor lor.»”

Aceste hadisuri se referă la faptul că Allah ştie ce se va întâmpla cu cei care mor în copilărie, dar nu implică faptul că Allah o să îi trimită în Iad numai din această cauză, fără ca ei să fi greşit cu ceva.

Şeikhul Islamului, Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el!), a spus despre hadisul legat de copiii politeiştilor − „Allah ştie cel mai bine ce ar fi făcut ei.”: „Acest lucru înseamnă că Allah ştie care dintre ei ar fi fost credincioşi şi care dintre ei ar fi fost


29

necredincioşi, dacă ar fi ajuns la maturitate.”Apoi el a citat un alt hadis relatat de Abu Hurayrah şi preluat de la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):„Când Ziua Judecăţii va sosi, Allah îi va încerca. El le va trimite un mesager la locul de judecată, iar cine îl va asculta va intra în Paradis, iar cine nu îl va asculta va fi trimis în Iad. Apoi, ceea ce Îi este cunoscut lui Allah se va întâmpla, iar El îi va răsplăti în conformitate cu ceea ce s-a întâmplat, adică, cei care au crezut şi care nu au crezut, nu îi va judeca doar pe baza ştiinţei Sale.”

Dovezi logice că Allah cunoaştedestinul creaţiei Sale dinainte de a o crea

Adevărul este că existenţa acestui univers şi a fiecărei creaturi din el ne indică în mod clar că Allah cunoaşte totul dinainte de acrea. „Este imposibil ca El să fi creat lucruri fără ca să le cunoască, pentru că El creează lucruri prin Voinţa Sa, iar voinţa are nevoie de o idee preconcepută despre ceea ce îşi doreşte. Această idee preconcepută despre lucrul doritreprezintă cunoaşterea acelui lucru. Deci

Omar S. Aşqar

30

actul creaţiei implică voinţă, iar voinţa implicăcunoaştere, astfel actul creaţiei necesită cunoaştere.”

Mai mult, „fiinţele create care există în univers au fost create într-o manieră perfectă şi corectă, ceea ce implică faptul că Acela care le-a creat trebuie să posede o anume cunoaştere în ce le priveşte, pentru că o creaţie perfectă nu poate fi făcută de cineva care nu are cunoaştere.”

De asemenea, savanţii folosesc un tipde analogie pentru a demonstra cunoaşterealui Allah: „Printre creaţiile Sale există unelecare posedă cunoaştere, iar cunoaşterea este un atribut al perfecţiunii, deci este imposibil ca Allah Preaînaltul să nu posede cunoaştere.”

Acest lucru poate fi dovedit prin două modalităţi:

1. Se poate spune: se ştie despre Creator că este perfect în comparaţie cu creaţia Sa şi se ştie că Allah, Cel Care trebuie să Existe nu poate să nu existe este perfect în comparaţie cu cel care ar putea sau nu să existe (creaţia). Dacă presupunem că primul posedă cunoaştere, atunci Cel care posedă cunoaşterea este perfect. Dacă Creatorul nu ar poseda cunoaştere, atunci ar însemna că


31

acela care poate sau nu să existe (creaţia) este perfect în comparaţie cu El, iar acest lucru este imposibil.

2. Orice tip de cunoaştere pe care o posedă fiinţa creată provine de la Allah şi este imposibil ca Allah, Cel ce a înzestrat aceste făpturi cu anumite atribute ale perfecţiunii, să fie lipsit de perfecţiune; Lui I se cuvine mai mult perfecţiunea decât lor, deoarece,indiferent ce atribute ale perfecţiunii posedă fiinţele, Creatorului Îi revin mai mult decât lor, iar orice imperfecţiuni nu se regăsesc înfiinţe, cu atât mai mult Creatorului nu Îi pot reveni, cu atât mai mult El este lipsit de acestea.

Toate aceste dovezi pot fi rezumate în versetul:

„Oare nu le ştie pe cele pe care le-a creat, cu toate că El este Binevoitor [şi] Atoateştiutor...” (Coran 67: 14).

Cunoaşterea posedată de Allah este confirmată de faptul că El ne povesteştelucruri înainte ca acestea să se întâmple. Allah Preaînaltul ne-a spus în Cărţile Sale anterioare despre sosirea Profetului (Pacea şibinecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), despre atributele sale, caracterul şi semnele

Omar S. Aşqar

32

sale, precum şi despre caracteristicilecomunităţii sale. În Cartea Sa, Coranul, El a spus că romanii vor fi victorioşi în lupta împotriva magilor persani în trei sau nouă ani, iar acest lucru s-a întâmplat.

Există multe previziuni în Coran şiSunnah despre evenimente ce vor veni, ce fac parte din Nevăzut.

Al doilea stâlp. Credinţa în faptul că Allah a scris totul în Al-Lauh Al-Mahfuz.

Textele din Coran şi din Sunnah ne indică faptul că Allah a scris totul în Al-Lauh Al-Mahfuz. Conform unui hadis relatat de Muslim în Sahih, Abdullah ibn ′Amr ibn al-′Aas a spus: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) zicând: «Allah a scris destinul Creaţiei Sale cu cincizeci de mii de ani înainte de a crea cerurile şi pământul, iar El a spus −Tronul Său se află deasupra apei.»”

Tirmidhi a relatat: „Allah a scris destinul tuturor lucrurilor şi fiinţelor cu cincizeci de mii de ani înainte de a crea cerurile şi pământul.”


33

În Sunnah At-Tirmidhi, Ubaadah ibn as-Saamit relatează că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Primul lucru pe care l-a făcut Allah a fost condeiul. El a spus: «Scrie!»Condeiul a întrebat: «Ce să scriu?» El a zis: «Scrie destinul a tot ceea ce a fost şi ce va fi, în eternitate.»”

Abu Isa at-Tirmidhi a spus că acesta este un hadis ghariyb, cu acest lanţ de relatatori.

Al-Lauh Al-Mahfuz (tabla păstrată) în care Allah a scris destinul creaţiei Sale a fost numită în Coran: Al-Kitab Al-Mubiyn, Al-Imam Al-Mubiyn, Umm Al-Kitab şi Al-Kitab Al-Mastur.

Allah spune:„Dar acesta este un Coran glorios,

pe o Tablă păstrată [de Allah].” (Coran 85:21-22);

„Oare nu ştii că Allah cunoaşte ceea ce este în cer şi pe pământ? Acestea sunt într-o Carte şi acesta este pentru Allah [un lucru] uşor!” (Coran 22: 70);

„… şi toate lucrurile le-am numărat într-o carte limpede.” (Coran 36: 12);

„Pe At-Tur! Şi pe Cartea scrisă pe un pergament întins!” (Coran 52: 1-3);

Omar S. Aşqar

34

„El este la Noi, în Mama Cărţii, preaînalt şi plin de înţelepciune.” (Coran 43: 4).

Al treilea stâlp. Credinţa că Voinţa lui Allah este atotcuprinzătoare şi că puterea Sa este mare.

Prin acest principiu se afirmă credinţa că Voinţa lui Allah este de neoprit, iar puterea Sa este atotcuprinzătoare. Orice doreşte Allah Preaînaltul să se întâmple se întâmplă, iar ce nu doreşte să se întâmple nu se întâmplă. Nimic nu se poate mişca sau opri în ceruri sau pe pământ fără Voinţa Sa şi nimic nu se întâmplă sub stăpânirea Sa în afară de ceea ce doreşte El.

Sunt multe texte în care se indică claracest lucru:

„Dar voi nu puteţi voi decât dacă voieşte Allah, Stăpânul lumilor.” (Coran 81: 29);

„… şi de-am fi pogorât Noi îngerii la ei, şi de le-ar fi vorbit lor morţii şi-am fi adunat Noi dinaintea lor toate cele, ei tot nu ar fi crezut, doar dacă ar fi voit Allah…” (Coran 6: 111);


35

„Însă dacă Domnul tău ar fi voit, ei nu ar fi putut să o facă…” (Coran 6: 112);

„… şi dacă voieşte El un lucru, porunca Lui este numai să zică «Fii!» şi el este.” (Coran 36: 82);

„Allah pe cine voieşte îl duce în rătăcire şi pe cine voieşte îl duce pe drum drept.” (Coran 6: 39).

Voinţa atotcuprinzătoare şi mareaputere a lui Allah se manifestă în ceea ce s-a întâmplat şi în ceea ce urmează să se întâmple.

Tot ceea ce Allah hotărăşte că se va întâmpla se va întâmpla în mod sigur prin Puterea Sa. Ceea ce Allah nu doreşte să se întâmple nu se întâmplă, pentru că El nu doreşte, nu pentru că El nu poate să facă acest lucru.

Allah spune: „… şi de-ar fi voit Allah, ei nu s-ar fi

războit, dar Allah face ceea ce voieşte El.”(Coran 2: 253);

„Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate…” (Coran 5: 48);

„Iar dacă Allah ar voi, i-ar aduna pe calea cea dreaptă!” (Coran 6: 35);

Omar S. Aşqar

36

„Dar dacă Allah ar voi, ei nu I-ar face asociaţi!” (Coran 6: 107);

„… şi de-ar fi voit Domnul tău, toţi cei de pe pământ ar fi crezut laolaltă!” (Coran 10: 99);

„Nu L-ai văzut pe Domnul tău cum a întins umbra? Şi de ar fi voit El, ar fi lăsat-o nemişcată…” (Coran 25: 45).

Există multe alte versete în care se indică faptul că, dacă există ceva ce El nu doreşte să se întâmple nu se întâmplă, pentru că El nu voieşte, nu pentru că El nu poate să facă acel lucru să se întâmple. Pentru că El poate să facă orice, fie El Mărit şi Preamărit!

Al patrulea stâlp. Credinţa că Allah este Creatorul tuturor lucrurilor.

Textele din Coran şi Sunnah afirmă că Allah Preaînaltul este Creatorul tuturor lucrurilor. El este Cel care a creat, a format şi a adus la fiinţă creaţia Sa. El este Creatorul şi orice în afară de El este obiectul stăpânirii Sale şi al controlului Său şi este creat de El:

„Allah este Creatorul tuturor lucrurilor…” (Coran 39: 62);


37

„Domnul tău este Creatorul [şi] Atoateştiutorul.” (Coran 36: 81);

„Laudă lui Allah care a creat cerurile şi pământul şi a rânduit întunericurile şi lumina.” (Coran 6: 1);

„O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei!” (Coran 4: 1);

„El este Acela care a creat noaptea şi ziua, soarele şi luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său.” (Coran 21: 33).

Şi există multe alte versete asemănătoare.

4. Faptele oamenilor sunt create de Allah şi hotărâte de El

Oamenii şi faptele lor nu diferă de alte lucruri create când vine vorba de destin. Allah ştie deja ceea ce va crea El prin acţiunile robilor Săi şi El ştie ce vor face ei. El a scris toate astea în Al-Lauh Al-Mahfuz. Allah i-a creat pe ei după cum a voit, iar destinul lor se va împlini. Ei se vor comporta în conformitate

Omar S. Aşqar

38

cu voinţa lui Allah. Cei despre care Allah a poruncit că vor fi binecuvântaţi vor fi bine îndrumaţi, iar cei despre care Allah a hotărât că vor fi pierduţi se vor rătăci. Allah îi cunoaşte pe oamenii ce vor intra în Paradis şi îi ajută să adune faptele bune prin care vor intra în Paradis; în acelaşi timp, Allah îi cunoaşte şi pe oamenii Iadului şi ştie că acţiunile lor îi vor arunca în Iad.

Textele citate mai sus oferă destule dovezi pentru a susţine acest punct de vedere şi nu mai este nevoie să le repetăm. Dar există şi multe alte texte care oferă dovezi clare în legătură cu această chestiune.

Allah spune:„În vreme ce Allah v-a creat pe voi,

precum şi ceea ce faceţi voi?” (Coran 37:96);

„… şi tot ceea ce au făcut se află [înscris] în cărţi…” (Coran 37: 52);

„… şi nicio femeie nu rămâne grea şi nici nu naşte decât cu ştirea Lui şi niciunuia din cei care au parte de viaţă lungă nu i se dă mai mult şi nu i se scade din viaţa lui, fără [ca aceasta să fie] într-o carte. Acest lucru este pentru Allah uşor.”(Coran 35: 11);


39

„Acela pe care îl călăuzeşte Allah este bine ocârmuit, iar aceia pe care îi duce întru rătăcire sunt pierduţi.” (Coran 7: 178);

„Domnul tău este mai bine ştiutor al acelora care s-au abătut de la calea Sa şi El este mai bine ştiutor al celor care sunt bine călăuziţi.” (Coran 16: 125).

Există multe hadisuri, până la nivelulde mutawaatir, în care ni se spune că Stăpânul oamenilor ştie ce vor face oamenii; El a voit şi a poruncit acest lucru − este un aspect prestabilit şi neschimbabil. El cunoaşte destinul oamenilor, dacă sunt binecuvântaţi (vor intra în Paradis) sau rătăciţi (vor intra în Iad). Dar, în acelaşi timp, El ne-a spus că destinul nu reprezintă un motiv pentru ca oamenii să abandoneze lupta. „Luptaţi-vă pentru că fiecare om va fi călăuzit să facă acel lucru pentru care a fost creat!”

Texte care ne indică faptul că Allah a hotărât faptele supuşilor Săi

Omar S. Aşqar

40

1. Hadisuri care ne indică faptul că acel condei care scrie faptele oamenilor s-a oprit, iar evenimentele se manifestă în conformitate

Muslim a relatat în Sahih de la Jabir:„Suraaqah ibn Malik ibn Ju′şam a venit şi a spus: «O, Trimis al lui Allah, explică-ne şi nouă religia noastră ca şi cum de abia acum am fi fost creaţi. Pentru ce ar trebui să ne străduim astăzi? Pentru ceva pentru care condeiul s-a oprit să scrie şi hotărârea a fost luată sau pentru ceva care nu a fost încă decis?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Nu. Străduiţi-vă pentru ceva pentru care condeiul s-a oprit, iar hotărârea a fost luată.» Acela a zis:«Atunci de ce să ne mai străduim?» Trimisul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns: «Străduiţi-vă, pentru căfiecare om va primi privilegii!»”

Conform unei alte relatări: „Străduiţi-vă pentru că fiecare om va fi îndreptat spre faptele sale.” Tirmidhi a relatat în Sunnan:„′Umar ibn al-Khattaab i-a spus Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie


41

asupra sa!): «O, Trimis al lui Allah, tu crezi că ceea ce ne străduim să facem provine din propria noastră iniţiativă sau din ceva deja stabilit?» El i-a răspuns: «Este ceea ce a fost deja stabilit, o, fiu al lui Khattab. Fiecare om va fi ajutat să facă ceea ce intenţionează să facă. Dacă omul este dintre cei binecuvântaţi, atunci el va face ceea ce îl va duce în Paradis, iar dacă este printre cei rătăciţi, atunci va face ceea ce îl va duce în Iad.»” Tirmidhi a spus: „Acesta este un hadis sahih hasan.”

2. Allah ştie cine va merge înParadis şi cine va merge în Iad

Bukhari a relatat că Imran ibn Husayn a spus: „Un om a zis: «O, Trimis al lui Allah, se cunoaşte deja cine va merge în Rai şi cine va merge în Iad?» Acesta a răspuns: «Da.» El a întrebat: «Atunci de ce ar trebui să se străduiască?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «Toţi vor fi călăuziţi către aceea pentru care au fost creaţi.»”

Muslim a relatat în Sahih că Ali (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Eram la o

Omar S. Aşqar

42

înmormântare în Baqiy Al-Gharqad şi Trimisul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la noi. S-a aşezat, iar noi ne-am aşezat în jurul său. Avea cu el un băţ mic; şi-a lăsat capul în jos şi a început să traseze nişte linii în nisip cu băţul. Apoi a spus: «Nu există vreun om sau vreo fiinţă printre voi căreia Allah să nu-i fi hotărât locul ori în Paradis,ori în Iad şi să nu fi fost stabilit dacă aceasta este binecuvântată sau blestemată.»” Un om a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, de ce nu ne lăsăm noi pe ceea ce a fost scris şi ne mai străduim?” El a zis: „Cine se află printre cei binecuvântaţi va ajunge să săvârşească faptele celor binecuvântaţi, iar cel ce se află printre cei pierduţi va ajunge să săvârşească faptele celor pierduţi.” Apoi a zis: „Străduiţi-vă, pentru că toţi vom fi îndrumaţi! Cei ce sunt binecuvântaţi vor fi călăuziţi spre fapte bune, iar cei ce sunt pierduţi vor fi călăuziţi spre fapte rele.” Apoi a recitat:

„Cât despre cel care dăruieşte şi are frică [de Allah] şi crede în răsplata cea frumoasă, aceluia îi vom uşura Noi [calea] către bucurie. Cât despre cel care este zgârcit şi caută să se îmbogăţească şi


43

tăgăduieşte răsplata cea frumoasă,aceluia îi vom uşura Noi [calea] către ceea ce este cel mai greu.” (Coran 92: 5-10).

3. Fiii lui Adam au ieşit din spatele lui şi au fost împărţiţi în două grupuri –oamenii Raiului şi oamenii Iadului.

Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a spus că, după ce Allah l-a creat pe Adam, l-a frecat pe spate şi a scos progeniturile sale care arătau ca nişte mici furnici şi dintre ei a ales oamenii Raiului şi oamenii Iadului.

Maalik, Tirmidhi şi Abu Dawud au relatat că Muslim ibn Yasaar a spus că ′Umar ibn al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) a comentat versetul:

„Şi când Domnul tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor [în textul arab apare cuvântul zuhur, plural de la zahr − spate, spinare], şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!», pentru ca voi să nu spuneţi în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!»” (Coran 7: 172).

Omar S. Aşqar

44

′Umar a spus: „Am auzit când Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat despre acest lucru şi a răspuns: «Allah l-a creat pe Adam şi, cu mâna Sa dreaptă, l-a frecat pe spate şi a scos din el urmaşii săi. El a spus: I-am creat pe aceştia pentru Rai şi ei vor săvârşi faptele oamenilor din Rai. Apoi i-a frecat spatele din nou şi a scos alţi urmaşi şi a spus: I-am creat pe aceştia pentru Iad şi vor săvârşi faptele oamenilor din Iad.»Şi omul a întrebat: «Şi atunci de ce să ne mai străduim?» Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Dacă Allah a creat o persoană pentru Rai, El o va determina pe aceasta să facă faptele oamenilor Raiului până ce va muri în timp ce va face una dintre aceste fapte, astfel că va intra în Rai datorită acesteia. Dacă El a creat o persoană pentru Iad, o va determina să facă faptele oamenilor din Iad până ce va muri în timp ce va face una dintre aceste fapte, astfel că va intra în Iad din cauza acesteia.»”

Imam Ahmad a relatat în Musnad cu isnad cert că Ibn Abbaas a spus că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie


45

asupra sa!) a zis: „Allah a încheiat înţelegerea cu urmaşii lui Adam la Nu′maan, adică la Arafaah. I-a scos din spatele lui Adam pe toţi urmaşii săi şi i-a răspândit în faţa sa ca pe nişte mici furnici, apoi li s-a adresat direct, spunând:

Şi când Domnul tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor [în textul arab apare cuvântul zuhur, plural de la zahr − spate, spinare], şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!», pentru ca voi să nu spuneţi în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!» Sau să nu spuneţi: «Părinţii noştri au fost politeişti mai înainte, iar noi suntem urmaşi după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoşi?» (Coran 7: 172-173).”

Ahmad a relatat în Musnad cu isnadcert de la Abu Dardaa că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah l-a creat pe Adam şi, când l-a creat, l-a lovit pe umărul drept şi au ieşit urmaşii săi, albi ca nişte furnicuţe. Apoi l-a lovit pe umărul stâng şi au ieşit urmaşii săi, negri ca nişte furnicuţe. Le-a spus celor

Omar S. Aşqar

46

din dreapta: «Spre Rai şi nu Îmi pasă!» şi celor care erau la stânga: «Spre Iad şi nu Îmi pasă!»”

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a explicat într-un hadis: „Allah a făcut creaţia Sa în întuneric şi a răspândit lumina Sa asupra ei. Cel care este atins de lumină va fi îndrumat şi cel care nu va fi atins va rătăci. Aşadar spun că peniţa s-a uscat conform cunoaşterii lui Allah.”

Acesta a fost relatat de Tirmidhi de la Abdullah ibn ′Amr. El a spus că este un hadis cert.

