Caducitatea este o cauză de ineficacitate a legatelor datorită unor împrejurări posterioare întocmirii testamentului, străine de voinţa testatorului, independente de vreo culpă a legatarului şi care fac imposibilă executarea acelor legate.

Aşadar, uneori legatul poate fi instituit în mod valabil şi să nu fie revocat într-una din modalităţile consacrate, dar cu toate acestea să nu poată fi executat din cauze care survin ulterior, fără vreo culpă din partea legatarului.

Caducitatea se deosebeşte de nulitate întrucât aceasta din urmă poate fi determinată de cauze anterioare sau, cel mai târziu, concomitente cu întocmirea testamentului, or caducitatea este determinată de cauze ulterioare. Deosebirea de revocare rezidă în aceea că nu este legată de manifestarea de voinţă a testatorului, ca în cazul revocării voluntare, dar şi de vreo culpă din partea legatarului, cum este cazul revocării judecătoreşti.

3.1. Cazurile de caducitate

a. Predecesul legatarului faţă de testator (art. 924 C. civ.). Legatele sunt acte mortis causa şi intuitu personae, astfel încât dacă la data deschiderii succesiunii legatarul desemnat nu mai este în viaţă legatul nu se mai poate executa devenind astfel caduc.

Moştenitorii legatarului, chiar cei mai apropiaţi nu au nici un drept asupra legatului întrucât legatarul însuşi nedobândind dreptul legat nu l-a putut transmite mai departe la propriii moştenitori. Dacă însă legatarul moare după momentul deschiderii moştenirii el a dobândit dreptul legat (dacă nu a fost condiţionat suspensiv), iar moştenitorii săi îl dobândesc, la rândul lor, prin moştenire. În cazul în care au fost instituiţi mai mulţi legatari, moartea unuia din ei nu afectează celelalte legate făcute în favoarea celor în viaţă la data deschiderii succesiunii. Potrivit art. 804 C. civ. testatorul poate, ca o măsură de prevedere, să recurgă la o substituţie vulgară, şi să dispună că în cazul în care legatarul instituit nu ar putea primi legatul, chiar din cauza predecesului său, de bunul legat să beneficieze o altă persoană determinată de către testator. În acest caz nu avem de a face cu caducitatea întrucât legatul revine celui care a fost desemnat ca substituit al legatarului predecedat. În cazul în care legatul este sub condiţie suspensivă, iar legatarul moare până la împlinirea condiţiei, legatul devine caduc, chiar dacă în momentul morţii testatorului legatarul era în viaţă (art. 925). Dacă legatul este afectat de o condiţie rezolutorie (sau de o condiţie suspensivă

potestativă şi negativă, care este asimilată condiţiei rezolutorii), sau de termen, fie suspensiv, fie extinctiv sau de o sarcină, este suficient ca legatarul să fie în viaţă la data deschiderii succesiunii. Aceste modalităţi nu afectează dobândirea legatului (inclusiv transmiterea lui pe cale de moştenire dacă legatarul moare după deschiderea succesiunii) ci numai exigibilitatea sau stingerea lui, după regulile instituite în cazul actelor juridice afectate de modalităţi şi nu de cele din materia caducităţii legatelor.

Aceeaşi este situaţia în cazul în care legatarul este în viaţă la deschiderea succesiunii, bunul legat nu a pierit, dar legatul este afectat de o condiţie suspensivă, care însă nu se realizează. În acest caz legatul nu este caduc, ci

urmează regimul juridic al legatelor sub condiţie suspensivă .

S-a pus problema sorţii legatului în cazul comorienţilor sau codecedaţilor, când testatorul decedează odată cu legatarul, şi nu se poate dovedi ordinea deceselor.

