N i ml XJV, Nu. $ô, t u a i J.S Manie IU iu

CA Unul, poate singurul t tect al Censurei .

es te că presa, ncavând libertatea cir a înregistrat , cu amănuntu l , lapte le şi svb nurilc cari circulă, n ' a re putinţa iii res­tabilească adevărul — clin care pricina, pa­costele umblă din g u r ă în g n r ă p tn i ge spurcă toa tă oficialitatea.

E, în t r ' adevăr , dureros să auzi cîte calomnii sc împrăşt ie pe socoteala celor cari ţin biberonul la gura populaţiei din ţa ra romîncască - a thea calomnii şi dc aşa gravi ta te , încît cred cu nouă/cei şi cinci la su tă dintre romlnii cari au avut leală pe vremea lui \ o n Tuellf, t rebuie să re­gre te amarnic că protectori i d-lui Stere n'au putut îndeplini ultimul cjor al d-lui C a r p de a sta între Carpa ţ i şi Dunăre măcar douăzeci de ani, ca să aibă vreme d. Lupu Kostake să ne civilizeze deprin-zîndu-ne cu moravuri le occidentale ale ilus­trului şi de bun neam d. Dedu Xcniţescti.

Şi aceste mizerabile snoave, urzeli dela îutimerec, sapă reputaţ ia oamenilor cinstiii şi aruncă discredit asupra instituţii lor dela cari ne t r agem pîinea zilnica şi cu al că ro r credit nădăjduim să in t răm şi noi politiceşte şi cu negoţul în hora pe care o întemeiază Liga Naţiunilor — fără ca vic­timele să aibă cum le destituiţi şi cum se spăla eu isop pentruca, cum li se ţ.i cu­vine, mai albi deeît zăpada să apară în l'aţa istoriei.

Iaca, d e a mituire, ce se colportează in mahala la urine, de căt re agenţii duş­manilor cari au jurat pieiiea neamului 1-nrnînese, pe socoteala singurilor oameni pe cari nc mai bizuim c i sa no putem în-vîrti si noi priiv E u r o p a ;

Vagoane, întregi , cu mărfuri din năun-t iu , se fură, pe drumul Constanţa Rucu-r e ş t i ; vapoare cit ,1 Valul Mitropoliei , ve­nite pentru Rominia, cu alimente şi efecte dc îmbrăcăminte , fug noaptea şi se prop­tesc : unele, la O d e s a - - a l t e l e , la Ruseiuc; t renuri eu făină, pornite spre Turtucaia, se găsesc ascunse prin magaziile dela O b o r ; canti tăţ i imense de zahăr, expediate din Ardeal , pent ru societăţile protectoare ale vietăţi lor din Ducurcşti, cu nu leu şi cincizeci ki logramul, se vînd, dc căt re particulari , cu şeai/eci de lei ocaua ; munţi de cartofi, porniţi dini ţara Birsei pentru populaţia ţărei romlneşti , degeră prin sta ţii, fiindcă samsari i ret cad de acord asu­pra şpc r ţuh i i : stofele dela Buliuşi, date de administraţia mili tară ca să fie v î r d u t e publicului, de că t re un magazin- scump Băncii Romîn-eşti, suni plimbate pe umăr prin s t radele dosnice, de căt re ţ igani, ar meni şi jidani, şi oferice săr.icimci cu optzeci de lei metrul - t ind cu preţul a< cesta, da tă fiind calitatea stofelor, se poa te cumpăra jumă ta t e din produsul (abrioei. Astea, şi altele mult mai o l e o l e o , t r ec din g u r ă în gu ră , se coinpiectează, se exagerează şi formează hrana morală a populaţiei, care, din pricina Censurei , n 'are de unde afla că sunt calomnii şi că e atît de mare vina celui care bîrleşte, meii' ar t rebui , ca in legea veche, săi i se stmulgă limba şi săj i se t oa rne p lumb topi t p e g î t .

Ca să-şi dea seama Censura de răul imens pe care-1 face victimelor pe car i crede ca le serveşte, s ă i comunic una ra re fe povestea ieii în Calea Victoriei:

— La comisia de aprovizionare, s tr iga ora toru l cît îl lua gura , nu lucrează copiii decît un cias pe zi. Cum, însă, la această autor i ta te vin oameni cu nevoi din toa tă ţara, es te , în ciasul de lucru, at t ta îmbul­zeală, încît, un ac de l'ai arunca, a r cădea pe cap de om. Şi minorul, care face, acolo, jse pontificele maxim, nu pr imeşte pe oa­menii cu ja lbă , decît potrivit cu impor tan ţa cărţei de vizită pe care io t r imet în biuroul unde bea tutun. Din pricina sfa inului acestui.», un biet creştin care V£u{ş4

Cr'1-.'з • ^- .«.u'eştai d» - i t r u <-•> *S) rtaduj *?--*Г v r ^ o i i * ! » de г<сот»п4>фе, - început *i. eWere, cînd j văzut că, (ărâ maca;' •>* se anunţe, intri» ţanţoş , «n samsar :

- Asta a. luat şaptezeci de inii de lei ca să procure vagoane unui a c a p a r a t o r Numai hoţii an int rarea l iberă a ic i ! Să vă fie ruşine, t i lhar i lqr j -Ce, aţi luat ţ a ra în antrepriză, bandiţi lor? 1

— Şi, pe urmă, ce s ' a m , , j întît'.iplatV a înt rebat , din as is tenţă , - imul , care trecea spre episcopie.

