Bovarismul ca modus vivendi

Teoretic, ideea de bovarism a luat naştere odată cu

publicarea în 1857 a romanului Madame Bovary de către Lévy.

Practic, bovarismul preexistă apariţiei romanului amintit; ideea

neconceptualizată pe atunci, datează din secolul al XVII-lea, 1605

mai exact, anul apariţiei primei părţi a romanului lui Cervantes,

Don Quijote.

Romanul lui Cervantes a fost una din operele preferate ale

lui Flaubert, încă din tinereţe scriitorul mărturisind: „‹‹Je retrouve

mes origines dans le livre que je savais par coeur avant de savoir

lire: Don Quichotte.››”1. Mai mult chiar, Ortega y Gasset afirma că

„orice roman poartă într-însul, ca pe un filigran intim, pe Don

Quijote, tot astfel cum orice poem epic are înlăuntrul său Iliada, ca

pe sâmburele într-un fruct.”2.

Don Quijote este eroul care îşi creează propria realitate şi o

adoptă ca modus vivendi fără a ţine cont de faptul că o întreagă

societate îl ridiculizează, la fel ca şi eroina lui Flaubert. T. Vianu

afirma: „Întocmai cum eroul spaniol reprezintă figura unui cavaler

într-o epocă în care idealurile cavalerismului se istoviseră, Emma

Rouault înfăţişează pe omul romantic, într-un moment în care

1 ORTEGA Y GASSET, José, Meditaţii despre Don Quijote şi Gânduri despre roman, p.16: „Îmi aflu obârşia în cartea pe care o ştiam pe dinafară înainte de a şti să citesc: Don Quijote.”.2Ibidem, p. 160.

1

aspiraţiile lui deveniseră nepotrivite cu epoca.”3. Aşa cum Don

Quijote îşi pierde simţul realităţii citind romane cavalereşti (pretext

pentru Cervantes de a ridiculiza o întreagă literatură), la fel Emma

Bovary aspiră la viaţa eroilor săi preferaţi din romanele romantice.

G. Călinescu subliniază faptul că „Don Quijote şi Emma,

îndrumaţi de la început contra naturii lor, pe căile binelui, ar muri

în faşe, iar Cervantes şi Flaubert ar fi nişte nume obscure.”4. Trăind

prin prisma lecturilor personale Don Quijote şi Emma Bovary

caută să trăiască beţia fericirii şi a pasiunii absente din viețile lor.

Numeroşi cercetători au afirmat că Emma Bovary este o variantă

feminină a lui Don Quijote: „Madame Bovary este un Don Quijote

cu fustă şi un minimum de tragedie în suflet. Este cititoarea de

romane romantice şi reprezentarea idealurilor burgheze care s-au

aşternut peste Europa timp de jumătate de secol.”5. Aspectul care

îî diferenţiază pe cei doi este faptul că Don Quijote, muribund, şi-a

recăpătat simţul realităţii, a devenit brusc conştient de faptul că în

aventurile sale a intervenit foarte mult imaginar, în timp ce Emma

este conştientă pe tot parcursul vieţii de imposibilitatea realizării

realităţii visate, dar neagă această realitate şi ajunsă în impas îşi ia

singură viaţa.

3 VIANU, Tudor, Studii de literatură universală şi comparată, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1963, p. 489.4 CĂLINESCU, George, Cronicele optimistului, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1964, p.155.5 ORTEGA Y GASSET, Meditaţii despre Don Quijote şi Gânduri despre roman, p. 170.

2

Trebuie să stabilim ab initio că în bovarism includem o

adevărată filosfie, un real complex, nu este doar exemplul de viaţă

al unei eroine de roman. Bovarismul este caracteristic întregii

gândiri flaubertiene şi cunoaşte, prin bogata frecvenţă, diverse

variante fonologice, precum: le bobarysme, formulă utilizată de

Pierre Mille, bouvardism - transformare realizată o dată cu apariţia

romanului Bouvard et Pécuchet – şi desemnează „una din soluţiile

prin care romanul ajunge să se conteste pe el însuşi, ca formulă

livrescă de reprezentare a realităţii.”6.

