Picat de aripi

Capăt de lună plină Vine hămesitul cal de fluturi ce-a-nfulecat orbeşte un neam întreg de îngeri impecabili. pe când erau lucrurile gri Dumnezeu picura cerneală. fără vântul mărunt, nimic nu era dinaintea furtunii. foamea de aripi a Ńinut loc de disperare. vine, iată-l. oare şaua l-ar scoate din minŃi ? CăpiŃă de fluturi, îngerii mei_____________________7

Arc electric Inimii tale îi veneam ca o mănuşă, mâinii tale îi veneam ca un inel, ochiului tău ca o lacrimă blândă, moftului tău nebun, ca o pradă, era-n zadar, dar eu Ńie îŃi veneam. inimii mele îi veneai ca o zeghe, mâinii mele îi veneai ca o cătuşe, ochiului meu, ca o secure de lumină, înverşunării mele cărunte un păcătos bumerang. era-n zadar, căci tu mie nu îmi mai veneai. eu, curentat de iubire aproape inexplicabil – tu, înger îmbrăcat într-un fulger pe cerul altui saltimbanc. 8_________________________________Daniel Marian

Încercarea de gumă Vine pasărea, minune că vine devreme. o alerg cu-o limbă de ceas. între zbor şi galop, un mers legănat. ce greieri, între alba şi iulia, ca între albastru şi drog, gheare-ntortocheate. Doamne, cum ne-am trezit în cârdul de mlaştini CăpiŃă de fluturi, îngerii mei_____________________9

Idee în alb Iată-mă sprijinit într-o altă aripă ce a uitat să crească până la capăt - căci, nu-i aşa, îngeri perfecŃi nu puteam să fim, nu – chiar dacă ne-am fi dat peste cap în loc de a ne naşte

10________________________________Daniel Marian

Icoană săracă Poate fi crâşma-n care stăm din aur, numai sufletul ni-i podidit cu-arginŃi. când se las’ o noapte de balaur, ne-om duce să ne poleim în sfinŃi CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________11

Încă În ochiul ce domneşte – mi plânge chiar lângă anca e loc de- a cui mătase pieptăna-voi al cui poem ’l voi strânge – ea e limpede, curge. eu încă mă mir de arătarea ei în cuvinte

12________________________________Daniel Marian

Goblen (II) Vine-un sfânt de aŃă într-o lume descusută să-şi caute ghem lumea, cum se naşte se aruncă într-un smoc se Ńine lanŃ ne trezim c-un cap mai sus, de zmeu, pe nicărelea CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________13

Perfectul tot mai simplu La o cocoaşă de porŃelan o umbră albastră – naşte ochi şi nişte mâini, arteziene şi inele, câte un fulger şi-un ciocan, cioburi de lumină năvălită. dă, Doamne, un deşert scufundat într-o lacrimă şi un bob de strugure iar eu, amanetat la beduini – 14_______________________________Daniel Marian

Cântec de alergare prin ceaŃă În coadă de fluture sau în coadă de peşte, tot mi se va liorpăi sufletul. când voi sta la coadă pentru nemurire, toate cozile vor fi înnodate între ele în afară doar de cozile câinilor comete cenuşii sub- Ńiri sub cerul ca o botniŃă - câine, Doamne, câine fă-mă, să pescuiesc din nemurire un gram şi-n vârful cozii să o flutur, pân-o destram ! ham !

CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________15

Cârduri îndoielnice

łarc de împăcat pui de capră cu pui de lele

Lipită de inima mea, o căprioară mai Verde decât iarba pe care o mănâncă. iar ea, inima mea, mai roşie decât sângele pe care îl mestecă. - ce e mai roşu decât verde, mai inimă decât căprioară, - mai lele decât mărioară ?

dacă stau bine, lipit de o inimă iute de căprioară şi mai iute, - ce e rău în asta, mai inimă decât mine - mai roşu decât verde decât ce-oi fi pui de lele, mai lele decât mărioară ?


Cântec pentru albă-ca-zăpada Eram pitic albastru, dragă. pentru tine fluieram din os de cangur sur.

ouă de comori erau atunci pe lume şi ouă de minuni şi ouă de zei. pe tine cine te-a clocit, din oul – cui ? spaima turmelor de greieri erai, şi eram - lună plină scăldată în trifoi, Ńie îŃi închinau strigoii rugăciune. crăpau de ciudă zei, crăpau minuni de râsul lumii crăpau comori de cât dospea în ele aur, între basm de ceară şi adevăr de gumă am fost pitic îndrăgostit, cu capul până în nori. 20________________________________Daniel Marian

Vinovat Aşa frumos te mângâiam prin păr că mintea Ńi-o luase razna – cine era razna ? un fel de fluture răpitor ce lua mintea fetelor mângâiate prin păr am greşit iar de câteva ori nu e nimeni să-mi spună – ho ! turbatule fluture răpitor de idei ce iei razna mintea fetelor celor mângâiate prin păr aşa frumos o ! şi tu eu pe tine aşa frumos şi toată lumea pe dos aşa frumos


