7.02.2015Camera aglomerata Fierb. Sangele imi curge prin vene din toate directiile: de sus, de jos, din stanga, din dreapta, din diagonalele nefiintei, din exterior, din interior. Imi inunda privirea si imi surpa entitatea asa cum apa unui izvor isi creeaza aerisiri printre munti.

Alunec. De undeva sprenicaieri.

Exist? Sunt? Cine sunt? Scufundata intre aburii unei nopti salbatice si desteptandu-ma in albul diminetii, ma ingrop intr-o culoare pe care nu am mai intalnit-o pana acum, pana atunci. Imi amintesc vag cum fierbeam ingropata in flacarile unui vis imprumutat. Pentru cine? Pentru ce?

Un gust acid ma indeamna sa continuui sa imi tastez viata. Alt gust amar imi spune ca s-a terminat, nu mai are rost, nu mai are sens, nu. Exist? Mi-am pierdut glasul sau mi-a fost furat si am incetat sa il mai caut?

Fierb. Imaginile unui trecut, unui prezent si unui viitor se intrepatrund. Daca a existat vreodata o realitate, acum a pierit pentru totdeauna.

Alunec. Ma rup in mii de bucatele si ma lovesc de un asfalt al unei alte lumi.

Cine sunt? Drumul din stanga, din dreapta, din exterior, din interior.de nicaieri, de peste tot. Sa ma culeg? Mi-ar lua o vesnicie. Totusi, ce inseamna mai exact o vesnicie? Imi spuneam ca timpul e relativ.

Se aglomereaza. Apar. Dispar. Revin. Pleaca. Se intorc. Sa ma culeg? De unde? Pentru cine? Pentru ce?

Semn de intrebare. Atat. Pot sa imi mai culeg semnele de intrebare, sa le inchid intr-o cutie sis a adorm cu frica. Spaima ca intr-o buna zi cutia va fierbe si va aluneca si ea, se va deschide si.

Fierb. Alunec. Exist sau am ramas acelasi semn de intrebare?Pentru cine? Pentru ce?

Sunt atat de multe si totusisunt nimic. Sunt spatiul aglomerat din propria camera a vietii.