4. Allah a scris numele oamenilor din Rai şi numele oamenilor din Iad

Tirmidhi a relatat în Sunan că Abdullah ibn ′Amr ibn al-Aas a spus: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ieşit cu două cărţi în mână. El a spus: «Ştiţi ce cărţi sunt acestea?» Noi am spus: «Nu, Trimis al lui Allah, nu ştim decât dacă ne spui tu.» Referitor la cartea din mâna sa dreaptă, el a spus: «Aceasta este o carte de la Stăpânul


47

lumilor. În ea stau scrise numele celor din Rai şi numele taţilor şi triburilor lor. Sunt toţi trecuţi aici, până la ultimul. Niciun nume nu va mai fi adăugat sau şters.» Apoi a spus despre cartea din mâna stângă: «Aceasta este o carte de la Stăpânul lumilor şi în ea sunt scrise numele oamenilor din Iad şi numele taţilor şi a triburilor lor. Sunt toţi trecuţi aici, până la ultimul. Niciun nume nu va mai fi adăugat sau şters.»Companionul său a spus: «Atunci de ce ne mai străduim, Trimis al lui Allah, dacă totul afost hotărât?» El a spus: «Faceţi ceea ce este corect şi ce puteţi mai bun, căci persoana care este predestinată Raiului va muri în timp ce face una dintre faptele oamenilor Raiului, indiferent de ceea ce a făcut înainte, şi cel care este predestinat Iadului va muri în timp ce va face una dintre faptele oamenilor din Iad, indiferent de ceea ce a făcut înainte.» Apoi Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăsat cărţile deoparte şi a spus: «Stăpânul vostru şi-a încheiat treaba în ceea ce-i priveşte pe supuşii Săi: unii sunt pentru Rai şi alţii pentru Iad.»” Tirmidhi a

Omar S. Aşqar

48

spus că lanţul de naratori ai acestui hadis este sahih gharib.

5. Rânduiala de Laylat al-Qadr şi rânduiala zilnică

Am afirmat mai sus că Allah a hotărât ce dorea cu cincizeci de mii de ani înainte de a crea lumea. În Coran şi Sunnah ni se indicăfaptul că sunt două feluri de rânduieli: rânduiala anuală şi cea zilnică. Rânduiala anuală este făcută în Laylat al-Qadr, când detalii despre cine va muri şi cine va trăi în anul ce va urma, câte provizii şi ploi vor avea oamenii, ce acţiuni vor săvârşi ei şi aşa mai departe sunt transferate din Umm al-Kittab. Allah Preaînaltul spune:

„Noi am trimis-o într-o noapte binecuvântată − căci Noi am fost cuadevărat prevenitori −, în care se hotărăsc toate rânduielile înţelepte, printr-o poruncă de la Noi, căci Noi suntem Cel care trimite...” (Coran 44: 3-5).

Rânduiala zilnică înseamnă îndeplinirea rânduielilor la timpul prestabilit. Allah Preaînaltul spune:


49

„Îl imploră cei care sunt în ceruri şi pe pământ şi în fiecare zi El împlineşte ceva.” (Coran 55: 29).

Ibn Jariyr a relatat de la Muniyb ibn Abdullah că tatăl său a spus: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) recita acest verset şi noi am spus: «Trimis al lui Allah, ce este acel ceva?» El a spus: «El iartă păcate, uşurează supărări, ridică rangul unor oameni şi îl coboară pe cel al altora.»”

Avem aici rezumatul comentariilorînvăţaţilor care explică înţelesul versetelor Coranului (mufassirin), comentarii referitoare la acest verset: „Parte din «El împlineşte ceva» se referă la faptul că Allah dă şi ia viaţa, creează şi oferă provizii, îi cinsteşte pe unii şi îi umileşte pe alţii, vindecă bolnavii, eliberează prizonierii, uşurează durerea năpăstuiţilor, răspunde chemării unora, oferă celor care Îi cer, iartă păcate şi alte lucruri nenumărate pe care El le face sau le începe în creaţia Sa.”

Omar S. Aşqar

50

6. Scrierea destinului unei persoane în timpul vieţii intrauterine

Ni se relatează în hadisuri cum Allah trimite un înger la fătul aflat în pântecele mamei sale, care îi va scrie darurile, durata vieţii şi dacă este condamnat (să intre în Iad) sau binecuvântat (să intre în Rai). În Sahih Bukhari şi Sahih Muslim se relatează de la Abdullah (Ibn Masud): „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a spus: «(În ceea ce priveşte crearea voastră) fiecare dintre voi este adunat în pântecele mamei voastre timp de patruzeci de zile, apoi el devine un cheag timp de alte patruzeci de zile, apoi o bucată de carne timp de alte patruzeci de zile. Apoi Allah trimite un înger care să îi insufle spiritul. Apoi i se porunceşte să scrie patru rânduieli: proviziile sale, faptele sale, durata vieţii sale şi dacă va fi condamnat sau binecuvântat în Ziua de Apoi. Pe Cel alături de care nu există altă divinitate!Unul dintre voi ar putea să facă faptele oamenilor Raiului până ce nu va mai fi decât un stânjen între el şi Rai, apoi destinul pune stăpânire pe el şi face o faptă


51

a oamenilor Iadului şi intră în acesta. Şi unul dintre voi poate să facă faptele oamenilor Iadului până ce nu va mai rămâne decât un stânjen între el şi Iad şi apoi destinul pune stăpânire pe el şi face o faptă a oamenilor Raiului şi astfel el intră în Rai.»”

În Sahih Bukhari se relatează de la Anas ibn Maalik (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah numeşte un înger pentru a supraveghea fătul din pântece şi el spune: «Stăpâne, o nutfah(picătură de spermă)!»; «Stăpâne, o alaaqah(un cheag de sânge)!»; «Stăpâne, o mudghah(bucată de carne)!» Când Allah vrea să completeze creaţia Sa, el (îngerul) spune: «Stăpâne, femeie sau bărbat, condamnat sau binecuvântat? Care este provizia sa? Cât va trăi?» Toate acestea sunt scrise în timp ce el este în pântecele mamei sale.”

Tirmidhi a relatat în Sunan de la Anas (Allah să fie mulţumit de el!): „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: «Când Allah îi doreşte binele supusului Său, El îl îndrumă.» S-a spus: «Cum îl îndrumă, Trimis al lui Allah?» El

Omar S. Aşqar

52

a spus: «Îl ajută să facă o faptă bună înainte să moară.»” Tirmidhi a spus: „Acesta este un hadis sahih hasan.”

Muslim a relatat în Sahih că Abu Hurayrah (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: «Un om poate să facă faptele oamenilor Raiului mult timp, apoi să îşi sfârşească viaţa cu o faptă a oamenilor Iadului, sau el poate să facă faptele oamenilor Iadului mult timp, apoi să îşi sfârşească viaţa cu o faptă a oamenilor Raiului.»”

Sahl ibn Sa′d al-Saa′idi a relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Un om poate să împlinească faptele oamenilor Raiului, atât cât văd oamenii, dar el să fie unul dintre oamenii Iadului, sau un om poate să facă faptele oamenilor Iadului, atât cât văd oamenii, dar el să fie unul dintre oamenii Raiului.”

Merită să cităm povestea omului despre care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că face parte dintre oamenii Iadului, deoarece este o pildă importantă din care putem învăţa. În Sahih


53

Bukhari, Abu Haazim relatează de la Sahl ibn Sa′d că, în timpul uneia dintre campaniile militare ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), era un om care era foarte bun în luptă. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a uitat la el şi a spus: «Cel care vrea să îl vadă pe unul dintre oamenii Iadului să se uite la acel om.» Unul dintre oameni l-a urmărit; în acel moment, era unul dintre cei mai înverşunaţi luptători împotriva necredincioşilor, însă curând a fost rănit. Atunci el şi-a grăbit moartea, înfigându-şi sabia în piept până ce capătul sabiei a ieşit pecealaltă parte. Cel care a văzut acest lucru s-a grăbit înapoi la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a spus: «Mărturisesc că eşti Profetul lui Allah!» El a spus: «Ce s-a întâmplat?» El a spus: «Tu ai spus ca acela care vrea să îl vadă pe unul dintre oamenii Iadului să îl privească pe acestom. Era unul dintre cei mai buni dintre noi care lupta în apărarea musulmanilor, dar eu ştiam că nu va muri aşa. Când a fost rănit, şi-a grăbit moartea şi s-a sinucis.» La aceasta Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Un supus poate să facă

Omar S. Aşqar

54

faptele oamenilor Iadului, dar el este unul dintre oamenii Raiului, sau poate să facă faptele oamenilor Raiului, dar el este unul dintre oamenii Iadului. Dar ultima faptă este cea care contează.»”


55

CAPITOLUL IV.

LIMITELE ÎNTRE CARE PREDESTINAREA (QADR) POATE FI

SUPUSĂ ANALIZEI LOGICE

Abu al-Muzaffar aş-Şam′aani a spus, aşa cum relatează Ibn Hajar al-′Asqalaani: „Modalitatea de a înţelege această chestiune constă în aplecarea asupra a ceea ce spun Coranul şi Sunnah, fără a face apel la analogie şi logică. Cel care nu se mulţumeşte să se oprească în acest punct va rătăci şi se va pierde într-o mare a confuziei şi nu va găsi nimic care să îi liniştească mintea, căci predestinarea este unul dintre secretele lui Allah, cunoscut numai de cel Atotcunoscător, Atoateconştient. El l-a înconjurat cu un văl şi l-a ascuns de mintea şi cunoaşterea supuşilor Săi, din motive numai de El ştiute; acest secret nu este cunoscut de niciunul dintreProfeţii trimişi şi de niciun înger care este apropiat de Allah.”

At-Tahawi (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Predestinarea este un secret al lui Allah în ceea ce priveşte creaţia Sa. Niciun

Omar S. Aşqar

56

înger care este aproape de Allah şi niciunProfet sau Mesager nu ştie despre ea. Studierea în profunzime a acestei chestiuni poate genera pierderea protecţiei lui Allah, confuzie, privaţiuni şi păcate. De aceea e bine să fiţi atenţi să nu o examinaţi, să nu vă gândiţi la ea şi să vă feriţi să răspândiţi presupuneri. Allah Preaînaltul a ascuns cunoştinţele despre predestinare de creaturileSale şi le-a interzis să încerce să o înţeleagă. Allah spune:

«El [Allah] nu este întrebat de ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.» (Coran 21: 23).

Al-Aajurri a spus: „Nu este corect ca un musulman să cerceteze în amănuntchestiunea predestinării, căci predestinarea este unul dintre secretele lui Allah şi este obligatoriu să credem în toate rânduielile lui Allah, bune sau rele. În plus, nu există nicio garanţie că aceste cercetări ale omului asuprapredestinării nu îl vor face să respingărânduielile lui Allah în ceea ce priveşte supuşii Săi şi astfel să se rătăcească de pe drumul adevărului.”

Imam Ahmad (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Face parte din Sunnah să crezi în


57

predestinare, atât în cea bună, cât şi în cea rea, să accepţi hadisurile pe această temă, să crezi în ele şi să nu întrebi de ce sau cum. Calea corectă constă în acceptarea şi credinţa în predestinare. Dacă o persoană nu cunoaşte explicaţia unui hadis sau nu îl înţelege într-un mod raţional, el nu trebuie să emită opinii,dar el tot trebuie să creadă şi să accepteaceste idei, exprimate în hadisurile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi în alte relatări despre predestinare.”

Ali ibn al-Madiyni a făcut afirmaţiiasemănătoare despre predestinare, în linia ideilor Imamului Ahmad.

Câteva principii importante ale predestinării

Afirmaţiile savanţilor musulmanidespre predestinare scot în evidenţă anumite principii foarte importante.

1. Este obligatoriu (wajib) să crezi în predestinare.

2. În ceea ce priveşte înţelegerea şi definirea limitelor şi a dimensiunilor predestinării trebuie să ne bazăm pe Coran şi Sunnah şi nu pe analiza logică şi analogie,

Omar S. Aşqar

58

deoarece raţiunea omului este incapabilă să-şi stabilească singură nişte principii călăuzitoare care să o salveze de la rătăcire. Aceia care au căzut în capcana de a discuta despre acest subiect au început să se rătăcească şi s-au pierdut. Unii dintre ei au respins predestinarea în întregime; alţii au crezut că a crede în predestinare implică şi faptul că suntem constrânşi (al-jabr), iar alţii au creat o contradicţie între şari′ah şi predestinare. Fiecare dintre aceste devieri a creat probleme în viaţa cotidiană a omului şi în societate, deoarece devierile ideologice atrag după sine devieri în comportament şi în viaţa cotidiană.

3. Ar trebui să evităm discutarea în detaliu a predestinării, căci unele aspecte ale ei nu pot fi înţelese de mintea omului, iaraltele nu pot fi înţelese decât cu un mare efort.

Ne-am putea întreba dacă nu reprezintă aceasta o modalitate de a restricţiona intelectul omului. Putem răspunde că scopul nu este acela de a impune restricţii gândirii, ci de a proteja mintea omului de a-şi risipi energia pe un subiect în care nu poate excela, pentru ca omul să se implice în lucruri în care poate să aibă succes.


59

Islamul îndrumă omul pentru a crede în predestinare. Conceptul de predestinare se bazează pe faptul că Allah a ştiut tot ceea ce va fi şi El a scris totul, l-a intenţionat şi l-a creat. Este simplu pentru mintea omului săînţeleagă acest lucru; nu există nimic dificil, complex sau ambiguu aici.

Dar căutarea secretului predestinării şi urmărirea în detaliu a acestui subiect este o risipă de energie intelectuală. Încercarea de a înţelege cum Allah a ştiut, a scris, a intenţionat şi a creat este încercarea de a înţelege esenţa atributelor lui Allah şi cum aceste atribute acţionează. Aceste chestiuni sunt ascunse minţii omului. Acestea sunt cele nevăzute; în ele ni se cere să credem, dar nu ni se permite să întrebăm despre natura şi esenţa lor. Cel care întreabă despre aceste lucruri este precum cel care întreabă cum Allah s-a înălţat pe Tron. Îi răspundem: acestea sunt atribute pe care se bazează principiul predestinării. Sensul aparent este înţeles, dar cum anume se petrece el nu ne este cunoscut. Este obligatoriu să credem în predestinare, dar a pune întrebări despre ea este bid′ah (inovaţie).

Omar S. Aşqar

60

Întrebările referitoare la natura şi modul de operare al predestinării îi obosesc pe cei care întreabă, complică problema şi fac şi mai dificilă credinţa în predestinare. Aceasta este cauza confuziei care îi afectează pe mulţi cercetători ai acestui subiect.

De aceea savanţii musulmani au definit anumite limite peste care nu este permis să trecem când discutăm despre predestinare. Am citat mai sus ceea ce Imam Ahmad ibn Hanbal (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Face parte din Sunnah să crezi în predestinare, bună sau rea, să accepţi hadisurile cu privire la acest subiect, să crezi în ele şi să nu întrebi de ce sau cum.”

Cei care au dezbătut chestiunea predestinării şi-au permis să discute cum anume Allah creează faptele supuşilor Săi,când, de fapt, aceste fapte îşi au sursa în individ, cum Allah ştie ceea ce supuşii Săi vor face şi cum i-a obligat pe supuşii Săi să îşi dea silinţa, chiar dacă El ştia ce vor face şi dacă destinaţia lor finală este Raiul sau Iadul.

Cei care au discutat această problemăau încercat să creeze contradicţii între anumite părţi din Coran, devenind confuzi,pierduţi şi incapabili să ajungă la o concluzie


61

fermă. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a avertizat pe cei din comunitatea sa să nu urmeze această cale şi să nu intre în acest vast deşert. În Sunan at-Tirmidhi se relateazăcu un lanţ cert de naratori că Abu Hurayrah(Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Trimisullui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ieşit din casă în timp ce ne contraziceam în legătură cu predestinarea şi a devenit atât de furios, încât s-a înroşit la faţă de parcă o rodie fusese stoarsă pe faţa lui. El a spus: «Asta vi s-a poruncit să faceţi? De asta am fost trimis la voi? Cei de dinaintea voastră au fost distruşi când au dezbătut această problemă. Vă poruncesc să nu discutaţi despre asta.»”

Limitele minţii umane în a înţelegemotivele care stau în spatele lucrurilor, poruncilor şi faptelor şi ceea ce este bun şi rău în ele

Majoritatea savanţilor, de atunci sau de acum, a afirmat că poruncile lui Allah şi lucrurile pe care El le creează au la bază anumite raţiuni şi înţelepciunea divină, căci

Omar S. Aşqar

62

El nu dă nicio poruncă fără un motiv şi nu creează nimic fără să aibă un motiv.

Unele dintre aceste motive se referă laoameni, iar altele la Allah. Cele care au legătură cu omul se referă la ceea ce este bine pentru el, benefic în această lume şi în Lumea de Apoi. Cele care au legătură cu Allah se referă la faptul că Lui Îi place să fie adorat şi ascultat, Îi place ca oamenii să se întoarcă cu căinţă la El, să îşi pună speranţele în El, să se teamă de El, să se încreadă în El şi să se lupte pe calea Sa de dragul Său. Allah Preaînaltul spune:

„Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.”(Coran 51: 56);

„Oare omul îşi închipuie că el va fi lăsat în voie?” ( Coran 75:36)

„Şi Noi nu te-am Trimis [Muhammed] decât ca o îndurare pentru lumi.” (Coran 21: 107);

„Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi?”(Coran 23: 115).

Există multe texte care ne indică înţelepciunea lui Allah ascunsă în tot ceea ce El porunceşte şi creează; nu este posibil să le


63

trecem pe toate aici. Mintea omului poate înţelege numai o parte a acestei înţelepciuni.

De asemenea, majoritatea savanţilorau susţinut că mintea omului este capabilă săînţeleagă ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Raţiunea poate să înţeleagă că asuprirea, minciuna, furtul şi crima sunt rele, iar dreptatea, adevărul, împăcarea şi salvarea cuiva de la înec sunt bune.

Scopurile vizate de legislaţia islamică se împart în trei categorii

1. Orice acţiune este fie bună şi benefică, fie rea, chiar dacă legislaţia islamicănu se referă la o anumită acţiune. Se ştie că dreptatea serveşte interesele tuturor, în timp ce asuprirea are efectul contrar. Această categorie se referă la bine şi rău şi putem şti ce e bine şi ce e rău prin raţiune sau prin legislaţia islamică. Dar raţiunea nu poate şti că o persoană va fi pedepsită în Viaţa de Apoi pentru o faptă rea decât dacă legislaţia islamică afirmă acest lucru în mod cert. Cel care afirmă că Allah îi poate pedepsi pe supuşii Săi pentru fapte rele, precum

Omar S. Aşqar

64

politeismul, necredinţa etc, fără să le fi trimis Mesageri, se înşeală.

2. Când Allah porunceşte ceva, acel lucru este bun, iar când interzice ceva, acel lucru este rău. Astfel, în funcţie de afirmaţiile lui Allah, se hotărăşte dacă lucrurile sunt bune sau rele.

3. Allah porunceşte anumite lucruri pentru a testa şi încerca; de exemplu, atuncicând Allah i-a poruncit lui Ibrahim să îl sacrifice pe fiul său, Ismail (Pacea lui Allah fie asupra lor!). Intenţia nu era aceea de a-lsacrifica pe copil; scopul era acela de a-l încerca pe Ibrahim (Pacea lui Allah fie asupra sa!).

Cei din secta Mu′tazilah au fost de acord cu prima categorie, dar nu şi cu cea dea doua şi a treia. Cei din Aş′ari′ah spun că toate poruncile şi interdicţiile din legislaţia islamică sunt pentru a testa şi nicio faptă nu trebuie descrisă ca fiind bună sau rea, din perspectiva legislaţiei islamice sau din alt punct de vedere. Dar oamenii înţelepţi şi majoritatea savanţilor susţin cele trei categorii.

Aceasta este viziunea majorităţii Ahl as-Sunnah: există motivaţii în spatele tuturor


65

lucrurilor pe care Allah le face şi este posibil, prin analiză raţională, să ştim ce acţiuni sunt bune şi rele. Aceasta deschide o portiţă în mintea omului pentru a examina motivele clare pentru care Allah a creat toate lucrurile şi legile pe care le-a dat. În acest vast areal, oamenii pot acumula multe cunoştinţe, îşi pot întări credinţa şi convingerea şi pot ajunge să realizeze perfecţiunea absolută a Atotputernicului Creator:

„Care a făcut desăvârşit tot ceea ce a creat.” (Coran 32: 7).

Cum ar putea să fie altfel, dacă Allah a promis să le arate supuşilor Săi măreţele Semne care să confirme adevărul Mesajului adus de Trimisul Său şi a revelat în Cartea Sa:

„Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] şi în sufletele lor înşişi, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este martor la toate?” (Coran 41: 53).

