melci aborigeni

cum se aºeazã cuminþi toate în adîncul inimiiºi cum sar precum arcurile de oþel în sus ºi în lãturicînd nici nu te aºtepþisau te aºtepþi mai puþinsau deloccum înfloresc floricelele sub formã de confeti verzi ºi colorateasemenea insignelor sovietice ºi la fel ca talismanul barbarilorºi cum se ofilesc pe loc cînd toamna ca o coropiºniþã întunecatã sapã nestingheritãgaleriile negre între mormintele proaspeteconfuzia e ascuþitã ºi are douã lamele aidoma foarfeciiºi taieîntocmai ca vulturii asiaticiplutim pe cerul albastruîn sfîrºit pregãtiþi sã zburãm înspre þãrile caldenici nu ºtim cã nu suntem aºteptaþi nicãierinici nu ºtim cã nu mai facem parte din specia migratoarelore greu de spus pentru cã într-adevãr e greu de înþelesde fapt definiþia despre noi e un cliºeu înºurubat ºi þinut strîns între menghinele auriide fapt suntem mici ºi neînsemnaþisemãnãm foarte mult cu pilitura de fierºi realitatea e cu totul ºi cu totul altapeste rîu stã magnetul uriaº precum muntele

într-o bunã zi o sã fim cu toþiidar absolut cu toþiiai Lui.

cîntec de Înviere

dacã ai norocul sã fii un serafimºi-i timpul prielnic ºi direcþia de zbor e pe deasupra cimitirului

poþi sã auzi vocile poeþilor cum se înalþã la cerºi poþi vedea cum focuri de aur ard în minþile lorºi cum poemele se nasc precum copiii care nu vor sã vinã pe lume trase cu forcepsul oh cîtã grijã maternã ºi cîtã iubire acordã poeþii cerului albastru ºi aerului tare ºi rarefiat de deasupra oamenilorcît de încîntaþi sunt ei cînd stau pe terasã cu o sticlã de bere în faþã ºi privesc insistentun pekinez care tocmai trece pe zebrã strecurîndu-se abil printre picioarele pietonilorasemenea paznicilor de fardau în fiecare zi ºi în fiecare noapte piept cu uraganulsoarele stã în loc luna „trece pe cer aºa sfîntã ºi clar㔺i numaistîlpul de foc înalt ºi zvelt ca o ispitã ridicat dintr-o datã între ei ºi Marea Roºie precum

! ! 2222 Revista românã nr. 4 (66) / 2011

PP OO EE SS II SS

PPOOEETTUULL LLAA 5500 DDEE AANNII

IOAN PINTEAIOAN PINTEANãscut la 26.10.1961,

Runcu-Salvei, Bistriþa-Nãsãud. Absolvent alFacultãþii de TeologieOrtodoxã, Universitatea„Babeº-Bolyai” Cluj-Napoca. Preot paroh laBiserica „Sfinþii TreiIerarhi” Bistriþa ºi ºef ser-viciu la Centrul Judeþean

pentru Culturã Bistriþa-Nãsãud. Redactor-ºef al revistei „Miºcarea literarã”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Cluj).Poezie: Frigul ºi frica (versuri), Editura Dacia, Cluj-Napoca,

1992; Mormântul gol (versuri), Editura Dacia, Cluj-Napoca,1999 (Premiul pentru poezie al Editurii Dacia); Grãdina lui Ion(versuri), Editura Aletheia, Bistriþa, 2000; Casa Teslarului (ver-suri), Editura Cartea Româneascã, 2009 (Premiul „AlexandruCãprariu” al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor).

Eseuri, jurnale, convorbiri: Primejdia mãrturisirii.Convorbiri cu N. Steinhardt, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993;ediþie definitivã, Ed. Humanitas, 2006 (Premiul Filialei Cluj aUniunii Scriitorilor din România); Ed. Polirom, 2009; Însoþiri înTurnul Babel (eseuri ºi dialoguri), Editura Omniscop, Craiova,1995; Bucuria întrebãrii. Pãrintele Stãniloae în dialog cu Ioan

Pintea, Editura Aletheia, Bistriþa, 2002, Primul interviu publi-

cat în presa din România înainte de 1989 cu marele teolog;Admiraþii ortodoxe (eseuri teologice ºi literare), Editura Limes,Cluj-Napoca, 2003; Mic jurnal discontinuu. Însemnãrile unuipreot de þarã, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005; Jurnal discon-tinuu cu N. Steinhardt, Editura Paralela 45, Piteºti, 2007.

