Bunurile (Roman - 16 Dec, 6 Ian, 13 Ian)

7/21/2019 Bunurile (Roman - 16 Dec, 6 Ian, 13 Ian)

http://slidepdf.com/reader/full/bunurile-roman-16-dec-6-ian-13-ian 1/13

DREPT ROMANCurs

BUNURILE

CLASIFICAREA BUNURILOR

În zilele noastre, conceptul de bunuri desemnează acele lucruri care sunt susceptibile deapropriere sub forma dreptului de proprietate sau acele lucruri care pot fi stăpânite cu titlu deproprietate. Prin urmare, în dreptul modern, bunurile sunt definite ca o specie a lucrurilor sauca o categorie de lucruri, distincţie care se oglindeşte şi pe plan terminologic în cuvintelelucruri şi bunuri .

Romanii desemnau şi lucrurile şi bunurile printr-un singur cuvânt, res/rei . onsecinţa a fostcă în dreptul roman, clasificarea bunurilor este inclusă în clasificarea lucrurilor. !ovadaeste că în "nstitutele lui #aius şi ale lui $ustinian, clasificarea fundamentală a lucrurilor esteres in patrimonio şi res extra patrimonium.

a% Res in patrimonio şi res extra patrimonio

&rau considerate res in patrimonio acele lucruri care puteau fi stăpânite cu titlu de proprietateşi pe care noi, modernii, le denumim bunuri. Res extra patrimonium sunt lucrurile care nu potfi stăpânite cu titlu de proprietate fie prin natura lor, fie prin destinaţia lor. 'a rândul lor, res in patrimonio se clasificau după mai multe criterii. ea mai vec(e este clasificarea în resmancipi şi res nec mancipi. )ceastă clasificare este menţionată şi în '*+ şi s-a făcut înfuncţie de valoarea economică a lucrurilor căci, potrivit lui #aius, res mancipi suntpretiosiores, adică mai valoroase din punct de vedere economic, pe când lucrurile nec mancipi erau considerate mai puţin valoroase.

)ceastă clasificare purta amprenta concepţiei vec(ilor romani cu privire la valoarea lucrurilor întrucât aceştia, fiind agricultori şi păstori, considerau că cele mai valoroase lucruri suntpământul, vitele de muncă, sclavii. 'ucrurile precum obiectele de artă, banii, drepturile decreanţă erau considerate lucruri nec mancipi , adică mai puţin valoroase. ătre sfârşitulRepublicii, această concepţie s-a sc(imbat fundamental, cele mai valoroase lucruri fiindobiectele de artă.

b% Res corporales şi res incorporales

)ltă clasificare este cea stabilită între res corporales şi res incorporales.

Res corporales: acele lucruri care aveau o formă materială, puteau fi atinse cu mână. Resincorporales erau drepturile patrimoniale care se clasifică în două categorii drepturile reale şidrepturi personale de creanţă%. !repturile reale izvorăsc din raportul /uridic stabilit între o

persoană determinată şi toţi ceilalţi membrii ai societăţii, ceea ce înseamnă că drepturilereale sunt opozabile erga omnes. !repturile personale izvorăsc din raportul /uridic stabilit între două persoane determinate denumite creditor şi debitor şi sunt opozabile numai faţă dedebitor.

În analele /uridice, drepturile /uridice sunt studiate la materia bunurilor, iar drepturile decreanţă sunt studiate la materia obligaţiilor. a o curiozitate, însă, la romani, dreptul deproprietate, cel mai important drept real, era considera un lucru corporal deoarece vec(iiromani confundau dreptul de proprietate cu obiectul său, confuzie care este oglindită şi peplan terminologic, dovadă că romanii nu respectau formula utilizată azi, ci spuneau 0acestlucru este al meu1, de unde şi confuzia.

1



DREPT ROMANCurs

c) Res mobiles (mobile) şi res soli (imobile)

u toate că această clasificare nu este menţionată e2pres în te2tele /uridice romane, dar sededuce din mecanismul unor insituţii /uridice întrucât mecanismele instituţiilor /uridice

funcţionau diferit după cum era vorba despre lucruri mobile sau lucruri imobile de underezultă că romanii au avut reprezentarea acestei clasificări.

d) Genera şi species

3 parte importantă o reprezintă clasificarea în genera şi species sau lucruri de gen şi lucruriindividual determinate. 'ucrurile de gen se identifică prin trăsături care sunt proprii categorieidin care fac parte spre e2emplu un sclav, pe când lucrurile individual determinate seidentifică prin trăsături care le sunt proprii numai lor, spre e2emplu sclavul 4ilip.

)ceastă clasificare nu decurge din natura lucrurilor, ci din convenţia părţilor în sensul că elesunt acelea care stabilesc prin convenţia lor dacă debitorul datorează un lucru de gen sau un

lucru individual determinat. lasificarea în genera şi species prezintă o importanţă deosebită în materia riscurilor din contract, astfel dacă debitorul datorează un lucru de gen care pierefără vina lui, acel debitor nu va fi e2onerat de răspundere. &l va trebui să îşi e2ecute obligaţiasau să plătească despăgubiri pentru nee2ecutare deoarece genera non pereunt lucrurile degen nu pier5 pot fi înlocuite cu alte lucruri din aceeaşi categorie%.

