Buletin informativde port popular, piese care impresionează oriunde în lume, deoarece sunt...

Buletin informativnr. 44, Martie 2009

În cercetare cu Ioan Bocşa

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE CLUJ

400609, Cluj-Napoca, str. Dorobanţilor f.n.(parterul Bibliotecii Judeţene "Octavian Goga")

www.tradiţiiclujene.roe-mail: [email protected]

director Tiberiu GROZA

Redactor coordonator: Dana JUCANColectiv redacţional: , Maria GOLBAN,Virgil MUREŞAN

Dana JUCAN, Consuela JUCAN, Irina DRAGOMAN, Both JOZSEF; foto: Ioan BRUCHENTAL

Graficã şi tehnoredactare: Dana JUCANweb master Nicolae NERŢAN

Mircea CÎMPEANU

Cuprins

Calendarul manifestãrilor culturale pe luna aprilie..................................pag. 1

Academia artelor tradiţionale din România la Viştea.. ...........................pag. 2

Casa dansului tradiţional........................................................................pag. 5

Sărbătoarea Dragobetelui.......................................................................pag 7

Lansarea discului CD „Muzicanţii din Palatca“......................................pag. 14

Spectacol interetnic de folclor la Viştea şi joc în sat..............................pag. 19

Scenariul ritualic la început de primăvară.............................................pag. 22

Fotografii din Unguraşul de altă dată....................................................pag. 25

La pas cu prof. Ilie Moise, pe itinerarii clujene......................................pag. 27

...................... ...........pag. 30

...........................................pag. 33

Cuvântul d-lui prof. Univ. Dr. Corneliu Bucur în şedinţa consiliului ştiinţific a CJCPCT Cluj .......

Academia artelor tradiţionale din România

Calendarul manifestãrilor culturale pe luna aprilie

aprilie - program de educaţie permanentă şi perfecţionare profesională „Tradiţie şi modernitate în folclorul coregrafic“

8 aprilie - spectacol de muzică şi dansuri ţigăneşti „Ziua internaţională a Romilor“

15 aprilie - spectacol de promovare a folclorului muzical din judeţul Cluj „Rapsodii de primăvară“

15 aprilie - emisiune de promovare a folclorului din judeţul Cluj la postul de televiziune Favorit „La un pahar favorit“

24 aprilie - spectacol de promovare a tarafurilor tradiţionale şi a jocului popular din judeţul Cluj „Casa dansului popular“

aprilie - promovarea meşteşugurilor şi tradiţiilor în cadrul şcolilor şi liceelor din judeţul Cluj „Curs de dans popular şi învăţare meşteşuguri“

6-11 aprilie - concerte educative susţinute în şcolile din Cluj Napoca de orchestra „Cununa Transilvană“ a CJCPCT Cluj

29 aprilie - expoziţie de icoane la aniversarea Radio Renaşterea - lansarea albumului „Icoana contemporană de Nicula“ la Cluj-Napoca

Buletin informativ, nr.44, martie 2009

ACADEMIA ARTELOR TRADIŢIONALE DIN ROMÂNIA LA VIŞTEA”

Vineri, 20 februarie, pe înserate, uliţele din Viştea s-au animat de săteni în bogate straie populare, de sărbătoare, îndreptându-se grăbiţi spre căminul cultural. Forfota prevestea un eveniment de însemnătate pentru comunitate, iar sala căminului cultural s-a dovedit a fi neîncăpătoare, transformându-se în scena unei adevărate sărbători a portului şi dansului popular. De la cel mai mic reprezentant, având doar 6 ani, până la cea mai în vârstă femeie din sat, având peste 80 de ani, toată lumea şi-a purtat cu mândrie costumul, într-o adevărată paradă a portului tradiţional.

Costumul popular din Viştea, reprezentând zona etnografică

Kalotaszeg, este somptuos, cel mai bogat împodobit din întreaga Transilvanie. Unora le poate părea încărcat, însă piesele inedite din componenţă, multitudinea de culori, motivele decorative, mărgele, paietele, firul auriu îl transformă într-o adevărată operă de artă. Iar femeile din Viştea sunt recunoscute ca adevărate maestre în acest sens, luându-se chiar la întrecere între ele, în realizarea celui mai bogat costum din sat. Ca în orice comunitate sătescă, şi la Viştea portul spune multe despre vârsta, statutul social şi material al purtătorului. Astfel, roşul dispare treptat pe măsura înaintării în vârstă, podoaba capului se schimbă în momentul căsătoriei, iar puterea financiară se regăseşte în bogăţia decorului costumului.

Prilejul întâlnirii a fost primirea unor meşteri din Viştea în rândul Academiei Artelor Tradiţionale din Romania. Cinci sătence, mari maestre în arta cusutului, broderiei, podoabelor precum şi în arta poeziei şi cântecului popular, au primit diplome de membre ale Academiei. Cu această ocazie,


parada portului la Viştea

sătenii au avut în mijlocul lor pe prof.univ.dr. Corneliu Bucur, preşedinte al Academiei Artelor Tradiţionale din Romania; pe Tiberiu Groza, directorul CJCPCT Cluj, instituţia care a făcut propunerea către academie şi pe Balázs-Becsi Attila, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Cluj .

Captând atenţia, aşa cum o face mereu, prin ceea ce transmite şi prin modul cum o face, prof.univ.dr. Corneliu Bucur le-a povestit viştenilor despre Academie, despre importanţa păstrării tradiţiilor şi despre experienţa trăită în satul lor.

Astfel, Academia Artelor Tradiţionale de la Sibiu, apărută la iniţiativa Muzeului Astra, este instituţia care recunoaşte cele mai mari valori din domeniu culturii tradiţionale. Este „academia oamenilor de la ţară, a oamenilor simpli”, academia satului tradiţional, reunind peste 240 de membri: olari, pietrari, căldărari, şelari, lemnari, rapsozi, etc. „Ţăranii sunt mari personalităţi culturale, formaţi însă în spiritul unei culturi orale, nu scrise, ce se transmite din tată în fiu, o cultură care a dat portul, limba, cântecul, dansul, însăşi identitatea care ne diferenţiază de ceilalţi. De ce ar trebui denumită altfel academia oamenilor de la ţară de cea a domnilor de la oraş, din moment ce este la fel de importantă?” a spus preşedintele Academiei.

Recunoscând că vizita i-a oferit unul din marile momente de bucurie din viaţă, plimbându-se prin sat, descoperindu-i valorile şi cunoscându-i oamenii, Corneliu Bucur a încheiat exprimându-şi admiraţia pentru felul în care cei din Viştea îşi păstreză portul, pentru felul în care îşi ridică la nivel de virtute păstrarea valorilor tradiţionale şi a îndemnat comunitatea să lupte cu îndârjire, să reziste pericolului pierderii identităţii.

Prin urmare, de câteva zile, Viştea se poate mândri cu 5 academiciene, invitate să intre pe „poarta academiei „ pentru a-şi lua locul în rândul marilor valori din domeniul culturii tradiţionale. Să le cunoaştem:

Szallós Eszter – prezentată în cadrul festivităţii drept o mare artistă, cu trăire personală deosebită vis-a-vis de actul de creaţie. O femeie care pune mare pasiune în meşteşugul căruia i se dedică în întregime. Membră a Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni, atrage mereu atenţia în cadrul târgurilor prin costumul bogat pe care îl îmbracă şi prin varietatea pieselor de podoabă şi port pe care le creează.

Lui Szallos Eszter îi datorăm minunatul moment al prezentării portului popular din Viştea. Moment a fost foarte bine conceput, a cuprins un istoric al costumului din zonă, informaţii legate de evoluţia sa spre decorativ, prezentarea pieselor componente mai ales a celor speciale, precum párta, bagazia sau hárászosing. Utilizarea


párta

pang l ic i lo r co lora te , abundenţa mărgelelor de la gât, purtarea unei podoabe ciudate, în forma de ciucuri mari din mătase şi mărgele, folosirea ţesăturilor industriale sunt particularităţi ale acestui port.

Párta este o piesă pentru cap, extrem de decorată, formată dintr-un cerc de carton ornamentat dens cu margele şi paiete strălucitoare, la spatele pártei atârnînd panglici colorate. Este o piesă folosită de fetele tinere în momente de s ă r b ă t o a r e , p r e c u m m o m e n t u l confirmării.

Bagazia este un tip de fustă plisată mărunt, despicată în faţă, ce se poartă cu colţurile din faţă ridicate şi prinse la brâu sub şort, folosită de către femei la călărie.

Hárászosing este un tip de cămaşă foarte decorată pe mânecă.

În portul bărbătesc, mult mai simplu, se remarcă pălăria cu borul ridicat, pörgekalap, ornamentată bogat cu mărgele în ţinuta de sărbătoare.

Pe scenă au urcat „modele” de toate vârstele, oferind publicului o minunată exemplificare a evoluţiei costumului din Viştea, cu accent pus pe portul unor momente speciale precum confirmarea sau căsătoria.

Márta Ibolya – o excepţională brodeză, care înfrumuseţează piesele de port popular, piese care impresionează oriunde în lume, deoarece sunt rezultatul „iscusinţei minţii şi a harniciei mâinii”, puţini fiind cei care cred că astfel de minunăţii, ce necesită atâta migală, pot ieşi din mâna unui om şi nu dintr-un program computerizat.

Székely Erzsébet – prezentată ca „o regină a artei populare”, autoarea acelor piese de excepţională măiestrie numite párta , piesele decorate pentru cap, prezentate pe scenă.