- Cînd a auzii discursul, minorul a ieşit afară, a luat in bra ţe , surîzînd gra­ţios, pe ora tor , şi. în cinci minute, ia' făcut t rebşoant .

Ei, vă întreb, e îni interesul moralei publice să se acrediteze Ia mahala ase­menea eno rmi t ă ţ i ? F i reş te că nif, fiindcă atunci, în loc ca împricinaţii să meargă cu ja lbă la autor i tă ţ i , se nărăvesc să pornească cu anasîna.

De aceea, socotesc că fac serviciu а,-niical d-lui Că tuneanu spuuîndu-i : lasă, domnule, presa l i b e r ă : 1 i s o să spuie, ca întotdeauna, că sunteţ i hoţi, c a . s ă poată Viitorul restabili faptele — căci, aşa, în sur­dină cum merg lucrurile azi, nici apa Mureşului nu vă spală de calomniile pe cari vi le aruncă cei cari vin în a t ingere cu nacialnicii stăpînirei .

Daca fty*o asculta, b i n e ; daca nu, o să se uite cu ochii cum cer ardelenii control special asupra vagoanelor pc cari le expe­diază din Transilvania pentru Rominia. Mare — şi o să înghită in sec.

Eu ini-am făcut datoria. Crainic

Ku.Tiărui viitor v a i i ms Tn v â n ­zare V m a r l 22 M a r t i e .

L A T R I B U N A L

Se puse ultima 'ntrebarr Piritului, un hoţ de cai:

— „Mai ai „Ceva de spus ca apărare?" „Nu, domnule judecător. „Suni vinovat, deci sunt dedor „Să ispăşesc în închisoare. „Dar cer o singură favoare. „Trimefc-mă acum, eu zic, „Să-mi fac Osânda ta Stanic, „Ocnele Mari, Mislea, Te&ega, „Oriunde dumneata pofteşti; „Har nu, na, nu la Văcăreşti!"

Iar doînnnl magistrat li întreabă mirai:

„De ce? Explică, inculpat." „Fiindcă nu vreau să. fia 'colega „Cu alde ii cri şi Kctrnahat! „Sunt un tîlhar, e-adevărat, „Mi-e fruntea plină dc. noroi, „Dar eu la nemţi n'am fost slugoi! „In timpul ciiuUului război, „facut-am tot ce-ani învăţai,

„Â7n furat, „Dar n'am. primit dela duşmani

„Bani, „Să nul fac coadă, de topor... „Jur, domnule judecător!

„Şi chiar în puşcărie „Mie „Mi-e ruşiite

„Să siaji alături de oricine*!"

f Cyrano

M U C U R I DE \QE\ 0rfg?nnfe

Ca să ne aflam îtt t reabă.

Tratativele minate la Paris intre ri-nii Take loucseu -.i Ionel Brătiamt, îmi amintesc o istorioară citită cândva, undeva. V'o repet din memorie, lă­sând ca morala s'o trageţi d-voastră, care vă bateţi joc în gând de sforţă­rile inutile ale ziarelor cu tiraj caii zilnic bag intrigi, aţâţânciu-i tocmai când au mai mare nevoie dc pace cum sc şi cuvine la un Con­gres al Păcei.

Doi indivizi duceau viaţă tihnită, în aceeaşi curte - - la Iaşi. Intr'o zi se ceartă... din cauza armistiţiului. Unul din ei părăseşte imediat Pute­rea... pardon... locuinţa comuna, cu primul tren pleacă departe, tocmai la Paris.

Trec luni. Spre mijlocul ieinei, pleacă şi cel

rămas în ţară pleacă la vânătoare după... Torontal.

Pe când vâslea puternic pe supra­faţa unui lac adânc - - să ne închipuim că Torontalul e o raţă sălbatecă, din cele cari trăiesc ascunse în stuh barca se răstoarnă. „Ajutooor!" •-• -începe sa ţipe individul gata să se 'riece.

Cine credeţi că i-a venit în aju­tor?... Tocmai prietenul dela laşi, în­tâmplător plecat pentru acelaş scop.

