RugaciuneO, iarta-mi, Te rog Doamne, atatea rugaciuniPrin care-Ti cer doar paine si pază si minuni,Caci am facut adesea, din Tine, robul meu,Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,Iti cer, iti cer intr-una, sa faci Tu voia mea,Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vreiSi sa-mi slujesti in toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai,Gandindu-ma ca dacă iti cant si Te slavesc,Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.

O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga,Si-nvaţă-mă ca altfel să stau in fata Ta,Nu tot cerându-Ti Tie să fii Tu, robul meu,Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.Să înţeleg că felul cel bun de a mă rugaE să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

AMIN

“Relaţia mea cu Domnul era destul de bună. Obişnuiam să-L rog diverse şi să comunic des cu El, să-L laud şi să-I mulţumesc. Dar întotdeauna am avut senzaţia neplăcută că vrea să mă determine să-L privesc în ochi. Iar eu nu voiam. Deşi vorbeam cu El, când simţeam că se uită la mine, îmi întorceam privirea. Întotdeauna priveam pe lângă şi ştiam de ce. Îmi era teamă că voi găsi un reproş, pentru vreun păcat de care nu m-am căit. Credeam că-mi va pretinde ceva: precis că voia ceva de la mine. Într-o zi am prins curaj şi l-am privit în ochi. Nu era nici un reproş, nici o pretenţie. Ochii spuneau doar atât: “ Te iubesc!”. Am privit îndelung în aceşti ochi, cercetător am privit în ei. Dar singurul mesaj a fost acesta: “ Te iubesc!”.

Şi am ieşit afară şi am plâns ca Petru. “Anthony de Mello

Biserica Ortodoxă Română

Comitetul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Negreşti Oaş

Parohia Ortodoxă Negreşti Oaş 3

Îndrumări şi povăţuiri creştine pentru cei întemniţaţi

Mărturisirea unui întemniţat

„Vă scrie un om care se află în închisoare,

însă nu trebuie să vă speriaţi de acest cuvânt. Martor

îmi este Dumnezeu: sunt curat în faţa Lui şi în faţa

oamenilor. Păcatul pentru care mă aflu aici nu este al

meu. Poate că Dumnezeu îmi trimite o încercare, nu

Trup inchis,Suflet deschis

Gratiile imi îngrădesc trupul, dar nu-mi pot îngrădi sufletul, credinţa şi dragostea.

Eul meu rămâne pururea liber, pentru că am răspuns lui Dumnezeu!

Broşură editată deCTCO

Parohia Ortodoxă Negreşti Oaş 3Se distribuie gratuit

sculat, si a plecat la tatal sau. Cind era inca departe, tatal sau l-a vazut, si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis: Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta, nu mai sint vrednic sa ma chem fiul tau. Dar tatal a zis robilor sai: Aduceti repede haina cea mai buna, si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel in deget, si incaltaminte in picioare. Aduceti vitelul cel ingrasat si taiati-l. Sa mincam si sa ne veselim; caci acest fiu al meu era mort si a inviat; era pierdut si a fost gasit. Si au inceput sa se veseleasca. Fiul cel mai mare era la ogor. Cind a venit si s-a apropiat de casa, a auzit muzica si jocuri. A chemat pe unul din robi, si a inceput sa-l intrebe ce este. Robul acela i-a raspuns: Fratele tau a venit inapoi, si tatal tau a taiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a gasit iarasi sanatos si bine. El s-a întărîtat de mânie, si nu voia sa intre in casa. Tatal sau a iesit afara si l-a rugat sa intre. Dar el, drept raspuns, a zis tatalui sau: Iata, eu iti slujesc ca un rob de atitia ani, si niciodata nu ti-am calcat porunca; si mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied sa ma veselesc cu prietenii mei; iar cind a venit acest fiu al tau, care ti-a mincat averea cu femeile desfrinate, i-ai taiat vitelul cel ingrasat. Fiule! i-a zis tatal, tu intotdeauna esti cu mine, si tot ce am eu este al tau. Dar trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, pentru că acest frate al tau era mort si a inviat, era pierdut si a fost gasit.”

Sf. Ierarh Nicolae,Ocrotitorul

celor întemniţaţi

„Dar iată, o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună. Dacă vom conştientiza nimicnicia duhovnicească, păcătoşenia noastră, şi vom dori din tot sufletul să ne îndreptăm, suntem aproape de mântuire. Din adâncul sufletului vom striga către Domnul: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă după mila Ta!”, „Iartă-mă şi mă mântuieşte!”, „Dă-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu!”. O dată cu apropierea Marelui Post, să ne grăbim să ne iertăm unul altuia toate supărările şi mâhnirile. Fie ca întotdeauna să auzim cuvintele Evangheliei din Duminica Iertării: „Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14).”

