Probleme cu care se poate confrunta o invatatoare debutanta:

Probleme de adaptare la noul mediu, mediul şcolar Probleme de integrare în colectiv Absenţa vieţii sociale Sprijinul inexistent din partea conducerii şcolii, neexistând o preocupare specială din partea

acesteia pentru o integrare în cultura instituţiei şi nu neapărat în obligaţiile strict profesionale. Confuzia generată de o insuficientă legatură între formarea iniţială şi realitatea scolara (nu ştie

dacă ceea ce a învăţat în timpul facultăţii sau liceului de specializare este necesar sau inutil) şi

faptului că reprezentările iniţiale în ceea ce priveşte meseria de dascăl şi motivaţia tânărului nu

sunt raportate la misiunea socială, transformându-l pe debutant într-un agent al instituţiei şi nu

într-un bun practician.

Inserţia profesională (process al tranziţiei de la formarea initială la formarea continuă, pe tot

parcursul vieţii)

Din punct de vedere social, tânărul debutant este marcat, etapa inserţiei profesionale este

momentul trecerii de la stadiu de obiect la cel de subiect, conştientizând situaţiile în care este

implicat, capabil de a reflecta şi de a emite decizii în ceea ce priveşte munca la catedră,

relaţiile cu membrii colectivului profesoral şi cu elevii, este momentul îmbunătăţirii propriilor

acţiuni, este momentul dezvoltării.

Personalitatea profesorului se conturează într-un context socio-cultural şi istoric aflat în plin proces transformativ, care influenţează în mod pozitiv, contribuind la dezvoltarea acesteia sau acţionează în mod negativ, perturbând, blocând chiar evoluţia sa. De aceea se impune o evaluare atentă a momentului inserţiei profesionale a tinerilor stagiari şi crearea unui set de proiecte şi programe menite să îl susţină în conturarea propriei identităţi profesionale, susţinându-le debutul în carieră, programe ce pot fi demarate încă din etapa formării iniţiale.

Lipsa de timp, a resurselor fizice şi psihice pentru a participa şi a se bucura de evenimentele

mărunte sau importante care se desfăşoară la nivelul şcolii

Intervine momentul deciziei, moment în care cadrul didactic debutant alege să rămână,

deoarece este motivat intrinsec, dar şi extrinsec, de către colegii cu experienţă sau alege să

plece din sistemul de învăţământ, momentul în care acesta alege să rămână sau este determinat

să plece de către o serie de factori, printre care şi absenţa unei percepţii corecte asupra culturii

şcolii, asupra acelei vieţi pe care de fapt o trăieşte zilnic dar pe care nu are timp să o simtă

dacă nu este ajutat… pentru că nu dispune de acea „experienţă de viaţă organizaţională” pe

care nu a avut prilejul să o perceapă câtuşi de puţin în timpul facultăţii

Călătoria profesorului debutant începe de pe băncile facultăţii. Acolo el se pregăteşte din

punct de vedere profesional şi emoţional pentru marele debut al carierei sale.

Odată încheiată pregătirea iniţială, tânărul profesor îşi face apariţia la catedră. Aici realizează

primul pas în cunoaşterea colectivului de cadre didsactice, elevii şi începe, în sfârşit, să aplice

cea ce a învaţat pe băncile facultăţii.

Ce a învăţat?! Încă nu ştie. Nu mai este sigur pe el. Starea de nesiguranţă îl tulbură. Se

analizează şi constată că ceea ce considera a fi perfect din punct de vedere al pregătirii sale

profesionale iniţiale se clatină.

Pătruns în lumea şcolii se simte deodată singur şi extrem de confuz. Se întreabă care poate fi

cauza? Sau cauzele... Tânărul îşi făurise o serie de vise în timpul anilor de studenţie... poate

chiar venise în facultate cu o imagine a ceea ce consiera el că este lumea şcolii! Vise deşarte...

Şcoala este altfel... constată acesta încă de la primul contact. Castelul de nisip pe care îl

clădise cu trudă tocmai s-a dărâmat.

Tânărul debutant constată că nu deţine întreg arsenaluul de instrumente necesar supravieţuirii

sale în jungla în care tocmai s-a rătăcit... Intrat pe porţile şcolii este întâmpinat de director, şef

de catedră, colegi, elevi şi părinţi cu o serie de cerinţe cărora ar trebui să le facă faţă pe rând...

şi nu concomitent. Directorul îi spune care îi sunt îndatoririle ca profesor angajat al unităţii

şcolare şi îi pune în braţe, imaginar, fireşte, un pachet de legi şi reglementări interne pe care

tânărul ar trebui deja să le ştie! Şeful de catedră îi aruncă în faţă o listă cu tot ceea ce ar trebui

să întocmească, din punct de vedere birocratic şi anume planificări calendaristice, planuri de

lecţii, programe de evaluare şi o serie de activităţi pe care oricum, tânărul nu prea are timp să

le îndeplinească... este prea ocupat de noul său statut: profesor la catedră!