Soluţia care se impune, s-a precizat, este caducitatea legatului întrucât nu se poate dovedi capacitatea succesorală a legatarului în momentul deschiderii moştenirii. De vreme ce nu se poate dovedi nici capacitatea succesorală a legatarului şi deci acesta nu poate primi legatul, la rândul lui, nu-l poate transmite mai departe moştenitorilor săi.

b. Incapacitatea legatarului de a primi legatul survenită ulterior datei morţii testatorului. Articolul 928 C. civ. prevede că: „Orice dispoziţie testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi”. După cum rezultă din text pentru ca legatul să devină caduc, incapacitatea legatarului trebuie să survină după deschiderea moştenirii, dar înainte de predarea legatului. De pildă, legatarul fiind o persoană juridică îşi schimbă obiectul de activitate şi astfel legatul nu mai corespunde specializării sale astfel că este împiedicată să primească legatul potrivit art. 4 din Decretul nr. 31/1954.

Sau, la data deschiderii succesiunii legatarul nu are cetăţenia română, iar obiectul legatului îl constituie un teren, astfel că (cel puţin de lege lata) legatul devine caduc. Incapacitatea legatarului trebuia să survină, aşadar, ulterior deschiderii moştenirii, întrucât dacă aceasta ar fi existat la data întocmirii testamentului legatul ar fi lovit de nulitate absolută şi nu de caducitate.

c. Refuzul legatarului de a primi legatul. Tot din art. 928 C. civ. rezultă că în virtutea dreptului de opţiune succesorală legatarul poate repudia legatul, ipoteză în care acesta devine caduc. Evident, renunţarea la legat se poate face, sub sancţiunea nulităţii absolute numai după deschiderea moştenirii (art. 702 C. civ.). În cazul substituţiei vulgare, potrivit art. 804 C. civ. refuzul legatarului de a primi legatul nu duce la caducitatea acestuia căci el va fi primit de către substitutul desemnat de către testator, dacă acesta îl acceptă, desigur.

d. Pieirea totală a lucrului ce formează obiectul legatului. Potrivit art. 927 C. civ. „Legatul va fi caduc dacă lucrul legat a pierit de tot în viaţa testatorului”. Legatul va deveni caduc numai dacă este vorba de un legat cu titlu particular şi care are ca obiect bunuri corporale certe, individual-determinate, iar nu şi atunci când este vorba de legate universale, sau cu titlu universal. În cazul acestor din urmă legate pieirea unuia sau mai multor bunuri din succesiune are ca efect numai reducerea valorii legatului. Dacă legatul este cu titlu particular, dar are ca obiect bunuri de gen, pieirea acestora, de asemenea nu duce la caducitate căci bunurile de gen nu pier (genera non pereunt).

În cazul în care obiectul legatului este constituit din bunuri incorporale, legatul nu poate deveni caduc prin pieirea bunului, ca, de pildă, când testatorul încasează creanţa testată în timpul vieţii sale. În această ipoteză este vorba de o

revocare voluntară a legatului .

Aşa cum rezultă din textul art. 927 C. civ. pentru ca legatul să devină caduc, bunul trebuie să fi pierit de tot. În cazul pieirii parţiale a acestuia legatul rămâne valabil pentru partea de bun care s- a păstrat.

În doctrină s-a susţinut că, în cazul pieirii parţiale a bunului, dacă se datorează despăgubiri sau indemnizaţie de asigurare, acest sume se cuvin legatarului. Nu aceeaşi ar fi situaţia în cazul pieirii totale a bunului, când legatul devine caduc. În această situaţie legatarul nu ar fi în drept nici la despăgubiri nici la indemnizaţia de asigurare, cu excepţia situaţiei în care s-ar putea deduce că intenţia testatorului a fost de a acorda legatarului acest drept de creanţă şi pentru

ipoteza pieirii totale a bunului .

În ce ne priveşte considerăm că este de acceptat soluţia din dreptul francez potrivit căreia, indiferent că pieirea bunului este totală sau parţială, se prezumă intenţia testatorului de a acorda despăgubirile sau indemnizaţia de asigurare

legatarului .

O altă condiţie pentru ca legatul să devină caduc este aceea ca bunul să fi pierit, aşa cum prevede art. 927 C. civ. „în viaţa testatorului”, aşadar între momentul redactării testamentului şi acela al morţii testatorului. Dacă bunul a pierit înaintea redactării testamentului legatul este lovit de nulitate căci este lipsit de obiect, iar dacă pieirea bunului se produce după momentul morţii testatorului, legatul a fost eficace întrucât dreptul de proprietate s-a transmis la legatar odată cu deschiderea succesiunii, iar acesta are drept la acţiune în despăgubiri împotriva celui ce a distrus bunul.

