BULDOZERUL

Tu îmi ceri sa scriupoezii frumoasedar nu vezi ca din frumusete n-a mai ramas nimic:e ca si cum i-as pune propriului mormântpapion verdee ca si cum mi-as trage peruca lui Mozart pe capsi as iesi sa salut secolul care trece

Încerc sa scriudar ma pomenesc curatind în ritm dactilic cartofiivreau sa gândescdar ideile mugesc ca vitele în abatoare

Oare vântul care misca atât de armonios frunzelea amestecat brusc valorilesau tu, Doamne, ai îmbatrânitsi începi sa confunzi notiunilecaci iata: vara nu mai este varacopacul nu mai este copacmlastina se da drept copie a mariigoarna se pomeneste în zori altoita pe piansi, ca o dovada a firii tale dialectice,vine buldozerul sa ma convingade farmecul romantismului sau funciar:prrr-poc prrr-poc prrr-pocrrrr rrrr rrrr -

si, Doamne, n-am nici un motivsa nu-l cred

FOARFECELE ERETIC

Hârtia pe care scrii e tot mai bântuita de fantomecu vremea, cuvintele care au ocolit adevarulse preschimba-n strigoi

Scrii si deodata mâna ta se loveste de-o umbrascrii si nici nu banuiesti ca la capatul versuluite asteapta himerele gata sa te devoreze

Sari în laturi speriatîti retragi mâna a renuntaredar e târziu - personajele pe care le-ai inventat

te pândesc la orice întorsatura de frazanerabdatoare sa-ti înfiga cutitul în spateori suierându-ti cu ura printre dinti: "Ne-ai creatca sa ne umilesti, crezându-te superior noua!"sau: "Nu stiai ca frumusetea fardatae mai urâta decât urâtul?!"

Te grabesti sa-ti arzi numele, te razi în cap, vrei sa pari altul -dar mâna ta stravezie pervertita la scriste tradeazade la tine duhneste cumplit a literatura

Si tocmai când crezi ca poate-ai scapat, ca poate-au uitat de tine,un foarfece eretic, acelasi foarfece predestinatcu care pasoptistii îsi scurtau barbilesi, în zilele noastre, Mihai Ursachi îsi subtia mustata,pune si el ochiul pe tineîti ia urma

Pasii tai ezita, se bâlbâienu mai stiuîncotro s-o apuce

NOUA DANEMARCA                 „...Dar iar apare Hamlet, sa ne spuna        Ca-i putred si în noua Danemarca“           (Din volumul „Eterna Danemarca“)

În noua Danemarca nu e ca-n vechea Danemarcaaici e bine, e aproape sublim:paiata are brevet de paiataspartura din zid a fost ridicata la rangde fereastranoul rege iese dimineata în piatacu o maimuta pe umar -ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai sublim?

Ziarele au voie sa scrie despreideea de putred, despre duhul lui Hamlet-tatalprintul nu mai cultiva arta de a se întreba -oricum n-ar ajuta la nimicÎn sfârsit, alte idei,

alte viziuni bântuie printre ziduri

Nu, nu în noua Danemarcanu e ca-n vechea Danemarca - lucrurile marunteau dreptul sa compuna ele esentagolul daca vrea se poate numi cercPolonius e acum directorul firmeiLacrima Ofeliei SRLiar teasta lui Yorick a ajuns material didacticîn scoala -ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai sublim?

Ce sa va mai spun:noua Danemarca e mult mai Danemarcadecât vechea Danemarca

VIZIUNI LA CERNAUTI (II)

Izgonita memorie, icoane proscrisePe peretii trecutuluicaii verzi ai prezentului

Frunza de ieri se declara azi radacina - ah, kir Doxachi, acestor sentimentele va creste o alta inima?aceasta mâna ciuntita îsi va creste alt trup?