Ruperea la fugă E plin de îngeri ca la pomană. o mare de îngeri în care se îneacă cei abia înecaŃi în mare – noaptea printre lumi nicio oprelişte, totul e din calea afară – ca şi calea lactee pe când cade somnul din vrăbii mâna mea e trează şi o rupe la fugă pe ea inima mea o rupe la fugă ca pe o sanda

22________________________________Daniel Marian

Cum mlaştină, camera mea Izbea în viaŃa mea de-apoi decolorată moarte, adică tu iubito, mă înveleşti într-o mişcătoare lume de-nfricoşătoare beŃie mi te-njurau stihii cu bărbi – ai fost, n-ai fost pe lună cu calul oricum ai prins a nechezare şi - a lumina când nu te aştepŃi. o învârteală din buric, şi gata apocalipsa cu tot cu tine !

CăpiŃă de fluturi, îngerii mei_______________________23

Nocturnă-n puf de petunie Pomii pământului sapă cu îndârjire până aproape de vise, o ploaie caldă vrea să-mi intre în sânge mi se face căpăstru somnul cel leneş – pocnesc luminile stelelor – sucul din caisele pumnilor tăi realitate fragilă 24________________________________Daniel Marian

Cu capul în lună Mergeam printre biserici eram sfâşiat de bărbile adormiŃilor crescute pe sub pământ, uragane de bărbi stufoase de iarbă – din când în când un sfânt îmi dădea cu mânerul spadei în cap pe lângă mine curgea un râu de unde eram sfâşiat lovit de acolo începea el izvoare de miere şi păcură avea. nu mă temeam, nu mi-era ciudă, nu mi-era de râs, mi-era atât de somn încât hăbăuc mergeam printre biserici –

prin mine treceau lumile exact invers decât erau făcute cineva rânjea – nu e de mirare cum stai cu capul în lună te-ai băgat între sfinŃi între cercurile lor ca roŃile de tren, vezi, barierele lumilor sunt ridicate – CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________25

Încercarea violet

Jumătate alb, jumătate negru. puŃin sânge la mijloc. geamul prin care priveau spre mine. inimă, destul Ńi-am înşirat păcate ca bobii în strugure ca mărgele-n coadă de peşte, e-nvălmăşeală de îngeri, fă-te colivie ! să te-arunc, inimă-n furci - feluritelor iubiri ? 26________________________________Daniel Marian

Se vânează îngeri Mov zilele tale cad. din muguri de treflă, zilele tale. prin buruieni, cocoŃate după ce se-nchină cu furnicile. luni în haine de joi se mai agaŃă de ploi, miercuri cu papuci de marŃi se-mpiedecă în norii sparŃi. vineri leşină, nu ştii de ce-i, se duce pe apa sâmbetei ca şi dumineca, întoarsă din drum tot pe-o apă de-o zi. din umbra rămasă în loc cresc nopŃi lungi ca săbiile. şi vânează îngeri – îngerii plimbăreŃi prin zilele altora.

încă niciun înger cu aripi tăiate, doar sângerii de răsărit, de apus, - c-o fi sau n-o fi voie, se vânează îngeri. iată de ce – mov zilele tale - cad CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________27

Nimic neaşteptat Părul tău lingea pardoseala sărutului curenta cuvintele ce creşteau asemenea ierburilor prin crăpături cum o cometă curentează imaginaŃia animalelor de pe câmp obrazul tău cuminte tupilat în mâinile mele ca o fântână pentru vise între două dealuri semăna atât de mult cu o hartă a copilăriei pe care au crescut lacrimile şi surâsul cămeşile s-au descheiat şi răsăriseră lunile în primul şi-n primul rând luna aprilie şi luna mai nu mai scrie nimic – mi-ai spus – va fi un poem în care nu se întâmplă nimic neaşteptat 28________________________________Daniel Marian

Îngerii coboară – înecaŃi AdunaŃi din nefiind în lume întâi s-au rezemat de cer sfioşi. s-au pus în rând cu păcătoşi, o vreme s-au Ńinut într-o aripă strâmbă. pe urmă s-au îmbrobodit cu glume, duhul vinului i-a văruit verzui. pân-ce, îngeri blegi ai nimănui s-au încălecat cu umbrele de fluturi. din noapte scuturaŃi, în zi fără de nume au gândit să dea tot pe ce fi-v’atunci. şi-au jucat norocul, pe zece porunci, de n-a rămas sămânŃă a nemuririi.