Autorul Slujbei de canonizare a Cuviosului Pahomie de laGledin (2006) ºi a Slujbei de canonizare a Sfinþilor MartiriNãsãudeni (2007).

A editat, prefaþat ºi îngrijit o mare parte din opera lui N.Steinhardt: Dãruind vei dobândi, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994(ajunsã la ediþia a VII-a); Cãlãtoria unui fiu risipitor, Ed. Adonai,Bucureºti, 1995, Ispita lecturii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000;Pledoarie pentru o literaturã nobilã ºi sentimentalã (volumul I ºiII), împreunã cu Radu Sãplãcan, Ed. Cronica, Iaºi, 2001, 2003;Eu însumi ºi alþi câþiva (eseuri noi ºi vechi), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001; O icoanã maramureºanã Nicolae Monahul,Bistriþa, 2002; Eseu romanþat asupra neizbânzii, Ed. Timpul,Iaºi, 2003; Cuvinte de credinþã, ediþie definitivã, Ed. Humanitas,2006.

Poezia lui a fost tradusã în francezã, englezã, italianã, ger-manã ºi maghiarã.

Prezent în dicþionarul Scriitori români din anii ’80-’90,Editura Paralela 45, 2001; Dicþionarul Biografic al LiteraturiiRomâne, Editura Paralela 45, 2006, Dicþionarul general al liter-aturii române, Editura Univers Enciclopedic, 2007.

zidul berlinului în faþa inspiraþieiîi mai surprinde...

au ei poeþii vii o tehnicã anumelîngã ei dumnezeu se face micmic de totun omuleþ acolo care se lasã dus de mînã ºi încîntat îi urmeazã ascultãtor pînã la marginile pãmîntuluipriveºte ºi El uimitcum printr-o miºcare absolut surprinzãtoaregraþia lor atinge perfecþiunea

dacã ai norocul sã fii un serafimºi-i timpul prielnic ºi direcþia de zbor e pe deasupra cimitirului observi cum înviem unul cîte unul ºi cum glorioºi ne înghesuim la ferestre ºi pur ºi simplu nu ºtii ce sã mai zici pentru cã toatã lumeavede-n sfîrºit:cîþiva poeþi un dumnezeu mic ºi un pekinez trecînd pe zebrãstrecurîndu-se abil printre picioarele trecãtorilor

cãlugãriþe pe schiuri sau seducþia gravitaþiei

am vãzut cãlugãriþe pe schiuri la piatra fîntîneleun contrast izbitor între alb ºi negruaveau feþele îmbujorate ºi mîinile umede ºi fierbinþiprecum concurentele aprige în faþa unui mare ºi dificil campionat fãceau slalom printre troiene

o demonstraþie pe bune a libertãþiiniciodatã nu am sã uit abilitatea cu care au traversat curtea mãnãstiriiºi cum au escaladat ºi au coborît munteleºi cum în urma lor chiliile s-au fãcut foarte mici ºi neînsemnateînchizîndu-se pe rînd cu zgomot metalic precum coliviilepãreau dintr-odatã pãsãri exoticefemei liberelogodnice mirese adolescentemiºcãrile lor aerobicesalturile lor în aeraterizãrile lor graþioase ºi tandreschiul – sportul acesta atît de laic în definitiv (dar Papa?! dar Papa?! întreabã ovidiu)mi-au readus în suflet toate legile fiziciiºi ca într-o ilustratã de crãciun cu îngeri ºi noriºoriam întrezãritla capãtul pîrtieipãcatul sub forma strãlucitoare a gravitaþiei.

am vãzut cãlugãriþepe schiuri la piatra fîntîneleeram pe terasa de la atelierul de croitorieºi le analizam cu voluptate de pasãre rãpitoare cum îºi spãlau toate gesturile negre în oglinzile albe ale zãpeziica un corb uriaº întrebarea mea le-a rãpit dintr-un foc libertateacît îmi pare de rãu acum cã n-am fost mulþumit de rãspuns„schiem pînã la dorniºoara la pensiune ºi ne întoarcem”deºi s-au fãcut cercetãri spun salvamontiºtiinici azi nu se ºtie în ce direcþie au dispãrutmonahiile de la mãnãstirea piatra – fîntînele

