Când Eram Întregi

1
Când eram întregi... În dimineața aceea ochii îmi cerneau viitoare poteci, pleoapele îmi ardeau așteptând ultimul suspin, ultima ta copilărie trăită în somnul ce mi-l picurai pe aripa dreaptă. În dimineața aceea inimile ni se transformaseră în mii de uși. Alergam în aorta celuilalt, ne împiedicam de pragurile necunoscute, dar ajungeam întotdeauna în dreptul unei ferestre identice. Am râs amândoi atât de tare în încăperea de împrumut, încât ni s-au trântit ușile în zăvoare; am rămăs singuri, unul în inima celuilalt.... Nu reușeam să ne mai găsim...deși ne priveam în ochi, atunci mi-am uitat aripa dreaptă sub visul tău. Cu inima în palme ca un lămpaș îi rugam pe trecători să-mi descrie femeia de la geamul minuscul; de atunci ologi ca mine stau la coadă în fața patului nostru, poate lor li se va lipi sufletul la loc, dar pleacă și mai ciuntiți. De teamă, am prins cu mâna aripa stângă și am retezat-o. Lumina îmi cară amintirea printre încheieturi punctând spațiile cu goluri de cuvinte. Acum, trupul îmi miroase a cădere frământată de ploaie, pământ și uitare... Îmi las toate urmele să încolțească-n pașii tăi, poate așa îmi voi visa aripa dreaptă așternută sub capul tău; am rămas singuri, unul în inima celuilalt....

description

.

Transcript of Când Eram Întregi

Cnd eram ntregi...

n dimineaa aceea ochii mi cerneau viitoare poteci, pleoapele mi ardeau ateptnd ultimul suspin,ultima ta copilrie trit n somnul ce mi-l picurai pe aripa dreapt.

n dimineaa aceea inimile ni se transformaser n mii de ui. Alergam n aorta celuilalt, ne mpiedicam de pragurile necunoscute,dar ajungeam ntotdeauna n dreptul unei ferestre identice. Am rs amndoi att de tare n ncperea de mprumut, nct ni s-au trntit uile n zvoare; am rms singuri, unul n inima celuilalt....

Nu reueam s ne mai gsim...dei ne priveam n ochi,atunci mi-am uitat aripa dreapt sub visul tu.Cu inima n palme ca un lmpa i rugam pe trectoris-mi descrie femeia de la geamul minuscul; de atunci ologi ca mine stau la coad n faa patului nostru, poate lor li se va lipi sufletul la loc, dar pleac i mai ciuntii.

De team, am prins cu mna aripa stng i am retezat-o. Lumina mi car amintirea printre ncheieturi punctnd spaiile cu goluri de cuvinte. Acum, trupul mi miroase a cdere frmntat de ploaie, pmnt i uitare... mi las toate urmele s ncoleasc-n paii ti, poate aa mi voi visa aripa dreapt aternut sub capul tu;am rmas singuri, unul n inima celuilalt....