!acă debitorul datorează un lucru individual determinat care piere fără vina lui, acel debitor va fi e2onerat de răspundere astfel încât dacă debitorul se obligă să transmită un lucru degen, riscurile sunt ale sale, iar dacă se obligă să transmită un species, riscurile sunt alecreditorului.

În dreptul roman, ca şi în dreptul modern, lucrurile pot fi stăpânite cu trei titluri /uridice

posesiune, detenţiune şi proprietate.

POSESIUNEA

1. FORMAREA CONCEPTULUI DE POSESIUNE

Stare de fapt, ocrotită de drept, care conform romanilor este o stare ocrotită de drept prininterdictele posesorii posesiunea nu este un drept, ci o stare de fapt 666%.

onceptul de posesiune s-a format în legătură cu e2ploatarea lui ager publicus deoarecepământurile cucerite de romani treceau în proprietatea statului cu acest titlu. 7tatul repartizaacele terenuri în vederea folosinţei patricienilor, iar terenurile atribuite cu titlu de folosinţăerau denumite possessiones. "niţial, statul atribuia patricienilor atât pământ cât puteaumunci. u timpul, însă, unii patricieni au început să primească spre folosinţă sute sau c(iar mii de (ectare de pământ pe care le subconcedau clienţilor lor şi astfel s-a pus problemadefinirii raporturilor dintre stat şi patricieni precum şi a raporturilor dintre patricieni şi clienţiilor în legătură cu e2ploatarea lui ager publicus.

Relaţiile dintre stat şi patricieni erau clare pentru că statul în calitatea sa de proprietar putearevoca oricând concesiunile făcute patricienilor. 8i relaţiile dintre patricieni şi clienţii lor erau

clare, deoarece la origine, patronul avea dreptul de viaţă şi de moarte asupra clienţilor săi,astfel încât clienţii nu puteau refuza să părăsească terenurile subconcedate la cererea

2



DREPT ROMANCurs

patronilor lor. u timpul, însă, dependenţa clienţilor faţă de patron a slăbit şi astfel, în modfrecvent, clienţii refuzau să părăsească terenurile subconcedate la cererea patronilor lor. )stfel, s-au declanşat o serie de litigii între patricieni şi clienţii lor. Pentru a soluţionaasemenea litigii, pretorul a creat interdictul de precario prin care clientul putea fi constrânsprin forţa publică să părăsească terenul subconcedat la cererea patronului său. )stfel,

stăpânirea e2erictată de patricieni asupra pământurilor statului a încetat să fie o simplă starede fapt şi s-a transformat într-o stare de fapt ocrotită de drept prin interdictul de precario.

)şadar, primul caz de posesiune cunoscut în istoria dreptului este stăpânirea de fapte2ercitată de patricieni asupra pământurilor statului, stăpânire ocrotită /uridiceşte prininterdictul de precario. 9lterior, au devenit susceptibile de posesiune şi alte lucruri, iar cătresfârşitul republicii, posesiunea s-a generalizat în sensul că se putea aplica tuturor lucrurilor in

patrimonio.

2. ELEMENTELE POSESIUNII

Posesiunea presupune întrunirea a două elemente animus şi corpus.

Animus : intenţia persoanei de a stăpâni lucrul pentru sine, astfel încât posesorul secomportă faţă de lucru ca un adevărat proprietar.

Corpus : totalitatea faptelor materiale prin care se e2ercită stăpânirea fizică asupra unuilucru. !e e2emplu cultivarea unui teren, locuirea unei case.

$urisconsulţii romani au cercetat posesiunea în strânsă legătură cu proprietatea, dar nu le-auconfundat deoarece toţi prorprietarii sunt în acelaşi timp şi posesori, deşi nu toţi posesoriisunt proprietari. Prin protecţia /uridică a posesiunii se asigură automat şi protecţiaproprietăţii, căci posesiunea produce aceleaşi efecte şi atunci când posesorul este proprietar şi atunci când nu este proprietar.

3. CATEGORII DE POSESIUNE!reptul roman a consacrat ; feluri de posesiune

a) Possessio ad interdicta – acea posesiune care dă dreptul la protecţie /uridică prinintermediul interdictelor posesorii

b) Possessio ad usucapionem : posesiunea care poate duce la dobândireaproprietăţii dacă, pe lângă posesiune, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii necesareuzucapiunii5

c) Possessio vitiosam : sau possessio iniusta este o posesiune vicioasă care nu sebucură de protecţie /uridică, iar viciile posesiunii sunt

o <iolenţao Precaritateao landestinitatea

=u se bucură de protecţie posesorie acela care intră în stăpânirea lucrului prin mi/loaceviolente, acela care stăpâneşte un lucru cu titlu precar, ceea ce înseamnă că trebuie să îlrestituie la cererea proprietarului

d) Possessio iuris : posesiunea de drept sau posesiunea unui drept patrimonial deoarcepornind de la anumite analogii, romanii au convenit că sunt susceptibile de posesiuneşi drepturile patrimoniale, nu numai lucrurile corporale. &i au desemnat posesiuneaacestor drepturi prin termenul de iuris possessio

3



DREPT ROMANCurs

4. EFECTELE POSESIUNII

Posesiunea generează şi anumite efecte /uridice*% Posesorul se bucură de protecţie prin intermediul interdictelor +% Posesorul are perspectiva de a deveni proprietar prin uzucapiune5>% 'a procesul în revendicare, posesorul are întotdeauna calitatea procesuală de pârât,

care îl avanta/ează, deoarece acţiunea în revendicare este intentată de proprietar împotriva posesorului, iar posesorul în calitatea sa de pârât se apără afirmând posideo !uia posideo1 posed pentru că posed şi nu trebuie să mă /ustific faţă denimeni, iar dacă tu, reclamant, vrei să mă deposedezi de lucru, fă dovada în faţa /udecătorului că eşti proprietar, altfel nu mă poţi deposeda%. u alte cuvinte,posesorul poate fi deposedat de lucru numai de acela care face dovada în faţa /udecătorului că este proprietar al acelui bun.