Coranul ne îndeamnă să cunoaştem, să ne gândim şi să medităm la versetele pe care El le-a revelat şi la semnele pe care le-a creat:

Omar S. Aşqar

66

„Oare ei nu cugetă la Coran sau peste inimile lor sunt lacăte?” (Coran 47:24);

„Spune: «Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ!» Însă nici semnele şi nici prevenitorii nu sunt de ajuns pentru un neam [al celor] care nu cred!” (Coran 10:101);

„Oare nu se uită ei la cămile cum sunt ele create?” (Coran 88: 17);

„Atunci să cugete omul la hrana sa [ca să vadă cum a ajuns la el]!... Noi am vărsat apa din belşug, apoi am crăpat pământul, despicându-l.” (Coran 80: 24-26).


67

CAPITOLUL V.

ŞCOLI DE GÂNDIRE. TEMA PREDESTINĂRII.

Au existat anumite şcoli de gândire, centrate pe tema predestinării, care pot fi clasificate în mai multe categorii.

1. Perspectiva celor care resping predestinarea

Dintre cei care se înşeală în această privinţă, unii resping predestinarea şi pretind că Allah (Preamărit fie El, aflat deasupra a tot ceea ce ei spun!), nu ştie nimic înainte de a se întâmpla şi nu are cunoştinţe a priori. Ei spun că Allah cunoaşte doar după ce lucrurile sunt create.

Aceştia cred în mod fals că, atunci când Allah dă porunci şi interzice anumite lucruri, El nu ştie cine Îl va asculta şi cine nuşi nu ştie cine va intra în Rai şi în Iad până când unii supuşi Îl ascultă şi alţii nu; doar atunci ştie cine este condamnat şi cine este binecuvântat. Aceşti oameni rătăciţi resping

Omar S. Aşqar

68

credinţa în cunoaşterea a priori a lui Allah şi neagă faptul că Allah a scris rânduielile în ceea ce priveşte creaţia Sa, înainte de a crea cerurile şi pământul, aşa cum se afirmă în Coran şi Sunnah.

Acest punct de vedere s-a dezvoltat la sfârşitul perioadei companionilor. Primul care a afirmat acest lucru a fost Ma′bad al-Juhania cărui credinţă deviată a fost urmată de conducătorii şi de aaimah sectei Mu′tazilah,cum ar fi Waasil ibn Ataa al-Ghazzaal şi ′Amr ibn Ubayd. Multe afirmaţii condamnabile ne-au parvenit de la ei pe această temă, afirmaţii care implică necredinţa în ceea ce Allah şi Trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au spus referitor la faptul că Allah posedă cunoaşterea lucrurilor care au fost scrise, dinainte de a le crea.

Trimisul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se temea că ummah va face greşeala pe care acest grup a comis-o. Conform unui hadis cert, relatat de Ibn Asaakir de la Ibn Abi Mihjan şi Ibn Abdul Bir în El „Geami’a” Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Mă tem de trei lucruri, în ce priveşte comunitatea mea, după ce eu nu voi mai fi:


69

asuprirea conducătorilor lor, credinţa în stele (astrologia) şi necredinţa în predestinare.”

Abu Ya′la relatează în Musnad, Al-Khatib în At-Taarikh şi Ibn Adiy în Al-Kaamil,cu un lanţ de naratori cert, că Anas (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: «Mă tem de două lucruri, pentru ummah mea, după ce eu nu voi mai fi: necredinţa în predestinare şi credinţa în stele (astrologia).»”

Trimisul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a avertizat comunitatea în ceea ce priveşte rătăcirea. Într-un hadis relatat de Tabaraani în Al-Mu′jam şi de Al-Haakim în Al-Mustadrak, de la Abu Hurayrah (Allah să fie mulţumit de el!), Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis:„Discuţiile despre predestinare au fost lăsate să fie purtate de către oamenii răi din comunitate.”

Tabaraani a relatat în Al-Mu′jam al-Kabir că Abu Umaamah a spus: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: «Acestei comunităţi îi este bine şi aşa îi va fi până va începe să

Omar S. Aşqar

70

vorbească despre cei care mor în copilărie şi despre predestinare.»”

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a numit acest grup „zoroaştrii” comunităţii sale, căci zoroaştrii cred în existenţa a doi creatori, lumina şi întunericul, iar acest grup crede în existenţa a mai multor creatori şi fiecare persoană este un creator alături de Allah. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a poruncit ca acest grup să fie abandonat şi respins; ei nu trebuie vizitaţi nici măcar atunci când sunt bolnavi. Conform unui hadis relatat de Ahmad în Musnad, cu un lanţ de naratori cert, de la Ibn ′Umar, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Fiecare popor îşi are zoroaştrii săi, iar zoroaştrii comunităţii mele sunt aceia care spun că nu există predestinare. Dacă se îmbolnăvesc, nu îi vizitaţi, iar când mor, nu participaţi la înmormântarea lor.”

Conform unui alt hadis relatat de Ahmad şi Abu Dawud de la Ibn ′Umar, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Qadariyah sunt zoroaştrii acestei comunităţi. Dacă se


71

îmbolnăvesc, să nu îi vizitaţi, şi când mor,să nu participaţi la înmormântarea lor.”

Companionii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi combăteau pe toate fronturile pe aceia care aveau astfel de idei greşite, denunţându-i pentru mesajul lor greşit şi pentru falsitatea lor. Le interziceau oamenilor să se amestece cu ei, să stea cu ei şi îi învăţau textele care divulgau minciuna şi confirmau adevărul în ceea ce priveşte predestinarea.

În Sunan at-Tirmidhi, Naafi′ relatează că un om a venit la Ibn ′Umar şi a zis: „Cutare îţi transmite salutări şi salaam.” Ibn ′Umar a spus: „Am auzit că a invocat ceva. Dacă el a invocat ceva, nu îi transmite salutări şi salaam din partea mea, căci l-am auzit pe Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: «În comunitatea aceasta (sau comunitatea mea) vor fi alunecări de teren, transformări (ale oamenilor în animale) sau căderi de piatră (din cer) pentru cei care resping predestinarea.»” Tirmidhi a spus: „Acesta este un hadis gharib sahih hasan.”

Tirmidhi a consemnat o relatare marfu′de la Ibn ′Umar: „În comunitatea mea vor

Omar S. Aşqar

72

avea loc alunecări de teren şi transformări (ale oamenilor în animale). Acestea li se vor întâmpla oamenilor care neagă predestinarea.”

În Sunan at-Tirmidhi se relatează că Abd al-Waahid ibn Salim a spus: „Am venit în Mekka unde l-am întâlnit pe ′Ataa ibn Abi Rabaah. I-am spus: « Abu Muhammed, oamenii din Basrah spun că nu există predestinare.» El a răspuns: «Fiule, nu citeşti Coranul?» Eu i-am zis: «Ba da.» El a spus: «Atunci recită Al-Zukhruf.» Aşa că am recitat:

«Ha′, Mim. Pe Cartea cea limpede! Noi l-am făcut un Coran arab, pentru cavoi să pricepeţi. El este la Noi, în Mama Cărţii, preaînalt şi plin de înţelepciune.»(Coran 43: 1-4).

El a spus: «Ştii ce este Umm al-Kitaab?» I-am spus: «Allah şi Profetul Său ştiu mai bine.» El a spus: «Este o carte pe care Allah a scris-o înainte de a crea cerurile şi pământul. În ea stă scris că Faraonul este unul dintre oamenii Iadului şi tot acolo trece:

Să piară mâinile lui Abu Lahab şi să piară şi el! (Coran 111: 1).»”

′Ataa a spus: „Şi m-am întâlnit cu Al-Walid, fiul lui Ubaadah ibn as-Saamit,


73

companionul Trimisului lui Allah. L-am întrebat: «Ce te-a sfătuit tatăl tău înainte să moară?» El a spus: «Tatăl meu m-a chemat şi mi-a zis: ′Fiul meu, teme-te de Allah şi să ştii că nu te poţi teme de Allah decât dacă crezi în Allah. Şi crede în predestinare, în întregime, atât în cea bună, cât şi în cea rea. Dacă mori crezând altceva, vei merge în Iad, căci l-am auzit pe Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: Primul lucru pe care Allah l-a creat este condeiul şi El i-a spus: Scrie! El a spus: Ce să scriu? El a spus: Scrie ce s-a întâmplat şi ce se va întâmpla până în eternitate.»” Tirmidhi a spus: „Cu acest lanţ de naratori este un hadis gharib.”

Savanţii au afirmat că aceşti oameni care nu cred în cunoştinţele a priori ale lui Allah sunt necredincioşi. Printre cei care au afirmat acest lucru sunt Imam Maalik, Imam aş-Şafaa′i şi Imam Ahmad.

Grupul care a negat cunoştinţele a priori ale lui Allah a dispărut mai mult saumai puţin. Safaarini a spus: „Savanţii au spuscă cei care au negat predestinarea au dispărut. Cei care i-au denunţat ca fiind necredincioşi, din cauza acestei credinţe, sunt

Omar S. Aşqar

74

− printre alţii − Imam Maalik, Imam aş-Şaafa′i, Imam Ahmad şi alţi imami.”

Qurtubi a spus: „Şcoala de gândire nu mai există şi nu cunoaştem pe nimeni din perioada recentă care să facă parte din ea.”Haafiz ibn Hajare al-Asqalaani a spus: „Qadariyah sunt, în zilele noastre, unanim de acord că Allah cunoaşte faptele supuşilor Săi dinainte ca ele să aibă loc, dar au o părere diferită de cea a predecesorilor pioşi, căci pretind că faptele oamenilor sunt făcute de ei şi îşi au sursa în ei înşişi, în mod independent de Allah. Deşi este o opinie falsă, este mai puţin gravă decât cea dinainte. În ultima perioadă, unii dintre ei au negat că Voinţa lui Allah are legătură cu faptele oamenilor, în încercarea de a evita conexiunea dintre Cel Veşnic şi creaţie.”

Nawawi a spus: „Acei scolastici musulmani care discută despre diferenţele dintre diverse şcoli de gândire au spus că Qadariyah, cei care credeau în această idee greşită şi falsă, nu mai există. Nu mai există niciun musulman care să creadă asta. Qadaryiah din perioada recentă credeau în predestinare, dar spuneau că ceea ce este bun vine de la Allah şi ceea ce nu este bun, vine


75

din altă parte − Preamărit fie Allah, deasupra a tot ceea ce spun ei!” „Qadariyah admit că Allah a creat omul cu liber arbitru (puterea de a alege), dar spun că acest liber arbitru reprezintă doar potenţialul de alegere; când această voinţă este legată de ceva specific, atunci acea acţiune nu este creată de Allah.”

„De fapt aceşti oameni sunt zoroaştri sau dualişti, sau chiar mai rău decât ei. Căci dualiştii spun că există doi creatori pentru întreg universul, dar aceşti oameni afirmă că există numeroşi creatori pentru fiecare individ şi pentru fiecare acţiune. Ei spun că fiecare creaţie este şi un creator. Dacă nu ar fi avutidei contradictorii, ar fi fost consideraţi mai necredincioşi decât zoroaştrii. Se înţelege inevitabil, din această perspectivă, că acţiunile oamenilor se află dincolo de creaţia lui Allah şi nu sunt supuse controlului şi puterii Lui. Aceasta înseamnă că în regatul Său există lucruri pe care El nu le voieşte şi că El voieşte lucruri care nu ajung să se întâmple, rămânând independente de Allah, iar ei nu caută ajutorul Lui pentru a-L asculta şi nucaută adăpost la Allah de răul ce se află în ei şi răul din acţiunile lor şi nu căuta îndrumarea Lui pe Calea cea Dreaptă.”

Omar S. Aşqar

76

„Cei din Qadariyah au încercat să Îl preamărească pe Allah când au spus că El şi-ar dori ca necredincioşii să fie credincioşi, dar necredinciosul este cel care vrea să îşi urmeze necredinţa. Argumentul lor este acela că altfel am avea nedreptate, căci cum ar putea Allah să îi dorească necredinciosului să urmeze calea necredinţei, iar mai apoi să îl pedepsească? Dar, aşa cum a spus şi cel care a comentat At-Tahaawiyah, ei au încearcat «să sară din tigaie în foc»; au fugit de un lucru şi au nimerit în ceva mai rău, căci au insinuat că voinţa necredinciosului a fost mai puternică decât voinţa lui Allah, căci Allah dorise ca necredinciosul să creadă, dar necredinciosul a dorit să îşi urmeze necredinţa şi, astfel, voinţa necredinciosului a fost îndeplinită, nu voinţa lui Allah. Este una dintre cele mai condamnabile credinţe şi nu este susţinută de nicio dovadă; de fapt, ea este în contradicţie cu toate dovezile.”

Faptul că Allah a hotărât ca un necredincios să urmeze necredinţa nu este un act de nedreptate îndreptat împotriva lui, aşa cum spun cei din grupul Qadariyah. Allah are cea mai puternică dovadă şi înţelepciunea perfectă în ceea ce-i priveşte pe supuşii Săi;


77

nimeni nu ştie aceasta în afară de El(Preamărit fie numele Lui!).

În Sahih Muslim se relatează că Abu al-Aswad ad-Di′ali a spus: „Imran ibn al-Husayn mi-a zis: «Ce crezi despre ceea ce oamenii se străduiesc să facă: este ceva ce a fost orânduit pentru ei odinioară sau se străduiesc pentru că i-a învăţat Profetul lor şi pentru că există dovada rânduielii?» I-am spus: «Este ceva ce a fost orânduit pentru ei şi nu se mai poate schimba.» El a spus: «Nu ar fi nedrept?» Am devenit nervos şi am spus: «Totul a fost creat de Allah Preaînaltul şi este în puterea Lui; Elnu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi. (Coran: 21-23).» El a spus: «Allah să te binecuvânteze! Tot ce am intenţionat prin întrebarea mea a fost să văd cât de mult înţelegi.» Doi bărbaţi din tribul Muzaynah au venit la Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au spus: «Trimis al lui Allah, ce crezi despre eforturile oamenilor şi încercările lor din zilele noastre: este ceva ce le-a fost orânduit odinioară şi nu se mai poate schimba sau ei se străduiesc, pentru că i-a învăţat Profetul lor şi pentru că există dovada rânduielii?» El a spus: «Nu. Este ceva ce a fost orânduit

Omar S. Aşqar

78

pentru ei şi nu se mai poate schimba. Confirmarea acestui lucru se află în Cartea lui Allah:

Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit, şi i-a insuflat lui nelegiuirea sa şi evlavia sa!» (Coran 91: 7-8).”

În Sunan Abi Dawud se relatează că Ibn ad-Daylami a spus: „Am venit la Ubayy ibn Ka′b şi i-am spus: «Sunt oarecum derutat în ceea ce priveşte predestinarea; spune-mi ceva care să îndepărteze confuzia din sufletul meu.» El a spus: «Dacă Allah ar fi să îi pedepsească pe oamenii cerurilor şi ai pământului, ar putea să o facă fără să fie nedrept cu ei, iar dacă ar fi să aibă milă de ei, Îndurarea Sa ar fi mai bună decât propriile lor fapte. Chiar dacă I-ai da lui Allah aur cât muntele Uhud, Allah nu ar accepta această faptă de la tine decât dacă crezi în predestinare şi că orice ţi se întâmplă nu ai fi putut evita, iar orice ai evitat nu ţi s-ar fi putut întâmpla. Dacă mori şi nu crezi aşa, vei intra în Iad.» Apoi am mers la Abdullah ibn Mas′ud şi el a zis la fel. Apoi am mers la Hudhayfa ibn al-Yamaan şi el a zis la fel. Apoi am venit la Zayd ibn Thaabit şi el a zis la fel.”


79

Prin afirmaţiile lor, în timpul discuţiilor, cei din grupul Qadariyah ofereau celorlalţi argumente false. ′Umar ibn al-Haitham a spus: „Am ieşit în larg pe un vas şi eram însoţiţi de un qadari şi un zoroastru. Qadari i-a spus zoroastrului: «Fă-te musulman!» Zoroastrul a zis: «Nu, până nu doreşte Allah.» Qadari a spus: «Allah doreşte, dar şeitan nu doreşte.» Zoroastrul a spus: «Allah doreşte, şeitan doreşte, dar ce s-a îndeplinit este voinţa lui şeitan; este un şeitan puternic.»” Conform unei alte relatări, zoroastrul a zis: „Am să rămân cu cel mai puternic dintre ei.”

Conflictul dintre Ahl as-Sunnah şi Qadariyah

Argumentele aduse de cei din secta Mu′tazilah sunt demontate de dovezile aduse de oameni de rand din Ahl as-Sunnah şi nu de savanţi.

Savanţii au menţionat că un beduin a venit la ′Amr ibn Ubayd şi i-a spus: „Cămila mea a fost furată. Roagă-te la Allah să mi-o aducă înapoi!” ′Amr ibn Ubayd a spus: „O, Allah, cămila acestui biet om a fost furată şi

Omar S. Aşqar

80

Tu nu ai vrut ca ea să fie furată. O, Allah, adu-i-o înapoi!” Beduinul a spus: „Acum chiar am pierdut-o.” ′Amr a spus: „Cum aşa?”Beduinul a spus: „Dacă Allah nu a vrut ca ea să fie furată şi ea totuşi a fost, cum să fiu sigur că, dacă vrea să o aducă înapoi, va putea?” Şi s-a ridicat şi l-a lăsat.

Răspunsul lui Abu Isaam al-Qastalaani pentru cei din secta Qadariyah

Un om i-a spus lui Abu Isaam al-Qastalaani: „Crezi că, dacă Allah nu mă îndrumă şi mă lasă să rătăcesc, apoi mă pedepseşte, El mai este drept?” Abu Isaam i-a spus: „Dacă îndrumarea este ceva ce Îi aparţine, atunci El o poate oferi oricui doreşte şi o poate interzice oricui doreşte.”

Conflictul între Abd al-Jabbaar al-Hamadaani şi Abu Ishaaq al-Asfaraayini

Abd al-Jabbaar al-Hamadaani, unul dintre învăţaţii sectei Mu′tazilah, s-a întâlnit cu As-Saahib ibn Abbaad pe când Abu Ishaaq al-Asfaraayini, unul dintre imami Sunnei, era cu el. Când l-a văzut pe imam, a spus: „Mărit


81

fie Cel care este mai presus de orice rău!” Imamul a spus imediat: „Mărit fie Cel pe tărâmul căruia nimic nu se întâmplă fără voia Sa!” Abd al-Jabbaar a spus: „Vrei să spui că Domnul nostru voieşte să nu fie ascultat?” Imamul a spus: „Va fi Allah neascultat prin forţă? (va fi atât de slab?)” Abd al-Jabbaar a spus: „Crezi că, dacă El nu mă îndrumă şi apoi hotărăşte ca eu să fiu condamnat, El a fost drept cu mine sau nu?” Imamul a spus: „Dacă ar fi să îţi refuze ceva ce îţi aparţine, atunci ar fi nedrept, dar dacă îţi refuză ceva ce Îi aparţine, atunci poate arăta Îndurarea Sa oricui doreşte.” Abd al-Jabbar a rămas fără cuvinte.

În Taarikh at-Tabari se relatează ca Ghilaan i-a spus lui Maymun ibn Mihraan în prezenţa lui Hişaam ibn Abd al-Maalik pe care îl adusese să discute cu el: „Vrea Allah să nu fie ascultat?” Maymun a spus: „Ar putea El să nu fie ascultat prin forţă (dacă nu Îşi doreşte asta)?”

Omar S. Aşqar

82

Între ′Umar ibn Abd al-Aziz şi Ghilan ad-Dimaşqi

′Umar ibn Abd al-Aziz s-a contrazis cu Ghilan ad-Dimaşqi, unul dintre conducătorii sectei Mu′tazilah. ′Umar i-a spus: „Ghilan, am auzit că vorbeşti despre predestinare.” El a spus: „Zic minciuni despre mine.” ′Umar a spus: „Recită-mi Sura Ya-Sin!” Aşa că el a recitat:

„Ya-Sin. [Jur] pe Coranul plin de înţelepciune, tu, [Muhammed], eşti [unul] dintre trimişii pe un drum drept! [Aceasta este] revelaţia Celui Atotputernic [şi] Îndurător [Al-′Aziz, Ar-Rahim], pentru ca să previi un popor, ai cărui părinţi nu au fost preveniţi, iar ei sunt nebăgători de seamă. S-a adeverit Cuvântul că cei mai mulţi dintre ei nu vor crede. Noi am pus lanţuri pe gâturile lor şi ele sunt până la bărbii, iar capetele lor sunt înălţate. Şi Noi am pus o stavilă dinaintea lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd.” (Coran 36: 1-9).

