Borangic C. - Cu Pletele in Vant Pe Vreme de Ploaie. Aveau Sau Nu Coifuri Razboinicii Lui Decebal

8/16/2019 Borangic C. - Cu Pletele in Vant Pe Vreme de Ploaie. Aveau Sau Nu Coifuri Razboinicii Lui Decebal

1/52

Ă „CAROL I”

Ă ”CAROL I”

Ă


2/52

– „Al. I. Cuza” University of Iaşi and Institute of Archaeology Iaşi, member of Romanian Academy (Romania),

– Archäologie, Rheinische „FriedrichWilhelms”

– „Charles” University Prague (Czech

–

ION NICULIŢĂ The State University, Chişinău (Rep. of

Ț IE

– „Lower Danube” University of Galaţi and Museum of Br ăila „Carol I”

Museum of Br ăila „Carol I”

„V. Pârvan” Bucharest (Romania), – „Lower Danube” University of Galaţi

STĂNICĂ PANDREA Museum of Br ăila „Carol I” Museum of Br ăila „Carol I”

respondență Muzeul Br ă „Carol I”, Piața Traian

BR Ă

Muzeul Br ă „Carol I”, Piața Traian

BR Ă


3/52

MITROVIĆ Două fa ț ete ale vie ț ii: a șezări ș

Primele men ț ionări cartografice ale

fortifica ț iei de epoca bronzului de la Corne ști , jud. Timi ș from Corne şti Timi ş County

JUŠTINA Dunărea conectează șezările din epoca de Zlatica și Panč evoCiglana vs. vecinii lor de la Vinč a

tica and Panč evo Vinč a

zona Mediteranei și a Atlanticului în prima jumătate a mileniului

ON NICULIŢĂ, AUREL ZANOCI, MIHAIL BĂŢ, Noi situri din epoca fierului descoperite în preajma satului Stohnaia, raionul Rezina,

Republica Moldova / Newly Discovered Iron Age Sites Near the

Village of Stohnaia, Rezina District, Republic of Moldova ............


4/52

– Fazele de construc ț ie și de utilizare –

O zei ță mamă în Tracia

Se luptau amazoanele scitice cu adevărat? /

AGOȘ Ă NDESCU În leg ătur ă cu cele mai vechi importurirhodiene la Cet ăț eni / Regarding the Earliest Rhodian Imports toCet ăț eni

ul, dar şi ce altceva pe drumul chihlimbarului? M ărfurile căutate de cel ţ i în nordul Carpa ţ ilor /

L’ambre, mais quoi d’autre sur la route de l’ambre?

Gr ădina Castelului Gr ădina Castelului

sau nu coifuri r ă zboinicii lui Decebal? / With the hair in the wind


5/52

Lucr ări ale arhitec ț ilor greci în zona capitalei

Kingdom’s Capital

Ș Ș

–

–

ȚA ȚA „Tezaurul de la Buzău”/ “The treasureof Buzău”

Evul Mediu românesc și european /

Ț Întregiri la arheologia funerar ă medieval ă /

Târg șor Târg șor

din satul Amăr ăști,comuna Amăr ăști, jude ț ul Vâlcea Amăr ă sti, Commune of Amăr ă sti, Vâlcea County

ǍDULESCU

Prezentări / Recenzii

Mongolii și românii în sinteza de istorieecleziastică a lui Roumains dans la synthèse d’


6/52

ISTROS, XXI, 2015, Br ăila, p. 417-463

CU PLETELE ÎN VÂNT PE VREME DE PLOAIE.AVEAU SAU NU COIFURI R ĂZBOINICII LUI DECEBAL?

CĂTĂLIN BORANGIC (BUCUREŞTI - ROMÂNIA)

Cuvinte cheie: coifuri, geto-daci, reconstituiri istorice, elite r ăzboinice.Rezumat. Prezentul excurs are ca pretext lipsa sau mai bine zis folosirea

sporadică a coifurilor în cadrul activităților de reenactment care au ca subiectepoca regatului dac. ”Reenactorii” optează de cele mai multe ori să-șireconstituie personajele de epocă dacică f ăr ă coifuri, pe fondul penuriei dedescoperiri arheologice a unor astfel de piese de echipament militar. Deși r ămânunele dintre cele mai puțin cunoscute arme ale epocii în discuție, este improbabilca acestea să fi lipsit din dotarea r ăzboinicilor daci, mai ales din perioada definal a regatului.

Principala sursă de documentare asupra diverselor tipuri de echipamentemilitare o reprezintă inventarele funerare ale aristocrației, singurul etaj social alcărui arsenal militar a putut fi cercetat mulțumitor. Mormintele acestor nobili, prin riturile și ritualurile practicate, aruncă o lumină par țială asupra modului lorde viață. Între armele r ăzboinicilor coifurile aveau o importanță aparte, dată deutilitatea practică și de funcția identitar ă pe care le cumulau. În ciuda acestorconsiderente, coifurile, în strânsă relație cu discreția funerar ă a elitelor din perioada dacică, sunt apariții excepționale în cadrul inventarelor funerare. Cevamai multe lămuriri aduc reprezentările de arme dacice de pe Columna lui Traian,în piatra căreia sunt reliefate numeroase coifuri dacice folosite atât de cătrenobilimea r ăzboinică, cât și de structurile militare inferioare lor, acei enigmaticicomati.

Și totuși, dosarul istoric al acestor echipamente este încă relativsolidificat, astfel că în aproape un deceniu de activități de reenactment am avutocazia și, am putea spune obligația, de a fabrica și purta coifuri pentru a le testautilitatea în cadrul luptelor simulate între diferite grupuri de r ăzboinici anticireconstituiți. Se poate spune că un coif era o piesă indispensabilă de armamentindiferent de momentul bătăliei, extrem de folositor atât pentru protecția față detoate tipurile de proiectile, cât și împotriva armelor ofensive ale oponenților.

Coifurile nu puteau lipsi din dotarea r ăzboinicilor profesioniști, așa cumse conturează imaginea armatei lui Decebal. Astfel, ele nu au nici un motiv să lipsească din echipamentul amatorilor de living history nu doar din dorința de a


7/52

418 Cătălin Borangic

respecta adevărul istoric, ci și din considerente practice, legate de frecvența

accidentărilor în cadrul acestor reconstituiri.

Mai bine de 100 de ani de istoriografie au consolidat în imaginarulcolectiv ideea că dacii, la modul general, nu au utilizat coifuri, cel puținnu în mod sistematic, în ciuda caracterului lor r ăzboinic. Dacul, văzut ca personaj colectiv, avea barbă, o cămașă preferabil albă, cușma specifică șievident legendara sabia încovoiată, iar în luptă se avânta f ăr ă frica demoarte, cu pletele în vânt.

Privind datele problemei, la o primă lectur ă aproape nu există argument care să contrazică imaginea aceasta. Dosarul arheologic aldescoperirilor de coifuri pe toată perioada regatului dac este dezamăgitorde subțire, iar sursele antice puține și interpretabile. Nu e de mirare că peacest fond slab documentat lucrurile au stagnat suficient de mult caimaginea de care vorbeam să depășească zona istoriografică și să inunde peisajul cotidian. Și pentru că vorbim de acest peisaj prezentele ideiexpuse au fost inspirate de invazia de spectacole populare cu subiecte șiteme ce se doresc reflecții din realitățile Antichității spațiului nord-dunărean. Majoritatea actanților care reconstituie personaje din galeriadacică consider ă că dacă au caracteristicile enumerate mai sus pot evoluaf ăr ă nici o problemă în tot felul de spectacole tematice. Situația este cuatât mai delicată cu cât rareori aceste manifestări nu se încheie sau măcarnu au ca punct culminant o simulare, mai mult sau mai pu țin realistă, a

unei bătălii generalizate între două tabere, de regulă constituite dingrupuri de daci și romani, fiecare cu alia ț ii săi. Nu este nici o surpriză că în aceste ciocniri, care uneori implică zeci sau sute de participanți, bărbați, femei, adolescenți, accidentările sunt frecvente, cu diferiteniveluri de gravitate, multe dintre acestea în zona capului. În ciudafaptului că astfel de simulări sunt departe de ferocitatea luptelor reale,situația ridică unele semne de întrebare privind echipamentul necesar șicorect al unui astfel de protagonist.

Manifestările descrise sumar reprezintă o direcţie distinctă deexperimente istorice cu implicaţii sociale din ce în ce mai puternice,având o evoluţie recentă şi, mai ales rapidă. Nu există încă un termen

convenabil şi consacrat în limba română care să denumească fenomenul


8/52

Aveau sau nu coifuri r ă zboinicii lui Decebal? 419

sau persoanele care fac reconstituire istorică, aşa cum există în alte limbi1.

Activitatea de reenactment /reconstitution este de fapt o pasiune în care participanţii caută să reproducă, cât mai veridic, îmbr ăcăminte, armament,obiecte, meşteşuguri, comportament sau relaţii specifice unei anumitesecvenţe istorice. Terminologic, în ultimii ani s-a impus varianta renactor ,acceptată sau tolerată ca atare în toate mediile, inclusiv cele academice,atunci când sporadic fenomenul a intrat în atenția specialiștilor. Deşi adebutat ca activitate recr eativă a unor amatori de istorie, tot mai desreenactment -ul foloseşte arheologia experimentală, iar în rândurile saleactivează uneori și istorici2. Aceste spectacole sau experimente, depindecum și de unde sunt privite, nu sunt subiectul acestui excurs, ci pretextul.Având aproape un deceniu de experiență în acest tip de activitate am putut

observa și consemna evoluția și, mai ales, impactul produs de astfel dereprezentări care, cum am spus, sunt din ce în ce mai populare. Și, plecând de la această realitate, și pericolul unor derapaje sau stagnarea înzona clișeelor, cu efecte nocive sau cel puțin neplăcute asupra socialului.