O a 3-a diplomă a fost înmânată rapsodului popular András Erdei Erzsi, în semn de preţuire pentru talentul său de a se exprima în versuri. András Erdei Erzsi este o venerabilă femeie, voce a înţelepciunii satului, care a reunit versurile sale despre moarte (tratată cu ironie), dragoste, relaţii interumane, într-un remarcabil volum intitulat „Îmi place să povestesc“

Gergely Katalin - mama lui Szallos Eszter, care a transmis fiicei sale dragostea pentru arta tradiţională. Academia nu primeşte niciodată împreuna mamă şi fiică, însă la Viştea s-a făcut o excepţie de la regulă. De fapt, a fost


portul miresei

premiat simbolic, modul în care comunitatea din Viştea transmite valorile tradiţionale de la părinte la copil. Nu putea fi premiată Szallos Eszter, fără a fi premiată şi mama sa, căreia îi datorăm, de fapt, talentul fiicei.

Viş tea a atras atenţia specialiştilor datorită valorilor de port, monumente lo r, i n te r ioa re lo r, meşteşugurilor încă practicate şi transmise urmaşilor, gastronomiei tradiţionale şi are toate şansele să devină un eco-muzeu, o destinaţie turistică de valoare. Însă, înainte de toate, este un model prin modul cum îşi păstrează şi transmite tradiţiile. Iar festivitatea primirii meşterilor din

Viştea în Academia Artelor Tradiţionale a fost încă o recunoaştere oficială a acestor valori ale satului.

referent Consuela Jucan-Mândru

CASA DANSULUI TRADIŢIONAL

Din dorinţa întâlnirii membriilor ansamblurilor folclorice, a foştilor dansatori şi a iubitorilor de folclor, de a socializa şi de a juca unii cu alţii, Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii

Tradiţionale Cluj a organizat vineri, 27 februarie 2009, CASA DANSULUI TRADIŢIONAL, care s-a desfăşurat în Sala Transilvania din cadrul Centrului expoziţional Expo Transilvania din Cluj-Napoca.

Evenimentul a debutat cu exemplificarea şi însuşirea de către cei prezenţi a jocului “Româneşte din Pălatca”, interpretat de către familia Pălăcean Grigore şi Elena, din satul Petea, Comuna Pălatca. După aceasta, jocul s-a încins şi a continuat cu bătute, fecioreşti şi hărţag.

Concursurile propuse de organizatori au fost foarte bine primite de către numeroşii iubitori de folclor. Membrii juriului dr. Zamfir Dejeu, Luca Emil şi

Könczei Csongor, au înmânat premile fericiţilor câştigători, constând în următoarele : un ulcior cu vin pentru “Cel mai Virtuoz joc feciorec”, un alt ulcior cu vin pentru ” Cea mai mândră dansatoare”şi o damigeană cu vin pentru “Cea mai bună pereche de dansatori” . Alte premii câştigate de cei mai buni jucăuşi au


înmânarea diplomelor

înmânarea diplomelor

Grigore Pălăceanu

constat în cd-uri cu “Muzicanţii din Pălatca” şi m u l t e p o r ţ i i d e m ă m ă l i g u ţ ă c u smântână, ţuică şi vin fiert.

Au animat jocul, membrii ansamblurilor folclorice “Crăişorul” al Sindicatului CIVITAS al Primăriei municipiului Cluj-Napoca, “Someşul

Napoca” al Şcolii Populare de Artă Tudor Jarda, “Dor Transilvan” al R.A.T.U.C. Au mai participat şi membrii ansamblurilor folclorice “Românaşul” al

U n i v e r s i t ă ţ i i Te h n i c e , “Mugurelul” al Universităţii Babeş-Bolyai, “Mărţişorul” al Casei de Cultură a Studenţilor şi “Transilvania” al R.E.M.A.T 16 Februarie, “Ördögtérgye” şi “Zurboló”. Cunoscuţii jucăuşi Luca Emil, Luca Viorica, Felecan Vila, Simi Cherecheş şi alţii ne-au î ncân ta t p r i v i r i l e cu vir tuozi tatea şi măiestr ia interpretării dansului, dobândite de-a lungul anilor.

Acompaniamentul întregii seri a fost asigurat de renumiţii Muzicanţi din Palatca, primaş Florin Codoba, alături de care s-a întins jocul până aproape de miezul nopţii.

Vă aşteptăm să petrecem aceleaşi momente plăcute şi cu o c a z i a e d i t i e i u r m a t o a r e ş i v ă aşteptăm din nou la joc după Sărbătorile de Paşte !

referent Irina Dragoman


familia Pălăcean din Petea, comuna Păltcafamilia Luca din satul Gheorgheni

taraful din Pălatca

Ansamblul Românaşul

SĂRBĂTOREA DRAGOBETELUI

Cu ocazia Sărbătorii dragostei la români, clujenii au avut şansa şi anul acesta să fie invitaţi la o serie de evenimente culturale organizate, marţi, 24 februarie 2009, în municipiul Cluj-Napoca de Consiliul Judeţean Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Printre participanţi şi-a făcut simţiţă prezenţa, pe parcursul întregii zile, şi noul primar al municipiului Cluj-Napoca, domnul Sorin APOSTU.

Programul manifestărilor a fost următorul: 13.00-14.00 – “Dragobetele sărută fetele!” - Primarul municipiului Cluj-Napoca a împărţit flori, doamnelor şi domnişoarelor, împreună cu un alai de feciori, îmbrăcaţi

în haine populare, în centrul municipiului.13.00-19.00 – Expoziţie organizată de Asociaţia Meşterilor Populari din

Cluj în holul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca .14.30 - Expoziţie organizată de către elevii Liceului de Arte Plastice Romulus Ladea în holul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca . 17.00-19.00 – “Cântă Dragobetele” – Spectacol folcloric cu cântece de dragoste din folclorul românesc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. În programul fo lc lor ic ş i -au dat concursul, în acompaniamentul

Orchestrei Cununa Transilvana a CJCPCT Cluj, interpreţi clujeni îndrăgiţi: Maria Marcu, Aurel Şuteu, Amalia Codorean-Chindris, Maria Lobonţ, Adrian Socaciu precum şi Ansamblul Folcloric Someşul-Napoca.

Prezentatorul evenimentului a fost Victor Bercea. 20.00-22.00 – “Dragobetele joacă fetele” - Seară cu specific folcloric românesc la restaurantul Casa Ardeleana, unde a avut loc şi un concurs cu premii oferite de Casa Ardeleană si Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj pentru cel mai frumos joc cu Dragobetele.

Înmânarea trofeului "Drãgan Muntean"


Alaiul Dragobetelui

Amalia Codorean

Mariş Floarea 67 ani

D r a g o b e t e l e s a u Sărbătoarea dragostei la români nu a rămas fără ecou în presa clujeană nici înainte de eveniment şi nici după, astfel că, şi în acest fel, unul din s c o p u r i l e n o a s t r e , a l o r g a n i z a t o r i l o r, d e a populariza cultura tradiţională, cât mai bine şi pentru cât mai mulţi a fost atins. Aceasta cu toate că unii jurnalişti au atins şi faptul că Dragobetele nu e

tocmai specific zonelor noastre din Transilvania ci mai mult o varianta românească a Sărbătorii Sfântului Valentin.

DRAGOBETELE – sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la Cluj-Napoca

Sărbătoare a satului românesc tradiţional, Dragobetele începe să fie perceput (încet dar sigur) ca "zeu" al bunei dispoziţii, al bucuriei generale transmise de apropierea primaverii, de renaşterea vietăţilor Pamântului.

Tradiţii, obiceiuri, superstiţii...

Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi căuta cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de Sfântul Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmparat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat personajul în protectorul iubirii celor care se întilnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi. În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel, se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară. În sudul Romaniei (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmarite de câte un baiat. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea,


Dragobetele joacă fetele

iar fata îl placea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamna. Fetele mari strângeau de cu seară ultimile rămaşite de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

“Dragobetele sărută fetele!”

Primarul Clujului, dl. Sorin Apostu, însoţit de un alai de tineri, care cântau cântece de dragoste din folclorul românilor, a dăruit flori doamnelor si domnişoarelor, în centrul municipiului, în spiritul tradiţiei, marţi, 24 februarie 2009, la orele amiezii, asemenea tinerilor de altădată care porneau către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase folosite pentru descântece de dragoste. Frumos, simbolic gest, mai ales că, în credinţa populară românească, se spune că cei

care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul!

Expoziţiile

Manifestările organizate de Consiliul Judeţean Cluj, Primăria

municipiului Cluj-Napoca şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj au continuat cu deschiderea a doua expoziţii dedicate sărbătorii, ambele în holul Casei de Cultură a Studenţilor: una a Asociaţiei Meşterilor Populari din Cluj, cea de a doua alcătuită din lucrări ale câtorva elevi de la Liceul de Arte Plastice «Romul Ladea» din Cluj-Napoca. Creaţiile meşterilor populari (icoane, cusături şi tesături, sculpturi şi crestături în lemn, mărgele şi zgărduţe, ceramică, cojoace, pictură pe coajă de ou,


mărtişoare originale s.a.) dar şi ale elevilor de la Arte plastice au un numitor comun: arta adevarată.

"Cântă Dragobetele"

Dacă nu ai petrecut de Dragobete sau n-ai văzut nici o persoană de sex

opus, vei rămâne fără pereche tot restul anului - se credea odinioară -, femeile din satele noastre obişnuind să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul; mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată de Dragobete. De multe ori, feciorii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară. Aşa şi clujenii anului 2009: în cursul după-amiezii de ieri, la Casa de Cultura a Studentilor, petrecerea a fost la ea acasa, dansatori şi cântăreţi celebrând, împreună cu publicul, capul primaverii, ziua îndrăgostiţilor, Logodnicul păsărilor, trezirea naturii din somnul iernii, anotimpul iubirii.