Trebuie să intre la clasă... La clasă?!! Păi dincolo de uşa clasei este o adevărată junglă!

Elevii.. ce elevi, fiinţe care îl devorează cu nerabdarea din priviri şi curiozitatea celor care vor

să afle cât mai multe informaţii... sau nu ştiu cum să se eschiveze de la cursuri... să fugă de

responsabilităţile lor de elevi... Probleme... multe probleme!! Cum să-i determine pe copii să

înveţe la materia pe care s-a pregătit în timpul facultăţii să o predea... teorectic, că practică nu

prea a avut când să facă.... şi apoi apar părinţii care aşteaptă note mari pentru copiii lor,

neştiind întotdeauna cum să-şi ofere ajutorul în sprijinirea la clasă a tânărului profesor.

Pare greu... se pare că întradevăr este greu!! Pentru debutantul aflat în primul an timpul nu mai

ajunge... Constată cu stupoare că pleacă epuizat de la ore, că în cancelarie preferă să asculte

muzică de relaxare, nefiind capabil să lege o conversaţie cu ceilalţi profesori... Se simte

marginalizat... Are impresia că profesorii cu experienţă îl evită... Nici nu mai îndrăzneşte să îi

salute... de întrebat câte ceva în sprijinul său profesional cu atât mai puţin!

Apare o stare nouă, destul de ciudată: tânărul stagiar constată că merge din obligaţie la

serviciu. Şcoala nu-i mai place! Oare de ce?! Îl încerca o stare de nerăbdare şi chiar bucurie cu

ceva vreme în urmă... Şi colegii parcă îi privesc cu neîncredere... Să fie el vinovat?! Unde a

greşit? Profesorul fără experienţă intră în panică, se acuză pentru lucruri pe care nu ştie dacă

le-a înfăptuit sau nu...

Starea de criză ia amploare, unii chiar aleg fuga! Se pleacă, se renunţă la statutul de cadru

didactic... Alţii aleg să lupte, îşi pun întrebări şi află răspunsuri, cer ajutor colegilor şi

descoperă, pe zi ce trece că şcoala în care au venit este vie!! Viaţa în şcoală nu se limitează

doar la predarea la calsă. Şcoala înseamnă contact cu elevii, cei care aşteaptă de la profesor

mai mult decât informaţie. Aşteaptă un zâmbet, un cuvânt frumos, o încurajare, vor un model

de comportament... vor un prieten şi nu un călău care să îi oblige să înveţe!!

Colegii preofesori pot deveni camarazi în lupta pentru adaptarea profesională. Ei au

posibilitatea să ofere soluţii pentru problemele tânărului stagiar, care are şansa de a primi

sprijin profesional de la oameni cu experienţă în domeniu. Colegii pot devenui persoane

cărora le poate împărtăşi din cele mai tainice temeri şi nesiguranţe. Aceştia pot deveni chiar

prieteni de nădejde. În timpul activităţilor şcolare şi extraşcolare, în timpul pauzelor colegii

profesori pot fi alături.

Zâmbetul de susţinere şi încurajare primit din partea lor poate fi o treaptă solidă pe calea

afirmării profesionale şi în formarea imaginii de sine. Încrederea în propriile forţe, în

capacităţile sale profesionale şi de comunicare se dezvoltă foarte mult prin solicitarea şi

acceptarea ajutorului colegial. Desigur, există şi alternativa autoizolării, a dezvoltării unor

strategii de supravieţuire, a unor subterfugii care să simuleze starea de bine... alternativa

rutinei zilnice... Tânărul debutant poate să se ascundă precum struţul cu capul în nisip şi să

susţină că totul este bine... sau nu!

Profesorii îi pot întinde o mână stagiarului. Îl pot ajuta să se integreze în cadrul colectivului. Îi

pot prezenta legile nescrise ale vieţii şcolii, invitându-l să participe la întrunirile lor din timpul

pauzei de cafea, la o serie de evenimente specifice şcolii. Uneori sărbătorirea unui confrate cu

o anumită ocazie dezvoltă o serie de atitudini pozitive în ceea ce priveşte comportamentul

stagiarului şi viziunea acestuia despre ceea ce semnifică viaţa din cadrul grupului.

Evident, poveştile, miturile despre cei care au fost odată profesori de renume ai şcolii

marchează prin greutatea lor viaţa stagiarului. Acestea îl impresionează, determinându-l

uneori să ia exemplu de bună practică didactică sau exemplu comportamental un profesor al

şcolii.