Întrebarea fundamentală care rezidă din această introducere estedacă spectacolele de reconstituire istorică pot prezenta o lecție de istorieautentică, evident dependentă de nivelul de competenţă şi profesionalismale renactorilor ori a grupurilor din care ei fac parte sau ele merg, pur șisimplu, în siajul stereotipurilor create de istoriografie ori, mai r ău, decinematografia secolului trecut?

Spațiul nu permite analiza întregului echipament și nici a tuturor

tipurilor de personaje recreate, cu toate că acestea trebuie la un momentdat discutate în ansamblu și în detaliu. Executarea de replici aleechipamentelor de calitate, între care și coifuri, și purtarea lor în cadrulacestor spectacole, ar trebui să fie o regulă, nu o excepție. Desigur că există momente istorice asupra cărora, cel puțin la nivel de detaliu, nuavem suficiente date, dar în ce privește armamentul, în s pecial alstructurilor militare superioare dacice, acesta este relativ bine cunoscut.

1 Reenactor (engleză), reconstituteur (franceză), rekonstructor (rusă) etc. Gruia 2012, p.5. Sintagma living history, folosită de mediul academic românesc, se suprapune doar

par țial peste ceea ce înseamnă reenactment , iar neutilizarea ei de către pasionații care pun în scenă reconstituirile istorice a izolat denumirea în zona pretențioasă a discurului.

Probabil că la un moment dat, la fel ca în cazul altor termeni recent intrați în vocabularulcotidian, denumirea autohtonizată a fenomenului, aceea de renactment , utilizată înlimbajul popular, va intra în dicționarele de specialiate. 2 Din păcate, nu întotdeauna specializați pe perioada recreată, fapt ce are efecte negativeasupra calității reconstituirilor.


9/52


Cum în alte articole și studii am prezentat aspecte legate de armele

încovoiate, scuturi sau armurile din panoplia r ăzboinicilor daci, este potrivită discuția și despre coifuri, echipamente mai puțin consacrate și,mai ales, mai puțin folosite în cadrul evenimentelor de reconstituireistorică amintite. Mai ales că, pe fondul apariției în aceste grupuri dereconstituire a unor personaje în spațiul public, mai degrabă inspir ate din povestirile de tip heroic-fantasy decât din documentația istorică, estenecesar o actualizare a imaginii r ăzboinicului dac, fie și la nivel preliminar, deocamdată.

Cele două aspecte, respectiv renactmentul și discursul științific, nuar trebui în nici un fel să evolueze separat, atâta vreme cât se dorește carespectivele manifestări, din ce în ce mai prezente în spațiul public, să fie

lecții de istorie de calitate. Ori, nu de puține ori, lipsa unor informațiiaccesibile și coerente despre perioada dacică, uneori dublată de interesemercantile și dezinteres, a dus la apariția unor superficialitățiimpardonabile și, mai grav, la proliferarea unor inexactități exploatateideologic de curente cu profund caracter pseudo-istoric. În toate acestecazuri, refuzul sau neimplicarea istoricilor nu pot fi decât regretabile.

*Provenite majoritar din descoperiri arheologice cu caracter

funerar, coifurile au fost asociate constant cu aristocraţia, unica beneficiar ă de servicii funerare complexe, deşi această piesă deechipament a fost întotdeauna o componentă defensivă extrem de utilă

tuturor categoriilor de r ăzboinici. În ciuda acestui fapt numărul dedescoperiri este redus (situaţie identică în toată Europa, de altfel, cuexplicaţii diverse3), comparativ cu funcţia defensivă importantă. Problemautilizării coifurilor de către r ăzboinicii Antichității nu poate fi soluționată întotdeauna pe cale arheologică. De pildă, armatele par ților și sassanizilorutilizau frecvent coifuri, după cum o dovedesc atât izvoarele scrise, cât șiilustr ările din artă, situație ce nu este reflectată de către descoperirilearheologice. Acest fapt poate fi datorat mai multor factori: armele de toatetipurile reprezentau bunuri de valoare și de prestigiu ce se recuperau de pecâmpul de luptă, indiferent de rezultatul acesteia, unele se transmiteau dingenerație în generație4, costurile unui exemplar, restricții socio-

3 Pentru vecinii dacilor situația pare cel puțin identică în lumea germanică, celtică (Rustoiu1996, p. 146) și sarmată (Bârcă 2006, p. 205-206).4 Borangic 2014, p. 47.


10/52


11/52


europene, par a fi creații sau adaptări locale, devenind specifice arealului

nord-dunărean11

.Cum spuneam, dosarul arheologic este rarefiat, dar căștile de luptă nu lipsesc totuși. Resturile recuperate, adesea fragmentate până la limitaincertitudinii recunoașterii lor ca atare, și morfologia suficient de atipică,au permis unele încercări de clasificare12. Coifuri sau resturi interpretateca provenind din acestea s-au descoperit la Popești (jud. Giurgiu),Chirnogi (jud. Călărași), Piscul Cr ăsani (com. Cr ăsanii de Jos, jud.Ialomița), Poiana-Rovinari (jud. Gorj), Zimnicea (jud. Teleorman), Cugir(jud. Alba) și Hunedoara (Pl. I).

Exemplarul cel mai complet a fost găsit în tumulul IV de laPopeşti (Pl. II), din care s-au recuperat păr ţi ale calotei, apăr ătoarea de

ceaf ă, fragmente ale obr ăzarelor şi o componentă de bronz, care pare să fif ăcut parte din sistemul de susţinere a panaşului13. Coiful a fost realizatdin tablă de bronz, prelucrată prin ciocănire, și pare a avea la bază modelesudice, dar în acelaşi timp el este, prin forma şi tehnica de execuţie, un produs local. Caracteristicile morfologice atipice au f ăcut dificilă reconstituirea exactă a formei originale, astfel că variantele dereconstituire propuse în literatura de specialitate sunt doar ipoteze delucru (Pl. II/1; 2; 3). Inventarul mormântului era compus dintr-un cuţit, unvârf de săgeată, fragmente de la o ză bală de tip tracic, un inel de fier, omonedă dacică de argint, o cămață de zale întreagă, o spadă de fierîndoită, un pumnal de tip sica, umbo-ul unui scut, piese de harnaşament şi

numeroase resturi ceramice. În sud-vestul tumulului, într-o groapă rotundă au fost depuse coiful, ce conţinea oasele arse ale defunctului.Întregul complex a fost datat în secolul I a.Chr.

Dintr-un alt mormânt plan de incinerație, aflat în componența uneinecropole descoperite Chirnogi, punctul Terasa Rudarilor , datată începând cu a doua jumătate a sec. II a.Chr. – până în a doua jumătate asec. I a.Chr., provine o placă de bronz fragmentată (Pl. III/1). Pe bazadecorului, care are analogii cu cel de pe coiful de la Popești, s-a prespuscă reprezintă resturile unui coif similar. Fragmentele plăcii de bronz au

11 Vulpe 1976, p. 212; Gumă 1991, p. 102.12 Rustoiu 1996, p. 147-150. Clasificare bazată pe metalul utilizat pentru fabricare, bronzsau fier.13 Vulpe, 1976, p. 201, Fig. 12/1-2.


12/52


fost prinse între ele cu mici bare de fier, casca suferind probabil repara ții

în Antichitate14

.Tot unui coif pare să-i fi apar ținut și o bordur ă de bronz, rest alunui posibil obr ăzar, descoperit într -un mormânt tumular de la PisculCr ăsani15. Fragmentul este ornamentat cu protuberanțe, iar pe margini cucercuri incizate, similare cu cele de pe coiful de la Popești. Pe bazainventarului funerar, complexul a fost datat în secolul I a.Chr. Din păcatealte detalii sau imagini ale fragmentului nu au mai fost publicate.

La fel de incert este și cazul unui fragment dintr -o placă de bronzdescoperită într -un mic tumul de incinerație, acum înalt doar de 1,30 m,de la Poiana-Rovinari16. Inventarul acestui mormânt conținea, pe lângăoasele calcinate ale defunctului, resturile unei cămăşi de zale şi o bucată

de tablă de bronz, posibil parte a unui obr ăzar.Un element de bronz asemănător, a fost descoperit într-unmormânt (C10M.21) din necropola de la Zimnicea, punct Câmpul Mor ţ ilor , datat către sfâr șitul sec. I a.Chr. Fragmentul de tablă poate să fif ăcut parte din obr ăzarul unui coif, fiind decorat, în tehnica au répoussé ,cu protuberanţe, iar pe margini cu cerculeţe şi linii în zig-zag incizate17

(Pl. III/2).Morfologia exactă a acestor căști de luptă nu poate fi reconstituită

la un nivel indubitabil, în lipsa unui exemplar întreg. Uneori chiarapartenența fragmentelor la coifuri este discutabilă, singura constantă fiind materialul de bază și, mai ales, decorurile identificate. Plecând de la

modelul Pope ști, pe care s-a fondat gruparea celorlalte piese de la sud deCarpați, s-a conturat posibilitatea ca toate aceste fragmente să fi fostcomponente (majoritar obr ăzare – pars pro toto?) ale unor coifuriapar ţinând aceluiaşi tip, specific zonei dunărene, corupte din modeleelenistice mai timpurii18.

Nici în cazul coifului descoperit la Cugir (jud. Alba), realizat dinfier de această dată, originea piesei nu este una bine determinată. După cum observa A. Rustoiu, caracteristicile căștii o califică drept un produs

14 Şerbănescu 2006, 169-170, Fig. 4/1.15 Vulpe 1976, p. 207-20816 Berciu 1934, p. 25; Vulpe 1976, p. 208; Calotoiu et alii 1987, p. 80.17 Alexandrescu 1980, p. 26, p. 55, Fig. 66/3, Fig. 76/15.18 Rustoiu 1996, p. 150.