Spectacolul folcloric cu cântece de dragoste din folclorul românesc, în prezentarea inspirată a profesorului Victor Bercea, s-a bucurat de participarea câtorva dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi clujeni ai genului: Maria Marcu, Amalia Codorean-Chindriş, Maria Lobonţ, Aurel Şuteu, Adrian Socaciu, acompaniaţi de Orchestra «Cununa Transilvană» a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, dirijor Ovidiu Barteş; şi-a mai dat concursul Ansamblul folcloric SOMEŞUL-NAPOCA, director artistic dr. Zamfir Dejeu. Seara a continuat, în spirit folcloric românesc, la restaurantul Casa

10


Orchestra Cununa Transilvană a CJCPCT Cluj

Ardeleana, unde s-a d e s f ă ş u r a t u n concurs cu premii oferite de gazde şi de C e n t r u l p e n t r u C o n s e r v a r e a ş i Promovarea Culturii Tradi ţ ionale Cluj , pentru cel mai frumos joc cu Dragobetele. Socotită de bun augur p e n t r u t r e b u r i l e mărunte, nu şi pentru

cele mari, sărbătoarea dragostei a fost, cel puţin pentru cei care au participat activ la aceasta, una dătătoare de speranţă în vremuri mai bune.

Michaela BOCU – Ziarul Făclia de Cluj, 25.02 2009

Ghiocei de Dragobete

Zeci de clujence au primit, cu ocazia Dragobetelui, ghiocei de la noul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi de la viceprimarul Radu Moisin.

Cei doi au fost însoţiţi pe traseul Casa de Cultură a Studenţilor – Strada Napoca - Bulevardul Eroilor - Piaţa Unirii de un grup de cântãreţi îmbrãcaţi în costume populare ai ansamblurilor folclorice Crăişorul şi Dor Transilvan.

“Nu trebuie sã uitãm de sărbătorile noastre şi astăzi încercăm să promovăm Dragobetele, care reprezintă şi începutul primăverii”, a declarat Sorin Apostu.

Primarul nu s-a declarat împotriva sãrbãtorilor preluate din alte culturi, însã considerã cã cele româneşti ar trebui promovate mai mult. Tocmai pentru a sãrbãtori dragostea, Apostu împreunã cu colegii sãi din Primãria Cluj-Napoca au cules flori pentru clujence încã de luni. “Am cules personal ghioceii din Fãget. Ieri (luni – n.red.) am mers la cules cu colegii mei, iar fetele din Primãrie au împachetat florile”, a adãugat Apostu. Întrebate de ce au primit flori, multe dintre clujence nu au ştiut sã rãspundã. “Am primit flori cã o fost ales primar sau cã e Mãrţişorul”, ne-a declarat o femeie vãdit surprinsã de gestul lui Apostu.

Adrian Dohotaru – Ziua de Cluj, 25.02 2009


Ansamblul Someşul Napoca al Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda“

Primarul Sorin Apostu

Sorin Apostu a cules ghiocei din Făget pentru clujence

De Sărbătoarea Dragobetelui primarul Sorin Apostu a ie?it în stradă cu buchete de ghiocei pentru a le împăr?i femeilor. Urmat de feciori în straie populare, ace?tia au traversat centrul ora?ului pentru a promova sărbătoarea tradi?ională românească a iubirii. În jurul orei 13.00 Sorin Apostu urmat de două grupuri de cântăre?i din Ansamblurile Crăi?orul ?i Dor Transilvan au bătut în lung ?i în lat traseul: Casa de Cultură a Studen?ilor- str. Napoca-Eroilor ?i s-au oprit pe pietonala de pe strada Eroilor. În

tot drumul lor, ei au oferit buchete de ghiocei femeilor petru a le reaminti de Sărbătoarea Dragostei.

Tiberiu Groza, directorul Centrului Jude?ean pentru Conservarea ?i Promovarea Culturii Tradi?ionale Cluj a fost ?i el prezent ?i a împăr?it invita?ii pentru manifestarea “Dragobetele joacă fetele” de la ora 20 de la restaurantul Casa Ardeleană unde cele mai talentate clujence în arta jocului popular vor avea prilejul să î?i demonstreze măiestria, jucând cu Dragobetele, într-un concurs.

“Multe sărbători tradi?ionale pierd teren în faţa consumismului, dar datoria noastră este tocmai păstrarea acestor obiceiuri ?i sperăm că ne vom putea bucura de ele ?i peste 100 de ani”, a explicat Tiberiu Groza.

A aflat de Dragobete la televizor

La Casa de Cultură a Studen?ilor, Asocia?ia Me?terilor Populari din Cluj ?i-a expus lucrările alături de elevii Liceului de Arte Plastice “Romulus Ladea”.

Aici s-au putut găsi podoabe, ceramică, măr?i?oare din sticlă pictată, icoane, picturi ?i altele. “Am adus acest târg pentru a reaminti vizitatorilor că Dragobetele este o sărbătoare care e în tradi?ia românească ?i pe care sunt convins că poporul o va continua”, a spus Mircea Bodea, pre?edintele Asocia?iei Me?terilor Populari Cluj. El a mai povestit ?i despre tradi?ia românească pe care încearcă să o păstreze. “Contează foarte mult să o


ducem mai departe cu mai mare fast, cu mai multă ardoare ?i să-i dăm o mai mare importan?ă”, a men?ionat Bodea Mircea.

În mijlocul holului C a s e i d e C u l t u r ă , Pălăgu?a Hodor din Maramure?, a?ezată pe u n s c ă u n e l , ?e s e a gentu?e populare în alb ?i negru. Pasiunea aceasta i-a venit încă de când era mică ?i îi cerea mamei să-i facă rost de un caier. “Ea a spus că îmi ia doar când voi fi mare”, poveste?te P ă l ă g u ?a . D e s p r e

sărbătoarea Dragobetelui nu a aflat decât destul de recent, întrucât aceasta nu se sărbătore?te în zona din care e. “Dragobetele e sărbătoarea îndrăgosti?ilor, tinerilor ?i a oricui. La noi nu se sărbătoresc, dar to?i oamenii se iubesc,” spune ea. Samfira Bălan a fost ?i ea prezentă la expozi?ie unde ?i-a scos la vânzare obiectele din ceramică populară ?i tradi?ională. S-a apucat de aceasta după revolu?ie când dintr-o ambi?ie ?i-a spus “Nimeni niciodată nu îmi va mai pune în blid banii!.” ? i a?a ?i-a deschis un atelier de ceramică ?i a început să lucreze. Sărbătoarea Dragobetelui ea o descrie ca pe una a primăverii, a tinerilor. “Pentru a se păstra e nevoie să-i înve?i pe tineri să se bucure de această sărbătoare să ?tie cum să o sărbătorească. Consider că ei foarte uşor acceptă evenimentele destinate lor ?i se bucură de ele”, adaugă ea.

Luiza Meseşan, Clujeanul.ro, 24 februarie 2009

Adevărul de seară, ediţia de Cluj

Dragobetele, nespecific zonei Transilvaniei

Sărbătoarea originară din Muntenia marchează împerecherea păsărilor

Etnograful clujean Ioan Toşa a explicat pentru Adevărul de Seară care este originea folclorică a Dragobetelui. Sărbătoarea de Dragobete, considerată varianta românească a Sărbătorii Sfântului Valentin, a primit acest echivalent doar în ultimii ani, caracterul ei fiind însă unul local, fără vreo legătură cu Transilvania. Potrivit lui Ioan Toşa, expert la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Dragobetele a fost pomenit numai în câteva localităţi din Muntenia, fără să fie găsită vreo referire a acestei sărbători în Transilvania sau Moldova. „Nu în toate localităţile avea dată fixă. În unele locuri era 24 februarie, în altele 1 martie. Ziua marca începutul primăverii şi se numea «Cap de primăvară»”, spune

13


14

etnograful. Sărbătoarea nu este legată de niciun sfânt, ziua creştinească din 24 februarie neavând nicio legătură cu Dragobetele.

Ziua de Dragobete marca, potrivit etnografului clujean, ziua în care se însoţesc păsările, iar cele care nu aveau atunci partener urmând a rămâne singure tot anul. „În unele zone s-a încredinţat că Dragobetele este fiul lui Baba Dochia. Cum despre Baba Dochia se spune că avea o noră cu care se purta foarte urât, trebuia să aibă şi un fiu. Aşa că, i l-au atribuit pe Dragobete”, povesteşte Toşa. El mai spune că Dragobetele este ziua în care fetele şi feciorii din satele din sudul ţării se întâlneau în faţa bisericii şi mergeau la pădure să aducă flori: „În dimineaţa de Dragobete, fetele se spălau pe faţă cu apă din zăpadă topită sau de ploaie”. Etnograful clujean este de părere că legătura cu Sf. Valentin este una forţată, pentru că acesta din urmă era un episcop care a protejat iubirea dintre tineri. „Atunci Dragobetele ar fi un Sf. Valentin al păsărilor”, a spus etnograful.

Tudor Cutuş - Adevărul de seară - 24 feb 2009

LANSAREA DISCULUI CD„MUZICANŢII DIN PALATCA”

Duminică, 22 februarie 2009, într-o minunată zi de iarnă, cu zăpadă proaspătă în „decorul” n a t u r a l a l c o m u n e i Palatca, CJCPCT Cluj în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al comunei a organizat în incinta şcolii generale o întâlnire cu iubitorii tradiţiei populare pentru a le fi prezentat discul CD în al cărui conţ inut in tegra l se r e g ă s e ş t e m u z i c a i n s t r u m e n t i ş t i l o r tradiţionali din localitate.