Fosforescente, umbrele s-au retras sub tencuiala din ziduri,bufoni vopsiti pe turla Arhivei de statsufla-n trompete. Jos, în galerii, sobolani isterizati scurma diamantele imperiuluirod sigiliile, numele, vietile

Înnoptezi la hotel. Stai aici ca în propria-ti tâmplaO, tineretea ta inventând zeitati!treci prin ea acum ca printr-o mitologie. Sufli în pietre, le crezi flautedar aerul ti-e sugrumat

E târziu si-n parcul municipalspiritul gotic vine sa moara

Sub acest clopot de sticla, lumânarea sângelui

se zbate sa fie. Are nevoie de aer - da-i respiratia ta!

ARGINT SI PENUMBRA

Va fi o zi când vei ajunge în spatiul dindaratul oglinziila linia despartitoare, mai subtireca aburul

- Iata, îti vei spune, cliseul în care s-a imprimatnegativul fiintei

Va fi ca si cum ai plecala ora de metafizica

Viata va fi marginea ramasa în iarbaîn lumea celor îmbatati de imperfectiunisi fericire

Vei sta pe acest limbo necunoscut ca într-o sala de asteptare. Îti vei bea cafeaua, vei mai adasta putinpâna când sufletul se va acomoda la o altastructura

Va fi argint si penumbra, mult argint si penumbraun fel de Alaska ce da sa se uneascacu continentul unei Americi de plombagina

Primele care se vor înmuia în transcendentvor fi pleoapele taledeschise dincolo cu fermitate si eleganta

ARCA DIES (I)

Între timp, trecu si timpulsurpate sunt piramida, Olimpul

Îngerul mi s-a înecat în carnenu mai am ferestinici lucarne

Ferecat în mineca-ntr-o chilieviata nu-i decât sânge,biologie:aurrum, khloros, ferum

Sunt lacrimae rerum

ÎNFRUNTAREA LUI HERACLIT                                         "Clipa cea repede…"                             M.Eminescu

Când am intrat în râu era dimineatanu se auzea curgereaprin carnea mea transparenta scheletul tânarstralucea glorios"Da-l naibii de Heraclit, am strigat, eu voi fiprimul care se scalda de doua oriîn aceeasi apa" - si asteptam apasa prinda în jurul meu pojghitaapoi alergam în josul râuluis-o prind, sa-i aflu tiparul în care m-am oglindit"Da-l dracului de grec, strigam, cu tot cu dialectica si ordinea necesara"si iar alergam în josul râuluidar de fiecare data apa era altaalte si alte contururi lichidealte oglinzi, alte muchii, alte linii

"Vezi ca ti se termina râul", îmi strigade pe mal Îngeruldar nu vroiam sa aud decât vocea sângelui orgolioslustruind scheletul meu tânar"Nu vreau sa stiu de nici un felde principii fundamentale, strigam,sa ma lase în pace cu acest stupid panta rhei"si alergam sa prind apa în care ma oglindisem o datadar apa era altamereu si mereu alta alta alta

Amurgea când curentul cel repedese mistui în marea indefinitarâul se terminase, acumînotam într-o apa amortita, nepamânteasca, oglindita în sine

nu era curgere, nu erau valuri, nu rau limite"E punctul Alfa, mi-am zis, o! de aicinu-mi voi mai putea relua experimentul"

"Ti-ai cheltuit râul în zadar, altulnu vei mai avea niciodata, esti prost ca toti ceilalti",mi-a zis Îngerul tristsi-a plecat

CHIAR ASA

Chiar asa: beau vin de lemn câinesc, manânc pâine de zarma încalzesc (de-a dracu’!) la focul gropii cu varma bâlbâi, tusesc, cad mereu de acordînghit zoile cu demnitate de lordcolorez marginile noptii, cioburi de zile- Clant! ma fotografiaza îngerul (monstru mic pe senile)clant! clant! - si a doua zi apar în reclamele luminoasepictat cu tot cu carne si oase