13/52


local, fabricat în decursul sec. I a.Chr. 19, chiar dacă pare influențat de

modele nord-italice20

(Pl. III/3). Inventarul funerar asociat era compus, pelângă coif, din trei ză bale de tip tracic, pinteni, elemente de la roţile unuicar ceremonial, o situla de bronz, un vas ceramic de tip „fructier ă”, ocămaşă de zale, o spadă lungă de tip celtic, împreună cu teaca sa, un scut,de la care s-au păstrat marginile, niturile şi umbo-ul de fier, un posibil pumnal curb sica şi o lance cu vârful puternic alungit şi călcâiul acesteia,ambele de fier, precum și diverse piese de port și elemente deharnașament.

O altă componentă din fier, fragmentar ă, descoperită laHunedoara, a fost interpretată pe baza unei balamale, drept un posibilelement de legătur ă dintre calota şi obr ăzarul unui coif 21.

Este de remarcat diferența dintre tehnologia coifurilor descoperiteîntre Dunăre și Carpații meridionali, care sunt toate, invariabil, din bronzși au un decor specific și cele din spațiul intra-carpatic, ce sunt realizatedin fier. Tabla de bronz este și mai subțire și mai puțin rezistentă decâtcea de fier, ceea ce sugerează o modificare a tehnologiei de fabricație, îndirectă legătur ă cu cerințele proprietarului. O altă ipoteză ar fi că cele de bronz erau coifuri de paradă, iar cele de fier erau de luptă propriu-zisă.Trebuie remarcat, însă, că nu avem documentat echipament militar de paradă în epoca dacică, spre deosebir e de epocile anterioare, unde astfelde piese erau folosite în ceremonii sau, posibil, doar pentru înmormântări.

Este vizibilă discrepanța descoperirilor datate începând cu secolul

II a.Chr. și cele din perioada anterioar ă, când sunt documentate peste 25de diverse căști de luptă22 sau paradă și cele șapte puncte de descoperiride epocă dacică (Pl. IV/1). Desigur, efervescența militar ă a arealului,începând cu secolele V-IV a.Chr. explică această abundență, asigurând nudoar modele comportamentale, ci și surse de import. Proveniența pieselor este fie mediteraneană (coifuri de tip atic, chalcidic, greco-ilir), fie celtică,zone unde astfel de echipamente erau intens folosite și mai binedocumentate, arată direcțiile de interes și aprovizionare ale liderilor

19 Popa 2011, p. 336 (cu bibliografia piesei, a analogiilor și a posibilelor direcții deimport).20Tipurile Port și Novo mesto – de care îl apropie obr ăzarele mari, mobile și decorate,diferența fundamentală fiind rigiditatea apăr ătorii de ceaf ă, care la exemplarul de laCugir face corp comun cu calota.21 Sîrbu et alii 2007, p. 159.22 Inclusiv cele de pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv Olănești sau Bubueci.


14/52


militari nord-dunăreni. În ciuda acestor tradiții, putem spune, numărul

coifurilor scade, cel puțin în ceea ce privește depunerea lor în morminte.Sursele producătoare23, fie că vorbim de meșteri sau ateliere sudice oriceltice, fie că vorbim de diverse modalități de import, se modificaser ă șisituația este vizibilă în ce privește producția sau posesia de coifuri îninteriorul aristocrației geto-dacice. Raritatea depunerilor trebuie articulată cu valoarea economică a unui astfel de echipament care, atunci când nuera pur și simplu obținut prin jaf, implica o serie de costuri substanțiale,dar mai ales cerea abilități tehnice de fabricare specifice, greu de atins.Modificările politico-militare și schimbările polilor de putere din zonaBalcanilor de nord se pot observa și în acest domeniu. Complicațiile procur ării unui coif din zonele tradi ț ionale au determinat căutarea unor

soluții complementare, în acest caz s-a recurs la fabricarea lor pe planlocal. Așa se poate explica amprenta autohtonă asupra coifurilor dinepoca dacică, în special cele de la Cugir și Popești, unde aceste influențesunt bine documentate.

Privind evolutiv situația coifurilor din spațiul nord-dunărean se pot observa modificări substanțiale. Dacă în ce privește secolele V-IIIa.Chr. modelele existente nu sunt decât importuri sudice, ulterior, pefondul situației descrise, apar unele tipuri locale, cel puțin ca morfologie.Columna lui Traian arată, prin piesele redate, coifuri foarte diferite deepocile anterioare, mai ales ca formă, care acum devine una specifică.Decorurile sunt și ele deosebite, atât cât permite iconografia24, cu motive

geometrice, vegetale, animale fabuloase, personaje mitologice, sugerând puternice legături și influențe din partea bestiarelor elenistice și orientale.

23 O situație atipică, în tabloul general, o constituie așa-zisele coifuri princiare getice, acăror producție, determinată de o serie de analize metalografice și tehnologice, pare să fiapar ținut unor ateliere grecești sau unui/unor meșteri locali cu bune legături cu acestea,chiar dacă morfologia (inclusiv decorurile) este particular ă fondului getic(Constantinescu, Stan 2014, p. 659; Constantinescu et alii 2014, p. 652-656). Circulațiarestrânsă în timp face plauzibilă ipoateza unei tehnologii de prelucrare a calotelor relativlimitate la un număr extrem de restrâns de meșteri. 24 Calitatea detaliilor sculpturale ale Columnei nu mai este cea mai bună, dat fiind gradul

mare de deteriorare a monumentului. Par țial, și cu foarte mari rezerve privind exactitateaacestor date, detaliile ornamentale au fost desenate în timpul Renașterii de gravorulGiovanni Battista Piranesi, f ăr ă a elimina posibilitatea ca acesta, atunci cândrecunoașterea unor detalii deteriorate era imposibilă, nu a completat unele amănuntedupă propria imaginație.


15/52


Simbol al statutului social, costisitoare, căștile de luptă nu erau,

totuși, la îndemâna oricărui r ăzboinic, confecţionarea unui coif metalicrelativ simplu, neincluzând aici elemente de ornamentaţie sau decorcomplicate, cumulează în mod obişnuit eforturile a trei oameni, pe durataa cca. 20 de zile, respectiv 5-600 ore/muncă25. Renunțarea voluntar ă la o piesă scumpă26 trebuie să fi fost o excepție, iar includerea coifului înmobilierul funerar o maximă dovadă de potență economică și un markerde prestigiu aparte27. Despre soarta celor nesacrificate în acest mod nu se pot face decât speculații în jurul ideii că ele se moșteneau în cadrulcomunității sau familiei. Un argument în acest sens ar fi prezen ța unorcoifuri mediteraneene, nu doar la mare distanță de centrele lor de producție, justificabile prin relația centru- periferie a bazinului Dunării

față de sudul elenistic, ci și prin faptul că aceste coifuri sunt utilizate și ladistanță mare de timp față de perioada în care au fost utilizate în zonele deorigine. Nu li psit de importanță este faptul că unele piese poartă urme dereparații, ceea ce arată o îndelungată refolosire.

Modificările practicilor funerare oglindesc schimbări la nivelulspiritualității comunităților în ansamblu. Moartea unui individ nu-iasigura acestuia neapărat un mormânt, iar ceremonial funerar cu atât mai puțin. Locul lui în ierarhia politică, socială, economică și militar ă reglementa tratamentul defunctului după deces, iar numărul indivizilorcare apar țineau elitei era redus, comparativ cu demografia generală acomunităților. Asta nu exclude faptul că ceilalți r ăzboinici ar fi avut

carențe serioase în ce privește echipamentul militar. Cel puțin nu cei dinstructurile imediat inferioare, baza de putere a seniorului, de care de faptdepindea for ța liderului. Scenariul în care doar un individ proeminentavea coif, iar masa r ăzboinicilor nu foloseau protecții ale capului este preasimplist, raportat la evenimentele militare în care triburile la început, apoiautoritatea regală dacică au fost implicate.

25 Borangic 2014, p. 47-48.26 În ce privește coifurile, valoarea lor nu este dată neapărat de cantitatea de ore/muncă necesare fabricării, ci tehnologiei de producție, mult mai specifică, față de alte tipuri deechipament.27 Nu există nici certitudinea că defuncții apar țineau în totalitate aristocrației, ei putândsă fi fost doar r ăzboinici de seamă, dar fie săraci, fie f ăr ă acces la straturile socialesuperioare. Cel puțin așa putem explica diferențele dintre unele morminte cu mobilierfunerar remarcabil și altele care, deși conțin arme, unele care atestă apartenențadecedatului la anumite categorii militare, sunt totuși săr ăcăcioase în ansamblu.


16/52


Peisajul militar al spațiului nord-dunărean acumulase suficiente

experiențe mar țiale, însăși funcția r ăzboinică a unor indivizi pare că seinstituționalizase28, iar fenomenul militar local avea o vizibilă tendințăspre uniformizare și profesionalizare. Armamentul acestor r ăzboinici, atâtcât ne spun sursele arheologice era numeros29, diversificat (devoalândexistența unor categorii specifice de r ăzboinici) și specificizat30.Campaniile militare dese și majoritar duse împotriva armatelor romane, acăror pregătire și logistică impunea respect, trebuie că întăriser ă experiența militar ă a contingentelor dacice. Nu lipsit de importanță, în ce privește instrucția militar ă la standardele romane, a fost influența pe careau avut-o militarii romani ajunși în taberele dacice, fie ca dezertori sau prizonieri, fie ca instructori primiți ca urmare a tratatelor încheiate cu

imperiul

31

. Toate aceste date, chiar privite cu suspiciune, conturează untablou general din care coifurile nu puteau lipsi.R ăzboaiele daco-romane și sfâr șitul regatului dac pun la dispoziție

un alt set de documente istorice din care rezultă o folosire mai intensă aacestor echipamente decât o sugerau sursele arheologice. Dosarul istoriceste completat de iconografia r ăzboinicilor daci ilustrați pe Columnă. La o privire atentă, din nou în contrast cu imaginarul creat chiar de monument, pe acesta apar un număr considerabil de coifuri, atât în dotarea unorr ăzboinici, cât, mai ales, în cadrul expunerii ostentative a trofeelorcapturate.