Când a pulut desluşi figura ace­luia care s'apropia înotând ca să-1 salveze, omul în pericol face o u l t i m a sforţare: scoţând cuţitul dela hribi, răcneşte:

Să nu te apropii, că te omor! Apoi s'a dus la fund... şi mai Ia

fundul opoziţiei.

Pol i ţ ieneş t i .

„Secţie" mărginaşe. Subcomisarul intrând vârtej :

D-le comisar, ceva îngrozitor... —- Iar ne mută în alt „raion"?.. .

Abia începusem să cunoaştem maha­lagii !

Subcomisarul, căruia excesul de vi­teză al picioarelor i a întrerupt com­plect funcţiunea acustică a urechilor, continuă ea şi cum ar vorbi singur:

— ... ceva nemaipomenit! Inchipui-ţi-vă, un automobil barosan să 'u-capă două butoaie cu vin în el. Vine gonind ca trenul accelerat prin hală. dă peste o căruţa sătească, omoară ţăranul care ducea boii de funie, schi­lodeşte copilul culcat în căruţă, pe cocenii vitelor...

— Trebuie înştiinţată numaidecât familia...

— Să mă duc la ţară, d-le co­misar 9 '

Comisarul, ia rândul sau suferind da deranjamentul corn un lealii audi­tive : . ,

.—• ... familia căreia aparţine auto­mobilul. Să vorbeşti răstit şi sa le spui că, dacă nu dă imediat cinci sute de lei ca să-i facem scăpat şo­ferul, cu toţii înfundă puşcăria!

Poşta redacţiei.

Un cititor ne Întreabă, de uttde vine cuvântul prostie. Răspundem :

Cuvântul vine dela... munte, unde cămaşa poartă numele de ,,iie". Acolo s'a născut primul prost care a comis imprudenţa să se prezinte soţiei sale, în noaptea nunţei, numai în „iie", să­vârşind prima şi ireparabila prost-iie.

Nae D. Ţaranu

Răsboi de Condeie

Submarinele, gazele asfixiante şi gloanţele dumclum sunt prohibite, a-cum, în Liga Naţiunilor, de aceea lupta, chiar fratricidă, prin urmare cea mal crîncenă, se dă cu peniţa, armă care duce la Morgă mâi sigur decît faimoasa Bertha.

Intr'o bătălie de acestea, pe viaţa şi pe moarte, se angajară de curînd doui confraţi, cei mai simpatici con­fraţi din jurul Censurei.

Tînărtil redactor politic al d-ltti Vii-gil Dătâscu, tînăr care de patruzeci de ani e credincios conservatorilor, scrie, în Universul, sub dicteul mini­strului său de industrie şi comerţ, cum că „d. AI. Constaminescu a de­clarat amicilor sai că intenţionează să demisioneze din guvern îndată ce se va reîntoarce d. I. I. C. ©rătiahu, Această intenihine a sa se pare că e nestrămutată şi ar fi demisionat chiar îndată dacă nu s'ar ginii la urmările demisiunei sale în absenţa preşedinte­lui consiliului din ţarii."

Punct. ) Zisei că informaţia trebuie să fie

dictată de însăşi ministrul industriei, pentrtică tînărtil confrate care a pus patruzeci de ani ca să ajungă la Ca-nossa, e mult mai respectuos pentru sintaxă decît rezulta din această bu­cată literară.

'Iată, însă, că, in după amiaza a-ccleiaşi zile, intri în vorbă şi Viitorii', al cănii reporter se inspiră direct dela d. Emil Petresctt, vasalul \i-ltii lonescu-Braita, cum numeşte lumea pe fratele „preşedintelui absent al consi­liului din ţară". Şi, replicînd hiatului popular, Viitorul spune, cu privire la demisia nestrămutată pe care o interi ţioneajiS ministrul Universului: „Svo «urile acestea pc cari ziarele se

grjtbeafi să le hiregistreze eju un lux de amănunte tot a$a de fanteziste ca şi svonurile dela cari pornesc 'r— dovedesc, însă, care sunt în aceste vremuri mari preocupările unora din­tre ziarele noastre".

Depe eleganţa cu care e redactată desminţirea, s'ar părea că şi infor­maţia Viitorului e scrisă, sub dicteaua d-îui Al. Constaminescu, tot de către junele redactor al Universului, dar i-poteza nu e admisibila întrucît una distruge pe cealaltă. Cu toată coin­cidenţa, dar, în ce priveşte sintaxa, suntem nevoiţi să credem: ori că d. Dărăscu încearcă, prin pana ministru­lui redacţiei, să terorizeze pe d. Luca P. Brăfianu—sau că lonescu-Biâila ţi­ne, prin Viitorul, să arate Univcersului că svonurile fanteziste ce nasc din svonurile râspîndite de d. Al. Cons-, tantiuescu îl lasă nemuritor şi rece.

