Tema nr. 2 – Descrierea unui experiment celebru

Experiment ales: Brenda Milner si cazul H.M.

Vreme de 30 de ani, Brenda Milner, un neuropsiholog din cadrul Institutului

Neurologic din Montreal, a lucrat cu un pacient cunoscut sub psudonimul H.M. Acest

pacient, precum si medicul său sunt unele dintre cele mai cunoscute personaje ale lumii

neuropsihologice, datorită contibuției lor.

H.M. suferea de atacuri epileptice, in urma unui accident produs la vârsta de 7 ani, iar

la vârsta maturității acestea au devenit foarte dese si de necontrolat. În urma internarii sale in

Spitalul Hartford, doctorul Wilder Penfiled a decis, împreună cu familia acestuia, că metoda

cea mai eficienta de tratament era la acel moment, operația pe creier, prin care s-ar îndeparta

lobul temporal al cortexului cerebral.

În urma operatiei s-a observat o ameliorare a crizelor epileptice, dar în acelasi timp

H.M. a suferit un efect advers al operației și anume amnezia anterogradă.  Pacientul îşi

pierduse capacitatea de a memora noi informaţii, deşi cele vechi rămăseseră în general intacte

iar capacitățile intelectuale erau la fel ca si înainte de operație, dar uita ceea ce se întampla pe

parcursul unei zile.

A devenit imposibil pentru el să memoreze chiar și lucruri banale: drumul la toaletă, nu putea

descrie ceea ce citea, citea cu același interes același lucru de mai multe ori, nu putea găsi

drumul spre casă, nu recunoștea personalul care îl îngrijea, nu era capabil să se plaseze într-o

anumită arie de timp, își subestima vârsta cu 10 ani sau mai mult, iar dacă era întrebat în ce

an era răspunsul acestuia era variabil.

Pentru a stabili excat ceea ce putea sau nu putea face H.M., Brenda Milner a conceput o serie

de teste si miniexperimente.

În urma acestor teste a reieșit că memoria imediată a lui H.M. era intactă, își putea aminti o

conversație pentru un timp suficient de lung. Ceea ce îi lipesea acestuia era abilitatea de a lua

aceste amintiri imediate și de a le transforma in memoria de lungă durată, pentru ca acestea sa

devină permanente. Astfel spus, există cel putin doua tipuri de memorie: cea imediată si cea

de lungă durată, precum și un proces separat de transferare a amintirilor din memoria de

scurată durată în cea de lungă durată. Acest proces era ceea ce îi lipsea lui H.M.

Un alt experiment a fost cel al Turnurilor din Hanoi. Problema, dificil de rezolvat a ridicat

probleme atât participanților normali, cât si lui H.M., dar elementul surprinzator a fost că

H.M. confruntat ulterior cu problema, a parcurs procedura necesară rezolvării cu ușurință și

mai rapid decât prima dată.

Așadar, Milner și colegii ei au putut sa tragă concluzia că în cadrul memoriei de lunga durata

se pot distinge doua sisteme de memorie :o memorie declarativă, prin care ne este permis să

spunem ceea ce s-a întamplat într-un anumit moment, și o memorie procedurală care ne

permite să ne aducem aminte o procedură pentru a finaliza ceva, cum ar fi sa mergem pe

bicicleta. Acestea doua sunt separabile și in viața de zi cu zi, a oamenilor fără afecțiuni la

nivelul creierului. Putem cu ușurință să explicam un procedeu și pașii de urmat pentru a

finaliza o acțiune, dar asta nu înseamna că oricare dintre ascultatori poate face practic acel

lucru.

În cazul lui H.M , după lezarea creierului memoria procedurală a rămas intactă, și aceasta a

fost folosită în cazul rezolvării problemei Turnurilor din Hanoi, dar memoria declarativă a

fost întreruptă (el era capabil să citească o carte, dar îi era imposibil să o povestească).

Neurologii contemporani ne mai expun două tipuri de amintiri: cele implicite și cele explicite.

Amintirile explicite sunt adesea și declarative, întrebarile de tipul: „Ce anume s-a întâmplat

âatunci când....”, ridicand dificultați serioase pentru pacienții amnezici. Memoria implicită

indică faptul că o persoana poate fi infuențată de memorie fără să fie conștientă.

Dacă unei persoane i se arată secvența _L_F_N_ și i se cere să compleze cuvântul putem

avea două situații: dacă persoana nu a fost antrantă într-o discuție cu privire la elefanți, îi va fi

destul de dificil să completeze cuvântul. În cazul în care persoana suferă expuneri la cuvântul

corect, este posibil să răspundă mult mai repede la sarcină, ca ți cum memoria ar fi pregatită.

Pacienții amnezici pot rezolva problema foarte repede, dacă sunt pregatiți cu cuvântul

ELEFANT, deși ei nu își amintesc discuția prealabilă despre elefanți.

Dacă participanții la acest experiment pot spune că de-abia văzuseră, sau abia discutaseră

despre elefanți, atunci memoria este atât declarativă, cât și explicită, iar în cazul în care nu

pot spune nimic despre pregatirea anterioară, atunci memoria este implicită.

Experimentul de mai sus, și altele asemănătoare au fost folosite și în cazul pacienților

ce sufereau de alcoolism cronic, care prezentau sindromul Korksoff (inabilitate similara cu

cea a lui H.M. de a își forma amintiri noi permanente).

Ca și în cazul lui H.M. acest tip de pacienți, pot să aibă raspunsuri mult mai bune

procedural decât la sarcinile care implică memoria declarativă. Pe lângă acest simdrom, și

alte asemenari cu cazul H.M. , pacienții cu alcoolism cronic mai prezintă si un alt simptom:

aceștia încearcă să își umple golurile din memorie cu memorii false.

Importanța experimentelor Brendei Milner este clară: cu ajutorul acestora, dar și al

pacientului, s-au putut identifica tipurile de memorie.

La 75 de ani H.M., suferea de osteoporoză care îi afecta mobilitatea şi lua încă fenitoină (un

medicament antiepileptic clasic). Datorită infirmităţii sale mentale, lui H.M. i se desemnase

pe cale judiciară un curator. Ambii au fost de acord ca Henry să-şi doneze creierul după

moarte în scopul cercetării ştiinţifice, semnând documentele necesare în acest sens. A

aparticipat la zeci, poate sute de teste în cursul vieţii şi post-mortem, creierul lui secţionat va

continua oarecum ceea ce făcuse în viaţă. Este probabil cel mai celebru creier din lume.

“Felul cum înţeleg eu, este – ar fi spus H.M. într-o zi – că ceea ce descoperă ei despre mine îi

ajută să ajute alţi oameni”.

În lumina vieţii lui unice, ca şi a acestei fraze simple, dar pline de sens, mi se pare că Henry

Molaison a fost mai mult decât un pacient celebru; a fost un mare om.

Bibliografie :

Mook, D. (2009). Experiemente clasice in psihologie. Bucuresti: Ed. Trei, Brenda Milner si cazul H.M., p. 261-267