Primul coif ilustr at, în ordinea narației redate, este aruncat la

picioarele lui Traian de către solia dacilor (scena LXXV) trimisă să cear ă pace în 102 p.Chr., eveniment confirmat și de către Dio Cassius (LXVIII,9, 2). Din varii motive, ce par a ține de tipul de mesaj afișat, armeledacilor aruncate la picioarele împăratului sunt doar defensive: mai multescuturi și un coif. Acesta, atât cât permite starea de conservare a scenei,are calota conică și două obr ăzare, aparent fixe. Sculptorul a decis să îl

28 Criton, Geticele, 5, 2, - Lexiconul Suidas, s.v Boutiais.29 […] acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, plato şe, l ănci, toate locurile fiind plinede cai, arme şi oameni înarma ţ i […], Dion Chrysostomos, Discursuri, XII, 16, 20.30 Dacă, cel puțin inițial, sursele de armament din sud fuseser ă tăiate, noua configurație politico-militar ă nu ar fi putut opri ermetic astfel de importuri. Totuși, lipsa unor

descoperiri de arme provenite din spațiul egeean arată că profesionalizarea fenomenuluimilitar (incluzând aici tactici, strategii, armament) era condiționată de alți factori decâtcei tradiționali. Putem bănui cu mare probabilitate că armatele romane erau cea maiimportantă astfel de condiție, observând de exemplu evoluțiia să biilor încovoiate dacice.31 Dio Cassius, LXVII, 7, 4; LXVIII, 9, 3;


17/52


redea văzut din față, culcat lateral, astfel că forma lui în ansamblu poate fi

doar bănuită ca fiind alungită și aplecată spre față, la fel ca unele coifuride pe baza monumentului (Pl. V/4a-b).Doi r ăzboinici poartă coifuri, daci în mod cert, de vreme ce unul

dintre ei mânuiește o falx dacica, în scena CLI, tot de o formă conică, darnu au obr ăzare, căștile fiind legate simplu sub bărbie doar cu o curelușă (Pl. V/3). Momentul este important pentru că ilustrează un aspect carevizează nu aristocrația r ăzboinică, ci acei comati, etaj social32 constituitîntr-o clasă specializată de r ăzboinici, subordonată aristocrației militare șiautorității regale, în special33. Putem interpreta scena ca o dovadă ademocratiz ării portului/posesiei unor anumite elemente de echipamentmilitar. Dacă alte arme (pumnale curbe, spade, cămăși de zale) r ămân în

uzul exclusiv al aristocraței, cele defensive – scut, coif, anumite tipuri dearmuri – se regăsesc și la alte categorii socio-militare34. Pragmatismulmilitar a surclasat orice opreliști socio-religioase sau economice. Prezențaacestor coifuri pe Columnă ar trebui să modifice atribuirea exclusivă aacestor echipamente aliaților sarmați, care chiar dacă au participat la prima parte a conflictului, nu apar în documentele oficiale ca învinși35,caz în care prezentarea unor arme sarmatice în condițiile în care dacii eraudușmanul înfrânt, este cel puțin atipică. Cu atât mai mult cu cât coifurilefolosite de cavaleria sarmată, ilustrată în scenele de luptă (XXXI;

32 Identificarea acestor kometai cu ţăr ănimea dacică a pornit de la interpretarea for ţată aunei informaţii oferite de către Dio Cassius (LXVIII, 9, 1. Cf. Petros Patricius, 5), reluată apoi de către Iordanes (Getica, 71). În fapt această imagine a structurii duale a societăţiidacice a fost o proiectare în trecut a imaginii ţăranului român (participant la diverseconflicte militare, în special în cadrul mobilizării generale), utilizată ca informaţiesubliminală pentru a crea o mai puternică legătur ă între daci şi români, dar şi pentru anivela convenabil stratificarea claselor sociale dacice, rezumate de istoriografia dedinainte de 1989 la antonimia nobili-ţărani. 33 Petre 2004, p. 256-260.34 Fenomenul este vizibil și în arta locală, care nu mai este un apanaj al aristocrației. 35 Spre exemplu, deși sarmații au participat la contraatacul din Moesia (conformevoluției evenimentelor de pe Columnă), unde coaliția barbar ă a fost înfrântă, armele lor

nu apar pe trofeul de la Adamclisi și nici între barbari nu se pot identifica sarmați, cidoar germanici și daci. Fie sarmații n-au participat la această campanie, fie, mai sigur,romanii s-au ferit să sensibilizeze orgoliile că peteniilor roxolane care reprezentau o for ță încă prea departe pentru a fi învinsă, lucru și mai evident după 117 p.Chr. și domnia luiHadrian.


18/52


XXXVII), sunt diferite de cele dacice36. Astfel, pe baza Columnei, spre

deosebire de restul monumentului, sunt figurate armuri diverse, coifuri,spade. Nu este lipsit de importanță și faptul că pe cele patru fețe alsoclului abundă armele dacice, spre exemplu aici sunt cca. 100 de scuturidin cele aproximativ 400 redate pe tot monumentul, sunt redatenumeroase spade, în vreme ce pe fus este redată doar una în mod cert șiaceasta destul de grosolan reprezentată, sunt redate multe lănci și topoare,în vreme ce acestea lipsesc din scenele de luptă. Nici un dac nu esteechipat cu armuri în scenele de luptă, dar toate tipurile de armur ă (hamata, squamata, segmentata, lipsind însă orice tip de armuricombinate din solzi și zale, care pot fi atribuite mediului sau măcarinfluenței sarmatice) figurează printre trofee.

Faptul că aceste arme erau dacice și nu sarmatice, așa cum nu de puține ori se susține, este confirmat de analogiile arheologice descoperiteîn mediul dacic37. Prezentarea unor trofee sarmatice ar fi fost discutabilă prin prisma faptului că roxolanii, aliați a dacilor, n-au mai participat la aldoilea r ăzboi (Traian însuși nu și-a luat titlul de Sarmaticus), ceea ce faceimprobabilă prezența pr ăzilor de r ăzboi care le-ar fi apar ținut. Afişareaunor falsuri, când memoria unui episod similar, deranjant pentru prestigiul și orgoliul imperial, din vremea lui Domiţian, era proaspătă înmemoria colectivă şi, în consecinţă, era de neacceptat pentru propagandaimperială a momentului. Momentul, personalitatea împăratului șirezultatele r ăzboaielor nu aveau nevoie de astfel de denatur ări sau

subterfugii pentru sublinierea unei victorii care avea ca țintă principală oricum regatul dac.

Încheierea primului r ăzboi daco-roman este marcată pe Columnă în scena LXXVIII, unde sunt expuse armele învinșilor. Între acestea sedisting nu mai puțin de șapte coifuri, două pe trofee și alte patru aruncateîn gr ămada de arme, evident dacice, dacă judecăm după draconi și să biile

36 Vorbind despre coifurile sarmaților, Strabon spune că erau f ăcute din piele de boucrud ă (Geografia, VII, 3, 17), cu referire la masa luptătorilor, unele că petenii având însă acces la coifuri de metal, niciodată însă de producție proprie ori în număr prea mare. Oanaliză recentă a coifurilor metalice din mediul sarmatic (sec. III a.Chr.-sec. IV p.Chr.)

la Symonenko 2014. Analiza relevă majoritar piese de import, singurele astfel de piesece pot fi asociate cu ilustrația Columnei Traiane, fiind cele de realizate din cadre (p. 274-275) ce puteau fi și produse pe plan local.37

Și care în mediul sarmatic sunt mai rare spre deosebire de cel dacic. Cf. Bârcă,Symonenko 2009, p. 205-206.


19/52


curbe specifice alăturate. Zeiţa Victoria calcă pe un alt coif, în timp ce

notează rezultatul lu ptei pe un scut (Pl. V/2).Cucerirea Daciei a însemnat și terminarea tuturor ostilităților – cel puțin pentru moment – astfel că romanii au putut savura victoria, etalândarmele capturate ale dacilor. Baza Columnei abundă de pr ăzi de soi, întreacestea nu mai puțin de 29 de coifuri – ridicând la un total de 39 de piesedoar cele atribuibile dacilor (Pl. V/1; Pl. VI). Este mai pu țin important pentru economia acestui studiu morfologia și decorurile fiecărei piese – aspect ce merită o cercetare separată – ci este reținut numărul mare decoifuri redate și, cu titlu aparte, faptul că majoritatea sunt, morfologicvorbind, de factur ă dacică. Făr ă a intra acum în detalii stufoase – darnecesare la un moment dat – coifurile redate pot fi grupate în câteva tipuri

principale. Rețin atenția coifurile ce par o evoluție locală a modelelortracice de tip Phrygian38, care păstrează sugestia unui pileus schematizat, bogat ornamentat. Coifurile de acest fel sunt interesante prin forma lor,căci au calota înaltă și tendințe de conicitate ușor aplecată în față (Pl.VII/1-3). Făr ă a fi neapărat mai eficiente decât alte tipuri, fabricarea lornecesita un volum mai mare de muncă și cunoștințe tehnologice specifice.Adăugând și decorurile pretențioase, reies echipamente scumpe, a căror caracteristică principală pare a fi vizibilitatea că peteniei – căci erauindubitabil ale șefilor militari – în masa de r ăzboinici.