Chiar asa: trecut prin zodii si avatarurima câstig pe mine însumi la zaruri -trist si urât si nefirescpoet postmodernist în caftan boierescmulgând moara costeliva cu aripile cosoroabeca pe-o sonda din Emiratele Arabeori lustruind (cu sângele)aceste cuvinte poeticestipe care le las mostenireurmasilor mei Vacaresti

Chiar asa: vine îngerul (acelasi) simandicosma întoarce pe fata, pe dossi zice: cinstiti cetateni, melanholiile si tristetileîi sunt bune pe toate feteleiar din aceste preaîncâlcite sentimente si stariîmpleti-vom scripeti, pârghii si scaripe care sa urce si sa coboareTimpul pierzându-se în leganarepâna dincolo de dincolo si peste

- Vrednic este?- Vre-e-e-e-dnic e-estevre-e-e-dnic e-este

vre-e-e-e-e-dnic e-e-este-e

FURNICA TRECÂND CA UN TRIUMF

Toata noaptea s-a auzit huruind ghilotina ploii

Dimineata, un soare tânar s-a aratat de dupa norisi ai vazut primavara explodând într-o salcielucrurile spalându-si cu labute mici de pisica, fataFiu-fiu, fiu-fiu, descoperi uimit boboceii de pufprintre ramuri - ei, care mai au cevade spus lumii…

Pe masa de scris furnica trezita din amortiretrece invulnerabila peste coala ta de hârtieca un triumf

Nu, nu trebuie neaparat sa morica sa-ti vezi sufletul urcând la cer, îti zici împacat,în timp ce te încalzesti la flacara lucrurilor marunte.Si renunti în gând la literatura

Apoi, ziua apune cu o buburuza în palmasi nori eleganti se amestecacu sângele tau usor electrizatbun conducator de moarte

PROFESIONIST AL HIMEREI

Singur, cu nisipul desertului în palmecu fotografiile marilor piramidearse în scrumieraexpediam pe sub usascrisori incendiare catre himerama visam primarul Parisului, râvneamla scaunul Patriarhului Ecumenic din Bizant

Stiu, stiu, iubito: ti-era rusine, ti-era jena,ti-era desantca nu eu inventasem surubulca n-am fost eu acela care-a aduscartoful în Europaca n-aveam bani nici noroc nici habarVeteran al dezastrului - semanam ridiche si gulii

dar recoltam grecie antica: câte-o tona si cevala hectar

Într-un cuvânt, mi-o facusem cu mâna mea -nu eram decât o canalie, o lichea,omul din umbra, eminenta cenusie, cavalerul cu tavaaducându-si singur pumnalul si-otravaÎmi sapasem singur groapa - una în tavansi alta-n podea

Împrejur - fete de nichel, inimi de cârpa,sentimente de tinichea -aceeasi lume pragmatica holbându-sela inima mea înca întreagadin care în curândse va rostogoli bila neagrala inima mea de regn necunoscutla inima mea sarita de pe fixla inima mea aproape nebuna -

mereu dorind ah! cevace nu stie

SCRISOARE TRIMISA PRINTR-UN PESCARUS 

Sunt trist ca o romanta veche-n careToamna a fost strivita de-un tramvai,Iubito, si mi-s palmele amareDoua gravuri cu linii scurte, vai.Pe-aici tacerea varuieste plopii,Stelele-si lasa icrele-n stramtori,Singuratatea lung fosnind din rochiiMa vrea amantul ei; iar uneori

In mine parca innopteaza marea.Ma surpa lent o zbatere si-un dor,De simt albind pe ganduri toata sareaCe lustruieste pestii in Bosfor.Nopti albe ca o iedera lividaImi cresc pe piept; sub valuri reci de frigTe simt in mine ca pe-o Atlantida,Ca pe-o planeta vie si te strig,Dar parca nu m-auzi! M-auzi tu oare?Storc zarile si-astept un semn sa-mi dai,

Caci sunt mai trist ca o romanta-n careToamna a fost strivita de-un tramvai.