Prin ocrotirea /uridică a posesiunii, romanii sunt aceia care au asigurat posibilitateainstaurării ordinii sociale, căci în afara protecţiei /uridice a posesiunii, societatea ar aluneca în (aos şi s-ar declanşa războiul tuturor împotriva tuturor. onceptul deposesiune este cea mai importantă creaţie a gândirii /uridice romane şi a gândirii /uridice în general.

5. INTERDICTELE POSESORII

"nterdictele posesorii erau de două feluri

a) "nterdicte recuperandae possessionis causa

&rau date de pretori în vederea recuperării unei posesiuni pierdute şi, la rândul lor, erau detrei feluri

• "nterdicte unde vi : erau de două felurii. unde vi cotidiana erau date de pretori împotriva aceluia care a intrat în

posesia lucrurului prin violenţa obişnuită%ii. unde vi armata erau date de pretor împotriva aceluia care a intrat în

posesie prin violenţă armată%• "nterdicte de precario : erau date împotriva aceluia care stăpânea lucrul cu titlu

precare şi care refuza să-l restituie la cerere5•

"nterdicte de clandestina possessione : era dat împotriva aceluia care stăpânealucrul pe ascuns, fără ştirea proprietarulu5

b) "nterdicte retirendae possessionis causa

&rau date în vederea păstrării unei posesiuni e2istente şi erau de două feluri

• "nterdictul utrubi (care din doi) – era dat în materie mobiliară, adică în vedereasoluţionării unor litigii cu privire la posesiunea asupra bunurilor mobile şi era acordataceluia care făcea dovada că a stăpânit obiectul litigios un interval de timp mai mare în anul anterior eliberării interdictului. )stfel, dacă Primus a stăpânit lucrul primele *?luni, iar 7ecundus l-a stăpânit următoarele @ luni, pretorul îi va elibera interdictul lui

7ecundus5

4



DREPT ROMANCurs

• "nterdictul uti possidetis (dup# cum posedase) : era elibrat în legătură cu litigiile împotriva imobilelor, deci asupra caselor de regulă. "nterdictul era dat celui carestăpânea lucrul în momentul soluţionării litigiului. Prin urmare, dacă se declanşa unlitigiu cu privire la posesiunea asupra unei case, pretorul întreba cine ocupă casa înmomentul respectiv.

9nele dintre aceste soluţii nu se întemeiază pe o logică /uridică şi nici nu trebuie să aibă.Prin interdictele posesorii, litigiile cu privire la posesiune nu se soluţionau definitiv, cinumai temporar, erau soluţii de moment, până când pretorul avea timpul necesar pentru aorganiza procesul în revendicare, ocazie cu care se stabilea cine este proprietarul lucrului şitotodată se stabilea, de data aceasta definitiv şi cine este posesorul de vreme ce toţiproprietarii sunt în acelaşi timp şi posesori.

DETENŢIUNEA

el de-al doilea titlu /uridic cu care persoanele pot stăpâni lucrurile este detenţiunea. )ceasta, ca şi posesiunea, presupune întrunirea a două elemente animus şi corpus.

orpus al detenţiunii este identic cu cel al posesiunii şi constă din totalitatea faptelor materiale prin care se e2ercită stăpânirea fizică asupra unui lucru.

)nimus al detenţiunii constă în intenţia persoanei de a stăpâni lucrul nu pentru sine, cipentru altul, de regulă pentru proprietar. )cest lucru înseamnă că detentorul nu se comportăfaţă de lucru ca un proprietar, ci intenţionează să restituie acel lucru fie la termen, fie lacerere. !e aceea, detentorul nu are perspectiva de a deveni proprietar prin uzucapiune.

Romanii au creat acest titlu /uridic pentru a putea realiza o serie de operaţiuni /uridiceprecum împrumutul în vederea folosinţei, închirierea unei case, arendarea unui terensau depozitarea unui lucru. oate aceste operaţiuni /uridice nu s-ar putea realiza dacălucrul s-ar transmite cu titlu de posesiune, deoarece posesorul are perspectiva de a deveniproprietar.

!etenţiunea îmbracă două forme

1. Obişnuită

În cadrul aceste detenţiuni, detentorul trebuie să restituie lucrul la termen. 7pre e2emplu,c(iriaşul trebuie să restituie lucrul la A ani după înc(eierea contractului de locaţiune. Prinurmare, c(iriaşul este un detentor obişnuit.

2. recară

)ici detentorul trebuie să restituie lucrul la cerere. !e pildă, depozitarul trebuie să restituielucrul la cererea deponentului, prin urmare depozitarul este un detentor precar .

