expozitia

Un proiect organizat de Asociaţia Kinofest, şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

echipa

Curatori: Valentin Partenie, Raluca Partenie, Iulia Gorneanu

Obiectele din expoziţie fac parte din colecţiile private: Valentin şi Raluca Partenie, Iulia Gorneanu, Daniel Mladin

Concept grafică: Meka Studio

Miniconferinţa de deschidere: Ştefania Dinu, istoric şi Director General Adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni

Concert de cântece tradiţionale din timpul Primului Război Mondial: Lorena Oltean şi Mihai Hrincescu

Gazdă binevoitoare: Eugen Ciocan,proprietar al galeriei FotoCabinet

omenirii, de până atunci. Au simţit şi au scris mesaje din iubire filială, în toiul distrugerilor masive. Şi-au lăsat fotografia micuţă unor fete întâlnite în zonele unde erau mobilizaţi – pentru că erau feciori, tineri. Ei nu foloseau cuvinte mari, şi semnau cu „Tomiţă al mamei drag”, chit că era vorba de soldaţi, bărbaţi în toată firea. Pentru că iată, acum 100 de ani, oamenii erau cuviincioşi, naivi şi sentimentali, în plină conflagraţie mondială. Vezi asta şi pe chipurile lor cuminţi, surprinse de fotografiile din epocă. Iar citind versurile populare, scrise terapeutic de ţărani, oameni atât de simpli, vezi incredibil de multă curăţenie sufletească şi inocenţă! Îi vezi legaţi încă cu cordonul ombilical, la vârsta adultă - de sătucul lor, de pădure şi lumea lor mică, dar care le aducea toate marile împliniri ale sufletului prin foşnetul frunzelor şi rosturile vieţii de familie. Îi vezi cu inima lor de copii, rupţi de căminul-mamă. Simţim noi azi atât de profund, pe cât simţeau ei, oare? Nu poţi să nu te întrebi, citindu-i. Şi înţelegi de ce îşi purtau iţarii albi şi cămăşile cu semne protectoare, cusute de mâini iubitoare – le purtau pe sub uniforma militară. Şi înţelegi că ei - desemnaţi atunci de reguli sociale injuste drept cei mai „mărunţi” dintre oameni - prin rimele lor naive au scris cele mai mari adevăruri, şi au exprimat cele mai importante simţăminte. Cuvintele lor „proaste”, şi gesturile lor discrete - ale ţăranilor români - sunt mai grandioase decât oricare relatare doctă. Există oare patriotism mai mare decât acela în care îţi coşi, codat, tricolorul pe dosul ilicului, sau ascuns la ceafă pe cămaşă? Pentru că trăieşti sub jug străin, şi vei fi spânzurat dacă îţi arăţi simpatiile. Sunt lucruri atât de mici – ciucurii de la o ie, dungile de la un vâlnic, un rest de altiţă - dar care spun lucruri atât de mari. Ne iubim noi astăzi ţara, aşa cum o iubeau EI, atunci? Ei - cei care îşi ţeseau tricolorul pe straie, de marea năzuinţă şi bucurie a unirii. Ne bucurăm noi de Unire şi de Ardeal (pe care le-am primit de-a gata) cum se bucurau ei, care scriau, cu atâta sensibilitate poetică, versuri de dragoste pentru dealuri şi mierle? Şi mai înţelegi că acele lucruri mari şi grave - război, viaţă, moarte - pe care ne-am fi

aşteptat să apară scrise negru pe alb, sunt prezente tăcut peste tot, în mesaje şi fotografii, dar sunt intenţionat NESCRISE. Probabil din prea multă pudoare şi delicateţe, pentru că aşa erau ei, cei de acum 100 de ani. Dar umbra ameninţătoare se simte, e prezentă, dincolo de cuvinte. E prezentă prin însăşi încăpăţânarea lor de a vorbi despre lucruri mici, de a poza drept şi frumos în studio la fotograf – ca şi cum Războiul nici nu exista. Dacă eu ignor Moartea, poate mă ignoră şi ea pe mine... Le era teamă să pronunţe, chiar şi în şoaptă, cele mai mari temeri. Nimic din ceea ce este expus nu este foarte spectaculos, te anunţ din start acest lucru, dragă cititorule, ca să nu fii dezamăgit cumva – sunt lucruri mici, alb-negru şi deteriorate. Vei avea nevoie de ochi foarte atent ca să descoperi nestematele – acele detalii mici şi revelatoare. Dar dacă vei avea răbdarea de a parcurge mesajele şi imaginile, cred că nu vei putea să te sustragi emoţiei unei identificări cu EI – cei de atunci. Şi iată: un crâmpei din viaţa acelor actori anonimi pe scena istoriei va reînvia prin inima ta. Toţi cei prinşi în hora marilor frământări erau oameni ca noi, şi aveau simţăminte exact ca mine şi ca tine, dragă cititorule. Oare putem privi prin ochii lor? Putem înţelege ce a fost, prin mesajele lor? Putem simţi măcar un pic din ce au simţit ei? Pentru că despre EI este vorba - toţi acei oameni obişnuiţi, oameni ca mine sau ca tine, dragă cititorule, care au trăit acele vremuri de acum 100 de ani. Această expoziţie este deci una despre oameni necunoscuţi, nu despre personalităţi marcante; despre grijă iubitoare mai mult decât despre război; şi îşi propune să aducă emoţie, mai mult decât informaţii. Pentru că dacă greutatea unui întreg secol de istorie a făcut să se şteargă numele oamenilor obişnuiţi, putem măcar să le onorăm tragedia, prin înţelegere şi simţire. Pentru că sentimentele acestea, etern umane, sunt singura şansă la veşnicie si deci la memorie.

