UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI”FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Calităţile Părintelui duhovnicesc

SEMINAR MORALĂ

Coordonator: Student: Man Sorin-NicuPr. Asist. Dr. Cristian Sonea Teologie Pastorală an III

Cluj-Napoca 2011

1

Cuprins:

Introducere ..................................................................... 3

Taina Pocăinţei .............................................................. 4

Preotul duhovnic şi îndatoririle acestuia ...................... 5

Însuşirile duhovnicului ................................................. 7

Rolul terapeutic al părintelui duhovnicesc .................. 8

Concluzii ........................................................................ 10

Bibliografie .................................................................... 11

2

Introducere

Cunoaştem chemarea Părintelui ceresc”Adame unde eşti?”(Facere3,9) care căuta oaia

pirdută şi încercarea lui Dumnezeu de a aduce la pocăinţă făptura S-a, prin întrebarea „Nu

cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ca să nu mănânci?”(Facere 3,11) aici

vedem dragostea pe care o arată Dumnezeu lui Adam, atotştiitor fiind îl lasă pe Adam până la

lăsarea serii în Rai,nu l-a izgonit îndată şi dacă Adam primea pocăinţa şi îşi recunoştea

greşeala ar fi rămas mai departe în Rai, Dumnezeu îi oferă întrebarea cu raspunsul în ea

trebuia doar să recunoască ...; în acelaşi timp Dumnezeu i-a respectat libertatea si

personalitatea cu care l-a înzestrat.Urmarile le vedem până azi,”pofta zămislind,naşte păcat

iar păcatul, odată săvârşit, aduce moartea”(Iacov1,15)

Prima vestire pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aduce în lume este „Pocăiţi-vă că s-a

apropiat împărăţia cerurilor”(Matei 4,17).

„Constiinta este cea mai intimă parte a omului.Datorită acestei

intimităti, inabordabile de către un alt subiect, Mântuitorul a instituit

Sfânta Taină a Spovedaniei, prin puterea dată Sfintilor Apostoli si

transmisă de acestia tuturor preotilor, până la sfârsitul lumii, prin

cuvintele: „Ce veti dezlega pe pământ, dezlegat va fi si în ceruri si ce veti

lega pe pământ, va fi legat si în ceruri”.Acest mandat, încredintat omului

prin preoti, este mandatul prin care. Dumnezeu i-a îngăduit insului să ia

parte la marea operă de mântuirea sa. Cel ce se spovedeste îsi goleste

constiinta, în fata duhovnicului său, de tot ce este inuman în el, de toate

ispitele si momelile diavolesti si de tot răul făcut semenului” 1.

1 Dumitru Gh. Bordeianu, Mlaştina Disperării, Melbourne 1989, PDF, pg 221.

3

Taina Pocăinţei

„Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi

ţinute”.(Ioan 20,22-23) Aceste cuvinte au fost adresate de Mântuitorul apostolilor şi celor

care prin punerea mâinilor au transmis această putere de a dezlega şi lega păcatele.Avem

exemplu în Sfânta Scriptură alegerea în locul lui Iuda vânzătorul a lui Matia (FA.1,26) care a

fost socotit împreună cu cei unsprezece.

„În persoana Sa Hristos a vindecat firea omenească şi i-a redat pentru totdeauna

adevărata şi deplina sănătate. Persoanele umane nu se pot folosi însă de binefacerile aduse de

Hristos firii omeneşti recapitulate în El decât dacă se unesc cu El. Iar această unire se poate

realiza numai în Biserică, care este trupul divino-uman al lui Hristos, şi numai prin lucrarea

Sfântului Duh. În mod fundamental, în Sfintele Biserică, care este trupul Taine noi suntem puşi

în legătură fiinţială cu Hristos, prin lucrarea Sfântului Duh chemat de preoţii Bisericii şi prin

mijlocirea formelor văzute care constituie ritualul acestor sfinte slujbe; numai ca membri ai

Bisericii putem fi încorporaţi în El, devenind prin Sfintele Taine „mădulare ale trupului Lui"

(Efes. 5, 30; 3, 6) şi „părtaşi ai lui Hristos" (Evr. 3, 14), Mântuitorul si îndumnezeitorul firii

noastre.Altfel spus, primind Sfintele Taine, mai întâi de toate suntem deplin curăţiţi; această

finalitate, care stă pe primul loc în cazul Spovedaniei, având o funcţie „reparatoare", este

afirmată în toate celelalte Sf. Taine”.2

„Prin Taina Pocăinţei păcatele săvârşite după Botez se iartă prin mărturisirea păcatelor

cu zdrobire de inimă înaintea preotului duhovnic,care cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor

şi îl împacă pe credincios cu Biserica, locul apei curăţitoare a botezului îl ţin lacrimile de

pocăinţă pentru păcatele săvârşite”.3

2 Jean-Claude Larchet Terapeutica bolilor spirituale, Ed Sofia, Bucureşti 2001,pg. 254.3 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Specială, Ed.Lumea Credinţei, Bucureşti 2005,pg. 310.