într-o mare unde înoată păcătoşi cât păcat încape, Doamne ? îngerii coboară înecaŃi, neam de îngeri se prăpădeşte, Doamne ! CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________29

Icoană săracă (II) Pe aici va curge suflet odată – cu un cleşte spargem nuci mari de piatră umblăm din statuie-n statuie cu timpul adunat în saci, noaptea cu ziua stau înŃepenite într-un şa-i-ş-nouă octombrie perfect într-o omidă de mâine o boală de ieri şi un eşantion de zi nefericită – mă spânzur de ea şi mă tai cu ea, tocmai iese fum din năluci – atât mai lasă-mă să-i spun duminecă poate o dregem să tragem de ea, o viaŃă

30________________________________Daniel Marian

Peisaj de cazarmă Pe lângă oraş se gudură ploaia – teribil anotimp, ca un asterisc jilav scos de sub un teanc de secole. ameŃit în podul lumii, un zeu tânăr fără prejudecăŃile nemuririi duce pe palme schema complicată a tristeŃii, CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________31

Decor pentru stres Aruncată ca o piatră la-ntâmplare, cafeneaua murdară de vorbe, de chipuri lăŃite de fum albăstrui. înodată între pereŃii lălâi între ziua de mâine şi ziua de ieri ziua de azi e un iepure alergând pe câmp –

secundă cu secundă pastile amare se macină cocoşat oraşul trece uneori pe-aici amendat cu o mare tristeŃe repede încearcă să-şi acopere cu palmele – largi bulevarde părŃile ruşinoase ale trupului de parcă ar fi lelia mea într-una cu nesăratul nesărutul 32________________________________Daniel Marian

Cel mai frumos Cel mai frumos poem se va scrie la ramificaŃiile întunericului, călătorul obosit a început să vadă oraşele ca pe nişte broboane de sudoare în palmele întinse ghicitoarelor,

să audă greierii fântânilor ca pe nişte telefoane

la care sună impresarii luminii, aruncă în sus zaruri de nu se mai văd, se aud numai zeii făcând mult tărăboi şi apoi cad scoici şi broaşte, linguri de lemn şi pietre rotunde fugărind pe câmpuri alezanii, cel mai frumos poem e luat în copite şi dus cine ştie unde CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________33

Să înŃeleg ScârŃâiau păsările ude ca nişte mecanisme prost înşurubate, copacii se făcuseră mici de tot pe sub aripi,

se vedeau stelele făcând spumă la gură pe malul căii lactee, aproape de mine treceau cerbi crispaŃi, răguşiŃi în sus şi în jos prin hohotul de plâns al geometriei. mă oprisem în timp ce mă năşteam, să înŃeleg – 34________________________________Daniel Marian

Va veni Moartea mea mică şi dulce nu e nimeni să te culce, decât stră bunul Dumnezeu


Despletind un sărut la repezeală Eşti dusă demult în sufletul meu. n-am de gând să-Ńi scriu cuvinte, nu dormi – citeşte-mi fierbinte din ce ştii, numai tu cu Dumnezeu ! 36________________________________Daniel Marian

Vis-a-vis De-aş fi somnul tău te-aş muşca de puŃinul de aripi ce din tine răsar ca greierii sfârşitului, - unul dintre sfârşituri. dormi ! CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________37

Fără doar’ şi poate Moartea are gene de deochi peste două-mperecheri de ochi. n-ai cum scăpa, poŃi da cu ochii-n patru ! am vrut şi am ajuns să latru - moartea îşi ia partea-ntre măsele şi-o-mparte doar cu cucuvele. viu să fiu, de n-aş fi acuma mort cu moartea tot n-aş şti cum să mă port – e moarte, măi, şi e blestem, fir-ar să fie, n-o fugăreşti cu nicio nebunie. era viaŃa ca o curvă, dar trăiam ! m-aş duce s-o înnod din nou în ham ! viaŃă răsfăŃată fără nici un rost, ca şi o piatră spartă cu o piatră, viaŃă-n care-am fost, - oare am fost ? o noapte lungă, ca o dungă cenuşie – moartea asta zace ne-ngropată, măi ! fir-ar să fie ! 38________________________________Daniel Marian

Nu-i de-ajuns

Aiurea în tramvai de dimineaŃă înfulecând crocodiliceşte ceaŃă sufletul se umple de mătreaŃă de la viaŃa ce-i grozav de creaŃă


Beat (viaŃa cu pisici, cu câini şi cu alte maimuŃe)

Votcă Ca şi o capră beată mută-împuşcată. enter. şi-a luat marco polo adică vodca simplu, elegant şi frumos atât de liniştit încât parcă pica de pe cer şi nu s-a spânzurat de ea şi s-a dus singur şi a băut-o. CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________43

Am`i`a`z`-ău Ca pe-un ghem idee săltăreaŃă de poem, vin şi iau din zdroaba de cuvinte câte-un ochi, o nevăstuică, sau un dinte cam cum ar fi de-o- dată, de-o pomană sau - privelişte, la sera cu monolite gânduri. şi mai visez prin rânduri, hăi ! lăsat de veac şi de mileniu, şi de izbelişte. mai bine, - du-te-mi-te ! 44________________________________Daniel Marian