)ceastă distincţie terminologică este foarte importantă întrucât ea oglindeşte categorii /uridice distincte, iar în lipsa acestei distincţii s-ar crea confuzii şi complicaţii /uridice.

5



DREPT ROMANCurs

PROPRIETATEA

În epoca modernă conceptul de proprietate este utilizat cu două sensuri largi

o 9n sens economic : vizează proprietatea se studiază la disciplinele economice5o 9n sens !uridic : se referă la studiul proprietăţii în cadrul disciplinelor /uridice.

Proprietatea în sens /uridic este denumită în terminologia /uridică drept deproprietate. &l este utilizat cu două sensuri

o !reptul de proprietate în sens subiectiv " este vorba de aptitudinea persoanede a stăpâni un lucru prin putere proprie şi în interes propriu5

o !reptul de proprietate în sens obiectiv " constă în totalitatea normelor /uridicecare reglementează stăpânirea lucrurilor de către persoane şi se confundă cuinstituţia /uridică a proprietăţii, adică se confundă cu toate normele /uridicecare se referă la proprietate5

!istincţia dintre dreptul de proprietate în sens obiectiv şi dreptul de proprietate în senssubiectiv nu este mecanică. &a are caracter didactic pentru că în realitate, conţinutul /uridical dreptului de proprietate în sens subiectiv este definit de normele care formează dreptul deproprietate în sens obiectiv. u alte cuvinte, dreptul de proprietate în sens obiectiv defineştedreptul de proprietate în sens subiectiv.

)stfel, potrivit normelor /uridice care formează dreptul de proprietate în sens obiectiv, titularuldreptului de proprietate în sens subiectiv e2ercită > atribute pe care le denumim atributeledreptului de proprietate şi care sunt

1) Ius utendi – dreptul de a $olosi un lucru;2) Ius fruendi : dreptul de a culege fructele unui lucru53) Ius abutendi : dreptul de a dispune de lucru5

În unele te2te, dreptul de a dispune sau dreptul de dispoziţie mai este denumit şi iusdisponendi sau ius distra%endi . Prin urmare, cele trei atribute ale dreptului de proprietatesunt la rândul lor drepturi subiective care, prin contopire, dau naştere dreptului deproprietate. )stfel, cel care e2ercită asupra unui lucru ius utendi , ius $ruendi şi ius abutendi are calitatea de proprietar.

'a romani proprietatea a cunoscut o evoluţie îndulengată şi a îmbrăcat forme diverse. )stfel, în epoca prestatală romanii au cunoscut formele primitive de proprietate. În epoca vec(e,dreptul roman a consacrat proprietatea colectivă a statului şi proprietatea Buiritară. În epocaclasică, pe lângă proprietatea Buiritară care a supravieţuit, au mai apărut proprietateapretoriană, proprietatea provincială şi proprietatea peregrină. În epoca postclasică asistăm laun proces de unificare a proprietăţii care s-a desăvârşit în vremea lui $ustinian şi care s-adenumit dominium.

&2istă două forme primitive de proprietate

1. roprietatea colectivă a #inţii : este menţionată de vec(i autori, latini şi grecideopotrivă, că a lăsat urme asupra anumitor instituţii /uridice de mai târziu. )stfel,enciclopedistul &artus 'erentius ano afirmă că la fondarea cetăţii, regele Romulus ar

fi împărţit solul roman în trei mari loturi între cele trei triburi fondatoare.!ionis dinCalicarnas spune că regele Romulus ar fi împărţit solul roman în >? de loturi întrecele >? de curii.

6



DREPT ROMANCurs

În aparenţă, cele două te2te se contratzic, dar în realitate ele se completează devreme ce ambele se referă la proprietatea colectivă. Pe de altă parte, acest tip deproprietate a lăsat urme puternice asupra instituţiilor /uridice din epoca vec(e. 7pree2emplu, mancipaţiunea care este modul originar de transmitere a proprietăţiipresupune mai multe condiţii de formă între care şi aducerea lucrului în faţa

martorilor, condiţie care poate fi respectată numai în cazul lucrurilor mobile, nu şi încazul imobilelor, dovadă că la origine imobilele nu se aflau în proprietate privată.!e asemenea, forma originară a acţiunii în revendicare este legisacţiuneasacramentum in rem care presupunea aducerea obiectului litigios în faţamagistratului, condiţie care poate fi respectată numai în cazul lucrurilor mobile.

2. roprietatea familială : este menţionată la rândul ei în te2tele vec(ilor autori.onform acestor te2te, regele Romulus ar fi atribuit fiecărei familii două iubere depământ A??? m+% având destinaţia de loc de casă şi de grădină. Însă, termenul deproprietate familiară este conveţional, creat de moderni, nu este un termen romantic,

căci aceştia desemnau cele două iubere de pământ prin cuvântul heredium. )ceastă formă primitivă de proprietate prezintă trei caractereo )re un caracter inalienabil$ nu putea fi transmisă de vreme ce imobilele

nu se aflau în proprietate privată5o )re un caracter indivizibil la moartea lui pater familias, fiii de familie

dobândeau cele două iubere de pământ în indiviziune. )veau mai târziu,prin '*+, o acţiune specială denumită actio familiae herciscunde sauaciunea de ieşire din indivi*iune prin care fiii de familie puteau obţinedacă doreau ieşirea din indiviziune. În fine, ea are un caracter decoproprietate deoarece fiii de familie dobândeau la moartea lui pater familias un bun pe care îl stăpâniseră şi anterior, împreună cu acesta.

