Busuiocul

1

Busuiocul ( Ocimum basilicum) este o plantă din genul Ocimum, familia Lamiaceae.

Este o plantă ierboasă originară din Asia tropicală. Atinge între 20-60 cm înălţime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5cm şi late de circa 1-3 cm. Florile sunt puţin mai mari, deculoare albă, aranjate într-o terminaţie numită racem.

Planta are un gust asemănător cu al anasonului   (numit şi anis), având un miros puternic dulceag-înţepător . Busuiocul este foarte sensibil la frig , el crescând bine în condiţii de căldură şi umezeală. În timp ce varietăţile comune de busuioc sunt considerate ca fiind plante anuale, altele sunt perene, cum ar fi busuiocul albastru africansi busuiocul sacru thailandez. Termenul de busuiocprovine din limba greacă βασιλευς (basileus), însemnând "rege", despre această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce.

Dicţionarul Englez Oxford menţionează unele speculaţii conform cărora busuiocul ar fi fost folosit la "câteva unguente sau medicamente regale". Busuiocul este în continuare considerat "regele mirodeniilor" de mulţi bucătari şi autori de cărţi gastronomice.

Busuioc, planta

Frunze de busuioc uscate. În mod obişnuit, se recomandă ca busuiocul să fie folosit în stare proaspătă. În cazul reţetelor culinare de mâncăruri preparate termic, adăugarea busuiocului se face , deobicei, la finalul preparării pentru a nu i se distruge aroma. Ţinut în pungi de plastic, poate fi păstrat proaspăt fie în frigider , pentru o perioadă scurtă, fie în congelator , pentru mai mult timp, după ce în prealabil a fost opărit puţin. Aşezaţi frunze proaspete într-un borcan uscat, adăugaţi puţină sare şi apoi acoperiţi cu ulei de măsline. Planta uscată îşi pierde mare parte din

2

aromă, ceea ce rămâne având un gust foarte diferit, cu iz slab de iarbă proaspăt tăiată. Reţetele cu specific mediteraneean şi asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul. În cazul bucătăriei mediteraneene, aroma este completată de roşii. Busuiocul este unul dintre ingredientele principale ale sosului pesto— o specialitate italiană din ulei şi plante aromate, provenind din oraşul Genova. Celelalte două ingrediente sunt uleiul de măslineşi seminţele de pin. Cele mai folosite specialităţi de busuioc mediteraneean sunt 'Genovese', 'Volănaşe purpurii', 'Mamut', 'Scorţişoară', 'Lămâie', 'Glob', şi 'Albastru african'. Bucătăria chineză foloseşte specialităţi de busuioc proaspăt sau uscat pentru supe şi alte feluri de mâncare. În Taiwan, bucătarii adaugă busuioc proaspăt unei supe-cremă (gēngtāng); sau mănâncă pui prăjit cu frunze de busuioc fierte în ulei. Busuiocul este gătit câteodată cu fructe proaspete sau adăugat în gemuri de fructe ş isosuri — de obicei cu căpşuni, dar şi cu zmeură sau prune. Se consideră că busuiocul cu frunza plată folosit în bucătăria vietnameză, care are o aromă uşor diferită, este mai potrivit pentru felurile de mâncare cu fructe.

O cutie de băutură pe bază de seminţe de busuioc

Atunci când sunt înmuiate în apă, unele varietăţi de seminţe de busuioc devin gelatinoase, şi se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau şerbetul. Aceste seminţe sunt cunoscute sub numele de sabja, subja, takmaria, tukmaria, sau seminţe falooda. Seminţele se mai folosesc şi în Ayurveda, sistemul medicinal tradiţional al Indiei.

Alte specii de busuioc

3

Alte specii, inclusiv aparţinând familiei Ocimum, sunt cultivate în multe regiuni ale Asiei. Cele mai multe specii asiatice de busuioc au o aromă asemănătoare cuişoarelor, în general mai puternică decât cea a busuiocului Mediteranean. În China, specia locală este numită (jiǔcéngtǎ; literalmente " pagoda cu nouă nivele"), în timp ce varietăţile importate sunt denumite (luólè) or (bāxīlǐ ). 'Busuiocul lămâios' are un puternic miros de lămâie şi o aromă foarte diferită de cea acelorlalte varietăţi, deoarece conţine o substanţă chimică numită citral. Este folosit la scară largă în Indonezia, unde este numit kemangi şi este servit crud, împreună cu varză crudă, fasole verde şi castraveţi, ca acompaniament pentru peşte prăjit sau raţă. Florile sale, desfăcute, sunt un condiment pentru salată .

Componente chimice

Diferitele varietăţi de busuioc au arome diferite datorită faptului că planta conţine unnumăr variabil de uleiuri esentiale (numite şi uleiuri volatile sau uleiuri eterice), care sunt combinate în diferite proporţii pentru diferite soiuri. Aroma puternică de cuişoare a busuiocului dulce este dată de eugenol, care e aceeaşi substanţă chimică prezentă şi în cuişoare. Aroma de lămâie a busuiocului lămâios şi a celui "limă" este dată de faptul că aceste două soiuri au un conţinut mai mare decitral, care produce aceste efecte la mai multe plante , incluzând menta-lămâie şi limonene, dând şi cojii de lămâie aroma ei specifică. Busuiocul albastru african are o puternică aromă camforată, datorită proporţiei mari de camfor şi de camphene. Busuiocul-licorice conţine anetol, substanţă chimică ce face ca anasonul să amintească de Glycyrrhiza glabra şi să justifice numele de busuioc-anason. Alte substanţe chimice care ajută la producerea aromelor distincte ale multor soiuri de busuioc, în funcţie de proporţia în care se găsesc în fiecare specie specifică, sunt:

- cinnamate (acelaşi compus ca înscorţişoară);- citronellol (geraniums, roses, andcitronella);- geraniol (ca în geranium);- linalool(o aromă florală prezentă şi încoriandru);- methyl chavicol (care dă aromatarhonului);- myrcene (dafin,mirt);- pinene(care, după cum spune şi numele, este substanţa ce dă aroma uleiului de pin)- ocimene;- terpineol..

Tratamente naturale pe baza de busuioc

Busuiocul (Ocimum basilicum) reprezinta un remediu natural pentru tratarea si vindecarea diverselor afectiuni: bronsita, afectiuni gastrointestinale, febra, guta dureri destomac.

4

Ceaiul preparat din frunze de busuioc se recomanda in cazul in care pacientul sufera de: crampe, infectii urinare, dureri de cap, laringita, faringita, gripa, voma, fiind si un excelent stimulator al poftei de mancare. Acest ceai daca se bea in fiecare zi ajuta si la tratarea si vindecarea cefaleei, coliciintestinale, ulcer gastric, colite de fermentatie.I ntepaturile de insecte, ranile si eczemele se pot trata prin aplicarea unor comprese cu frunze de bucuioc sau cu tinctura de busuioc. De asemenea pentru stimularea poftei demancare se recomanda a se administra vin de busuioc.

5

Bibliografie

1.Davidoiu Maria- Botanica si fitofarmacie, curs, editura Printeuro, 2008;

2.Nedesan Valentin- Fitoterapie, editura Viata si sanatate Bucuresti. 1998;

3.Constantin C, Agepian A- Plante medicinale din flora spontata, 1962;

;4.Rogos M, Saspar M.-Plante medicinale in prezent, 1983;

5. Strasser Horatiu si Starsser Constanta – Fitoterapie, Note de curs pentru uzustudentilor, Bucuresti 2006.

6