A c e s t d i s c conceput ş i real izat integral în anul 2008 de către compartimentul

cercetare-conservare al Centrului de Cultură Tradiţională Cluj cuprinde piese muzicale vechi, învăţate de către interpreţii-instrumentişti de la părinţii sau rudele lor vârstnice, la rândul lor muzicanţi vestiţi ai satelor din împrejurimi. Piesele muzicale ale formaţiei din Palatca, atât cea de joc, precum: Jocul românesc, Bătrâneşte, Bătuta, Hărţagul, Târnăveana, Bărbuncul, Româneşte în botă, cat şi cea de „ascultat”: Cântecul oilor, De masă sau Doina, au devenit


atât de cunoscute şi apreciate în ultimii ani încât muzicanţii sunt mereu solicitaţi să concerteze, atât în judeţul nostru, cu ocazia taberei de vară de la Răscruci

dar şi în alte localităţi d in ţa ră , cân tând deseori în ţara vecină, Ungaria, acolo unde muzica şi interpretarea în s t i l au ten t i c a reper to r iu lu i l oca l prezintă un deosebit interes din partea spec ia l i ş t i l o r ş i a cunoscătorilor.

Instrumentiştii care au participat la r e a l i z a r e a înregistrărilor audio

sunt următorii: Primaşi: Codoba Florin Codoba Laurenţiu Macingo Naţi

Braci pă tri: Moldovan ŞtefanRadac Mihai

Gordon: Covaci Mircea

Înregistrările au fost realizate într-un studio acustic „improvizat” la şcoală, după orele de curs ale elevilor, la începutul lui aprilie a anului trecut. Pe timpul desfăşurării lor am fost impresionaţi chiar de la început de particularităţile de interpretare ale formaţiei şi mă refer aici la acordajul general al instrumentelor, intenţionat făcut cu un semiton mai sus (la diez), faţă de cel

normal (la, cu înălţimea sonoră 440 Hz), justificat pentru obţinerea unei sonorităţi mai puternice, necesare execuţiei neamplificate.

Cu panglici colorate agăţate de gâtul viorilor, „primaşii” s-au avântat în prezentarea, pe rând, a repertoriului lor instrumental, bine ştiut şi atent interpretat, învăţat cu ani în urmă de la predecesorii lor, mânuindu-şi instrumentele cu dibăcie, când pe coarda „groasă”, în acest scop mutând viorile în poziţie de „braci”, când pe cele subţiri, executând mereu la finalul melodiilor de joc „code” instrumentale în poziţii înalte. În

interpretarea acestora, primaşii uzează mereu de extensii glisate ale degetelor, ca dovadă a unei tehnici instrumentale individuale bine însuşite, dovadă reală a excesului de „bogăţie” a pieselor muzicale locale, semne clare ale unui repertoriu bine conturat şi întreţinut în timp de muzicanţii „buni” din Palatca.

15


Taraful din Palatca

Braciştii se completează prin acordurile executate, astfel, la jocul „Bătuta” fiecare dă curs unui alt fel de acompaniament: când unul cântă, apăsând puternic arcuşul pe cele trei coarde dispuse în acelaşi plan, acorduri ce marchează timpii principali, celălalt cântă pe contratimpi alte sunete ale aceluiaşi acord armonic. Nici contrabasistul nu se lasă mai prejos şi întrucât lucrează doar pe o singură coardă, execută în acompaniere ample mişcări pe verticală ale mâinii stângi, sărind mereu în diverse poziţii pentru „prinderea” fundamentalelor de acord, dansul mâinilor sale, sus-jos şi stânga-dreapta, devenind uneori de-a dreptul spectaculos.

Chestionând subiecţii în cauză, am aflat câteva detalii în ce privesc preocupările lor muzicale:- Formaţia instrumentală din comuna Palatca are un nume?- Această formaţie nu are un nume, aşa ni se spune: muzicanţii din Palatca.- De când există formaţia dumneavoastră de muzică instrumentală tradiţională?- Formaţia cu care cântăm acuma are vreo 20 de ani. Dar în Palatca se cântă de foarte multă vreme. Bunicu-meu, - spune Laurenţiu – era primaş bun. Apoi taică-meu, taică-său - al lui Florin -, şi mai târziu noi, care am învăţat din familie.- Ce conţine repertoriul formaţiei din Palatca?- Repertoriul nostru conţine jocuri româneşti, ungureşti şi ţâgăneşti.- Câte feluri de jocuri româneşti cântaţi la Palatca?- Mai demult, aşa cum era atunci, pă vremuri, începeam cu Joc românesc, aia vine mai rar, apoi o Bătută, Ficioreşte, Târnăveană. Cunoşteam oamenii şi unde meream, ştiam că la ăla îi place horea respectivă. Fiecare avea o melodie a lui. Dacă spunea: bade Naţi, ştii dumneata horea aia… Păi da, o ştiu! Apoi zâceam. Că fiecare avea horea lui.-Dacă întindeţi mai mult coardele, nu se rup?- Ba da, se poate întâmpla. Mai demult însă, braciştii foloseau coarde răsucite, de maţ, făcute de un om de pe-aicia care făcea coarde foarte bune. Nu dădeau ele tonuri ca ieste pă care zâcem amu', da' nu să rupeau.- Aţi cântat mult pe la nunţi. Cum se desfăşura pe vremuri o nuntă tradiţională la Palatca?- Să meré cu mirele după nănaşi, poate erau doi nănaşi, apoi după mireasă, tăt pă drum, cu muzică. Să făcea şi „şurateu”, adică sâmbăta dinaintea nunţii, când tinerii jucau, apoi duminica îi duceam la biserică. Acolo, la biserică, până ţânea cununia, noi cântam afară. Că poate erau oameni care nu erau la nunta aia chemaţi şi vroiau să joace. Ţâneam jocu' până ce veneau din biserică. Aşa era obiceiul. După biserică să aşezau la masă şi noi cântam doine şi alte cântece, până mâncau. După aceea, cântam la joc.- Cât de obositor era cântatul la nuntă?- Era. Păntru că era musai să cântăm mult şi nu aveam nici staţii. Noi, muzicanţii, cântam aşa de tare că nu ne trăbuiau staţii. Aşa ne-am învăţat, că nu ne trăbuie nici acuma. Pentru asta, ne acordăm instrumentele mai sus cu o jumătate de ton, până la un ton. Ne acordăm mai sus şi sună!- Ce înseamnă muzica pentru fiecare dintre dumneavoastră?

16


- Ce oare? Cu asta o murit moşii şi strămoşii noştri şi noi o să facem la fel. Asta pântru noi îi o plăcere a inimii. Trăbuie să vie ceva şi din suflet, că altfel muzica nu mere!- Nu ne pare rău că toată viaţa ne-am ocupat cu muzica. O fost multe care nu le-am putut depăşi, da' astăzi nu avem părere de rău. Sâmbăta şi dumineca abia aşteptam să merem la zâs.

La lansarea discului CD în data de 22 februarie au fost prezenţi mulţi săteni. Atât în calitate de iubitori de folclor cât şi de susţinători ai formaţiei instrumentale locale, antrenaţi fiind la această acţiune culturală de reprezentanţii Primăriei, în frunte cu primarul Ioan Hulduşan:

- D-le primar, ne aflăm în comuna Palatca pentru punerea în circulaţie a discului CD „Muzicanţii din Palatca”, într-un proiect de relansare a repertoriilor muzicale autentice susţinut de CJCPCT Cluj. Ce proiecte aveţi în vedere pe segmentul cultural-tradiţional după acest început?- Zona Palatca este foarte bogată din punct de vedere folcloric având o tradiţie recunoscută în jocul popular românesc. Localitatea Palatca are un conţinut de populaţie eterogen, în acest sens 40% dintre locuitori sunt maghiari şi împreună cu ei vom încerca să facem cunoscută zona noastră şi folclorul din localitate.

În continuare voi sprijini din tot sufletul revitalizarea culturii tradiţionale în comuna noastră, vom concepe programe de finanţare ce vor include proiecte culturale pe viitor. Ele se vor desfăşura în noul nostru cămin cultural pe care intenţionăm să-l construim în intervalul de timp următor pentru că dorim să cultivăm tradiţia şi să fim printre primii care reiau obiceiul satelor, şi astfel să-i întrecem pe toţi.

De ce să nu vă spun, anul acesta o să alocăm o sumă importantă de

17


Joc în sat cu taraful din Palatca

bani pentru activităţile culturale pe care o să le avem în anul 2009. Chiar o să mă ocup personal de aceste aspecte. La început o să aducem nişte familii de oameni mai în vârstă ca tineretul din sat să înveţe de la ei jocul tradiţional din Palatca. Aşa se va realiza o legătură între bătrâni şi tineri, o punte între generaţii de construirea căreia mă voi ocupa de acum încolo. Treburile unei Primării nu sunt puţine dar voi da mai multă importanţă sectorului cultural. Cu sprijinul Centrului de Creaţie pe care l-am simţit astăzi pe deplin şi de asemenea, cu sprijinul cetăţenilor comunei, o să încercăm ca în cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti să organizăm o zi de sărbătoare în care vârstnicii şi tinerii, toţi locuitorii comunei noastre să participe la această manifestare culturală de promovare a jocului tradiţional din Palatca.