Spre aducere aminte,Al tău vremelnic amic, călăuză a expoziţiei

Dragă cititorule,

Iată că s-au scurs 100 de ani de la Primul Razboi Mondial, şi în curând vom sărbători Centenarul Marii Uniri. Au trecut 100 de ani, şi prea puţină emoţie răzbate din aceste cuvinte scrise cu majuscule, din cărţile de istorie, sau din manifestările comemorative organizate oficial, cu salve de tun şi fanfară. Sau poate avem noi dificultăţi să ne conectăm la lucrurile petrecute atât de demult încât ne par abstracte, scrise dar nu reale. A trecut un secol. Ce mai ştim noi de l a c r i m i l e , d i s p e r a r e a , t r a u m e l e , speranţele celor care erau prinşi atunci în vâltoarea marii furtuni? Erau reale, nu abstracte. A trecut un secol. Un secol de când mii şi mii de bărbaţi mobilizaţi scriau acasă, pe spatele unor cărţi poştale, transmiţând, dincolo de cuvinte, în primul rând vestea că sunt în viată; a trecut un secol de când părinţi, soţii şi surori au scris cu cerneală, dragoste, lacrimi, speranţă şi rugăciune – au scris scrisori către cei plecaţi, întrebându-i îngrijoraţi lucruri atât de simple, dar purtătoare de atâta dragoste, precum: „ne gândim dacă ai pulover gros pe tine”, cum scrie Elena, alintată Lenuţa, în numele ei şi al mamei, către fratele ei de pe front. A trecut un secol de când elevul Puiu Julian, de la pension, le scria părinţilor „Vă doresc şi vă sărut”, înainte de a fi mutaţi, cu toată şcoala, în Moldova, pentru că Muntenia era ocupată de

nemţi (cine mai scrie, astăzi, „vă doresc”, părinţilor? O exprimare atât de plină de dragoste şi dor); 100 de ani de când unii soldaţi erau prizonieri de război, în lagăre, şi scriau mesaje cunoscuţilor cerându-le cărţi (precum Z. Dudak, scriindu-i doctorului Păcuraru) sau erau fotografiaţi în campaniile de propagandă ale inamicilor; un secol de când în buzunarele de la piept ale uniformelor militare stăteau iconiţe sfinţite, batistuţe dantelate sau poze alb-negru,

cu chipuri mult-iubite. Şi erau purtate ca nişte odoare sfinte, singurele capabile să protejeze viaţa pe tărâmul morţii. Un secol de când mulţi au murit, de gloanţe sau de mizerie, şi mai mulţi au plâns şi au purtat doliu după ei. Noi ne imaginăm că mesajele lor ar fi trebuit, în acele condiţii, să fie dramatice şi spectaculoase, să

fi spus lucruri esenţiale prin cuvinte importante, să fi fost eroice, să fi vorbit despre EL – Marele Razboi, sau despre EA – Patria; despre lupte, tranşee şi bubuituri de tunuri! Nu se scria doar de pe front, aşa cum suntem tentaţi să credem. Ci şi din perioadele de aşteptare, de pregătire militară, de refugiere. Aşa lucrează imaginaţia noastră, a contemporanilor. Dar mesajele celor de atunci erau simple şi calde, uneori banale, de multe ori povestind lucruri mărunte, dar emoţionante. Erau atât de umane! Iată marele eroism al lor, al oamenilor obişnuiţi care au trăit Războiul – şi-au păstrat umanitatea în mijlocul celei mai mari traume a

text introductiv

omenirii, de până atunci. Au simţit şi au scris mesaje din iubire filială, în toiul distrugerilor masive. Şi-au lăsat fotografia micuţă unor fete întâlnite în zonele unde erau mobilizaţi – pentru că erau feciori, tineri. Ei nu foloseau cuvinte mari, şi semnau cu „Tomiţă al mamei drag”, chit că era vorba de soldaţi, bărbaţi în toată firea. Pentru că iată, acum 100 de ani, oamenii erau cuviincioşi, naivi şi sentimentali, în plină conflagraţie mondială. Vezi asta şi pe chipurile lor cuminţi, surprinse de fotografiile din epocă. Iar citind versurile populare, scrise terapeutic de ţărani, oameni atât de simpli, vezi incredibil de multă curăţenie sufletească şi inocenţă! Îi vezi legaţi încă cu cordonul ombilical, la vârsta adultă - de sătucul lor, de pădure şi lumea lor mică, dar care le aducea toate marile împliniri ale sufletului prin foşnetul frunzelor şi rosturile vieţii de familie. Îi vezi cu inima lor de copii, rupţi de căminul-mamă. Simţim noi azi atât de profund, pe cât simţeau ei, oare? Nu poţi să nu te întrebi, citindu-i. Şi înţelegi de ce îşi purtau iţarii albi şi cămăşile cu semne protectoare, cusute de mâini iubitoare – le purtau pe sub uniforma militară. Şi înţelegi că ei - desemnaţi atunci de reguli sociale injuste drept cei mai „mărunţi” dintre oameni - prin rimele lor naive au scris cele mai mari adevăruri, şi au exprimat cele mai importante simţăminte. Cuvintele lor „proaste”, şi gesturile lor discrete - ale ţăranilor români - sunt mai grandioase decât oricare relatare doctă. Există oare patriotism mai mare decât acela în care îţi coşi, codat, tricolorul pe dosul ilicului, sau ascuns la ceafă pe cămaşă? Pentru că trăieşti sub jug străin, şi vei fi spânzurat dacă îţi arăţi simpatiile. Sunt lucruri atât de mici – ciucurii de la o ie, dungile de la un vâlnic, un rest de altiţă - dar care spun lucruri atât de mari. Ne iubim noi astăzi ţara, aşa cum o iubeau EI, atunci? Ei - cei care îşi ţeseau tricolorul pe straie, de marea năzuinţă şi bucurie a unirii. Ne bucurăm noi de Unire şi de Ardeal (pe care le-am primit de-a gata) cum se bucurau ei, care scriau, cu atâta sensibilitate poetică, versuri de dragoste pentru dealuri şi mierle? Şi mai înţelegi că acele lucruri mari şi grave - război, viaţă, moarte - pe care ne-am fi