!e aceea, Paul spunea că în cazul proprietăţii famliale ne aflăm maidegrabă în faţa continuării unei proprietăţi pree2istente decât în faţa uneimoşteniri propriu-zise5

roprietatea colectivă a statului asupra pămâturilor cucerite de la duşmani care treceau înproprietatea statului cu titlu de ager publicus. !e asemenea, se aflau în proprietatea statuluisclavii publici căci unii dintre prizonierii de război care aveau o anumită cultură treceau înproprietatea statului şi îndeplineau atribuţiuni inferioare.

roprietatea %uiritară este prima formă a proprietăţii private pe care au cunsocut-o romanii.&a este denumită şi proprietate civilă deoarece putea fi e2ercitată numai de cetăţeniiromani. ermenul de proprietate Buiritară este convenţional, creat de moderni, căci romanii

desemnau această formă de proprietate printr-o perifrază dominium %ex iure cviritiumstăpânire în conformitate cu dreptul cetăţenilor romani%. Întrucât această formă deproprietate a apărut în epoca foarte vec(e, e2ercitarea ei presupunea respectarea unor condiţii de formă complicate.

În dreptul roman evoluat, proprietatea putea fi e2ercitată de orice persoană, purta asupraoricărui lucru patrimonial şi putea fi transmisă printr-o simplă manifestare de voinţă, pe cândproprietate Buiritară prezintă unele caractere speciale

a% &a are un caracter e&clusiv în sensul că putea fi e2ercitată numai de cetăţeniiromani de Buiriti% şi purta numai asupra unor lucruri romane. &a putea fi transmisănumai prin acte de drept civil şi putea fi urmărită în /ustiţie numai prin acţiuni civile5

b% )re un caracter absolut în virtutea căruia proprietarul Buiritar poate e2ercita cele treiatribute ale proprietăţii fără vreo îngrădire, având inclusiv dreptul de a distruge lucrul5

7



DREPT ROMANCurs

c% )re un caracter perpetuu, ceea ce înseamnă că proprietatea Buiritară nu se e2ercităpână la un anumit termen, ci pentru totdeauna. 7pre deosebire de drepturilepersonale sau de creanţă care sunt prin e2celenţă temporare în sensul că ele sesting prin e2ercitare. u alte cuvinte, în momentul în care sunt e2ercitate, drepturilepersonale se sting.

!e e2 dreptul vânzătorului asupra preţului se stinge în momentul în care îl încasează, pe când dreptul de proprietate Buiritar şi dreptul de proprietate în generalnu numai că nu se stinge prin e2ercitare, ci dimpotrivă, se consolidează. În acestsens, romanii spuneau proprietas ad tempus constituii non potest nu poate e2istaproprietate până la un anumit termen, căci ea e2istă pentru totdeauna%.

' ((( )*+-+ ((( / În epoca clasică se spunea că au apărut şi alte forme de proprietate$

o În primul rând a apărut proprietatea pretoriană : denumirea însăşi esteconvenţională căci romanii o denumeau in bonis.

Primul caz de proprietate pretoriană este cel al transmiterii unui lucru mancipii prin

tradiţiune. )vem în vedere faptul că în epoca vec(e, proprietate asupra lucrurilor mancipii

se transmitea prin mancipaţiune, iar proprietatea asupra lucrurilor nec mancipii se transmiteaprin tradiţiune, însă mancpiaţiunea presupunea respectarea unor condiţii de formă foartecomplicate pe când tradiţiunea nu presupunea respectarea unor asemenea condiţii.

!e aceea, din raţiuni de ordini practic, odată cu dezvoltarea comerţului romanii au început sătrasnmită lucruri mancipii prin tradiţiune.

)tunci când un lucru era transmis prin tradiţiune, cel ce transmitea acel lucru era denumittradens, iar dobânditorul lucrurlui era denumit accipiens. !acă tradens era de rea-credinţă,intenta împotriva lui accipiens acţiunea în revendicare, dovedea că un lucru mancipii s-atransmis prin tradiţiune şi câştiga procesul deposedându-l pe accipiens cu toate că acesta

din urmă fusese de bună-credinţă şi plătise preţul. 4ireşte, pretorul care era c(emat săpromoveze ec(itatea şi buna-credinţă în drept a considerat că o asemenea soluţie nu esteec(itabilă şi a venit în spri/inul lui accipiens prin două mi/loace procedurale denumiteexceptio rei vendite et tradite e2cepţiunea lucrului vândut şi transmis% şi actio publicianaacţiunea publiciană%. )stfel, dacă tradens intenta împotriva lui accipiens acţiunea înrevendicare, acesta se apăra cu succes opunându-i reclamantului exceptio rei vendite et tradite, e2cepţiune prin care acţiunea în revendicare era paralizată iar accipiens rămânea înposesia lucrului. !acă accipiens pierdea posesiunea lucrului, el avea la dispoziţie acţiuneapubliciană pe care o intenta împotriva posesorului şi reintra în stăpânirea lucrului deoareceacţiunea publiciană făcea parte din categoria acţiunilor ficticii acţiune cu ficţiune% căci înformula ei figura ficţiunea că termenul necesar uzucapiunii s-a îndeplinit astfel încât

accipiens câştiga procesul în calitate de uzucapant. Prin urmare, indiferent de calitateaprocesuală pe care o avea, accipiens câştiga întotdeauna procesul şi rămânea în posesialucrului. !e aceea, /urisconsulţii spuneau că proprietatea pretoriană nu a fost creată prinle#e, ci prin utilizarea unor mi!loace procedurale.

o ot în epoca clasică a fost sancţionată şi proprietatea provincială în legătură cue2ploatarea lui ager publicus din provincii. 7olul provincial se afla în proprietateastatului, iar statul roman era interesat ca acele terenuri să fie cultivate. !e aceea, eleerau atribuite provincialilor cu titlu de folosinţă în sc(imbul unui impozit anualdenumit stipendium sau tributum.