În ipoteza în care legatul este afectat de o condiţie suspensivă, pieirea bunului ce formează obiectul legatului, chiar după moartea testatorului, dar înainte de împlinirea condiţiei, are drept efect tot caducitatea legatului, întrucât legatarul nu devine proprietar (art. 925 C. civ.), decât în momentul realizării condiţiei, or în acel moment legatul Cel care a fost obligat la predarea bunului nu suportă riscul pieirii fortuite a acestuia decât dacă a fost pus în întârziere şi nu dovedeşte că lucrul ar fi pierit şi dacă ar fi fost predat legatarului, în condiţiile art. 1156 C. civ., aşadar după dreptul comun.

Pieirea bunului trebuie să fi fost independentă de voinţa testatorului căci în caz contrar legatul nu devine caduc, ci este considerat ineficace prin revocarea lui de către testator.

Aşa cum s-a precizat în doctrină, înstrăinarea bunului independent de voinţa testatorului ca, de pildă, vânzarea silită la cererea creditorilor sau exproprierea pentru cauză de utilitate publică, este asimilată cu pieirea bunului, iar legatul devine caduc, cu condiţia ca înstrăinarea să se producă în timpul vieţii testatorului (art. 927 C. civ.).

e. Legatul mai poate deveni caduc în cazul în care intervin dispoziţii legale imperative sau prohibitive care să împiedice predarea legatului. Astfel, potrivit art. 811 C. civ. dispoziţiile testamentare în favoarea ospiciilor, săracilor dintr-o comună sau stabilimentelor de utilitate publică nu produc efecte dacă nu sunt autorizate de şeful statului, devenind, aşadar, caduce.

În doctrina s-au mai amintit şi alte cazuri de caducitate ca: neîndeplinirea condiţiei suspensive care afectează legatul; depăşirea cotităţii disponibile şi dispariţia cauzei impulsive şi determinante a actului de liberalitate, ca, de pildă

survenienţa de copil .

Alţi autori consideră însă că deşi în aceste ipoteze legatele devin în adevăr ineficace nu ne aflăm în prezenţa unor cauze propriu-zise de caducitate. În cazul legatului sub condiţie suspensivă, care nu se realizează, se aplică regimul juridic de drept comun, al dobândirii dreptului sub condiţie şi desfiinţarea lui retroactivă dacă este sigur că evenimentul nu se va produce, iar nu caducitatea, cu excepţia situaţiei, la care ne-am referit, când decesul legatarului are loc înainte de realizarea condiţiei, când legatul este într-adevăr caduc (art. 925 C. civ.), la care se adaugă şi pieirea lucrului înainte de realizarea condiţiei.

În ce priveşte depăşirea cotităţii disponibile, aceasta are ca sancţiune reducţiunea liberalităţilor excesive, la cererea celor îndreptăţiţi, iar dispariţia cauzei impulsive şi determinante, cum este survenienţa de copil, se poate analiza ca o revocare tacită a legatului sau ca o desfiinţare a legatului ca urmare a realizării unei condiţii rezolutorii negative tacite, iar nu ca o caducitate.

În cazul legatelor (secundare) cuprinse într-un alt legat (principal) prin caducitatea legatului principal nu se realizează şi caducitatea legatului secundar întrucât acesta din urmă va trece la succesorul care beneficiază de caducitatea legatului principal. De pildă, testatorul instituie o sarcină pe seama legatarului universal sau cu titlu universal în favoarea unei alte persoane, dacă legatul principal devine caduc, sarcina instituită în favoarea acelei persoane va trebui îndeplinită de succesorul care beneficiază de legatul devenit caduc, bunăoară prin predecesul legatarului sau prin refuzul acestuia de a primi legatul. Astfel de legate, grefate pe un legat principal, devin, la rândul lor, caduce numai dacă legatul principal este cu titlu particular iar obiectul său piere în totalitate în condiţiile art. 927 C. civ. nu mai are obiect.