Când n-ai… BalanţăIar a venit numărul de Balanţă!, îmi spun şi automat, undeva, în ungherul cu neajunsuri ale firii mele, simt o reacţie de tipul Ce mă fac? Din culisele acestor scrieri, mărturisesc că de multe ori ele ne aduc nouă, celor ce le redactăm, nu provocarea de a aşterne în cuvinte ceea ce deja ştim prea bine, ci pe aceea de a descoperi noi valenţe ale universului astrologic. Ca astrologi, învăţăm şi ne actualizăm încontinuu prin experienţa lucrului cu astrograme şi oameni, prin citit, prin interacţiunea cu colegii, dar şi prin incursiuni pe cont propriu în panoul cu setări ale câte unui semn zodiacal, planetă, casă, aspect. Când mai ai şi de formulat concluziile tale într-un articol, simţi, cu fiecare număr al revistei, că trebuie să duci la bun sfârşit un nou experiment întru lărgirea graniţelor de până atunci ale înţelegerii tale astrologice. Iar mie îmi sunt cu emoţii şi idei pe ultima sută de metri numerele dedicate semnelor slab activate în propria astrogramă. Balanţa face parte din această categorie.

Foto: Cristiana Tănase. Semnul Balanţei, reprezentare în grădinile Palatului Fronteira, Lisabona

Tot din culise mărturisesc că apelez în asemenea situaţii la câteva artificii:

Aştept ca măcar una dintre planetele rapide să intre, în tranzit, în semnul cu pricina, ca să mă ajut de dialogul cu ea, încercând să extrag esenţa semnului în contextul trăirilor mele prezente. În ceasul acestei scrieri, Mercur se află în Balanţă şi, cu atât mai bine pentru reflecţii, retrograd.

În preajma unui nou număr provocator al revistei, revin la bibliile astrologice. Acestea sunt pentru mine, personal, cărţile lui Steven Forrest, un autor care sintetizează deopotrivă cu umor şi profunzime şi care îmi imprimă în memorie observaţii la obiect, cu efect îndelungat. De pildă, despre Balanţă punctează că, deşi este asociată adesea cu echilibrul, se poate spune mai corect că este un semn al căutării echilibrului, deci

este bine de reţinut tocmai substratul său permanent oscilant. Echilibrul este scopul Balanţei, nu punctul său de plecare.

Al treilea artificiu la care apelez este găsirea unei ancore în propria-mi hartă pentru descifrarea semnului ce nu face parte din accentele graficului meu astrologic. Astfel, iată-mă astăzi încercând să obţin o binemeritată dedicaţie pentru Balanţă pe bază de antagonism, reflectând la varianta inversă a unui talent din naştere pe care astrograma mea îl numeşte Marte în Berbec, în casa a II-a (folosesc sistemul de case Placidus).

Constat şi că atunci când n-ai Balanţă vine ea spre tine pentru că mulţi apropiaţi ai mei au planete personale în acest semn. Cu această ultimă observaţie încep să văd mai bine dansul fluid al Balanţei, gestul scurt al Berbecului şi le descriu în paralel, prin frânturi de viaţă:

Acceptaţi să fiţi ajutaţi! Nu e nevoie să facem totul de unii singuri, grăise mai deunăzi o prietenă cu Luna în Balanţă şi pentru prima dată am reuşit să validez în sinea mea şi acest tip de adevăr. Cunosc interiorul celui ce se agită să-şi ia singur de la viaţă ce îşi doreşte, nu pe al celui care primeşte, prin ceilalţi, sprijin. La mine noţiunea de individual are mai multă trecere decât împreună. Şi totuşi, în oglinda celor spuse de prietena mea, recunosc acum că de multe ori fac risipă de efort în loc să solicit şi să accept ajutor. Mă întreb pentru prima dată dacă nu cumva mi-ar fi bine să învăţ mai multe despre împreună…

Se ştie, Berbecul funcţionează pe bază de stres şi, face ce face, ajunge frecvent pe câmpul de luptă, pe care şi-l creează singur, conştient sau nu. În vremurile copilăriei şi adolescenţei, am insistat în războaie cu generaţiile mai mari din familie, protestând vehement, cerându-mi odată cu primele cuvinte articulate dreptul la independenţă. Dacă am reuşit să ne împăcăm şi să rămânem uniţi este pentru că între noi a existat, pe post de pansament, sora mea, cu tot cu conjuncţia Marte-Venus în Balanţă din harta ei. Sora mea îmi aminteşte de replicile din Micul Prinţ:– Ce înseamnă a îmblânzi? – Înseamnă a crea legături.Balanţa ştie să le creeze şi să le păstreze la fel de bine cum sora mea s-a priceput din instinct să stingă la timp furia înnebunită şi adesea exagerată a episoadelor mele marţiene.

Îmi mai vin în minte acum trei prieteni buni pe care îi ştiu din cercuri artistice. Doi dintre ei au Luna în Balanţă, a treia (o ea), Marte pe Ascendent în acest semn. Lăsând la o parte observaţia că am fost aduşi împreună de preocuparea pentru artă, notez că în preajma lor a trebuit să învăţ să îmi iau gândul de la ceas. Marte în Berbec: nu întârzii niciodată, nu pierd nicio secundă, funcţionez pe bază de grabă şi “acum”. Balanţa, în comportamentul prietenilor mei: orice şi oricâte ar avea de făcut, se relaxează în reprize mici şi dese pe parcursul unei zile, transmit moderaţie şi senzaţia de repaus, nu se împiedică de termene-limită, lasă loc de bucle temporale şi spaţiale în programul iniţial; pe scurt, ei (par că) au timp. Au timp să se oprească din alergare, să se abată la câte un amic sau să îşi facă oricând unul nou, au timp să lase viaţa să curgă fără intervenţii forţate din partea lor. Iar eu, în goana mea, învăţ de la ei că de fapt este posibil să trăieşti fără atâta tensiune, ba chiar că este de dorit acest lucru.

Eleganţă, pace, vindecătoarea linişte a lipsei de stres, statul printre oameni, încântarea sufletului în faţa uneia din infinitele frumuseţi ale acestei lumi – sunt toate la dispoziţia noastră prin Balanţă. Onorez Berbecul din mine şi îi sunt recunoscătoare pentru efervescenţa cu care îmi alimentează căutarea independenţei, însă observ mai bine, cu ocazia acestui

articol, că energia lui nu are sens fără măsura şi graţia de la capătul opus. Când crezi că n-ai Balanţă, caut-o mai atent în tine şi nu vei regreta!

CRISTIANA TĂNASE