4

Preotul duhovnic şi îndatoririle acestuia

„Termenul duhovnicie include atât ştiinţa duhovniciei, cateorie, cât şi arta duhovnicească,

adică exercitarea activităţii duhovniceştii de către preot prin Sfânta Taină a Mărturisirii”.4

„Săvârşitorii tainei sunt episcopii şi preoţii duhovnici, nu orice preot poate săvârşi

această taină ci doar aceia care au primit o hirotesie speciala de la arhiereu. „Este recomandat

pentru credincioşi să nu schimbe duhovnicul decât în caz de mare nevoie,însă ceea ce a legat

un duhovnic nu poate dezlega un altul atât cât trăieşte acela”.5 Tot aşa cum avem doctor

trupesc, duhovnicul este doctorul sufletesc. „Şi pentru că eşti cu adevărat doctor al Bisericii

Domnului, îngrijeşte si dă leacuri potrivite fiecăruia dintre cei bolnavi şi în tot felul vindecă,

lecuieşte şi adu-i deplin sănătoşi în Biserica Lui. Ca un doctor iubitor şi plin de milă, îngrijeşte-i

pe cei păcătoşi, folosind doctoriile potrivite pentru a-i vindeca; şi nu numai tăind, arzând şi

prin leacuri usturătoare, ci şi legând şi oblojind, dând leacuri plăcute şi care închid repede

rănile, răcorind şi îmbărbătând prin cuvinte blândei. Dar dacă rana este adâncă, spăl-o şi leag-o

bine, ca să nu se întindă şi la partea sănătoasă; dacă este deja infectată, curăţ-o cu leacuri

usturătoare, adică dojeni; dacă se umflă, aplică alifii amare, ameninţarea cu judecata ce va să

fie; dacă s-a cangrenat, arde şi scoate afară partea rea, poruncind posturi şi ajunări”.6 „Se

cuvine ca acela care a primit de la Dumnezeu puterea de a lega si de a dezlega păcatele să ţină seama

de natura păcatului si hotărârea cu care cel care a păcătuit se întoarce de la păcatul său, şi astfel să dea

bolii leacul potrivit, pentru ca nu cumva să întreacă măsura, fie în blândeţe, fie în asprime, primejduind

astfel sănătatea celui bolnav, într-adevăr, boala păcatului nu este o boală uşoară, ci grea si de multe

feluri, şi care scoate multi lăstari ai răului, prin care răutatea se întinde peste măsură şi se

răspândeşte tot mai mult dacă nu este oprită prin priceperea doctorului. De aceea cel care se

îndeletniceşte cu vindecarea sufletului trebuie mai întâi să cerceteze starea şi intenţiile celui care a

păcătuit şi să vadă dacă se îndreaptă spre vindecare sau dacă, dimpotrivă, prin felul său de a vieţui

îşi pricinuieşte propria îmbolnăvire; să cerceteze, de asemenea, traiul şi rânduiala vieţii de dinainte şi

de după păcat, şi dacă arată o purtare înţeleaptă şi se căleşte cu adevărat; şi dacă nu se împotriveşte

4 Pr. Dr.Dorel Man, Pastoraţie şi duhovnicie, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2009,pg.179.5 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Specială, Ed.Lumea Credinţei, Bucureşti 2005,pg. 311.6 Jean-Claude Larchet Terapeutica bolilor spirituale, Ed Sofia, Bucureşti 2001,pg. 263.