Ghilan a spus: „Jur pe numele lui Allah, parcă niciodată nu aş mai fi recitat aceste versete până acum! Mărturisesc că mă


83

căiesc pentru ceea ce am spus despre predestinare.” ′Umar a spus: „O, Allah, dacă este sincer, acceptă căinţa sa, iar dacă minte,fă din el un semn pentru credincioşi!”Mu′aadh ibn Mu′aadh a spus că un prieten i-a zis: „At-Taymi a trecut pe lângă casa lui Ibn Awn şi i-a spus despre această conversaţie. Ibn Awn a spus: «L-am văzut crucificat în Damasc.»”

Abu Ja′far al-Khatmi a spus: „Eram cu ′Umar ibn Abd al-Aziz când vorbea cu Ghilan pentru a lămuri ceva ce auzise în legătură cu predestinarea. I-a spus: «Ghilan, ce înseamnăceea ce am auzit că spui despre predestinare?» El a spus: «Zic minciuni despre mine şi pun pe seama mea lucruri pe care eu nu le-am spus.» ′Umar a spus: «Ce părere ai despre cunoştinţele a priori ale lui Allah?» Ghilan a răspuns: «Cunoştinţele sunt aplicate.» ′Umar a spus: «Eşti învins. Du-te acum şi spune ce doreşti tu. Dacă admiţi că Allah cunoaşte lucrurile înainte să se întâmple, atunci eşti învins (în discuţie), iar dacă negi, eşti necredincios. Dacă admiţi, dar eşti înfrânt în discuţiile noastre, este mai bine pentru tine decât să devii necredincios.» Apoi i-a spus: «Ai

Omar S. Aşqar

84

citit sura Ya-Sin?» Ghilan a spus: Da! A spus ’Umar atunci «Recit-o!» Ghilan a spus:

«Ya-Sin. [Jur] pe Coranul plin de înţelepciune, Tu, [Muhammed], eşti [unul] dintre trimişii pe un drum drept! [Aceasta este] revelaţia Celui Atotputernic [şi] Îndurător [Al-′Aziz, Ar-Rahim], pentru ca să previi un popor, ai cărui părinţi nu au fost preveniţi, iar ei sunt nebăgători de seamă. S-a adeverit Cuvântul că cei mai mulţi dintre ei nu vor crede.» (Coran 36: 1-7).

′Umar a spus: «Opreşte-te! Ce crezi?»Ghilan a spus: «Parcă niciodată nu am mai citit aceste versete.» ′Umar a spus: «Continuă!»Ghilan a recitat:

«Noi am pus lanţuri pe gâturile lor şi ele sunt până la bărbii, iar capetele lor sunt înălţate. Şi Noi am pus o stavilă dinaintea lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd.» (Coran 36: 8-9).

′Umar a zis: «Spune:Şi Noi am pus o stavilă dinaintea

lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd. Şi le este totuna de-i previi ori nu-i previi, căci ei nu cred. (Coran 36: 9-10).»


85

′Umar a spus: «Ce crezi?» Ghilan a spus: «Parcă nu am citit niciodată aceste versete. Jur pe numele lui Allah că nu voi mai vorbi niciodată despre lucrurile despre care discutam înainte!» ′Umar a spus: «Du-te!» Şi când Ghilan s-a întors, el a spus: «O, Allah, dacă minte, fă-l să simtă tăişul sabiei!»” Ghilan nu a mai discutat în timpul lui ′Umar, dar în timpul urmaşului său, Yazid ibn Abd-Maalik, un om căruia nu îi păsa de această problemă sau care nu îi dădea atenţie, el a reînceput să vorbească. Când Hişam a devenit calif, a cerut ca Ghilan să fie adus şi i-a spus: „Ai jurat pe Allah, în faţa lui ′Umar, că nu vei mai vorbi vreodată despre asta.” Ghilan a spus: „Lasă-mă în pace şi, jur pe Allah, nu voi mai face asta vreodată!” Hişam a zis: „Allah să nu mă lase, dacă eu te las. Ai citit Deschizătoarea Cărţii (Al-Fatihah)?” Ghilan a spus: „Da.” Hişam a zis: „Recită:

«Laudă lui Allah, al lumilor Stăpânitor...» (adică primul capitol).”

Ghilan a recitat:„Laudă lui Allah, al lumilor

Stăpânitor, Cel Milostiv, Îndurător, în Ziua de Apoi Stăpânul Cârmuitor, numai pe

Omar S. Aşqar

86

Tine Te adorăm, numai la Tine cerem ajutor.” (Coran 1: 2-5).

Hişam a zis: „Opreşte-te! De ce îi ceri ajutorul? Pentru ceva ce este în mâinile Sale şi pe care nu îl poţi face sau pentru ceva ce stăîn puterile tale? Luaţi-l şi tăiaţi-i mâinile şipicioarele, tăiaţi-i capul şi crucificaţi-l!”

Cei din secta Qadaryiah care neagă predestinarea îşi refuză posibilitatea de a cere ajutor de la Allah Unicul, întrucât pretind că Allah nu poate crea faptele supuşilor Săi; dacă individul este creatorul propriilor sale fapte, elnu ar putea să Îi ceară ajutorul lui Allah în legătură cu ceva ce El nu poate crea.

În ceea ce priveşte ceea ce ei fac, ei se bazează pe propriile lor forţe şi fapte şi cer răsplată de la Allah ca un angajat care cere salariu de la cel care l-a angajat. Dar Allah nu are nevoie de supuşii Săi şi de faptele lor; beneficiul acestora se întoarce tot la oameni. Oamenii sunt aceia care au nevoie de propriile lor fapte pe care nu le pot face decât cu ajutorul lui Allah:

„Laudă lui Allah, al lumilor Stăpânitor, Cel Milostiv, Îndurător, în Ziua de Apoi Stăpânul Cârmuitor, numai pe


87

Tine Te adorăm, numai la Tine cerem ajutor.” (Coran1: 2-5);

„Şi ale lui Allah sunt cele neştiute din ceruri şi de pre pământ. Şi la El se întorc toate lucrurile [pentru hotărâre]. Adoră-L, aşadar, şi încrede-te în El! Şi Domnul tău nu este nebăgător de seamă faţă de ceea ce faceţi voi!” (Coran 11: 123).

Argumentele înşelătoare şi respingerea lor

(1) Ştergerea şi întărirea în cărţi şi creşterea sau descreşterea duratei de viaţă

Unii oameni au înţeles greşit unele pasaje din Coran şi unele hadisuri ale Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Unii dintre ei spun că, dacă Allah ştia tot ce urma să se întâmple şi a scris totul într-o carte care se află la El, atunci care este înţelesul versetului:

„Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii.”(Coran 13: 39).

Dacă proviziile oamenilor şi durata lor de viaţă este decisă şi nici nu cresc, nici nu

Omar S. Aşqar

88

scad, atunci cum interpretăm hadisul: „Cel care vrea ca proviziile sale să crească şi viaţa să îi fie prelungită să întărească legăturile de familie.”

Cum înţelegeţi cuvintele profetului Noe (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) către oamenii săi:

„Adoraţi-L pe Allah, fiţi cu frică de El şi daţi-mi ascultare! El vă va ierta o parte din păcatele voastre şi vă va da vouă răgaz până la un termen hotărât. Însă când va veni termenul hotărât de Allah, el nu va mai putea fi amânat, dacă voiţi să ştiţi!” (Coran 71: 3-4).

Cum înţelegeţi hadisul în care ni se spune că Allah a prelungit durata vieţii profetului David (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la o sută de ani, când iniţial fusese stabilită la patruzeci?

Răspunsul este acela că proviziile şi durata vieţii sunt de două tipuri: unul dintre acestea, care nu poate fi schimbat, a fost hotărât şi scris în Umm al-Kitaab şi celălalt tip despre care Allah îi informează pe îngerii Săi este tipul care poate creşte sau descreşte. Aşadar Allah spune:


89

„Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii.”(Coran 13: 39).

Umm al-Kitaab este Al-Lauh al-Mahfuzîn care Allah a hotărât şi a scris toate lucrurile care se vor întâmpla.

În cărţile îngerilor, proviziile şi durata de viaţă cresc şi descresc în funcţie de mijloace şi cauze; îngerii notează proviziile şi durata de viaţă a oamenilor. Dacă omul întăreşte legăturile de familie, proviziile şi durata sa de viaţă cresc; în caz contrar,descresc.

Durata de viaţă este la rândul ei de două feluri: durata de viaţă hotărâtă, pe care o ştie numai Allah, şi durata de viaţăvariabilă. Allah îi porunceşte îngerului să noteze durata de viaţă a supuşilor. Dacă omulmenţine legăturile de familie, El îi porunceşte îngerului să îi sporească proviziile şi durata de viaţă. Îngerul nu ştie dacă acestea vor spori sau vor scădea, dar Allah ştie cum vor evolua lucrurile şi, când vine clipa stabilită a morţii, ea nu mai poate fi grăbită sau încetinită.

Ibn Hajar al-Asqalaani a spus: „Ceea ce Allah ştie dinainte nu mai poate fi schimbat. Se poate însă schimba ceea ce oamenii văd în

Omar S. Aşqar

90

faptele oamenilor. Aceasta este în legătură cu ceea ce ştiu îngerii care sunt însărcinaţi să aibă grijă de oameni. Prelungirea duratei vieţii sau sporirea proviziilor fac parte dintre cele care pot fi şterse sau întărite. Dar orice ştia deja Allah nu poate fi şters sau întărit, iarcunoaşterea lor se află doar la Allah.”

(2) Cum se împacă ideea că Allah hotărăşte toate lucrurile cu hadisul − „Fiecare copil se naşte într-o stare de fitrah”

Unii oameni ar putea spune: „Cum se poate ca Allah să fi hotărât toate lucrurile, când într-un hadis cert Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că fiecare copil se naşte într-o stare de fitrah?

Răspunsul este acela că nu există nicio contradicţie între textele care afirmă că totul este hotărât de Allah şi textele care spun că fiecare copil se naşte într-o stare de fitrah.

Allah i-a creat pe supuşii Săi în aşa fel încât ei să fie liberi de false credinţe şi să aibădisponibilitatea de a accepta credinţele adevărate, dar, atunci când se nasc, demonii,


91

dintre oameni şi ginni, care se află în jurul lor,le corup starea de fitrah. Allah îi protejează însă pe cei pe care El doreşte să îi îndrume către adevăr.

Allah ştie cine va rămâne statornic şi cu fitrah neafectată şi cine nu. El a ştiut aceasta dintotdeauna şi de aceea este scris. Aşadar nu există contradicţie între aceste texte. Conform hadisului relatat de Muslim, Iyaad ibn Hammar a spus: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis că Allah Preaînaltul a spus: «I-am creat pe supuşii Mei hunefaa (monoteişti puri), apoi şeitanii i-au rătăcit, interzicându-le ceea ce Eu le-am permis şi poruncindu-le să Îmi asocieze pe alţii în adorare, alţii cărora Eu nu le-am dat autoritate.»”

Allah ştie mai bine cine va fi rătăcit şi se va îndepărta de la calea cea dreaptă din cauza şeitanilor şi ştie cine va rămâne statornic în credinţă şi va rămâne pe drumul cel drept.

Dacă veţi înţelege bine ceea ce noi am afirmat aici, veţi înţelege sensul hadisului: „Allah l-a creat pe Yahyaa ibn Zakariyya credincios în pântecele mamei sale şi l-a

Omar S. Aşqar

92

creat pe Faraon necredincios în pântecele mamei sale.” Acesta a fost relatat de Ibn Uday în Al-Kaamil şi de Tabaraani în Al-Awsat.

(3) Dacă toate lucrurile au fost hotărâte, care este înţelesul versetului: „... iar răul care te loveşte îţi vine de la tine însuţi.”?

O parte dintre cei din secta Qadariyahcare neagă predestinarea citează drept dovadă versetul:

„Binele de care ai parte îţi vine de la Allah, iar răul care te loveşte îţi vine de la tine însuţi. Noi te-am Trimis ca Vestitor [trimis, profet] pentru oameni. Iar Allah este de ajuns ca martor!” (Coran 4: 79).

Ei cred că aici „bine” şi „rău” reprezintăfaptele de ascultare (faptele bune) şi păcatele (faptele rele). Însă aceasta este o accepţiune greşită, căci aici bine înseamnă binecuvântare şi rău înseamnă nenorociri. Contextul indică faptul că aceasta este interpretarea corectă, căci Allah spune:

„Oriunde aţi fi, moartea vă va ajunge, chiar de-aţi fi în turnuri semeţe.


93

Dacă au parte de bine, ei zic: «Aceasta este de la Allah!», iar dacă îi loveşte un rău, ei zic: «Aceasta este de la tine, [Muhammed]!» Spune: «Toate sunt din partea lui Allah!»Dar ce este cu oamenii aceştia că nu înţeleg ei aproape nicio vorbă? Binele de care ai parte îţi vine de la Allah, iar răul care te loveşte îţi vine de la tine însuţi. Noi te-am Trimis ca Vestitor [trimis, profet] pentru oameni. Iar Allah este de ajuns ca martor!” (Coran 4: 78-79).

Allah ne spune că, atunci când ceva bun li se întâmplă ipocriţilor, cum ar fi obţinerea de provizii, victorie sau sănătate, ei spun: „Este de la Allah.” Dar dacă se întâmplă ceva rău, cum ar fi manifestarea unei boli sau teama de un duşman, ei spun: „Aceasta este de la tine, Muhammed, tu eşti cel care ai adus această religie şi i-ai întors pe oameni împotriva noastră şi ne-ai făcut să suferim de pe urma acestor nenorociri.”

„Binele” de aici se referă la binecuvântări, iar „răul” la nenorociri. Este precum în versetele:

„Dacă voi aveţi parte de ceva bun, ei sunt mâhniţi, iar dacă vi se întâmplă ceva rău, ei se bucură de aceasta. Însă

Omar S. Aşqar

94

dacă veţi fi cu răbdare şi vă veţi teme [de Allah], viclenia lor nu vă va pricinui nimic rău. Allah cunoaşte prea bine ceea ce fac ei.” (Coran 3: 120);

„Şi Noi i-am împărţit în comunităţi pe pământ. Unii dintre ei sunt drepţi, iar alţii sunt mai puţin de-atât. Şi i-am cercat cu bune şi rele, doar-doar se vor întoarce [la calea cea bună].” (Coran 7: 168).

Apoi Allah ne spune că nicio nenorocire şi nicio binecuvântare nu are loc în afară de ceea ce a fost deja stabilit conform voinţei Lui:

„Spune: «Toate sunt din partea lui Allah!» Dar ce este cu oamenii aceştia că nu înţeleg ei aproape nicio vorbă?” (Coran 4: 78).

Allah Preaînaltul a explicat că răul (adică nenorocirile) nu are altă cauză în afară de păcatele persoanei care sunt generate chiar de persoana respectivă. Dar lucrurile bune care i se întâmplă unei persoane au nenumărate motive, căci se întâmplă din Îndurarea lui Allah – se pot întâmpla datorită faptelor bune ale unei persoane sau, pur şi simplu, datorită Îndurării lui Allah. Ceea ce oamenii trebuie să facă este să Îi


95

mulţumească lui Allah, să-L preamărească şi să caute iertarea Sa pentru păcatele lor careau atras după sine nenorociri.

Dacă meditaţi la versetul următor:„Binele de care ai parte îţi vine de

la Allah, iar răul care te loveşte îţi vine de la tine însuţi. Noi te-am Trimis ca Vestitor [trimis, profet] pentru oameni. Iar Allah este de ajuns ca martor!” (Coran 4: 79),

vă veţi da seama că „binele” şi „răul”reprezintă ceea ce Allah le dă supuşilor Săi, nenorocirile şi binecuvântările pe care El le trimite oamenilor. Dar expresia „de la tine însuţi” înseamnă „din cauza păcatelor voastre”. Chiar dacă este un lucru dinainte hotărât, el este explicat prin faptul că Allah a stabilit că nenorocirile vor veni din cauza păcatelor.

În ceea ce priveşte binele şi răul în sensul de fapte bune şi rele ale unei persoane, Coranul nu menţionează expresia „care te loveşte”. Allah spune:

„Cel ce vine cu faptă bună va avea parte de ceva şi mai bun decât ea, iar cel ce vine cu faptă rea [să ştie că] cei care săvârşesc fapte rele nu vor fi răsplătiţi

Omar S. Aşqar

96

decât după ceea ce au săvârşit.” (Coran 28:84).

Spune „cel ce vine”, deoarece aici fapta bună este acţiunea persoanei care o face; aşadar acelaşi lucru este spus în ceea ce priveşte păcatele şi acţiunile rele:

„... cei care săvârşesc fapte rele nu vor fi răsplătiţi decât după ceea ce au săvârşit.” (Coran 28: 84).

(4) Cum a creat şi hotărât Allah răul?

O parte dintre cei din secta Qadariyahau încercat să creeze confuzie spunând că Allah este sfânt şi mai presus de înfăptuirea răului, iar supuşii Săi trebuie de asemenea să declare că El este mai presus de înfăptuirea răului. Ei au amestecat adevărul cu minciuna, creând astfel confuzie.

Răspundem acestei obiecţii prinargumentul că Allah nu creează răul pur în care nu există nicio parte bună, niciun beneficiu pentru nicio fiinţă şi în care nu se află înţelepciune şi milă. El nu pedepseşte oamenii fără ca ei să nu fi păcătuit. Unii savanţi musulmani, precum şeikhul Islamului


97

Ibn Taymiyah, Ibn al-Qayyim şi alţii, au explicat înţelepciunea şi mila ce se ascund în spatele creării lui Iblis, a insectelor şi animalelor sălbatice.

Orice lucru creat trebuie să fie considerat bun într-un anumit sens şi rău în altul. Allah l-a creat pe Iblis pentru a-şi testa supuşii prin el, căci unii îl vor urî şi vor lupta împotriva lui, a celor care îl sprijină şi vor fi prietenii Celui Milostiv şi I se vor supune Lui,dar alţii se vor împrieteni cu Iblis şi îi vor urma calea.

2. Cei care nu se străduiesc, bazându-se în schimb pe predestinare

Un alt grup s-a rătăcit în ceea ce priveşte predestinarea, deoarece a spus: „Dacă Allah ştie tot ce vom face şi ştie care este destinaţia noastră finală, Raiul sau Iadul, şi El este Creatorul faptelor noastre, atunci de ce să ne mai străduim? De ce să nu lăsăm hotărârea lui Allah să îşi urmeze cursul pentru a obţine ceea ce a fost rânduit pentru noi, indiferent dacă ne convine sau nu?”

Eroarea este şi mai mare în cazul unor credincioşi devotaţi, asceţi şi sufiţi, însă ea nu

Omar S. Aşqar

98

a fost adoptată ca atare de către un grup anume. Deşi nu a fost adoptată de un grup anume, această credinţă o au mulţi musulmani ignoranţi şi eretici care s-au înşelat.

Aceştia cred în predestinare şi în faptul că Allah ştie toate lucrurile, că El le-a creat pe toate şi a intenţionat toate lucrurile care există, dar pretind că Allah este mulţumit şi iubeşte tot ceea ce a creat şi a intenţionat. Ei pretind că nu există nicio nevoie ca noi să ne străduim, căci ceea ce ne-a fost rânduit va veni la noi. Ei pretind că oamenii sunt forţaţi sau obligaţi să facă lucrurile pe care le fac şi că omul nu are niciun mijloc de a-şi influenţaacţiunile; dimpotrivă, în ceea ce priveştepredestinarea, el este precum o pană purtatăde vânt sau precum o persoană care cade de pe vârful unui munte într-o vale adâncă – în timp ce cade, ea nu are absolut deloc autocontrol.

Aceşti oameni uită să se străduiască,invocând predestinarea, chiar înainte ca aceasta să aibă loc. De asemenea, ei folosesc predestinarea drept scuză pentru lucrurile pe care le fac şi sunt contrare legislaţiei islamice. Au dus acest lucru la o asemenea extremă,


99

încât nu mai fac diferenţa între credinţă şi necredinţă sau între cei ce sunt îndrumaţi şi cei care sunt rătăciţi – dacă toţi sunt creaţiile lui Allah, ce sens mai are să facă vreo diferenţă?

Această credinţă deviantă a rătăcit mulţi oameni şi i-a abătut de la drumul corect; a răsturnat balanţa dreptăţii şi aadevărului şi a irosit multă energie în lumea musulmană, schilodind-o şi, în unele cazuri,constituind un avantaj pentru duşmanii Islamului.