! ! 2323Revista românã nr. 4 (66) / 2011

Lucrarea unei prelucrãri este poezia lui Ioan Pintea din ceamai recentã carte a sa, Casa teslarului, urmîndu-l pe T.S. Eliot,care vorbeºte în Eseuri despre un anume ritm muzical preexistentorganizãrii semiotice a materiei poetice: „un poem sau un peisajdintr-un poem – scrie T.S. Eliot – tinde uneori sã se realizeze întîica un anume ritm ºi abia apoi ajunge sã ia forma expresiei ver-bale: un anume ritm poate da naºtere ideii ºi imaginii”. Despreaceastã organizare preliminarã a pretextului înainte de a fi textvorbeºte poezia lui Ioan Pintea; poeziei i se relevã, mai întîi, val-oarea ei în real pentru ca apoi sã se transfere în structurile imag-inarului. /…/ Casa teslarului poate fi cititã ca o carte despreîngeri, „replicã” liricã la cunoscuta cerere a lui Andrei Plesu.

(Ioan HOLBAN – „Dacia literarã”)

Casa Teslarului: probabil cea mai aplaudatã producþie liricãa ultimului deceniu semnatã de o faþã bisericeascã. Pentru citi-torul împãtimit de poezie religioasã, volumul oferã /…/numeroase motive de contrariere. Dezinhibat, prea puþin dogmat-ic, Ioan Pintea loveºte fãrã milã în cliºeele specifice acestui tip dediscurs liric, dovedind cã Schema lui convenþionalã este înansamblu depãºitã, cã intervalul dintre Subiectul ºi Obiectulmeditaþiei, respectiv al enunþãrii poetice poate fi umplut ºi cu alt-fel de trãiri sau în altfel de moduri decît cele normate de „clasicii”europeni ai genului, ieºiþi direct din mantaua lui David (ClementMarot ori Jan Kochanowski), ba chiar ºi de clasicizaþii autohtoni(de la Dosoftei pînã la Vasile Voiculescu). Ioan Pintea nu estealtceva decît un mistic autentic, pentru care poezia are nu doarpotenþial sacramental, ci ºi o certã funcþie restauratoare.

(Emanuela ILIE – „Convorbiri literare”)

Casa Teslarului: o carte unicã în contextul poeziei actuale.Ea mi-a dat sentimentul rar cã putem rezista în interiorul arteifiind noi înºine ºi facînd altceva decît se face de obicei pentru aatrage atenþia.

(Ileana MALANCIOIU, Scrisoare cãtre Ioan PINTEA)

Cea mai mare bucurie o am atunci cînd dau peste o carte ade-vãratã a unui poet pe care nu îl citisem încã. În acest sens aºaminti /…/ Casa Teslarului a lui Ioan Pintea (care foloseºtecîºtigul dobîndit prin expresia lipsitã de inhibiþii a optzeciºtilorpentru a vorbi pe un ton firesc ºi neaºteptat despre cele sfinte).Dacã pe negaþie ori pe îndoialã s-au scris lucruri care au rezistat,din interiorul credinþei e mai greu sã poþi spune ceva care þineefectiv de poezie (ºi nu de dogmã ori de rugãciune), iar lui îireuºeºte lucrul acesta, deºi este preot.

(Ileana MALANCIOIU, în volumul Exerciþii desupravieþuire)

Versurile lui Ioan Pintea pot pãrea pe cît de originale, pe atîtde bizare ºi chiar vulgare celor cantonaþi definitiv în aerul rarefi-at al unui anumit tip de versificaþie religioasã. Tinerilor furioºidin ziua de azi s-ar putea sã li se parã cã, dimpotrivã, prea esteimpregnatã cu miros de smirnã. Cu siguranþã însã, din citirea eidecomplexatã, toatã lumea ar avea numai de cîºtigat. Întîlnirea cuo minte deschisã precum a lui Ioan Pintea este întotdeauna obucurie.

(Tudorel URIAN – „România literarã”)