din potrivă, Noi ţ.ti.u ca, dac* pe lâugâ fudulie, sg&rcanie, pizmă, m â n i e ' ţi l«ne, printre cele şuvpte păcate de moar te se mai numără şi lăcomia şi desfrâul, aceasta nu însemnează decât câ nil t rebuie să treci măsura nici în bău tu ră , ceeace de altfel orice bău to r ştie şi el, chiar din expe rienţâ, căci dacă „le-ai întrecut ' ' , bău tu ra nu mai are nici un haz. D a r să nu be i? unde s tă scris a s t a? Nici î a cele zece porunc i ; să nu ucizi, să nu furi, să nu jur i s t râmb, să uu-ţi faci ţie chip cioplit, să nu pofteşti la nevasta, asinul sau sluj -niv-u de aproapelui t i u (despre slujnica ta proprie nu scrie), — dar n i căcn nu zice: să nu bei. Ergo uibamits, pot zice cu cântecul, şi cu o tăr ie cu atât mai mare, cu cât, ca să nu ne depărtăm: încă de cele sfinte, chiar ş i pr intre cele şapte .fapte ale milosteniei ' vom găsi numai

decât ia început, a doua, pe aceas ta : „să •adăjii pe cei însetaţi ' ' .

Acest îndemn spre una din faptele mi­losteniei, s 'ar părea că ne adresează direct - - cârciumaritor. Şi cu aceasta, după o in­t roducere mult prea lungă faţă cu miezul ţii scopul lucrării de faţă, deşi ar mai fi încă .foarte multe de spus în această

mattas, fapt e că mădularele dîrze ale stăpmirei au intrat în luptă de condeie — şi de aci piuă la reteveie, tiu mai e nici o bătaie de puşcă.

Să nădăjduim, însă, că, pătrunşi de patriotism cald, atleţii se bat pe faţă dar în dos se sărută — căci, altfel, pe vremurile grele prin cari trecem, locomotiva Romîniei Mari ar ieşi din macaz daca mecanicii s'ar a-puca să se chelfăncască de-a binele.

Un bucher

Acum, o fi Una o r i o fi alta i n t e r - £ y 0 r d m e de idei, să viu la obiect, p i c t a r e a p o t r i v i t ă p e n t r u a c e s t g o l i - ® * E vorba că, după cum vedem, nimica

nu ne opreş te , ba to tul ne îndeamnă, cu sa reclamăm adoptarea şi a băutur i lor spirtoase pr intre obiectele de prima ne­cesitate ; aceasta putem s ' o facem cu inima cu a tâ t mai uşoară , cu cât putem fi siguri că acest surplus de preocupare nu va în­greuna cu nimica sarcina celor mulţi che­maţi dar puţini aleşi d 'a veghia la îndes­tularea necesitaţi lor obşteşt i . Nici «îu-mi t rece prin gând sa mă adresez lor, căci ar însemna să bat a p a in piuă, şi apa nu face în piuă, cum nu face nici in cisnie. Din n e n o r o c i r e , nu pot s a mă adresez nici Cârciuraarilor, căci „laptele miloste­niei" ic sunt t o t atât de străine, pe cât străini tte neamul nostru sunt şi cei maj mulţi dinlr ' iuşii .

Cui mă voi adresa deei, pentru asa­narea intolerabilei s tăr i de lucruri , care ameninţa să reducă obişnuinţa s t rămo­şească a băutur i i la s tare de legendă, şi pe noi la ereziile lui rvlahomct, cari vedeţi unde i au adus pe T u r c i ? Mă voi adresa tjatnei(ortt{lilK-— muncitorului în via D o m ­nului adică, şi nu aceluia de prin pod­gorii , ci muncitorului cu bra ţul , care fă­cea odinioară scur tă la mână în t ru valora-rca produselor muncitori lor cu braţele de prin zisele podgori i . Arma cea mai pu tcni icâ a muncitori lor de toate categoriile, care este as tăz i? Greva. Ei bine, iată ce propun e u : greva.

Dacă, după cum este dovedit şi râsdo-vedit, oiinil o poate duce, t rei-patru s au şi mai multe săptămâni , fără să inunciască. de ce n 'ar putea s 'o ducă, to t astfel, şi iară şa b e a ? S ă i vedem atunci pe pa t ron i : după cum aceia sfârşesc întotdeauna prin a spori salariile şi a reduce orele de muncă, to t astfel aceştia au să fie nece sarmenfe reduşi, să reducă preţuri le şi Sa sporească orele de : băutură .

Nu- mai adaog altceva decât : „Faceţ i o încercare, domnilor", — cum scr i i Papa milialopol î.i manifestul său către a legător i , când şi-a pus candidatura Ia Putna.

Papaittihalopol s'a a le? ; dar nu ştiu dacă cu n u ma voi alege cu... ceeace >'ar li cuvenit sa se aleagă Papamihalopo! atuiicea.