Astea, mă ! Sunt mai bolnav, decât vă aşteptaŃi voi – surzii şi muŃii şi – orbeşte – n ciuda a lui Dumnezeu ş-a nuŃi’constituŃii: îmi leg mie acum, cu sfoară de săpunită ce-i lunecă de-i metrou şi chiar sanie cu zurgălăi şi lunecare-a minŃii mai dintâi ! - îmi leg, cuvintele-astea. de gât. CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________45

Aşa – cum mi-ai cerut ! Eu te-am dus în cer. ori eu te-am luat din cer - că nu mai ştiu şi Ńi-am unduit petale strălucitoare, nici măcar greier nu eram demn de-o furnicătură - demnă de-un scărpinat - ha-ha şi nu-nu-am ! nici măcar un Ńoi de ham ! te-aş aduce-napoi din cer, nici înapoi de-ar fi să te duc – nici de mi-ai cere - luna cu miere - stai ! şi stai şi stai – şi lasă-mă să-mi văd, de pământul acesta, în care mă-mplântă o de-aia blândă-necuvântă . pe drept cuvânt ! de-adevăratelea. hap-hap, ham-ham, fără nicio-ntr-o vai de ea vieŃuire, - să te am ! 46________________________________Daniel Marian

Ballantine’s day tequila’s night În vremuri de epocă întarziată, pe lângă hainneken şi apa plată crocodiliceşte mă mai apuc de înc-o toartă, mai ales a’ cu‘ că-i sărbătoare de semănat şi de cules, ori – s-o las pe altă dată ? CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________47

Cuci, de unde-apuci Cu urechile-alea mari, îmi Ńineai mie de sete ziceai: ha, mă, poete, cu femeile tot bete pe urmele tale oare ce pui tu la cale fără-ntreg, cu zecimale făcând bale, şi bulbuci – a nu uita, unde te duci ! 48________________________________Daniel Marian

Dând din coadă hăuind cu haos, câinele lu’ patos Stând cu dracu’ -n sanctuar cuminte, de pe ieri pe mâine. dar să-Ńi muşti propriul câine - aşa ceva mai rar. oricum de vreme ce-mi stătu în drum. ieri şi mâine doar că le-ntindeam pe pâine le-nfulecam ca ieri, dar le croiam ca mâine - aşa mi-ar fi fost de lene, să mai casc ochii şi la ziua de azi să mă scutur de pene să fac pârtie-n camarazi. aşa stau cuc până mă duc - cu sania, -n crac de nuc ! CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________49

In vitro veritas (I) Cu părul cărunt la ori-câte-o sprânceană ca şi cum ai zice: măi pământ, măi mamă ană, par’se că veni vremea de-mbrăcat blugii noroioşi de pe vremea când - cât de puşti, atât de norocoşi ! puşti atunci doar puşti fără trăgaci dar cu ochean cu care vedeam din boia-bârzii-n vârf de nuc, până-n ocean. banalitatea nu se arătase încă, de după colŃul zgrunŃuroaznic unde stăteam la pândă, deopotrivă ca-n naştere şi- nspre praznic. 50________________________________Daniel Marian

Probă de îmbolnăvire şi vindecare Mă joc de-a v-aŃi-ascunselea cu visele cele mai adânci şi pofticioase de mine - de mine ele se ascund şi eu m-ascund în ele, cu tot cu mine CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________51

Şobolan-bar reloaded

Etnobotanici (I) Ca ipurei înŃărcaŃi pe zurgălăi pe morcoveŃi pe castraveŃi pe zarzaveŃi te văzui măi hei, şi te văzui şi hăi, în vis desigur mai ceva de oameni beŃi alfa-beŃi şi beta-beŃi şi tot mai beŃi CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________55

Recunoaşte - că eşti ăla de ştie lumea El e dănuŃ copilu’ florii. zice aia din sat care l-a şi lăsat între leagăne şi cimitire cu talpa-n buza gropii agăŃat de poala popii - hai s-o adunăm, copii acasă, s-o punem pe masă, s-o mâncăm buruiana săracului împărtăşania dracului ! 56________________________________Daniel Marian

Printre carmenele noastre cu pufuri, de ce sunt măiastre Se auziră viperoaice prin copaci de-Ńi venea venea să dai să dai din craci (cam cum e: să te nărui, să mai taci !) veni o boare, bântuită de la sud pe când soarele ajunse peste goliciunea noastră, nud eram plecat, venit, pierdut – între o himalaie şi-un bermud. cu lumânări la tâmple şi -n glezne cu colaci- numa’ bun: de zburat, de înecat, de dat la draci ! Doamne iartă-mă amin ! cu vânt păgân de Ńintirim viaŃa-n garduri o proptim ne înghimpăm şi ne belim câte-un frate şi-un străin şi roz, şi-albastru, şi carmin aşijderea CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________57

