Cancerul de san

Cancerul de sanCancerul de san este de departe cel mai frecvent dintre cancerele femeii. Desi nu este cunoscuta cauza sa exacta, factorii de risc sunt din ce in ce mai bine identificati. Gratie mamografiei, depistarea precoce a acestui cancer a crescut semnificativ perspectiva vindecarii.Factorii de risc in cancerul la sanFactorii de risc se cunosc de mult timp. Ei sunt: - de ordin personal: precocitatea menstruatiilor, absenta nasterilor (nuliparitate), o prima sarcina tardiva (dupa 35 de ani), menopauza tardiva; - de ordin familial: antecedente de cancer de san la membri apropiati din familie, sugerand implicarea unor factori genetici.

In afara acestor factori, varsta este si ea un factor de risc. 7% din cancerele de san afecteaza femeile sub 40 de ani, acest procent crescand cu varsta: 18% la 40-50 de ani, 32% la 50-60 de ani si 43% la peste 65 de ani. Mai multe cercetari au subliniat influenta alimentatiei prea bogate in grasimi de origine animala asupra aparitiei acestui cancer. Excesul ponderal este un factor favorizant.

Cancerul de san este diagnosticat din ce in ce mai frecvent in stadii precoce, gratie depistarii sistematice. Aceasta depistare intr-un stadiu primitiv al bolii permite in prezent vindecarea in cazul majoritatii cancerelor de san fara metastaze.Depistarea precoce a cancerului la san

Consultul de specialitate:Simptomele unei afectiuni mamare care necesita evaluarea unui medic specialist sunt: - un nodul la nivelul sanului sau axilei aparut de curand - o modificare a marimii sau formei sanului - o modificare a pielii de pe sani, cum ar fi o cuta sau o pata - scurgeri sau sangerari la nivelul mamelonului care apar la strangerea acestuia - modificari ale mamelonului, cum ar fi retractia sau inversia - cruste la nivelul mamelonului - modificari de culoare sau textura a pielii de pe san sau o culoare mai inchisa in jurul mamelonului - un nodul la nivelul sanilor la barbati.

Depistarea cancerului de san se efectueaza prin autopalpare (femeia isi examineaza sanii in fiecare luna), examen medical anual (de catre ginecolog sau medic de familie), dar mai ales prin mamografie.Examenul clinicEste prima etapa de diagnostic: consta in interogatoriu, palparea sanilor si explorarea ganglionilor din fosa axilara. Examenul clinic permite decelarea unei anomalii care sugereaza medicului alte examene necesare.

Examenele complementare

Mamografia (examenul radiologic al sanului) permite depistarea unei tumori.

Ecografia aduce informatii complementare, legate de natura acestei tumori. Ea se poate asocia cu prelevarea catorva celule din leziune (citopunctie), care confirma sau infirma prezenta de celule canceroase. Daca in acest stadiu persista dubii cu privire la benignitatea sau malignitatea tumorii, este necesara o biopsie (prelevarea, apoi analizarea unui fragment de tesut mamar`

Aportul mamografiei in cancerul de sanAceasta radiografie cu raze X cu penetranta redusa evidentiaza diferentele de densitate ale tesutului mamar. Ea permite decelarea tumorilor foarte mici (incepand de la 3 mm) care nu pot fi depistate la palparea sanilor, aceasta din urma permitand decelarea unor formatiuni de peste 0,5/1 cm. Rezulta ca este o tehnica esentiala pentru depistarea precoce a cancerului de san, deoarece permite reperarea unei tumori cu ani de zile inainte de a intra in faza clinica, adica inainte sa apara semnele decelabile de catre medic..

Gravitatea bolii este indicata de talia tumorii, dar mai ales de prezenta sau absenta invadarii ganglionilor axilari. Cand cancerul este localizat (cancer in situ sau stadiu 0), supravietuirea la 5 ani este de 97%; daca tumora are o dimensiune sub 5 cm, fara invadarea ganglionilor (stadiul 1), supravietuirea este de 70%; in cazul invadarii ganglionare (stadiul 2), supravietuirea nu mai este decat de 38%. Biopsia Mamara

Orice formatiune tumorala mamara, atta timp ct nu se cunoaste exact natura ei, nu beneficiaza de prezumtia de nemalignitate. Aceasta trebuie dovedita pentru ca tumoarea sa fie considerata benigna. Nici examenul clinic si nici examinarile imagistice nu precizeaza cu certitudine diagnosticul de neoplasm mamar. Singura examinare care poate confirma existenta cancerului este examenul histopatologic al formatiuniunii extirpate de chirurg sau a unor fragmente obtinute prin biopsie.

TIPURI DE BIOPSII:

- biopsia cu ac fin ( Aspiratia prin ac fin este o metod simpl de a obine material citologic i de a diferenia o tumor solid de una chistic).