Subiectele ţi explicaţiile ilustraţii­lor din acest număr sunt dale de N. D. Ţăranu.

Ideile Iui Pepelea — Cum să ajungem la ie f tomrea băuturii

iu contrazicere cu amicul şi colabon. torul meu Ion Grămăt icu , nu sunt nici decum de pă re re că băutura s 'ar putea număra şi ea între viţii. Z ic : bântuia, fără alt adaos (cum ar fi, de exemplu, de apă ) şi în ţe leg prin acest cuvânt ceeace înţelege tot românul , care când uu adaogă nimic la bău tu ră , vrea să zică cum câ vorbeşte de vinul sadea. Chiar şi numai faptul acesta, ar putea să ne încredinţeze că, cel puţin românul — şi -te-avem noi cu moravur i şi mental i tă ţ i s t r ă ine? — depar te de a considera câ un viţiu bău tu ra de vin sau de ţuică, 6 socoteşte drept cea mai lirească pentru om, mai firească şi decât bău tu ra de apă. Beau. Bei? Bea! când românul conjugă astfel şi hu a d a o g ă : apii, atunci fieştecine ştie de ce e vorba.

Horia bea la crâşmă 'n deaî, Fug Ungurii din Ardeal, -

Zice cântecul popular, şi ridica asitel bău tu ra chiar mai presus de ceva firesc omului, o ridică până la rang do virtute.

Mergând mai depa r t e : Nu numai ca romtnl, d a r şi ca creşt ini* no i au p u t e m a-cunca v r un o p r o b i u documcutln cu texte din Şi jnta Scripturi asupra băuturii Ba

Pepeie-a

Numărul v i i t o r va fi pus în vân­zare Vineri 22 Hârtie.

DEMNITATE... PROFESIONALA

— Nevastă, să nu mai vii cu tipi d'ăştia că divorţez: toată noaptea n'am r* tuî dormi d ri cnuza sforăiturilor iui! '

B I R T „ H A I L A I F "

— Chelner, m'am plictisit: în fit are zi aceeaşi mâncare!... CHIM

poţi da care sâ nu semene cu ce 'mi-ai d"i ieri? — Soc îeala

Ceva bana l . Strada e o scenă perpetuă pe care

s,e joacă gratis, actorii fiind însuşi spectatorii. Odată acest adevăr sta­bilit : Sus cortina !

Decorul reprezintă* un petic de tro-toar umed, pe care încălţămintea tre­cătorului îşi lasă tiparul conturat cu noroiul depe tălpi.

Lume multă s'a îngrămădit în drep­tul unui zid de casă cu două etaje.

Soseşte un domn grăbi t : paşi mă­runţi, aer solemn — lighioană bi-mană care aduce pe departe c'un medic.

— Ce^ e?. . . Ce s'a întâmplat? Din grămadă cineva îi explică: — Un nenorocit căruia i-a venit

rău şi-a leşinat. — A leşinat?!.. . Demnul solemn se reped j în grupul

compact de curioşi, ur lă : — La o parte!.. . Ce sia'ţi ca vi­

tele?... Faceţi loc!... omul are ne­voie de aer.

Aglomeraţia de gură-cască, luând ad-literam epitetul de „vite", se des­tramă, lăsând să se vadă de cei din sală un sdrenţăros în şedere, rezemat de zid.

Presupusul medic stă proţap, aş­teptând, probabil, recompensa actu­lui său filantropic.

Sdrenţărosul deschide ochii... învă-liiindu-1 cu privirea, şopteşte:

— Aer!... Păi de trei zile numai aer mănânc!

( Cortina.)

Tot din g l u m ă . Românul, de felul lui. e mucalit.

Primii cari au băgat de seamă acest defect, sunt negustorii: fură clientul Iuându-i zece piei pentru un petic de piele de ghete, iar el se răzbună... c'o glumă. Sistemul fiarei îmblânzite care suferă, loviturile de biciu ale domcsticitorului în speranţă c'odată şi-odată tot ea va birui, sfâşiindu-1.

De obieciu gluma produce foarte puţin — băneşte, duşmani, însă, să tot stai să-i înnumeri. O „glumă" de-o oră, într'un hotel, poate da na­ştere oricând unui divorţ. Din „glu­mă" foarte mulţi isprăvesc cheful târ-nuindu,se. Tot din glumă Ies îşi o-moară cel mai bun camarad, amenin-ţându-1 c'un revolver ce-1 credea des­cărcat.