5

doctorului şi dacă nu cumva, prin leacurile date, rana sufletului nu s-a mărit; si astfel să i se dea

iertarea pe cât merită. Şi după cum Dumnezeu face totul pentru om, la fel se cuvine să facă şi cel

căruia i s-a încredinţat sarcina de păstor, pentru ca să aducă în staul oaia rătăcită, iar pe cea muşcată de

şarpe s-o îngrijească cu blândeţe şi să n-o ducă la deznădejde, dar nici, slăbind frâiele, s-o facă să-şi

piardă ori să-şi nesocotească viaţa; ci să lupte împotriva răului fie prin leacuri usturătoare, fie prin

doctorii alinătoare şi liniştitoare şi să se străduiască să vindece rana, cercetând roadele căinţei, îndru-

mând şi conducându-1 cu pricepere pe creştinul chemat la o asemenea slavă. Cu adevărat, trebuiesc

bine cunoscute şi cele ce tin strict de drept, şi cele care ţin de obicei; or, în cazul celor care nu primesc

măsurile riguroase de îndreptare, trebuie urmată tradiţia”7. Multă raspundere are preotul care

împărtăşeştte credincioşii ca nu în loc de leac să-i afunde în boală cumplită, sau chiar moarte cum spune

Ap. Pavel „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit”(1Corinteni 11,30).

„Nu mică vă va fi osânda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l

ştiţi cu păcat Sângele lui Hristos din mâinile voastre se va cere.”8.”Vezii să nu-i dai sabie în loc de hrană!

Dacă om nevrednic vine din neştiinţă să se împărtăşească,opreşte- l,nu te teme! Teme-te de Dumnezeu

nu de om! ...Dacă te temi de Dumnezeu, vei fi respectat şi de om”.9

Rolul Duhovnicului

- la început de a asculta mărturisirea făcută,

- cand este cazul să pună întrebări cu tact şi discreţie,

- să nu pătrundă în sufletul şi intimitatea penitentului cu forţa,

- să respecte libertatea celui care se mărturiseşte,

- să urmărească stările sufleteştişi atitudinea celui care se mărturiseşte,

- să de-a sfaturi şi învăţăminte potrivite fiecăruia în parte pe măsura

faptelor ,împrejurărilor scopului,timpului săvârşiri faptelor,şi alocului şi persoanelor

cu care a săvârşit păcatul ,după vârstă ,ocupaţie şi pregătire intelectuală.

- pentru o mai bună cunoasştere credincioşii sunt sfătuiţi să aleagă un duhovnic

permanent.

- să creeze un climat de încredere, de iubire ca un tată către fii, să ofere un canon care

să-l ajute pe credincios să iasă din păcate, urmărind nu timpul legării ranei ci

vindecarea acesteia

- să ofere iertarea şi dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor pe capul penitentului.

7 Ibidem,pg.2648 Sfîntul Ioan Gura de Aur, Scrieri partea a treia, , EIBMBOR, Bucureşti-1994, trad.Pr.D.Fecioru, pg. 9369 Ibidem, pg. 937

6

- „canonul nu trebuie dat pe masura faptelor savârşite, ci după starea sufletească a

păcătosului,ca nu cumva, voind să coşi ce e rupt, să faci ruptura mai mare”.10

Însuşirile duhovnicului

„Calităţile cerute unui duhovnic sunt în general acelea care se cer unui bun preot. Ele

se referă la ştiinţa preotului, la moralitatea, evlavia şi sfinţenia sa, precum şi la înţelepciunea

şi prudenţa, adică la tactul lui...moralitatea, sfinţenia şi evlavia îi sunt de rigoare duhovnicului

pentru a se înfăţişa ca un model viu celor la care este chemat să-i călăuzească...preotul să fie

pregătit în ştiinţa Sfintei Scripturi, a teologiei şi a normelor bisericeştişi cele privitoare la viaţa

creştină....peste dânsele să te culci...să fie iniţiat în viaţa mistică, darul Sfântului Duhsă-l ceri

îndoit de la Dumnezeu pentru ca să te poţi povăţui şi pe tine şi pe alţii...să fie un om profund

duhovnicesc cu cunoştinţe de psihologie şi tact pedagogic inspirat de prudenţă şi

înţelepciune ...putere de intuiţie pentru a descifra labirintul sufletului omenesc, şi a surprinde

resortul deranjat”11. „Preotul să fie curat precum ar sta în cer,...împăcat cu toată lumea, să nu

săvârşească păcate de moarte,să se mărturisească,să nu fie trufaş, nu iubitor de argint, nu

lacom, ferit de îmbuibare, de beţie, de ceartă, curăţit trupeşte şi sufleteşte”12 .

„Scopul Duhovnicului este „de a transforma pe credincioşii păcătoşi în fii ai luminii...,

de a se menţine pe linia Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii...fără a le trăda sau

compromite...menirea omului este să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu ... ca omul să

devină Dumnezeu după har, adică să poată participa la sfinţenia lui Dumnezeu”13.