aşteptat să apară scrise negru pe alb, sunt prezente tăcut peste tot, în mesaje şi fotografii, dar sunt intenţionat NESCRISE. Probabil din prea multă pudoare şi delicateţe, pentru că aşa erau ei, cei de acum 100 de ani. Dar umbra ameninţătoare se simte, e prezentă, dincolo de cuvinte. E prezentă prin însăşi încăpăţânarea lor de a vorbi despre lucruri mici, de a poza drept şi frumos în studio la fotograf – ca şi cum Războiul nici nu exista. Dacă eu ignor Moartea, poate mă ignoră şi ea pe mine... Le era teamă să pronunţe, chiar şi în şoaptă, cele mai mari temeri. Nimic din ceea ce este expus nu este foarte spectaculos, te anunţ din start acest lucru, dragă cititorule, ca să nu fii dezamăgit cumva – sunt lucruri mici, alb-negru şi deteriorate. Vei avea nevoie de ochi foarte atent ca să descoperi nestematele – acele detalii mici şi revelatoare. Dar dacă vei avea răbdarea de a parcurge mesajele şi imaginile, cred că nu vei putea să te sustragi emoţiei unei identificări cu EI – cei de atunci. Şi iată: un crâmpei din viaţa acelor actori anonimi pe scena istoriei va reînvia prin inima ta. Toţi cei prinşi în hora marilor frământări erau oameni ca noi, şi aveau simţăminte exact ca mine şi ca tine, dragă cititorule. Oare putem privi prin ochii lor? Putem înţelege ce a fost, prin mesajele lor? Putem simţi măcar un pic din ce au simţit ei? Pentru că despre EI este vorba - toţi acei oameni obişnuiţi, oameni ca mine sau ca tine, dragă cititorule, care au trăit acele vremuri de acum 100 de ani. Această expoziţie este deci una despre oameni necunoscuţi, nu despre personalităţi marcante; despre grijă iubitoare mai mult decât despre război; şi îşi propune să aducă emoţie, mai mult decât informaţii. Pentru că dacă greutatea unui întreg secol de istorie a făcut să se şteargă numele oamenilor obişnuiţi, putem măcar să le onorăm tragedia, prin înţelegere şi simţire. Pentru că sentimentele acestea, etern umane, sunt singura şansă la veşnicie si deci la memorie.

Spre aducere aminte,Al tău vremelnic amic, călăuză a expoziţiei

Dragă cititorule,

Iată că s-au scurs 100 de ani de la Primul Razboi Mondial, şi în curând vom sărbători Centenarul Marii Uniri. Au trecut 100 de ani, şi prea puţină emoţie răzbate din aceste cuvinte scrise cu majuscule, din cărţile de istorie, sau din manifestările comemorative organizate oficial, cu salve de tun şi fanfară. Sau poate avem noi dificultăţi să ne conectăm la lucrurile petrecute atât de demult încât ne par abstracte, scrise dar nu reale. A trecut un secol. Ce mai ştim noi de l a c r i m i l e , d i s p e r a r e a , t r a u m e l e , speranţele celor care erau prinşi atunci în vâltoarea marii furtuni? Erau reale, nu abstracte. A trecut un secol. Un secol de când mii şi mii de bărbaţi mobilizaţi scriau acasă, pe spatele unor cărţi poştale, transmiţând, dincolo de cuvinte, în primul rând vestea că sunt în viată; a trecut un secol de când părinţi, soţii şi surori au scris cu cerneală, dragoste, lacrimi, speranţă şi rugăciune – au scris scrisori către cei plecaţi, întrebându-i îngrijoraţi lucruri atât de simple, dar purtătoare de atâta dragoste, precum: „ne gândim dacă ai pulover gros pe tine”, cum scrie Elena, alintată Lenuţa, în numele ei şi al mamei, către fratele ei de pe front. A trecut un secol de când elevul Puiu Julian, de la pension, le scria părinţilor „Vă doresc şi vă sărut”, înainte de a fi mutaţi, cu toată şcoala, în Moldova, pentru că Muntenia era ocupată de

nemţi (cine mai scrie, astăzi, „vă doresc”, părinţilor? O exprimare atât de plină de dragoste şi dor); 100 de ani de când unii soldaţi erau prizonieri de război, în lagăre, şi scriau mesaje cunoscuţilor cerându-le cărţi (precum Z. Dudak, scriindu-i doctorului Păcuraru) sau erau fotografiaţi în campaniile de propagandă ale inamicilor; un secol de când în buzunarele de la piept ale uniformelor militare stăteau iconiţe sfinţite, batistuţe dantelate sau poze alb-negru,

cu chipuri mult-iubite. Şi erau purtate ca nişte odoare sfinte, singurele capabile să protejeze viaţa pe tărâmul morţii. Un secol de când mulţi au murit, de gloanţe sau de mizerie, şi mai mulţi au plâns şi au purtat doliu după ei. Noi ne imaginăm că mesajele lor ar fi trebuit, în acele condiţii, să fie dramatice şi spectaculoase, să

fi spus lucruri esenţiale prin cuvinte importante, să fi fost eroice, să fi vorbit despre EL – Marele Razboi, sau despre EA – Patria; despre lupte, tranşee şi bubuituri de tunuri! Nu se scria doar de pe front, aşa cum suntem tentaţi să credem. Ci şi din perioadele de aşteptare, de pregătire militară, de refugiere. Aşa lucrează imaginaţia noastră, a contemporanilor. Dar mesajele celor de atunci erau simple şi calde, uneori banale, de multe ori povestind lucruri mărunte, dar emoţionante. Erau atât de umane! Iată marele eroism al lor, al oamenilor obişnuiţi care au trăit Războiul – şi-au păstrat umanitatea în mijlocul celei mai mari traume a

civiliFotografii

Fotografie tip carte poştală, din 2 mai 1916, Bucureşti.