Una mută - alta stătută mai azimută - de la unu – la o ciută Cioara face: craha-craha -n vârful aisbergului versus încălzirea globală - chiar stă cioara-n pielea goală 58________________________________Daniel Marian

Sfârşit de calendar Duminică a băgat-o pe mânecă cum c-a murit – sâmbătă şi s-a-ntremat – luni iar de-nviat, cam tot pe duminică – ar fi – CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________59

In vitro veritas (II) Mir-a-m-aş, cândva, să vină o altfel de geană cu vise care să arunce-n aer, de la o mie de sfinŃi, aureole compromise, pe când să-mbrăcăm lupii în boturi ascuŃite–nfipte-n blugi de pe-acolo, de unde n-ai cum să-nŃelegi darmite, măi, să fugi ! dac-ar fi atâtea necunoscute-nzăuate pe-o mânecă subŃire, înseamnă că mai e vorba de-o comoară pe la vreo mănăstire cu tot cu doi-trei lei din lume, zburătăciŃi prin buzunare, tot pe-acolo, pe unde s-au dus vremile – a’ dracu’ zburătoare - 60________________________________Daniel Marian

Să mai scriu ca din lună, în sicriu BeŃi - c-o mână de scaieŃi urcând pereŃi zugravi poeŃi ce îs de beŃi - printre ăştia, mă! printre ăştia


Asta e ! Am mai rămas, dar nu ne vom-mai - în luna mai învălui pentru-a ne vedea nici într-o ceaŃă - creaŃă chiar dacă - dimineaŃă până chiar - şi chioară de la un chior de palincă, tristeŃea-mi, va îmbătrâni sub ochii mei 62________________________________Daniel Marian

FiŃa-hiŃa-ntr-un alcov de morcov ne-mov Fluture pleşuv pe dreapta, unde ochiu-`nfipt săgeata casc' a puşcă - printre bolovani din ghem de unde toate mortăciunile te gem - şi muşcă - şi du-te ! – de adu cu-alaiu' moartea ca pe-o curvă, în calea cu laptea nu te mai chem - ce-ar fi blestem când ne-am potrivi-ntr-o hiŃă de poem movul ca un cal nepotrivit de călărit – e câine atâta e atâta pân` la învăŃarea iepurească morcovicească – cea cu fostul mâine CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________65

Când cioara găină pe corcodele Mai nou găinile ouă-inimioare zi, tu făt-frumoasă clocitoare ! crr rimă are, dar n-are logică, idiotule - care n-are ! 66________________________________Daniel Marian

Ultimele pân` la lăsatul cucului Aşa-s zilele-nnebunite după pene -nnoptate-ntre cracii tremurici la rio ar mai fi fost desigur oar`ce vreme de nu te-aş fi drăcuit cu dulcele adio – un cucu bau ce mai, de luna mai –


Jucată viaŃă pe apucate Într-o dungă gri înfiptă-n sfinŃi gheară de mesteacăn decojită – ham ! într-un rotocol cu venin şerpesc şi cu miere de-adormire-n şanŃuri până şi-ntr-unul într-o doară ce-i făcută, mai dinainte ca să doară dacă e să fie, într-altele ce sunt cum adormirea de porumb într-unii coceni de plumb, de plânsul lunii ham ! pân`te destram ! tu ham, eu ham îmi ceri caro de treflă. ghindă am ! într-un hambar unde mistreŃii dară iam –

68________________________________Daniel Marian

Blestem din ciocu` gâştii-fâştii

I-ar iarmaroc, maro de loc ! iar tu violeată – nveninată – Ńuşti în grădina cu toate albastrele în cuşti – cu roşiile-agăŃate, crăpăt de lume, şi ceva verzuie desŃelenite, - o fi căpşune i-ar fi iarbă rea, de mamă-foc-şi-pară ! de-ntr-o seară coboară cu scara-n subŃioară - ce staŃi, măi melodramelor pe scară de-i trageŃi cu dubla de-s vedrele păhară ! CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________69

După busolă, inventată debusolarea

La un poem mă-nchin ca la un nuc dau cu paru`-mi pică-n Ńeastă, -s cuc ! la o jumate, mă tăvălesc ca la trabuc – jumate de poem, îs cam jumate de mă duc ! pe sfert de Ńol e bai, ce spui ia-mă-n cui, agaŃă-te cu mine c-un cucui ! ne-ncurcăm de tot până să numărăm la aşchii, măi mândruŃă, pân`acolo-i aşchiuŃă ! poem e capătul cel`lalt de zare ce ni se năzare ! aşchii, ferfeniŃă gâză de alun – şi una-alta, şi de prepeliŃă – 70________________________________Daniel Marian

Algebră previzibilă la un triunghi al bermudelor Zero priponit de şapte e ca verbul înŃărcat cu şoapte pe când plânsetul de lapte se adună zi cu noapte va mai înzeroua un zero ori va mai înşepta un şapte înverbuind ce nu e de şoptit - pe când plânsetul de lapte se va-nzeui – nzeui nnopti-nnopti. da’ las` că numa` spre dimineaŃa aia, cu nevăzutu` d` p` lume vin` s` ne vad` aşijderea, mai dulci şi macri precum mierea et and dou’ş’ lungimi de par – şi de undă strugureii de pe toŃ` acrriii – CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________71