Lucrarea duhovnicului- „a învăţa pe oameni adevărurile creştinilor??, o poate face

orice creştin, lector sau profesor...când ajuţi pe sărman şi împarţi cu el durerea eşti

umanist...când faci prohodul la răposaţi eşti o faţă bisericescă...însă pentru a fi renăscător al

vieţiişi sfinţitor este nevoie de Sfânta Spovedanie, de dezlegare şi Sfânta Împărtăşanie...însă

nu cu propriile forţe ... învăşmântaţi-vă cu puterea lui Hristos, şi munca vă va fi

uşoară...puneţi-vă şi dumneavoastră şi enoriaşii pe care îi aveţi sub acţiunea neîntreruptă a

Tainelor şi veţi obţine rezultate..pentru a scăpa de o boală trebuie să iei medicamentul de 3-4

ori pe zi...face-ţi la fel şi în ceea ce priveşte marele Leac pe care ni l-a dat Domnul. Aşa

10 Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Ed. Biserica Ortodoxă, Bucureşti 2004, pg. 58.11 Pr.Petre Vintilescu, Spovedania şi duhovnicia, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia 1995, pg. 44-49.12 Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Ed. Biserica Ortodoxă, Bucureşti 2004, pg. 20.13 Pr. Dr.Dorel Man, Pastoraţie şi duhovnicie, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2009,pg.182.

7

făceau apostolii şi primii creştini se împărtăşeau zilnic, petrecând în dragoste şi rugăciune

necontenită”14

Rolul terapeutic al părintelui duhovnicesc15(rezumat)

La primii paşi pe calea nevoinţei, omul mai întotdeauna are o anumită reţinere şi o

oarecare împotrivire la gândul că trebuie să se dea cu totul în mâna unui părinte duhovnicesc,

lăsându-seîn grija şi îndrumarea sa, mai ales pentru că, aşa cum vom vedea, aceasta impune ca

el să-şi destăinuiască sufletul, arătându-i toate bolile sale... Socotind că se poate lipsi de un

părinte duhovnicesc, omul se amăgeşte singur. Căci cel care voieşte cu adevărat să se facă

sănătos şi să străbată până la capăt calea nevoinţei are neapărat nevoie de un duhovnic...

Nevoia de îndrumare duhovnicească ţine mai întâi de toate de neputinţa omului de a se

cunoaşte pe sine însuşi şi de a-si cântări după dreptate faptele, atâta vreme cât n-a ajuns la

curăţia nepatimirii, care, după cum vom vedea, face deplină puterea deosebirii şi duce la

desăvârşita cunoaştere de sine. Câtă vreme este bântuit de patimi, judecata omului este

strâmbă... Nevoia unui părinte duhovnicesc este cu atât mai mare cu cât omul se află în

primejdia de a umbla după voia sa, care, în starea păcătoasă în care se află el, nu face decât

să se împotrivească voii lui Dumnezeu... Dată fiind mulţimea fără de număr a acestor

primejdii, fără îndrumare căderile sunt de neînlăturat şi adesea fără putinţă de ridicare şi

îndreptare... . Fără ajutorul unui părinte duhovnicesc încercat şi iscusit, care cunoaşte drumul,

pentru că 1-a străbătut el însuşi, şi ştie şi primejdiile, omul nu poate ajunge la capătul doririlor...

Părintele duhovnicesc, aşa cum de altfel arată şi numele, are rostul de a-1 naşte întru duh pe

ucenic, de a-1 face să se nască „de sus", de a-1 ajuta să crească până la măsura bărbatului

desăvârşit în Hristos, aşa cum le spune Apostolul fiilor săi duhovniceşti: „O, copiii mei, pentru

care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi !" (Gal. 4, 19). Rostul

lui, deci, nu este unul speculativ, ci activ... Lucrarea duhovnicului este socotită de Sfinţii

Părinţi drept lucrare de lecuire a sufletelor, întru totul asemănătoare cu cea de tămăduire a

trupurilor, şi adeseori în scrierile ascetice duhovnicul este numit „doctor duhovnicesc", fie,

direct, „doctor", sau contextul ni-1 arată în chip limpede ca atare... Pentru a fi cu adevărat

călăuză şi tămăduitor duhovnicesc, trebuie ca duhovnicul să ţină „învăţăturile cele

sănătoase", altfel spus să fie desăvârşit ortodox (adică drept credincios), iar în lucrarea sa de

14 Ieromonah Tihon, Arhiereul, Ed Cathisma, Bucureşti 2009, trad. Mihai Costiş, pg. 155-162.15 Jean-Claude Larchet Terapeutica bolilor spirituale, Ed Sofia, Bucureşti 2001,pg. 387-402

8

vindecare a sufletelor să urmeze cu credincioşie învăţătura Părinţilor din vechime... Părintele

duhovnicesc trebuie nu numai să ducă o viaţă pe măsura învăţăturilor sale, ci să fie şi

experimentat.. Trebuie ca el însuşi să fi înfruntat primejdiile, să fi ocolit cursele si să fi trecut

peste stavilele ivite pe cale; căci, după pilda lui Hristos, numai „prin ceea ce a pătimit" si

„fiind el însuşi ispitit" poate duhovnicul „celor ce se ispitesc să le ajute" (Evr. 2, 18).