)şa-zisa folosinţă e2ercitată de provinciali prezenta trăsătruile unui veritabil drept real de

vreme ce aceştia puteau înstrăina acele terenuri, le puteau lăsa moştenire şi le puteauurmări în /ustiţie printr-o acţiune reală in rem elaborată după modelul acţiunii în revendicare.

8



DREPT ROMANCurs

)ceastă formă de proprietate este modelul proprietăţii divizate din epoca feudalădeoarece, aşa cum statul roman e2ercita o proprietate supremă asupra solului provincial iar provincialii e2ercitau o proprietate subordonată, în &vul Dediu suveranul domnul% e2ercita oproprietate supremă denumită dominium eminens+ iar nobilii şi ţăranii e2ercitau o proprietatesubordonată denumită dominium utilae.

o ot în epoca clasică a fost sancţionată şi proprietatea per#rină, deoarece peregriniierau partenerii de comerţ ai romanilor. )ceştia din urmă erau interesaţi ca peregriniisă aibă şi ei o prorprietate pentru a putea garanta un parteneriat comercial. !eaceea, romanii le-au recunoscut o formă distinctă de proprietate care a fostsancţionată tot printr-o acţiune cu ficţiune. În formula acţiunii în revendicare seintroducea ficţiunea că peregrinul este cetăţean roman şi astfel, acţiunea înrevendicare putea fi intentată şi de acel peregrin.!upă anul +*+ reforma lui aracala% când cetăţenia romană s-a generalizat,proprietate peregrină a dispărut odată cu peregrinii. În epoca postclasică a dispărut şidistincţia dintre proprietatea Buiritară şi proprietatea provincială pentru că solul italic afost supus şi el impozitelor, iar criteriul de distincţie a dispărut. Împăratul $ustinian a unificat proprietatea Buiritară cu proprietatea pretoriană şi astfels-a născut o formă de proprietate unică denumită dominium şi caracterizată printr-ungrad înalt de subiectivizare în sensul că dominus, proprietarul, putea dispune deobiectul dreptului său printr-o simplă manifestare de voinţă.

DOBÂNDIREA PROPRIETĂŢII

<ec(ii romani nu au admis ideea de dobândire sau transmitere a proprietăţii deoarecevec(iul drept roman a fost un drept al forţei, al puterii, iar instituţiile /uridice şi drepturilepatrimoniale erau considerate e2presii ale ideii de putere. 3r, puterea nu se transmite, ci se

creează. !e aceea, vec(ii romani spuneau că dreptul de proprietate se creează.

)bia mai târziu, în opera lui 9lpian, apare ideea de dobândire a proprietăţii. u toateacestea, din raţiuni de ordin didactic, vom folosi termenul de dobândire a proprietă ii şi pentruț

epoca vec(e, deşi formal nu este corect. 4aţă de aceste precizări, romanii au cunoscut şaptemoduri de dobândire a proprietăţii şi anume

1/ Ocupaţiunea 'ocupatio/

&ste, în concepţia /urisconsulţilor romani, modul firesc de dobândire al proprietăţii şi serealizează prin luarea în stăpânire a lucrurilor care nu aparţin cuiva şi care sunt denumite resnullius sau lucrurile nimănui.

!in această categorie fac parte

o Res %ostiles : lucrurile dobândite de la duşmani. În concepţia romanilor, duşmanii lor nu aveau niciun drept, deci nici dreptul de proprietate, iar lucrurile lor erauconsiderate fără stăpân şi treceau în proprietatea statului roman care le vindea maitârziu persoanelor fizice print intermediul cvestorilor5

o ,ucrurile p#r#site de proprietarii lor (res derelictae) : treceau în proprietatea primuluivenit printr-o prescripţie ac(izitivă instantanee5â

2/ 0ancipaţiunea 'mancipatio/

&ste modul original de creare a proprietăţii de putere. Dancipaţiunea era considerată modulfiresc de dobândire a proprietăţii asupra lucrurilor mancipii. În realitate, mancipaţiunea a fostprimul act /uridic prima formă /uridică% prin care s-a realizat operaţiunea /uridică a vânzării

9



DREPT ROMANCurs

transmiterea unui lucru în sc(imbul unui preţ%. )ceastă operaţiune /uridică s-a realizat laromani prin diverse acte /uridice, căci o operaţiune !uridică nu se confundă cu actul !uridic prin care ea se realizează.

'a romani, operaţia /uridică a vânzării s-a realizat iniţial prin mancipaţiune. Dai târziu, prindouă stipulaţiuni, iar la sfârşitul epocii vec(i prin contractul consensual de vânzare. )ceeaşioperaţiune se realiza, deci, prin > acte diferite.