Un efect al acestei credinţe a fost şi următorul raţionament: Allah iubeşte necredinţa, politeismul, crima, precurvia, furtul, neascultarea părinţilor şi alte păcate, dacă Allah iubeşte şi este mulţumit de tot ceea ce a creat şi a adus la viaţă.

Un alt efect constă în faptul că oamenii care cred astfel renunţă să mai facă fapte bune care să îi conducă spre Rai şi să îi salveze de Iad şi comit multe păcate majore (care îi condamnă la Iad), invocând motivul că predestinarea trebuie împlinită şi că tot ceea ce a fost rânduit pentru o persoană se va împlini, deci ce sens ar mai avea să se străduiască şi să facă eforturi?

Omar S. Aşqar

100

Aceşti oameni au renunţat să mai încerce toate modalităţile posibile de salvare şi au uitat de rugăciune, post, rugi către Allah, precum şi de ideea de a căuta permanent ajutorul lui Allah şi de a avea încredere în Allah, crezând că nu are niciun sens să mai facă ceva. Orice doreşte Allah să se întâmple se va întâmpla, deci nu avem nimic de câştigat dacă facem du′a sau ne străduim pe cale.

Mulţi dintre aceştia acceptă asuprirea celor nevinovaţi de către oamenii răi şi corupţia persoanelor imorale, deoarece ceea ce se petrece este în conformitate cu dorinţa şi rânduiala lui Allah. Ei neglijează îndatorirea de a se bucura de tot ceea ce este bun şi de a interzice ceea ce este rău şi sunt dezinteresaţi în a duce la îndeplinire pedepsele impuse de legislaţia islamică (hudud şi qasaas), căci orice rău şi nedreptate care are loc este predestinată şi nu poate fi evitată.

Şeikhul Islamului, Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el!), a dezbătut acest subiect în mai multe dintre cărţile sale. El a spus: „Cei cred în Voinţa Divină şi în predestinare, dar pretind că acestea corespund cu ceea ce Îi place lui Allah, sfârşesc prin a anula toate


101

legile, poruncile şi interdicţiile, deşi recunosc că Allah este Stăpânul tuturor lucrurilor create, în general, şi că nu există altă fiinţă,cu excepţia lui Allah, care să aibă control asupra lor. Aceasta este problema multor grupuri de sufiţi şi asceţi; fie că e vorba de credinţele lor, sau de felul în care se comportă, unii ajung chiar să permită lucruri care au fost interzise, afirmând că îndatoririle nu mai sunt obligatorii sau declarându-şi adeziunea faţă de anularea pedepselor.”

De asemenea, autorul menţionat mai sus a adăugat: „Aceşti oameni cred că Allah este Creatorul a tot ceea ce există, deci şi afaptelor supuşilor Săi, iar El voieşte tot ceea ce există. Dar ei nu fac diferenţa între credinţă şi necredinţă, între ceea ce este bun şi ceea ce este rău, între adevăr şi minciună, între cine este îndrumat şi cine rătăceşte, între cel ce este drept şi cel păcătos, între adevăratul Profet şi falsul profet, între un prieten al lui Allah şi duşmanul Său, între cineva de care Allah este mulţumit şi cineva pe care Allah este mânios, între cineva pe care Allah îl iubeşte şi cineva pe care Allah îl urăşte, între dreptate şi asuprire, între supunere şi nesupunere, între acţiunile oamenilor Raiului

Omar S. Aşqar

102

şi acţiunile oamenilor Iadului, între cel onest şi cel imoral. Ei recunosc factorii pe care toate lucrurile create le au în comun: totul este supus cunoaşterii primordiale a lui Allah, Voinţei căreia nu I te poţi opune şi puteriiatotcuprinzătoare a lui Allah şi totul este creat de către El. Ei recunosc aceşti factori comuni, dar nu reuşesc să vadă diferenţele dintre lucruri.”

„Cei care urmează această cale au ajuns până la a afirma că esenţa tuturor lucrurilor create este Însuşi Allah. Au folosit argumentul că nimic nu se întâmplă fără voialui Allah pentru a-şi justifica propriile acţiuni greşite, aşa cum a zis Al-Hariri: «Îl resping pe Domnul în faţa Căruia aş putea să nu mă supun» şi Ibn Isra′il a spus: «Am început să fac tot ceea ce El a ales ca eu să fac, astfel încât tot ceea ce fac a devenit un act de supunere.» Ei au numit acestea realitate, în sensul că este realitatea rububiyah.”

Ibn al-Qayyim a discutat de acest grup în valoroasa sa carte Şifaa′ al-′Aliyl, unde a scris: „Apoi a apărut un alt grup care a spus că faptele voluntare ale omului – şi, în viziunea lor, el nu avea nicio alegere în această privinţă – sunt precum acţiunile unui


103

copac bătut de vânt sau acţiunile valurilor: eleste forţat să se supună. El nu este îndrumat să facă acele lucruri pentru care a fost creat,ci mai degrabă forţat, obligat.”

Urmaşii lor au continuat să facă acelaşi lucru şi au stabilit o şcoală de gândire. Au scris cărţi şi au introdus ideea că toate faptele care i-au fost impuse omului de către Allah sunt mai presus de putinţa sa şi, de fapt, a-i cere să le facă ar fi ca şi cum i-ai cereunui om paralizat să urce până în al şaptelea cer. De aceea a-l obliga pe om să creadă şi să urmeze legile lui Allah era ceva nerealizabil; omul este obligat să facă lucruri pe care doar Allah le poate face, Cel care este capabil să le facă pe toate. El l-a obligat pe om să facă faptele Sale şi omul nu poate, iar El îl pedepseşte din această cauză, deşi nu omul este cel care le face.

Apoi ei au fost urmaţi de un alt grup de credincioşi care au spus că nu există niciun păcat pe lume, căci o persoană care face un lucru nu face decât să I se supună voinţei lui Allah şi acţionează în armonie cu aceasta: „Am început să fac tot ceea ce El a ales ca eu să fac, astfel încât tot ceea ce fac devine un act de supunere.”

Omar S. Aşqar

104

Unul dintre aceştia a fost condamnat pentru o anume faptă şi a spus: „Dacă nu m-aş fi supus poruncii Lui, tot Lui mă supuneam şi cel care Îi urmează voinţa nu poate fi acuzat şi condamnat.” Filosofii care au pus bazele acestei şcoli de gândire au afirmat că, în cazul lui Allah, ceea ce El voieşte şi ceea ce El iubeşte este acelaşi lucru şi deci ceea ce El iubeşte, asta doreşte. El a voit tot ceea ce se întâmplă în univers şi tot ceea ce a intenţionat Îi şi place.

Acest grup Îl percepe pe Allah în cel mai rău mod cu putinţă, atribuindu-I cele mai rele forme de nedreptate. Ei au spus că poruncile de la Allah şi interdicţiile sale pot fi comparate cu a obliga un om paralizat să urce până la al şaptelea cer sau cu a-i cere unui mort să dea viaţă unui lucru lipsit de viaţă;Allah îi pedepseşte rău pe supuşii Săi pentru ceva ce nu pot evita să nu facă şi pentru că nu fac ceva ce nu sunt în stare să facă. Îl vedem pe unul dintre ′aarifii lor (cel care se presupune că posedă cunoaştere despre Allah) spunând în poeziile sale în care se plânge de Domnul său:

„El a fost aruncat în mare, legat, şi i s-a spus:


105

«Fii atent, fii atent! Să nu te uzi!»”Ibn al-Qayyim a notat că acest gen de

oameni vor „să-şi justifice propriile păcate prin predestinarea lui Allah pentru ca ei să fie absolviţi de vină şi păcat şi afirmă că, de fapt,acestea sunt acţiunile Creatorului Atoateştiutor.”

Autorul introducerii cărţii Aş-Şifaa′ a subliniat că „neasumarea propriilor fapte este motivul pentru care curentul predominant al fiecărei epoci este al-jabr (convingerea că o persoană este forţată să facă ceea ce face).” Amai spus: „Credinţa în al-jabr (constrângere) alungă responsabilitatea omului şi uşurează povara de a fi făcut păcate şi aruncă vina pe forţele care motivează voinţa omului şi îl determină să facă păcate. Majoritatea copleşitoare a oamenilor urmează această credinţă în constrângere (al-jabr). Cel care adoră idolii spune că treburile sale se află în mâinile idolilor pe care îi adoră şi dă vina pe timp (ad-dahr) şi crede că omul este sub controlul nopţii sau al zilei (sau al împrejurărilor).”

Cei care îşi afirmă credinţa în Allah consideră că forţele divine conduc omul aşa cum îşi doresc şi el nu are nici voinţa, nici

Omar S. Aşqar

106

dreptul de a alege. Această idee a luat forme diverse în ultima vreme, cei care cred înconstrângere (al-jabr) spunând că voinţa omului este controlată de instinctele sale, de bagajul genetic şi de mediul înconjurătorasupra căruia omul nu deţine controlul. Deciel nu are altă opţiune în afară de a facepăcate, căci voinţa omului nu are nicio influenţă asupra motivelor psihologice, ci se constituie mai degrabă ca rezultat al acestor motive psihologice, fiind dominată de influenţele psihologice sau exterioare care nu pot fi evitate.

Când ideea de constrângere (al-jabr) s-a răspândit printre musulmani, în ultima perioadă, prin intermediul diferitelor şcoli sufite, a apărut o situaţie nocivă, mai ales prin îmbinarea acestei teorii cu respingerea ideii de cauză şi efect. Unul dintre ei a spus:

„Condeiul destinului a scris ceea ceurma să vină.

Este acelaşi lucru dacă ne mişcăm sau stăm neclintiţi...

Este o nebunie să vă faceţi provizii, Când fătul ascuns în pântecele mamei

şi-a luat deja proviziile.”


107

Ideea acestui grup conduce la necredinţa în Allah şi la respingerea a ceea ce se spune în Cărţile Sale şi a mesajului adus de Trimişii Săi. Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el!) a spus: „Cel care crede în predestinare, dar o foloseşte ca dovadă şi pretext pentru a anula poruncile lui Allah este mai rău decât cel care crede în poruncile lui Allah, dar respinge predestinarea. Există un consens între musulmani şi cei care urmează alte religii că acela care foloseşte predestinarea ca dovadă şi pretext şi recunoaşte că Allah este Cel care a creat totul, dar nu face diferenţa între ceea ce a fost permis şi ceea ce a fost interzis, între un credincios şi un necredincios, nu crede în niciunul dintre Profeţi şi în niciuna dintre Cărţi, în viziunea unei astfel de persoane Adam şi Iblis sunt la fel, aşa cum sunt şi Noe şi poporul său, Moise şi Faraon, companionii şi necredincioşii.”

Autorul a adăugat: „Cel care recunoaşte primordialitatea cunoaşterii lui Allah şi cartea Sa, dar pretinde că este suficient şi nu mai este nevoie de porunci,interdicţii sau de strădanie şi că acela căruia îi este destinat să intre în Rai o va face fără

Omar S. Aşqar

108

niciun efort din partea sa şi cel căruia îi este destinat să intre în Iad o va face fără nicio faptă rea din partea sa este mai necredinciosdecât cei care pur şi simplu nu cred în predestinare şi sunt mult mai rătăciţi. Ceea ce ei afirmă implică faptul că nu contează poruncile şi prohibiţiile, ceea ce este permis şi ceea ce este interzis, promisiunea Raiului şi ameninţarea Iadului. Sunt mai necredincioşi decât unii nemusulmani.”

El a spus: „Dacă aceşti oameni insistă în această convingere, sunt mai necredincioşi decât unii nemusulmani, căci cel puţin parte dintre aceştia cred în porunci şi interdicţii, în promisiunea Paradisului şi ameninţarea Iadului, în recompensă şi pedeapsă, dar ei s-au schimbat şi au modificat religia şi au crezut într-o parte şi au respins alta.”

Combaterea grupului Al-Qadariyah al-Jabariyah (cei care cred în predestinare, dar afirmă că omul este obligat să facă tot ceea ce face, neavând liber arbitru)

Acest grup poate fi combătut prin mai multe argumente:


109

(1) Modul greşit de a folosi cuvântul jabr (obligaţie, contrângere) pentru a descrie acţiunile omului

Ei folosesc un termen care nu se găseşte în Coran sau Sunnah, deşi noi suntem obligaţi să folosim cuvintele folosite în textele autentice (Coran şi Sunnah). Laalkaa′i a relatat cu isnad că Baqiyah a spus: „I-am întrebat pe Awzaa′i şi Zubaydi despre jabr.” Zubaydi a spus: „Allah este prea mare şi puternic pentru a obliga pe cineva, dar El hotărăşte şi îl creează pe supusul Său cu fitrah pe care o doreşte.” Aazaa′i a spus: „Nu ştiu nicio origine a cuvântului al-jabr (constrângere) în Coran şi Sunnah, aşa că evit să folosesc cuvântul. Dar al-qadaa′, al-qadar, al-khalq (creaţie) şi al-jabr (formarea, crearea) sunt cuvinte cunoscute în Coran şi în spusele Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).”

Astfel de perspective au fost relatate de la mai mulţi savanţi din rândul predecesorilor pioşi, cum ar fi Sufyyan ath-Thawri, Abu Işhaaq al-Fazaari şi alţii. Lor nu le plăcea să spună că omul era obligat (mujbar) să facă ceea ce face, deoarece considerau cuvântul

Omar S. Aşqar

110

jabr polisemantic. Cuvântul ijbaar poate să însemne forţare, ca în propoziţia: „Ajbara al-aab ibnatahu ′ala′n-Nikah / Tatăl şi-a obligat fiica să se mărite” sau „Jabara al-haakim ar-rajul ′ala bay′i maalihi li wafaa′ daynihi / Judecătorul l-a forţat să îşi vândă proprietăţile pentru a-şi plăti datoria”. În aceste cazuri ijbaar înseamnă obligare, forţare; atunci când ei spun „Ajbara Allah al-′ibaad / Allah i-a obligat pe supuşii Săi” înseamnă că i-a forţat, nu că i-a făcut să-şi dorească să facă faptele pentru că ei înşişi vor asta.

A aplica acest termen lui Allah este o greşeală evidentă, „căci Allah este mai presus de obligarea cuiva. Cel care îl forţează pe altul este acela care nu este capabil să îi facă pe ceilalţi să-şi dorească ceva, pentru că lor înşile le place şi vor să facă. Dar Allah este capabil să facă aceasta, căci El este cel care face o persoană să-şi dorească să facă ceva. Cum poţi spune atunci că El forţează şi obligă, la fel cum o fiinţă creată o obligă pe alta?”

Folosirea termenului jabr (forţare, obligare) în sensul că Allah i-a făcut pe oameni să îşi dorească să facă ceea ce El doreşte şi ei aleg să facă aceasta, fără a fi obligaţi, este una corectă. Unul dintre


111

predecesorii pioşi a spus, în ceea ce priveşte înţelesul termenului Al-Jabbaar (Cel care Obligă; unul dintre numele lui Allah) − El este Cel care îi face pe oameni să facă ceea ce El doreşte.

Datorită faptului că termenul jabr este polisemantic, predecesorii pioşii au interzis folosirea lui, atât în formă afirmativă, cât şi negativă.

Şeikhul Islamului a menţionat, citându-l pe Abu Bakr al-Khallaal în cartea As-Sunnah, că Al- Marwezi i-a spus lui Imam Ahmad: „Abu Abdullah, un om spune că Allah îşi obligă (ajbara) supuşii.” El a spus: „Noi nu spunem asta.” şi a respins afirmaţia greşită. „Allah rătăceşte pe cine voieşte El şi îndrumă pe cine voieşte El.”

Al-Marwezi a relatat că un om a spus: „Allah nu îi obligă pe oameni să facă păcate.” Un alt om a respins ideea şi a spus: „Allah îi obligă pe oameni.” Ei l-au întrebat pe Ahmad ibn Hanbal despre aceasta şi el i-a certat pe amândoi, pe cel care a spus că Allah îi obligă pe oameni şi pe cel care a spus că nu există nicio forţare, până ce ei s-au căit. Le-a spus să spună: „Allah rătăceşte pe cine voieşte El şi îndrumă pe cine voieşte El.”

Omar S. Aşqar

112

Se relatează că Abu Ishaaq al-Fazaari a spus: „Al-Awzaa′i a venit la mine şi a spus: «Doi oameni au venit la mine şi m-au întrebat despre predestinare şi eu am vrut să îi aduc la tine să îi auzi ce spun şi să le răspunzi.» Eu (Abu Ishaaq) am spus: «Allah să te binecuvânteze! Poţi să răspunzi la asta mai bine decât mine.» Aşa că Al-Awzaa′i a venit la mine cu încă doi oameni şi le-a spus să vorbească. Ei au spus: «Câţiva dintre Qadariyah au venit la noi şi am dezbătut împreună problema predestinării până când, în cele din urmă, am ajuns să spunem că Allah ne forţează să facem ceea ce ne-a interzis să facem şi ne opreşte să facem ce ne-a poruncit să facem şi ne dă lucruri pe care ni le-a interzis.» I-am spus: «Cei care au venit la voi şi v-au spus ce au spus au făcut bid′ah(inovaţie) şi au inventat ceva nou în religie şi cred că şi voi aţi venit cu o bid′ah care este asemănătoare cu cea a lor.» Al-Azwaa′i a spus: «Ai dreptate şi ai făcut bine, Abu Ishaaq.»”


113

(2) Negarea libertăţii umane de alegere a propriilor fapte este un semn de gândire iraţională

Cei care pretind că omul nu are voinţa de a acţiona aşa cum alege nu gândesc corect. Ei sunt greşit îndrumaţi şi îi fac şi pe alţii să greşească. Ştim prin noi înşine că acţiunile noastre nu sunt precum acelea ale obiectelor lipsite de viaţă care nu au niciun fel de control asupra propriilor mişcări.

Într-adevăr, facem diferenţa între acţiunile involuntare ale corpului nostru şi acţiunile pe care alegem să le facem. Astfel, nu avem control asupra mişcărilor inimii şi ale plămânilor, ale circulaţiei sângelui prin vene şi asupra altor mii de acţiuni complexe care au loc în corpul nostru fără cunoştinţanoastră; acestea sunt acţiuni în care voinţa omului nu are niciun rol. La fel şi în cazul mişcărilor unei persoane care este afectată de frisoane şi nu îşi poate opri mâna din tremurat.

Dar atunci când o persoană bea sau mănâncă, cumpără şi vinde lucruri, se aşează, se ridică, se căsătoreşte, divorţează şi aşa mai departe, o face prin alegere, prin propria sa

Omar S. Aşqar

114

voinţă şi putere. Cei care spun că omul nu are o astfel de forţă nu gândesc corect, iar modul lor de a percepe lucrurile este confuz.

Coranul atribuie mereu faptele oamenilor care le săvârşesc. Allah spune:

„Şi de la capătul cetăţii a venit un bărbat, alergând...” (Coran 36: 20);

„Şi când s-au supus amândoi şi l-a întins pe el pe o tâmplă...” (Coran 37: 103);

„Şi l-a lovit Moise [cu pumnul] şi l-a ucis pe el...” (Coran 28: 15);

„Şi a ieşit el dinaintea neamului său cu toată podoaba sa.” (Coran 28: 79).

Sunt mult mai multe texte care atribuie faptele oamenilor care le-au săvărşit decât versetele citate aici.

(3) Afirmaţia că Allah iubeşte şi este mulţumit de tot ceea ce a hotărât şi a creat

Aceasta este o afirmaţie falsă, căci Allah a hotărât ca manifestări precum necredinţa, politeismul şi alte păcate, cum ar fi preacurvia, furtul, neascultarea faţă de părinţi, minciuna, mărturia falsă şi cheltuirea averii oamenilor pe nedrept să existe, dar El le


115

urăşte şi le interzice supuşilor Săi să le dea curs.

Ibn al-Qayyim a spus: „Şeikhul Islamului (Allah să aibă milă de el!) mi-a spus că dezaprobă unele grupuri, pentru că iubescceea ce Allah şi Trimisul Său urăsc. Persoana care a fost învinuită i-a spus: «Iubirea este un foc care arde în inimă tot ceea ce Allah nu doreşte şi ceea ce există în univers este conform Voinţei Lui; ce ar trebui să urăsc?»Şeikhul i-a răspuns: «Dacă Allah este mânios pe unii oameni şi îi blesteamă şi îi condamnă, iar tu te împrieteneşti cu ei şi îi iubeşti, şi îţi place şi accepţi ceea ce ei fac, vei deveni prietenul sau duşmanul lui Allah? » Persoana respectivă a rămas fără cuvinte şi nu a mai putut răspunde.”