Sf. Ioan Maximovici

ştiu…Doar rugăciunea şi cărţile mă salvează, însă cu

cât mai mult citesc, cu atât mai multe întrebări îmi

apar. Doresc să vă povestesc ce mi s-a întâmplat în

orăşelul Lopatki, regiunea Sverdlovsk.In primăvara

anului 1994, în închisoare pelagra a început să facă

ravagii. In fiecare zi apărea un nou sicriu: boala nu

cruţa pe nimeni, nici pe cei bătrâni, nici pe cei tineri.

Mi-a venit şi mie rândul. Mi-a slăbit vederea,

picioarele mi s-au umflat, dinţii au început să mi se

clatine, încât nu mai puteam mânca. Dar mai ales au

apărut vestitorii morţii - păduchii; în infirmerie nu

mai erau medicamente. Am înţeles că nu mai aveam

mult timp de stat aici pe pământ. Doar o minune mă

putea salva. Şi ea s-a întâmplat.In Dumnezeu nu

credeam, însă înţelegeam că boala mea era plata

pentru viaţa pe care o dusesem înainte. Un om bun

mi-a adus o iconiţă de carton a Sfântului Nicolae şi

mi-a spus: „Roagă-te şi căieşte-te. El te va ajuta”. Eu

nu cunoşteam nicio rugăciune, însă acest om mi-a

explicat: „Vorbeşte-i! Vorbeşte-i ca şi cum ai vorbi

cu mine. Spune-i tot ce ai mai tainic, tot ce ai pe

suflet, ceea ce nu poţi să spui altcuiva. Mărturiseşte-i

toată viaţa ta păcătoasă!”.Noaptea care a urmat a fost

o noapte cumplită. Inţelegeam că nu voi mai ajunge

până dimineaţa şi am început să mă rog. Incet, puţin

câte  puţin, îmi deschideam sufletul înaintea Sfântului

Nicolae. Nu ştiu dacă aceasta a fost aievea, în vis sau

în delir, însă vedeam în faţa mea doi ochi mari care

mă priveau şi de care nu mă puteam ascunde şi un

zâmbet, încadrat într-o barbă albă. Privind această

faţă blândă, am jurat că, dacă voi rămâne în viaţă, nu

mă voi abate de la drumul pe care am apucat.A venit

şi dimineaţa cu mult soare - prima după multe zile

ploioase.M-a copleşit o dorinţă mare să trăiesc, să mă

bucur de soare, de iarbă, de oameni. Sufletul mi-era

învăluit de mulţumire pentru faptul că trăiesc în

această lume minunată. Am înţeles că rezistasem. Mi-

au reapărut puterile, aspiraţiile, dorinţele, de parcă

renăscusem. Sprijinit într-un băţ, am ieşit afară, să mă

bucur de căldura soarelui. Spre marea mea mirare, am

văzut că mă pot lipsi de toiag. Cu fiece oră mă

simţeam din ce în ce mai bine.Aceasta s-a întâmplat

pe data de 28 aprilie 1994. Am renăscut. Dar cel mai

important este faptul că am găsit sensul vieţii mele

nemernice şi păcătoase. Doar credinţa îl salvează pe

om, îl face mai curat, mai bun, mai sensibil la durerea

aproapelui.”

V.N.Piscun, oraşul Neviansk, regiunea

Sverdlovsk, din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”, Ed.

Sophia, Bucureşti, 2004

Pilda fiului risipitor Îndemn spre pocăinţă

„Un om avea doi fii. Cel mai tinar din ei a zis tatalui sau: Tata, da-mi partea de avere, ce mi se cuvine. Si tatal le-a impartit averea. Nu dupa multe zile, fiul cel mai tinar a strins totul, si a plecat intr-o tara departata, unde si-a risipit averea, ducind o viata destrabalata. Dupa ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. Atunci s-a dus si s-a lipit de unul din locuitorii tarii aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui sa-i pazeasca porcii. Mult ar fi dorit el sa se sature cu roscovele, pe care le mincau porcii, dar nu i le da nimeni. Si-a venit in fire, si a zis: Citi argati ai tatalui meu au belsug de paine, iar eu mor de foame aici! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu, si-i voi zice: Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta, si nu mai sint vrednic sa ma chem fiul tău tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si s-a sculat, si a plecat la tatal sau. Cind era inca departe,