Spre deosebire de acest tip, alte coifuri sunt asemănătoare castructur ă și morfologie cu coifurile de tip Spangenhelme, care, datorită

modului de fabricare mai accesibil, au avut o r ăspândire semnificativă înspațiu și timp39. Și acestea sunt reprezentate având decoruri care leindividualizează (Pl. V/2). O altă posibilă categorie o reprezintă coifurileconice, aparent de tip Pilos sau măcar apropiate de acesea. Desigur,acordul final va fi dat de descoperirea, în teritoriul dac sau oriundealtundeva, a unuia sau mai multe astfel de coifuri, descoperiri în lipsacărora fondul discuției r ămâne par țial nesigur.

Coifurile ilustrate pe Columnă au r ămas aproape neexploatate deliteratura de specialitate, care s-a mulțumit să considere aproape invariabilcă piesele reliefate sunt mai degrabă sarmatice, chiar în lipsa unorargumente istorice și tehnice care să justifice atribuirea. În celălalt plan, alapartenenței lor la logistica dacilor, ele fac legătura între piesele de

38 Waurick 1988, p. 163-168. Numele și implicit forma fac trimitere la celebra bonetă frigiană.39 Vogt 2006, passim.


20/52


echipament defensiv provenite din descoperiri arheologice și tabloul

general al înzestr ării armatei dacice în timpul lui Decebal, când este posibil să putem vorbi de o abundență a acestui tip de echipament, cel puțin în rândul r ăzboinicilor permanenți40. Diferențele morfologice șiornamentale pot fi puse pe seama unei evoluții locale a coifurilor, situațiece sugerează o tradiție privind folosirea acestor echipamente.

Analiza datelor modifică imaginea generală asupra subiectului. În primul rând evidențele arheologice relevă utilizarea coifurilor în specialde către elite, în mormintele cărora apar. Numărul redus are o paletă de posibile explicații, de la reguli economico-sociale și spirituale până lastadiul cercetărilor. Oricare dintre aceste posibilități, dacă este invocată caargument pentru restricția folosirii coifurilor, prezintă însă unele aspecte

extrem de discutabile.În primul rând, chiar luând în calcul gradul mare de originalitate alcivilizației geto-dacice, este greu de admis o atare restricție, cu atât maimult cu cât toate neamurile din jur foloseau astfel de echipamente, desigurîn funcție de posibilitățile grupului sau ale liderilor respectivi. Nu secunosc, la nici unul dintre vecinii ori dușmanii dacilor, consemnări privitoare la vreo opreliște de orice fel în purtarea coifurilor. Acceptândtotuși că astfel de reguli sau practici ar fi existat41 ele au venit încontradicție flagrantă cu realitățile de pe teatrele de luptă. Pragmatismulmilitar ar fi refuzat o astfel de interdicție, constrâns de efecte. Nu avemnici un motiv să admitem o atare constrângere de ordin religios, singura

piedică reală putând fi incapacitatea economică a unui individ de a-șiachiziționa, într -un fel sau altul, un coif.

40 Pe lângă aceștia, gloata, r ăzboinici de ocazie sau de nevoie, ar fi putut folosinumeroasele arme romane, între care și coifuri, capturate de-a lungul timpului, urme aleacestora fiind descoperite în mediul dacic, sau protecții ale capului realizate dinmateriale perisabile (pâslă?, piele). Spre exemplu, la Racoşul de Jos s-au descoperit maimulte arme romane în interiorul unei locuinţe incendiate. Piesa cea mai spectaculoasă este o apăr ătoare de ceaf ă a unui coif din bronz, considerat parte dintr-o pradă de r ăzboiobţinută într -una dintre campaniile militare dacice din sudul Dunării, de la sfâr şitul sec. I p.Chr. (Costea et alii 2008, p. 156-157, Fig. 2/a-b).41 Este avută în vedere în principal teoria nudit ăț ii r ă zboinice la celți (Polybios, II/28-

29). Această practică, a cărei existență reală este discutabilă – putând fi de fapt unstereotip perpetuat în timp, având ca sursă afirmațiile lui Polybios – nu presupune în niciun caz renunțarea la arme, ci doar la vestimentație. O analiză succintă a acestui subiect,cu exemplu unei statui celtice în care este figurat un r ăzboinic nud, dar care are spadă șicoif, la Rustoiu 2008, p. 30-36, cu bibliografia extinsă.


21/52


Analizând evidențele arheologice, aparent, numărul de coifuri

descoperite, pe un spațiu geografic și cronologic larg, nu corespundetabloului general al perioadei. Începând cu secolul IV a.Chr., nordulPeninsulei Balcanice a fost scena unor numeroase modificări politico-militare cu efecte pe termen lung. Cele care mai importante au fostdisoluția autorității macedonene, migrația celtică și instalarea puteriiromane în regiune. Pentru nordul Dunării primul și principalul efect a fostepuizarea capacităților militare și nu numai a principilor geți, lipsiți acumde sursele tradiționale de venituri, ocupate sau tăiate de noile populațiisosite ori de structurile politico-militare apărute în locul celor vechi însudul Dunării.

Bătălia de la Kynoscephalea (197 a.Chr.) a însemnat nu doar

sosirea unui nou pretendent la dominația zonei, atât în dauna orașelor -statgrecești, regatelor elenistice, cât și a barbarilor rezidenți. Modificarear ăzboiului a devenit evidentă. Atât resturile celtice, dezorientate după distrugerea regatului de la Tylis al regelui Kavaros, cât și triburile tracice,dacice ori ilire, toate au simțit for ța noului jucător, dată de disciplinamilitar ă, armele, dar mai ales de determinarea lui. Pe aceste considerente,foarte probabil, dușmăniile inițiale dintre barbari au fost relativ rapidînlocuite cu amestecate alianțe, militare și nu numai, între diverseleclanuri și neamuri, cele mai importante fiind cele dintre comunitățileceltice și tracice. Pe acest fond mozaicul de r ăzboinici, identități, credințe,arme, tehnici și strategii a sfâr șit prin a se uniformiza, cel puțin la nivelul

elitelor, transformări sedimentate și finalizate în manifestări identitarespecifice42.Armamentul comun adoptat de către acești r ăzboinici reflecta

noile moduri în care trebuia dusă lupta. R ăzboinicii de elită foloseauspada lungă celtică în locul diverselor tipuri de mahaire anterioare, își protejau corpul cu armuri și coifuri, iar scutul oval permitea detașarea dingrup în tim pul luptei, care devenise acum prioritar o inițiativă personală,cu accente eroice. Dețineau cai temperamentali, dresați, pe care îi

42 Aceste manifestări, asupra cărora nu voi insista, sunt condensate în literatura despecialitate sub numele de grup/facies/orizont Padea – Panaghiurski Kolonii, după

numele a două situri arheologice reprezentative din România şi Bulgaria, denumireconvențională prin care se identifică, în acest areal, anumite asocieri de artefacte şi practici funerare specifice acestei zone. Deşi această denumire nu explică suficientimplicaţiile etno-culturale, istorice şi de civilizaţie ale fenomenului, ea a r ămas în uz,fiind folosită pentru evitarea unor confuzii terminologice.


22/52


controlau cu o ză bală specială și cu pinteni, ceea ce le permitea modificări

bruște de direcție și deplasări lungi și rapide. Foloseau pumnale curbe, culama gravată, armă care îi însoțea pretutindeni, atât în expedițiile militare,cât și în morminte. Eterogenele elite militare, care aveau propria loristorie, propriul fond cultural, propriile tehnologii și aspirații, au reușit să-și absoarbă reciproc caracteristicile și să le valorifice atât în direcțiaconsecințelor imediate, cât, mai ales, în perspectivă. Rezultatul a fost untip de r ăzboinic nou, al cărui echipament îl recomanda drept un cavaleristgreu, bine pregătit și clar determinat psihologic. Secondat de oamenii săide arme, la fel de bine înarmați și hotărât, acest tip de r ăzboinic a deventrapid un prototip de succes într-o lume dominată de aspirații și valorimar țiale.

Apărut în nord-vestul Bulgariei și estul Serbiei, acest modelcultural este vizibil, începând cu secolul II. a.Chr., în Oltenia, sud-vestulTransilvaniei, Muntenia, iar ulterior, sporadic, descoperiri asimilabileacestui fenomen au mai apărut și în alte zone ale României și mai departe până în Ucraina Transcarpatică). Este vorba de morminte de incineraţie încare au fost depuşi decedaţii, cu armele lor, între care, e adevărat, cu titluexcepțional, se regăsesc și coifuri.

Este dificil de admis că puținele coifuri descoperite reflectă situația din teren în ce privește numărul lor real aflat în uz. Spre exemplu,armurile de zale, echipamente mult mai scumpe, sunt prezente într-unnumăr mult mai mare43 decât coifurile. La fel și spadele, a căror producție

era dependentă, cel puțin inițial, de atelierele celtice, unde suntdescoperiri frecvente în zonă. De ce lipsesc coifurile din depunerilefunerare sau de alt fel, în ciuda modelului identitar din care f ăceau parte,în ciuda realităților tactice evidente, care le reclamau și mai ales pe fondulîncărcăturii spirituale deținute, este încă o întrebare dificilă.