„În ajun de plecare în război.2/V.916 – Z. Dimescu - Bucareşti”Domnul Z. Dimescu pozează în studioul fotografului, într-un frumos costum de călărie, cu mănuşi albe pe mâini, ţinând cravaşa, cu cizme înalte cu pinteni şi pe cap cu pălărie canotier, de pai. Observăm şi batista din piept, şi trandafirul frumos de la rever. Un exemplu tipic de eleganţă masculină, de la începutul secolului al XX-lea.

Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Tânără mamă împreună cu bebeluşul ei, cca 1912-1915. Femeia poartă o rochie frumoasă cu talia Empire, închidere tip kimono şi o frumoasă manşetă plisată, iar fetiţa are o rochie supradimensionată, din dantelă. Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie de grup, tip carte poştală

“Îţi trimitem mutrele noastre încă sub farmecul examenelor de capacitate. Irina, Vero...A Cleo. 22.06.1914 Dnei Georgette Alevra, Hotel Popovici, Carmen Sylva, Teki-Ghiol, Jud. Constanţa”

Ştampilele arată traseul fotografiei: de la Iaşi la Carmen Sylva, pe 8 iulie 1914.Câteva colege de şcoală serbează terminarea examenelor de capacitate, şi imortalizează momentul la fotograf, pe 22 iunie. Nimic nu ştiu ele şi nici nimeni în lume, că în acel moment, în Sarajevo, se complota asasinarea lui Franz Joseph; iar câteva zile mai târziu – cam pe când luau poza developată, pe 28 iunie, atentatul chiar avea loc, cu succes. În timp ce fotografia străbătea România în drumul spre mare, la Postdam se întrunise Consiliul de Coroană al Germaniei, împreună cu conducătorii Austro-Ungariei, stabilind ultimatumul dat Sebiei. Ce a urmat în lume, se ştie. Dar despre soarta fetelor nu putem decât să ne imaginăm.

Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

7

Fotografie tip carte poştală, studio: Nector Heck in Jassy (Iaşi)

Portret de fată tânără, 22 III 1914. Are părul prins la spate cu o fundă foarte mare, bluză de mătase şi guleraş de dantelă.

Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie tip carte poştală, din perioada premergătoare Primului Război Mondial.

Portretul unui bărbat tânăr, elegant, cu mustaţă handlebar atât de îndrăgită la începutul secolului al XX-lea. A se observa şi gulerul înalt (rigidizat cu carton) şi cravata albă.Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie de grup, în Bucureştiul aflat sub ocupaţie.

Inscripţia în limba gemană spune: “Atelier de lucru Divizia 9 / Bukarest / Duminică 27 Mai 1917”

8

Maria Staicu GH., din Ceraşu Prahova, viză Bukarest, 18 Ian 1918.

Pasapoarte din perioada ocupației germane - erau necesare pentru intrarea în orașe.Colecţia Daniel Mladin

Maria Cap de Fier, din Băicoiu Prahova, viză Ploeşti, 18 oct. 1817

Pasapoarte din perioada ocupației germane - erau necesare pentru intrarea în orașe.Colecţia Daniel Mladin

Brăila sub ocupaţieCarte poştală de propagandă (pentru Puterile Centrale), cu un text în limba bulgară, şi datată 5.X.1917Colecţia Daniel Mladin

Bucureştii sub ocupaţieCarte poştală de propagandă (pentru Puterile Centrale), pe spate scrie în limba spaniolă: “Campania din România: Soldaţi germane, austro-ungari, bulgari şi turci făcându cumpărături pe strzile din Bucureşti”Colecţia Daniel Mladin

9

scrisori

Scrisoare din 4/9.1916 (?), de la Elena (alintată Lenuța) către fratele ei de pe front - Valentin

“Scumpul meu frăţior,Ţi-am scris mereu în ultimul timp şi nu am primit nici un răspuns dela tine.Cred că nu eşti tu devină dragul meu. Nu am primit nimic şi nici colegele mele nu ştiu nici de soţii lor de pe front. Dragă nu ştiu cum vei fi scăpat şi pe unde te voi fi găsind acum şi poţi să-ţi închipui şi tu în ce fierbere ne găsim atât eu cât şi mama. Cel puţin dacă ne-ar fi putut scrie Florica am fi aflat ceva despre tine, dar corespondenţa cu Moldova este oprită deocamdată aşa că nu putem avea nici o veste de nicăieri. Ne mânghiem cu speranţa că poate eşti bine, sănătos şi ne vom revedea curând. Tocmai când trebuia (...) să vii să ne vedem, s-a întâmplat nenorocirea aceasta cu luptele mari...

Acum cel puţin să fi sănătos şi va trece şi asta. Timpul la noi s-a răcit si ne gândim dacă ai pulover gros pe tine. Ai grijă şi apără-te de răceală, mai ales că trebuie să fi foarte slăbit cu grijile şi zbuciumul ce-l duci. Nu ştiu ce se va fi făcut biata Nemester (...). Era aşa de singură şi trebuie să fi îndurat nişte spaime grozave. (...) Dragul meu Valentin, dacă ai posibilitatescrie-ne drăguţule măcar două cuvinte să ne putem linişti. Mama eaproape bolnavă de grija şi de dorul tău. închei cu speranţa că vom aflade tine cât de curând. Eu îţi voi scrie mereu. Mii de sărutări şi îmbrăţişăride la Mama şi surioara ta Lenunţa”Colecția Valentin și Raluca Partenie

Poezie de dragoste scrisă pe un bilet:“Dedic acestea numai şi numai pentru tine, draga mea:Ani întregi am fost departe/ De-al vetrei dulce sîn,/ Numai ca să ai tu parte/ De un trai tăcut şi lin.Ani întregi, ascuns în mine/ Plâns-am gingaşul meu dor/ Fără a cere de la tine/ Nici o jertfă de amor.N-am dorit eu alta-n lume/ Decât până ce-oi trăi/ Să mă-nchin la al tău nume/ Să mă laşi a te iubi.M.St.”