Mai înainte de a voi să poruncească altora, trebuie să-şi pună în rânduială propria casă, aşa

cum arată Apostolul: „Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va

purta grijă de Biserica lui Dumnezeu ?" (l Tim. 3,5). Trebuie să dobândească el însuşi

toate virtuţile şi însuşirile la care sunt datori să ajungă fiii săi duhovniceşti. într-un cuvânt,

trebuie ca doctorul cel duhovnicesc să se fi vindecat mai întâi pe sine şi să fie cu totul

sănătos, pentru ca lucrarea sa vindecătoare să dea roade. „Dacă în casa ta domnesc

dezordinea şi neorânduiala, cei pe care-i conduci îţi vor spune, pe bună dreptate:

«Doctore, vindecă-te pe tine însuţi»... Nepătimirea îl face pe duhovnic vrednic de luminare de

la Dumnezeu în lucrarea sa, el primind lumina Duhului, iară de care nu poate fi tămăduitor

iscusit şi călăuză neînşelată, ci doar „orb care pe orb călăuzeşte"...Smerenia, care este condiţie

şi semn al adevăratei duhovnicii. Ea se manifestă mai ales prin sentimentul duhovnicului că este

el însuşi păcătos, şi încă unul mai mare decât cel aflat în grija sa, ceea ce-1 face să simtă aceeaşi

suferinţă şi durere ca şi acela... Compătimirea este semnul vădit al iubirii sale, care se mai arată

şi prin faptul că e gata în orice clipă să răspundă la chemarea lor, prin marea lui răbdare şi

multa lui blânde. fiind îngăduitor, iertător şi plin de bunătate... Adevăratul părinte

duhovnicesc nu stă s ă-şi aleagă fiii duhovniceşti, ci primeşte fără deosebire pe toţi cei

care vin la el, şi mai ales pe cei rău bolnavi, care, aşa cum spune însuşi Mântuitorul, au

nevoie de doctor.

9

Concluzii:

Această misiune sfântă de a păstorii oamenii are o importanţa cu atât mai mare cu cât

sufletul e mai preţios decât trupul, ştiind că cei ce scapă sufletul de la moarte izbăveşte şi trpul

care va dobândii viaţa veşnică la a Înfricoşata Venire a Domnului, de asemenea pierderea unui

singur suflet din pricina păstorului atrage şi pieirea acestuia de la viaţa veşnică deoarece

pentru fiecare om a murit Hristos.

Dintre cei ce aleg această misiune puţini dobândesc liniştea sufletească, şi puţini care

ajung la mântuirea proprie, fiincâă lupta este continuă fără pauze şi concediu, este o luptă cu

sine şi propriile păcate, cu lumea şi provocarile ei şi cu puterile întunericului care nu slăbesc

pe luptător până la ultima suflare.

Doar cei care îl dobândesc pe Hristos în suflet şi luptă până la sânge cu păcatul pot

parcurge această grea şi anevoioasă dar şi sfântă misiune.

10

Bibliografie:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR., Bucureşti,1988.

2. Bordeianu Dumitru Gh., Mlaştina Disperării, Melbourne, 1989, PDF.

3. Branişte Ene, Liturgica Specială, Ed.Lumea Credinţei, Bucureşti, 2005.

4. Ioan Gură de Aur Sfântul, Despre preoţie, Ed. Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004,

trad.Pr. D. Fecioru.

5. Ioan Gura de Aur Sfântul, Scrieri partea a treia, , EIBMBOR, Bucureşti, 1994,

trad.Pr.D.Fecioru.

6. Larchet Jean-Claude, Terapeutica bolilor spirituale, Ed Sofia, Bucureşti, 2001.

7. Man Dorel, Pastoraţie şi duhovnicie, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009.

8. Tihon Ieromonah, Arhiereul, Ed Cathisma, Bucureşti, 2009, trad. Mihai Costiş.

9. Vintilescu Petre, Spovedania şi duhovnicia, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 1995.

11