Dancipaţiunea presupunea respectarea unor condiţii de formă

o &ra necesară pre*ena p#rilor : cel ce transmitea proprietatea era denumitmancipant , iar dobânditorul era denumit accipiens5

o &ra necesară aducerea lucrului -n $aa a cel puin martori+ cet#eni romani , de underezultă că la origini puteau fi transmise numai lucrurile mobile întrucât numai ele seaflau în proprietate privată. Dai târziu, când au devenit susceptibile de proprietateprivate şi imobilele, în faţa martorilor se aducea o parte simbolică din lucru unbulgăre de pământ sau o ţiglă a casei%5

o

&ra necesară prezenţa unuilibripens

camcaragiu% care cântărea metalul-preţ cu obalanţă de aramă. Pentru că, la origini, preţul nu se număra, ci se cântărea, întrucâtprima monedă romană consta în bare de aramă. 7trăvec(ea monedă cântărea >+@de grame de aramă. Începând din secolul """ î.Cr., a apărut moneda în sens modern.!in acel moment, preţul nu s-a mai cântărit, ci s-a numărat. otuşi, romanii nu aurenunţat la prezenţa lui libripens, dar rolul său s-a sc(imbat în sensul că el lovea înmod simbolic balanţa de aramă cu o bară de aramă, gest care simboliza faptul căpreţul s-a numărat. În acest cadru, accipiens pronunţa formula solemnă amancipaţiunii 0afirm că acest lucru este al meu în conformitate cu dreptul Buiriţilor şisă-mi fie cumpărat cu preţul de E prin această aramă şi prin acesată balanţă dearamă1.

)ceastă formulă solemnă este formată din două părţi care sunt contradictorii, deoarece prinprima parte a formulei, accipiens afirmă că este proprietar, iar prin partea a doua se afirmăcontrariul, afirmând că este cumpărător. )ceastă fizionomie contradictorie a acestei formulesolemne oglindeşte evoluţia concepţiei romane cu privire la dobândirea proprietăţii, întrucâtprima parte a formulei solemne datează din epoca foarte vec(e în care romanii nu admiteauideea de transmitere a proprietăţii, ci considerau că proprietatea se creează. Partea a doua aformulei a fost adoptată mai târziu, într-o epocă în care romanii au admis ideea detransmitere a proprietăţii. !ar, întrucât erau conservatori, romanii nu au renunţat la primaparte a formulei.

!upă apariţia monedei în sens modern, mancipaţiunea a dobândit o funcţie generală în

sensul că prin aceasta se puteau realiza mai multe operaţiuni /uridice. însă, ori de câte orimancipaţiunea era utilizată în alt scop decât cel al realizării operaţiei /uridice a vânzării, nu seplătea un preţ real, ci un preţ fictiv simulat%, constând într-un singur ban un singur sesterţ%.

7pre e2emplu, prin mancipaţiun se putea realiza operaţiunea /uridică a donaţiunii când serespectau formele solemne ale mancipaţiunii, dar nu se plătea un preţ real, ci un singur ban."ată de ce asemenea utilizări ale mancipaţiunii au fost denumite mancipatio numo uno,adică mancipatiune cu un singur ban.

)ceastă mancipaţiune mai este denumită şi mancipaţiune fiduciară, întrucât ori de câte orimancipaţiunea era utilizată în alt scop decât cel al realizării operaţiei /uridice a vânzării,părţile înc(eiau o convenţie de bună-credinţă denumită pact fiduciar prin care precizau ce

scop au urmărit atunci când au recurs la mancipatio numo uno.

10



DREPT ROMANCurs

/ zucapiunea ususcapio%

&ste un mod de dobândire a proprietăţii prin îndelunga folosinţă a lucrului. !e altfel,ususcapio înseamnă luarea -n st#pnire prin $olosin#. Pentru dobândirea proprietăţii prin

uzucapiune, erau necesare anumite condiţiio osesiunea : la origini, simpla posesiune a lucrului nu era suficientă, ci era

necesară folosirea efectivă a lucrurlui în conformitate cu destinaţia economică pecare o avea5

o *ermenul : un an pentru mobile şi doi ani pentru imobile5o 3usta cauză : sau 0ustul titlu în alte te2te, constă în actul sau faptul /uridic prin care

se /ustifica luarea în posesie a unui lucru. 7pre e2emplu, la romani, contractulconsensual de vânzare era /ustă cauză pentru uzucapiune deoarece vânzătorul seobliga să transmită posesiunea lucrului, nu proprietatea, astfel încât cumpărătoruldevenea posesor, urmând să devină proprietar prin uzucapiune, iar contractul

consensual de vânzare era /usta cauză5o 4una credinţă : consta în convingerea posesorului că a dobândit lucrul de laproprietar sau cel puţin de la o persoană care avea capacitate pentru a transmite acellucru5

o n lucru susceptibil de a fi uzucapat : nu orice lucru putea fi uzucapat. =u puteaufi uzucapate lucrurile dobândite prin mi/loace violente sau frauduloase obiecte furateşi ascunse%

În dreptul roman, uzucapiunea a îndeplinit două funcţii

- 5uncţie economică : în virtutea acestei funcţii, uzucapiunea asigură e2ploatarealucrurilor în conformitate cu destinaţia economică pe care o aveau5