Evident, lumea şcolii este asemeni unei monede: are şi un revers! Nu toţi profesorii sunt

grupaţi în aceeaşi tabără. Existenţa micilor bisericuţe îl determină uneori pe profesorul

debutant să îşi aleagă, poate forţat, adesea înainte de a studia în detaliu, să opteze pentru una

sau alta dintre tabere. Tabăra bună sau cealaltă?! Încă nu ştie! Dar îl atrage modelul pe are şi l-

a ales... ar vrea să fie asemeni colegului...

Alţi stagiari sunt mai puţini maleabili. Propria personalitate este destul de puternică şi nu

consideră necesar să urmeze un anuzmit model... sunt ei înşişi şi atâta tot! Tot personalitatea

are un rol extrem de important în ceea ce priveşte maniera în care tânărul ia atitudine în faţa

presiunilor de rol la care este supus. Orice încercare de a se desprinde de ceea ce reprezintă

tiparul clasic al instituţiei poate provoca însă o serie de reacţii adverse ale colegilor,

directorului sau ale inspectorului de specialitate. Adesea stagiarul optează pentru un set de

soluţii care nu duc tocmai la obţinerea unor rezultate convenabile, soluţiile neadecvate

aducând după sine o serie de sancţiuni care provoacă reticenţă în ceea ce priveşte adoptarea

unor decizii pe viitor. Şi atunci cum e mai bine, să stai la locul tău, să îţi vezi de treabă, adică

să predai la clasă aşa cum ştii tu sau să cauţi soluţii noi la probleme nou apărute?! Aceasta

poate fi dilema multor tineri debutanţi din învăţământul preuniversitar. Teama faţă de noutate

determină adesea un comportament reţinut din partea stagiarilor.

O altă barieră în afirmarea profesională o poate constitui statutul de suplinitor sau de titular pe

care îl deţine debutantul în momentul angajării sale. Adesea suplinitorul este primit cu

reticenţă, etichetat ca persoană nepregătită, care nu îşi are locul la catedră. În astfel se situaţii

unele cadre didactice din unitate dezvoltă un comportamet de respingere, debutantul fiind

blocat de răceala cu care este întâmpinat, orice elan care îl însoţise până în momentul acela

dispărând. Nu mai are curajul să solicite ajutorul de care are nevoie la începutul carierei sale

profesionale, adesea abordând o serie de strategii de supravieţuire care nu fac decât să îi

zdruncine identitatea profesională. La acest fenomen contribuie cu siguranţă şi neîncrederea

de care dau dovadă colegii în ceea ce-l priveşte: este nou, nu ştie nimic din punct de vedere

profesional, nu se merită să fie ascultat, ideile acestuia nu au căutare şi nu prezintă interes,

deşi ele pot fi adesea valoroase. Statutul de spuplinitor îl determină pe stagiar să aibă reţineri

în practicarea meseriei, ştiind adesea că în şcoala respectivă nu va lucra decât cel mult un an

şcolar.

Statutul de titular îi conferă debutantului încrederea de care are nevoie. Chiar dacă nu este

primit întotdeauna cu bunăvoinţă, are un motiv în plus să lupte cu ceilalţi în obţinerea

prestigiului său profesional: este profesorul şcolii pentru un timp îndelungat şi trebuie să se

afirme. Prin orice mijloace! Gândesc unii.... Alţii adoptă o strategie de bun simţ, care îi ajută

să se formeze rapid ca profesori şi camarazi de nădejde în cadrul instituţiei angajatoare.

Desigur, datoria şcolii, prin reprezentanţii săi, directori, şefi de cateră, profesori, este de a

asigura prin programe de monitorizare procesul integrării tânărului debutant în cadrul

colectivului, în scopul adaptării sale profesionale. Nu multe sunt situaţiile în care stagiarii

beneficiază de un astfel de sprijin , susţinerea fiind adesea absentă. Totuşi există profesori

binevoitori, care îşi aduc aminte cu plăcere de propria lor tinereţe, când au beneficiat de

acelaşi statut, de tineri debutanţi, novici în ale meseriei de profeso, colegi de suflet care întind

cu plăcere o mână de ajutor atât din punct de vedere profesional, cât şi prin oferirea propriei

simpatii şi prietenii. Este un aspect extrem de important ca stagiarul să se bucure de atenţia şi

simpatia unor colegi cu experienţă. Acest lucru este generatorul unor sentimente de siguranţă,

încredere în propriile capacităţi pedagogice, toleranţă, abnegaţie... valori pe care însăşi cultura

şcolii le dezvoltă în sânul înstituţiei.

Drumul sinuos pe care îl parcurge tânărul debutant în procesul adaptării sale profesionale este

destul de dificil. Important este însă să aibă voinţă şi curaj să rezolve problemele apărute pe

parcursul formării identităţii sale profesionale. Lupta în sine poate deveni mai uşoară şi mai

frumoasă dacă dispune de vocaţie şi dezvoltă un etos profesional, asemeni camarazilor,

profesori cu experienţă.