Vorbind de realități tactice, păr ăsim zona confortabilă aexplicațiilor arheologice, lărgind puțin paleta de posibilități de interogareistorice. Conceptul de renactment (living history) este, dincolo dedelectarea publicului spectator, o modalitate verificare practică a aproapetuturor teoriilor propuse de istorici, în aproape toate domeniile cu careoperează aceștia. Fie că vorbim de arheologie experimentală sau pur șisimplu de reconstituiri istorice, cu diferite grade de autenticitate. Dintrevariatele domenii în care poate opera renactmentul, cele cu aplicații

43 Borangic 2011, p. 172-193, planșa XXXII. Probabil acestea având o mai puternică amprentă apotropaică.


23/52


militare sunt de departe nu doar cele mai populare – publicul modern

manifestă aproape aceeași apetență spre violență ca și str ămoșii invocați – ci și cele mai potrivite pentru testarea diferitelor echipamente. Participândla astfel de reconstituiri istorice ale secvenței dacice de aproape undeceniu am putut observa o evoluție personală obligatorie, aechipamentului propriu. Astfel, dacă la început, participam la simulăriechipat simplu, în timp numeroasele ciocniri, aproape toate de semi-contact, au dus la modificarea obligatorie a acestuia. A fost necesar unscut mai rezistent, o armur ă de calitate și desigur, după câteva accidentări,un coif metalic, toate reproduceri după piese arheologice, dublate deilustr ări din artă. Efectele au fost notabile, frecvența accidentărilorscăzând semnificativ.

În ce măsur ă putem proiecta în trecut astfel de experimente e greude apreciat cu exactitate. Ce se poate spune cert este că duritatea luptelordepășea cu mult orice încercare de reconstituire, oricât de realistă ar puteafi. Luând ca studiu de caz perioada r ăzboaielor daco-romane, un r ăzboinic barbar trebuia nu doar să facă față, ci să și supraviețuiască diferitelortipuri de proiectile. Trupele auxiliare, special recrutate pentru acest gen deluptă, lansau asupra inamicilor o ploaie de pietre, proiectile de praștieși/sau săgeți de la distanță. Toți acești auxiliari figurează pe reliefurileColumnei, semn că au avut un rol important în r ăzboiul cu dacii. Chiardacă barbarii erau protejați de scuturi, lipsa protecției capului se puteadovedi fatală.

Spre exemplu, un pr ăștiaș mediu antrenat poate arunca un proiectilde 50-100 g la 200 m f ăr ă mari probleme. Munițiile de plumb (25-40 g)ajung la distanțe mai mari, cu viteze superioare. Astfel de distanțe au fostatinse în cadrul experimentelor amintite, chiar f ăr ă perioade lungi deantrenament. Lansarea unui proiectil de 100-200g poate dezvolta oenergie cinetică situată între 250 și 350J (variația este dată de viteza delansare, care depinde de for ța și experiența lansatorului, de tipul de praștieetc.)44. La astfel de valori de impact, lipsa echipamentelor defensivedecima efectivele inamice cu mult înainte de lupta propriu-zisă (un pr ăștier bun putea lansa ușor 10-12 proiectile pe minut, iar un arcaș între10-15 săgeți în același interval)45.

44 www.paperlined.org/dev/oss/high_energy_slings (03.08.2015).45 Pe lângă experienţa şi rezultatele personale, obţinute cu ocazia a numeroase exerciţiide arheologie experimentală şi activităţi de reconstituire istorică, am operat cu estimărilerezultate din experienţele practice obţinute prin aceleaşi metode de Dumitru Rotariu,


24/52


Sigur, scuturile preluau mare parte din efectele acestor salve de

șoc, cu condiția disciplinei și instrucției aplicate, dar lipsa coifurilordevenea cu adevărat critică în momentul luptelor corp la corp. Scutulsuportă loviturile armelor ofensive, dar pentru contra-lovituri luptătorultrebuie să iasă din zona de protecție oferită de acesta. În timpul atacului,lipsa armurii și a coifului punea r ăzboinicul într -o situație extrem de periculoasă, fiind vulnerabil la lovituri în corp, braț, dar mai ales la cap.R ănile în această parte anatomică, chiar minore, modifică rapidcapacitatea de luptă a r ăzboinicului. În poziție de gardă, zona apărată deun scut oval acoper ă corpul de la maxilar și până deasupra genunchiului,respectiv protejează toate organele vitale, cu excepția capului. Un elementimportant în dinamica momentului era obr ăzarul coifului. Dat fiind faptul

că antebrațul se transforma într-un ax orizontal al scutului, atunci cândacesta era plasat pe lângă corp, loviturile puternice în jumătatea luisuperioar ă basculează scutul, care poate pivota spre interior, tendință foarte puțin atenuată de for ța cu care era ținut de mâner și aproape anulată dacă mânerul nu era de lemn sau metal. Testând de nenumărate ori scutulîn lupte simulate s-a remarcat faptul că doar sprijinirea scutului bine înumăr și, mai ales, poziționarea obr ăzarului pe direcția marginii superioarea scutului feresc loviturile cu propriul scut în maxilar sau oasele feței46.

Enumerând vulnerabilitățile scoase în evidență de lipsa unor protecții adecvate ale capului și admițând gradul de experiență și instruiremilitar ă a r ăzboinicilor daci, numărul de coifuri capturate și sculptate pe

Columnă nu mai pare neverosimil. Dimpotrivă, sculptorii romani au redatdoar par țial ceea ce legiunile întâlniser ă în Dacia, pentru a nu modifica prea mult totuși mesajul de for ță a Imperiului. Faptul că pe Columnă apararmuri, coifuri, mașini de asediu și artilerie arată suma de concesii f ăcutde propaganda imperială, interesată de minimalizarea calitățilorinamicului.

Cel puțin r ăzboinicii din preajma regelui erau militari cuexperiență, bine înarmați și disciplinați. Durata conflictelor, efectiveleimplicate, rezultatele par țiale și documentele istorice nu reconstruiescimaginea unor conflicte între legiuni și cete de barbari dezorganizați șineechipați corespunzător. În dotarea cel puțin a r ăzboinicilor profesioniști,tarabostes și comati, coifurile erau o prezență necesar ă și vizibilă. Putem

arcaș profesionist și renactor ( Asocia ţ ia Arca şii Liberi, Târgu Mureş) și Mateffy Tamas,renactor pr ăștier ( Asocia ț ia Hasta Sarmatorum, Miercurea Ciuc).46 Borangic et alii 2015.


25/52


spune, la modul general, că r ăzboinicii lui Decebal purtau coifuri și că

acestea aveau forme specifice, îndeosebit cele nobiliare. Notând aceste observații, dar revenind în modernitate, putemaccepta reconstituirea unor r ăzboinici daci f ăr ă să ținem cont de aspecteleenumerate? Dacă sursele istorice și experimentele de living historydemonstrează utilizarea și eficacitatea coifurilor, putem admite că r ăzboinici lui Decebal luptau și, prin reflecție, renactorii moderni potlupta cu capetele descoperite și pletele în vânt? Probabil că nu, și ar trebuica reconstituirile istorice să se distanțeze de imaginea barbarului simpluaflat în antiteză cu evoluatul soldat roman. Documentele istorice arată că r ăzboinicii daci erau la fel de bine înarmați, uneori chiar mai bine, decâtomologii lor romani. Reconstituirea istorică trebuie să fie exact ce spune

definiția, chiar dacă acest lucru o distanțează de imaginea romantică și popular ă pe care tot ea a cultivat-o și o întreține. Acum nu mai are scuzacă nu se cunoasc detaliile! Făr ă coifuri în lupte, fie ele și simulate, personajele militare reconstituite seamănă perfect cu alergatul cu pleteleîn vânt pe vreme de ploaie. Caz în care renactorul nu e decât un romanticîntârziat, iar pneumonia nu e altceva decât o sfâșietoare poezie. Adevărulistoric poate r ămâne, ca întotdeauna, doar un moft.

Cătălin BorangicMuzeul Național al Unirii, Alba Iulia,e-mail: [email protected].


26/52

WITH THE HAIR IN THE WIND DURING THE RAIN.DID DECEBAL'S WARRIORS WEAR HELMETS?

CĂTĂLIN BORANGIC (BUCHAREST - ROMANIA)

Keywords: helmets, Geto-Dacians, historical reconstructions, warrior elites.

Abstract. The present endeavour originates in the lack or the sporadicuse of the helmet during the activities of re-enactment, that have as a subject the

epoch of the Dacian Kingdom. Originated in a lack of archaeological findings ofsuch pieces of military equipment, the helmets are almost totally absent from the panoply of Dacian epoch's re-enacted characters. Although some of the leastknown weapons of those times, it is unlikely that the helmets would miss fromthe Dacian warriors' equipment, especially during the final period of theKingdom.

The main documentation source is represented by the funeraryinventories of the aristocracy, the only social class, whose military arsenal wassatisfyingly studied. Their tombs, through practiced rites and rituals partiallyshed a light over their lifestyle. In a way, in the funerary space, the communityhas reconstructed, as much as possible, what the deceased was during his life,whether we are talking about function, position or wealth. Among the weapons

of these warriors, the helmets had a special importance, given by practical utilityand by the identity function that they accumulated. Despite these considerations,the helmets, in close relationship with the funerary discretion of the elites fromthe Dacian period, are exceptional findings in the elite's tombs, rare themselves.Even if they were expensive, hard to reproduce, they should be visible in thefunerary inventory, mirror of a panoply from during the life of a warrior. Aboutthis situation, the Romanian historiography did not arrive at a consensus yet.Several more clarifications bring the images of Trajan's Column, wherenumerous Dacian helmets were revealed, used by both the warrior aristocracyand by the inferior military structures, the enigmatic comati.

And yet, the historical file of these pieces of equipment is still relativelysolidified, so that in almost a decade of activities of re-enactment I had the

opportunity and, we might say, the obligation to produce and wear helmets, totest their utility during the simulated fights between different groups of re-enacted warriors. They might say that a helmet was an indispensable piece ofweaponry, in any moment of the battle, being extremely useful for both the


27/52


protection against all types of projectile, and against the offensive weapons of

the opponents.The helmets could not have missed from the endowment of professionalwarriors, as it is the sketched image of Decebal's Army. Therefore, there is noreason for which they might have missed from the amateur's equipment of livinghistory, not only from the desire to respect the historical reality, but also from practical considerations, based on the frequency of accidents during theseevents. Therefore, the historians and archaeologists are those who are left tooffer morphological and ornamental details for these pieces of equipment.