- 5uncţie !uridică : s-a e2ercitat în legătură cu proba dreptului de proprietate, căci înainte de sancţionarea uzucapiunii, cel ce intenta acţiunea în revendicare trebuia săfacă proba dreptului de proprietate al tuturor autorilor săi, adică trebuia să facădovada că toţi aceia care au stăpânit lucrul înaintea lui au fost proprietari, probă pecare icero o considera imposibilă şi pe care o denumea probatio diabolica. Însă,după apariţia uzucapiunii era suficient ca reclamantul să facă dovada că îndeplineştetoate condiţiile necesare uzucapiunii pentru a câştiga procesul în calitate deuzucapant. !e aceea, icero spunea usus capio est $inis solicitudinis ac periculi

litium uzucapiunea este sfârşitul neliniştii şi fricii de procese%5

6/ n iure cessio

&ste un mod de dobândire a proprietăţii în forma unui proces fictiv, simulat, ocazie cu caremagistratul distribuie /urisdicţia graţioasă. În înţelegere cu magistratul, reclamantul afirmă căeste proprietarul aşa-zisului obiect litigios, iar pârâtul tace.

7/ *radiţiunea

) fost la origine modul de dobândire a proprietăţii asupra lucrurilor nec manicpi. În dreptulclasic, ea a fost utilizată şi pentru transmiterea lucrurilor mancipi , iar în vremea lui "ustinian adevenit modul general de transmitere al proprietăţii.

)cest mod dobândire presupune reunirea două condiţii

11



DREPT ROMANCurs

- Remiterea materială a lucrului : era necesară c(iar şi în cazul imobilelor. )stfel, dacăse transmitea un teren, remiterea materială cosnta în parcurgerea cu pasul a(otarului acestui teren. !acă se transmitea o casă, remiterea materială consta învizitarea tuturor încăperilor. otuşi, în dreptul clasic, s-au admis patru e2cepţii.

o radiţia longa manu : se aplica în cazul transmiterii unei suprafeţe de pământ

când nu mai era necesară parcurgerea (otarelor acelui teren, ci era suficientsă se indice acele (otare prin anumite repere5o 'raditio simbolica : se referă la transmiterea unei case când nu mai era

necesar să se viziteze toate încăperile, ci era suficientă remiterea c(eilor5o 'raditio brevi manu : desemnează situaţia în care c(iriaşul cumpără casa în

care locuieşte şi se transformă din detentor în proprietar5o Constitutum possessorium : se referă la situaţia în care proprietarul vinde

casa şi continuă să locuiască în ea în calitate de c(iriaş. =ici de această datănu se mai pune problema remiterea bunului5

- $usta cauză traditionis : constă în actul /uridic prin care se e2plică sensul remiteriimateriale a lucrului întrucât prin tradiţiune se transmitea nu numai proprietate, ci şi

posesiunea şi detenţiunea, iar din faptul material al remiterii lucrului nu rezulta cu cetitlu /uridc s-a făcut acea remitere. !e aceea este nevoie de un act /uridic din carerezultă ca remiterea lucrului s-a făcut cu titlul de proprietate, cu titlu de posesiune saucu titlu de detenţiune. În vremea lui "ustinian, iusta causa consta în intenţia lui tradens de a transmite lucrulşi în intenţia lui accipiens de a-l dobândi c(iar dacă nu e2ista act /uridic.

8/ Specificaţiunea

&ste un mod de dobândire al proprietăţii asupra lucrului confecţionat din materialul altuia. Înacest caz se pune întrebarea cine este proprietarul lucrului nou creat. el care a confecţionatşi care se numeşte specificator sau proprietarul materialului din care s-a confecţionat lucrulF

3 soluţie de compromis a fost găsită şi s-a decis că atunci când lucrul nou creat poate fireadus la starea iniţială, să aparţină proprietarului materiei. !acă lucrul nou creat nu maipoate fi readus la starea iniţială, să aparţină specificatorului.

7pre e2 dacă se confecţionează o barcă din scânduri, barca aparţine proprietaruluiscândurilor.

"ndiferent de soluţie, se plătesc despăgubiri fie pentru muncă, fie pentru materiale.

9/ )ccesiunea

&ste un mod de dobândire a proprietăţii prin absorbirea !uridică a lucrului accesor de

către lucrul principal. 7e numeşte principal acel lucru care îşi păstrează identitatea după cese uneşte cu un alt lucru.

7pre e2emplu, dacă se unesc un inel cu o piatră preţioasă, inelul cu piatră preţioasă aparţineproprietarului inelului, fiindcă inelul şi-a păstrat identitatea, deşi piatra preţioasă este mult maivaloroasă.

Întâlnim > tipuri de accesiune în dreptul roman

- )ccesiune prin unirea a două lucruri mobile5- )ccesiune prin unirea unor lucruri mobile cu un lucru imobil este cazul proprietarului

unui teren care construieşte pe terenul său o casă din materialele altuia. asa va

aparţine proprietarului terenului%5

12



DREPT ROMANCurs

- )ccesiune prin unirea a două lucruri imobile cazul aluviunilor care aparţinproprietarului fondului dominant%5

13

Bunurile (Roman - 16 Dec, 6 Ian, 13 Ian)

Documents

Transcript of Bunurile (Roman - 16 Dec, 6 Ian, 13 Ian)