Unde-i glumă multă, sunt şi nervi mulţi. Nu atât ca să producă glu­mele, ci să ai nervii ca să le su­porţi. In Bucureşti „gluma" aleargă în goana mure p» strSzi sub formă

d« automobil, stroplndu-te cu noroi da sus până jos dacă nefericita aoartă te-a împins întâmplător spre margi­nea trotuarului. Când nu posedă „ma­şină", gluma se plimbă prin cafenele. O cafea proastă c'o glumă în loc de caimac te face să uiţi chiar preţul exorbitant ce ţi-1 va pretinde „talul", plus dobânda-bacşiş. C'o singură con­di ţ ie : s'o înghiţi fără... supărare.

Un negustor ambulant intră într'o cafenea din centru şi se opreşte la 0 masă ocupată d'un grup de tineri porecliţi „intelectuali". Ovreiul îşi o-feră marfa, detaliind-o:

— Şirete pentru ghete cu gumi­lastic... Aţă neagră dc supărare*.,.. Vax fără lustru...

intelectualii îi admiră muteşte. — Şi mai am o pereche de oche­

lari extrafini, cu hulube pentru ar­măsari cari nu mai nechează.

Unul din tineri apucă ochelarii şi-i pune pe nas, în acelaş timp 'petrecând pe după urechi cele două antene de sârmă groasă. Priveşte lung la ovrei... exclamă:

— Ce bine se văd prin ochelarii ăştia idioţii!

Negustorul ia şi el ochelarii, i-a-târnă de urechi; şi după ce se uită pe rând la fiecare intelectual, sus­pină convins:

— Aveţi dreptate!

Succes colosal !

Nu am să vă spui cum îl chiamă, nici numele piesei al cărei autor este. Aflaţi numai atâta : e tânăr şi dă mari speranţe... fetelor bătrâne dar cu pa­rale. Scrie în ore libere, restul de douăzeci şi patru ore pe zi fiind în­trebuinţat la coordonarea ideilor ce 1 se suprapun în creer exact ca tean­curile de cutii cu sardele în rafturile băcăniilor bine asortate cu marfă stră­ină. Căci, la nevoie, când propriile-i idei ies pe gură cu ajutorul limbei, ducându-se să îmbâcsească creerul nefericiţilor încurcaţi în discuţie, a-iunci dumnealui fură, fură şi, înma­gazinează ca un vulgar vistavoi pus de sentinelă lângă dulapul cu bună­tăţi... intelectuale.

Piesa s'a jucat. „Mare succes" au scris ziarele. Piesa s'a jucat odată, plus multiplii lui unu. „Ovaţii nes­fârşite după fiecare sfârşit de act" au trâmbiţat criticii în foiletoane de ocazie. Piesa s'a jucat [in faţa unei săli arhipline... de pomanagii, intraţi cu bilete de favoare. „După actul al doi­lea, scena finală — a afirmat cel mai răspândit ziar din Capitală — autorul a fost chemat dc trei or i" .

— De trei o r i ? ! — se miră ma-dam Gcorgescu.

— Da, doamnă, intervine Mu­cles: şi eu am fost faţă. Şi 'neă în gura mare. L'au chemat: măgar, idiot şi porc!

Hm D Ţjiranu

CUM AM SCĂPAT DS CURTEA MARŢIALA

Iatârnasem la un pahar de vin (să zicem că erau mai multe) -cu nişte prieteni. Orologiul dela nu ştiu care clădire bătea ora 2, dar inima mea bătea 1 2 , căci îmi dam seama că comisesem o gravă călcare a legei stărei de asediu, care prin ordonanha d-b ndant al pieţei Bucureşti permite circulaţia pe străzi numai până la ora 1 noaptea.

Speram totuşi să mă furişez pe ulicioare l:\iurcliice şi să ajung ne­văzut până la domiciliul meu, şi în noaptea aceea binecuvântam Primă­ria care are grija părintească să lase în întunerec Capitala, pentru a favo­riza circulaţia incognito a răufăcăto­rilor în categoria cărora mă găseam acum şi eu.

Dar, fatalitate, tocmai într'o în­fundătură, unde nici ziua 'nămiaza mare nu vezi picior de om, îmi ieşi înnainte, dintr 'o cârciumioară din a-celea unde se bea cu obloanele lă­sate până 'n zori, o mică patrula de soldaţi. Şeful ei îmi puse numai­decât baioneta în dreptul abdomenu­lui şi îmi luă tm scurt şi sever in­terogator.

— Unde te duci la ora, asta, dom'-le, nu ştii că nu e Voie? Afară, doar dacă n'oi fi dintre cei cari au drept să circuleze! Eşti moaşă şi ai fost chemat la o fenice care a născut? Fşti birjar? Doctor care ai vizitat un bolnav?