Vom discuta despre acest subiect atunci când ne vom analiza voinţa universală a lui Allah şi voinţa Lui legiuitoare (al-iraadah al-kawniyah wal-iraadah aş-şar′iah)

Omar S. Aşqar

116

(4) Afirmaţia conform căreia credinţa în predestinare implică faptul că o persoană nu trebuie să acţioneze sau să se străduiască

Acest grup a greşit pretinzând că, dacă o persoană crede în predestinare, nu mai trebuie să se străduiască. Astfel e distorsionată realitatea predestinării; Allah a hotărât mijloace şi finalităţi; nu a hotărât efecte fără cauze. Cel care pretinde că Allah a hotărât finalităţi şi efecte fără mijloace şi cauze creează o minciună gravă pe seama lui Allah.

Când Allah îi dă unei persoane o anumită înzestrare, El creează şi mijloaceleprin care respectiva persoană poate să câştige acea înzestrare. Cel care pretinde că nu enevoie de străduinţă, căci orice înzestrare a fost deja hotărâtă şi îi va fi dată chiar dacă se străduieşte sau nu, nu înţelege hotărârile pe care Allah le-a luat în privinţa supuşilor Săi.

Dacă Allah hotărăşte că o anumită persoană va fi binecuvântată cu un copil, atunci El hotărăşte ca el să se căsătorească şi să aibă relaţii intime cu soţia sa, căci


117

mijloacele (şi cauzele) sunt parte din ceea ce s-a hotărât.

Dacă Allah hotărăşte ca o anumită persoană să intre în Rai, El de asemenea hotărăşte ca el să creadă şi să facă fapte bune şi să respecte poruncile lui Allah. Dacă El hotărăşte ca o persoană să fie dintre oamenii Iadului, El hotărăşte şi cauza acestui fapt, cum ar fi necredinţa sau lipsa faptelor bune.

El poate hotărî ca o persoană să se îmbolnăvească, să caute un tratament şi să se facă bine. Astfel, Allah hotărăşte boala şi hotărăşte mijloacele prin care boala să fie îndepărtată pentru ca persoana să se însănătoşească.

Allah poate hotărî ca o persoană să Îl cheme şi să Îi caute ajutorul, iar El îi va răspunde la rugăciune şi îi va împlinisperanţele. El poate hotărî ca o altă persoanăsă nu Îi caute ajutorul, astfel încât să îl lase în voia propriilor sale puteri, să se scalde în propria lui nefericire. Căci Allah hotărăşte efectele şi cauzele. Aşadar cel care pretinde că efectul are loc fără să existe o cauză nu înţelege cum funcţionează predestinarea lui Allah. Este precum o persoană care pretinde că un copil se poate naşte fără nicio cauză, că

Omar S. Aşqar

118

recoltele pot creşte fără apă şi pământ, căcineva se poate simţi sătul fără să mănânce şi îşi poate potoli setea fără să bea. Textele care indică aceste chestiuni enumerate de noi sunt numeroase.

Textele din Coran şi Sunnah sunt pline de îndemnuri de a urma mijloacele prescrise pentru diferite aspecte ale vieţii. Sunt îndemnuri la străduinţă şi muncă asiduă pentru asigurarea de provizii, îndemnuri de a face pregătirile de luptă împotriva duşmanilor sau de aţi asigura proviziile pentru călătorie.

Allah spune:„Apoi, după ce Rugăciunea [As-

Salat] a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi căutaţi harul lui Allah şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 62: 10);

„Deci străbateţi întinderile sale. Şi mâncaţi din înzestrarea Lui.” (Coran 67:15);

„Deci pregătiţi [pentru luptă] împotriva lor tot ceea ce puteţi din forţă şi din cai înşeuaţi, cu care să-i înspăimântaţi pe duşmanul lui Allah şi pe duşmanul vostru...” (Coran 8: 60).


119

Şi El a poruncit călătorilor care pornesc în Pelerinaj să îşi ia provizii cu ei:

„Luaţi cu voi provizie, dar cea mai bună provizie este evlavia! Şi să fiţi cu frică de Mine, voi cei care aveţi minte!”(Coran 2: 197).

El ne-a poruncit să facem du′a şi să căutăm ajutorul Lui:

„Şi Domnul vostru zice: «Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde! Aceia care din prea multă trufie refuză să Mă adore vor intra în Gheena, umiliţi.»” (Coran 40: 60);

„Moise a zis către neamul său: «Rugaţi-vă lui Allah pentru ajutor şi fiţi răbdători.»” (Coran 7: 128).

Allah ne-a poruncit să ne folosim de acele metode aparte, cum ar fi rugăciunea, postul, dania şi pelerinajul, pentru a-Lmulţumi şi a ajunge în Paradis. Viaţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a companionilor săi, precum şi viaţa profeţilor, în general, şi a celor care le-au urmat calea ne arată cum au utilizat eiaceste mijloace, cât de mult s-au străduit.Folosirea mijloacelor este parte din predestinarea lui Allah şi nu contrazice deloc ideea de predestinare.

Omar S. Aşqar

120

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a învăţat pe companionii săi înţelesul predestinării, explicând că aceasta nu înseamnă renunţarea la străduinţă, ci,dimpotrivă, străduinţa şi exercitarea oricărui efort pentru ca omul să îşi atingă obiectivul propus. Companionii l-au întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care mai este rostul străduinţei dacă toate lucrurile au fost hotărâte, condeiul s-a uscat şi totul a fost hotărât de către Stăpânul lumilor? El a spus: „Să ştiţi că toţi vor face lucrurile pentru care au fost creaţi.” şi a recitat versetele:

„Cât despre cel care dăruieşte şi are frică [de Allah] şi crede în răsplata cea frumoasă, aceluia îi vom uşura Noi [calea] către bucurie. Cât despre cel care este zgârcit şi caută să se îmbogăţească şi tăgăduieşte răsplata cea frumoasă, aceluia îi vom uşura Noi [calea] către ceea ce este cel mai greu.” (Coran 92: 5-10).

Unuii dintre companioni care a înţeles ceea ce Allah şi Trimisul Său au vrut să spună, atunci când a auzit hadisul despre predestinare, a spus: „Niciodată nu m-am


121

străduit mai mult decât acum.” El a înţeles că,prin predestinare, Allah nu a anulat necesitatea străduinţei; predestinarea nu implică faptul că ar trebui să ne bazăm numai pe rânduiala lui Allah. Dimpotrivă, ar trebui să ne motiveze să ne străduim şi mai mult şi să facem eforturi să obţinem tot ceea ce estespre binele nostru în această lume şi în Viaţa de Apoi.

Dar trebuie să subliniem că, dacă o persoană se foloseşte de mijloacele prescrise, nu este permis să se bazeze numai pe ele şi să se încreadă numai în ele. Ea trebuie să se încreadă în Allah, Cel care a creat aceste metode.

Savanţii noştri spun: „Concentrarea asupra mijloacelor şi încrederea în ele reprezintă un fel de politeism care afecteazăcredinţa omului în monoteism, iarnerecunoaşterea mijloacelor este un lucru iraţional. Ignorarea totală a mijloacelor subminează autoritatea legislaţiei islamice, dar încrederea şi speranţa în Allah izvorăşte din înţelegerea corectă a monoteismului, raţiunii şi legislaţiei islamice.” Dacă ne bazăm numai pe mijloace, inima depinde de ele, punându-şi toate speranţele în acestea. Nu

Omar S. Aşqar

122

merită să ne punem speranţele în nimic din ceea ce este creat, căci nu există nimic (în afară de Allah) care să fie independent. Orice lucru creat trebuie să aibă pe cineva care să îl susţină şi ceva care să i se opună. În plus, dacă Allah nu supune acel lucru creat pentru ca el să devină mijlocul prin care să ajungi la finalitatea urmărită, atunci el nu este mijlocul de care ai nevoie. Acest lucru ne demonstrează că Allah este Stăpânul şi Regele tuturor lucrurilor, al cerurilor şi al pământului şi a tot ceea ce se află între ele, alstelelor şi al planetelor şi a tot ceea ce ele conţin. Nu contează cum anume o stea, o planetă, un înger sau orice altceva se comportă; vei descoperi că acea creaţie nu este independentă în tot ceea ce face; în mod inevitabil sunt şi alţi factori implicaţi şi sunt de asemenea forţe care se opun, care încearcă să oprească ceea ce se întâmplă.” Orice mijloc are nevoie de factori adiţionali şi de forţe care se opun. Dacă aceşti factori lipsesc şi forţele care se opun nu sunt îndepărtate, atunci scopul nu poate fi atins. Ploaia nu va face planta să crească de una singură decât dacă există şi alţi factori, cum ar fi aerul, pământul etc. Recoltele nu pot ajunge la maturitate


123

decât dacă paraziţii sunt ţinuţi la distanţă. Mâncarea şi băutura nu vor hrăni decât dacă sunt consumate de către organism şi dacă vor trece prin diferitele procese digestive. Niciunul dintre aceste lucruri nu ne pot fi de folos decât dacă forţele care se opun sunt deviate.

Oamenii înţelepţi ştiu că nu pot face ceea ce vor în mod independent. Adesea ei pot să aibă la dispoziţie toate mijloacele, apoi ceva se interpune între ei şi lucrurile pe care şi le doresc:

„... în aşa fel încât pământul îşi ia podoaba şi se împodobeşte. Dar când sălăşluitorii săi cred că ei sunt stăpâni peste el, iată că peste el vine porunca Noastră, în timpul nopţii sau în timpul zilei, şi îl prefacem în mirişte, ca şi cum în ajun n-ar fi fost plin de bogăţie.” (Coran 10: 24).

Laalkaa′i a spus că un om i-a cerut sclavei sale să îi aducă apă. Ea i-a adus apa într-un vas de sticlă şi i-a turnat un pic în palmă. El a pus-o la gură şi a spus: „Sunt unii oameni care spun că nu pot să beau asta. Ea este liberă dacă nu pot să beau asta.”,referindu-se la sclava care îi turnase apa. Sclava a lovit paharul cu marginea hainei,

Omar S. Aşqar

124

paharul a căzut şi s-a spart, toată apascurgându-se. Astfel, femeia i-a arătat acestui om că nu poate face tot ceea ce doreşte decât dacă Allah a hotărât aceasta. Ea i-a dat o lecţie, eliberându-se de sclavie. Câţi oameni puternici şi bogaţi, câţi conducători nu au crezut că îşi pot controla treburile pământeşti şi apoi au constatat că sunt neputincioşi, nefiind în stare să facă nimic din ceea ce îşi doreau, opriţi fiind de către un duşman puternic, o boală grea, de trădarea unuiprieten sau lăcomia cuiva drag:

„Şi se va pune stavilă între ei şi între ceea ce ei voiesc, întocmai cum s-a făcut cu semenii lor mai înainte, fiindcă ei s-au aflat în mare îndoială.” (Coran 34:54).

(5) Folosirea predestinării drept scuză

Asemenea oameni folosesc predes-tinarea drept scuză pentru a nu-şi mai da silinţa să facă tot ceea ce ar trebui să facă. Atunci când o persoană este chemată să se roage, să ţină post sau să citească din Coran, ea răspunde că, dacă Allah ar fi dorit ca ea să


125

facă toate acestea, atunci ar fi fost în stare să le facă. Anumite persoane se folosesc de predestinare pentru a-şi justifica faptele rele, cum ar fi nedreptatea, corupţia şi tot ceea ce decurge din acestea. În ceea ce priveşte faptele rele pe care le fac, ei spun că aceasta este dorinţa lui Allah, că nu există alegere în acest caz. Acest lucru face ca minciuna să se răspândească în lumea musulmană.

Vedem astfel de oameni care se supun celor care îi asupresc, vedem cum alţii chiar îi ajută pe opresori şi le spun celorlalţi: „Nu ai altă variantă decât să înduri cu răbdare voinţa lui Allah şi ceea ce El a hotărât pentru tine”. Îi vezi făcând lucruri rele, păcate care îl condamnă pe om la Iad, cum ar fi preacurvia, actele imorale şi altele, pretinzând că suntdoar rezultatul predestinării.

Dacă ei cred că tot ceea ce se întâmplăîşi are propria justificare, vor fi ridiculizaţi decătre oamenii înţelepţi şi vor fi puşi în faţa unei dileme insolvabile. Ibn al-Qayyim ne relatează diferite istorisiri despre astfel de oameni consideraţi lipsiţi de cunoaştere de către înţelepţi şi care singuri s-au plasat pe un nivel inferior celor al animalelor. El a menţionat că unul dintre aceşti oameni l-a

Omar S. Aşqar

126

văzut pe sclavul său în timp ce făcea ceva imoral cu sclava sa. El a vrut să îl pedepsească, dar sclavul ştia ce părere are el despre predestinare aşa că a spus: „Al-Qadaa′wal-Qadar nu ne-a lăsat în pace până nu am făcut aceasta.” Stăpânul ignorant i-a spus: „Cunoştinţele tale despre Al-Qadaa′ wal-Qadarîmi sunt mai dragi decât orice alt lucru. Eşti liber de dragul lui Allah.”

Un alt om, văzându-şi soţia într-o ipostază imorală cu un alt bărbat, a început să o lovească, dar ea a spus: „ Al-Qadaa′ wal-Qadar!” El a spus: „O, tu, duşman al lui Allah! Ai făcut adulter şi te justifici în felul ăsta?” Ea a spus: „Ai uitat Sunnah şi ai urmat calea lui Ibn ′Abbaas?” Dintr-o dată el şi-a dat seama ce făcea, a aruncat biciul şi şi-a cerut scuze, spunând: „Dacă nu erai tu, m-aş fi rătăcit.”

Un al treilea bărbat a văzut un alt bărbat care făcea fapte imorale cu soţia sa şi a spus: „Ce este asta?” Ea a zis: „Este voinţa şi hotărârea lui Allah.” El a spus: „Noi acceptăm tot ceea ce Allah hotărăşte.”

Dacă predestinarea ar fi cu adevărat o scuză validă, atunci cu toţii am putea ucide,răspândi corupţia, lua averile oamenilor,asupri pe ceilalţi şi nu am putea fi traşi la


127

răspundere pentru faptele noastre, pentru că am invoca drept justificare predestinarea. Dar toţi oamenii înţelepţi ştiu că această scuză nu poate fi acceptată; altfel, întreaga viaţă umanăar fi coruptă.

Mulţi dintre cei care folosesc predestinarea drept scuză pentru faptele lor rele, pentru imoralitate şi rătăcire, se enervează când cineva le face rău. Nu acceptă de la alţii justificarea prin predestinare de care ei înşişi se prevalează. Savanţii noştri musulmani au înţeles predestinarea de la Stăpânul nostru şi de la Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în modul următor: trebuie să credem în predestinare, dar nu avem voie să folosim predestinarea drept scuză pentru a nu ne strădui sau pentru a ne împotrivi legislaţiei islamice. Predestinarea trebuie folosită pentru a explica dezastrele naturale, nu pentru a ne justifica greşelile.

Şeikhul Islamului (Allah să aibă milă de el!) a spus: „În ceea ce priveşte rânduiala lui Allah, o persoană se poate afla în două stări: înainte de a se întâmpla sau după ce se întâmplă un fapt anume. Înainte de a se întâmpla, el trebuie să caute ajutorul lui

Omar S. Aşqar

128

Allah, să se încreadă în El şi să Îl cheme. Dacă hotărârea lui Allah vine asupra sa fără ca el să fi cauzat aceasta, atunci trebuie să îndure cu răbdare şi să accepte, iar dacă vine ca urmare a propriilor sale acţiuni şi este o binecuvântare, atunci ar trebui să Îi mulţumească lui Allah; dacă este un păcat, atunci trebuie să-I ceară iertare lui Allah. În ceea ce priveşte porunca lui Allah, o persoană se poate afla în două stări: înainte de faptă, atunci când alege să se supună şi să caute ajutorul lui Allah pentru aceasta, şi după faptă, când trebuie să ceară iertare pentru defectele sale şi să Îi mulţumească lui Allah pentru că l-a binecuvântat cu ceva bun.” Allah spune:

„Deci fii statornic, căci făgăduinţa lui Allah este adevăr, cere iertare pentru păcatul tău şi preamăreşte-L pe Domnul tău cu laudă, atât spre seară, cât şi spre dimineaţă!” (Coran 40: 55).

Allah i-a poruncit (Profetului) să îndure nenorocirile cu răbdare şi să ceară iertare pentru păcatele sale. Allah Preaînaltul spune:

„Iar dacă sunteţi răbdători şi sunteţi evlavioşi, [cu siguranţă] acesta este


129

unul dintre lucrurile cele mai de preţ.”(Coran 3: 186).

Profetul Iosif (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune:

„Cei care au frică şi au răbdare... Allah nu pierde răsplata celor binefăcători!” (Coran 12: 90).

Nenorocirile trebuie îndurate cu răbdare şi teamă de Allah, prin renunţarea la faptele rele. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Străduiţi-văsă faceţi ceea ce vă este de folos, căutaţi ajutorul lui Allah şi nu vă simţiţi neajutoraţi! Dacă ceva vi se întâmplă, să nu spuneţi: «Dacă aş fi făcut aşa sau aşa, aş fi obţinut asta sau asta...», ci spuneţi: «′Qaddar Allah wa maa şaa′a fa′al / Allah a hotărât şi ceea ce El voieşte se întâmplă»,deoarece cuvântul «dacă» deschide poarta diavolului.”

Credinciosul înţelept nu va renunţa să facă un lucru, gândindu-se că ceea ce a hotărât Allah ca el să facă nu poate fi schimbat. El trebuie să ia poruncile în serios, să ştie ce doreşte Allah ca el să facă şi să se gândească ce anume îi va fi de folos. Apoi trebuie să facă tot posibilul să respecte

Omar S. Aşqar

130

poruncile lui Allah şi să se folosească demijloacele pe care le consideră drept cele mai benefice. Dacă nu reuşeşte, nu trebuie să îşi petreacă timpul în regrete şi amărăciune; în aceste cazuri trebuie să spună: „′Qaddar Allah wa maa şaa′a fa′al / Allah a hotărât şi ceea ce El voieşte se întâmplă.”

Credinţa în predestinare şi utilizarea ei ca justificare a anumitor realităţi este folositoare în tratarea problemelor psihologice care apar ca rezultat al eşecului şi care risipesc energia oamenilor. Credinţa în predestinare nu trebuie să îi oprească pe oameni de la a se mai strădui pentru un viitormai bun.

Referitor la hadisul în care Adam a folosit predestinarea drept justificare

Cei care au puţine cunoştinţe invocăhadisul în care se relatează cum Adam şi Moise (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) au folosit predestinarea drept scuză pentru greşelile lor. Acesta este un hadis autentic, relatat în Sahih şi Sunnan.Abu Hurayrah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat: „Trimisul lui Allah (Pacea şi


131

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Adam şi Moise (Pacea fie asupra lor!) s-au certat în faţa lui Allah şi Adam l-a învins pe Moise.» Profetul Moise a spus: «Tu eşti Adam, cel pe care Allah l-a creat cu propriile Sale mâini şi a suflat în el din Spiritul Său; îngerii Săi s-au prosternat în faţa ta, El te-a făcut să locuieşti în Raiul Său şi apoi a trimis omenirea pe pământ din cauza păcatului tău.» Adam a spus: «Tu eşti Moise, cel pe care Allah l-a ales să poarte Mesajul Său şi cu care a vorbit. Ţi-a dat Tablele pe care era scrisă explicaţia tuturor lucrurilor şi te-a adus aproape de El. Ai aflat cu cât timp înainte ca eu să fi fost creat Allah a scris Torah?» Moise a spus: «Patruzeci de ani.» Adam a spus: «Şi ai găsit aceste cuvinte acolo:

Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire. (Coran 20: 121).»

Moise a spus: «Da.» Adam a spus: «Măînvinuieşti pentru ceva ce Allah a hotărât ca eu să fac cu patruzeci de ani înainte de a mă crea?» Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

Omar S. Aşqar

132

spus: «Astfel, Adam l-a învins pe Moise în cearta lor.»”

Nu există nicio dovadă în acest hadis care să susţină teza celor care folosesc predestinarea drept justificare pentru acţiunile lor rele şi pentru păcate. Adam nu a folosit Voinţa Divină şi predestinarea (Al-Qadaa′ wal-Qadar) drept scuză pentru a-şi justifica păcatul şi Moise nu l-a învinovăţit pe tatăl său, Adam, pentru un păcat de care s-a căit; Allah l-a iertat pe Adam şi, în consecinţă,l-a ales şi l-a îndrumat. Moise condamnă dezastrul care a făcut ca Adam şi urmaşii săi să fie izgoniţi din Rai. Adam a citat predestinarea drept cauză a nenorocirii, nu apăcatului, deoarece predestinarea funcţionează ca o explicaţie pentru nenorociri, dar nu şi ca o justificare raţională pentru păcate.