Sub orice denumire l-am regăsi, bovarismul exprimă în

fond aceeaşi idee: „puterea acordată omului de a se concepe altul

în aşa măsură că omul este neputincios să realizeze această

concepţie diferită pe care şi-o formează despre sine însuşi.”7,

calitate manifestată în urma unei mari puteri de sugestie sau

autosugestie, provocând de cele mai multe ori un final tragic, sau

cel puţin confruntarea cu unele neplăceri. Bourget semnalează că

acest principiu de sugestie este un entuziasm ce are la origine o

cunoaştere anticipată a realităţii şi l-a denumit „răul Gândirii”, „ al

Gîndirii care precedă experienţei în loc să i se supună (...), răul de

a fi cunoscut imaginea realităţii înaintea realităţii, imaginea

senzaţiilor şi a sentimentelor înaintea senzaţiilor şi

6 OLTEANU, Tudor, Morfologia romanului european în secolul al XIX-lea, Editura Univers, Bucureşti, 1977, p.367.7 DE GAULTIER, JULES, Bovarismul, Editura Institutul European, Iaşi, 1933, p.10.

3

sentimentelor...”8 – idee care ne trimite cu gândul, aproape din

reflex, la istoria Emmei Bovary dezamăgită de mariajul ei cu

Charles Bovary, din cauza imaginii pe care şi-o formase despre

iubire din romanele citite, iar realitatea trăită, total diferită, i-a

înşelat aşteptările.

De cele mai multe ori bovarismul primeşte conotaţii

negative, este considerat o boală a vieţii fenomenale în ansamblu.

Jules de Gaultier ne propune să ne imaginăm că individul este

traversat de două linii, o linie reprezintă „tot ce este real şi virtual

în acelaşi timp într-o fiinţă, tot ce este în ea tendinţă ereditară,

dispoziţie naturală ..., cealaltă figurând imaginea pe care, sub

stăpânirea mediului şi a circumstanţelor exterioare... aceeaşi fiinţă

şi-o creează despre sine însuşi, despre ce ar trebui să devină,

despre ce vrea să devină.”9.Sunt foarte rare cazurile în care cele

două linii coincid, mai mult, la Flaubert ele nu coincid niciodată,

iar distanţa dintre ele formează unghiul bovaric. Acesta „măsoară

devierea, existentă în fiecare individ, între imaginar şi real, între

ceea ce este şi ceea ce crede că este. ”10 .

Termenul bovarism cunoaşte dezvoltarea a două accepţii.

Prima dintre ele empirică, concretă, exoterică, desemnează un fapt

de psihologie curentă, pe care orice om îl poate observa la el însuşi

- este capacitatea de a se concepe altul decât este „Faptul acesta

8Ibidem, p.17.9Ibidem, p.17.10Ibidem, p.11.

4

este foarte simplu şi de asemenea foarte general. Nimeni nu scapă

bovarismului. Orice om se supune acestei legi în trepte diferite şi

urmând modalităţi particulare. Bovarismul este tatăl iluziei despre

sine care precedă şi însoţeşte iluzia despre celălalt şi despre

lume.”11

A doua accepţiune a termenului bovarism este una

metafizică, abstractă, esoterică, acelaşi Georges Palentes spunând

că, în acest caz, intervine „inconştienţa hipnozei, este severitatea

visului trăit treaz.”12, este un principiu de explicaţie universal.

Capacitatea insului de a se concepe altul decât este

presupune în interioritatea respectului existenţa a două

personalităţi: o personalitate reală şi una fictivă, cea din urmă fiind

personalitatea bovarică – prelungire a personalităţii reale, exprimă

tendinţe refulate de împrejurările reale, adaugă ceva personalităţii

reale fără s-o distrugă. A doua personalitate se adaugă celei dintâi

dintr-o atitudine de nostalgie difuză după ceva mai înalt, născută

din insatisfacţia faţă de realitatea prezentă. Eşecul intervine în

momentul în care fiinţa umană cade pradă unor aspiraţii prea mari.

René Girard a definit bovarismul (strict în contextul

secolului XIX) ca pe o „‹‹transcendance déviée››, ca o căutare a

experienţei de viaţă supreme într-o epocă pentru care dumnezeu e

11 PALANTES, GEORGES, Filozofia bovarismului,studiu regăsit în lucrarea lui Jules de Gaultier, p. 184.12Ibidem, p.184.

5

mort şi care pune când unul, când alt surogat în locul

defunctului.”13.

Bovarismul se manifestă în numeroase direcţii, Jules de

Gaultier identificând tipuri precum: bovarism sentimental, având

ca prototipuri pe Emma Bovary, Frederic Moreau; bovarism

intelectual, ilustrat de acelaşi Frederic Moreau; bovarism al voinţei

– Deslaurier; bovarism ştiinţific – Homais; bovarism artistic –

Pellerin (toate acestea fiind personaje din opera flaubertiană).

13 HEITMANN, Klaus, Realismul francez de la Stendhal la Flaubert, p.110.

6