More than 100 years of historiography have consolidated in thecollective imaginary the idea that the Dacians, as a general term, did not

use helmets, at least not systematically, despite their warrior-like nature.The Dacian, seen as a collective character, had beard, a shirt which was preferably white, their specific fur cap and obviously their legendarycurved sword, and in battle they would soar bravely with the hair in thewind.

Looking at the facts of the problem, at a first glance, there isalmost no argument to contradict this image. The archaeological file ofthe helmet discoveries all along the period of the Dacian Kingdom isdisappointingly thin, and the antique sources few and interpretable. Oneshouldn't wonder that on this weakly documented background, thingshave stagnated long enough that this image we were talking about could

leave the historiographical zone and flood the daily landscape. And because we are talking about this landscape, the present exposed ideashave been inspired by the invasion of popular shows with subjects andthemes that should reflect the realities of the Antiquity of the North-Danube territory. The majority of the players that reproduce charactersfrom the Dacian gallery consider that if they have the characteristicslisted above they can evolve without problems in all sorts of thematicshows. The situation is so more delicate, the rarer these manifestations,that do not close or at least don't have as a tipping point a simulation,more or less realistic of a generalised battle between two sides, generallyconstituted from groups of Dacians and Romans, each with their allies.

There is no surprise that in these clashes, that sometimes involve tens orhundreds of participants, men, women or adolescents, the accidents arefrequent with different levels of severity, many of them around the head


28/52

Did Decebal's warriors wear helmets? 439

area, despite the fact that these simulations are far from the fierceness of

real battles.The manifestations sketched above represent a distinct direction ofhistorical experiments with more and more powerful social implications,having a recent and fast evolution. There is no convenient andconsecrated term yet, in Romanian language to call the phenomenon orthe persons that re-enact history, like there is in other languages1. The re-enactment/reconstitution activity is actually a passion in which the participants seek to reproduce, as closely as possible, clothes, weapons,objects, craftsmanship, behaviours or relations of a specific historicalsequence. Terminologically, in the last years, raised the alternative re-enactor , accepted at all levels, including the academic ones, when

sporadically the phenomenon reached the attention of the specialists.Even if it started as a recreational activity of some history amateurs, moreand more often, the re-enactment uses experimental archaeology, andamong them, sometimes joined historians2. These shows or experiments,depend on how and from what angle they are looked upon, are not thesubject of this trip but its pretext. Having almost 10 years of experience inthis type of activity, I could observe and record the evolution and impact produced by such representations that, as I said, are more and more popular. And leaving from this reality, the danger of some slippages orstagnation in the area of clichés is imminent, with adverse or at leastunpleasant effects over the social.

The fundamental question that resides in this introduction is if theshows of historical reconstructions can represent a lesson of authentichistory, obviously depending on the level of competence and professionalism of the re-enactor or the groups they belong to or theysimply go in the wake of stereotypes created by historiography or, worse, by cinematography of the past century.

The space does not allow the analysis of the entire equipment, ofall types of recreated characters, even if they should sometime bediscussed as a hole and in detail. The recreation of quality equipment

1 Reenactor (English), reconstituteur (french), rekonstructor (Russian) etc. Gruia 2012,

p. 5. The living history syntagma, used mimetically by the Romanian academicenvironment, overlaps only partially over what re-enactment means, and the passionatesthat act, not using it, isolated the word in the pretentious zone of the phenomenon.2 Unfortunately, not always specialized on the recreated period, a fact that has effectsover the quality of the reconstitutions.


29/52


replicas, among them the helmets, and wearing them in these shows

should be a rule. Of course there are historical moments on which, at leaston a detailed level, we don't have enough data, but concerning theweaponry, especially of the superior Dacian military structures, this isrelatively well-known. As in other articles and studies I presented aspectsrelated to the curved weapons, shields or armours from the panoply ofDacian warriors, it is suitable to talk about helmets, category of weaponsless known and especially less used in the mentioned events of historicalreconstructions. Especially because, based on the apparition in thesegroups of re-enactment of characters from public space, that draw theirinspiration more from the heroic-fantasy stories then from historicaldocumentation, it is necessary to renew the image of the Dacian warrior,

even at a preliminary level, for now.The two aspects, the re-enactment and the scientific discourse,shouldn't evolve separately, as long as a better historical quality of thesemanifestations is wanted more and more in the public space. Or, no lessfrequent, the lack of accessible and coherent information about the Dacian period, doubled by mercantile interests, led to the apparition of superficialand inexcusable problems and, worse, to the proliferation of inexactitiesideologically exploited by currents with profound pseudo-historicalcharacter. In all these cases, the refuse or univolvement of historians canonly be regrettable.

*Most of them originating in archaeological discoveries with

funerary character, the helmets have been constantly associated with thearistocracy, the only beneficiary of complex funerary services, even this piece of equipment has always been a defensive component extremelyuseful to all categories of warriors. Despite this fact, the number ofdiscoveries is very small (but an identical situation all over Europe, withvarious explanations3), compared to its important defensive function.Surely, this situation must be related with the funerary discretion of theelites, with the fact that they were appreciated trophies and probably,some of them hereditarily transmitted, which modifies the perception over

3 Situation seems identical at least in the Germanic, Celtic (Rustoiu 1996, p. 146) andSarmatian world (Bârcă 2006, p. 205-206).


30/52


their density4. For the Dacian medium the explanations of these pieces'

penury have been stuck in the conceptions of religious order of theDacians5. Valeriu Sîrbu synthesizes this dilemma, which originates in theinefficient methodology6. The modifications of the funerary practices,visible in the reduction of the tombs' number of aristocracy in 1 st c.BC,must also be related to the rarity of helmets in the discussed region and period7.

The few helmets that the Geto-Dacian warriors left for us and alsothe data extracted from iconography show that they belonged to diversetypes, with different degrees of difficulty in execution, starting withsimpler models - like the ones resembling the Port type, helmets that bridge between Celtic helmets and the early Roman types8, like the one

discovered at Cugir

9

, in Alba county, all the way to the complex models,with rich ornamentation, with specific morphology, derived probablyfrom south-Thracian models, visible among the trophies captured by theRomans and illustrated on the Trajan's Column.

Even the number of discovered helmets is small, the identifiedremains, often fragmented to the limit of uncertainty of their identificationas they are and morphology atypical enough, permitted someclassification attempts10, so the specialists`opinion is that the majority,even they are inspired from south-European models, seem to be creationsor local adaptations, specific to the north-Danube area11.

As I said, the archaeological file is thin, but the war helmets are

not missing. Helmets and remains interpreted as coming from helmetswere discovered at Popești (Giurgiu County), Chirnogi (Călărași County),Piscul Cr ăsani (Cr ăsanii de Jos commune, Ialomița County), Poiana-

4 Borangic 2014, p. 47.5 Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 132.6 Sîrbu 1993, p. 129 – 130.7 Gumă 1991, p.102, note 118; Rustoiu 1996, p. 147-148.8 Rustoiu 1996, p. 150.9 Popa 2011, p. 326- 327, Pl. 150/4 (with pieces bibliography). Cheek protections fromCugir helmet, from which only one is complete (Pl.III/4), there have been observed

during documentation for the subject, the pieces being now at the National HistoryMuseum of Union from Alba Iulia (inv. 4648).10 Rustoiu 1996, p. 147-150. Classification based on the metal used for creation, bronzeor iron.11 Vulpe 1976, p. 212; Gumă 1991, p. 102.


31/52


Rovinari (Gorj County), Zimnicea (Teleorman County), Cugir (Alba

County) and Hunedoara (Hunedoara County) (Pl. I).The most complete piece has been found in tumulus IV fromPopești, from which have been recovered parts of the top, neck protection,fragments from cheek protections and a component of bronze that seem tohave been part of the system that supported the panache12. The helmet has been made from hammered bronze sheet, and seems to be based onsouthern models, but at the same time, it is, by form and executiontechnique, a local product. The atypical morphological characteristicsmade very difficult the exact reconstruction of its original form, so thereconstruction options proposed in dedicated literature are onlyhypotheses (Pl. II/1-3). The inventory of the tomb was composed from a

knife, an arrow tip, fragments of a Thracian snaffle, an iron ring, a Daciansilver coin, the full folded armour, a bent iron sword, a sica dagger, theumbo of a shield, harness pieces and numerous ceramic pieces. In theSouth-West of tumulus, in a round pit, were laid the helmet with thedeparted's remains. The entire complex was dated in 1st c. BC.

From a plane incineration tomb, from a necropolis discovered atChirnogi, the Terasa Rudarilor point, dated between the second half ofthe 2nd c.BC and the second half of the 1st c. AD, comes a fragmented bronze plate. Based on the ornamentation, that has analogies with the onefrom Popești helmet, it was supposed that the remaining pieces representa similar helmet. The fragments of the bronze plate have been attached

together with small iron bars, the ensemble suffering repairs inAntiquity13 (Pl. III/1).Also to a helmet, seems to have belonged a bronze edge, rest of a

possible cheek protection, discovered in a tumulus from Piscul Cr ăsani14.The fragment has ornamentation with protuberances and on the edges,incised circles, similar to the ones on Popești helmet. Based on thefunerary inventory, the complex was dated in the 1st c.BC. Unfortunatelyother details or images of the fragment have not been published.

As uncertain as the ones before, a fragment from a bronze platediscovered in a small incineration tumulus from Poiana-Rovinari, now 1.3m tall15. This inventory of the tomb contained, next to calcinated bones of

12 Vulpe, 1976, p. 201, Fig. 12/1-2.13

Şerbănescu 2006, 169-170, Fig. 4/1.14 Vulpe 1976, p. 207-20815 Berciu 1934, p. 25; Vulpe 1976, p. 208; Calotoiu et alii 1987, p. 80.