Deşi mă laud ca singura mea vir­tute este aceea de a spune totdeauna a d e v ă r u l , totuşi aşi fi minţit bucuros de data asta, numai ca să scap de boclucul de a dormi la poliţie şi de-a m i trezi a doua zi la Curtea Marţială. Dar raţiunea mea, operînd cu o iuţeală vertiginoasă în acea clipă supremă, mă convinse că orice minciună e imposibilă. In adevăr, puteam să spui bravului ostaş că sunt o moaşă cu diplomă? Sexul îm­brăcămintei mele m'ar fi trădat în ­dată. Să afirm că sunt birjar? Ciu­dat birjar fără trăsură şi fără cai, şi care în loc de biciu n'avea decât o burgheză umbrelă în mână. Să zic că sunt medic întors dela vizita ţi­nui bolnav grav? Amorul meu pro­priu mă împiedeca să mărturisesc că sunt un doctoraş prost care se duce acasă pe jos, nu cu cupeul profe­sional al acelora cari pentru asta simt consideraţi ca eminenţi medici.

Deci, răspunsei sfios la întrebările automatei mili tare:

— Nu, domnule soldat, mi sunt nici moaşă, nici birjar, nici doctor...

N u m ă r u l v i i t o r v a ii p u s fn van» sare V i n e r i i ? M a r t i e .

Pai atu.nct. b ie ţ i , s« adresa el celorlalţi — individul e arestat!

Individul, adică subsemnatul, Fu imediat intercalai îiitr'o escortă de care nu se bucură de obiceiu de­cât deputaţii, când se duc la Palat să predea răspunsul la Mesaj, şi alte persoane simandicoase, când sunt duse la Palatul Justiţiei. Şeful micei trupe mergea înuaintc, doi soldaţi ciupii el, eu individul la mijloc, şi alţi doi soldaţi în turna mea.

Pe drum scosei din buzunar un pachet de ţigări regale, ca să-mi mai potolesc nervii supraexcitaţi. Văzând că domnul comandant al patrulei ce mă făcuse prizonier se uita cam saşiu când aprinsei ţigaren, il întrebai ti­mid :

— Nu ë permis? — - Mm ! mai închidem şi noi ochii,

că oameni suntem... Dar de unde te învârtişi de ţigări bune aşa de rare pe vremea asta?

- Îmi dai voie să-ţi ofer una? - Mulţumesc, aşa ceva nu refuz.

Oferii de asemenea câte o ţigan: celorlalţi patru din escortă, şi-mi dă­dui seama că crescusem mult în sti­ma şi consideraţia lor, când îi văzui ca încep să tragă din ţigări cu vo­luptatea unor amanţi cari sărută sus­pinând nişte buze adorate. De aceea nu fui surprins deloc când, după ce asvârli cu aesaţiu pe gură şi pe nas na fior de fum ca al coşului delà brutăria manutanţei, comandantul mă interpelă cu o vădita simpatic:

— Da' de unde veneai, camarade, aşa târziu?

îmi fu ruşine să declar că-'ini pe­trecusem vremea la o cârciuma, şi îngânai :

— Delà un bai... Fără să-mi dau scama că cu costumul în care eram îmbrăcat m'ar fi dat afară delà ce! mai democratic „complect" de mahala.

Noroc că viteazul militar, care din ..individ" mă avansase aşa de repede ia gradul de „camarad", îmi veni în ajutor :

'-•-.Bal mascat? - Da... da... mascat... (Bâlbâii eu,

eaci îmi convenea mai bine, natural, să fac pe craiul decât pe beţivanul).

— Păi de ce n'ai spus aşa delà început, dom'le? In căzu-ăsta, eşti liber, du-te sănătos acasă şi somn uşor, fin'că Comenduirea Pieţei dă permis de circulaţie toată noaptea persoanelor cari se duc la bal mas­cat, dar mă 'nţelegi dumneata nu se poate să lase haimana pe străzi pe alde d'ăia cari s'a dusără pe la tea-truri, conţerturi, conferinţuri şi alte bazaconii d'astea unde se strecoară şi mulţi porcevişti...

- Bolcevişfi... — Da... d'ăia. Va să zică, noapte

bună !... Da' te-aş mai ruga d'o ţi­gare înainte d'a pleca...

Tîirascen

SONET ELECTORAL - Pentru ma! târziu —

S'a dus viaţa votrJiri. fantastic, Că astăzi nici suveica nu mai mişcă Un trepăiluş cu g/v.7 acum nun' pişcă Vreun pol dcîa vreun ciocoi obraznic.

In ziua de alegeri nici o brişcă Nu târâie nevolnicii la praznic; Alegătorii se aduna vajnic In cântece de fluer şi, de frişca.

Vanimatorii mari de vorbe seci Au amuţit de a cama, şi pc veci: Le rfefV-universalul peste bot...