Tu, înainte să-mi smulgi inima RăsfăŃată-ce-eşti, Doamne – cu mânjiŃii tăi din neam de fluturi voi fi plecat cu somnul după mine -n zorii când te miră că te scuturi te-adulmeci şi te sufli-n îngeri făr' să te-asemeni cu zorii-s sângeri 72________________________________Daniel Marian

Altminterea Lasă în seama mea – orice belea - vom naşte împreună - înc-un fluture - chiar `zgonit de aceea aprigă-nfurtunare cu nechezatul îngeresc de cucuvea, să murmure CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________73

Dama de pică…

Ar fi cazul Eşti tu – dintr-o bucată - numai bună eşti creanga aia de Ńinut de pe o pasarelă când o treci ca s-o petreci de mână de te prind într-o dragoste cu lună vin şi te fac: nu – noapte bună,

- stai, dracului, tu – mie ! CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________77

O chestiune sentimentală O veveriŃă pe o cracă de nuia ori: o veveriŃă pe-o nuia de cracă (o să vezi – că o să-Ńi placă !) - o chema şi o numea, oricum s-o fi fost chema, ea se numea da’ ea habar n-avea că-i pe cracă, că-i pe nuiaua cât o liŃă, nici măcar că-i veveriŃă. mda. 78________________________________Daniel Marian

Cu tot, cu Ńepi Bine, îŃi mai zic şi chiar îŃi scriu (cu ocazia-’sta dracu’ că subscriu!) tu – arici, dacă eşti vie, -nseamn’ că ştiu

- până dacă n-o fi prea târziu – CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________79

CeaŃă – encriptată Nu te mai uita, chiar nu te mai vedea – tu pe tine însuŃi ca să nu mă bântui, când te zvânturi ca să te mai naşti în ăia doi ochi albaşt’i sau verzi sau gri sau de măsline dragă, -i singura problemă – aia din poveşti: tu nu eşti lângă mine – tu unde dracu’ eşti ? 80________________________________Daniel Marian

Ia, hai ! O pasăre care-a făcut gâlceavă una – zburătoareo, care-mi părea că eşti dup’ atâtea zboruri ambetate – cu otravă din poveşti ia, hai ! – zi, mă mai iubeşti ? CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________81

Este – de ce n-a fost Când mă gândesc mai bine – la tine-ntre sprâncene, mai văd o-m-bucălată aripă, pe un nor şi pe astă lume - care-i foarte serioasă, dar se Ńine de glume - ce zici, ne mai vedem pe la trei, când ne-mbetăm iar, dacă vrei – 82________________________________Daniel Marian

Val-vârtej M-am trezit cu astă carte peste noapte nu ştiu – nu recunosc nimic dacă e să fie vorbă – de vorbe, nu de şoapte mai bine-l chem pe Dumnezeu. sau chem un pitic. CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________83

Numai nu mai zice nimic - zic Vei veni odată şoptind – la şoaptă cu zeii de prin umbrele-amorŃitele, ale ideii cu caleaşca-n roată pagina ta însprâncenată mi te va aduce – şi da – pentru Dumnezeu - să fi atât: tu şi cu eu 84________________________________Daniel Marian

O căpiŃă nu are cuprins ci doar întreg – oricât poŃi – s-o zvânturi că fluturii cu îngerii se dreg la înc-un rând, la două rânduri – CăpiŃă de fluturi, îngerii mei____________________85

Daniel Marian: o arhitectură a imaginiiDaniel Marian: o arhitectură a imaginiiDaniel Marian: o arhitectură a imaginiiDaniel Marian: o arhitectură a imaginii

„foamea de aripi

a Ńinut loc de disperare” Să începem prin a enunŃa trei teme : A construi după regulile arhitecturii: „în credinŃă ne putem construi un spaŃiu de viaŃă mai presus de al târâtoarelor, arhitecturat cu dimensiunile adâncirii şi înălŃării în infinit”(V.Voiculescu).i A privi nu înseamnă nici a analiza ceva deja existent nici a încerca să judeci, printr-un singur filtru, „materia” poeziei pusă pe tavă de un poet nativ: aşa s-a născut! Ce vreŃi să-i facem? Să-l îngropăm în cotidian? A evada : evadarea însăşi îşi redescoperă tipare în dorinŃa stupidă de a le face pierdute: pierderea ar fi o eliberare de povara, mult prea grea, a trecutului.

