C3_M2 Tema de Reflectie Maxime

2
Investeşte în oameni! MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI – GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ TEMA DE PORTOFOLIU NR. 2 C3_M2 TEMĂ DE REFLECŢIE Reflectaţi asupra următoarelor replici folosite de unii părinţi, atunci când li se aduce la cunoştinţă comportamentul indezirabil al copilului său: Nici eu nu am fost prea deştept. Nu toţi se fac profesori. Nu-l pot ajuta, astăzi se face altfel educaţie. Li se cere prea mult. Copilul este leneş. De aceea l-am dat la şcoală, să-l înveţe profesorii. Alegeţi din lista de mai sus una sau două dintre replici sau propuneţi altele de acest gen şi comentaţi-le. Nu de puţine ori am auzit printre rândurile părinţilor replici ca: Nici eu nu am fost prea deştept. De aceea l-am dat la şcoală, să-l înveţe profesorii. Însă am încercat să mă pun în situaţia de părinte şi am conştientizat că eu nu voi folosi aceste replici. 1. În ceea ce priveşte prima replică, le-aş răspunde acestor părinţi că <<eu mi-aş dori ca al meu copil să fie mai deştept decât mine>>, prin urmare, dat fiind că societatea a evoluat din toate punctele de vedere şi că există progresul ştiinţific care nu ne permite să stagnăm, eu ca părinte aş încerca să îmi motivez copilul şi să-i explic că pentru a avea un viitor mai bun decât al meu, al părintelui, este necesar să înveţe. Aceşti părinţi, au nevoie în primul rând ei de o educare ca apoi să reuşească să le imprime copiilor lor dorinţa de a dori mai mult de la viaţă, un viitor mai bun decât acela al părinţilor şi de a-i depăşi motivând în primul rând cu dorinţa de a le vrea binele copiilor şi în al doilea rând pentru a putea face faţă progresului, pentru a se integra şi avansa în societate. 2. Cât priveşte a doua replică, le-aş spune părinţilor ca înainte de a fi preşcolar şi şcolar, un copil este crescut în mediul familial şi că timp de o perioadă de câţiva ani acel copil nu cunoaşte decât cercul restrâns în care a crescut şi s-a dezvoltat. Prin urmare, părintele este primul responsabil de conduita, dorinţa de a învăţa şi viitorul copilului său. Părintele formează educaţia, educatorul adaugă, învăţătorul cizelează iar profesorul decorează. Prin urmare primele învăţăminte sunt date de părinte în familie. Şcoala, Carieră de succes în învăţământul preuniversitar prin implementarea de programe de formare inovative! Cod contract: POS DRU/87/1.3/S/61602 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Transcript of C3_M2 Tema de Reflectie Maxime

Proiect cofinanat din Fondul Social European prin Programul Operaional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013

Investete n oameni!

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI GESTIONAREA SITUAIILOR DE CRIZ

TEMA DE PORTOFOLIU NR. 2

C3_M2

TEM DE REFLECIEReflectai asupra urmtoarelor replici folosite de unii prini, atunci cnd li se aduce la cunotin comportamentul indezirabil al copilului su:

Nici eu nu am fost prea detept.

Nu toi se fac profesori.

Nu-l pot ajuta, astzi se face altfel educaie.

Li se cere prea mult.

Copilul este lene.

De aceea l-am dat la coal, s-l nvee profesorii.

Alegei din lista de mai sus una sau dou dintre replici sau propunei altele de acest gen i comentai-le.

Nu de puine ori am auzit printre rndurile prinilor replici ca:

Nici eu nu am fost prea detept.

De aceea l-am dat la coal, s-l nvee profesorii.

ns am ncercat s m pun n situaia de printe i am contientizat c eu nu voi folosi aceste replici.

1. n ceea ce privete prima replic, le-a rspunde acestor prini c , prin urmare, dat fiind c societatea a evoluat din toate punctele de vedere i c exist progresul tiinific care nu ne permite s stagnm, eu ca printe a ncerca s mi motivez copilul i s-i explic c pentru a avea un viitor mai bun dect al meu, al printelui, este necesar s nvee. Aceti prini, au nevoie n primul rnd ei de o educare ca apoi s reueasc s le imprime copiilor lor dorina de a dori mai mult de la via, un viitor mai bun dect acela al prinilor i de a-i depi motivnd n primul rnd cu dorina de a le vrea binele copiilor i n al doilea rnd pentru a putea face fa progresului, pentru a se integra i avansa n societate.

2. Ct privete a doua replic, le-a spune prinilor ca nainte de a fi precolar i colar, un copil este crescut n mediul familial i c timp de o perioad de civa ani acel copil nu cunoate dect cercul restrns n care a crescut i s-a dezvoltat. Prin urmare, printele este primul responsabil de conduita, dorina de a nva i viitorul copilului su. Printele formeaz educaia, educatorul adaug, nvtorul cizeleaz iar profesorul decoreaz. Prin urmare primele nvminte sunt date de printe n familie. coala, respectiv profesorul, are datoria de a depune nvminte peste cele date de familie. Dac baza lipsete, profesorului i colii le este foarte greu s nceap s sedimenteze educaia i nvmintele minime pe care prinii ar fi trebuit s le ofere copilului lor pn a veni la grdini, respectiv coal.

Un alt punct de vedere referitoare la a doua replic este c la coal, elevul petrece ntre 4-6 ore, iar cu acelai profesor are contact timp de o or zilnic sau deloc, prin urmare foarte puin n comparaie cu timpul pe care acelai elev l petrece n snul familiei. Rolul colii i al profesorului este de a ghida, de a-l nva pe acel elev s nvee, de a-l consilia, de a-l ndruma i cizela, ns cea mai mare responsabilitate cu privire la nvare i educaie i revine familiei. Exista cazuri n care printele i s-a plns profesorului c el nu poate sa-i determine copilul s nvee sau s fie cuminte, s nu mai absenteze. Se pune ntrebarea, oare dac un printe nu-i poate determina propriul copil s urmeze calea cea bun i s aprecieze valorile, cum poate coala s umple aceste lacune?! Aceasta n condiiile n care printele doar constat c nu are nici o influen asupra copilului sau i refuz colaborarea efectiv cu coala i profesorul. Cnd i s-a spus unui printe al crui copil nu tia s citeasc s-i urmreasc copilul zilnic cnd citete un text orict de scurt ar fi, printele a refuzat i nici mcar nu a ncercat s colaboreze cu profesorul respectiv.

Aadar, dac un printe dorete cu adevrat un viitor mai bun pentru copilul su, chiar dac puterea de nvare a copilului i a printelui nu este la un nivel ridicat, dac exist colaborare cu coala i voin real din partea printelui, situaia acelui elev se va mbunti vizibil. n caz contrar, coala, n ciuda regulilor impuse de regulamentul colar, este neputincioas de multe ori.

Carier de succes n nvmntul preuniversitar prin implementarea de programe de formare inovative!

Cod contract: POS DRU/87/1.3/S/61602

Proiect cofinanat din Fondul Social European prin

Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013