11

“Lilly D Wechsler, Str.Lucaci HD-lui Daniel Wechsler soldat t.r.Compania de Mitraliere Regimentul 1 CetateBrigada 7a MixtăScumpul meu Dani! Ieri am primit 2 c.p. şi scrisoarea ta cu adeverinţă. Mă bucurcă eşti sănătos şi îţi doresc din tote inima şi de aci înainte tot bine! Eu am fost lamama, slavă D-lui este mai bine; acum însă nu-i merge bine lui Matei săracunu dorme nopţi întregi. Dar să sperăm că să va face bine în curând. Am primitzilele astea o scrisoare de la D-nul Sebrager, îmi scrie că de orece Stavll e înserviciu şi nu pote însoţi lucrurile e de părere cu Dr. H. împreună că să netrimeată lucrurile cu o căruţă, dacă va găsi, şi nu va costa cu mult mai scump decât cu trenul; am să-i răspund să mi le trimeată. Ce zici? Stavll asemenea mi-ascris de la banca D-lui Grigorescu. Mi-a copiat scrisoarea D-lui G. către tine. Eusunt mai modestă, vino tu sănătos şi cu bine! Au adăugat vro câteva rânduri… De ar da bunul D-zeu să fim iarăş împreună cât de curând! (…) Locotenent

Rădulescu e prizonier la germani. Guriţă e bine, pe M-me R. nu a întâlnit-o încă. Tu ce mai faci, dragul meu? Cum îţi merge? Scrie-mi cum trăieşti; vrei să-ţi trimet ceva de amâncări? Editta e bolnavă de gât de vro câteva zile, şi are pe corp ca pojaru, şă sperăm că nu va fi nimic grav. … Ne e tare dor de tine. Scrie-mi mai des. Te sărutăm de mii deori, şi îţi dorim sănătate şi tot bine, ai tăi care te doresc. Lilly Margareta şi Alexandru”

“Dragă Dani! Află de la noi că suntem cu toţi bine sănătoşi şi îţi dorim şi ţiesănătate! Numai cu banii o ducem cam prost, că merg spre sfârşite. De la familiaLuptătorilor nu mi s-a dat nimica, şi dela Fabrika Lackblau unde am fost astăziiară, nu vrea să-m dea mai mult, pentru că nu sunt obligaţi să dea de cât la aicare au fost mai mult de cât 2 ani în fabrică, şi cum tu n-ai lucrat la ei de cât 5luni nu vrea să-mi dea, dar mi-a spus directorul astăzi că te-a cerut, şi DirecţiaMuniţiilor ia promis că o să aducă înapoi de pe front pe toţi mecanici şispecialişti de la maşinile lor. Să dea Dumnezeu să vii şi tu sănătos şi să munceştiîn fabrică să câştigi şi tu ceva parale că tare e rău cu lipsa. Complimente de la toţi ai noştri. Mama e bine slavă D-lui şi te sărută asemenea şi Margareta şiAlexandru. Eu te sărut de mii de ori şi îţi doresc tot bine. A ta Lilly”Colecția Daniel Mladin

12

Fotografie tip carte poştală, atelier Sigmund Packer Jasi

“Primul diriginte din clasa a V-a r. Locot. S. Codreanu 27.I.915, Elev Teodorescu Constantin clasa aV-a reală Liceul Militar Jassy”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Scrisoare din 12.II.1917 de la Smaranda către soțul ei Ionel.

“Ionele drag,Ai plecat de trei zile de lângă noi şi eu nu ştiu precis dacă nu am visatclipele petrecute împreună sub mărul din grădina casei. Păstramîntr-un colţ de suflet imaginea unui ostaş ambiţios şi care porneşte larăzboi. Parcă eşti un băieţaş ce nu ştie ce pericole sunt, la ce primejdiise expune. Viaţa şi întâmplările au făcut ca acestă imagine să rămânăînchisă, drept iluzia unei primăveri. Uneori în serile cu lună plină ce auurmat îţi vedeam chipultău frumos şi blând ce a plecat şi am rămas singură cu fata noastră.Gabi mă întreabă de tine! E mică şi frumoasă şi are ochii tăi plini deiubire.Ieri am stat în poartă, şi te-am strigat. Eu am încă în urechi ecoulpaşilor tăi...şi atunci mi-am dat seama că sunt singură. Am urcat încetscările casei gândind că bucuriile mari sunt scurte.În casă Gabi mă aştepta, se juca pe podea cu păpuşa de cârpe. Ne-amculcat şi ea a adormit imediat. Eu nu puteam dormi. Fericirea clipelorde lângă tine era umbrită de melancolia că nu eşti cu noi. Nu ştiu cândam adormit, dimineaţa m-am trezit şi am fost tristă toată ziuagîndindu-mă dacă eşti bine şi sănătos.Te sărută mult de tot, Smaranda ta.”Colecția Valentin și Raluca Partenie