POEMUL DE TRECERE

Sa te transferi in starea unui teiSi sa privesti prin prisma lui de floare,Sa ari lumina cu statui de zeiPeste campii de mituri necesare.Sa-mbraci viziunea ierbii si sa veziCa-ti da in spic de dragoste chitara.Sa arzi ca roua si sa n-ai dovezi,De glasul tau sa creasca-n camp secara.Clepsidra zilei s-o incarci cu criniInalt acord al muzicii din sfere.Cand vei canta in pomii anonimiSa se aprinda muguri de-nviere,Sa tipe fructul, ca un prunc, in floriSi-n somnul pietrei iarba viitoare,Sa planga magii-n patul lor de noriSi steaua-n tronul ei de lacrimare.

TIMP IN DELIR

Azur inchis in vasul gros de lutO, suflete, iluzie fragila,Cum mai induri conditia umilaA carnii oarbe ce n-a cunoscutDecat tarasul flasc ca de reptilaAl trupului datornic si vandutPerfidei morti ce zilnic vrea tributSi care-abia ma-ngaduie, din mila,Ca pe un vierme imbatat de-o razaUrcand la cer pe un tais de brici;Tu, cumpana, ai si trecut de-amiaza,Tu, mana mea, cat vei mai sta pe-aiciPe unde timpu-n lucruri delireazaSi nici nu stiu de-i joi sau vineri, nici!

UN GREIER PE GHILOTINA

Pedepsiti-l voi pe Greier, condamnati-l, despuiati-iTrupul ce-a-ngropat in sine cerul celor visatori.Pentru crima de-a comite mici fragilitati si gratiiInaltati o ghilotina chiar in roua de pe flori.Capul sa-l jucati la mese, pus pe tava Salomeii,

Lacrimati chiar, de va vine (caci, oricum, nu-l mai intorci).Iar pentru dovezi si probe invitati toti fariseii,Ca sa-i judece viata chiar acest sinod de porci.Vindeti-i pe-ascuns dosarul si armura lui subtire,Lira-i de vazduh si raze ingropati-o in pamant.

Dar va rog sa aveti grija: nu-l lasati prin cimitire,C-ar putea sa scoata muguri crucea-i, izbucnind in cant.Mortul sa-l culcati mai bine in sicriu de lumanareC-a purtat samanta noptii si-a iluziei in os.Cine va voi sa afle vina lui far’ de iertareSa intrebe crinii noptii, caci ei mint cel mai frumos.

DE DRAGUL TAU

                          Arcadie Suceveanu

De dragul tau m-am innorat si-am nins,M-am recompus din nori si fulgi, iubito,Si m-am surpat din ceruri dinadins.Pacat de-atata iarna ce-ai mintit-o.Eram un hohot infernal de fulgi,Lava de alb, jaratic de candoare,Cazand pe zare in valtori prelungi,Bland condamnat la moarte prin ninsoare.Ningeam curat, ningeam conspirativ,Ningeam in febra rece si-n nestire,Ca un dogmatic trist si emotivCu-o ultima credinta in iubire.O, si-aprindeam mari ruguri in colindSi imi chemam in taina faclieriiSa te pastreze pura, imblanzindIn carnea mea, toti lupii si toti jderii.Dar tu ti-ai ras de-aceasta iarna-a meaCu fulgi naivi. Si te-ai lasat furata

De-o iarna de carton si mucavaCu fulgi vopsiti, de creta colorata.Zapada mea a nins in spatiu gol.Tu suradeai intr-o ninsoare roza;Instincte-n blugi, un dor de staniolIti infloreau in piept, ca-ntr-o hipnoza.Ce-a fost: un vis? iluzii fara sens?O drama-a fost! O lupta nefireascaIn care albul a pierdut imens,Strivit de-o lege mult prea pamanteasca.

Acum, nici nu mai sufar. Trist si-nvins,Atat mai pot si-as vrea sa-ti spun, iubito:De dragul tau m-am innorat si-am nins,Pacat de-atata iarna ce-ai mintit-o.