Câmp magnetic

Câmpul magnetic este o mărime fizică vectorială ce caracterizează spațiul din vecinătatea

unui magnet, electromagnet sau a unei sarcini electrice în mișcare. Acest câmp vectorial se

manifestă prin forțele care acționează asupra unei sarcini electrice în mișcare (forță Lorentz),

asupra diverselor materiale (paramagnetice, diamagnetice sau feromagnetice după caz). Poate fi

măsurat cu magnetometrul. Mărimea care măsoară interacțiunea dintre câmpul magnetic și un

material se numește susceptibilitate magnetică.

Câmpul magnetic și câmpul electric sunt

cele două componente ale câmpului

electromagnetic. Prin variația lor, cele două

câmpuri se influențează reciproc și astfel undele

electrice și magnetice se pot propaga liber în

spațiu sub formă de unde electromagnetice.

încă din secolul al VI-lea î.Hr., filozofii

greci descriau și încercau să explice proprietățile mineralelor ce conțineau magnetit, tip de

mineral găsit în regiunea Magnezia (Thesalia), de unde și numele mineralului.

Acul magnetic care „arăta sudul” este menționat pentru prima dată în secolul al XI-lea

î.Hr. ca fiind folosit în China, însă de-abia din secolul al XII-lea d.Hr. se utilizează în mod curent

busola în navigație.

Unul dintre primii învățați europeni care

au studiat magnetismul a fost Pierre de

Maricourt (Petrus Peregrinus), savant medieval

ce l-a avut ca discipol pe Roger Bacon și care a

scris, în 1269, un tratat remarcabil asupra

magneților: Epistola Petri Peregrini de

Marincourt ad Sygerum de Foucaucourt,

militem, de magnete. Studiile sale au anticipat

folosirea busolei.