CS III Mircea Cîmpeanu

18


La joc cu primarul din Palatca


19

SPECTACOL INTERETNIC DE FOLCLOR LA VIŞTEAŞI JOC ÎN SAT

La data de 20 februarie Centrul Judeţean pentru Conservarea şi P r o m o v a r e a C u l t u r i i T r a d i ţ i o n a l e - C l u j ş i Asociaţia “Cifra” din Viştea c u p a r t i c i p a r e a reprezentanţilor Academiei Artelor Tradiţionale din România au organizat la V i ş t e a u n s p e c t a c o l interetnic cu ocazia primirii în Academie a pat ru persoane, purtătoare de valoare a culturii tradiţionale

a satului. Ei au fost aleşi pe baza unor culegeri prealabile realizate de către membrii celor trei organizaţii.

Spectacolul a început la ora 19 în Casa de Cultură Mică din Viştea. Sala era deja plină la ora şapte fără un sfert, când tinerii din sat încă repetau din plin. Acompaniaţi de taraful “Csűrös” ei au creat o atmosferă palpitantă, spectatorii au aplaudat, spectacolul trebuia doar continuat. Mare parte a lui a fost susţinut de către ansamblurile „Bogáncs” şi “Someşeni”, invitaţi de la Cluj, dar a avut şi alte nuan ţe î n a fa ra ca p rezentarea por tu lu i

popular local al diferitelor generaţii, înmânarea diplomelor de primire în Academia Artelor Tradiţionale precum şi dansul dinamic al tinerilor din Viştea. Desfăşurătorul arăta astfel:

1. Suită din zona Satu-Mare – prezentat de către “Bogáncs”2. Joc şi imnul ţigănesc – prezentat de către „Someşeni”3. prezentare port popular şi înmânarea diplomelor4. Coregrafie bazată pe jocul lui Fekete János “Poncsa” din Băgara –

“Bogáncs”

Ansamblul Bogáncs

Participanţii la manifestare

20


5. “Florăresele” – dans ţigănesc tematic– „Someşeni” 6. cântă rapsodul Gergely “Erdei” Erzsi din Viştea7. Jocur din satul Chimitelnic – “Bogáncs”8. Ans. din Viştea şi “Csűrös”9. Joc fecioresc – „Someşeni”10. Suită din comuna Pălatca – “Bogáncs”. În afara primei intrări puţin întârziate a rromilor spectacolul a decurs

fără opriri, fiecare participant fiind pregătit să acţioneze în momentul potrivit, lucru care este apreciabil luând în considerare compoziţia foarte variată ale celor 69 de artişti, care au evoluat în cadrul manifestării. De la copiii din clasele elementare până la bătrîni de peste 70 de ani, de la orăşeni la s ă t e n i d i f e r i t e l e naţionalităţi au dat un spectacol de două ore foarte colorat. Ansamblul “Bogáncs” a prezentat î n t r - u n m o d f o a r t e disciplinat trei suite de d a n s u r i p o p u l a r e

maghiare şi una românească provenite din zone etno-folclorice ca, Cîmpia Transilvaniei, zona Satu-Mare şi zona Călata, la care de altfel aparţine şi satul

Viştea, adaptându-se foarte bine la condiţiile oferite de scena mică de 20 mp. Fiind dansatori foarte buni membri i Ansamblului de Dansuri Ţigăneşti din Someşeni au stârnit numeroase aplauze. Coregrafiile lor ar fi şi mai spectaculoase, dacă ar folosi mai multe m o m e n t e a ş e z a t e contrapunctând jocul lor dinamic, precis. La rândul

lor copiii şi tinerii din Viştea şi-au dat toate silinţa de a fi demni de zestrea coregrafică moştenită de la bunicii şi străbunicii lor şi însuşite prin transmisia unor instructori talentaţi. Din păcate în ziua de azi păstrarea culturii tradiţionale nu mai funcţionează natural, transmisia necesitând energii şi pricepere

Bãrbunc din zona Satu-Mare

Ansamblul de dansuri ţigãneşti din Someşeni

21


provenite din exteriorul satului.După încheierea spectacolului a avut loc un joc tradiţional, “la şură”,

cu acompaniamentul tarafului “Csűrös” din Mera şi Turea. El nu a durat “ca pe vremuri”, dar a fost o mare reuşită datorită faptului, că majoritatea spectatorilor au rămas să joace împreună cu membrii ansamblurilor şi astfel dansul a coborât de pe scenă, întorcându-se la locul lui natal.

referent Both József

D-na Szallós Eszter prezintã portul fetelor şi al femeilor

Taraful Csűrös şi grupul de dansatori din sat

SCENARIUL RITUALIC LA ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ

Pe parcursul ciclului cosmogonic început cu o săptămână înaintea Lăsatului de Sec, numită Săptămâna Albă şi continuând cu Săptămâna Cailor lui Sântoader, se desfăşoară un adevărat scenariu ritual de înnoire a timpului.

Ultima săptămână din perioada „de dulce” dinaintea Postului Paştilor este denumită zonal Săptămâna Albă, Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Nebunilor şi este perioada în care mai este permis doar consumul lactatelor şi al

ouălor. Nu mai sunt permise căsători i le , spunându-se că „numai nebunii pornesc a se însura, numai proştii şi urâţii satelor dau zor ca să se căsătorească acum".

Ceremonialurile desfăşurate pe parcursul acestor două săptămâni sunt despărţite simetric de sărbătoarea nocturnă a Lăsatului de Sec, cunoscută sub diferite

denumiri zonale: Strigatul peste sat, Priveghiul cel Mare, Vilitul, Alimorii, Hodăile etc. Astfel, în această noapte, cetele de feciori ai comunităţii săteşti, aflaţi pe dealurile din împrejurimi, dialogau satirizând comportamentul imoral al tinerilor, în special al fetelor nemăritate şi al feciorilor rămaşi tomnatici. Practica era însoţită de rostogolirea de pe culmi a unor roţi de foc, gest ritualic purificator.

La fel ca în cazul Brişcălitului din Câmpia Transilvaniei, sau alte obiceiuri cu scop moralizator, observăm şi de această dată rolul cetelor de feciori, acela de tribunal al satului.

Practică ceremonială atestată în aproape tot arealul transilvan, în câteva subzone entografice de pe Valea Someşului se desfăşura în intervalul Sf. Nicolae – Anul Nou sub denumirea Vilit, în Alba are loc la intrarea în Postul Paştilor sub denumirea Hodăi, iar în Hunedoara şi Sibiu, tot la Lăsatul Secului, dar sub denumirea Alimorii. În unele sate ale judeţul Cluj, obiceiul purta numele Strigarea peste sat, aspect confirmat şi în satele comunei Aghireş la recenta întâlnire a echipei de cercetare a C.J.C.P.C.T. Cluj cu sătenii locului (Dâncu, Ticu-Sat).

22


Pe lângă funcţia moralizatoare dată de rolul cetelor de feciori, obiceiul are şi valenţe purificatoare, roţile de foc purificând atât spaţiul cât şi membrii comunităţii la început de An Agrar, dar şi de a ajuta Soarele să se înalţe pe boltă în crugul său cosmic.

Cea de-a doua parte a ciclului este numită Săptămâna Caii lui Sântoader şi este dedicată acestor reprezentări hipomorfe, care se spune că au puterea de a purifica timpul şi spaţiul după Lăsatul Secului. În această perioadă au loc practici de purificare, de aşezare şi de liniştire după perioada Câşlegilor, a Săptămânii Nebunilor şi a nopţii prinderii Postului Paştilor.

În viaţa tradiţională a satului românesc, liniştea era adusă cu ajutorul Sântoaderului, acest temut personaj mitic.

Primele două zile ale acestei săptămânii erau denumite Lunea Curată şi Marţea Vaselor şi erau dedicate spălării vaselor cu leşie şi schimbării celor în care s-a gătit „de dulce” cu cele de post, practici menite să preîntâmpine

n e r e s p e c t a r e a i n t e r d i c ţ i i l o r alimentare ale postului. În Lunea curată, femeile începeau ţesutul pânzei din care făceau cămăşile pentru Paşti.

Vinerea de după Lăsatul Secului de Paşte îi este dedicată unuia dintre Caii lui Sântoader şi este aşteptată cu interes de către fetele nemăritate. Înainte de răsăritul soarelui, fetele scot rădăcina omanului, iarbă cu întrebuinţări în

medicina populară, în vrăji şi în descântece, apoi, în seara de Sântoader, are loc scalda rituală. În satele din Munţii Apuseni, fetele de la 14 ani în sus se spală pe cap cu leşie din propivnic sau parlangină (iarbă cu miros plăcut pe care o poartă nevestele şi fetele în sân şi care miroase numai primăvara, până începe cucul a cânta) şi iederă. După ce s-au spălat îşi desfac chica dinainte, care era trasă peste frunte, şi, împreunând-o cu chica din spate, se piaptănă cu cărare pe mijloc.

Pentru fata din Apuseni, schimbarea pieptănăturii simboliza saltul peste pragul vârstelor şi introducerea ei în categoria fetelor fecioare, cu alt statut în comunităţile săteşti tradiţionale, considerându-se că acum era pregătită pentru măritat.

„Ziua de vineri după Lăsatul Secului de Paşte, dedicată unuia din Caii lui Sântoader, este aşteptată cu mult interes de fetele nemăritate şi nevestele tinere.

Dimineaţa de noapte, înainte de răsăritul soarelui, fetele scot rădăcina Omanului, plantă cu nenumărate întrebuinţări în cosmetica şi medicina populară, în vrăji şi descântece. În timp ce era recoltată rădăcina şi puneau sare şi pâine pe locul plantei, Sântoaderul era invocat să le dea frumuseţe şi păr bogat:

23


„Toadere, Sântoadere, Dă cosiţă fetelor Cât cozile iepelor !”

În Transilvania de sud, unde fetele culegeau pentru scalda rituală frunze de popelnic, invocau această plantă, cu acelaşi scop, ca pe o divinitate: „Popelnice, Popelnice, Eu îţi dau pită cu sare, Tu să-mi dai cosiţă mare !”. Tradiţia a fost consemnată, cu unele deosebiri, în principalele zone etnografice ale României”. Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri.