13

Scrisori ale elevului C.D. Demetrescu, Cuză Vodă 49 Huşi, către părinţii săi (Maria şi Th. Julian) Str. Gr. Alexandrescu 34 Bucureşti, Joi 24 maiu 1918:“Dragă mamă,Mă mir că n-aţi primit de 2 luni nimic dela mine, căci eu v’am scris o mulţime de scrisori. Eu sunt sănătos şi nerăbdător să vă revăd. Parcă stau pe ghimpi, îmi vine din moment în moment s’o şterg acasă. Pe aci o ducem bine. Îmi scrieţi că aţi slăbit colosal. Eu mulţumesc lui D-zeu m’am ridicat cu 10 kg. (…)Sărutări de mâni mamei mari şi sărutări fetelor. (…) Te doresc şi te sărut, Puiu”Colecţia Daniel Mladin

Bonuri de telegrame 8.10.1916 Galaţi şi 6 iunie 1918 JasiColecţia Valentin şi Raluca Partenie

Plicuri circulate în perioada războiuluiColecţia Valentin şi Raluca Partenie

14

Scrisori ale elevului C.D. Demetrescu, Cuză Vodă 49 Huşi, către părinţii săi (Maria şi Th. Julian) Str. Gr. Alexandrescu 34 Bucureşti, Joi 24 maiu 1918.Colecţia Daniel Mladin

Petiţie din perioada comunistă, scrisă de Vretos Dionisie, erou ofiţer artilerist şi aviator, unul dintre veteranii din Primul Război Mondial “care invalizi cu pieptul plin de decoraţii, mai trăiesc oropsiţi şi astăzi, uitaţi cu desăvârşire”.

Petiţia se referă la situaţia sa locativă, întrucât a fost scos din propria casă, la 85 de ani. El povesteşte împrejurarea în care s-a distins ”Bat 2 din regimental 3 artilerie care, cu două tunuri distruse

de artileria grea germană, totuşi a continuat să tragă. Oprind 5 ore infanteria inamică … până când un glonţ mi-a pătruns în piept prin umărul drept, doborându-mă la pământ, şi omorând cea mai mare parte din bravii mei tunari, ce mai rămaseră în viaţă. Deşi invalid de mână dreapta, totuşi în 1917 am luat parte cu regimentul meu la luptele de la Mărăşeşti, deastădată aproape de fratele meu Constantin, ofiţer regimental 34 infanterie, care cade străpuns de un glonţ în frunte în august 1917.” Pe pagina următoare sunt redate fragmente din cărţi de istorie şi din presa din 1919 care vorbesc despre lupta curajoasă a batalionului al 2-lea de la Turtucaia, condus de locotenentul Vretos. Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

15

militari

Fotografie tip carte poştală.

Pe spate este scris: „Ca amintire şi suvenir ofer portretul meu. Costică Petrescu. Domnişoarei Paula Spirescu, Fundătura Ţepeş Vodă N=4 Bucureşti”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie pe carton, General C. Teodorescu comandant Turtucaia 1916.Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fragment dintr-o carte poştală

„D-na Janette, infimieră Crucea Roşie 1916-1919”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie de grup: spital militar, cu doctori militari, asistente de la Crucea Roşie, soldaţiColecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie lipită pe carton..

“Bebe, Sublocotenent 1917 (Regimentul 26 de Dorobanţi „Rovine”), Socola Iaşi, după tifos-exantematic” Colecţia Daniel Mladin

17

Fotografii din aceeaşi familie: Fotografie pe carton

„Sept. 1916 / Capit. D.Rădulescu Comandant al Proiectoarelor electrice ale Armatei (ale celor 15 deivizii)”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie de grup.

„România Batalionul de Specialităţi Atel.Technice Fotografia”„Scrisă în ziua de marţi 7/8 1918 Leoşti Huşi-FălciuAmintire din anul 1917 una din zilele petrecute la batalionul de luna Decembrie Specialităţi Iaşi, pe când comanda Titi comp. de proiectoare. Suntem fotografiaţi seara, la minut. În ziua inspecţiei Generalului Panaitescu împreună cu un General francez chiar în acest scop se făcuse masa şi o mică serbare.Colecţia Daniel Mladin

Fotografia soldatului Bunei Ilie, satu Mălineşti, Comuna Dinauţ, Judeţu HotinColecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie de familie, carte poştală: „La 1919. Dan Şerban Rădulescu de 5 ani / Aneta Bukety (bunică) / Lola Rădulescu mama lui Dan / Maior D.Rădulescu tatăl lui / Aneţica şi Adina Bukety mătuşile lui / Nae Stănescu copil (vecin)”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

18

Carte poştală

„Ofiţerii Bat III din V.M. cari au luat parte la campania din Ungaria”Colecţia Daniel Mladin

Carte poştală, grup de militari cu tunuri

Fotografie, soldaţi în trenColecţia Daniel Mladin

Carol al II-lea pe front în Primul Război Mondial. Colecția Daniel Mladin

19

Fotografie tip carte poştală

„Suvenir: Tristă este astă floare care creşte printre spini, dar mai tristă este viaţa petrecută prin străini. Totul este totul trece Totul intră în mormânt Numai veşnic al meu nume moşteneşte pe pământ.Fotografiat cu acest coleg: Pascu Ilie Împreună cu Ştefan Rizina. Fotog.21 Septembrie 1920”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Carte poştală, întâlnirea invalizilor de război din Neamţ. Pe spate scrie:„La gospodine” 15 Iulie 1921 – Piatra Neamţu Cu invalizii Jud.Neamţu Colonel invalid de război D.RădulescuColecţia Valentin şi Raluca Partenie

20

Coperti caiet

Desen de mână- Autoportret„În amintirea zilelor petrecute împreună –în ZalăuSublocotenent A. Ciura, Reg. Suceava N.16”

Caietul de impresii al familiei MatiasColecția Valentin și Raluca Partenie

21

„Familiei MatiasÎn amintirea vremurilor orânduite de toate forţele omeneşti, ce m-a facut şi pe mine să mă ascund în locurile frumoase şi pitoreşti a ţinutului Zalău, departe de Ţară - totuşi în sânul unei famili oneste şi binevoitoare, ce m-a făcut să-mi alin multe din gândurile îndurerate. Închin cu drag aceste puţine rânduri, şi neuitată îmi va fi recunoştinţă celor care ne-au dat ospitalitatea benevolă atât de cordial.Locotent Mihail Gheorghiu, Reg. Suceava N.16,Zalău 18.2.1919”