Dacă nenorocirile se abat asupra lor, oamenii trebuie să accepte predestinarea:

„Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.»” (Coran 2:156).


133

Dar cei care fac păcate nu pot să folosească predestinarea drept scuză; trebuie să se căiască şi să-I ceară iertare lui Allah:

„Deci fii statornic, căci făgăduinţa lui Allah este adevăr, cere iertare pentru păcatul tău.” (Coran 40: 55).

Aşadar Allah ne spune să îndurăm nenorocirile cu răbdare şi să căutăm iertare pentru greşeli şi păcate. Allah l-a condamnat pe Iblis, nu pentru că a recunoscut predestinarea:

„A zis: «Doamne, pentru că m-ai dus în rătăcire.»” (Coran 15: 39),

ci pentru că a folosit predestinarea ca justificare a rătăcirii sale.

Ibn al-Qayyim a răspuns în mod diferit celor care au înţeles greşit hadisul referitor la modul în care Adam l-a învins pe Moise în cearta lor. El a spus: „Folosirea predestinării drept scuză pentru păcate este bună în unele cazuri şi rea în altele. Este folositor să nereamintim de predestinare după ce o persoană a căzut în păcat, apoi s-a căit şi nu a mai făcut acel păcat, precum în cazul lui Adam. În astfel de cazuri, menţionarea predestinării şi mărturisirea numelor şi atributelor lui Allah într-o manieră care aduce beneficii atât celui

Omar S. Aşqar

134

care le spune, cât şi celui ce le asculta fac parte din monoteism, căci predestinarea nu trebuie să fie folosită drept scuză pentru anularea unei porunci sau interdicţii sau pentru anularea legislaţiei islamice, ci mai degrabă trebuie menţionată în calitate de adevăr pur, pentru a demonstra conceptul de predestinare şi a arăta că o persoană nu are putere prin sine însăşi.

Această perspectivă devine limpede prin faptul că Adam i-a spus lui Moise: «Mă învinovăţeşti că am făcut ceva pe care Allah a hotărât că îl voi face încă dinainte de a mă fi creat?» Dacă un om păcătuieşte,apoi se căieşte şi situaţia este rezolvată ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, apoi cineva îl învinovăţeşte pentru acel lucru, în acest caz este acceptabil să se invoce predestinarea ca motiv şi să se spună: «Este ceva ce a fost hotărât înainte ca eu să fi fost creat», deoarece în acest caz nu se foloseşte predestinarea pentru a anula legile lui Allah sau ca scuză pentru minciună sau greşeală.

Referitor la situaţiile în care invocarea predestinării este o greşeală, ele sunt definite de faptul că predestinarea este menţionată în legătură cu viitorul, precum atunci când o


135

persoană face ceva ce este haram sau neglijează ceva ce este wajib (obligatoriu); dacă este acuzată, ea dă vina pe predestinare, respingând astfel adevărul şi minţind, după modelul celor care au insistat să rămână politeişti şi au folosit predestinarea ca justificare a politeismului lor, a adorării altor zeităţi în loc de Allah.”

Este obligatoriu să acceptăm şi să fim mulţumiţi de ceea ce ne-a fost orânduit?

Dacă păcatele au loc din cauza hotărârii lui Allah, cum putem urî ceva ce El a orânduit? Răspunsul este acesta: „Nu găsim niciun verset în Cartea lui Allah şi niciun hadis în tradiţia Profetului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în caresă li se poruncească oamenilor să accepte tot ceea ce a fost hotărât în privinţa faptelor oamenilor, bune sau rele. Dar oamenii sunt obligaţi să accepte ceea ce Allah a poruncit. Nimeni nu are dreptul să fie mânios pe ceea ce Allah a poruncit. Allah spune:

«Însă, nu! [Jur] pe Domnul Tău! Nu vor crede ei [cu adevărat] până ce nu te vor

Omar S. Aşqar

136

lua pe tine ca judecător pentru cele care se iscă între ei şi nu vor mai afla în sufletele lor temere faţă de ceea ce tu ai hotărât şi nu se vor supune cu desăvârşită supunere [hotărârii tale].» (Coran 4: 65).

Oamenii trebuie să accepte ceea ce Allah a hotărât în privinţa nenorocirilor care nu sunt păcate, precum în cazul celor încercaţi prin sărăcie, boală sau umilire şi comportament rău din partea celorlalţi. Îndurarea necazurilor cu răbdare este ceva obligatoriu (wajib) dar mulţumirea cu ea este legiferată, dar oare este obligatoriu saurecomandat? Dintre cele două păreri ale elevilor lui Ahmad şi nu numai, cea mai corectă este aceea că este mustahabb, nu wajib.”

(6) Afirmaţia: a-i obliga pe oameni să facă altceva decât ceea ce au făcut este ca şi cum i-ai obliga să facă ceva dincolo de capacitatea lor

Cei care urmează acest curent de gândire pretind că oamenii care fac păcate nu sunt capabili să facă altceva decât ceea ce au făcut, iar a-i obliga să facă ceva diferit este ca


137

şi cum i-ai obliga să facă ceva ce nu pot face. Islamul respinge această idee:

„Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui.” (Coran 2:286);

„Allah nu sileşte pe nimeni decât după cum El i-a dat.” (Coran 65: 7).

Ei folosesc versete precum următoarele drept scuză:

„Ai căror ochi au fost acoperiţi cu un văl care-i împiedica să-şi amintească de Mine şi care nu puteau nici auzi.”(Coran 18: 101);

„Aceia nu pot să-[L] facă neputincios pe pământ! Şi ei nu au alţi aliaţi pentru ei, afară de Allah, iar pedeapsa lor va fi îndoită. Ei nu au putut să audă şi nu au văzut.” (Coran 11: 20);

„Şi Noi am pus o stavilă dinaintea lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd.” (Coran 36: 9).

Ei au spus: „Aceste versete afirmă clar că ei nu pot să facă bine.” Astfel, ei opunanumite pasaje din Coran altor pasaje şi pretind că versetele se contrazic. Dar Coranul este mai presus de aşa ceva.

Omar S. Aşqar

138

Răspundem astfel pentru a lămuri confuzia creată: „Putinţa despre care se vorbeşte în versetele invocate ca dovadă nu reprezintă genul de putinţă care constituie o precondiţie a respectării poruncilor şi interdicţiilor. Dacă o persoană nu este capabilă, atunci poruncile şi interdicţiile, promisiunea (Raiului), avertismentul (Iadului), condamnarea şi preţuirea, răsplata şi pedeapsa nu se aplică. Se ştie că oamenilor le-a fost poruncit să facă anumite lucruri şi că altele le-au fost interzise, că sunt supuşi promisiunii (Raiului) şi avertizării (Iadului); aşadar ştim că putinţa menţionată mai sus nu este la fel cu putinţa necesară de a respectaporuncile şi interdicţiile.

Putinţa despre care ni se spune că lipseşte, în versetele citate anterior, nu ne indică faptul că acelor oameni le este imposibil să facă bine sau că nu sunt în staresă facă bine; ei înşişi neglijează faptele bune şi îşi petrec timpul făcând opusul lor, dar, precum în cazul necredincioşilor pe care Allah i-a obligat să creadă, deşi în acel moment eierau necredincioşi, ei nu sunt nici incapabili şi lor nici nu le este imposibil să creadă. Ei sunt precum cei care nu sunt capabili să


139

înveţe mai mult, deoarece sunt preocupaţi să îşi câştige existenţa.

Putinţa este o precondiţie a obligaţiei, aşa cum se menţionează în verseteleurmătoare:

„Este o datorie a oamenilor faţă de Allah [să împlinească] Pelerinajul la această Casă, dacă au mijloacele pentru aceasta.” (Coran 3: 97);

„Acela care nu află [un rob] trebuie să postească două luni, una după alta, înainte de a se atinge. Însă acela care nu poate [să o facă], trebuie să dea hrană la şaizeci de sărmani.” (Coran 58: 4).

Şi în hadisuri precum acesta: „Roagă-te în picioare şi dacă nu poţi, atunci aşezat, şi dacă nu poţi, atunci pe o parte.”Este recunoscut faptul că Allah nu porunceşte unei persoane ceva ce ea nu este în stare să facă. Nu i se cere unui om paralizat să facă rugăciunea în picioare sau unui bolnav să postească, sau unui orb să lupte sau să meargă la jihad, deoarece îndeplinirea acestor lucruri sunt dificile.

Savanţii musulmani sunt de acord că,dacă o persoană este incapabilă să facă unele fapte obligatorii, el nu este obligat să facă ceea

Omar S. Aşqar

140

ce nu poate. Dacă piciorul unei persoane a fost tăiat, el nu mai trebuie spălat, iar cel care nu poate să facă ghusl (să facă baie) pentru a se curăţa de janaabah (impuritate majoră), care nu poate să stea sau să se aplece, nu este obligat să facă ceea ce nu este în stare. Aşadar, prin consensul musulmanilor, este limpede că incapacitatea de care se vorbeşte în versetele respective, pe care acest grup o invocă în calitate de dovadă, nu are legătură cu toate poruncile, interdicţiile şi obligaţiileprescrise de către Allah. Allah a hotărât în versetele citate ca fiecare om să respecte poruncile şi interdicţiile conform putinţei sale.

(7) Această perspectivă implică faptul că două lucruri diferite sunt asemănătoare

Cei care urmează perspectiva menţionată mai sus îi consideră egali pe oamenii buni cu cei imorali, pe cei drepţi cu cei răi, pe oamenii Raiului cu oamenii Iadului. Dar Atoateştiutorul a făcut diferenţa între ei:

„Oare să-i punem Noi pe cei care cred şi împlinesc fapte bune împreună cu cei care fac stricăciuni pe pământ sau să-i


141

punem pe cei cu frică [de Allah] în rând cu nelegiuiţii?” (Coran 38: 27-28);

„Ori socotesc aceia care au săvârşit fapte rele că îi vom ţine pe ei deopotrivă cu aceia care au fost cu credinţă şi au împlinit fapte bune atât în viaţa lor, cât şi după moartea lor?” (Coran 45: 21);

„Oare Noi îi tratăm pe cei supuşi [lui Allah] la fel ca pe cei păcătoşi?! Ce-i cu voi? Cum judecaţi?” (Coran 68: 35-36).

3. Concepţia Ahl as-Sunna wal-Jamaa′ah în ceea ce priveşte predestinarea

Am explicat concepţiile celor care s-au rătăcit în ceea ce priveşte subiectulpredestinării. Dorim acum să descriem viziunea Ahl as-Sunnah wal-Jamaa′ah în această chestiune. Mulţi savanţi şi-au explicatconcepţiile şi o să cităm aici părerea celor mai buni dintre ei.

(1) Şeikhul Islamului, Ibn Taymiyah (Allah să îl răsplătească!), rezumă perspectiva Ahl as-Sunna wal-Jamaa′ah

Omar S. Aşqar

142

Şeikhul Islamului, Ibn Taymiyah (Allah să îl răsplătească!), a spus: „Punctul de vedere al Ahl as-Sunnah în legătură cu acest subiect este cel indicat de Coran şi de Sunnah şi este acela care a fost urmat de către companioni, muhajiruni (emigranţii la Medina), ansari (oamenii din Medina care i-au ajutat pe musulmanii mekkani) şi de către cei care i-au urmat cu adevărat: Allah este Creatorul şi Stăpânul tuturor lucrurilor, inclusiv al tuturor entităţilor independente şi al atributelor lor, cum ar fi faptele oamenilor şi alte lucruri.

Ceea ce El doreşte se întâmplă şi ceea ce El nu doreşte nu se întâmplă. Nimic nu poate avea loc fără voinţa şi hotărârea Sa. Nimic din ceea ce El doreşte nu este dincolo de puterea Sa; El este Cel care este în stare să facă orice şi tot ceea ce doreşte este în stare să facă.

Allah ştie ce s-a întâmplat şi ce va urma; şi ceea ce nu s-a întamplat, dacă se întampla cum era. Aceasta include faptele oamenilor şi alte lucruri. Allah Preaînaltul a hotărât rânduielile oamenilor înainte de a-i fi creat; le-a decis durata de viaţă, proviziile şi faptele lor şi le-a scris destinul ultim − cine va fi binecuvântat şi cine va fi condamnat. Astfel,


143

ei (Ahl as-Sunnah wal-Jamaa′ah) cred că Allah a creat toate lucrurile şi este capabil să facă toate lucrurile, că El va cuprinde tot ceea ce există şi că El a ştiut, a hotărât şi a scris toate lucrurile înainte ca ele să prindă viaţă.”

„Predecesorii pioşi şi savanţii acestei comunităţi sunt de acord că oamenilor li s-aporuncit ceea ce Allah le-a spus să facă şi le-a fost interzis ceea ce Allah le-a spus să nu facă. Cu toţii cred la fel în ceea ce priveştepromisiunea şi avertismentul Său, menţionateîn Coran şi în Sunnah. Ei sunt de acord că nu există nicio justificare pentru nimeni în ceea ce priveşte neglijarea unei îndatoriri sau săvârşirea unui fapt interzis, dar doar la Allah se află dovada perfectă împotriva supuşilor Săi.”

„Predecesorii pioşi şi savanţii acestei comunităţi au în comun credinţa lor în Voinţa divină şi în predestinare (Al-Qadaa′ wal-Qadar), precum şi că Allah este Creatorul tuturor lucrurilor. Ceea ce El doreşte se va întâmpla şi ceea ce El nu doreşte nu se va întâmpla. Allah îi rătăceşte pe cei pe care El voieşte şi îi îndrumă pe cei pe care El doreşte. De asemenea, ei cred că oamenii au propria lor voinţă şi libertate de alegere pentru a

Omar S. Aşqar

144

îndeplini prin proprie voinţă şi putere ceea ce Allah le dă posibilitatea să facă, dar subliniază că oamenii nu voiesc altceva decât voieşte Allah.”

(2) Credinţa Imamului Abu Bakr Muhammed al-Husayn al-Aajurri în ceea ce priveşte predestinarea

El (Allah să îl răsplătească!) a spus: „Allah a creat Raiul şi Iadul. Pentru fiecare din ele a creat oameni şi a jurat pe măreţia Lui că va umple Iadul cu ginni şi oameni laolaltă.Apoi l-a creat pe Adam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi i-a scos din spatele său pe toţi urmaşii săi care vor fi creaţi până în Ziua Învierii. I-a împărţit în două grupuri: unul pentru Rai şi unul pentru Iad. Apoi l-a creat pe Iblis şi i-a poruncit să se prosterneze în faţa lui Adam. Ştia că nu se va prosterna, în virtutea hotărârii căreia îi era supus − hotărârea de a fi condamnat; ceea ce Allah ştia dinainte. Nimeni nu se poate opune legii lui Allah, Cel care face ceea ce doreşte cu creaţia Sa şi a Cărui voinţă şi hotărâre este dreaptă.


145

I-a creat pe Adam şi Eva (Pacea fie asupra lor!) şi i-a adus pe acest pământ. I-a făcut să locuiască în Rai şi le-a poruncit să mănânce în voie de oriunde poftesc (Coran 2:35), dar le-a interzis să se apropie de un pom anume. Dar hotărârea Lui ca ei să nu I se supună s-a împlinit. El le-a interzis să mănânce din acel pom, însă ştia că El hotărâse ca ei să mănânce.

«El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.» (Coran 21:23).

Ei nu au putut evita să mănânce din pom; de aici păcatul lor şi alungarea din Rai.Totuşi ei fuseseră creaţi să vină să locuiascăpe acest pământ şi Allah i-a iertat pentru păcatele lor. Toate acestea Îi erau cunoscute Lui dintotdeauna şi nimic nu se poate întâmpla creaţiilor Sale fără ca El să fi hotărât asta şi să fi cuprins totul cu ştiinţa Sa, cunoscând dinainte ceea ce urmează să se întâmple.

El a creat, aşa cum şi când a dorit, şi a creat oamenii binecuvântaţi sau condamnaţi înainte de a-i aduce în această lume, pe cânderau încă în pântecele mamelor lor. Durata vieţii, proviziile şi faptele oamenilor sunt scrise

Omar S. Aşqar

146

şi El îi aduce pe lume; astfel, fiecare persoană se străduieşte în conformitate cu ceea ce i-afost scris şi hotărât. Apoi El i-a trimis pe mesagerii Săi, le-a transmis revelaţia Lui şi le-a poruncit să o transmită celor pe care i-a creat. Trimişii au transmis mesajul Domnului lor şi i-au sfătuit pe oameni. Cei pentru care Allah a hotărât credinţa au crezut, cei pentru care a hotărât necredinţa nu au crezut. Allah Atotputernicul a spus:

«El este Cel care v-a creat. Şi printre voi se află unii care nu cred şi printre voi se află unii care cred, însă Allah vede bine ceea ce faceţi.» (Coran 64: 2).

Dintre creaţiile Sale, El iubeşte pe cine El doreşte dintre supuşii Săi şi îi deschide aceluia inima pentru credinţă şi Islam; pe alţii îi urăşte şi le acoperă inimile, auzul şi văzul, astfel încât ei să nu fie niciodată îndrumaţi. El rătăceşte pe cine El doreşte şi îi îndrumă pe cei care doreşte.

«El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.» (Coran 21:23).

Tot ceea ce este creat Îi aparţine lui Allah şi El face ce doreşte cu creaţia Sa, fără a fi nedrept. Preamărit fie Domnul nostru, mai


147

presus de toate nedreptăţile care Îi sunt atribuite! Este nedrept cel care ia ceva ce nu îi aparţine, dar lui Allah Îi aparţine tot ceea ceeste în ceruri şi pe pământ şi tot ceea ce este între ele sau sub pământ (Coran 20: 6). Lui Îi aparţine lumea aceasta şi Viaţa de Apoi. Îi place să fie ascultat de către supuşii Săi şi le porunceşte acestora să Îl asculte; cei pe care îi ajută Îl ascultă. El interzice nesupunerea, dar a permis şi această posibilitate, fără a-I fi un lucru plăcut şi fără a porunci oamenilor aceasta. Preamărit fie Allah, mai presus de poruncirea sau iubirea răului! Preamărit fie El mai presus de tot ceea ce se întâmplă în regatul Său, fără voinţa Lui sau fără ştiinţa Lui, înainte ca ele să se întâmple! El a ştiut ce va face creaţia Lui înainte şi după ce a creat-o, prin voinţa şi hotărârea Sa.

Din porunca Sa, condeiul a scris în Al-Lauh al-Mahfuz toate faptele bune şi rele. El îi laudă pe supuşii Săi care Îi dau ascultare; le permite faptele bune şi le promite o mare răsplată pentru aceasta, chiar dacă fără ajutorul Lui ei nu ar fi reuşit să facă acele fapte bune pentru care merită răsplată.

«Aceasta este mare mila lui Allah, pe care El o dăruieşte cui voieşte, căci

Omar S. Aşqar

148

Allah este Dătător de mare îndurare.»(Coran 57: 21).

În mod asemănător, îi condamnă pe cei care nu I se supun şi îi avertizează în legătură cu aceasta. Li se permit lor astfel de fapte şi acest lucru este conform hotărârii căreia i se supun. El rătăceşte pe cine doreşte şi îndrumă pe cine doreşte.”

Muhammed ibn al-Husayn a spus: „Acesta este punctul nostru de vedere în legătură cu predestinarea.”

(3) Credinţa lui At-Tahaawi în ceea ce priveşte predestinarea

At-Tahaawi (Allah să aibă milă de el!) a afirmat în ceea ce priveşte predestinarea: „El (Allah) a creat universul în conformitate cu ştiinţa Sa şi a transmis hotărârile Sale în ceea ce priveşte creaturile şi le-a stabilit durata de viaţă. Nimic nu I-a fost ascuns înainte de a le crea. A ştiut ce vor face înainte să le creeze şi le-a poruncit să Îl asculte şi le-a interzis să nu I se supună.

Totul se întâmplă în conformitate cu rânduiala şi voinţa Lui şi voinţei Lui nu I te poţi opune. Supuşii Săi nu au altă voinţă în


149

afară de voinţa lui Allah, căci ceea ce Allah voieşte se va întâmpla şi ceea ce nu doreşte nu se va întâmpla.