Despre Sântoaderi se spune că sunt o herghelie divină, formată din opt feciori frumoşi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu copite în opinci şi cozi de cal în cioareci, condusă de Sântoaderul cel Mare. Se crede că acesţi flăcăii intră în casele unde se mai coase sau ţese, iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele şi chiar le ucid. De aceea, în Săptămâna Caii lui Sântoader nu se mai fac şezători, prezenţa acestora având caracter prohibitiv. Sântoaderii puteau fi alungaţi doar cu vrăji "de întors" (întorcând toate vasele din casă cu gura în jos), gesturi folosite şi la alungarea altor spirite malefice, cum ar fi strigoii.

În această perioadă, caii aveau parte de un tratament special: le erau tăiate cozile, pieptănate şi tăiate coamele, spălaţi şi cesălaţi. Tot acum se încurau (alergau) caii cu scopul de a alunga, în ultima zi a ciclului de înoire a timpului calendaristic, spiritele malefice de peste iarnă.

Tot legat de practicile efectuate la Sântoader, amintim şi prepararea colivei, preluată de cultul creştin ortodox din ritualul precreştin, dându-i semnificaţii legate de pomenirea morţilor. Coliva, grâu fiert la care s-a adăugat mai târziu zahăr, a fost, probabil, forma arhaică de sacrificiu a unei zeităţi agrare.

La data când era sărbătorit Sântoaderul se separau nu numai vârstele, ci, de cele mai multe ori, şi sexele, astfel, conform rânduielii satelor noastre, aveau loc ceremonialurile: Însurăţitul şi înfârtăţitul. Printr-un ritual complex, se realiza despărţirea copilăriei de tinereţe, gest ritualic care reprezintă un legământ juvenil legat până la moarte, pe alte criterii decât cele de rudenie.

În zilele de Sântoader nu se toarce, nu se sapă, nu se lucrează după apusul soarelui, nu se pun ouă sub cloşcă, nu se fac petreceri şi nu se umblă noaptea pe uliţi.

Reprezentând corespondentul transilvan al Dragobetelui, de Sântoader, feciorii culeg flori şi le dăruiesc drăguţelor în schimbul unui sărut, ziua fiind dedicată îndrăgostirilor. Azi perechile nu se ceartă pentru a nu fi învrăjbite peste an.

Aşadar, toate ceremonialurile practicate în această perioadă, formează un scenariu ritualic menit să purifice spaţiul şi să recâştige echilibrul vieţii satului tradiţional.

referent Maria Golban

24


25

Fotografii din Unguraşul de altă dată….

Idea de a realiza un album fotografic cu fotografie veche din prima jumătate a secolului trecut mi-a fost inspirată de concursul anual “ Fotografia - document etnografic”, proiect realizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, care se derula încă dinainte de venirea mea în această instituţie.

Fascinat de frumuseţea fotografiilor expuse cu ocazia concursului naţional “Fotografia document etnografic”, de valoarea lor documentară şi de puterea de a imortaliza clipa efemeră, mi-am propus mai întîi să multiplic această plăcere a contemplării şi imortalizării clipei pentru cît mai multi privitori

şi, în acest sens, mi-am propus, pentru început, realizarea unor albume de fotografie pentru fiecare d i n t r e s a l o a n e l e concursului nostru, lucru realizat în anul 2007.

Întîmplarea decisivă pentru lansarea acestui proiect a fost întîlnirea cu preşedinta asociaţ iei p e n t r u s p r i j i n i r e a dezvoltării rurale din Dezmir, doamna Viorica

Rusu, care, în preajma vernisării expoziţiei concursului naţional din 2007, m-a căutat să-mi propună cîteva colaborări şi mi-a prezentat cu multă satisfacţie realizările asociaţiei dezmirene şi proaspătul album realizat de dînşii: “Dezmirul tradiţional în fotografii”. Era o fericită coincienţă de fapte în preajama vernisării

salonului de fotografie şi a lansării albumului editat de CJCPCT Cluj cu lucrările expuse şi premiate la precedentele ediţii ale concursului.

Ideea mi-a plăcut atit de mult încît am invitat-o pe doamna preşedintă Viorica Rusu, să lanseze albumul “Dezmirul tradiţional în fotografii” la vernisajul expoziţiei noastre, alături de albumul realizat de CJCPCT Cluj. Apoi, la sedintele cu directorii şi referenţii căminelor culturale din judet, am prezentat acest album ca o excelentă idée de proiect pentru puţinii angajaţi ai căminelor culturale din judet, de a-si diversifica activităţile culturale prin cercetarea şi documentarea mărturiilor fotografice din localităţile judeţului şi realizarea unor arhive fotografice în fiecare localitate. Ne-am oferit să tipărim pe cheltuiala


CJCPCT Cluj toate albumele care ne vor fi puse la dispoziţie.

Proiectul l-am prezentat apoi şi primarilor cu ocazia întîlnirilor pentru realizarea manifestărilor “Fiii satului”. Deşi foarte mulţi s-au arătat încîntaţi de idée şi de aparenta uşurătate a realizării acestui proiect, totuşi doar primarul şi viceprimarul localităţii Unguraş au reuşit să-şi conserve acest entuziasm şi pentru zi lele

următoare. Aşa se face că, în două sau trei

săptămîni de la prezentarea proiectului, aceste destoinice femei (pentru că primarul şi viceprimarul comunei Unguraş sunt femei) au reusit să-mi prezinte o colecţie de 100-120 de fotografii, executate între anii 1900-1952, şi adunate de la sătenii din Unguras, pentru realizarea albumului. Restul celor care şi-au consumat entuziasmul în aceeaşi zi, vizavi de proiect, ne-au demonstrat încă odată

că, în Romania, nici o minune nu ţine mai mult de trei zile…….Iată-ne acum la o distanţă de 3 sau 4 luni de zile, în situatia de a finaliza

acest album cu “fotografii din Ungurasul de altă dată” şi de al aduce în faţa privitorilor şi al locuitorilor din Unguras, ca un semn de identitate locală.

Imi amitesc cu plăcere anii copilăriei petrecute într-un sat din munţii Apuseni unde pe pereţii casei, alături de icoanele pictate pe sticlă, stătea o ramă mare în care erau puse ca sfinte odoare, o mulţime de fotografii cu toti cei din neamul nostru: unii plecati prin ţară să-şi afle rostul, alţii trecuţi pe lumea cealaltă iar alţii mult mai tineri (aproape de nerecunoscut) faţă de cum apucasem eu să-i cunosc. În fiecare casă de moţ te întîmpinau puse la loc de cinste aceste rame ca semn de preţuire a înaintaşilor şi a neamului (nu naţiei) din care făceau parte.

Acum, la o scară mai mare şi într-un alt veac, albumul editat de noi sperăm să reprezinte acelaşi gest de dragoste, respect şi preţuire pentru înaintaşii noştri.

Conştienti de perisabilitatea acestor documente fotografice, CJCPCT Cluj îşi propune ca în următorii 10 ani să realizeze monografiile în imagini ale tuturor localităţilor judeţului Cluj.

Ne-ar face o deosebită plăcere ca exemplul CJCPCT Cluj si al comunităţilor din Dezmir şi Unguraş să fie preluat de cît mai multe comunităţi locale din ţară.

director CJCPCT Cluj Tiberiu Groza

26


LA PAS, CU PROF. ILIE MOISE, PE ITINERARII CLUJENE

În foaierul Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” a avut loc, ieri, lansarea volumului intitulat ITINERARII CLUJENE, datorat reputatului universitar sibian Prof. dr. Ilie Moise, care mărturiseşte în “cuvânt inainte”: “Relaţia mea cu oraşul de pe Someş depăşeşte cu mult o jumătate de secol şi are sorgintea în admiraţia, fără margini, a unora dintre rudele mele pentru locul în care s-a stabilit, la începutul veacului trecut, unul dintre predecesorii noştri - dr. Elie Dăianu, protopop unit al Clujului între anii 1902-1931"... Despre cartea apărută la Editura Hiperborea sub egida Consiliului Judeţean Cluj şi a Centrului

Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj au vorbit Prof. dr. Maria Bocşe, Prof. univ. dr. Corneliu Bucur, Prof. dr. Ion Şeulean. (M. Bocu).

Autorul, Prof. univ. dr. Ilie Moise, de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu ( şi cercetător la Institutul de Studii Socio-Umane din Sibiu, al Academiei Române) şi-a încununat activitatea editorială (13 volume personale, 5 cărţi în coautorat şi 3 volume editate sub îngrijirea sa) prin acest ultim volum, apărut recent (febr. 2009), ca omagiu adus “lumii prin care a trecut”, dascălilor şi mentorilor de la care a luat prometeic, flacăra luminii şi a înţelepciunii, colaboratorilor şi prietenilor statornici, din vechea cetate în care s-a format în braţele ALMEI MATER devenind un excepţional om de cultură şi un împătimit dascal şi cercetator etnolog.