“Familiei MatyasNu-i cântec câte vorbe sunt!Fără a face uz de parade în vorbă - ţin să mulţumesc călduros pentru drăgălăşenia şi amabilitatea cu care m-aţi primit în mijlocul Dvs. Nimic nu mi-a lipsit. Am fost ca la mine acasă. Aceste clipe le închin cu drag aducerilor aminte. Până târziu apoi… până în negura vecilor le va acoperii în voalul uitarii... îmi vor fi o icoană sfântă din viaţă şi în orice împrejurare aceste amintiri vor luci adesea ori ca un vis de amintire printre anii trecători. Regret că împrejurarile ne ordonă despărţirea aşa de curând.

Nu ştiu dacă ne vom mai revedea.Ca semn de mulţumire însă îmi las “ Zălog” recunoştiinţa.Şi acum a sunat gornistul de plecare. Vă las din partea mea o caldă salutare.Atâta pot să spun.În amintirea vremiiTrăite în comun,Toate fericirele,Locotent A. Ciura, Reg. Suceava N.16,Zalău 18.2.1919”

22

“Cerul se’ntunecă, căci nori negrii înaintează cu iuţiala fulgerului, acoperind şi ultimele pete albastre ce-au mai rămas, iar soarele retrăgându-şirază după rază, se ascunde mâhnit. Se pregăteşte ceva neaşteptat!....… Toată suflarea se retrage în grupuri mai mari sau mai mici în diferitele locuinţe, încep apoi a se mulţămi cu soartea, păstrând totuşi o amintire plăcută timpului şi evenimentelor precedente. Soseşte în sfârşit şi vântul prevestitor, iar la un moment dat întreaga atmosferă e plină numai de fulgere şi de trăsnete… A sosit furtuna!!! Dar furtuna, că numai aşa se poate numi această schimbare rapidă, respective acest ordin de plecare, care caşi furtuna ne mişcă, ne emoţionează şi ne îndeamnă să ne cugetăm la trecutul vesel, părându-ne rău totodată că trebue să ne despărţim de el şi mai ales de aceia cari prin bunăvoinţa şi iubirea lor faţă de deaproape supraomenească, ne-au fost ca nişte părinţi. în oraş se aude cum vibrează sunetul sonor al goarnelor, intonând versul ...

....urmator:Dar să pornim, dar să pornim,Ecoul sună lin.De fapt, este un ecou frumos, dar este totodată şi duios, căci mă smulge din mijlocul iubiţilor mei proprietari, chiar în momentul, când măsimt mai fericit. Mă răpeşte cum ai răpi o pradă, căci ordinul nu ştie, nu ştie nici chiar ecoul, cât de bine mă simţeam în mijlocul acesteifamilii, unde caşi acasă nu-mi lipsia nimica. Cu un cuvânt eram privit si mă credeam şi eu ca un adevărat fiu al lor.Exprim mulţămirea prin recunoştinţă şi o călduroasă strângere de mână. Mă despart cu greu, dar a sosit oara iar clopotele sună.Sublocotenetul Ionel N Bârsan, din (Regimentul) 17 Vânători, Zalău la 25 iulie 1919”

23

prizonieri

Prizonieri în lagăr, în faţa unei barăci.Colecţia Daniel Mladin

Cărţi poştale de la Y. Dudak către Dr.Păcurariu„Pour le prisonniers de guerrePynonia RomaniaDlui Dr C.PăcurariuVaporul „Dacia” la Brăila26.1.16Primind cărţile şi „foile” trimise venim a vă aduce cea mai mare recunoştinţă de mulţămită. Până azi am primit un pachet cu cărţi şi unul cu „foi”. Pachetul cu Calendarul „Ligei” nu au sosit numai cel cu broşuri din „Biblioteca poporului”. (...) Mare mulţămită vă aduc toţi cetitorii lor. Cu stimă, Y. Dudak”„Correspondence prisonniers de guerreColecţia Daniel Mladin

13/26 III.916Primind cu data 8/21 Februare o epistolă prin care mă înştinţaţică mi-aţi trimis un pachet cu jurnale şi unul cu cărţi, vă fac de cunoscut căci nu le-am primit. Tot deodată vă înştinţez cu durere a nu-mi mai trimite de oare ce aici nu le mai primim. Epistole am primit şi din alte oraşe, şi din Bucureşti de la Dşoara M.Bellu, iară mi-au trimes din Galţi, Iaşi, şi din Focşani, fără ca noi să fim mai primit din luna 12/I.916 absolut nimic fară epistole. Primiţi din partea noastră cea mai mare recunoştinţă de mulţămită. Cu stimă, Y.Dudak”Colecţia Daniel Mladin

25

Carte postală - prizonier, ofiţer în lagăr, la birou, priveşte o fotografieColecţia Daniel Mladin

Carte poştlă, atelier

„P.Zemlin, Fotograf, Stralsund”„Doamnei Căpitam Joanid într-o plăcută amintire din captivitate. Sacheneacu Atralsund ? 24-4-17 ”Colecţia Daniel Mladin

Prizonieri în lagăr, în baracă, în jurul unei mese.Colecţia Daniel Mladin

26

Carte poştală “Tomiţă al mamei drag şi plin desuferinţă în captivitate.”Colecţia Daniel Mladin