- biopsia cu ac gros

-biopsia incizionala

-biopsia excizionala (Dac tumora este mic se recomand biopsie excizional; dac tumora este mare se recomand biopsie incizionala.)

Tipul de biopsie care se va practica depinde de o serie de factori:o Gradul de suspiciune a unui cancero Tipul formatiunii suspecte (chist, solida, calcificari)o Localizarea, marimea, forma tumoriio Numarul formatiunilor tumorale suspecteo Antecedentele personale si preferinta pacienteio Experienta chirurgului sau radiologuluio Centrul medical n care se efectueazaTipul biopsieiUtilizata pentruDiametrul acului piesa de biopsieAnestezia AvantajeDezavantaje

Aspiratia cu ac finChiste, Formatiuni tumorale solide mai rar22- 25 G

Se recolteaza 3-6 monstreNici una sau localaMetoda cea mai rapida si usoara, Rezultate rapid obtinute,

Nu necesita sutura,

Nu lasa cicatrici. Cantitate mica de material bioptic cu riscul mai mare a rezultatelor fals negative.

Necesita mai multe punctii,

Depinde mult de experienta celui care o practica

Biopsia cu ac grosFormatiuni tumorale solide sau calcificari 10-14 G

Se recolteaza 5-6 monstreLocalaCantitatea mai mare de tesut recoltata determina rezultate false mai putine,.

Nu necesita sutura,

Nu lasa cicatrici Insertii multiple ale acului

Necesita experienta

Biopsia chirurgicalaOrice tip de leziune cu orice localizare, Leziuni multicentrie Incizie de 3-5 cm Anestezie generalaAcuratete 100%Necesita incizie si sutura ei,

Lasa cicatrice externa si interna.

Poate deforma snul. Recuperarea bolnavei e de mai lunga durata

Costa mai mult

Markeri tumoraliMarkerii tumorali sunt substante ce pot fi detectate n mod normal n cantitati mici n snge, urina sau diverse tesuturi. Celulele tumorale pot produce astfel de substante astfel nct atunci cnd ele sunt prezente n cantitati mari este posibil ca persoana respectiva sa sufere de cancer. Markerii pot fi produsi de catre celulele tumorale dar si de catre celulele normale ca un raspuns la prezenta diverselor tumori n organism.

Masurarea acestor markeri este utila n detectia si diagnosticul diverselor tipuri de cancer. nsa numai detectia si masurarea markerilor nu este suficienta pentru punerea diagnosticului de cancer, din urmatoarele motive:

o Valorile markerilor pot fi crescute si la bolnavi cu tumori benigne,o Valorile markerilor pot sa nu fie crescute la toti bolnavii de cancer, mai ales n primele stadii ale bolii,o Multi markeri nu sunt specifici pentru anumite tipuri de cancer.Detectia si masurarea valorii markerilor tumorali este utila pentru:o Determinarea riscului de a face cancer la unele persoane predispuse,o Detectia prezentei cancerului n organism,o Reflectarea stadiului extinderii bolii,o Monitorizarea eficacitatii tratamentului anticanceros,o Surprinderea din timp a recidivelor tumorale,o Prognosticului evolutiv al cazului.Markeri: ER/PR (estrogen/progesteron receptor),

BRCA1 (breast cancer 1),

BRCA2 (breast cancer 2),

HER-2/neu (human epidermal growth factor receptor 2),

CA 15-3 (Carbohydrate Antigen 15-3), CA 27-29 , si multi altiiPreventia cancerului de san

Se recomanda depistarea sistematica de la varsta de 50 de ani, prin mamografie la 2 sau 3 ani. Inainte de aceasta varsta, este important ca orice femeie sa consulte regulat medicul pentru examenul clinic (palparea sanilor). La varsta de 40 de ani se recomanda adeseori o mamografie, chiar si in absenta oricarei anomalii.

Depistarea in formele familiale

In marea majoritate a cazurilor (peste 95%), cancerele de san survin sporadic, adica intamplator. In unele familii insa, incidenta acestui cancer este deosebit de ridicata si nu se poate explica numai prin intamplare.

Sunt mai multe particularitati care ne indreptatesc sa presupunem ca o persoana afectata de cancer de san are si o predispozitie genetica: aparitia la o varsta mai scazuta (inainte de 40 de ani), afectarea ambilor sani, prezenta unor cancere asociate (de exemplu, sani si ovare). Se stie in prezent ca aceste forme familiale sunt legate de genele predispozante, transmise de la o generatie la alta.

O femeie purtatoare a acestor gene (BRCA1 si BRCA2) are un risc crescut de aparitie a cancerului de san (80-90%, fata de 8-10% cat este in mod normal). Cancerul nu este ereditar, numai genele predispozante sunt cele care se transmit. Cautarea acestor gene de predispozitie ereditara fata de cancerul de san trebuie efectuata in cadrul consultatiei medicale de specialitate (genetica oncologica). Descoperirea lor la o pacienta justifica elaborarea unei strategii adaptate de depistare.