27


28

A colaborat la magistralul “Dicţionar al literaturii române”(vol. I-VI), sub patronajul Academiei Române, iar de 20 de ani este redactorul şef al prestigiosului anuar academic “Studii şi comunicări de etnologie”, al Institutului de Studii Socio-Umane Sibiu, o adevărată şcoală pentru tinerii cercetători şi tribuna de afirmare a etnologiei româneşti. Incontestabilele sale merite în domeniul cercetării i-au adus premiul ETHNOS (1999) şi alegerea ca vicepreşedinte al Asociaţiei Ştiinţifice a Etnologilor din România (2007). Apărută sub egida Consiliului Judeţean Cluj şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, la iniţiativa şi cu efortul plin de solicitudine al directorului acestei instituţii, drd. Tiberiu Groza, cartea pe care o prezentăm constituie cel de al treilea volum tipărit sub aceleaşi auspicii, în ultimii patru ani ( “Quo vadis cultura populară ?”- 2005, “Sub semnul ceremonialului”-2007, “Itinerarii clujene”- 2009), editorii apreciind cu real folos pentru cultura contemporană românească discursul etnologic al autorului şi competenţa ştiinţifică şi educativă a lucrărilor sale, ca rod al celor patru decenii de “aplecare” asupra satului românesc, dăruindu-ne raze din “corola de lumini a lumii”, ( cum se exprima Lucian Blaga). Volumul de faţă face parte dintr-o adevărată trilogie – am putea spune- pe care Prof. univ. dr. ILIE MOISE a

alcătuit-o din studii, r e c e n z i i , e v o c ă r i , adunate în trei “cărţi ale amintirilor”, celebrându-şi astfel cu rodnicie şi v r e d n i c i e v â r s t a s e x a g e n a r ă , f i i n d corespondente cu cele trei praguri ale existenţei şi devenirii sale.

V o l u m u l “Itinerarii clujene” este e l a b o r a t p e d o u ă coordonate : I. “Studii şi

articole” şi II.“Recenzii şi evocări”, care cuprind într-un discurs susţinut ştiinţific şi nu rareori profund afectiv, prezentări ale unor mari personalităţi ale etnologiei româneşti, dar şi figuri ilustre ale bisericii, impresionante prin implicarea lor social- politică şi prin martiriul lor, înscris ca pagini ale durerii, în istoria ţării ( cum au fost dr. Ilie Dăianu, protopop greco-catolic la Cluj, în perioada interbelică, sau Pompeiu Onofrei, fost paroh al bisericii “Schimbarea la Faţă” din Cluj, înainte de 1948, iar în Sibiul postrevoluţionar ajungând protopop).

“Cuvintul înainte” al profesorului dr. Ilie Moise este în fapt o succintă autobiografie, care susţine toate evocările înserate în volum, de la motivaţia venirii la studii în Cluj, ca la o Mecca a culturii româneşti, în urma fascinaţiei pe care o exercită asupra sa protopopul unit din Cluj, Elie Dăianu, originar din acelaşi sat cu autorul, (Cut, din zona Sebeşului), la emoţia primului contact cu


un centru al “luminii”, plin de librării şi biblioteci, de teatre frecventate de mulţi, mulţi tineri, dar mai ales de aceea a “întâlnirilor esenţiale” cu profesorii săi de la Facultatea de Filologie, Dumitru Pop, Nicolae Bot, Ion Şeuleanu, ca şi cu alţi cercetători de la Institutul de Folclor sau de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţii spre care va gravita toată viaţa. Aceste strânse legături cu mediul cultural clujean l-au făcut să aparţină spiritual cetăţii de pe Someş în aşa măsură , încât a fost chiar inclus într-un prim “Dicţionar al folcloriştilor clujeni”, editat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Neîndoios, un prim articol îl închina poetului şi filosofului român, care a definit “spaţiul mioritic”,celui care în discursul său de recepţie la intrarea în Academie (l937) făcea “elogiul satului românesc”, Lucian Blaga.

C e l m a i s u s ţ i n u t ş i m a i interesant studiu din volum este cel referitor la “Repere pentru un învăţământ etnologic clujean”, pertinent a fi schiţa unui viitor şi amplu excurs istoric, ca prim capitol al unui tratat de istorie a etnologiei româneşti. Pornind de la istoricul Muzeului Etnografic al

Ardealului”, fondat în anul 1922 la Cluj, ca prima instituţie de acest fel din ţară, având drept ctitor pe Romulus Vuia şi de la înfiinţarea primei catedre universitare de etnografie, în cadrul Universităţii clujene, din iniţiativa aceleiaşi personalităţi, în anul 1926, Prof. dr. ILIE MOISE subliniază cele trei coordonate pe care s-a dezvoltat muzeul etnografic, ca instituţie de tezaurizare a elementelor de cultură materială şi imaterială, ca instituţie de cercetare, organizând şi prima “Arhivă de folclor” din ţară şi instituţie de învăţământ, pentru formarea de specialişti în domeniul etnografiei, al folclorului, al etnologiei. În anul 1939, Romulus Vuia organiza pe lângă muzeu “Cercul de studii etnografice şi folclorice”, ai cărui membri au fost Ion Chelcea, Tiberiu Moraru, Lucia Apolzan, Teodor Onisor, Valer Butura, Gh. Pavelescu, formând primul nucleu al “Şcolii etnologice de la Cluj”. Au urmat apoi alţi mari etnologi ca Ion Muşlea, fondatorul institutului “Arhiva de Folclor”, succedat apoi de magiştri care au predat în cadrul Catedrei de Folclor a Facultăţii de Filologie, a Universităţii clujene, mult îndrăgiţii şi plinii de har Dumitru Pop, Nicolae Bot, Ion Şeuleanu,Virgiliu Florea, Achim Mihu, Ion Cuceu, iar la Conservatorul “Gh. Dima” din Cluj au excelat ca dascăli etnomuzicologii Ion R. Nicola, Traian Mirza, Ileana Szenik. Au urmat alţii apoi, care au predat la Universitatea de Arte şi Design din Cluj Napoca, încercând să susţină “stindardul” şi principiile cercetării

29


etnologice, urmând pilda înaintaşilor şi conturarea mereu şi mereu a împlinirii menirii noastre de păstrători ai mărcilor identitare naţionale.

În pagini emoţionante şi încărcate de consideraţie şi pr ie tenie evocă ş i a l te p e r s o n a l i t ă ţ i c l u j e n e , e t n o m u z i c o l o g u l p r o f . dr.Zamfir Dejeu, dr. Ioan Chindriş (care a coordonat

colectivul de cercetători de la Institutul de Istorie “George Bariţiu”din Cluj, pentru editarea în 2005 a celei de a II-a ediţii a “Bibliei Vulgata”, publicată prima oară în 1760, la Blaj, în traducere românească, din limba latină), excelentul folclorist Ovidiu Bârlea, profesorul univ. dr. Ion Taloş, avocatul dr. Ioan Brate, consătean şi coautor la “Monografia satului Cut”, poetul şi jurnalistul Ion Rahoveanu, dr. Maria Bocşe.

Cartea prof. dr. Ilie Moise este atât de plină de informaţii privind personalităţile clujene, încât e greu să nu comiţi păcatul uitării cuiva.

Lecturând cartea îi vom regăsi însă pe toţi cei cărora autorul le-a închinat nopţile neodihnei, amintirile tinereţii, ceasurile împlinirilor şi îndemnul de a ne reîntoarce spre valorile tradiţionale, “deoarece folclorul ţine de cele mai profunde straturi ale fiinţei noastre culturale, de identitate”.(pag. 83)

La ceas aniversar, îi dorim profesorului dr. ILIE MOISE putere de muncă, alte multe împliniri profesionale şi editoriale, precum şi lumina dragostei şi a recunoştinţei tuturor celor pomeniţi, de “dincoace şi de dincolo” existenţei noastre vremelnice şi efemere!

dr. Maria Bocşe

CUVÂNTUL D-LUI PROF. UNIV. DR. CORNELIU BUCUR în Şedinţa Consiliului Ştiinţific a CJCPCT Cluj

din 20 februarie 2009

Întrunit în şedinţă de lucru cu ocazia prezentării Raportului de activitate al CJCPCT Cluj pe anul 2008, Consiliul Ştiinţific al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale format din:

Prof. Univ. Dr. Corneliu Bucur – preşedinteProf. Univ. Dr. Ilie MoiseProf. Univ. Dr. Maria BocşeProf Univ. Dr. Ioan BocşaDirector Tiberiu GrozaCS III Dr. Mircea Cîmpeanu

30


a constatat că sarcinile impuse de Planul de activitate a instituţiei pentru anul 2008 au fost duse la îndeplinire în totalitatea lor.

În cuvântul său, Dl. Prof. Univ. Dr. Corneliu Bucur a insistat asupra importanţei realizării cu prioritate a cercetărilor de teren pe teritoriul fiecărui judeţ al ţării, pentru consemnarea stadiului actual de manifestare a culturii tradiţionale locale.

„Unul dintre centrele care se apropie de ceea ce trebuie să facă o instituţie cu atribuţiuni de cercetare, la nivel emblematic şi de reprezentativitate, este Clujul. Pentru a etalona însă acest tip de activitate, în scopul de a fi preluat şi de celelalte centre culturale ale ţării, pornind de la completarea legislaţiei, trebuie să se ajungă la o întâlnire generală, fiecare instituţie să depună un raport, ministerul să delege pe cineva să facă sinteza prin comparaţie, notând în evidenţe, pe grupări de instituţii, cine se apropie de ideal, cine face ce trebuie să facă şi care sunt instituţiile care nu-şi înţeleg menirea.

În al doilea rând, trebuie instituită reuniunea naţională cu caracter de raport de activitate, cel puţin pe cercetare şi astfel să apară un volum anual care să cuprindă rapoartele de cercetare din fiecare centru.