El îi îndrumă pe cei pe care El voieşte şi îi protejează şi îi ţine departe de păcate prin Mila Sa. Şi el îl rătăceşte pe cine El voieşte şi îl uită şi îl testează prin Dreptatea Sa. Toţi oamenii sunt supuşi Voinţei Sale, între Îndurare şi Dreptate. El este mai presus de orice oponenţi sau rivali. Nimeni nu poate să dea la o parte Voinţa Sa, nu poate învinge Judecata Sa, nu poate respinge porunca Sa.Credem în toate acestea şi suntem siguri că totul vine de la El.”

„Allah a ştiut dintotdeauna numărul celor care vor intra în Rai şi al celor care vor intra în Iad; a ştiut totul deodată şi numărul acestora nici nu va creşte, nici nu va scădea.

În acelaşi fel, acţiunile lor sunt înconformitate cu ştiinţa Sa despre ceea ce urmează să facă şi fiecare persoană este îndrumată să facă faptele pentru care a fost creată. Vor fi judecaţi în funcţie de ultimele fapte; cel binecuvântat este acela care a fost binecuvântat din hotărârea lui Allah şi cel condamnat a fost condamnat din porunca lui Allah.

Omar S. Aşqar

150

Principiul predestinării este un secret al lui Allah în ceea ce priveşte creaţia Sa, iar acest secret nu a fost spus niciunui înger apropiat de El şi niciunui Profet trimis de El. Discutarea acestei chestiuni în amănuntgenerează rătăcirea, pierderea Îndurării lui Allah şi trecerea spre un tărâm interzis. Aşa că fiţi atenţi să nu daţi curs acestui gând şi să nu vă puneţi întrebări, căci Allah a ţinutsecret predestinarea faţă de creaturile Sale şi le-a interzis să o cerceteze, aşa cum El spune:

«El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.» (Coran 21: 23).

Oricine întreabă: «De ce face El astfel?»a respins legea Coranului, iar cel care respinge legea Coranului este un necredincios.Un prieten apropiat al lui Allah trebuie să aibă inima plină de lumină; acesta este statutul celui care are cunoaştere profundă, căci cunoaşterea este de două feluri: cunoaştereacare se manifestă în creaţie şi cunoaştereacare îi este ascunsă creaţiei. A negacunoaşterea care a fost dezvăluită constituie un act de necredinţă, iar a pretinde că ştii lucrurile care au fost ascunse constituie un act de necredinţă. Ne putem afirma credinţa


151

numai prin acceptarea cunoaşterii care ne-a fost dezvăluită şi prin lăsarea la o parte a cunoaşterii pe care numai Allah o posedă.

Noi credem în Al-Lauh al-Mahfuz şi în condei şi în tot ceea ce a fost orânduit. Chiar dacă toate creaţiile se unesc pentru a se împotrivi unui lucru despre care Allah a hotărât să se întâmple, ele nu vor reuşi. Şi dacă toţi se unesc pentru a face un lucru despre care Allah a hotărât să nu se întâmple, nu vor reuşi. Peniţa s-a uscat şi a fost scris ce se va întâmpla până în Ziua Învierii. Ceea ce unei persoane nu i s-a întâmplat nu ar fi avut cum să i se întâmple şi invers.

Fiecare persoană trebuie să realizeze că Allah cunoaşte deja tot ceea ce li se va întâmpla creaturilor Lui. El a hotărât aceasta, iar voinţa Sa este implacabilă şi inevitabilă. Nimeni nu o poate opri, îndepărta sau modifica. Nimeni nu poate să ia sau să adaugeceva creaţiei Sale din ceruri şi de pe pământ. Este una dintre limitele credinţei şi unul dintre principiile ştiinţei şi recunoaşterea unicităţii şi puterii lui Allah şi El, Preaînaltul, ne spune în Cartea Sa:

«... şi a creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială.» (Coran 25: 2);

Omar S. Aşqar

152

«Porunca lui Allah este o hotărâre hărăzită.» (Coran 33: 38).

Blestemaţi să fie cei care I se opun lui Allah, punând la îndoială predestinarea Sa, şi care examinează problema cu inima îndoită, căutând prin înşelăciunea lor să examineze misterele profunde ale Nevăzutului, devenind astfel mincinoşi şi păcătoşi (Coran 26: 222)!”


153

CAPITOLUL VI.

DE CE OAMENII SE RĂTĂCESC ATUNCI CÎND ABORDEAZĂ

PROBLEMA PREDESTINĂRII?

Să vedem care sunt motivele pentru care cei din grupurile Qadariyah an-Nafaat,care respingeau predestinarea, şi din grupurile Qadariyah al-Mujbirah, care credeau că omul este obligat să facă ceea ce face (al-jabr), s-au rătăcit în ce priveşte acest subiect. Fiecare grup a văzut numai o parte din întreaga chestiune şi a ignorat celelalte aspecte. Ei sunt precum un om cu un singur ochi care vede numai o parte a unui lucru şi nu vede cealaltă parte. Grupul Qadariyah,care nu credea în predestinare, a afirmat că Allah nu doreşte necredinţa, păcatul sau nesupunerea; El nu le iubeşte şi nici nu le acceptă, deci cum putem afirma că El a creat faptele supuşilor Săi care includ necredinţa, păcatul şi nesupunerea? Qadariyah al-Mujbirah, care credea în constrângere (al-jabr),de asemenea susţinea că Allah este Creatorul

Omar S. Aşqar

154

tuturor lucrurilor şi că El iubeşte şi acceptătot ceea ce El creează.

Grupul Ahl as-Sunnah wal-Jamaa′ahvede realitatea; ei cred în adevărul în care ambele grupuri cred şi resping neadevărul implicat în afirmaţiile lor. Astfel, ei afirmă: „Cu toate că Allah voieşte ca nesupunerea şi păcatul să existe prin porunca Sa, El nu le iubeşte şi nici nu le acceptă şi nici nu le porunceşte; mai degrabă, El le urăşte şi le interzice.”

Aceasta este părerea predecesorilor pioşi care afirmă că orice vrea Allah se întâmplă şi orice nu vrea Allah nu se întâmplă. Juriştii islamici au căzut de acord că, în cazul în care o persoană face un jurământ şi spune: „Jur pe Allah! Voi face cu siguranţă cutare lucru, cu voia lui Allah...”, el nu îşi încalcă jurământul dacă nu realizează respectivul lucru, chiar dacă era ceva wajib (obligatoriu) sau mustahabb (recomandat). Dar dacă el spune: „... dacă lui Allah Îi place faptul ca eu să fac acest lucru”, atunci el şi-a încălcat jurământul dacă a fost un lucru wajib sau mustahabb.

Aceşti savanţi ai Ahl as-Sunnah care au examinat problema expusă mai sus au


155

spus că, în Cartea lui Allah, Voia Lui este de două tipuri: voia Lui qadari, adică poruncile Lui în ce priveşte Creaţia Sa şi voia Lui şar′iy,adică legile pe care El vrea ca supuşii Lui să le urmeze.

Voinţa Lui şar′iy cuprinde tot ceea ce El iubeşte şi de care este mulţumit; voinţa Lui qadari sau kawni (universală) va cuprinde tot ceea ce există.

La voinţa Lui şar′iy se face referire în următoarele versete:

„Allah vă voieşte uşurarea, nu vă voieşte împovărarea…” (Coran 2: 185);

„Allah nu voieşte să vă facă vouă greutăţi, ci doreşte să vă curăţească şi să desăvârşească binefacerea Sa. Poate că voi veţi fi mulţumitori!” (Coran 5: 6);

„Allah voieşte să vă facă vouă limpezi [poruncile Sale] şi să vă arate rânduielile acelora de dinainte de voi [cei bine călăuziţi] şi El vă iartă pe voi. Şi Allah este Atoateştiutor, Înţelept [′Alim, Hakim]. Şi Allah voieşte să vă ierte pe voi, în vreme ce aceia, care urmează poftele lor, râvnesc ca voi să vă abateţi cât mai mult [de la El]. Allah voieşte să vă uşureze

Omar S. Aşqar

156

[datorinţele,] căci omul a fost creat slab.”(Coran 4: 26-28);

„Allah voieşte să ţină departe de la voi, o, neam al [Profetului], ruşinea şi să vă curăţească pe voi întru totul.” (Coran 33: 33).

Voinţa Sa de tip şar′iy nu are loc în mod necesar decât dacă este urmată de cel deal doilea tip de voinţă. Acest tip de voinţă ne indică cu claritate faptul că Allah nu iubeşte păcatul, nesupunerea, proasta conduită şi necredinţa; El nu le porunceşte, nu le acceptă,chiar dacă El voieşte ca ele să existe.

Allah iubeşte şi acceptă lucrurile care au de a face cu voia Lui şar′iy, religioasă; El îi răsplăteşte pe cei care le îndeplinesc şi le asigură intrarea în Paradis, ajutându-i în această lume şi în Viaţa de Apoi, asigurând victoria prietenilor Săi pioşi apropiaţi şi a supuşilor Săi drepţi. Aici sunt incluse toate actele de supunere, chiar dacă se întâmplăsau nu.

Voinţa qadari sau voinţa universală a lui Allah este cea care cuprinde tot ceea ce există; în privinţa ei afirmăm că, dacă Allah vrea, se va întâmpla şi dacă El nu vrea, nu se


157

va întâmpla. Acesta este tipul menţionat în versetele următoare:

„De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă voieşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis…” (Coran 6: 125);

„Şi sfatul meu nu vă este spre folos − de aş vrea să vă sfătuiesc − dacă Allah voieşte să vă ducă în rătăcire…” (Coran 11:34);

„Şi de-ar fi voit Allah, ei nu s-ar fi războit, dar Allah face ceea ce voieşte El.” (Coran 2: 253);

„Când ai intrat în grădina ta spunând: «Ce voieşte Allah [se împlineşte]!Nu este putere decât numai la Allah!»”(Coran 18: 39).

Acest tip de voinţă este atotcuprinzător şi nimic din ceea ce există nu operează în afara ei. Tot ceea ce se întâmplă în univers se întâmplă prin această voinţă a lui Allah. Acest lucru se aplică atât credincioşilor, cât şi necredincioşilor, drepţilor şi imoralilor, oamenilor Paradisului şi ai celor ai Iadului, prietenilor şi duşmanilor lui Allah, oamenilor supuşi pe care El îi iubeşte şi care Îl iubesc pe

Omar S. Aşqar

158

El, asupra cărora El şi îngerii Lui trimit binecuvântări, şi oamenilor nesupuşi pe care El îi urăşte şi îi detestă, care sunt blestemaţi de Allah şi de către cei care blesteamă.

Această voinţă cuprinde tot ceea se întâmplă, atât supunere cât şi nesupunere, dar nu include ceea ce nu se întâmplă.

În funcţie de ambele tipuri de voinţă, avem patru categorii de fapte:

1. Cele pentru care ambele tipuri de voinţă se aplică, cum ar fi − faptele drepte. Allah le voieşte prin voia Sa şar′iy şi El le porunceşte, le iubeşte şi le acceptă. El le voieşte prin voinţa Sa universală, altfel ele (faptele drepte) nu ar avea loc.

2. Cele pentru care numai voinţa şar′iyse aplică, faptele drepte poruncite de Allah. Necredincioşii şi oamenii imorali nu I se supun. Toate acestea fac parte din voinţa Lui şar′iy; El le iubeşte şi le acceptă, chiar dacă se întâmplă sau nu.

3. Cele pentru care numai voinţa Lui universală se va aplica, lucrurile pe care Allah le hotărăşte şi le vrea, dar nu le porunceşte −cum ar fi lucrurile permise şi păcatele. El nu le porunceşte, nici nu le vrea şi nici nu le acceptă. El nu porunceşte răul şi nici nu


159

acceptă necredinţa supuşilor Săi. Dacă voia Lui, porunca şi creaţia acelor fapte nu ar fi existat, atunci nici ei nu ar fi existat, deoarece ceea ce Allah voieşte se întâmplă şi ceea ce nu voieşte nu se întâmplă.

4. Cele pentru care niciun tip de voinţă nu se aplică, lucrurile permise şi păcatele care nu se întâmplă şi nu există. Supuşii binecuvântaţi ai lui Allah sunt cei pentru care Allah porunceşte acelaşi lucru prin voia lui universală qadari şi cea şar′iy. Cei blestemaţi sunt cei pentru care El voieşte prin voia Sa universală qadari ceea nu voieşte prin cea şar′iy.

Ahl al-Sunnah wal-Jamaa′ah sunt cei care înţeleg corect religia lui Allah şi nu se prevalează de părţi ale Coranului pentru a le opune altor părţi. Ei ştiu că hotărârile lui Allah în privinţa creaţiei Sale au loc conform celor două tipuri de voinţă. Oricine percepefaptele oamenilor din ambele perspective(recunoscând ambele tipuri de voinţă) vede complet şi oricine analizează voinţa şar′iy fără cea universală qadari sau invers e ca şi cum ar privi cu un singur ochi. Aşa au făcut qurayşiţii când au spus:

Omar S. Aşqar

160

„De ar fi voit Allah, nu i-am fi făcut asociaţi nici noi, nici părinţii noştri şi nici nu am fi oprit nimic…” (Coran 6: 148).

Allah spune:„Spune: «Aveţi voi vreo ştire pe care

să ne-o arătaţi? Voi nu urmaţi decât bănuieli şi voi nu faceţi decât să minţiţi!»”(Coran 6: 148).


161

CAPITOLUL VII.

BENEFICIILE CREDINŢEI ÎN PREDESTINARE

Am explicat anterior modul în care credinţa islamică în predestinare nu justifică slăbiciunea, lenea şi apatia care a afectat o mare parte a comunităţii musulmane de-a lungul timpului sub pretextul credinţei în predestinare. Devierea musulmanilor de la înţelegerea corectă a conceptului de predestinare a generat această situaţie.

Oricine înţelege credinţa în predestinare din perspectiva Islamului originar va descoperi o mulţime de beneficii care au condus şi încă mai conduc la transformarea individului şi a comunităţii.

În continuare, vom enunţa unele dintre aceste beneficii ale credinţei în predestinare prezentate în acest studiu.

Omar S. Aşqar

162

1. Credinţa în predestinare este un mijloc prin care ne putem îndepărta de politeism

Mulţi filosofi au susţinut că binele provine de la Allah Preaînaltul şi că răul reprezintă creaţia altor dumnezei; ei susţin acest lucru pentru a evita atribuirea răului lui Allah.

Magii (zoroaştrii) au susţinut că Lumina este creatorul binelui şi Întunericulcreatorul răului.

Cei care fac parte din aceastăcomunitate care a afirmat că Allah nu a creatfaptele supuşilor Săi sau că El nu a creat faptele greşite pretind şi că există alţi creatori în afară de Allah.

Perfecţiunea credinţei în unicitatea lui Allah nu este atinsă decât de către cei care afirmă că Allah Singur este Creatorul a tot ceea ce există în univers, că voinţa Lui predomină peste creaţia Lui şi ceea ce vrea El se întâmplă şi ceea ce nu vrea El nu se întâmplă. Toţi cei care nu cred în predestinare nu cred cu adevărat într-un Unic şi Singur Dumnezeu şi nu Îl recunosc cu adevărat. Credinţa în predestinare marchează diferenţa


163

dintre monoteism şi politeism. Cel care crede în predestinare afirmă că acest univers şi totul din el a fost creat de un către un Singur Dumnezeu; cei care nu cred acest lucru sugerează că există alţi dumnezei în afară de Allah.

2. Menţinerea pe calea cea dreaptă atât în momentele dificile, cât şi în cele uşoare

Datorită defectelor şi slăbiciunii lor, oamenii nu reuşesc întotdeauna să rămână pe calea cea dreaptă.

Allah spune:„Omul a fost făcut nestatornic;

când are parte de rău, el este abătut, iar când are parte de bine, el este zgârcit, afară de cei care fac Rugăciunea...” (Coran 70: 19-22).

Credinţa în predestinare îl ajută pe om să rămână pe calea cea dreaptă, să nu fienepăsător în momentele uşoare ale vieţii şi sănu alunece în disperare în momentele dificile; el rămâne conştient că tot binele care i se întâmplă vine de la Allah şi nu se datorează

Omar S. Aşqar

164

inteligenţei sale personale sau a bunei sale planificări:

„Voi nu aveţi binefacere decât de la Allah…” (Coran 16: 53).

El nu este precum Qarun care se lăudaîn faţa oamenilor săi şi îşi afişa în mod arogant comorile şi bunăstarea cu care Allah l-a binecuvântat:

„Qarun a fost din neamul lui Moise, însă el s-a răzvrătit împotriva lor. Şi i-am dat Noi atâtea comori, încât numai cheile lui apăsau greu asupra unei cete de [bărbaţi] vânjoşi. Şi când i-a zis lui neamul său: «Nu te semeţi, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care se semeţesc, ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune!», a zis el: «Mie mi s-a dat ceea ce am numai pentru ştiinţa pecare eu o stăpânesc!» Oare el nu ştia că Allah a nimicit înainte de el dintre neamuri pe cine era mai puternic decât el şi adunase mai multe bunuri? Iar


165

nelegiuiţii nu sunt întrebaţi pentru păcatele lor!” (Coran 28: 76-78).

Iar când încercările şi necazurile se abat asupra unui om, el ştie că acest lucru se întâmplă din porunca lui Allah, ca un test pentru el, aşa că nu intră în panică şi nici nu se lasă pradă disperării, ci urmăreşte răsplata de la Allah şi aşteaptă răbdător; această credinţă aduce linişte şi bucurie în inima credinciosului:

„Nicio nenorocire nu se îndreaptă pe pământ şi nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte, înainte ca Noi să o pricinuim. Acesta este un lucru uşor pentru Allah, pentru ca voi să nu fiţi trişti pentru ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă prea bucuraţi pentru ceea ce El vă dăruieşte...” (Coran 57: 22-23).

Iar Allah îi laudă pe supuşii Lui:„Care, dacă s-a abătut asupra lor

vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.» Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi.” (Coran 2: 156-157).

Omar S. Aşqar

166

3. Cel care crede în predestinare este întotdeauna conştient deceea ce face

Cel care crede în predestinare este întotdeauna atent:

„… Dar nu se poate socoti la adăpost de vicleşugurile lui Allah decât neamul celor pierduţi!” (Coran 7: 99).

Inima oamenilor este întotdeauna schimbătoare, deoarece se află prinsă între două degete ale lui Ar-Rahman (Celui Milostiv) Care le întoarce precum voieşte, iar încercările care sunt trimise asupra inimii oamenilor sunt numeroase. Credinciosul este întotdeauna atent pentru a nu fi influenţat de ceva care l-ar putea rătăci şi întotdeauna se teme ca ultimele sale fapte să nu fie rele. Acest lucru nu îl face apatic sau leneş, ci îl motivează să se străduiască cu perseverenţă pentru a urma calea cea dreaptă, pentru a face fapte bune şi pentru a evita păcatele şi faptele ce vor fi pedepsite. Inima credinciosului este întotdeauna ataşată de Creatorul ei, chemându-L, punându-şi toată speranţa în El, căutându-I ajutorul, rugându-


167

L pentru a o menţine neclintită pe calea cea dreaptă şi a fi bine călăuzită.

4. A înfrunta dificultăţile şi pericolele cu inima puternică

Dacă un om crede că tot ceea ce se întâmplă este poruncit şi că mijloacele de traişi durata vieţii depind de Allah, atunci sepoate confrunta cu dificultăţile şi nenorocirile inerente vieţii cu inima puternică şi cu capul sus. Această credinţă a fost unul dintre factorii care i-au motivat cel mai puternic peluptătorii angrenaţi pe calea lui Allah pentru a se comporta plini de curaj pe câmpul de luptă. Ei căutau moartea oriunde, aruncându-se în situaţii periculoase, sperând că vor muri. Apoi, mai târziu, îl descopereai pe unul dintre ei murind în patul său (din cauze naturale),plângând că nu a murit în bătălie ca martir, deşi s-a expus pericolului.

Această credinţă a fost una dintre cele mai mari surse de putere pentru cei drepţi care s-au confruntat cu răufăcători şi tirani. De dragul lui Allah, ei nu se tem de acuzeleniciunui om, deoarece ştiu că totul se află în

Omar S. Aşqar

168

mâinile lui Allah şi orice a hotărât El pentru ei se va întâmpla.

Ei nu se tem să rostească adevărul chiar dacă le sunt luate mijloacele de trai, deoarece acestea se află în mâinile lui Allah. Orice mijloace de trai a hotărât Allah pentru supusul Său nu îi pot fi luate acestuia de către nimeni altcineva şi orice Allah nu îi dăsupusului Său nu îi poate fi oferit de către nimeni altcineva.

CAPITOLUL I. · Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi are o semnificaţie mai...

Documents

Transcript of CAPITOLUL I. · Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi are o semnificaţie mai...