* MâncaŃi de cai – şi de ce fel de cai! prin cuvintele „hămesitul cal de fluturi” ( Capăt de lună plină ) – îngerii descrişi de Daniel Marian coboară mai mult decât ar trebui în jos, în explorarea unui spaŃiu psihic atât de personal încât ar necesita o protecŃie. Prea marea sinceritate exprimată în strofa a IV-a (din Arc electric) nu face decât să confirme că vechea soluŃie soresciană nu numai că este pe deplin valabilă pe scena cunoaşterii poetice ci şi determină efecte aproape neaşteptate: pentru poezie şi pentru estetic e un mare câştig : „eu, curentat de iubire / aproape inexplicabil - / tu, înger îmbrăcat într-un fulger / pe cerul altui saltimbanc”. Să ne oprim, sa medităm o clipă , la aceste ultime cuvinte ale „ altui saltimbanc ”.

* Despre o poezie a stării de libertate absente scrie Daniel Marian; nici măcar calul nu mai suportă tensiunea acumulată : „vine, iată-l. / oare şaua l-ar scoate din minŃi? ” Strania Idee în alb, marcată de ideea unei posibile potenŃialităŃi aparent negative „[...] nu-i aşa, îngeri perfecŃi nu / puteam să fim, nu – ” ascunde parŃial străvechiul om deghizat în înger care este arătat celor dinprejur printr-o rămăşiŃă de semn. El este cel „sprijinit într-o altă aripă / ce a uitat să crească până la capăt”. Ce ni se arată ? Un fragment al cunoaşterii la care a ajuns un poet : o parte a fost primită de-a gata, prin Har, o parte însuşită prin citit, dimensiune inerentă realei poezii. Universul instabil în care se află – dar în care nu locuieşte şi nu va locui niciodată pentru simplul fapt că nu-i aparŃine – „e plin de îngeri ca la pomană, o mare / de îngeri în care se îneacă / cei abia înecaŃi în mare – ” ( Ruperea la fugă ). Omul descris de Daniel Marian încearcă, până la urmă, să fugă. Titlu corespunzând vechii teme a predestinării, Ruperea la fugă, e mai mult descrierea unei evadări eşuate , a unei nopŃi petrecute „ printre lumi ”. Sortită aceluiaşi vechi eşec nu numai din cauza celui pedepsit (poetul) , aventura în sine parcurge graniŃele cunoaşterii individuale: nu într-o călătorie iniŃiatică ci , mai degrabă, într-un galop de neimaginat prin intensitatea sa paroxistică. Astfel va trece graniŃa şi va pătrunde în acele dramatice spaŃii în disoluŃie , descrise de Arghezi, şi omul imaginat de Daniel Marian în Cum mlaştină, camera mea : spaŃii scufundate, ori care se grăbesc să se scufunde în subpământul acoperitor. Printre toate pericolele, ca de obicei, izvorăşte Harul , Cel ce este capabil „ a lumina când nu te aştepŃi”. Prin aceeaşi lumină invers revărsată din subpământul germinativ, rădăcinile pomilor sapă, de această dată, în interiorul

sufletului spre a dobândi nu eternul mit al cunoaşterii ci o comuniune profană cu iubita. Printr-o neaşteptată schimbare a sensului, păstrând direcŃia privirii, de la înălŃimile covârşitoare spre pământescul degradat, imaginea femeii pierdute – ori numai ideale şi nedobândite? – străbate paginile volumului ridicându-ne în faŃă întrebarea dostoievskiană: „Oare frumuseŃea va salva lumea?”.

În Icoană săracă (II) clipa devine eternă, timpul s-a oprit „noaptea cu ziua stau înŃepenite” în aşteptarea, pietrificată, a zilei în care „pe aici va curge suflet odată – ”. Timpul static „adunat în saci” „naşte monştri” aidoma Capriciilor lui Goya. DisoluŃia acestui fel de timp, - „fum de năluci” – determină schimbări catastrofale; astfel ia naştere, halucinant dar previzibil, „într-o omidă de mâine o boală de ieri”.

Şi pentru că tristeŃea nu e niciodată simplă, „ameŃit în podul lumii, / un zeu tânăr / fără prejudecăŃile nemuririi / duce pe palme schema / complicată a tristeŃii” ( Peisaj de cazarmă ) – de parc-ar fi un preŃios plan arhitectural. Şi de parcă ne-am fi întâlnit oarecum prin aceea cazarmă… În prelungirea imaginii militare revine „aruncată ca o piatră” vechea obsesie a timpului: „între ziua de mâine şi ziua de ieri / ziua de azi e un iepure alergând pe câmp - / secundă cu secundă pastile amare / se macină” ( Decor pentru stres )

Obsedanta încercare de descriere a timpului pierdut ne face să credem că, asemenea poeŃilor aievea, Daniel Marian chiar crede în ce scrie şi nu se rezumă la a construi texte. Privind prin aceste lentile cerul pare strâmb, timpul se clatină, oraşul devine un trup mişcător ( „cocoşat oraşul / trece uneori pe-aici” ) la telefoane „sună impresarii luminii” ( Cel mai frumos ) iar creaturile care îl populează sunt obsedate de multiplele condiŃii ale sufletului propriu şi nu mai pot dormi liniştite de teama „unui sfârşit” apropiat.