32/52


the departed, the rests of a mail chain shirt and a piece of bronze sheet,

possibly part of a cheek protection.A resembling bronze element was discovered in a tomb(C10M.21) from Zimnicea necropolis, Câmpul Mor ț ilor point, datedtowards the end of the 1st c. BC (Pl. III/2). The sheet fragment may have been part of a cheek protection, being decorated in au repousse, with protuberances and on the edges with incised circles and zigzag lines16.

The exact morphology of these war helmets cannot bereconstructed at an indubitable level, without an entire piece. Sometimes,even the fragments' appurtenance to the helmets is questionable, the onlyconstant being the base material and, especially, the identified ornaments.Starting with Popești model, on which was based the others' group of

pieces from south of Carpathians, it was born the possibility that all thesefragments may be components (most of them cheek protections – pars pro toto?) of some helmets belonging to the same type, specific to theDanube zone, corrupted from early Greek models17.

Also, not in the case of the helmet discovered at Cugir (Albacounty), made of iron this time, the origin of the piece is not a welldetermined one. As A. Rustoiu noted, the characteristics of this helmet,qualifies it as a local product, made during the 1st c. BC18, even if itseems to be influenced by north-Italic models19. The associated funeraryinventory was composed, besides the helmet, from three Thracian horse bits, spurs, elements from a ceremonial cart, o bronze situla, a ”fruit

bowl” type ceramic bowl, a chainmail shirt, a Celtic long sword, togetherwith its sheath, a shield from which the edges were preserved, the rivetsand the iron umbo and a spear with a strong tip and its heel, both fromiron, and also various costume pieces and harness elements.

Another fragmentary iron component, discovered at Hunedoara,was interpreted based on a hinge, as a possible connecting element between the top and the cheek protection20.

16 Alexandrescu 1980, p. 26, p. 55, Fig. 66/3, Fig. 76/15.17 Rustoiu 1996, p. 150.18 Popa 2011, p. 336 (with piece bibliography and analogies and possibilities of import

directions).19 Port and Novo mesto types – of which the big decorated cheek protection bring itcloser to, the fundamental difference being the rigidity of neck protection, which at theCugir example, makes a single structure with the top.20 Sîrbu et alii 2007, p. 159.


33/52


It should be noted that the difference between the technology of

the helmets discovered between Danube and Southern Carpathians, thatare all from bronze and have a specific ornamentation and the ones frominside the Carpathians, that are made from iron. The bronze sheet isthinner and less resistant than the iron one, which suggests a modificationof fabrication technology, in direct relation with the owner's requests.Another hypothesis could be that the ones made out of bronze were parade helmets, and the ones made out of iron were war helmets. It must be emphasised that we do not have documented military paradeequipment from the Dacian period, unlike the previous times, where such pieces were used in ceremonies or, possibly, only in funerals.

It is visible the difference of the discoveries starting with the 2nd

c.BC and the ones from previous period, which are documented morethan 25 different war 21 or parade helmets and the seven points withdiscoveries from Dacian period. Of course, the military effervescence ofthe area, starting with the 5th-4th c.BC explains this abundance (Pl. IV),ensuring not only the behavioural models, but also import sources. The piece's origin, whether Mediterranean (Attic type helmets, Chalcidic,Illirian-Greek), or Celtic, zones where such equipments were intensivelyused and better documented, shows the directions of interest of the north-danubian military leaders. Despite these, we can say, that the number ofhelmets gets smaller, at least in what concerns their deposition in tombs.Production sources, whether we are talking about smiths or workshops,

southern or Celtic, whether we are talking about different import methods,got modified and the situation is visible in what concerns their productionand possession of helmets inside the Geto-Dacian aristocracy. The scarcedepositions must be articulated with their economical value of such anequipment, which, when was not just robbed, implied a series ofsubstantial costs, but especially, was asking for technical abilities ofspecific fabrication, hard to achieve. The politico-military modificationsand power poles change around Northern Balkans' area can be noted inthis case too. The complications of acquiring a helmet from traditionalzones determined the search of some complementary solutions, in thiscase it led to their fabrication locally. This is how it can be explained theautochthonous print over the helmets from Dacian epoch, especially theones from Cugir and Popești, where these influences are documented.

21 Including the ones from Republic Moldova, from Olănești and Bubueci.


34/52


Symbol of social status, expensive, the war helmets were not,

though, at hand to every warrior, the fabrication of a relatively simplehelmet, not including here elements of complicated ornamentation ordecoration, cumulates normally the efforts of three people, along almost20 days, that means 5-600 man-hours22. The voluntary renouncement toan expensive piece must be an exception, and including the helmet in thefunerary furniture is a maximum proof of economical potency and aspecial prestige marker. About the faith of the ones that were sacrificedthis way, one can only suppose around the idea that they were inherited inthe community23. Modifications of funerary practices mirror changes atspirituality level of the communities as a whole. The death of anindividual did not necessarily ensure a tomb, and the funerary ceremonial

even less. His place in the political, social, economical and militaryhierarchy regulated the treatment of the departed after his death, and thenumber of individuals that belonged to the elite was small, compared withthe general demography of the communities. This does not exclude thefact that the other warriors could have had serious deficiencies concerningthe military equipment. At least not the ones in the next lower structures,the power base of a senior, of which, actually depended the power of theleader. The scenario in which only a prominent individual had helmet,and the mass of warriors did not use protections for head is way toosimplistic, reported to the military events in which the tribes, in the beginning, and then the Dacian royal authority were involved in.

The military landscape of the north-danubian space accumulatedsufficient martial experiences, the very warrior function of individualsseems to be institutionalised24, and the local military phenomenon had avisible tendency towards professionalization. These warriors' equipment,as much as the archaeological sources reveal, is numerous25, diverse andof quality. The military campaigns, frequent and most of them against theRoman military forces, whose logistics and training requested respect,must have hardened the military experience of Dacian contingents. Not

22 Borangic 2014, p. 47-48.23 A proof would be the presence of some Mediterranean helmets, not only at greatdistance from their centres of production, justified by the relation centre-periphery of

Danube's basin towards the Hellenistic South, but also because these helmets were usedalso at great distance in time and space from their period.24 Criton, Getics, 5, 2, - Suidas Lexicon, s.v Boutiais.25 […] there, you could see all over swords, plates, lances, all places being filled withhorses, weapons and armed men […], Dion Chrysostomos, Discourses, XII, 16, 20.


35/52


without importance, in what concerns the military instruction at Roman

standards, was the influence that the Roman militaries who arrived in theDacian camps must have had, whether they were deserters, prisoners orinstructors received after treaties with the Empire. All these dates, evenlooked suspiciously over, sketches a general scene from which thehelmets cannot miss.

The Daco-Roman wars and the end or the Dacian Kingdom showanother set of historical documents from which results a more intense useof these equipments then the archaeological sources suggested. Thehistorical file is completed by the iconography of the Dacian warriorsillustrated on the Column. At a closer look, again in contrast with theimaginary created by the very monument, on it, appear a considerable

number of helmets, both in the endowment of some warriors, andespecially, in the ostentatious exposition of the captured trophies.The first illustrated helmet, in the order of narrated events, is

thrown at Trajan's feet by the Dacian ambassador (scene LXXV; Pl. V/4),sent to ask for peace in 102 AD, moment confirmed also by Dio Cassius(LXVIII, 9, 2). From various reasons, that seem to belong to the type ofdisplayed message (or of the entire economy), the weapons thrown at theEmperor's feet are only defensive: several shields and a helmet. This one,as much as the state of conservation of the scene allows, are the conicaltop and two cheek protections, apparently fixed (Pl. V/4-b).

Two warriors wear helmets, Dacians for sure, since one of them

handles a falx dacica, in scene CLI, also of conical shape, but apparentlywithout cheek protections, the helmets being tied under the chin with astrap (Pl. V/3). The moment is important because it illustrates an aspectthat regards not the warrior aristocracy, but those so called comati, asocial group26 constituted in a specialised warrior class, subordinated tothe military aristocracy and especially to the royal authority27. The presence of these helmets should modify the exclusive attribution of these

26 Identification of these kometai with the Dacian peasantry started from the forcedinterpretation offered by Dio Cassius (LXVIII, 9, 1. Cf. Petros Patricius, 5), reused later by Iordanes (Getica, 71). In fact, this image of dual structure of Dacian society was a projection in the past of the Romanian peasant's image (participant to different military

conflicts, especially during the general mobilisation), used as subliminal information tocreate a stronger bond between Dacians and Romanians, but also to conveniently levelthe stratification of Dacian social classes, summarized by the historiography from before1989 to the antonymy nobles-peasants.27 Petre 2004, p. 256-260.


36/52


pieces of equipment to the Sarmatian allies, which, even they participated

to the first part of the conflict they do not appear in the official documentsas defeated, case in which the presentation of some Sarmatic weapons inthe conditions in which the Dacians were the defeated enemy is at leastatypical. Even more the helmets used by the Sarmatian cavalry, illustratedin the war scenes are different from the Dacian ones28. So, on the base of the Column, in contrast to the rest of the monument, different armours,helmets and swords are represented. Not without importance is the factthat on the four facets of the pedestal, the Dacian weapons are inabundance, for example, here are around 100 shields from approximately400 represented on the entire monument, there are several swordsrepresented, while on the cylinder there is only one for sure and this one

pretty coarsely, there are also represented many lances and axes, while onthe cylinder they

Borangic C. - Cu Pletele in Vant Pe Vreme de Ploaie. Aveau Sau Nu Coifuri Razboinicii Lui Decebal

Documents

Transcript of Borangic C. - Cu Pletele in Vant Pe Vreme de Ploaie. Aveau Sau Nu Coifuri Razboinicii Lui Decebal