În perspectiva activităţii Comisiei Naţionale pentru patrimoniul imaterial, ce mi se pare important la ora actuală sunt două lucruri:

- repertoriul, dublat de fişele de evidenţă şi - cercetările locale cu privire la tot ceea ce mai păstrează satele.Acestea sunt elementele pe care România, prin Ministerul Culturii, ar

trebui să fie interesată să le dobândească prin voi, pentru că atunci, prin constituirea unei bănci de date, poate fi observată cu uşurinţă dimensiunea fenomenului contemporan de cultură populară. Centrele trebuie să demonstreze că toată dezbaterea mondială pe probleme de patrimoniu cultural, ca element definitoriu al identităţii în contextul multiculturalităţii, are o mare importanţă şi trebuie scoasă în evidenţă.

În urma sesiunilor de comunicări ale centrelor se impune elaborarea unui raport anual si a unui plan naţional care să ajungă la Comisia pentru patrimoniu şi apoi mai departe, la Comitetul internaţional al UNESCO, toate acestea plecând de la producţia voastră, pentru că cei care culeg realitatea contemporană de prezervare in actum, a ceea ce este valoros în cultura tradiţională, sunteţi voi, Centrele.

Circuitul complet, acela ce ajunge să comunice toate aceste date importante în exterior este însă întrerupt de un comportament specific românesc: noi nu avem forţa de a finaliza lucrurile! Avem specialişti, avem o reţea întreagă de centre şi culmea, lipseşte elementul coordonator la nivel naţional care să valorifice întreg potenţialul.

Ministerul Culturii, împreună cu Parlamentul României au semnat Convenţia UNESCO din 2003; din momentul semnării ea a devenit act oficial, nominalizarea în politica culturală a statului român a acestor demersuri fiind obligatorie. Dar noi nu suntem încă în măsură să transmitem acestui for internaţional, Comisiei sale interguvernamentale, un raport complet!

România are la ora actuală un singur program care are caracter de

31


32

tezaur universal în domeniul patrimoniului cultural imaterial: este vorba despre „Căluşari”. De ce nu avem declarat ca tezaur naţional butea, ceata sau cetele de juni? Aceste confrerii ale tinerilor sunt instrumente de perpetuare a tradiţiei sărbătorilor de iarnă; ei au întâlniri pentru a învăţa colindele, ei au caiete cu versurile acestor colinde, ei sunt cei care au primit mandatul societăţii să preia la nivelul fiecărui an, la nivelul solstiţiului de iarnă, transmiterea tradiţiilor într-un act ritualic obştesc. Ei se duc şi colindă toate autorităţile şi după aceea, tot satul; ei sunt un model în acţiune pentru generaţia care vine. Câte ţări au, la nivelul secolului XXI asemenea fenomen social? E rarisim, o bijuterie, e ceva ce ar trebui să ne reprezinte şi prin efectele sociale, dincolo de caracterul artistic al manifestării, aşa cum este jocul căluşarilor.

Ar trebui, deci, să facem un demers către Comisia Naţională ca cetele de juni, peste tot unde s-au păstrat şi unde revin, pentru că, după cum ştiţi bine, Mitropolitul Ardealului a refăcut în multe locuri «ceata de feciori» din Ţara Făgăraşului, fiind prezente la biserica din Făgăraş pe 6 ianuarie anul acesta, 80 de cete de feciori, iar acolo unde n-au fost feciori să facă ceata, au făcut-o fetele. Este un substitut de gen într-o împrejurare nefavorabilă, băieţii sunt plecaţi la lucru în străinătate iar comunitatea acceptă această derogare de la normele tradiţionale şi spune: «Ei bine, nu sunt feciori, ocupaţi-vă voi! Pentru mine, comunitatea, este bine să duceţi mai departe obiceiurile noastre vechi!»

Iată ce importantă devine tradiţia, ce funcţii reglează în comunitate, într-o lume care se află într-o disoluţie totală iar noi stăm în continuare pe aceste repere care dau şi organicitatea sistemului cultural al fiecărei comunităţi. Acestea trebuie omologate la comisiile UNESCO, cu valoare cel puţin egală cu aceea a căluşarilor. Sunt fenomene care cuprind întreg colectivul, pe un act de exersare ritualică reglată pe fiecare areal şi care are un alt tip de mesaj către comunitate. Prin exerciţiul cetelor, comunitatea îşi protejează tot patrimoniul sărbătorilor de iarnă. Fenomenul cetei de la Sălişte spre exemplu, este prin amploarea participării, atât de şocant pentru secolul XXI, încât pare de-a dreptul incredibil pentru străinătate.

Ministerul Culturii prin Comisia Naţională trebuie să depună acel raport anual de activitate. În funcţie de rapoartele ţărilor lumii care vin la Comisia interguvernamentală de cultură se discută, pe Europa sau pe continente, despre contribuţia fiecărei ţări sau a fiecărui continent la rezolvarea problemelor pentru care UNESCO a cerut prin Convenţia din 2003 ca fiecare ţară să se ocupe de patrimoniul său imaterial”.

Secretariatul Consiliului Ştiinţific al CJCPCT Cluj


Ansamblul Ordogtergye

ACADEMIA ARTELOR TRADIŢIONALE DIN ROMÂNIA

În cadrul programului naţional de protejare a patrimoniului cultural intangibil iniţiat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu o concepţie sistemică riguroasă, antamând şi catalizând capacităţi, energii şi potenţe din întreaga ţară, Academia Artelor Tradiţionale din România este cheia de bolta a edificiului. Concepută a fi şi a reprezenta “forumul naţional al celor mai valoroşi şi reputaţi creatori de artă populară din ţara noastră, aleşi de cei mai buni specialişti din domeniul etnologiei, reuniţi deopotrivă într-un dialog concret, analitic, viu, deschis, democratic şi permanent, cu privire la trecutul (tradiţia), prezentul şi viitorul creaţiei artistice de toate genurile”, Academia Artelor Tradiţionale din România se inspiră nu din tradiţiile şi funcţiile Academiei Române, ci se doreşte mai degrabă o parafrază semantică la ceea ce anticii numeau Academia din Atena.

Obiectul de activitate şi menirea Academiei Artelor Tradiţionale din România constau, între altele, din etalonarea valorilor individuale reale ale culturii şi civilizaţiei populare tradiţionale şi promovarea lor în conştiinţa naţională şi universală ca elemente ale capacităţii de creaţie superlative în domeniul artei şi artefactelor populare, toate expresive în planul configurării identităţii noastre etnoculturale.

Academia Artelor Tradiţionale din România cuprinde următoarele secţii:

Arte plastice (meşteşugari şi artişti populari)

Arte mecanice (meşteri constructori şi artefactori de geniu în toate domeniile civilizaţiei populare tradiţionale)

Arte ludice (coregrafi)

Arte muzicale (rapsozi populari şi interpreţi instrumentali)

Arte literare (poeti şi naratori populari)

Arte culinare

Zilele Academiei Artelor Tradiţionale din România nu sunt manifestări “festiviste”, ci au un caracter exponenţial-demonstrativ, conştient, ştiinţific. Creatorului popular ii este omagiată activitatea nu numai în funcţie de prestigiul local sau zonal, ci este recunoscut şi pe plan naţional, urmărindu-se: respectarea tradiţiei în funcţionalitatea, creativitatea şi autenticitatea procesului de producţie; procedeele tehnice şi instrumentar de lucru; mijloacele de expresie; structurile morfo-tipologice; inovaţiile adoptate; integrarea unor tradiţii în realităţile prezentului.

Selecţia valorilor individuale şi elaborarea întregului program pentru toate manifestările din cadrul Zilelor Academiei Artelor Tradiţionale din România presupun o documentare bibliografică riguroasă, urmată de studiul de colecţie pentru depistarea de obiecte tradiţionale din centrul sau zona

33


etnografică de provenienţă a creatorului, cercetare de teren efectuată în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea meşterul (fotografiere, filmare, înregistrare pe casete audio, achiziţii de obiecte - în cazul în care ne permite bugetul afectat achiziţiilor), completarea fişelor de creator popular, toate aceste documente depunându-se apoi la Centrul de Informare şi Documentare “Cornel Irimie”.

Pentru organizarea Expoziţiei personale a candidaţilor la primirea în Academia Artelor Tradiţionale din România (care tratează, comparativ, aspecte ale creaţiei contemporane şi a celei tradiţionale) sunt selectate piesele cele mai reprezentative din colecţie şi cele executate de subiectul ales, a caror valoare trebuie să aibă şi acreditivul comunităţii căreia îi aparţine.

Complexul Naţional Muzeal “Astra” devine, prin exprimările, dialogurile şi discuţiile purtate cu această ocazie o “agora” sau după părerea lui Keneth Hudson o “tribună publică”, ceea ce evidenţiază capacitatea instituţiei muzeale moderne de a se încadra în noul tip de muzeu dialogal-inetractiv capabil a răspunde necesităţilor “generaţiei întrebărilor”. Se crează un univers consensual, în care fiecare acţionează ca “observator curios” sau ca “amator”, îşi poate exprima liber opiniile, gândirea este astfel exteriorizată, devenind o activitate publică ce satisface nevoia de comunicare.

Discuţiile purtate între creatori, sau între creatori şi specialişti, sau între public, creatori şi specialişti, contribuie eficient la stabilirea programului şi motivaţiilor privind conservarea activă a meşteşugurilor tradiţionale într-o societate modernă aflată în plină transformare.

Academicieni din judeţul Cluj:


34

Şelarul Arpad Dioisei din Floreşti

35


Olarul Nemeth Francisc din Iara

Grupul tradiţional „Zestrea“ din Gherla

36


rapsodul Vasile Soporan ceteraşul Iosif Ghemant

cusătoreasa Gavriş Elvira ţeşătoarea Veturia Suciu

Buletin informativde port popular, piese care impresionează oriunde în lume, deoarece sunt...

Documents

Transcript of Buletin informativde port popular, piese care impresionează oriunde în lume, deoarece sunt...