Dar cel mai rău nu pare a fi sfârşitul în sine, cel de neevitat; spaima terifiantă a unor încercări necunoscute, generate de forŃe de nestăvilit, cărora conştiinŃa singură n-are cum li se opune, cucereşte

tot mai mult teren: „De-aş fi somnul tău / te-aş muşca de puŃinul de aripi/ce din tine răsar ca greierii / sfârşitului – unul dintre sfârşituri / dormi!” (Vis-a-vis ).

Îndemnul la somn , obişnuita evadare la îndemâna oricui , este o lentă alunecare în neantul temporar, o imitaŃie – ce ironie! – nepericuloasă a morŃii, este departe de a-i aduce liniştea celui chinuit care scrie – aparent – din simpla dorinŃă de a se elibera prin scris: o veche iluzie! Nimic nu e atât de simplu pe cât pare. Joaca „de-a v-aŃi ascunselea / cu visele cele mai adânci şi / pofticioase de mine” (Probă de îmbolnăvire şi vindecare ) ne aminteşte periculoase aventuri argheziene, în general sfârşite… nefericit. Dacă principala lecŃie argheziană poate fi sintetizată în sintagma „ să nu ne ferim de cuvinte „ , ceea ce mă şochează în poezia lui Daniel Marian este curajul transparenŃei. Pornind din „În vitro veritas”, ca şi cum sticla ar fi o condiŃie a distingerii adevărului, poezia însăşi , manifestându-se liber, de capul ei, avansează într-o direcŃie înspăimântătoare: nu, „nu mai e vorba de-o comoară pe la vreo mănăstire” ci de locul „pe unde s-au dus vremile – a dracului zburătoare – ” ( În vitro veritas (II) ).Acest loc, numit în greaca veche pleroma desemnează, după Jung, „un loc aflat dincolo de limitele categoriale ale timpului şi spaŃiului, unde toate tensiunile dintre opuşi se sting sau se rezolvă”ii. Este locul dezorientării vaste, al pierderii şi al regăsirii sperate: „ne-ncurcăm de tot până să numărăm [...] poem e capătul cel'lalt de zare” ( După busolă, inventată debusolarea ). În aceeaşi pleroma nu se regăseşte – şi cum oare s-ar putea regăsi ? – femeia pierdută: „tu nu eşti lângă mine - / tu unde dracu' eşti?” ( CeaŃă – encriptată ).

Poate tocmai dimensiunea parŃial demonică a femeii dorite – cea pe deplin duală, care „smulge inima” dar, odată cu plecarea bărbatului, redevine ceea ce a fost – şi este atât de plastic descrisă: „te-adulmeci şi te sufli-n îngeri” ( Tu, înainte să-mi smulgi inima ) determină durerea difuză, fără de leac.

Această difuzare – distribuŃia subtilă într-o materie nesemnificativă – reprezintă o metaforă a omului creat de poetul Daniel Marian. Nehotărât, deşi în ultimul poem invocă numele Celui nepătruns , poetul nu aşteaptă nici venirea Lui, nici mântuirea proprie . El crede că va fi eliberat de o pagină albă, purtătoare a iubitei şi a iubirii !

Amintindu-ne de cuvintele Sfântului Apostol Pavel vom repeta şi noi : în absenŃa iubirii dispare locul fiinŃei. Acest pseudo-loc al fiinŃei, atât de căutat şi admirabil în ne-desfăşurarea lui, aidoma pleromei, poate determina „prin umbrele-amorŃite, ale ideii” iluzia regăsirii, o regăsire niciodată posibilă : ”O căpiŃă nu are cuprins / ci doar întreg... / oricât poŃi – s-o zvânturi / că fluturii cu îngerii se dreg / la înc-un rând, la două rânduri – ” ( Numai nu mai zice nimic – zic ).

Ce-ar mai fi de spus? Vorbele nerostite din ultima poezie? Rostul criticii nu este să completeze ori să explice ci să emită judecăŃi de valoare.

Din Tudor Arghezi şi din Nichita Stănescu, s-a desprins, cu greu, ca-ntr-o naştere dificilă, poet adevărat din timpul zilelor noastre: Daniel Marian.

i DicŃionar Universal Ilustrat al Limbii Române-Ioan Oprea, Carmen Gabriela Pamfil, Rodica Radu,Victoria Zastroiu, Bucureşti, 2010, Jurnalul NaŃional & Editura Litera , ediŃia a 4-a revăzută şi adăugită ,vol.1, pag. 227 ii Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut DicŃionar critic al psihologiei analitice jungiene, Bucuresti, Ed. Humanitas , f.a.p.176

Alexandru CârŃu Craiova, august 2011

Picat de aripi -...

Documents

Transcript of Picat de aripi -...