Şi. stau şi morţii ir işti In cimitire, C'i. nimeni, din întreaga stăpânire, Nu-i mai pofteşte azi pe ei la vot..,

Waldemar

Revista „FURNICA" Proprietar: N. 0. ŢÂRANU

Apare «is Cotii ori şiş sSptj^gnă ti^nsa ?l Vlnsrea Preţul: 50 feanî foaaa

Abonamentul: 50 lei pe an; 25 lei po ş»asc luni; 12.50 pa trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa: Revist?. .FURNICA» — Bucureşti

CIJSOTM CU -Ţi 6 htU

Insfârşit, veni şi primăvara. Am scăpat de zăpadă. Adică n'am scăpat toţi, că o să vedeţi că fratelui Viu-tilă în curând o să 'nceapă să-i ningă şi să-i plouă. Şi grozav o să fie de plouat în ziua catul... (mai bine mă tai eu singur, decât să mă taie Cen­zura).

Oricum însă, începem şi noi să putem trăi : ies ciupercile. Şi ies, domnule, nu se 'ncurcâ, după ploaia de sânge prin c u c trecurăm-» Avem numai în Bucureşti vre-o treizeci şi patru de ziare!

Lasă că nici cu spanacul nu stăm prost : dai opt lei pe kilo, dar ba­rem te saturi... de literatură.

Şi acuma avem şi lemne, destule. Mare minune făcu şi primăria Capi­talei, domnule: cum s'a desprima-vărat, cum nu se mai vaetă nimeni de frig. Halal gospodărie comunală!

Ca mâine poimâine o să 'nceapâ să ne îndoape cu aer, «că, vezi, 'd-'ta, numai aerul ne lipseşte nouă ca să fim oameni sănătoşi, zice doftorul Irimescu,

Şi, sunt sigur, cu toată marea can­titate de aer pe care n e o va da pri­măria, parcă o aud peste vreo lună-

douS pe nevsată-niea c t vraa «'o tri­met la aer.

Şl aerul dela Câlimăneşti, Slănie, Sinaia, e scump foc, nu ca la noi la Bucureşti, unde dacă te ai bine cu Emil Petrescu nu te costă mai nimica.

Aerul, la aer, te costă ochii din cap, dacă n'ai o nevastă cu soco­teală, cum e nevasta prietenului meu Nae Falcăprăjită.

Econoamă femee madam Falcă­prăjită. Dacă n'ar fi ea, cu miciie ei economii, greu ar mai duce-o bietul Nae, cu leafa lui de optsute de lei pe lună cu spor cu tot.

Dar aşa, mare noroc are, cu spi­ritul de economie al neveste-si; îl costă patnisute de lei pc lună tutunul, şt tot îi ma'i rămân, pe lângă cele cinci mii de lei pe an pentru chirie, bez cheltuiala casei, şi o stuâ-două de lei pe lună economii.

Anul trecut, madam Falcăprăjită fiind surmenată, doctorul a trimis-o la aer. Nae, care c un soţ model, i-a dat la plecare toţi banii pe care-i avea prisos, vreo cincisute de lei, spunându-i :

— Mito dragă, fă şi tu economii! Şi a şi făcut: la întoarcere, ma­

dam Falcăprăjită, a dat soţului res­pectiv trei hârtii de câte o mie, eco­nomiile pe care le făcuse la aer.

In orice caz, aerul arc foloasele lui şi în afară de economii.

Nicu şi Lilica, iineri căsătoriţi, se întors din „voiajul dă nos" pe care i-au făcut la Sinaia.

Fiii, bună amică a tinerei doam­ne, uiţându-se la abdomenul, care în­cepuse să devie cam proeminent, al prietenei sale, exclamă maliţ ios:

- - Vai, dragă, cum te-ai îngrăşat! La care ea răspunde roşindu-se: — Ce vrei, dragă, aerul! Nicu, auzind, asta, intervine şi el,

furios probabil că se atribuie altuia merite care el ştie bine că sunt nu­mai ale lui :

— Ce aerul, ce aerul? Da' ce sunt eu, pompă de bicicletă?

Măre lucru şi aerul ăsta, domnule. Mat întâi, că dacă n'ar fi acrul, nu s'ar putea mişca aeroplanele.

— Mare pagubă! o să-mi ziceţi dumneavoastră, care nu v'aţi plimbat niciodată altfel decât cu tramwaiul comunal al fratelui Vintilă.

— Desigur ! vă răspund eu în nu­mele fratelui Vintilă; nu vă aduceţi aminte ce a spus -deputatul Fortu-nescu — azi dezertor — în Cameră, liberalilor:

i— Păi d-v., liberalii, aţi fi în stare să mal faceţi o societate cointeresată cu Statul, o societate de aviaţie, în care beneficiile să le luaţi d-v., iar drept capital Statul să puie aeropla­nele si liberalii aerul.

Sandy

COPOIII TROTOARELOR

—- D4e Mitică, suilă un vânt... — ... dinspre Moldova, madam Popescu: soseşte îasolea coman­

dată de Serviciul de Aprovizionare ! Desen de F. Ş i r a t o