Carte poştală de propagandă germană

„Prizonieri români în Dragos Lavele. Noiembrie 1916”Colecţia Daniel Mladin

27

PROPAGANDA

„Tipologii de ciobani valahi”Colecția Daniel Mladin

„Ţărani români la câmp”Colecția Daniel Mladin

Carte poştală din propaganda românească

Faţă, text în trei limbi: „Kaiserul: Aşa, şi D-ta eşti contra mea! Uiţi că am pe Hindenburg de partea mea. Regele României: O fi, dar Libertatea şi Dreptatea sunt cu mine.”Spate: „Carta Postală. Se vinde în folosul orfanilor de războiu. D.lui Adamescu Anton / Clasa a IV-a primară N.1 de baeţi. Bulevardul CFR N.18 Giurgiu” Ştampilă Comitetul Judeţean VlaşcaColecţia Daniel Mladin

Cărţi poştale necirculate, propagandă germană, caricaturi la adresa românilor

„Contemplare tăcută. Este o cruzime gândul de a mări România acum... surcelele trebuie să se degradeze”Colecţia Daniel Mladin

29

„Român cerşind tutun”Colecția Daniel Mladin

„Cerneala păcii. Vocea lipsei de raţiune: Mai încetează cu scrisul tău de pace, altfel mă inec în cerneală”Colecția Daniel Mladin

Propaganda română: Carte poştală.

„Războiul idealului naţional. Pentru neam şi rege!”Pe spate: „Ploeşti 17/11 916 Scumpii mei părinţi, Am primit scrisoarea matale mamă, şi m’am bucurat. Am fost eri la Goma şi mi-a spus că deoarece nu s’au strâns destui băeţi, pensionul se va deschide de Luni, odată cu liceul. Noi suntem sănătoşi. Florea o duce bine cu şcoala. George pleacă astăzi la militărie. E vorba să ne ducă şi pe noi dela 8 ani în sus în Moldova. Vă doreşte mult, Sorin / Domnului C.Constantinescu, Com.Slănic Prahova”Colecţia Daniel Mladin

30

Cărţi poştale cu familia regală pe frontColecţia Daniel Mladin

Cărţi poştale cu familia regală pe frontColecţia Daniel Mladin

Carte poştală, propagandă germană

„La negocierile de pace de la Bucureşti. Czenin, Generalul feldmareşal Mackensen şi von Kulmann, într-o plimbare de dimineaţă”Colecţia Daniel Mladin

31

obiecte

Rochie cca. 1914, din catifea şi tafta, cu guler din dantelă.

Modelul este tipic pentru perioadă.Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie din 1919 care înfăţişează o rochie asemănătoare (doamna din mijloc).

„Miorica Ana şi S.Dăscălescu, Bazargic 15.6.1919”Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Pălărie revival Empire: bor întors tip bicorn. Decorată cu pană. Cca 1914Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Pălărie cloş din catifea de mătase decorată cu fundă, 1918.Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

Fotografie înfăţişând pălării asemănătoare.Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

33

Vâlnic de la Marea Unire – o piesă superbă, de sărbătoare, decorată cu benzi tricolore ţesute şi aplicate. Colecţia Iulia Gorneanu

Cămaşă din Bihor

Ornamentele măiestrite ascund un tricolor codat.Colecţia Iulia Gorneanu

Cămaşă de mireasă din Maramureş

Cămașă de mireasă din Oaş

34

Fotografie tip carte poştală, din perioada Războiului. Femeie în port tradiţional de Sibiu

Ie şi ilic din catifea brodat cu fir metalic, Sibiu, perioadă anterioară Marii UniriA se observa tricolorul discret, ascuns pe dosul ilicului, iar pe cămaşă: la ceafă şi la brăţările fodorilor.În provinciile rămase sub imperiu, folosirea culorilor naționale constituia un act clandestin (în timpul Războiului, pedeapsa pentru afişarea simpatiei naţionale era cea capitală, prin spânzurare). Cutuma vremii cerea deci ca ele să fie ascunse, codate iar roș, galben, albastru să pară absolut întâmplător. Cu toate acestea, românii foloseau tricolorul cu emoție și speranță, ca mod de manifestare a identității lor. Costumul tradițional era scut și legământ. O adevărată istorie nescrisă, rămasă în memoria colectivă.Colecţia Iulia Gorneanu

Cununiţă de nuntă şi maramă

“Ție, mândră, îți cântă cucu/ Mie îmi bubuie tunul./ Ție-ți cântă păsărele/ Mie puşti mitraliere... În lumea satului, plecarea la război a fost considerată o „trecere”, la fel ca nașterea, nunta și moartea. Dincolo de incertitudinea întoarcerii acasă, cătănia și războiul însemnau suferinţă, scoaterea din rosturile vieţii, amânarea căsătoriilor.Colecţia Iulia Gorneanu

Chimir cu tricolor, de o mare valoare artistică“Rămâi țară sănătoasă!/ De-oi trăi, te-oi căta iară/ De-oi muri, m-or îngropa/ Pă front în Galiția...”Colecţia Iulia Gorneanu

Cămaşă din Bihor

Ornamentele măiestrite ascund un tricolor codat.Colecţia Iulia Gorneanu

Fragment dintr-o ie bucovineană de sărbătoare.

Altiţă străjuită de tricolor – ia a fost cusută imediat după 1918Colecţia Valentin şi Raluca Partenie

“Dor şi Jale. Patimi şi Suferinţe” Culegere de poezii populare, culese din război, aranjate de Dr.Emil Precup, Gherla 1920Colecţia Iulia Gorneanu

35

Fotografie pe carton – bărbaţi în uniforme şi femei în costum naţional „Amintire din timpul războiului 1916”Colecţia Iulia Gorneanu

Iconiţa din lemn de purtat în buzunarul de la piept, început de sec XXO Iisuse, vino iară!Păste nori ca pe o scară.Vino și te naște-n noi,Și ne scapă de război.

Colecţia Iulia Gorneanu

Parteneri:

Un proiect organizat de Asociaţia Kinofest, şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.